Categories: Eveniment

Obiectivul e câştigarea lor. Va fi o sancţiune pentru cei care nu performează

Simona Halep a câștigat finala Turneului de la Wimbledon și a câștigat al doilea titlu de Grand Slam, după titlul de la Roland Garros din 2018.

În finală, tenismena originară din Constanța a învins-o clar pe fostul număr unu mondial și deținătoare a mai multe titluri de Grand Slam, Serena Williams, în două seturi simetrice 6-2, 6-2.

În finala londoneză, a practicat un renisul simplu, tehnic, cu lovituri precise, fără a forța și totodată fără a se solicita din plin.De altfel, aceste aspecte  au dus la închiderea setului inaugural după doar 27 de minute, cu scorul de 6-2.

Setul secund a demarat sub un aparent   echilibru.Ambele jucătoare și-au câștigat primele două jocuri de serviciu, apoi Simona a continuat să servească precis, iar Sirenă Williams, cu zece ani mai în vârstă și-a pierdut treptat din vitalitate, exasperată de jocul impecabil,aproapr metronomic al primei campioanei din istoria României de la Wimbledon. Cele mai tensionat game a fost cel cu numărul șapte al setului secund.Dar acest aspect nu a contat, setul secund fiind la discreția sportive românce.Durata celui de-al doilea set a fost de 28 de minute, cu mențiunea că ultimul game a fost unul rapid, aproape fără istoric!

Aceasta este a doua victorie a Simonei împotriva Serenei în cele 11 întâlniri. Prima victorie a româncei împotriva campioanei din Statele Unite ale Americii s-a produs la Turneul Campionilor din 2014, atunci când Simona a câștigat, tot în în două seturi (6-0, 6-2), determinând-o pe Williams să o numească „viitorul număr unu mondial.”

Reamintesc faptul că Simona Halep a devenit numărul unu în clasamentul WTA la sfârșitul anului 2017 și a revenit la această poziție în 2018 după ce a câștigat turneul de la Roland Garros.

Victoria de la Wimbledon îi va aduce premii în valoare de 2,5 milioane de euro și 2 000 de puncte în clasament.

Concluzionând, Simona Halep a reușit să scrie istorie la Wimbledon!Prestația a fost una impresionantă,după un turneu perfect, în care a pierdut un singur set în compania conaționalei Mihaela Buzărnescu!

Cu siguranță, acest turneu va rămâne unul de neuitat, atât pentru Simona Halep cât și pentru iubitorii „sportului alb”.

Sursa foto: wta.com,Sportsnet

Sinteza acestei știri a fost realizată de către Daniel Mihai,redactor șef al platformei media independente Criteriul Național

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

10 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

15 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

18 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

18 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

22 de ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

2 zile ago