Categories: AfaceriEvenimentExclusiv

Un nou scandal legat de diesel. 100.000 de vehicule, rechemate la service | Capitala24

„După ce, la începutul anului 2018, a fost descoperit al cincilea dispozitiv de manipulare, pe care Autoritatea germană de reglementare a sectorului auto (KBA) l-a declarat ca fiind ilegal, există în prezent o audiere oficială al cărei obiectiv va fi impunerea unei retrageri obligatorii pentru modelele Cascada, Insignia şi Zafira”, se arată într-un comunicat al Ministerul german al Transporturilor. „O rechemare oficială a aproximativ 100.000 de vehicule va fi demarată în scurt timp”, se arată în comunicatul de presă. 

Anterior, au fost efectuate percheziţii la două facilităţi Opel pe fondul suspiciunilor că unele din autovehiculele Opel echipate cu motoare diesel utilizează un sistem software ilegal pentru a manipula emisiile poluante în timpul testelor. 

Scandalul motoarelor diesel trucate a izbucnit în luna septembrie 2015, după ce Agenţia americană pentru mediu (EPA) a acuzat grupul german Volkswagen că a echipat 11 milioane de autovehicule diesel, dintre care aproximativ 600.000 în SUA, cu un software capabil să falsifice rezultatele testelor antipoluare. Între timp, mai multe parchete din Germania au demarat anchete pentru fraudă, manipulare a cotaţiilor bursiere sau publicitate mincinoasă împotriva mai multor directori de la Volkswagen şi diviziile sale Audi şi Porsche, precum şi la Daimler şi la producătorul de componente auto Bosch. AGERPRES

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

14 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

19 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

22 de ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

23 de ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

o zi ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

2 zile ago