Lansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională
Marți, 31 martie 2026, Casa de Cultură a Studenților București a găzduit Gala de Prezentare a celui de al XVIII-lea album din colecția ”Țările Țării”, din cadrul proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural, intitulat ”Pe Argeș în sus”.

Evenimentul a inclus vernisajul și lansarea albumului, video-prezentări, expoziție de comori vestimentare ale Șezătorii Argeș, expoziție de ceramică și pictură ”Texturi și Amprente Arșeșene” ale Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” București, recital folk Mircea Baniciu & Band și muzică tradițională interpretată de Lorena Oltean.

Albumul ”Pe Argeș în sus” este prefațat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Documentarul fotografic a fost efectuat de Albert Bartha, Alexandra Grigore, Andrei Mureșan, Constantin Berevoianu, Cornelia Gherguț, Dan Colisnic, Eliza Cinteză, Florin Micu, George Alexandru, George Daniel Bădileanu, Liviu Georgian Ungureanu, Liviu Suciu, Mircea Cinteză, Oana Ionescu, Ovi D. Pop, Paul Herbei, Răzvan Poroh, Ștefan Chirobocea, Valentin Trifescu, Vladimir Masnitz. Au mai cloborat: Elena Iagăr, Elza Ilina, Mihail Ungurenuș, Vasilica Badea și Ion Cojocaru.
În cadrul evenimentului au luat cuvântul: Mihai Moldovan, director Casa de Cultură a Studenților București, Simona Bucura-Oprescu – Deputat de Argeș, Ion Mînzînă – Președintele Consiliului Județean Argeș, Ioana Făcăleață – Prefect Județul Argeș, Constantin Gordon- inspector eparhial la Sectorul Cultural și Comunicații-Media al Arhiepiscopiei Bucureștilor- delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Gabriel Petrea – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Romina Pascaru – Președinte Uniunea Națională a Studenților din România; Laurențiu Dincă – Președinte Uniunea Studenților din România, Chifor Mihai Eusebiu – reprezentant Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Bianca Radu – Președinte Liga Studenților Români din Străinătate, Marius Bostan – inițiator REPATRIOT- Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale (2015 – 2016), Emil Constantinescu – Președinte al României între anii 1996 și 2000.

Paul Bordaș, fondatorul programului Romania Student Tour, a evocat, în încheiere, semnificația zilei și celebrarea celor 135 de ani de la nașterea poetului și prozatorului Ion Pillat. Evenimentul „Pe Argeș in sus” poartă un titlu organic integrat în peisajul românesc, pe care acesta îl transmite într-un chip cu totul și cu totul firesc cugetului căutător, deslușitor, care iși îndreaptă privirea în “sus”, către izvor, cuprinzând în arc priveliștile pecetluite de frumusețe ale meleagurilor argeșene. Titlul, ales simbolic de Ion Pillat pentru denumirea volumului său de versuri, a inspirat în egală măsură pe realizatorii albumului de fotografie. Într-o perspectivă lărgită ca o îmbrățisare spațio-temporală, este descris același peisaj, prin ochi diferiți, deopotrivă pătrunzători ai frumosului românesc peren, prin mijlocirea a două forme de exprimare artistică complementare – poezia și fotografia, care transfigurează artistic acelasi mesaj important de transmis mai ales tinerelor generații. Avem, primit în dar de la Dumnezeu, pe Argeș în sus, pentru România și pentru lumea întreagă, un ținut nu doar de o rară frumusețe, dar și de o bogăție culturală și spirituală aparte, care ne așteaptă să-l descoperim, să-l cunoaștem și să-i valorificăm în profunzime potențialul.

Albumul Pe Argeș în sus a fost realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Albumul ”Pe Argeș în sus” va fi prezentat la Gala Repatriot – București, Curtea de Argeș, Câmpulung Muscel și Pitești, cât și la diverse evenimente naţionale şi internaționale.
https://www.facebook.com/Fotogeografica/videos/1472061037645800?locale=ro_RO
Social
Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect
Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.
Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară
Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.
Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.
În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.
Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.
Cum se manifestă alergia alimentară
Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.
Manifestările pot include:
- mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
- umflarea buzelor, feței sau gâtului
- erupții cutanate sau urticarie
- dificultăți de respirație
- greață, vărsături sau diaree
- amețeală sau scăderea tensiunii arteriale
În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.
Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.
Cum se manifestă intoleranța alimentară
Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.
Cele mai frecvente manifestări sunt:
- balonare
- crampe abdominale
- gaze intestinale
- diaree
- disconfort general după masă
Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.
Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.
De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară
Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.
Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.
Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:
- sindromul de intestin iritabil
- intoleranța la histamină
- sensibilitatea la aditivi alimentari
- infecțiile digestive
Cum se pune diagnosticul corect
Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.
În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.
În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.
Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.
Ce rol are IgE în această diferențiere
Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.
În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.
Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.
Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.
Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.
Concluzie
Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.
Uncategorized
STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii
Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate?
București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în scop preventiv este o practică pentru mai puțin de jumătate dintre români, arată datele unui studiu* realizat de către Rețeaua de Sănătate Regina Maria: trei din zece declară că în 2025 nu au fost la niciun control de rutină, iar alți doi din zece au mers doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii.
Principalul obstacol care îi împiedică pe români să meargă mai des la controale medicale de rutină este costul consultațiilor și al investigațiilor, menționat de aproape jumătate dintre respondenți, urmat de lipsa timpului.
Cu toate acestea, peste 65% dintre cei chestionați spun că factorul determinant pentru a merge la controale preventive este dorința de a depista problemele de sănătate înainte ca acestea să devină grave.
Diferențele devin și mai clare în rândul celor care au deja un abonament medical: 53% dintre aceștia spun că au mers în 2025 la medic în scop exclusiv preventiv, un semn că accesul mai facil la servicii medicale poate susține formarea unei rutine de monitorizare a sănătății, dincolo de vizitele generate de o problemă punctuală.
„În mod obișnuit, prevenția anuală include cel puțin un consult de medicină de familie, un set de analize de laborator, adaptate profilului pacientului, un control dermatologic pentru evaluarea alunițelor și a leziunilor cutanate, un consult ginecologic sau urologic, un control oftalmologic și unul stomatologic.
În funcție de vârstă, sex și istoricul personal sau familial, pot fi necesare și evaluări cardiologice, metabolice, ori investigații imagistice. Rolul acestor controale este de a surprinde modificări aflate la debut, când intervenția este minim invazivă, costurile sunt mai reduse, iar prognosticul este semnificativ mai bun. Frecvența regulată a controalelor creează, în timp, o imagine medicală coerentă a pacientului și permite monitorizarea evoluției unor parametri esențiali pentru sănătate.”, explică Dr. Cosmina Rogoveanu, medic specialist medicină de familie din cadrul rețelei de sănătate.
85% dintre români consideră că un abonament medical privat nu ar trebui să lipsească din niciun pachet de beneficii extrasalariale în 2026
Programările rapide și intervalele flexibile, precum și costurile mai ușor de controlat sunt principalele beneficii pe care românii le asociază cu abonamentele medicale.
Dacă două oferte de muncă ar fi similare ca salariu, existența unui abonament medical în lista de beneficii ar înclina balanța în favoarea uneia dintre ele, pentru mai bine de șase din zece români, clasându-se peste beneficii precum oportunitățile de dezvoltare personală sau programele de training.
„Acum 30 de ani, prin lansarea abonamentelor medicale pe piața din România, am început să construim, pas cu pas, un nou mod de a avea grijă de sănătate. Introducerea abonamentelor a însemnat mai mult decât acces, marcând o schimbare de comportament. Datele interne ne arată că pacienții care au abonament ajung, în medie, la aproximativ 7 vizite medicale pe an, peste media națională, așa cum reiese ea și din acest studiu. Iar asta ne confirmă faptul că am reușit să schimbăm comportamentul în direcția potrivită.” declară Andreea Minuță, Director Executiv, Divizia de Abonamente, în cadrul Rețeaua de Sănătate Regina Maria.
Doar aproximativ 43% dintre românii care au răspuns la chestionar spun că au o evidență clară a consultațiilor, costurilor și istoricului medical din ultimul an. Trei din zece au câteva informații, însă acestea sunt răspândite în mai multe locuri, iar aproape un sfert declară că nu au deloc o imagine clară asupra dosarului medical și a sumelor investite în sănătate în 2025.
„Abonamentul medical nu înseamnă doar acces facil la servicii, ci și mai multă claritate în planificare și finanțe. La Regina Maria, am construit un ecosistem digital care le oferă pacienților, într-un singur loc, programările, dosarul medical, rezultatele investigațiilor, recomandările medicilor, opțiuni de telemedicină și evidența transparentă a economiilor generate de abonament. Am adăugat recent și o funcționalitate care permite accesul la informațiile medicale esențiale pentru alți membri ai familiei, precum copii sau părinți, astfel încât gestionarea sănătății să fie mai simplă și mai bine coordonată.”, completează Andreea Minuță.
Experiența și vechimea în piață reprezintă principalul criteriu de alegere a unui furnizor de servicii medicale, pentru jumătate dintre români
Analizând evoluția abonamentelor medicale din ultimii 30 de ani, respondenții consideră că principalele schimbări produse în societate sunt legate de încurajarea prevenției, reducerea stresului asociat accesului la servicii medicale și creșterea predictibilității costurilor.
Atunci când aleg un furnizor de servicii medicale, aproape jumătate dintre români indică experiența și vechimea în piață drept criteriul cel mai important, urmat de reputația și recenziile medicilor.
Afaceri
Cum îți influențează spațiul de birouri profitabilitatea companiei
Pentru multe companii, alegerea unui sediu este tratată ca o simplă cheltuială operațională. În realitate, un birou bine ales poate deveni un factor direct de creștere a profitabilității.
Pe o piață competitivă precum cea din București, selecția unor spații de birouri București trebuie privită ca o investiție strategică, nu doar ca un cost.
Cost sau investiție? Diferența care schimbă tot
La prima vedere, chiria pare principalul criteriu. Însă companiile care analizează în profunzime înțeleg că biroul influențează:
- productivitatea angajaților
- costurile operaționale
- rata de retenție
- capacitatea de recrutare
- imaginea în piață
Astfel, alegerea unor spații de birouri București devine o decizie cu impact direct asupra rezultatelor financiare.
Productivitatea începe cu spațiul de lucru
Un birou modern nu înseamnă doar design atractiv. Înseamnă:
- lumină naturală optimizată
- ventilație eficientă
- acustică bine gândită
- spații de colaborare
Aceste elemente pot crește semnificativ eficiența echipei și reduc oboseala angajaților.
În timp, impactul asupra productivității se traduce în rezultate măsurabile.
Costurile ascunse ale unui birou ieftin
Una dintre cele mai frecvente greșeli este alegerea unui spațiu exclusiv pe criteriul prețului.
Un birou mai ieftin poate genera:
- costuri mari de utilități
- cheltuieli suplimentare de mentenanță
- dificultăți în recrutare
- fluctuație mare de personal
În schimb, spații de birouri București din clădiri moderne oferă eficiență energetică și costuri predictibile.
Locația corectă reduce costurile indirecte
Timpul pierdut în trafic este un cost real, chiar dacă nu apare în contabilitate.
Zonele bine conectate din București, precum:
- Floreasca – Barbu Văcărescu
- Piața Victoriei
- Grozăvești – Politehnica
permit acces rapid pentru angajați și reduc întârzierile sau stresul zilnic.
Un birou bine poziționat contribuie la o echipă mai eficientă și mai motivată.
Retenția angajaților: un beneficiu major
Costul înlocuirii unui angajat poate depăși cu mult economiile făcute la chirie.
Companiile care investesc în spații de birouri București moderne oferă:
- un mediu de lucru atractiv
- facilități relevante
- confort și flexibilitate
Rezultatul? Angajați mai loiali și costuri mai mici de recrutare.
Flexibilitatea reduce riscul
Într-un mediu economic imprevizibil, flexibilitatea devine esențială.
Spațiile moderne permit:
- extinderea sau reducerea rapidă
- adaptarea la munca hibridă
- optimizarea suprafeței
Această adaptabilitate este un avantaj major pentru companiile în creștere.
Clădirile verzi = economii pe termen lung
Clădirile certificate (BREEAM, LEED) oferă:
- consum redus de energie
- costuri operaționale mai mici
- confort sporit pentru angajați
Pe termen lung, aceste beneficii compensează diferențele de chirie și aduc economii semnificative.
Imaginea companiei începe cu sediul
Biroul este adesea primul contact fizic cu brandul tău.
Un spațiu modern transmite:
- profesionalism
- stabilitate
- atenție la detalii
Pentru clienți și parteneri, acest lucru contează mai mult decât pare.
Cum alegi inteligent
Pentru a transforma biroul într-un avantaj financiar, este important să:
- analizezi costul total, nu doar chiria
- alegi o locație bine conectată
- prioritizezi confortul angajaților
- optezi pentru spații flexibile
- investești în calitate, nu doar în preț
Biroul potrivit generează valoare
Într-o piață matură precum cea din București, diferența dintre un birou „ok” și unul strategic poate fi semnificativă.
Alegerea unor spații de birouri București nu mai ține doar de logistică, ci de performanță, eficiență și creștere.
Dacă vrei să optimizezi costurile și să îți crești productivitatea, începe cu spațiul în care lucrează echipa ta.
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026
-
Afaceriacum 6 zileAnaliza datelor pentru creșterea ratelor de conversie online
-
Uncategorizedacum o săptămânăUn nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice
-
acum 6 zileCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Uncategorizedacum o săptămânăContinental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România
-
Uncategorizedacum o săptămână„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai
-
Viața în Bucureștiacum o săptămânăCum alegi cele mai potrivite aparate de aer conditionat pentru casa ta si unde le gasesti explicate pe intelesul tau
-
Afaceriacum o săptămânăThe List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor

