Categories: Politică locală

MRS aminteşte despre greşelile comise în 2013 legat de proiectul Roşia Montană care azi pot costa România 4 miliarde usd!

Procesul intentat de Gabriel Resources împotriva României cu privire la anularea proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană este aproape de a se finaliza, iar sentinţa pare să fie una defavorabilă ţării noastre, care ar putea fi obligată să achite despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari! Mişcarea România Suverană, un partid care îl are drept mentor pe Liviu Dragnea, cel ce a fost în favoarea începerii exploatării miniere de la Roşia Montană, în nişte condiţii favorabile României, a emis un comunicat de presă în care aminteşte despre greşelile ce s-au comis la vremea respectivă şi care au condus la situaţia de azi. „România este pe cale să piardă un proces extrem de costisitor cu Gabriel Resources, firma care deţine dreptul de exploatare minieră la Roşia Montană, și care solicită despăgubiri de peste 4 miliarde de dolari de la statul român ca urmare a blocării proiectului în 2013! Proiectul, aşa cum fusese el realizat iniţial, ar fi fost unul benefic pentru România, care ar fi adus încasări de miliarde de euro la bugetul de stat, bani ce ar fi putut fi folosiţi pentru dezvoltarea ţării. În schimb, din cauza deciziilor care s-au luat în 2013 de blocare a proiectului, statul român se vede acum în situaţia de a plăti despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari! Se dovedeşte încă o dată faptul că domnul Liviu Dragnea, mentorul MRS, a fost singurul care a urmărit interesul României şi nu s-a schimbat după cum bate vântul sau cum dictează interesele străine. La momentul respectiv a declarat inclusiv pentru Mediafax că „Nu are personalitate dublă”. Interesul României a fost mereu pe primul loc, iar acum, după alte proiecte de lege, ne regăsim în situația în care, după 11 ani, pierdem din nou, și pierdem tot! Avem Roșia Montană trecută sub patrimoniu UNESCO, și o datorie în continuă creștere pentru următoarele generații! Nu s-a dorit niciodată binele românilor, ci jocul politic a adus întotdeauna mai multe probleme decât soluții! Astăzi, plătim din nou, când deciziile au fost fără cap! Cu o decizie diferită, astăzi am fi trăit o realitate diferită!” se arată într-un comunicat al Partidului Mişcarea România Suverană.
b2bseo

Recent Posts

Sfaturi practice pentru antreprenori. Cum menții un cash flow sănătos în perioadele cu încasări fluctuante?

În perioada 18 – 20 mai 2026, capitala României va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate transporturilor, logisticii…

4 ore ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite…

7 ore ago

Articole plătite bine scrise: elemente care fac diferența

De ce contează calitatea articolelor plătite în ecosistemul digital actual Într-un mediu în care utilizatorii sunt bombardați cu mesaje publicitare,…

7 ore ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se…

11 ore ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată…

o zi ago

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat…

o zi ago