Categories: Eveniment

Partidul Ecologist Român solicită Curţii de Conturi a României efectuarea unui control pentru imputarea sumelor pierdute în instanţă de către Jandermeria Româna în urma protestelor din 10 august 2019

PER sesizează Curtea de Conturi a României în vederea efectuarii unui control la Jandarmeria Româna pentru identificarea şi imputarea sumelor pierdute în instante, în urma pierderii proceselor intentate de către protestarii molestaţi în data de 10 august 2019. Modul, complet abuziv, în care a acţionat Jandarmeria Română cu ocazia acelor manifestări trebuie condamnat public, iar cei care au orhestrat această adevarată represiune, să răspundă atât civil cât şi penal.
PER se va situa de fiecare dată de partea dreptăţii.

Sursa foto: https://google.ro

Platforma media independentă Criteriul Național și Ziarul Nationalul.ro salută și susține decizia domnului Marius Necula vicepreședinte al PER

 

Capitala24

Recent Posts

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

6 ore ago

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

11 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

15 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

15 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

18 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago