Deși este adesea minimalizată de pacienți și, uneori, chiar de cadrele medicale, constipația cronică funcțională reprezintă o problemă de sănătate publică, cu o prevalență estimată între 15% și 25% la nivel global, afectând predominant femeile adulte, în special în perioada perimenopauzală și postmenopauză.

Constipația nu trebuie privită ca o simplă tulburare de tranzit, ci ca o afecțiune multifactorială, care poate avea implicații sistemice, influențând starea generală, statusul nutrițional, echilibrul neurovegetativ și calitatea vieții.

Definiție clinică și criterii de diagnostic

Conform criteriilor Rome IV, constipația cronică funcțională se diagnostichează în prezența a minimum două dintre următoarele criterii, pe o perioadă de cel puțin 3 luni (cu debut cu cel puțin 6 luni anterior evaluării):

• Frecvență <3 scaune/săptămână
• Efort excesiv la defecație în >25% dintre ocazii
• Scaune dure sau fragmentate (tip 1–2 în scala Bristol)
• Senzația de evacuare incompletă
• Senzația de obstrucție anorectală

În plus, criteriile Rome IV impun absența durerii abdominale recurente ca simptom principal, acesta fiind un aspect care diferențiază constipația funcțională de sindromul de intestin iritabil cu predominanță constipativă (IBS‑C).

Fiziopatologie

Constipația funcțională este clasificată drept o tulburare de motilitate gastrointestinală în absența unei leziuni organice structurale detectabile. Mecanismele fiziopatologice sunt variate și pot implica atât tulburări de tranzit colonic, cât și disfuncții ale mecanismelor de evacuare anorectală.

În formele cu tranzit colonic întârziat, există o reducere a frecvenței și amplitudinii contracțiilor propulsive la nivelul colonului, în special în segmentele sigmoid și descendens. Această hipomotilitate determină acumularea conținutului fecal și deshidratarea excesivă a scaunului, ceea ce agravează constipația.

În alte cazuri, cauza predominantă este o disfuncție de evacuare, adesea legată de disinergia planșeului pelvin. Aceasta presupune o coordonare defectuoasă între mușchii puborectalis și sfincterul anal extern în timpul defecației, rezultând în contracții paradoxale sau relaxare insuficientă.

Un alt element central în fiziopatologie este axa intestin–creier, care joacă un rol major în reglarea motilității, secreției intestinale și percepției viscerale. Dezechilibrele în această comunicare bidirecțională, frecvente în context de stres cronic, anxietate sau depresie, pot contribui semnificativ la menținerea simptomatologiei.

Cauze și factori predispozanți

Pe lângă mecanismele fiziopatologice propriu-zise, trebuie considerați o serie de factori favorizanți:

• Aport alimentar deficitar în fibre (<20g/zi)
• Hidratare insuficientă cronică
• Sedentarism
• Tulburări endocrine (în special hipotiroidism, hipercalcemie, diabet zaharat)
• Medicație constipantă: antidepresive triciclice, opioide, anticolinergice, antiacide cu aluminiu, fier
• Disbioză intestinală. Alterarea compoziției microbiotei intestinale poate reduce producția de acizi grași cu lanț scurt, esențiali pentru motilitate.

Diagnostic diferențial

Este esențial să excludem patologia organică sau structurală colonică, inclusiv:

• Boala inflamatorie intestinală (Crohn, colită ulcerativă)
• Neoplasm colorectal
• Stenoze colice post-diverticulită
• Boala Hirschsprung (la adultul tânăr – foarte rar)
• Hipotiroidism sever
• Neuropatii diabetice
  
  

În cazul pacienților cu semne de alarmă (scădere ponderală, anemie, rectoragii, vârstă >50 ani la debutul simptomatologiei), se recomandă colonoscopie completă.

Rolul microbiomului intestinal

Pacienții cu constipația cronică au frecvent un profil de microbiotă alterat, cu diversitate bacteriană redusă și niveluri scăzute de specii producătoare de butirat, precum Faecalibacterium prausnitzii sau Roseburia spp.

Butiratul este esențial pentru:

• motilitatea colonică (prin stimularea receptorilor GPR43)
• integritatea mucoasei epiteliale
• reglarea inflamației locale
  
  

Reechilibrarea florei intestinale poate implica modificări alimentare, introducerea de prebiotice naturale (inulină, psyllium), iar în cazuri selecționate, probiotice specifice cu acțiune asupra motilității (ex. Bifidobacterium lactis HN019, Lactobacillus casei Shirota).

Tratament: recomandări și opțiuni

Tratamentul pentru constipația cronică funcțională trebuie să fie individualizat, în funcție de mecanismul fiziopatologic predominant (tranzit colonic lent vs. evacuare anorectală deficitară), dar și ținând cont de comorbiditățile existente și de răspunsul anterior la terapii.

În majoritatea cazurilor, intervențiile de primă linie includ modificarea stilului de viață. Se recomandă adoptarea unei diete cu un aport adecvat de fibre (25–30 g/zi), provenite atât din surse solubile (ovăz, psyllium, semințe de in), cât și insolubile (legume, tărâțe, fructe). Hidratarea este esențială, fiind necesar un aport de minimum 1,5–2 litri de apă pe zi, pentru a evita deshidratarea scaunului în colon. Activitatea fizică zilnică, chiar și moderată (30 de minute de mers alert), s-a dovedit a fi un stimulent eficient al motilității intestinale. De asemenea, este importantă stabilirea unei rutine fiziologice: pacientul trebuie încurajat să aloce zilnic, preferabil dimineața, timp pentru defecație, într-un mediu liniștit, fără grabă sau inhibiții comportamentale.

Dacă măsurile non-farmacologice nu sunt suficiente, se poate recurge la tratament medicamentos, începând cu fibre solubile (psyllium), care sunt bine tolerate și pot fi administrate pe termen lung. Laxativele osmotice, precum macrogol (PEG), sunt considerate de primă alegere în formele moderate de constipație funcțională, datorită profilului favorabil de siguranță și eficiență. Laxativele stimulante, cum ar fi bisacodil sau senna, pot fi utilizate ocazional, dar nu sunt recomandate pentru utilizare cronică, din cauza riscului de alterare a reflexului colonic și de dezvoltare a dependenței funcționale.

În cazurile refractare la tratamentele standard, se poate lua în considerare administrarea de agoniști ai receptorilor 5-HT4, precum prucaloprid, care stimulează activitatea propulsivă a colonului. Acest medicament este indicat în formele de constipație cronică severă, mai ales la femei, în lipsa unei etiologii organice.

Pentru pacienții cu disinergie defecațională documentată prin explorări funcționale (manometrie anorectală, defecografie), terapia prin biofeedback reprezintă o opțiune validată, cu rezultate foarte bune în cazurile selectate. Această intervenție presupune reeducarea răspunsurilor musculare voluntare și involuntare implicate în actul defecației și necesită implicarea activă a pacientului, pe termen mediu.

Concluzie

Constipația cronică funcțională este o tulburare digestivă frecventă, dar adesea subdiagnosticată și tratată empiric. Pentru a obține rezultate reale, este esențială o abordare diferențiată, bazată pe înțelegerea mecanismului predominant: tranzit colonic lent, evacuare anorectală deficitară sau comorbidități metabolice ori neurogastroenterologice.

Tratamentul trebuie să fie personalizat, progresiv și susținut de educație medicală corectă. Utilizarea cronică a laxativelor fără o indicație clară sau automedicația pot agrava simptomatologia și întârzia intervenția adecvată.

Ca medic gastroenterolog cu experiență în nutriție clinică, consider că în fața oricărei tulburări funcționale digestive, inclusiv constipația, este important să nu tratăm simptomele izolat, ci să investigăm contextul complet: stilul de viață, istoricul medical, interacțiunile medicamentoase, statusul nutrițional și echilibrul microbiomului intestinal.

Dacă te confrunți cu constipație recurentă, disconfort digestiv persistent sau simptome care îți afectează ritmul zilnic, te încurajez să te programezi pentru o evaluare medicală completă.