Categories: Exclusiv

Protocolul de colaborare între MApN și Parchetul General, semnat în 2011, a fost făcut public – Comisarul de Prahova

Ministrul Apărării Naționale Mihai Fifor a dispus, vineri, denunțarea protocolului dintre minister si Parchetul General, anunță MApN.

„În urma solicitării primului-ministru Viorica Dăncilă, formulată în şedinţa de guvern din data de 18 aprilie, ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a transmis către șeful Executivului faptul că, în urma verificărilor efectuate la structurile subordonate, a fost constatată existenţa unui Protocol de cooperare între MApN şi Ministerul Public privind acordarea sprijinului reciproc necesar îndeplinirii atribuţiilor şi competenţelor legale, având clasificare de „nesecret”. Vineri, 20 aprilie, ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a dispus denunţarea acestui protocol, prin notificarea Parchetului General al României, şi a informat primul- ministru despre acest demers”, susține MApN într-un răspuns la o solicitare a Mediafax.

Este vorba despre un protocol de colaborare între MApN și Parchetul General, semnat în 2011, care a fost făcut public duminică seara de Antena 3.

Potrivit sursei citate, documentul ar fi fost semnat pe 4 aprilie 2011 de şeful de atunci al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei şi de prim procurorul adjunct al PÎCCJ și aprobat de procurorul general al României de la acel moment, Laura Codruţa Kovesi, şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea.

Documentul ar fi fost încheiat în scopul „valorificării eficiente, potrivit competenţelor şi atribuţiilor prevăzute de lege, a informaţiilor care vizează securitatea naţională în domeniul militar, precum şi prevenirea şi combaterea infracţunilor săvârşite de către personalul MApN”.

În actul prezentat se precizează că pentru a organiza coordonarea activităţii de punere în aplicare a protocolului se stabilesc următoarele părţi abilitate: pentru MApN-Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, pentru Parchetul General – cabinetul procurorului general al României.

„Punerea la dispoziţie a informaţiilor şi datelor relevante si utile pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea infracţiunilor, precum şi pentru instrumentarea eficientă a dosarului penal, respectiv a informaţiilor şi datelor relevante şi utile pentru cunoaşterea şi contracararea vulerabilităţilor şi a ameninţătilor interne şi externe la adresa securităţii naţionale în domeniul militar”, este unul dintre obiectivele protocolului, potrivit documentului prezentat de Antena 3.

Totodată, sursa citată menţionează că se stabileşte existenţa unor persoane de legătură care să acţioneze în comun pentru exercitarea competenţelor. (Simona F.).

 

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

40 de minute ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

5 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

9 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

9 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

12 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago