Categories: Social

Totul despre Cetatea Histria

Orasul Constanta se afla in topul preferintelor turistilor, iar acest fapt nu se datoreaza doar plajelor insorite, ci si numeroaselor situri arheologice existente in acest judet. Cetatea Histria este una intre cele mai importante situri arheologice din intreaga tara, aflandu-se la doar 20 de km de Constanta. Stiai ca edificiul istoric are o vechime de peste 2600 de ani?

Istoria cetatii  incepe inca din secolul al VII-lea, moment in care negustorii greci din Milet au pus bazele unui port comercial, denumit Istrios. Civilizatia existenta aici s-a bucurat de o evolutie spectaculoasa, iar pe durata secolelor Istrios a reprezentat un important centru comercial si cultural.

Chiar si dupa invazia romana, portul a continuat sa reprezinte un punct de interes, devenind o baza militara strategica in acelasi timp. Invaziile gotice din secolul al III-lea au avut un impact nefavorabil asupra Istrios-ului, iar centrul cultural a intrat in declin.

Din punct de vedere arhitectural, Cetatea Histria are la baza un sistem de fortificatii, iar zidurile inalte de peste 8 metri sunt de-a dreptul impresionante. Stiai ca aceasta cetate este una dintre cele mai bine pastrate cetati din Romania? In partea interioara inca se mai pot intrezari atat ruinele teatrului roman si a bailor publice, cat si cele ale bazilicii crestine.

La momentul actual, Cetatea Histria este deschisa vizitatorilor, care odata ce au ajuns in acest loc pot sa exploreze ruinele orasului antic. Ba mai mult, tot aici se afla si Muzeul de Istorie si Arheologie Histria, unde poti admira o colectie vasta de obiecte istorice si arheologice din zona.

Interesanta este si locatia Cetatii Histria, fiind aflata pe malul nordic al lacului Sinoe. Zona pitoreasca atrage an de an un numar foarte mare de turisti atat din intreaga tara, cat si de peste hotare. Orice persoana isi doreste sa aiba parte de o experienta culturala de neuitat, iar la Cetatea Histria vei vedea o fresca a civilizatiei de altadata. Daca ajungi in Constanta, atunci include in itinerarul tau si Cetatea Histria, un loc unde vei putea intelege mai bine istoria si cultura tarii noastre. Iar partea buna este ca de-a lungul timpului s-au construit foarte multe hoteluri in Constanta asa ca nu ar trebui sa iti fie greu sa gasesti o cazare pe durata sejurului tau.

In concluzie, Cetatea Histria este o destinatie turistica importanta pentru patrimoniul cultural romanesc, fiind un loc ideal pentru persoanele interesate de arheologie si de istoria antica a Romaniei. Profita de zilele frumoase de primavara si fa o mica excursie la Constanta! Vei vedea ca ai luat cea mai buna decizie si te vei bucura de o experienta memorabila.

Razvan

Recent Posts

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

20 de minute ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

4 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

4 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

7 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

23 de ore ago

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…

o zi ago