„Mihai Căldăraru, Directorul Executiv al Direcției Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului România, alături de Riccio Daniela, președintele Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale, împreună cu sprijinul domnului Vasile Bleotu, Director al FGDB și cofetăria Armand, au oferit un gest de generozitate în această zi specială de 8 martie, oferind produse alimentare neperisabile și un tort pentru 30 de persoane vârstnice aflate în Centrul Pentru Protecția Persoanelor Vârstnice Feminin din București.
Această inițiativă încurajează și alte persoane și companii să se implice și să ajute comunitățile vulnerabile, oferind alimente, haine sau altceva de care acestea au nevoie. În aceste vremuri dificile, e important să ne unim eforturile și să oferim sprijinul necesar celor care au nevoie de ajutorul nostru.”
Stirea a aparut prima oara pe mihaicaldararu.ro
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…
Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…