Connect with us

Uncategorized

Kaufland România susține Echipa României de Tenis la Billie Jean King Cup

Publicat

pe

Compania lansează Servește Inspirație, o nouă platformă de carieră care conectează sportul, performanța și inspirația autentică.

București, 13 noiembrie 2025 – Kaufland România anunță un nou parteneriat cu Federația Română de Tenis, sprijinind sportivele convocate să reprezinte România la Billie Jean King Cup, cea mai importantă competiție internațională a tenisului feminin pe echipe. Colaborarea marchează lansarea „Servește Inspirație”, o platformă de carieră prin care Kaufland conectează lumea sportului cu cea a carierei, două domenii unite de aceleași repere: performanță, disciplină, echilibru și spirit de echipă. Inițiativa reunește proiectele prin care compania susține sportul, performanța și poveștile care inspiră prin acțiune.

„Servește Inspirație” urmărește energia care stă în spatele performanței: curajul de a începe, echilibrul construit în timp, ambiția care menține direcția, respectul și determinarea, trăsături regăsite atât în sport, cât și în carieră.

Platforma va cuprinde poveștile sportivelor care reprezintă România la Billie Jean King Cup, parte din colaborarea Kaufland cu Federația Română de Tenis, și oferă o perspectivă autentică asupra performanței și spiritului de echipă. Aceasta aduce în prim-plan forța feminină ca sursă de inspirație și creștere, prezentă pe teren, în carieră și în viața de zi cu zi. În continuare, „Servește inspirație”  va crește prin includerea altor proiecte și povești din sport și din inițiativele susținute de Kaufland, continuând să promoveze exemple reale de curaj și determinare.

„Inspirația începe cu un gest simplu: curajul de a te ridica și de a juca. În tenis, în carieră și în viața de zi cu zi, femeile arată că determinarea, echilibrul și încrederea sunt forme autentice de leadership. Parteneriatul cu Federația Română de Tenis deschide un drum în care susținerea performanței feminine devine mai vizibilă și mai puternică, iar platforma de cariere «Servește Inspirație» aduce în prim-plan exact această energie. Sportivele României sunt un exemplu extraordinar și un reminder că puterea feminină poate schimba ritmul unui joc, dar și direcția unei cariere.”, a declarat Estera Anghelescu, Director de Recrutare și Employer Branding, Kaufland România.

Prin colaborarea cu Federația Română de Tenis, Kaufland își consolidează angajamentul pe termen lung pentru dezvoltarea sportului în România. Sportul este privit ca o formă de educație, un spațiu în care disciplina, perseverența, echilibrul și spiritul de echipă se transformă în abilități valoroase, utile atât în viață, cât și în carieră. De-a lungul timpului, compania a sprijinit numeroase inițiative sportive și proiecte dedicate comunităților, care reflectă această direcție. Printre acestea se numără parteneriate cu Federația Română de Rugby, Federația Română de Canotaj, Kaufland – BRD Wheelchair Tennis Open, Cupa României la Baschet în Scaun Rulant și multe altele.

„Performanța în tenis se construiește prin încredere, muncă și dedicare. Ne bucurăm să avem alături un partener precum Kaufland, care împărtășește aceste valori și sprijină evoluția sportivelor ce reprezintă România în competițiile internaționale. Împreună, dorim să ducem mai departe misiunea de a inspira și de a oferi exemple pozitive noii generații.”, a declarat George Cosac, Președinte al Federației Române de Tenis.

„Servește Inspirație” își propune să devină, pe termen lung, un spațiu unde performanța din sport se întâlnește cu cea din carieră. Dincolo de tenis, compania va continua să aducă în prim-plan povești și exemple care vorbesc despre ambiție, colaborare și pasiune, indiferent de domeniu, vârstă sau gen.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de peste 190 de magazine în România. În 2024, Kaufland România a primit pentru a șasea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitați www.kaufland.ro.

Kaufland angajează la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe www.cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, la numărul de telefon 021.9132 sau la biroul de informații din oricare magazin Kaufland.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Amway raportează o creștere sustenabilă în 2025 în regiunea ESAN:Europa, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă înregistrează o creștere de 3,5% a vânzărilor, ajungând la 439 de milioane de dolari, în timp ce veniturile globale ating 7,3 miliarde de dolari

Publicat

pe

De

9 aprilie 2026 – Amway, cea mai mare companie de vânzări directe din lume, a publicat rezultatele financiare pentru 2025 și a anunțat principalele actualizări strategice, reconfirmându-și poziția de lider global în industrie, cu venituri totale de 7,3 miliarde de dolari. Într-un context economic și social în continuă schimbare, regiunea ESAN (Europa, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă) a înregistrat vânzări de 439 de milioane de dolari  în 2025, marcând o creștere de 3,5% față de 424 milioane de dolari în 2024, confirmând un trend de creștere constantă de mai mulți ani.

Această evoluție reflectă un focus strategic clar și consecvent pe bunăstare holistică, o înțelegere profundă a nevoilor consumatorilor locali și puterea comunității Amway în diversele piețe. În acest context, România a raportat o creștere solidă de peste 8%, consolidându-și rolul ca una dintre cele mai dinamice și rapide piețe în dezvoltare din regiune.

Creștere constantă în piețele ESAN

Rezultatele regiunii ESAN pentru 2025 sunt rezultatul unei strategii pe mai mulți ani, aplicată consecvent pe piețe geografic diverse. Creșterea a fost una echilibrată, cu mai multe piețe care au înregistrat performanțe remarcabile de la an la an. Această performanță este susținută de investiții constante în inovația produselor și soluțiilor, susținerea Întreprinzătorilor Privați Autorizați (IPA) și strategii de piață adaptate specificului fiecărei țări. Regiunea ESAN intră în 2026 cu o bază solidă, o direcție strategică clară și premise puternice pentru a-și continua traiectoria de creștere.

„Rezultatele din 2025 confirmă că abordarea noastră dă rezultate. În întreaga regiune ESAN, afacerea noastră răspunde nevoilor de bunăstare ale consumatorilor, oferind totodată o oportunitate antreprenorială solidă și relevantă pentru întreprinzătorii noștri.”, a declarat Jon L. Voskuil, Managing Director Amway ESAN. „Rămânem concentrați pe inovația produselor și suportul constant, care le va permite întreprinzătorilor Amway și clienților lor să prospere în anii următori.”

Un model de business rezilient și un portofoliu consolidat

La nivel global, deși Amway a continuat să își dezvolte prioritățile strategice, vânzările totale au fost ușor sub nivelul anului precedent. Cu toate acestea, compania a înregistrat progrese semnificative în domenii esențiale pentru performanța pe termen lung.

Relevanța continuă a portofoliului de produse Amway, bazat pe cercetare științifică și diferențiat într-un context tot mai orientat către sănătate, a rămas elementul central al businessului, reprezentând 64% din vânzările globale, iar Nutrilite își menține poziția de brand numărul unu la nivel mondial în categoria vitaminelor și suplimentelor alimentare.Compania a înregistrat de asemenea rezultate solide în categoria de produse pentru frumusețe, cu o creștere globală de 8%, susținută parțial de succesul noii colecții Artistry LongXevity. Lansarea noului sistem de purificare a apei eSpring Water Purifier a generat cerere semnificativă în mai multe piețe, contribuind la o creștere de 25% în categoria Sistemelor de tratare a apei în regiunile respective.

Amway abordează wellbeing-ul dintr-o perspectivă holistică, concentrându-se pe conceptul de healthspan – adică menținerea unei stări optime de sănătate pentru cât mai mult timp. Produsele și soluțiile acoperă toate aspectele vieții: suplimentele pe care le consumi, produsele de îngrijire a pielii, apa pe care o bei și aerul pe care îl respiri.

Dincolo de portofoliul de produse, modelul de vânzări directe continuă să atragă antreprenori care caută un traseu structurat și cu risc redus spre deținerea unei afaceri. În 2025, peste un milion de persoane din întreaga lume au ales să își construiască un business alături de Amway, atrași de oportunitățile de venit, suportul comunității și accesul la produse de top.

„Amway oferă soluții pentru unele dintre cele mai presante nevoi ale prezentului”, a declarat Michael Nelson, Președinte și CEO al companiei. „Îmbinăm oportunitatea unui business cu risc redus, produse care susțin sănătatea și starea de bine și sentimentul de apartenență la comunitate – toate construite pe valori solide. În 2025, ne-am concentrat pe valorificarea punctelor noastre forte și pe identificarea unor noi oportunități de creștere. Aceste eforturi deliberate ne poziționează pentru o performanță puternică și sustenabilă în anii următori.”

Perspective: ESAN pregătită pentru un nou val de creștere

Cu un portofoliu de soluții de bunăstare holistică care răspund nevoilor reale ale consumatorilor și o comunitate motivată, regiunea ESAN este bine poziționată să își consolideze rezultatele și în 2026. Prioritățile rămân inovația, digitalizarea și dezvoltarea rețelei de antreprenori, ca motoare principale ale performanței pe termen lung.Raportul global de impact Amway 2025 este disponibil la: https://www.amwayglobal.com/impact-report/.

Citeste in continuare

Uncategorized

Icoana — Cadoul Perfect pentru Orice Ocazie Importantă din Viața unui Creștin

Publicat

pe

De

Există momente în viața fiecăruia care cer un dar cu sens. Nu neapărat scump, nu neapărat impresionant ca dimensiune, ci cu greutate — un dar care să spună ceva adevărat despre relația dintre cel care oferă și cel care primește. Botezul, cununia, hramul, Sfintele Paști, Crăciunul — în toate aceste momente, icoana rămâne, în tradiția românească, unul dintre cele mai potrivite și mai prețuite daruri pe care le poți oferi.

De ce icoana este un dar cu totul aparte

Spre deosebire de majoritatea darurilor, care au o utilitate practică sau o valoare estetică efemeră, icoana are o dimensiune care le depășește pe toate: este un obiect sfânt, un companion al rugăciunii, o prezență constantă în viața celui care o primește. Nu se uzează, nu se demodează, nu devine irelevant după câteva luni.

O icoană dăruită la botez poate însoți acel copil toată viața — de pe peretele camerei copilăriei, la dormitorul adolescentului, până în casa lui de adult. O icoană primită la cununie veghează o căsnicie decenii la rând. O icoană pusă pe noptiera unui bătrân aduce mângâiere în ultimii ani. Puține obiecte au această durată și această profunzime.

Icoane pentru botez — primul dar sfânt

Tradiția ortodoxă îi asociază fiecărui creștin un sfânt patron — sfântul cu al cărui nume este botezat. Icoana acestui sfânt este, prin urmare, primul dar cu adevărat personal pe care îl poate primi un nou botezat. Este un dar care îl va însoți toată viața și care, cu vremea, devine parte din identitatea lui creștină.

Un atelier serios produce icoane ale unui număr mare de sfinți — inclusiv modele mai puțin comune pe piață. Dacă sfântul căutat nu se găsește în stoc, poate fi realizat la comandă, un serviciu valoros mai ales pentru nume cu patroni mai puțin cunoscuți. O icoană frumos finisată, ambalată cu grijă, este un dar de botez memorabil, care va fi păstrat mult timp după ce alte daruri vor fi uitate.

Icoane pentru cununie — binecuvântare pentru o nouă familie

Cununia religioasă este, în ortodoxie, una dintre cele șapte Taine ale Bisericii. Un dar potrivit pentru această ocazie nu poate fi un simplu obiect util — trebuie să aibă greutate spirituală și să ocupe un loc de cinste în căminul noii familii.

Icoanele tradiționale pentru cununie includ icoana Deisis (Hristos flancat de Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul), icoanele pereche ale Mântuitorului și Maicii Domnului sau icoana sfântului patron al unuia dintre miri. Alese cu grijă și de calitate bună, ele vor rămâne pe peretele acelei case pentru totdeauna.

Icoane pentru marile sărbători creștine

Sfintele Paști și Crăciunul sunt ocazii naturale pentru daruri cu caracter religios. Icoana Nașterii Domnului la Crăciun sau icoana Învierii la Paști sunt daruri perfect contextualizate liturgic — amintesc de semnificația profundă a sărbătorii, dincolo de hărmălaia comercială din jur. Sunt daruri care pot fi oferite atât copiilor, cât și adulților, atât celor apropiați, cât și colegilor sau colaboratorilor cu care ai o relație bazată pe respect.

Icoane pentru copii — educație prin frumos

Un aspect adesea trecut cu vederea este rolul icoanei în educația religioasă a copiilor. Un copil care crește înconjurat de icoane — care vede zilnic chipul lui Hristos sau al Maicii Domnului, care știe că sfântul de pe perete îi veghează somnul — interiorizează credința mult mai natural decât unul căruia i se predă religia doar la școală sau la biserică. Icoana vorbește fără cuvinte. Și copiii o înțeleg.

Unde găsești icoane potrivite pentru orice dar

La Pangar – Atelier de Icoane este un atelier de familie din județul Iași care produce icoane pe suport de lemn, în dimensiuni de la A5 la A1 și după sute de modele iconografice – icoane cu Hristos, cu Maica Domnului și cu sfinți din tot calendarul ortodox. Prețurile pornesc de la 65 de lei, iar pentru ocazii speciale atelierul realizează și icoane la comandă: icoana sfântului patron al copilului botezat, un model mai rar, o dimensiune anume. Comenzile se plasează simplu, prin telefon sau WhatsApp, la 0763 333 724, cu livrare în aproximativ 3 săptămâni pentru comenzi personalizate.

Dacă vrei să oferi un dar care să rămână, care să aibă loc de cinste în casa celui drag și care să spună ceva cu adevărat important — o icoană bine aleasă, dintr-un atelier serios, este cel mai bun răspuns.

Citeste in continuare

Uncategorized

 De Ce Afacerea Ta Are Nevoie de un Specialist SEO în 2026

Publicat

pe

De

Într-o lume digitală tot mai competitivă, prezența în topul rezultatelor Google nu mai este un lux — este o necesitate. Fie că deții un magazin online, o clinică, un birou de avocatură sau o agenție, vizibilitatea organică pe motoarele de căutare poate face diferența dintre stagnare și creștere susținută.

SEO-ul nu mai este opțional

Comportamentul consumatorilor s-a schimbat radical. Astăzi, 90% dintre utilizatori nu trec de prima pagină a Google. Dacă afacerea ta nu apare acolo, practic nu există pentru potențialii clienți. Tocmai de aceea, apelarea la un specialist SEO cu experiență dovedită a devenit un pas strategic indispensabil.

Ce face un specialist SEO pentru tine?

Un specialist SEO nu se ocupă doar de cuvinte cheie. Munca sa vizează întreg ecosistemul digital al afacerii tale: audit tehnic complet pentru identificarea erorilor de crawl, optimizare on-page a titlurilor și meta-descrierilor, strategii de link building din surse relevante și raportare transparentă cu rezultate măsurabile lună de lună.

De ce contează experiența?

Un specialist cu peste 12 ani în domeniu nu reacționează la fiecare update Google cu panică — îl anticipează. George Hadambu lucrează exclusiv pe optimizare pentru motoarele de căutare, fără să împrăștie atenția pe zeci de alte servicii. Această focalizare înseamnă profunzime, nu superficialitate.

Investiție, nu cheltuială

Spre deosebire de publicitatea plătită, care se oprește imediat ce bugetul se termină, SEO-ul construiește o fundație solidă care generează trafic organic lună de lună. Este o investiție cu ROI crescut pe termen mediu și lung, cu rezultate durabile și predictibile.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

23 de ore inainte

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura...

Afaceri3 zile inainte

S-a deschis băcănia „Mai Mult Decât Tradiție” în Pantelimon – produse autentice, aproape de tine

La începutul lunii aprilie, în București, a avut loc deschiderea unei noi locații dedicate gustului autentic românesc: băcănia „Mai Mult Decât...

3 zile inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Afaceri4 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized5 zile inainte

Amway raportează o creștere sustenabilă în 2025 în regiunea ESAN:Europa, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă înregistrează o creștere de 3,5% a vânzărilor, ajungând la 439 de milioane de dolari, în timp ce veniturile globale ating 7,3 miliarde de dolari

9 aprilie 2026 – Amway, cea mai mare companie de vânzări directe din lume, a publicat rezultatele financiare pentru 2025 și a...

Uncategorized5 zile inainte

Icoana — Cadoul Perfect pentru Orice Ocazie Importantă din Viața unui Creștin

Există momente în viața fiecăruia care cer un dar cu sens. Nu neapărat scump, nu neapărat impresionant ca dimensiune, ci...

Uncategorized5 zile inainte

 De Ce Afacerea Ta Are Nevoie de un Specialist SEO în 2026

Într-o lume digitală tot mai competitivă, prezența în topul rezultatelor Google nu mai este un lux — este o necesitate....

Uncategorized5 zile inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri6 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri7 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afacerio săptămână inainte

Ce rezultate poți obține din advertoriale publicate strategic

În mediul online, publicarea unui advertorial nu ar trebui privită ca o simplă bifă într-un plan de promovare. Atunci când...

Uncategorized2 săptămâni inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized2 săptămâni inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Afaceri2 săptămâni inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afaceri2 săptămâni inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afaceri2 săptămâni inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Știrea Zilei