Ochelarii de vedere sunt, în primul rând, un instrument medical pentru corectarea vederii, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să fie aleși la întâmplare. Perechea aleasă corect reprezintă un accesoriu care ne completează ținuta și care ne sporește încrederea în sine. Iată care sunt criteriile de care să ții cont când achiziționezi ochelarii de vedere!
Pentru a îți alege corect ochelarii de vedere, trebuie mai întâi să mergi la o consultație. Apelează la un optometrist în București sau în orașul cel mai apropiat de locuința ta, iar în baza prescripției pe care o primești, îți poți alege unul sau mai multe modele preferate. Este esențial ca prescripția să fie de actualitate, pentru a îți corecta vederea în mod corespunzător, cu dioptriile adecvate.
Cere sfatul optometristului cu privire la materialul din care trebuie să fie confecționate lentilele ochelarilor pe care îi vei purta. Optează pentru materiale de calitate înaltă, care să prezinte durabilitate.
Pentru ca ramele să te avantajeze și să alegi perechea potrivită, acordă atenție formei feței tale și alege-le în consecință:
Aceasta se caracterizează prin egalitatea între lungimea și lățimea feței, maxilarul fiind rotund, iar fruntea, puțin mai lată. Pentru forma rotundă a feței se potrivesc ramele dreptunghiulare. Lentilele alungite au rolul de a alungi vizual fața, pentru a armoniza trăsăturile. Evită ramele rotunde, care accentuează forma feței și te dezavantajează.
Persoanele cu forma pătrată a feței necesită un element care să ofere echilibru. Astfel, dacă te încadrezi în această categorie, ochelarii de vedere potriviți pentru tine sunt cei cu lentile rotunde sau ovale, întrucât oferă puțină rotunjire unghiurilor drepte ale feței. Evită ramele pătrate sau dreptunghiulare, pentru a nu face ca fața să pară mai pătrată.
Particularitățile principale ale formei ascuțite ale feței sunt gura și bărbia de dimensiuni reduse, fruntea și obrajii ce au proporții generoase. Modelele ochelarilor de vedere care avantajează cel mai mult forma ascuțită a feței, cunoscută și ca formă de inimă, sunt cele de tip „aviator” și cele fără rame sau care au rame cât mai subțiri, rotunde sau pătrate.
Evită ramele groase, deoarece creează dezechilibru în privința proporțiilor feței prin faptul că măresc vizual partea superioară.
Persoanele care au figura alungită, cu maxilarul mai îngust, sunt printre cele mai norocoase, întrucât li se potrivesc o mulțime de stiluri de ochelari de vedere. Dintre acestea, avantajul crescut îl oferă ramele groase în partea de sus.
Ochelarii de vedere înseamnă mai mult decât dispozitive medicale de corectare a vederii: sunt, totodată, și accesorii care îți reflectă personalitatea, stilul, ceea ce alegi să transmiți celor din jur.
După ce ai identificat tipul de rame care oferă echilibru formei feței tale, axează-te pe detaliile care exprimă ceva despre tine. De exemplu, dacă preferi stilul clasic, poți alege rame metalice, iar dacă ai firea dinamică, ți se potrivesc cei cu design îndrăzneț. Dacă ești o fire romantică, te poți gândi la cele în culori profunde sau pastelate.
Indiferent de forma feței, o idee inspirată este să ai cel puțin încă o pereche de rezervă sau cu un design ori o culoare diferită, care să îți extindă posibilitățile de asortare cu ținutele.
Pe lângă propriile preferințe în privința ochelarilor de vedere, ține cont și de sfaturile noastre atunci când îi achiziționezi, pentru a te avantaja cel mai mult!
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…
Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…