Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Schimbare MAJORĂ în turism după insolvențele recente | Capitala24

În mod clar, anul acesta se va dovedi un an al schimbărilor şi când vine vorba de garantarea pachetelelor turistice. ”2018 este anul garantării pachetelelor turistice, prin urmare un an al evoluţiei. Astfel, în contextul în care România are obligaţia de a transpune Directiva Europeană 2032/2015 privind garantarea pachetelor turistice, văd schimbări importante în industrie. Piaţa de turism va deveni mai stabilă şi mai credibilă, ceea ce se traduce în creşterea siguranţei vacanţelor românilor şi a încrederii turiştilor în compania de travel”, a declarat pentru Capital Javier Garcia del Valle, CEO Happy Tour Group.

Potrivit acestuia, după insolvenţele recente, una dintre cele mai importante schimbări din turism, care va începe să apară anul acesta, va fi educarea pieţei. Adică turiştii români vor începe să analizeze mai bine compania de la care vor să cumpere vacanţe, se vor îndrepta cu precădere către branduri de încredere, vor alege să achite puţin mai mult pe un pachet turistic, evitând astfel agenţiile mici şi necunoscute.

”Faţă de acum cinci ani, turiştii români sunt mult mai educaţi şi informaţi. Știu foarte clar ce îşi doresc de la o vacanţă şi, implicit, de la consultanţii în turism. În multe cazuri, ei vin în agenţie foarte bine documentaţi şi cer exemple de pachete turistice pentru o destinaţie anume, cu servicii specifice incluse. În plus, dacă în trecut românii călătoreau în special după ce îşi cumpărau o casă sau maşină sau erau foarte stabili din punct de vedere financiar, acum tinerii până în 30 de ani îşi cheltuiesc mare parte din venituri pe călătorii”, a adăugat Javier Garcia del Valle.

Altfel, acesta nu crede că, într-un viitor apropiat, vor apărea noi jucători ci, mai degrabă, se vor schimba unii dintre cei actuali, în sensul că va apărea cineva care să preia afacerea existentă sau să consolideze jucătorii existenţi.  ”Jucătorii din turism, cu excepţia a cinci sau şase, sunt foarte mici, fiind necesară o consolidare a business-ului pentru a deveni jucător real care ar putea concura nu numai la nivel naţional, dar şi la nivel regional şi internaţional”, a explicat el.

Referindu-se la mediul politic, Javier Garcia del Valle crede că este un mediu uşor provocator, şi, cu atât mai mult, dorinţa jucătorilor din industria de turism este ca political să lucreze întotdeauna cu mediul de afaceri.

”Un domeniu ca turismul, chiar dacă este frumos, nu este atât de uşor de gestionat şi sunt necesare noi investiţii, noi idei şi decizii în industrie. Iar cele mai bune decizii pot fi luate dacă mediul politic colaborează şi consultă periodic mediul de afaceri, care are nevoie atât de sprijin fiscal, cât şi de o înţelegere mai aprofundată din partea conducătorilor”, a mai spus CEO-ul Happy Tour.

 

Capitala24

Recent Posts

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

21 de minute ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

4 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

4 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

7 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

23 de ore ago

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…

o zi ago