Potrivit ordinului comun, valoarea tichetului de masă este stabilită pentru semestrul II din acest an, începând cu luna octombrie 2021. Astfel, tichetele de masă cresc cu 8 bani, iar cele de creșă cu 10 lei, însă acestea nu pot depăși 20.09 lei. Decizia a fost publicată joi în Monitorul Oficial.
”Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși cuantumul de 20,09 lei”, se arată în Ordin.
În document se mai precizează că valoarea se va aplica și în februarie și martie 2022.
Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabilește, conform legii, prin înmulțirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creșterii prețurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică.
Acesta se calculează ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru constituit din 6 luni calendaristice întregi, începând cu luna februarie 2019, și nivelul mediu al aceluiași indice pe penultimul semestru.
Tichetele de creșă reprezintă avantaje salariale, sunt impozabile, dar nu se cuprind în baza de impozitare lunară a contribuțiilor sociale obligatorii, arată hotnews.
Ştefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a avut acum câteva luni o reacție dură după ce a aflat că în România, anul acesta, a fost propusă majorarea tichetelor de masă cu 8 bani. Acesta îi adresează o întrebare premierului Florin Cîțu, dorin să afle de ce îi umileşte pe români.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea, a transmis într-o postare pe Facebook, că intenţia Guvernului de a majora valoarea tichetelor de masă cu opt bani poate să vină doar din partea unor „indivizi care nu ştiu cât costă o pâine”. Acesta l-a acuzat pe premierul Florin Cîţu că îi umileşte pe români.
„WOW!!!!! Guvernul Cîţu, în mărinimia lui, creşte valoarea tichetului de masă cu 8 bani. Astfel de decizii pot fi luate doar de indivizi care nu ştiu cât costă o pâine. Cîţule, de ce îi umileşti pe români?”, a transmis Ştefan Radu Oprea, pe Facebook, într-o postare dură.
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…
Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…