Categories: Cultură

Concert Laura Bretan – 10 aprilie, 2022, la Sala Palatului

Primăvara aceasta, Laura Bretan ne încântă inimile cu una dintre cele mai importante apariții ale sale din ultimii ani.

Cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 20 de ani, artista va susține un concert de excepție la Sala Palatului. Pentru Laura, acest concert reprezintă o recunoaștere a prestigiului și a popularității dobândite de-a lungul timpului. Acesta va fi cel de-al doilea concert susținut de artistă la Sala Palatului în cariera sa.

Laura a fost o stea care a strălucit cu putere încă din copilărie, iar acum la maturitate continuă să strălucească şi să lumineze sufletele celor care o ascultă. Deşi era cunoscută deja pe plan internaţional, Laura Bretan a devenit faimoasă în România în 2016 atunci când a cucerit marele premiu la „Românii au Talent”, iar apoi şi-a confirmat statutul de mare artistă în 2019, la Eurovision România, unde a reuşit să cucerească total inimile românilor şi să ajungă până în finală. Talentata soprană a performat pe unele dintre cele mai mari scene internaționale, cântând în Londra, Paris, Chicago, Tokio, Madrid, Bruxelles, Roma… și lista continuă. A cântat alături de artiști de prestigiu, precum: Il Volo, Jose Carerras, David Foster, și a obținut premii importante.

În data de 10 aprilie, 2022, Laura Bretan va urca din nou pe scena de la Sala Palatului împreună cu o serie de invitaţi speciali, printre care Nick Casciaro, câștigătorul „X FACTOR România” 2021, și Eliza G, câștigătoare a trofeului „Cerbul de Aur” 2019. Cei doi invitați ai Laurei vor susține atât mici recitaluri proprii, cât și duete împreună cu artista.

Artiştii vor fi acompaniaţi de către Orchestra Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, avându-l ca dirijor pe Tiberiu Dragoș Oprea.

Evenimentul muzical LAURA BRETAN 20 reprezintă o contopire de gânduri, emoții și talent, toate pornite dintr-o dorință arzătoare din copilărie. Laura Bretan a făcut primii pași în cariera muzicală la doar 4 ani, îndrumată fiind de mama sa – ce a urmat apoi, va rămâne în istorie.

Biletele pot fi achiziționate de la Sala Palatului, sau online pe www.vandbilete.ro, www.eventim.ro, www.salapalatului.ro, www.blt.ro, www.entertix.ro şi www.iabilet.ro

Mai multe informații se găsesc la:
● 0722.408.143
● 0745.171.770
www.iConcert.ro
www.Infomusic.ro

Razvan

Recent Posts

Cămin de bătrâni modern în București – „Acasă la bunici”

Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…

13 ore ago

Cum analfabetismul funcțional a migrat de la IPJ Prahova la Poliția de Frontieră și înapoi spre IGPR – Ziarul Incisiv de Prahova

Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…

15 ore ago

Target3D îşi optimizează producţia virtuală şi motion capture cu soluția KVM over IP de la ATEN

București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…

o zi ago

Comunicat de presă finalizare proiect QUALITY MEDICAL VISION SRL

Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…

2 zile ago

Ce trebuie să știi înainte să alegi un serviciu de amanet auto București

În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…

2 zile ago

UAT Comuna Baia, județul Suceava, anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotareaunui centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Baia, Județul Suceava – Runda 1”

Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…

2 zile ago