Această acţiune probabil anulează orice speranţă a acestuia că ar putea fi eliberat pe cauţiune săptămâna aceasta, scrie publicaţia.
Ghosn, care a fost arestat prima dată în luna noiembrie, fiind acuzat de nereguli financiare, a fost arestat din nou, vineri, sub suspiciunea de abuz de încredere în formă agravată, a transmis postul NHK, notează Mediafax.
Acţiunea procurorilor vine la mai puţin de o zi după ce o instanţă niponă a respins cererea procurorilor de prelungire a perioadei de detenţie în legătură cu acuzaţiile precedente, hotărâre ce făcea posibilă eliberarea pe cauţiune a fostului oficial.
Ghosn a fost arestat iniţial sub suspiciunea că ar fi declarat o valoare mai redusă a veniturilor sale în perioada 2011-2015.
Agenţia Kyodo News a relatat că Ghosn a fost arestat vineri în legătură cu acuzaţii potrivit cărora acesta ar fi utilizat fonduri al companiei Nissan pentru a acoperi pierderi investiţionale în valoare de 1,85 miliarde de yeni.
În cazul în care va fi găsit vinovat, Ghosn ar putea fi condamnat la până la 10 ani de închisoare, sau plata unei amenzi de 10 milioane de yeni, ori ambele.
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…
Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…
De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…