Noi probleme pentru premierul Florin Cîţu, după declanşarea scandalului cu documentul de la Cancelaria prim-ministrului!
Pe numele său şi pe cel al consilierei de stat Mioara Costin a fost depus un denunţ pentru infracțiunile de instigare la abuz în serviciu și abuz în serviciu.
Demersul este realizat de Comunitatea Declic, care transmite, prin intermediul unui comunicat, că decizia vine după ce în spațiul public a apărut un document cu antetul Guvernului, prin care unul dintre consilierii de stat angajați în cadrul Executivului trasa linii de comunicare politică pentru strategia lui Florin Cîțu în lupta internă pentru șefia Partidului Național Liberal.
Denunțul este redactat de avocații Declic și va fi depus săptămâna viitoare la Direcția Națională Anticorupție. Costurile pentru plata avocaților vor fi suportate din donațiile membrilor Comunității Declic.
”Am militat dintotdeauna pentru justiție independentă. Vrem să fie aflat adevărul și el nu poate fi stabilit decât printr-o cercetare penală. Avocații Declic au analizat speța și au concluzionat că sunt suspiciuni potrivit cărora premierul ar fi putut comite o faptă de instigare la abuz în serviciu.
Ne dorim ca prim-miniștrii României, ca toți demnitarii, de fapt, să înțeleagă că funcțiile din stat nu sunt instrumente pentru câștigarea luptelor politice interne. Nimeni nu poate trata instituția publică pe care a ajuns să o conducă temporar ca pe propria moșie, nu poți folosi resursele publice în interes personal, indiferent ce funcție ai avea”, explică directorul executiv al Declic, Tudor Brădățan.
Faptele consilierului de stat pot reprezenta o încălcare a atribuțiilor de serviciu, pentru că ar fi oferit, din postura de funcționar public, sprijin politic unui candidat la o funcție în partid. Mai mult, angajatul Guvernului ar fi prestat activități în interesul personal al lui Florin Cîțu, folosind resurse publice ale Executivului.
Comunitatea Declic este creată din sute de mii de oameni obișnuiți, care trăiesc în România sau în diaspora. În prezent, mai bine de 800.000 de membri activi militează pentru o societate mai dreaptă. Membrii Declic provin din cele mai diverse medii și ceea ce ne aduce împreună este credința noastră comună în dreptate, echitate și compasiune, se mai arată în comunicatul citat.
Sursa foto: INQUAM Photos, George Călin
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…