În ultimele zile ale acestui an, unele magazine îşi vor prelungi programul până seara târziu. În prima zi a anului viitor, însă, supermarketurile vor fi închise....
Ma Jian, fost ministru adjunct pentru securitatea statului, a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă pentru luare de mită, informează agenţia Xinhua. Ma a mai...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile vicepreşedintelui Camerei Florin Iordache, pentru luna ianuarie. Decizia a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.Imediat după Revelion, acesta...
Deşi în prezent Adriana Iliescu are 79, aceasta a declarat că fiicei sale Eliza, în vârstă de 12 ani, nu îi lipseşte nimic. Adriana Iliescu a ...
Abia în urmă cu şase săptămâni au fost schimbaţi prin procedură de urgenţă şase miniştri români. Guvernul social-democraţilor postcomunişti şi al liberalilor şi-a pierdut în urmă...
Noutatea programului constă în faptul că deţinătorii de panouri vor putea livra surplusul către reţeaua naţională, amortizând investiţia. Ghidul de finanţare a fost deja publicat în...
Au fost vizaţi în principal utilizatorii de peste Ocean. Aceştia nu au fost deloc încântaţi de aparenta modificare. Mai exact, pentru a vedea noutăţile, utilizatorii ar...
Halep nu a mai fost ridiculizată într-un asemenea mod până acum. A patra jucătoare a lumii, Elina Svitolina, o atacă în mod direct şi îi pune la...
Actualitate23 de ore ago Dezastru total pentru acești angajați! Sunt predispuși la probleme grave de sănătate / Comisarul de Prahova Medici, piloţi, casieri, jurnalişti, programatori,...
In numerele trecute va dezvaluiam ca, prin adresa nr 2/23250/19.11.2018, Consiliul Superior al Magiastraturii a “picat” in capcana intinsa de judecatoarea Lavinia Cotofana. “Reiteram faptul ca,...