Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Lovitură pentru fermierii din România. Porcul românesc e pe cale de dispariție – Capital |

Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, a vorbit despre acest subiect și a tras un semnal de alarmă în acest context. Într-un inetrviu acordat la News Hour With CNN, acesta a vorbit despre situația dramatică a fermierilor.

Potrivit acestuia, există un preț foarte mic pentru fermieri pe care consumatorii îi oferă. El a mai adăugat că pe teritoriul țării de patru ani există pesta porcină africană care nu a fost rezolvată, sau stăpânită, iar efectele sale se observă.

Mai exact, numărul fermelor comerciale funcționale a scăzut semnificativ.

„Preţul din galantar se face la galantar, nu îl facem noi fermierii. Ca atare, situaţia este puţin debalansată, în sensul că, aşa cum aţi preciziat în introducere, avem un preţ foarte mic la poarta fermei, la porcii pe care îi vindem. Pe de altă parte, acest preţ, nu se regăseşte din păcate în galantar. Noi nu putem să-l controlăm.

Avem nişte realităţi istorice. Una dintre ele este cea pe care aţi precizat-o. Prezenţa pe teritoriul ţării, de patru ani a pestei porcine africane, care nu a fost rezolvată, sau nu a fost stăpânită până acum de autorităţi. Asta a condus la o scădere semnificativă numărului de ferme comerciale funcţionale, care pot veni pe piaţă cu animale şi cu carne proaspătă”, a spus Ioan Ladoși.

România importă carne de porc din Germania

El a mai precizat că în prezent, în România prețul pentru o carcasă este 1 euro și 40 de cenți, iar în Germania 1 euro și 50 de cenți, însă în alte țări cantitățile care se vând sunt enorme.

Ladoși mai adaugă că prețurile de producție din România au crescut cu peste 20%, iar acest lucru îi afectează pe fermieri.

”Există şi paradoxurii. La acest moment, în România, preţul mediu în carcasă este undeva de 1 euro şi 40 de cenţi. Pe când, în Germania este aproape 1 euro 50. Cu toate acestea, se vând cantităţi enorme de carne provenită din Germania sau din alte ţări de unde importăm.

Noi ca fermieri suntem într-o situaţie dramatică, pentru că deşi preţurile nu au crescut la poarta fermei, costurile noastre de producţie au crescut cu mult, peste 20%., pentru că deşi preţurile nu au crescut la poarta fermei, costurile noastre de producţie au crescut cu mult, peste 20%”, a decarat Ioan Ladoşi.

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

8 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

12 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

16 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

16 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

19 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago