Uncategorized
Standard Med elibereaza fisa medicala pentru permis in numai o ora si jumatate!
De fiecare data cand esti nevoit sa obtii un document sau un act foarte important, cu siguranta petreci ore in sir la cozile interminabile sau la ghiseele institutiilor cu personal nu foarte amabil sau undeva la marginea orasului. Stresul acumulat si orele pierdute in lant isi pot spune cuvantul in aceste situatii care iti pun la incercare rabdarea, mai ales cand ai de obtinut un document atat de important cum este fisa medicala permis.
Insa cum poti pune capat „calvarului” birocratic prin care treci? Cu ajutorul specialistilor de la clinica Standard Med, al carei site poate fi accesat la adresa www.fisamedicala.info. Medicii din cadrul clinicii Standard Med sunt prezenti in aceeasi zi, astfel ca tot ce va trebui sa faci este sa te prezinti la programare si sa treci, prin rotatie, pe la fiecare dintre acestia, in functie de specializarile lor.
Mai mult, specialistii clinicii iti vor oferi toate detaliile cu privire la fisa medicala permis, astfel incat sa fii sigur ca ai inteles tot procesul si ca nu ai probleme cu parcurgerea acestor etape foarte, foarte simple. Pentru doar 135 de Lei, vei obtine acest document necesar pentru eliberarea permisului auto, acesta fiind dovada ca solicitantul este apt sau nu pentru a conduce un autovehicul.
Standard Med, clinica autorizata si acreditata in eliberarea unor astfel de documente, beneficiaza de un spatiu amplu, destinat investigatiilor medicale amanuntite, printre care se numara si:
– ORL;
– Oftalmologie;
– Neurologie;
– Psihiatrie;
– Medicina interna;
– Ortopedie.

Pentru a obtine fisa medicala pentru permis sunt necesare toate aceste investigatii. Insa in doar 90 de minute tu le vei avea efectuate pe toate, gratie profesionalismului clinicii Standard Med. Fa-ti o programare direct pe site, pe Fisamedicala.info sau la numarul de telefon 0722 435 435 si cu siguranta vei fi primit cu bratele deschise.
Care sunt actele de care ai nevoie pentru fisa medicala permis?
Exista mai multe acte pe care trebuie sa le ai la tine in ziua programarii, tocmai de aceea e bine sa le ai in vedere pe fiecare in parte. Astfel, vei avea nevoie de:
– Buletin / Carte de identitate;
– Fisa de scolarizare, daca este cazul;
– Adeverinta din partea medicului de familie. Aceasta trebuie sa contina mentiunea ca cel care solicita fisa este apt pentru a conduce. Daca nu este stipulat ultimul detaliu, pe adeverinta trebuie sa existe parafa din partea medicului de familie pe fisa la punctul B, in situatia in care pacientul figureaza cu boli cronice;
– Specificatii legate de ochelarii de vedere, in cazul in care acestia exista;
– Cei care sufera de diabet vor prezenta o scrisoare medicala emisa de medicul diabetolog in care sunt trecute diagnosticul, tratamentul, precum si confirmarea ca solicitantul este apt sa conduca.
Dupa cum vezi, fisa medicala pentru permis chiar poate fi obtinuta in timp record, fara stat la cozi, fara nervi si fara neplaceri cauzate de atitudinea personalului. Consulta site-ul clinicii Standard Med pe www.fisamedicala.info si afla toate detaliile necesare pentru dobandirea acestui document extrem de important.
Uncategorized
Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România
București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas în evoluția companiei și lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul Provident, adresat clienților care preferă o experiență complet digitală.
Cu o limită reutilizabilă de până la 10.000 de lei, ProviCard poate fi accesat printr-un proces 100% online și administrat direct din aplicația ProviGo. Cardul oferă o perioadă de grație de până la 30 de zile, retrageri de numerar de la orice bancomat, curs valutar fără costuri suplimentare și rambursare flexibilă.

„ProviCard marchează o nouă etapă în evoluția portofoliului nostru. În ultimii ani, am extins constant modalitățile prin care clienții pot accesa produsele Provident, prin dezvoltarea parteneriatelor și lansarea ProviOnline, produsul nostru 100% digital. Acum, adăugăm pentru prima dată în portofoliul nostru un card de credit și continuăm să construim opțiuni pentru nevoi și comportamente financiare diferite. După 20 de ani, provocarea noastră nu este doar să rămânem relevanți pentru clienții care ne cunosc deja, ci să construim Provident și pentru următoarea generație de clienți”, spune Florin Bâlcan, Director General Provident Financial România.

ProviCard este adaptat pentru piața din România pornind de la experiența Poloniei, unde peste 230.000 de clienți folosesc deja acest card.
20 de ani de Provident în România
În două decenii, peste 1,4 milioane de români au fost clienți Provident, iar compania a acordat finanțări în valoare totală de peste 2 miliarde de euro. Astăzi, Provident deservește aproape 200.000 de clienți activi, iar aproape jumătate dintre aceștia locuiesc în mediul rural.
Profilul clientului s-a schimbat, însă, odată cu piața. Alături de clienții care aleg serviciul opțional la domiciliu, Provident deservește astăzi, prin ProviOnline și parteneriatele dezvoltate în ultimii ani, și o categorie de clienți cu un profil preponderent digital. Aceștia au o vârstă medie de 37 de ani și un venit mediu lunar de aproximativ 4.000 de lei.
ProviCard continuă această evoluție și aduce Provident mai aproape de noi categorii de clienți, care caută flexibilitate și o experiență digitală.
Uncategorized
Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București
Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei pentru cuplurile participante
Elite Bride Fest – Ediția a II-a va avea loc în perioada 20–22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București. Timp de trei zile, viitorii miri vor putea descoperi într-un singur loc furnizori, servicii, inspirație și oferte speciale pentru organizarea nunții.
Biletele pornesc de la numai 5 lei, iar cuplurile participante primesc un cadou garantat în valoare de 599 lei.
Organizarea unei nunți înseamnă numeroase alegeri importante: de la locație, rochia de mireasă și costumul de mire, până la verighete, servicii foto-video, muzică, decor, invitații, entertainment sau luna de miere.
Elite Bride Fest – Târg de Nunți București aduce toate aceste servicii mai aproape de viitorii miri și le oferă posibilitatea de a găsi, într-un singur weekend și într-un singur loc, soluții pentru aproape toate etapele organizării nunții.
Vizitatorii vor putea descoperi rochii de mireasă, costume de mire, verighete și bijuterii, servicii foto-video, decor și aranjamente florale, invitații și soluții digitale pentru nuntă, DJ și entertainment, candy bar, cabine foto și platforme 360, locații pentru evenimente, servicii de beauty, oferte pentru luna de miere și multe alte produse și servicii dedicate nunții.
Un singur loc, numeroase opțiuni pentru organizarea nunții
Unul dintre marile avantaje ale participării la un târg de nunți este posibilitatea de a compara într-un timp scurt mai multe variante.
La Elite Bride Fest, viitorii miri pot discuta direct cu furnizorii, pot vedea și testa produse și servicii, pot solicita informații personalizate, pot compara pachete și prețuri și pot găsi soluțiile potrivite pentru stilul și bugetul propriei nunți.
În plus, expozanții vor pregăti oferte, reduceri, bonusuri și pachete speciale disponibile pe perioada târgului, oferind viitorilor miri oportunitatea de a lua decizii importante pentru nuntă în condiții avantajoase.
Bilete de la 5 lei și cadou garantat de 599 lei
Pentru Ediția a II-a, Elite Bride Fest pregătește și o campanie specială pentru vizitatori: bilete de la 5 lei și cadou garantat în valoare de 599 lei.
Cuplurile care achiziționează un bilet valid, participă la Elite Bride Fest și vizitează zona promoțională dedicată din cadrul târgului primesc un cadou garantat în valoare de 599 lei, indiferent de tipul biletului achiziționat.
Prețurile biletelor sunt:
- Vineri – bilet 5 lei → cadou în valoare de 599 lei
- Sâmbătă – bilet 20 lei → cadou în valoare de 599 lei
- Duminică – bilet 15 lei → cadou în valoare de 599 lei
- Abonament 3 zile – 30 lei → cadou în valoare de 599 lei
Astfel, chiar și cu un bilet de numai 5 lei, cuplurile participante primesc cadoul garantat în valoare de 599 lei. Cadoul nu poate fi preschimbat în bani.
Programul Elite Bride Fest – Ediția a II-a
- Vineri, 20 noiembrie 2026: 12:00–19:00 (ultima intrare: 18:30)
- Sâmbătă, 21 noiembrie 2026: 10:00–19:00 (ultima intrare: 18:30)
- Duminică, 22 noiembrie 2026: 10:00–18:30 (ultima intrare: 18:00)
Evenimentul se desfășoară într-un spațiu expozițional de peste 1.000 mp, cu numeroase locuri de parcare în imediata apropiere a intrării și acces facil atât pentru vizitatori, cât și pentru expozanți.
Bilete și informații
Biletele pentru Elite Bride Fest – Ediția a II-a sunt disponibile online prin:
Mai multe informații despre eveniment, expozanți, program și bilete sunt disponibile pe site-ul oficial: www.elitebridefest.ro
Contact organizator: 0773 931 594
Partener media: Zile și Nopți
DJ oficial Elite Bride Fest: Fish Music Events
Eveniment Facebook: facebook.com/share/18WEs5R4qN
Facebook: facebook.com/elitebridefest
Instagram: instagram.com/elitebridefest
TikTok: tiktok.com/@elitebridefest
Uncategorized
Sound District Floreasca debutează vineri, 11 septembrie, cu Teatrul de Operetă „Ion Dacian” și Robin and the Backstabbers
București, 02.09.2026 – Sound District Floreasca anunță programul primei ediții a festivalului, care debutează vineri, 11 septembrie, de la ora 19:00, în Parcul Verdi, cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. De la ora 20:30, Robin and the Backstabbers urcă pe scenă într-o formulă simfonică specială, sub bagheta dirijorului Mircea Pădurariu.
Sâmbătă, 12 septembrie, programul începe la ora 10:00, în Parcul Verdi, cu „Carnavalul animalelor”, interpretat de Orchestra Colegiului Național de Muzică „George Enescu”. În aceeași dimineață, publicul poate participa la o sesiune de Yoga and Harp, iar cei mici pot descoperi muzica prin pictură, percuție, croșetat, măști venețiene, linogravură, coronițe din flori și lectură.
Pe parcursul zilei, fiecare stradă a cartierului muzical devine o mică destinație. Publicul va putea trece de la recitaluri de harpă, violoncel, pian, chitară și cvartete de coarde la lecții de jazz, balet, vals vienez, spectacole cu marionete muzicale și intervenții de mimă. Expoziția de gramofoane și discuri vechi, colțurile de audiție, pianul imersiv și instalațiile realizate din instrumente scoase din uz propun alte moduri de a asculta, privi și explora muzica.
„Sound District nu este doar un festival de muzică, ci o experiență care se trăiește pas cu pas. Ne-am imaginat un loc în care oamenii să petreacă o zi întreagă explorând, descoperind și bucurându-se de întâlniri neașteptate: un atelier, un instrument, un spectacol care apare chiar în drumul lor. Astfel, pentru două zile, Floreasca devine un spațiu al întâlnirilor autentice, unde cultura aduce împreună generații și comunități, declară Raluca Fișer, organizator Sound District Floreasca.
Programul dedicat familiilor include ateliere de origami din hârtie reciclată, boardgames, planșe creative cu nisip, face painting și un colț de lectură. Atmosfera de festival va fi completată de statui vivante, caricaturiști, artiști costumați și animatori pe monociclu și picioroange, precum și de zone de picnic și relaxare inspirate de fiecare cultură din care provin compozitorii ale căror nume se regăsesc pe străzile din Floreasca.
Spre seară, muzica și spectacolul se reunesc într-o procesiune condusă de Barbarossa Samba Group către Parcul Verdi. Aici, programul continuă cu un recital susținut de Alexandru Tomescu de la 17.30, Leyah de la ora 20 și concertul Operei Naționale București de la 21.30, care încheie prima ediție Sound District Floreasca.
Printre artiștii și proiectele care pot fi descoperite sâmbătă se numără SoNoRo Strings Orchestra, Irina Sârbu, Golan, Kadjavsi, Bucharest Wind Ensemble, Athenaeum Brass Quintet, Cvartet Romanesque, Muse Quartet, Cvintetul Vocal Anatoly, Gabriel și Simina Croitoru și mulți alții.
Participarea la toate concertele și activitățile Sound District Floreasca este gratuită. Programul complet și informațiile actualizate sunt disponibile pe sound-district.ro și pe canalele oficiale de social media ale festivalului:
Facebook: Sound District Floreasca
Instagram: Sound District Floreasca
TikTok: Sound District Floreasca
Organizatori: Asociația Green Revolution, Primăria Sectorului 2, Centrul Cultural Mihai Eminescu și AORA
Sponsori: ING, NIRO Investment Group, Heineken, Raiffeisen Bank, Apa Nova, Fundația Carl Von Linde, Kaufland, Ford Trucks, Coca Cola HBC
Parteneri: Între Vecini, GMP&U, Universal Music România, Mikim, Casa Vintilă Brătianu, Kings & Queens, blue
Parteneri media: Europa FM, Radio București, RFI, Daily Culture, ELLE, A List Magazine, Libertatea, Kudika, Garbo, 9AM, Zile și Nopți, Revista Biz, România Pozitivă, Green Report, Igloo
-
Afaceriacum 7 zilePromovare online în București: cum decizi unde merg banii când bugetul e limitat
-
Uncategorizedacum o săptămânăZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum o săptămânăSuflanta de frunze: soluția rapidă pentru o curte mereu îngrijită
-
Afaceriacum o săptămână10 ani de ParkLake, 5.000 de premii aniversare în luna Septembrie
-
Uncategorizedacum o săptămână52% dintre atacurile ransomware au loc în weekenduri sau de sărbători. cyber_Folks: Companiile trebuie să își protejeze infrastructura online și atunci când echipele sunt în concediu
-
Afaceriacum 4 zileTrei semnale de alarmă în oferta unui furnizor de containere — și ce spun ele despre prețul final
-
Uncategorizedacum o ziDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum o săptămânăCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

