În ultimii ani, CFR Călători a ajuns „Cenuşăreasa“ Ministerului Tran-sporturilor. Cu rame şi automotoare fabricate în perioada 1932-1944, CFR Călători speră să facă faţă concurenţei anul viitor când, odată cu liberalizarea transportului feroviar, pe piaţa românească vor intra operatori externi. Mai mult, viteza medie s-a redus cu 20 km/oră faţă de acum 25 de ani. Situaţia s-a înrăutăţit în ultimii cinci ani, când peste 150 de trenuri care au asigurat legături importante cu liniile secundare au fost anulate de foştii directori ai CFR Călători. Lipsa investiţiilor în material rulant a însemnat degradarea locomotivelor, vagoanelor şi automotoarelor din flota CFR Călători. Starea parcului de vagoane şi locomotive, lipsa calităţii serviciilor şi a planurilor de achiziţii înseamnă faliment pentru compania naţională de transport feroviar de călători.
Astăzi, cine vrea să călătorească cu CFR Călători, trebuie să aibă grijă să-şi fac rezervare cu aproape 10 zile înainte pentru că biletele sunt greu de găsit din cauza lipsei vagoanelor. În ultimii 17 ani, dintre cele peste 6.000 de vagoane ale CFR Călători, 4.000 au fost tăiate la fier vechi, iar societatea de reparat locomotive şi automotoare, care deţine subunităţi în toată ţara, a intrat în insolvenţă. Din datele EUROSTAT rezultă că România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a făcut investiţii în locomotive, vagoane sau automotoare în perioada 2005-2015. State precum Ungaria, Austria, Spania sau Italia au investit peste 10 miliarde euro, fiecare, în material rulant.
Necesitatea achiziţionării de automotoare şi rame electrice noi pentru CFR Călători, precum şi a modernizării întregului parc de material rulant deţinut de companie provine din starea tehnică a acestuia, dar şi din vârsta atinsă la nivelul anului 2018.
Automotoare bătrâne de 86 de ani
În prezent, conform datelor Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari (FSTR), CFR Călători mai are un efectiv de aproape 1.100 mijloace de tracţiune, respectiv 792 de locomotive, 120 automotoare DESIRO, 144 automotoare, 34 rame electrice şi 2 vagoane utilizate pentru producerea aburului. Dintre cele 120 de automotoare Desiro („Săgeţi Albastre“), doar aproximativ 80 sunt folosite. Chiar dacă parcul este tot mai restrâns, cheltuielile cresc. În ciuda lipsei automotoarelor şi a ramelor electrice, CFR Călători cheltuieşte anual zeci de milioane de euro pentru motorină. Conform Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari necesarul de automotoare şi rame electrice pentru remorcarea trenurilor CFR Călători din anul 2018 este de cel puţin 400, în prezent fiind în exploatare sub 200 de automotoare şi doar jumătate din numărul vagoanelor necesare pentru asigurarea prestaţiei.
Atunci când vine momentul să alegeți un loc sigur și potrivit pentru părinți sau bunici, este important să știți că…
Țara arde, fermierii plâng, iar politicienii se fac că plouă! DNA, dormiți liniștiți sau sunteți la cheremul mafiei? Incisiv de…
București, 18 September 2025 – ATEN International prezintă implementarea realizată în studioul Target3D din UK, ca poveste de succes pentru implementarea…
Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I3.…
În București există numeroase opțiuni pentru cei care au nevoie rapid de bani și vor să apeleze la un serviciu…
Industria de gaming continuă să crească într-un ritm accelerat, iar anul 2025 aduce cu sine o serie de tendințe interesante…