Uncategorized
CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR
11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea indicelui ROBOR, a creat multă emoție în rândul consumatorilor care au contractat credite a căror dobândă se calculează în raport cu acest indice. Dezbaterile care au urmat, au stârnit reacții și întrebări din partea consumatorilor, în contextul în care anumite persoane publice au transmis mesaje care îndemnau consumatorii să solicite deja despăgubiri în instanță.
Cu toate acestea, băncile vizate de această măsură au transmis public că vor recurge la controlul legalității acestui act administrativ, ceea ce presupune câțiva ani de procese în contencios administrativ, între bănci și Consiliul Concurenței, până când instanțele de judecată vor decide asupra legalității și temeiniciei actelor emise de autoritatea de concurență. Până la finalizarea acestor procese, considerăm că este în interesul consumatorilor să se informeze din surse credibile și să evite deciziile luate impulsiv, sub presiunea creată de dezbaterea publică.
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) recomandă consumatorilor să ia decizii raționale, nu sub influența emoțiilor. De aceea, ei trebuie să rămână prudenți și să nu se lase influențați de unele declarații apărute în spațiul public, mai ales că în acest moment nu există nici măcar o motivare a deciziei din partea Consiliului Concurenței și nici nu se cunosc argumentele care au stat la baza acesteia.
Situațiile trebuie analizate individual
Reamintim consumatorilor că fiecare contract de credit și fiecare situație financiară reflectă cazuri unice. Din acest motiv, soluțiile prezentate ca fiind universal aplicabile sau promisiunile privind obținerea unor rezultate identice pentru toți consumatorii trebuie evaluate cu atenție. Credem că fiecare situație merită analizată individual, iar fiecare consumator trebuie să aibă acces la toate informațiile necesare înainte de a decide care este cea mai potrivită cale de urmat și când anume trebuie urmată respectiva cale.
Dreptul consumatorilor de a se adresa instanțelor este unul legitim. În același timp, înainte de asumarea unor costuri, riscuri și durate semnificative asociate litigiilor, consumatorii trebuie să evalueze cu atenție toate opțiunile disponibile și să solicite informații complete privind consecințele juridice și financiare ale demersurilor care le pot fi propuse. Experiența CSALB din ultimii 10 ani ne-a arătat că multe dintre problemele apărute în relația dintre consumatori și bănci pot fi analizate și negociate, iar soluțiile identificate prin dialog și conciliere sunt mai rapide și adaptate nevoilor concrete ale fiecărei persoane.
CSALB rămâne o opțiune alternativă la instanțele de judecată, deschisă și gratuită pentru toți consumatorii care doresc să își clarifice situația contractuală, să poarte un dialog cu banca sau să identifice soluții pentru eventualele dispute apărute în relația cu aceasta. Încrederea se construiește prin dialog, iar deciziile bune se iau pe baza informațiilor complete și a unei evaluări lucide a opțiunilor disponibile.
Rolul CSALB este acela de a oferi un cadru independent, imparțial și transparent în care consumatorii și instituțiile financiar-bancare pot căuta împreună soluții pentru rezolvarea neînțelegerilor dintre ei. De aceea, indiferent de evoluția procedurilor administrative sau judiciare aflate în desfășurare, consumatorii care consideră că au motive de nemulțumire în relația cu banca lor pot analiza și varianta unei proceduri de conciliere prin intermediul CSALB.
În perioade marcate de incertitudine și dezbatere publică intensă, echilibrul, informarea corectă și evaluarea atentă a tuturor alternativelor reprezintă cele mai bune instrumente pentru protejarea intereselor consumatorilor. CSALB își reafirmă disponibilitatea de a sprijini dialogul constructiv dintre consumatori și instituțiile financiar-bancare și de a contribui la identificarea unor soluții echitabile, în beneficiul părților implicate.
Uncategorized
Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6
Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch 6, ofertele speciale de lansare fiind valabile până pe 31 iulie
București, 27 iulie 2026: Mai sunt doar câteva zile în care utilizatorii pot beneficia de ofertele speciale de lansare pentru telefonul pliabil HONOR Magic V6 și smartwatch-ul HONOR Watch 6. Acestea sunt disponibile până la 31 iulie 2026 inclusiv la toți partenerii oficiali.
HONOR Magic V6: design ultra-subțire, rezistență avansată și autonomie extinsă
Cel mai nou smartphone pliabil HONOR impresionează printr-un design ultra-subțire, cu o grosime de doar 4,1 mm atunci când este deschis și 9 mm pliat, la o greutate de 224 g. În același timp, dispozitivul integrează tehnologii avansate de rezistență și o baterie siliciu-carbon de 6.660 mAh.
Reducere de până la 1.500 de lei și beneficii exclusive
Până la finalul lunii iulie, HONOR Magic V6 România, disponibil în variantele de culoare Black și Red, în configurația 16 GB + 512 GB, poate fi achiziționat prin partenerii oficiali cu o reducere de până la 1.500 de lei față de prețul recomandat de 11.499 lei.
În plus, achiziția include alte două beneficii: 12 luni de HONOR Care+ Screen Protection* și 3 luni gratuite de Google AI Pro**.
Mai multe informații despre HONOR Magic V6 sunt disponibile pe pagina oficială a produsului:

HONOR Watch 6: monitorizare inteligentă a sănătății și autonomie de până la 35 de zile
Datorită tehnologiei HONOR IntelliSense, noul HONOR Watch 6 oferă o monitorizare avansată a sănătății, urmărind în timp real parametri esențiali precum pulsul, oxigenarea sângelui (SpO₂), nivelul de stres, calitatea somnului și tendințele tensiunii arteriale.
Prin funcția Quick Health Scan, utilizatorii obțin o analiză rapidă a principalilor indicatori de sănătate în doar câteva secunde, iar raportul generat automat oferă o imagine de ansamblu asupra parametrilor monitorizați.
Bateria de 980 mAh asigură o autonomie de până la 35 de zile, cu o singură încărcare. Designul Racing Dashboard, inspirat din motorsport, integrează o carcasă din aluminiu reciclabil cu o greutate de doar 41 g și un ecran extrem de luminos, de 3.000 niți.
122 de moduri sportive pentru activități de zi cu zi și antrenamente intense
HONOR Watch 6 integrează 122 de moduri sportive, adaptate atât rutinei zilnice, cât și sesiunilor de antrenament în aer liber. Smartwatch-ul oferă monitorizare și analize dedicate pentru sporturi precum fotbal, badminton sau alte activități sportive de intensitate variată. Pentru pasionații de activități montane, dispozitivul oferă funcții dedicate precum monitorizarea diferenței de nivel și a distanței, alerte inteligente la abaterea de la traseu și localizare precisă prin sistemul GPS AccuTrack dual-band cu șase sateliți.
Culori, preț și disponibilitate
Disponibil în nuanțele Twilight Brown și Shadow Black, HONOR Watch 6 are un preț recomandat de 1.199 lei, respectiv 1.099 lei. Până la data de 31 iulie 2026, utilizatorii pot beneficia de o reducere de până la 200 de lei prin partenerii oficiali.
Mai multe informații despre HONOR Watch 6 sunt disponibile pe pagina oficială a produsului:
*HONOR Care+ Screen Protection este un plan exclusiv de protecție extinsă care acoperă, pentru o perioadă de 12 luni, o reparație gratuită a ecranului interior și o reparație gratuită a ecranului exterior, în cazul deteriorărilor accidentale. Serviciul este oferit gratuit de către HONOR România pentru dispozitivele achiziționate local și se activează automat după prima pornire a telefonului și conectarea acestuia la rețea. Pentru mai multe detalii, accesați: https://www.honor.com/ro/support/screen-protection/
** Google AI Pro, care include Gemini Advanced și 5 TB spațiu de stocare în cloud, este oferit gratuit timp de trei luni de la momentul activării și oferă funcții precum generarea de videoclipuri cu Veo 3.1, crearea de imagini cu Nano Banana Pro, instrumentul de producție video Flow și asistentul de cercetare NotebookLM.
Uncategorized
România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris
Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie, cei mai buni 36 de jucători din lume și un fond de premii de 1,5 milioane de dolari.
București, 27 iulie 2026 – Jucătorul român Răzvan „RvPLegend” Puiu a câștigat, aseară, la Paris, titlul de campion mondial la EA Sports FC, în cadrul FC Pro 26 World Championship, competiție desfășurată sub umbrela Esports World Cup 2026. Este primul român care câștigă campionatul mondial oficial al actualului format EA Sports FC / FC Pro, organizat direct de EA Sports, adăugând un nou capitol de succes unui palmares deja bogat al esports-ului românesc la acest joc, deschis în urmă cu aproape două decenii de Ovidiu „Ovvy” Pătrașcu.
Un parcurs de excepție la cel mai important turneu al anului
Finala FC Pro 26 World Championship a reunit, între 22 și 26 iulie, la Paris, cei mai buni 36 de jucători din lume, reprezentând sezonul competitiv 2025/2026 al EA Sports FC. Competiția, parte a Campionatului Mondial de Esports (Esports World Cup), este considerată cea mai importantă întrecere individuală din fotbalul virtual, adunând un fond total de premii de 1,5 milioane de dolari.
Răzvan Puiu, în vârstă de 22 de ani și legitimat la organizația HYPERSPIRIT, a avut un parcurs remarcabil pe tot parcursul turneului. A intrat în competiție prin faza Play-Ins, a încheiat faza de grupă pe locul 11, cu trei victorii, un egal și două înfrângeri, apoi a trecut, în fazele eliminatorii, de adversari din Turcia, Brazilia și Bulgaria, înainte de a se impune categoric în semifinală. În marea finală, Puiu l-a învins pe germanul Levy „levyfinn” Rieck cu scorul de 6-5, cucerind titlul mondial și un premiu de 250.000 de dolari, cel mai mare din cariera sa. Performanța îl propulsează de pe locul 30 direct pe locul 4 în clasamentul mondial al jucătorilor.
„Visul oricărui jucător Pro de EAFC este să ajungă campion mondial, iar eu am reușit să-mi îndeplinesc cel mai mare vis al meu. Nimic nu este imposibil, prin muncă și dorință se poate realiza orice.”, a precizat Răzvan „RvPLegend” Puiu, campion mondial EA Sports FC.

De la eSuperliga la titlul mondial
Titlul mondial vine în continuarea unui parcurs deja impresionant în plan intern. Răzvan Puiu este campion en-titre al eSuperligii în ultimele două sezoane: a câștigat trofeul în 2025 sub culorile Universității Craiova, iar în 2026 în tricoul lui CFR Cluj.
eSuperliga este campionatul oficial de fotbal virtual desfășurat în paralel cu Superliga, prima ligă a fotbalului românesc, în care fiecare club din eșalonul de elită are un reprezentant. Competiția funcționează ca o punte între fotbalul tradițional și esports, oferind cluburilor din Superliga o prezență activă în lumea gaming-ului competitiv și jucătorilor de EA FC un cadru profesionist de a concura sub culorile echipelor pe care le susțin.
Esports, o sursă constantă de performanță pentru România
Titlul lui Răzvan Puiu se adaugă unui palmares tot mai bogat al esports-ului românesc la nivel internațional. Ovidiu „Ovvy” Pătrașcu, fost jucător de fotbal de performanță la Universitatea Craiova, a fost primul român care a urcat pe treapta cea mai înaltă a unui campionat mondial la jocul de fotbal, în 2008, la World Cyber Games. Ana „ANa” Dumbravă, care a practicat fotbalul de performanță în copilărie și adolescență, a fost desemnată cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume trei ani la rând, în 2022, 2023 și 2024. Andrei „Odoamne” Pascu a devenit primul român campion european la League of Legends, câștigând LEC Summer Split 2022 alături de Rogue. Iar Mihai „iM” Ivan, component al echipei NAVI, a scris istorie devenind primul român care câștigă un titlu mondial de Counter-Strike, la Major-ul de la Copenhaga din 2024.
Aceste rezultate individuale se adaugă performanței de echipă a Nexus Gaming, campioană mondială la Counter-Strike 2 în cadrul Campionatului Mondial de Esports, titlu deținut în prezent de România.
„România este, în acest moment, campioană mondială en-titre la Counter-Strike, are un campion european la League of Legends și acum și un campion mondial la EA Sports FC. Sunt performanțe care ne plasează constant printre cele mai bune națiuni de esports din lume. Ne pregătim să confirmăm acest lucru și în noiembrie, la Esports Nations Cup, prima competiție globală de esports pe echipe naționale, unde România va fi reprezentată de ROESF alături de peste 100 de țări.”, a precizat Mihai Cotos, președinte ROESF.
Recunoaștere care întârzie, performanțe care nu se opresc
Aceste performanțe repetate arată un tipar clar: talentul individual al jucătorilor români reușește să străpungă la cel mai înalt nivel internațional, în lipsa unei recunoașteri oficiale a esports-ului în România. Proiectul de lege care ar recunoaște esports-ul ca disciplină sportivă oficială a fost depus în Parlament în 2021 și se află încă în diverse etape ale procesului legislativ.
„Când un român urcă pe podium, România este menționată în presa internațională alături de cele mai puternice națiuni din domeniu. Esports-ul românesc are nevoie de recunoaștere oficială pentru a se putea dezvolta sănătos, pentru a atrage investiții și pentru a oferi jucătorilor un cadru legal și instituțional real. Pași importanți au fost făcuți, în primul rând prin depunerea în Parlament a unui proiect de lege. Suntem convinși că adoptarea lui va aduce și mai multe performanțe românești pe plan mondial.”, a precizat Tudor Dăescu, președinte Esports Summit.
Uncategorized
Cum alegi un cabinet stomatologic bun în București? Criteriile pe care le bifează Dental Science, clinica din sectorul 6, zona Lujerului, pentru pacienții din Drumul Taberei și Militari
Bucureștiul are, pe hârtie, mii de cabinete stomatologice, iar din mașină sau din autobuz vezi câte o firmă de dentist aproape pe fiecare stradă. Paradoxal, tocmai abundența face alegerea grea: cum deosebești, dincolo de recepții renovate și pagini de Instagram, un cabinet cu adevărat bun de unul doar bine prezentat? Pentru pacienții din cartierele mari ale sectorului 6, Drumul Taberei și Militari, întrebarea are și o miză practică: tratamentele serioase înseamnă multe vizite, iar clinica potrivită trebuie să fie și accesibilă, nu doar competentă.
Vestea bună este că există criterii obiective, verificabile de orice pacient, care separă rapid clinicile organizate serios de restul. Le parcurgem pe rând în acest articol, împreună cu exemplul concret al unei clinici din zona Lujerului care le bifează sistematic.
De ce contează echipa de specialiști, nu doar un medic bun?
Stomatologia modernă s-a specializat: ortodonția, parodontologia, endodonția, chirurgia și protetica sunt astăzi discipline de sine stătătoare, iar un singur medic, oricât de priceput ar fi, nu le poate acoperi pe toate la nivel de specialist. Primul criteriu al unui cabinet bun este, deci, structura echipei: câți medici are, pe ce specialități și, mai ales, dacă lucrează împreună pe cazurile complexe sau doar împart același sediu.

La Dental Science, clinica fondată în 2009 de Dr. Alina Gheorghiu, medic specialist in ortodonție și ortopedie dento-facială, echipa numără cinci medici cu specializări diferite: ortodonție, parodontologie, chirurgie oro-maxilo-facială, endodonție, pedodonție și estetică dentară complexă. Pentru pacient, asta înseamnă că un caz care implică mai multe specialități, de exemplu o gingie inflamată, un canal de tratat și dinți de aliniat, se rezolvă sub același acoperiș, cu un plan comun, fără redirecționări între cabinete din colțuri diferite ale orașului.
Experiența se verifică și ea: cei 17-20 de ani de practică ai echipei și cele cateva mii de zâmbete transformate sunt genul de istoric care se simte în siguranța diagnosticului și în calmul cu care sunt gestionate cazurile dificile.
Ce echipamente ar trebui să găsești într-un cabinet modern?
Al doilea criteriu este infrastructura, iar aici pacientul are tot dreptul să întrebe concret ce tehnologii folosește clinica și la ce ajută fiecare. Endodonția făcută la microscop, de pildă, permite medicului să vadă clar canalele dentare, ceea ce crește acuratețea tratamentelor de canal. Laserul dentar face posibile proceduri parodontale minim invazive, cu disconfort redus și vindecare mai rapidă. Scanarea digitală elimină materialul clasic de amprentă și scurtează drumul până la lucrarea protetică.
Toate cele trei exemple de mai sus se regăsesc în dotarea clinicii din zona Lujerului: microscopul Zumax pentru endodonție, laserul Biolase Epic X pentru tratamentele parodontale și scannerul oral MEDIT I700 pentru amprentele digitale. Nu enumerarea echipamentelor contează însă pentru pacient, ci întrebarea corectă la consultație: cu ce lucrați și de ce? Un cabinet bun răspunde specific, fără ocolișuri.
Cât de transparente sunt prețurile și planul de tratament?
Al treilea criteriu desparte cel mai clar clinicile serioase de restul: transparența. Un cabinet bun îți dă planul de tratament în scris, cu etape, durate și costuri detaliate, înainte să înceapă orice procedură majoră. Lista de prețuri este publică, nu un secret care se dezvăluie doar în cabinet, iar pacientul poate verifica tarifele înainte de programare, direct pe site-ul Dental Science, unde clinica își afișează prețurile pentru tratamentele oferite.

Planul etapizat are o valoare practică pe care o apreciezi abia când tratamentul e complex: știi ce se întâmplă la fiecare vizită, cât durează fiecare fază și cât costă, iar bugetul familiei se poate organiza fără surprize. Dr. Gheorghiu insistă pe acest punct în discuțiile cu pacienții noi: încrederea se construiește pe informație clară, nu pe promisiuni vagi.
Cât contează accesibilitatea în alegerea clinicii?
Criteriul subestimat de aproape toți pacienții la prima alegere: distanța și programul. Un tratament ortodontic înseamnă controale regulate, o reabilitare pe implanturi înseamnă etape întinse pe luni, iar profilaxia corectă înseamnă igienizări periodice toată viața. Toate acestea se respectă mult mai ușor când clinica este aproape de casă sau pe drumul zilnic spre serviciu.
Pentru locuitorii din Drumul Taberei și Militari, poziția clinicii pe Bulevardul Iuliu Maniu, lângă stația de metrou Lujerului, rezolvă exact această problemă: accesul se face direct cu metroul sau cu mijloacele de transport de suprafață din ambele cartiere, fără traversat orașul. Programul prelungit, de luni până joi până la ora 20:00, permite programări după serviciu, iar vinerea programul acoperă intervalul de zi pana la ora 16.00.
Ce urmărești la prima consultație?
Criteriile de mai sus se verifică cel mai bine in clinica, la vizita de evaluare, iar pacientul atent poate citi multe într-o singură oră. Primul semn bun este profunzimea examinării: un medic care se uită la toată dantura, întreabă de istoricul medical, de medicație și de obiceiuri, tratează cazul, nu doar dintele care doare. Al doilea este calitatea explicațiilor: opțiunile de tratament prezentate cu avantaje și limite, pe înțelesul pacientului, fără presiunea de a decide pe loc.
Al treilea semn este felul în care se discută costurile. Clinicile organizate pun cifrele pe masă din prima, în planul scris, și explică ce include fiecare sumă. Ezitările, aproximările și ofertele valabile doar azi sunt semnale în direcția opusă.
Merită urmărită și gama de servicii. O clinică ce acoperă profilaxia, tratamentele de canal, parodontologia, alinierea dinților, implanturile și stomatologia copiilor poate însoți un pacient și o familie ani la rând, prin toate etapele, fără ca istoricul medical să se intrerupă între cabinete diferite.
Candidatul ideal: cine are cel mai mult de câștigat dintr-o alegere atentă?

Familia din Drumul Taberei cu copii de vârstă școlară găsește in aceeasi clinica pedodonția pentru cei mici, ortodonția pentru adolescenți și tratamentele pentru adulți, cu istoricul întregii familii în același loc.
Profesionistul din Militari sau din zona de birouri de pe Iuliu Maniu, cu agenda plină, câștigă din programul prelungit și din proximitatea metroului: controalele se așază în drumul spre casă, nu în weekendul deja aglomerat.
Pacientul cu un caz complex, care a primit deja opinii contradictorii prin oraș, beneficiază de analiza interdisciplinară: cinci specialiști care se consultă pe același plan valorează mai mult decât cinci opinii separate din cabinete diferite.
Iar pacientul care a amânat ani de zile vizita la dentist, de teamă sau din lipsă de timp, are nevoie exact de ce oferă o clinică organizată: un plan etapizat, explicat calm, cu prețuri cunoscute dinainte și tratamente cu disconfort redus, prin laser și microscop.
Întrebări frecvente despre alegerea cabinetului?

Care este programul clinicii? Luni, marți și joi între 10:00 și 20:00, miercuri între 12:00 și 20:00, vineri între 10:00 și 16:00. Sâmbăta și duminica clinica este închisă.
Se tratează și copii? Da, echipa include competențe de pedodonție și ortodonție pentru copii și adolescenți, iar părinții pot fi tratați în aceeași clinică.
Cum aflu prețurile înainte de consultație? Lista de prețuri este publicată pe site, iar planul de tratament scris detaliază costurile exacte pentru cazul concret, după evaluare.
Ce investigații se fac la prima vizită? Examen clinic complet și investigațiile imagistice potrivite cazului, de la radiografii la scanare digitală, pe baza cărora se construiește planul de tratament.
Pot veni direct cu o urgență? Durerea acută se tratează cu prioritate, iar telefonul clinicii este calea cea mai rapidă de a găsi prima fereastră disponibilă. După rezolvarea urgenței, medicul propune evaluarea completă, pentru că durerea este de regulă simptomul unei probleme mai vechi, nu începutul ei.
Cât durează o evaluare completă? De regulă o singură vizită, în care intră examinarea, investigațiile și discuția despre opțiuni. Planul de tratament scris se finalizează pe baza acestora, iar pacientul pleacă știind exact ce urmează.
Alegerea bună se face o singură dată
Un cabinet stomatologic bun în București se recunoaște după criterii simple: echipă de specialiști care colaborează real, echipamente moderne folosite cu rost, prețuri transparente cu plan de tratament scris și o locație în care ajungi ușor, ani la rând. Pacienții din Drumul Taberei, Militari și din restul sectorului 6 le pot verifica pe toate într-o singură vizită de evaluare la Dental Science, clinica de lângă metrou Lujerului. O programare făcută azi economisește ani de compromisuri!
Nume: Dental Science
Adresa: Bd. Iuliu Maniu 74-76, Bl. 5, Sc. A, Ap. 2, Sector 6, București
Telefon: 0744 490 624
-
Uncategorizedacum 7 zileDotail, businessul online dezvoltat de Dobai Cristian, mizează pe stocuri limitate și o creștere estimată de 500% în acest an
-
Afaceriacum o săptămânăS-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi
-
Socialacum o săptămânăRePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora
-
Afaceriacum o săptămânăCum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți?
-
Exclusivacum o săptămânăPrimele semne că afacerea ta este vulnerabilă la efracții
-
Uncategorizedacum 6 zileCine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?
-
Evenimentacum 6 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Exclusivacum 7 zileCum să prinzi cele mai ok oferte la cărți

