Social
Ajutoare mai mari pentru pensionari: 2,8 milioane de români ar putea primi bani în plus din aprilie
Vești bune pentru milioane de pensionari din România. Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat suplimentarea fondurilor destinate sprijinului financiar acordat vârstnicilor, după ce autoritățile au identificat un buget suplimentar de un miliard de lei. Informațiile au fost publicate de Newsweek.
Ajutoare mai consistente, din aprilie
Potrivit oficialului, ajutoarele vor fi acordate în luna aprilie și vor avea valori diferențiate în funcție de venitul lunar al beneficiarilor:
- 1.000 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei;
- 800 de lei pentru cei cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei;
- 600 de lei pentru pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei.
Măsura vizează aproximativ 2,8 milioane de pensionari, dar și alte categorii vulnerabile, inclusiv familii cu dificultăți financiare sau persoane care îngrijesc copii cu dizabilități.
Sprijin politic larg
Amendamentul care prevede majorarea acestor ajutoare a fost adoptat în comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu susținerea Partidul Social Democrat (PSD), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), dar și a partidelor din opoziție.
Pentru ca măsura să intre în vigoare, este necesar votul final în Parlament, însă acesta este considerat o formalitate, în condițiile în care mai multe formațiuni politice și-au anunțat sprijinul.
De la 800 de lei la un sistem mai generos
Inițial, proiectul de buget prevedea acordarea unui ajutor unic de 800 de lei doar pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei. Noul amendament extinde atât cuantumul, cât și numărul beneficiarilor.
Ministrul Muncii a subliniat că măsura are la bază principiul solidarității sociale, într-un context economic dificil, în care mulți pensionari se confruntă cu creșterea costului vieții.
Impact pentru pensionari
Pentru mulți dintre beneficiari, aceste sume pot face diferența în acoperirea cheltuielilor lunare. Autoritățile susțin că sprijinul financiar este gândit pentru a oferi un ajutor concret celor care au contribuit o viață la sistemul public și care se confruntă acum cu presiuni economice tot mai mari.
Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, plata ajutoarelor ar urma să înceapă chiar din luna aprilie, oferind un respiro financiar pentru milioane de români.
Social
Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?
Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează avocatul specializat în fiscalitate Gabriel Biriș. Într-un interviu acordat pentru Newsweek România, Biriș a comentat declarația ministrului Muncii, Florin Manole, care le-a transmis pensionarilor că pensiile vor fi indexate începând cu 2027. „În primul rând trebuie să știm cât costă. Și întrebarea este: de unde vin banii? Nu s-a spus niciodată cât costă și de unde vin banii”, a declarat Gabriel Biriș.
Gabriel Biriș: „Ajungem direct într-o zonă imposibilă”
Fiscalistul susține că bugetul României este deja împins la limită după creșterile operate în ultimii ani pentru salarii și pensii.
„Să nu uităm că și pensiile, și salariile bugetarilor au crescut în 2023–2024 cu 40% față de 2022. Cheltuielile cu salariile sunt undeva la 170 de miliarde de lei, iar cele cu asistența socială sunt și mai mari”, a explicat acesta.
Gabriel Biriș avertizează că eventualele noi majorări ar produce o presiune uriașă asupra bugetului de stat.
„Baza salariului minim este acum 3.700 lei, nu 4.300. Diferența înseamnă cam 18%. La 170 de miliarde, vorbim de aproximativ 30 de miliarde de lei. Dacă mai adaugi și indexarea pensiilor, mai pui încă vreo 40 de miliarde. Ajungem direct într-o zonă imposibilă”, a spus avocatul.
Critici pentru taxele introduse în ultimii ani
Gabriel Biriș consideră că autoritățile ar trebui să se concentreze pe stimularea economiei și atragerea investițiilor, nu pe majorări succesive de cheltuieli și taxe.
„În loc să ne concentrăm pe creșterea atractivității României pentru investiții și pe crearea de locuri de muncă bine plătite, ca să avem de unde crește pensiile, noi le creștem din pix”, a declarat acesta. Fiscalistul a criticat și măsurile fiscale introduse în ultimii ani, despre care spune că afectează puternic mediul de afaceri. „Cocoșăm mediul de afaceri cu tot felul de taxe: IMCA, CAS-ul suplimentar, impozitul suplimentar pentru bănci, impozitul pe construcții, scurtarea perioadei de recuperare a pierderilor”, a spus Biriș.
Toate calculele despre cât pierd pensionarii şi interviul video puteţi vedea pe NewsWeek.ro
Social
Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect
Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.
Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară
Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.
Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.
În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.
Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.
Cum se manifestă alergia alimentară
Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.
Manifestările pot include:
- mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
- umflarea buzelor, feței sau gâtului
- erupții cutanate sau urticarie
- dificultăți de respirație
- greață, vărsături sau diaree
- amețeală sau scăderea tensiunii arteriale
În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.
Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.
Cum se manifestă intoleranța alimentară
Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.
Cele mai frecvente manifestări sunt:
- balonare
- crampe abdominale
- gaze intestinale
- diaree
- disconfort general după masă
Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.
Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.
De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară
Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.
Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.
Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:
- sindromul de intestin iritabil
- intoleranța la histamină
- sensibilitatea la aditivi alimentari
- infecțiile digestive
Cum se pune diagnosticul corect
Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.
În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.
În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.
Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.
Ce rol are IgE în această diferențiere
Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.
În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.
Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.
Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.
Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.
Concluzie
Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.
Social
Guvernul s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Cea mai mare valoare din 2026!
Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Este cea mai mare valoare a unei emisiuni de titluri de stat Fidelis efectuată până acum în 2026, conform publicaţiei NewsWeek.ro. Ministerul Finanţelor a atras peste 1,9 miliarde lei prin emisiunea de titluri de stat Fidelis din luna aprilie, cea mai mare valoare din acest an.
”Ministerul Finanţelor (MF) a atras, în aprilie, 874,5 milioane lei şi, respectiv, 207 milioane euro (valori însumând peste 1,9 miliarde lei – 378,7 milioane euro), prin a patra ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti (BVB)”, transmite instituţia, citată de News.ro.
Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis s-a derulat în perioada 14 – 21 aprilie şi a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comerciala Română, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille şi UniCredit Bank (Sindicat de intermediere) şi Banca Transilvania, Libra Internet Bank (Grup de distribuţie).
În cadrul acestei oferte, românii au plasat aproape 22.000 de ordine de subscriere, atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro. Veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital, nu sunt impozabile.
În emisiunea de titluri de stat Fidelis au putut investi persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.
-
Afaceriacum o săptămânăPlatformă advertoriale cu acces la mii de publicații online
-
Afaceriacum o săptămânăCum lansezi un token pe rețeaua Sui în 2026, ghidul rapid pentru începători
-
Exclusivacum o săptămânăTehnici de construcție pentru clădiri durabile
-
Uncategorizedacum o săptămânăStudiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro
-
Uncategorizedacum 4 zileBSG Credit România și aspectele care pot influența experiența de utilizare
-
Uncategorizedacum 7 zileNoi date clinice ECO 2026: Doza superioară de Wegovy® generează o slăbire de aproape 28% și protejează masa musculară
-
Exclusivacum o săptămânăFestivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
-
acum o săptămânăLansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital

