Eveniment
Puterea întâlnește viteza: POCO lansează două telefoane flagship POCO F3 și POCO X3 Pro, exact ce ai nevoie și chiar mai mult
Cu procesoare de ultimă generație, ecran și sunet de calitate, POCO F3 beneficiază de performanțe puternice, în timp ce POCO X3 Pro este un upgrade conceput special pentru gameri.
BUCUREȘTI, ROMÂNIA, 22 Martie, 2021 – POCO Global a lansat astăzi două telefoane flagship – ”Adevărata bestie” POCO F3 și noul POCO X3 Pro – atât de așteptate de fanii din întreaga lume.
Dotat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 870 5G, POCO F3 atrage imediat atenția, fiind cel mai de succes telefon din portofoliul brandului. POCO F3 este echipat cu un ecran E4 AMOLED DotDisplay de 6.67″, cu rată de refresh de 120Hz, și cu un sistem audio Dolby Atmos®. Puternic, dar în același timp subțire și ușor, POCO F3 se poziționează fără probleme în liga telefoanelor flagship high-end.
POCO X3 Pro își păstrează caracteristicile de ultimă generație care au făcut din predecesorul său prima alegere pentru gameri și pasionații de tehnologie, dar se mândrește cu performanțe mai bune, deoarece este dotat cu unul dintre cele mai puternice procesoare 4G de pe piață: Qualcomm® Snapdragon™ 860. Cu viteză, capacitate de stocare și opțiune RAM îmbunătățite, POCO X3 Pro duce experiența de gaming la un nivel nemaiîntâlnit pe segmentul său de preț.

”De la lansarea inițială a POCO F1 în 2018 și până la data de 28 februarie 2021, POCO a livrat în total 13 milioane de telefoane inteligente.
Dacă ne referim doar la POCO X3 NFC, livrările globale au depășit 4 milioane de unități în șapte luni”, declară Kevin Qiu, Head of POCO Global. ”De data aceasta succesul POCO va fi și mai mare, oferindu-le clienților exact ce au nevoie și CHIAR MAI MULT”.
”Suntem entuziasmați să sprijinim POCO în lansarea a două noi produse uimitoare, POCO F3 și POCO X3 Pro, dotate cu procesoare Snapdragon 870, respectiv 860. Acestea sunt special concepute pentru a oferi experiențe remarcabile de conectivitate, gaming și fotografie, pentru utilizatorii din întreaga lume”, declară Kedar Kondap, Vice President of Product Management, Qualcomm Technologies, Inc.
POCO F3 – Adevărata bestie
Performanțele “bestiei” asigurate de procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 870 5G
POCO F3 joacă în liga mare și este cel mai puternic telefon al brandului, alimentat de procesorul Snapdragon 870 5G. Telefonul este echipat cu CPU Qualcomm® Kryo™ 585 cu performanțe îmbunătățite până la viteza de 3.2 GHz, cea mai mare din industrie, la ora actuală. Împreună cu un GPU ultra-rapid Qualcomm® Adreno™ 650, POCO F3 le oferă experiențe remarcabile pasionaților de jocuri. Echipat cu memorie LPDDR5 RAM și stocare UFS 3.1, configurația acestui flagship garantează viteze și mai mari de citire și scriere de a datelor. Performanța este îmbunătățită prin încorporarea procesorului de 7nm și a tehnologiei LiquidCool 1.0 Plus, care îi permit telefonului să livreze performanțe constante la nivel ridicat.

POCO F3 este la cele mai înalte standarde în materie de conectivitate, fiind dotat cu un sistem Snapdragon X55 5G Modem-RF* care este compatibil cu majoritatea rețelelor globale. Dispozitivul este de asemenea compatibil cu Wi-Fi 6, ceea ce îl plasează pe o poziție confortabilă în liga telefoanelor inteligente high-end.
“Bestia” cu ecran AMOLED de 6.67″ și design premium
Rata de refresh de 120Hz a lui POCO F3 oferă o experiență extraordinar de fluidă în timpul jocurilor, pe un ecran AMOLED de mari dimensiuni, respectiv de 6.67″. “Adevărata bestie” are de asemenea una dintre cele mai mici camere frontale din industrie, de numai 2.76mm. În plus, rata de răspuns a ecranului de 360Hz și algoritmul de touch perfecționat permit telefonului să răspundă extrem de repede la contactul cu degetele. Tehnologia MEMC, care adaugă până la 60fps, oferă o experiență fluidă de vizionare a conținutului video.
Ecranul certificat HDR10+, împreună cu tehnologiile True Display și True Color, oferă o experiență foarte plăcută de vizionare, culorile fiind vibrante și foarte realiste. Mai mult, materialul îmbunătățit E4 duce luminozitatea ecranului la 1300 nits și ajută la scăderea consumului bateriei cu 15%, în comparație cu precedenta generație de materiale E3.
Fabricat dintr-un material care nu alunecă, cu o grosime de 7,8mm și o greutate de 196 de grame, dispozitivul este ușor de utilizat și se simte confortabil în mână. În același timp, telefonul este protejat de Corning® Gorilla® Glass 5 pe ambele fețe.
“Bestia distracției” cu sunet Dolby Atmos®, setup triplu de camere AI și multe alte dotări
Configurat cu un sistem dual de difuzoare, cu cel principal amplasat în partea de jos și unul secundar în partea de sus, POCO F3 oferă un sunet de înaltă definiție. POCO F3 este primul telefon al brandului dotat cu tehnologia de sunet Dolby Atmos® **, care îmbunătățește calitatea sunetului pentru experiențe intense de gaming, conținut video și muzică, indiferent dacă utilizatorul folosește căștile sau difuzoarele.
”Noi, cei de la Dolby, așteptăm cu nerăbdare lansarea seriei POCO F3 și, nu doar că suntem încântați să extindem extraordinara experiență Dolby Atmos la telefoanele inteligente POCO, dar suntem mândri de realizările extraordinare ale brandului POCO, care permit utilizatorilor de POCO F3 să se bucure de o experiență de divertisment de clasă mondială”, declară Mahesh Balakrishnan, Vicepreședinte Audio Business, Consumer Entertainment Group la Dolby Laboratories.
POCO F3 este configurat cu un setup triplu de camere AI și caracteristici inovatoare, care transformă orice utilizator într-un fotograf foarte priceput. Setup-ul de pe spate este compus din: camera principală de 48MP cu rezoluție 1.6μm 4-in-1, camera ultra-wide de 119° și camera telemacro de 5MP, care permite autofocus de 3cm – 7 cm. Această combinație perfecționată permite realizarea unor fotografii de înaltă rezoluție și detalii fine în condiții de lumină naturală, versatilitatea camerei fiind îmbunătățită. De asemenea, camera frontală de 20MP permite realizarea de selfie-uri Night Mode.
Spre deosebire de majoritatea telefoanelor inteligente care au două microfoane, POCO F3 este configurat cu trei microfoane și caracteristica Audio Zoom. Atunci când se înregistrează un video, cel de-al treilea microfon de pe spate îi permite telefonului să facă ”zoom in” atât pe sunet cât și pe imagine, captând clar secvențe audio îndepărtate și îmbunătățind considerabil calitatea sunetului în timpul filmării. În același timp, motorul haptic liniar pe axa X furnizează vibrații scurte care completează experiența de divertisment la nivel de flagship.
POCO F3 este alimentat de o baterie inovatoare de 4,520mAh (typ), care poate fi încărcată rapid datorită tehnologiei Middle Middle Tab (MMT). Aceasta transmite curentul electric într-un mod mai eficient. Cu un încărcător rapid de 33W, disponibil în cutie, telefonul poate fi încărcat până la 100% în doar 52 de minute***.
POCO F3 va fi disponibil în trei variante de culoare: Arctic White, Night Black și Deep Ocean Blue. De asemenea, va fi disponibil în două variante de stocare – 6GB + 128GB și 8GB + 256GB.
6GB + 128GB: La prețul recomandat de vânzare de 349 euro pe canalele oficiale de e-commerce.
8GB + 256GB: La prețul recomandat de vânzare de 399 euro pe canalele oficiale de e-commerce.
Prețurile și disponibilitatea la nivel local vor fi anunțate în curând.
POCO X3 Pro – Exact ce ai nevoie și chiar MAI MULT
Performanțe la nivel de flagship – viteză mai MARE
POCO X3 Pro oferă performanțe la nivel de flagship, fiind echipat cu Qualcomm® Snapdragon™ 860, unul dintre cele mai puternice procesoare mobile 4G disponibile pe piață. Este dotat cu un CPU Kryo™ 485 ce asigură o procesare pe 7nm pentru o performanță de top de până la 2.96GHz, precum și un GPU Adreno™ 640 ce asigură redarea îmbunătățită a conținutului grafic. Astfel, procesorul oferă o experiență de gaming ultra fluidă și de înaltă calitate, chiar și atunci când utilizatorul îl folosește la jocuri 3D pe setări maxime, extrem de solicitante.
Alături de tehnologia UFS 3.1 îmbunătățită, telefonul asigură viteze rapide de scriere și citire, astfel încât utilizatorul nu trebuie să aștepte pentru a încărca documentele, jocurile sau aplicațiile. De asemenea, dispozitivul este dotat cu tehnologia LiquidCool 1.0 Plus – o soluție de răcire care conține un tub de disipare a căldurii din cupru și multiple straturi de grafit, care împreună reduc capacitatea termică a dispozitivului.
Viteze de reacție uimitoare – display super fluid și design unic pentru gamerii înrăiți
POCO X3 Pro este dotat cu uluitorul ecran FHD+ DotDisplay de 6.67″ cu o rată de refresh de 120Hz și o rată de răspuns de 240 Hz, garantând o experiență de joc fără întreruperi și super receptivă. Ecranul utilizează tehnologia DynamicSwitch pentru a optimiza rata de refresh a diferitelor aplicații. Ecranul POCO X3 Pro are o protecție îmbunătățită pentru utilizare zilnică, fiind dotat cu Corning® Gorilla® Glass 6.
Telefonul proaspăt lansat iese în evidență cu un design rafinat, fiind disponibil în trei culori atractive. Spatele curbat 3D atrage atenția imediat, cu un finisaj curcubeu care reflectă lumina din diferite unghiuri, un look modern care se asortează elegant cu logo-ul îndrăzneț POCO și cu linia verticală de pe mijloc. În plus, POCO X3 Pro vine cu un senzor de amprentă lateral, ușor accesibil.
Rămâi în joc – Baterie cu durată de viață extra lungă și încărcător rapid de 33W
Poți spune ”adio” situațiilor în care bateria se descarca prea repede – echipat cu o baterie cu mare capacitate de 5,160mAh (typ), POCO X3 Pro oferă o durată de utilizare de până la două zile***.Tehnologia încorporată MMT și încărcătorul rapid de 33W garantează că dispozitivul este alimentat în timp record.
Sistemul dual de difuzoare furnizează un sunet de înaltă calitate pentru streaming și gaming care, împreună cu vibrațiile generate de motorul liniar pe axa Z perfecționat al dispozitivului, oferă o experiență de gaming completă.
Surprinde momentul – Imagini detaliate cu un setup cvadruplu de camere
POCO X3 Pro este ca un studio foto-video de buzunar, cu un setup cvadruplu de camere pe spate și nenumărate funcții foto de explorat. Camera principală de 48 MP cu rezoluție 1.6μm 4-in-1 permite realizarea de fotografii clare și uimitor de detaliate. Camera ultra-wide de 119° permite realizarea de fotografii în Night Mode, fiind ideală pentru peisaje sau poze de grup în condiții de luminozitate redusă. Camera macro și senzorul de profunzime completează setup-ul, oferind și mai multă versatilitate și funcții suplimentare.
POCO X3 Pro e disponibil trei variante de culoare – Phantom Black, Frost Blue, Metal Bronze – și are două variante de stocare – 6GB + 128GB și 8GB + 256GB.
6GB + 128GB: La prețul recomandat de vânzare de 249 euro pe canalele oficiale de vânzare.
8GB + 256GB: La prețul recomandat de vânzare de 299 euro pe canalele oficiale de vânzare.
Prețurile și disponibilitatea la nivel local vor fi anunțate în curând.
Imaginile produselor sunt disponibile aici: POCO F3, POCO X3 Pro
Specificații tehnice POCO F3 și POCO X3 Pro:
| POCO F3 | POCO X3 Pro | |
|
Ecran |
6.67“ AMOLED, ultra-tiny DotDisplay
E4 material 2400×1080 FHD+ Rata de refresh 120Hz, rata de răspuns a ecranului 360Hz Rată de contrast: 5000000:1 Luminozitate: 900 nits (typ), 1300 nits (maximum) True Color True Display HDR10+ MEMC (Motion Estimation and Motion Compensation) Sunlight display 3.0 360° Ambient Light Sensor |
6.67″ FHD+ LCD DotDisplay
2400×1080 FHD+ Rată de refresh 120Hz Rată de răspuns a ecranului 240Hz DynamicSwitch Rată de contrast: 1500:1 Luminozitate: 450 nits (typ) Sunlight display Reading mode 2.0 HDR10 |
|
Variante de culori |
Arctic White, Night Black, Deep Ocean Blue
Corning®️ Gorilla® Glass 5 față și spate |
Phantom Black, Frost Blue, Metal Bronze
Corning® Gorilla® Glass 6 față 2.5D glass față, Spate curbat 3D curved back |
| Dimensiuni | 163.7mm x 76.4mm x 7.8mm, 196g | 165.3mm x 76.8mm x 9.4mm, 215g |
| Benzi | 2G: GSM: 850 900 1800 1900MHz
3G: WCDMA: 1/2/4/5/8 4G: LTE FDD: 1/2/3/4/5/7/8/12/17/20/28/66 4G: LTE TDD: 38/40/41 5G*: n1/n3/n5/n7/n8/n20/n28/n38/n41/n77/n78 |
2G: GSM: 850 900 1800 1900MHz
3G: WCDMA: B1/2/4/5/8 4G: LTE FDD: B1/2/3/4/5/7/8/20/28 4G: TDD-LTE: B38/40/41 |
|
Performanțe |
Qualcomm® Snapdragon™ 870 Mobile Platform
Tehnologie de procesare 7nm Qualcomm® Kryo™ 585 octa-core CPU, până la 3.2GHz Qualcomm® Adreno™ 650 GPU |
Qualcomm® Snapdragon™ 860 Mobile Platform
Tehnologie de procesare 7nm Qualcomm® Kryo™ 485 octa-core CPU, până la 2.96GHz Qualcomm® Adreno™ 640 GPU |
| Stocare | LPDDR5 + UFS 3.1 | LPDDR4X + UFS 3.1 |
| Disipare a căldurii | LiquidCool Technology 1.0 Plus
D5 copper heat pipe + multi-layer graphite |
|
| Setup camere | Cameră principală de 48MP
– 1/2″ sensor size, 1.6μm 4-in-1 large pixel – f/1.79, 6P lens, AF Cameră ultra-wide de 8MP – f/2.2, FOV 119° Cameră telemacro de 5MP – f/2.4, AF (3cm-7cm) |
Cameră principală de 48MP
– 1/2“ sensor size, 1.6μm 4-in-1 large pixel – f/1.79, 6P lens, AF Cameră ultra-wide de 8MP – f/2.2, FOV 119° Cameră macro de 2MP – f/2.4, FF (4cm) Senzor de profunzime de 2MP – f/2.4, FF |
| Cameră frontală | Cameră in-display de 20MP | Cameră in-display de 20MP |
|
Conectivitate |
NFC multi-funcțional
IR blaster Bluetooth 5.1 Wi-Fi 6 5G |
NFC multi-funcțional
IR blaster Bluetooth 5.0 Wi-Fi 6 Dual SIM, Dual 4G standby |
|
Deblocare |
Senzor de amprentă lateral
Deblocare facială |
Senzor de amprentă lateral
Deblocare facială |
| Încărcare | Baterie de 4520mAh (typ)
Încărcător rapid de 33W în cutie, încărcare până la 100% în 52 mins*** USB-C |
Baterie de 5160mAh (typ)
Încărcător rapid de 33W în cutie USB-C |
| Audio | Dolby Atmos®**
Difuzoare duale Hi-Res Audio Certificare Hi-Res Audio Wireless |
Difuzoare duale
Certificare Hi-Res Audio Jack pentru căști de 3,5mm |
| Motor | Motor liniar pe axa X | Motor liniar pe axa Z |
| Sistem | MIUI 12 pentru POCO bazat pe Android 11 | MIUI 12 pentru POCO bazat pe Android 11 |
| Stocare | 6GB+128GB și 8GB+256GB | |
Despre POCO
POCO este un brand independent desprins din Xiaomi Corporation. Până în prezent, POCO a intrat în peste 35 de piețe globale în doar trei ani. Până pe 28 februarie 2021, brandul a livrat peste 13 milioane de telefoane POCO în întreaga lume.
Primul produs lansat în 2018 – POCO F1 – a propulsat rapid popularitatea brandului în rândul iubitorilor de tehnologie și media, totul datorită performanțelor sale incredibile, ajungând la peste 2.2 milioane de livrări. Livările globale de POCO X3 NFC au depășit 4 milioane de unități în șapte luni. În prezent, POCO are un produs independent, propria echipă de vânzări și marketing și împarte resursele cu Xiaomi în privința producției și a experienței post-vânzare.
POCO este un brand destinat iubitorilor de tehnologie, iar filosofia sa este ‘Tot ceea ce ai nevoie, nimic din ceea ce nu îți trebuie’. Este conceput pentru a oferi tehnologia de care utilizatorii au cu adevărat nevoie, lăsându-le acestora puterea de a decide evoluția viitoare a produselor.
Eveniment
România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o nouă serie, care începe la finalul lunii septembrie 2026, la București. Programul este destinat liderilor care doresc să își crească performanța organizației printr-un model internațional validat în companii și instituții de referință. Seria este limitată la doar 15 organizații, pentru a asigura mentorat și aplicare practică pe parcursul celor nouă luni de program.
Un semnal de alarmă pentru economia românească
Clasamentul anual publicat de Institute for Management Development (IMD), la 18 iunie 2026, plasează România pe locul 61 din 70 de economii analizate, cu 12 poziții mai jos decât în anul anterior – cea mai abruptă cădere din ultimii patru ani. România se află acum în urma Poloniei (locul 41), Ungariei (51) și Bulgariei (56), fiind urmată îndeaproape doar de Mexic și Slovacia.
Cel mai îngrijorător rezultat apare la capitolul eficiența mediului de afaceri, unde România a coborât de pe locul 50 pe locul 69. Există însă și un semnal încurajator: infrastructura este singurul pilon aflat în creștere, de pe locul 51 pe locul 47. Investițiile pot produce rezultate, însă acestea depind de organizații capabile să le valorifice prin management performant.
„România nu duce lipsă de talent, ci de sistem. Avem companii bune și antreprenori care construiesc în condiții dificile, însă performanța pe termen lung apare atunci când leadershipul, strategia, oamenii și procesele funcționează împreună. Tocmai această nevoie stă la baza Romanian Performance Excellence Program”, declară Marius Bostan, coordonatorul programului.
Nouă luni pentru transformarea organizației
Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM) organizează noua serie RPEP, un program construit după principiile modelului Malcolm Baldrige National Quality Award, cu sprijinul RePatriot pentru atragerea unor executivi români cu experiență internațională.
Programul începe cu un modul intensiv desfășurat la București, urmat de opt luni de implementare și mentorat. Participanții aplică metodologia direct în propria organizație, își evaluează procesele, identifică punctele forte și ariile de îmbunătățire și construiesc un plan concret de creștere a performanței.
Programul se adresează directorilor generali, antreprenorilor și managerilor cu responsabilitate directă asupra performanței organizației și este deschis companiilor private, universităților, instituțiilor medicale și organizațiilor din administrația publică.
Modulul intensiv este susținut de Dr. Steven Hoisington, specialist cu aproape 40 de ani de experiență în managementul calității și îmbunătățirea performanței organizaționale, fost executiv IBM și Flowserve și evaluator Baldrige, care va lucra în România cu participanții programului.
„Evaluarea ajută organizațiile să își identifice ariile de îmbunătățire și să valorifice mai bine punctele forte pe care le au deja. Pentru organizațiile din România, acest proces poate însemna performanță operațională mai bună, productivitate și competitivitate crescute. Îmi doresc ca Romanian Performance Excellence Program să devină un reper național și un catalizator al performanței de nivel mondial”, declară Dr. Steven Hoisington.
Rezultatele seriilor anterioare
Din 2023, peste 70 de lideri au parcurs programul Romanian Performance Excellence Program.
În ediția din 2025, 15 organizații au fost evaluate de experți români și internaționali. Autonom și Transgaz au obținut cea mai înaltă distincție – Excellence – demonstrând că organizațiile românești pot atinge standarde comparabile cu cele internaționale printr-un sistem de management bine construit.
„România nu are o problemă de potențial, ci una de sistem. Romanian Performance Excellence Program oferă liderilor un cadru verificat și instrumentele necesare pentru a produce schimbări reale în organizațiile lor. Este, în esență, un MBA aplicat direct pe propria organizație, cu rezultate care pot fi observate în câteva luni”, declară Dr. Victor Tudoran, Director de Dezvoltare, General Survey Corporation.
Puțini știu că unul dintre părinții managementului modern al calității, Joseph M. Juran, s-a născut la Brăila. Emigrat în Statele Unite în copilărie, Juran a devenit unul dintre cei mai influenți specialiști în managementul calității la nivel mondial, iar principiile dezvoltate de el au contribuit la apariția modelului Baldrige. Prin Romanian Performance Excellence Program, o parte din această moștenire profesională revine astăzi în România, adaptată provocărilor actuale ale liderilor și organizațiilor.
Modelul Baldrige și recunoașterea internațională
Romanian Performance Excellence Program este inspirat de Malcolm Baldrige Performance Excellence Framework, modelul american de referință pentru excelență organizațională, dezvoltat de National Institute of Standards and Technology (NIST). Cadrul oferă organizațiilor un sistem riguros de evaluare a leadershipului, strategiei, proceselor, oamenilor și rezultatelor, fiind utilizat de unele dintre cele mai performante organizații din lume.
Activitatea RPEP a fost evaluată pozitiv la Washington, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Fundației Baldrige și ai programului Baldrige din cadrul NIST. Inițiativa beneficiază de sprijinul Departamentului Comerțului al Statelor Unite și al organizației Alianța, condusă de Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, membru al Consiliului Consultativ al programului alături de Felix Pătrășcanu și Alin Angheluță.
Înscrieri
Noua serie începe în septembrie 2026 si este limitată la 15 organizații.
Înscrierile sunt deschise până la 24 august 2026 și se realizează prin transmiterea unei scrisori de intenție și a unui CV la adresa baldrige@fntm.ro. Candidații selectați vor fi invitați la un interviu de admitere, iar programul se va desfășura preponderent în limba engleză.
Într-un context în care competitivitatea României scade, investiția în calitatea managementului poate deveni unul dintre cele mai importante avantaje strategice ale organizațiilor românești.
Eveniment
Peste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
Evenimentul a transmis un puternic mesaj de încredere afirmând forța parteneriatului strategic România – SUA
Peste 550 de invitați au participat de 4 Iulie la Grădina Snagov la evenimentul dedicat Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii și aniversării a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență. Într-o atmosferă elegantă și plină de căldură, evenimentul a reafirmat profunzimea relației dintre România și Statele Unite și forța valorilor care unesc cele două democrații.
Evenimentul organizat de Alianța (The Alliance for Strengthening the U.S.- Romania Relationship), sub conducerea fostului ambasador al Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, s-a impus în ultimii ani ca unul dintre cele mai importante momente anuale dedicate consolidării relației româno-americane. Evenimentul a reunit oameni de afaceri, diplomați, reprezentanți ai societății civile, oameni de cultură, profesioniști din numeroase domenii și reprezentanți ai comunității româno-americane.
Evenimentul s-a bucurat de prezența extraordinară a Președintelui României, Nicușor Dan, care a marcat acest moment cu adevărat istoric și transmis un mesaj de încredere în viitorul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite și în oportunitățile pe care acesta le deschide pentru securitate, dezvoltare economică, investiții, inovare și cooperare între cele două țări. Prezența șefului statului a conferit evenimentului o semnificație aparte și a fost exprimată aprecierea pentru inițiativele care contribuie la consolidarea relației româno-americane.
În discursul său, ES Adrian Zuckerman a evidențiat valorile comune care stau la baza prieteniei dintre cele două națiuni și a subliniat că România și Statele Unite rămân unite în apărarea libertății, democrației și statului de drept. Evocând spiritul Declarației de Independență din 1776, acesta a amintit că libertatea nu este niciodată garantată definitiv, ci trebuie apărată și întărită de fiecare generație.
Ambasadorul Zuckerman a mulțumit pentru sprijinul constant membrilor din Advisory Board al Alianței: Marius Bostan, liderul RePatriot, generalul (r) Cătălin Mihalache și senatorul Claudiu Catană, evidențiind rolul lor în construirea și consolidarea punții româno-americane.
Momentele artistice, interpretarea imnurilor naționale de către copii și dialogul deschis între participanți au conferit evenimentului o dimensiune aparte. Dincolo de caracterul festiv, recepția a oferit cadrul unor întâlniri și conversații care vor genera noi proiecte, investiții, colaborări și inițiative comune în beneficiul ambelor țări.
Un moment emoționant al serii a fost dedicat comunității românești din Statele Unite de peste un milion de români care reprezintă una dintre cele mai puternice punți umane dintre cele două țări și care contribuie, prin activitatea lor, la dezvoltarea relației economice, academice, culturale și tehnologice dintre România și America.
La 250 de ani de la nașterea Statelor Unite, mesajul transmis de la Grădina Snagov a fost unul al încrederii în viitor. Relația româno-americană reprezintă una dintre marile povești de succes ale României democratice, construită nu doar prin cooperarea dintre instituțiile statului și prin Parteneriatul Strategic, ci și prin contribuția constantă a antreprenorilor, a mediului academic, a societății civile și a comunității românești din Statele Unite. Tocmai această îmbinare dintre diplomație, inițiativă privată și legături umane autentice conferă relației dintre cele două națiuni o forță și o durabilitate aparte.
Într-o perioadă marcată de provocări geopolitice fără precedent și transformări accelerate, prietenia dintre România și Statele Unite rămâne un reper de stabilitate și încredere. Evenimentul de la Grădina Snagov a demonstrat încă o dată că această relație continuă să se dezvolte prin oameni, prin valori comune și prin proiecte care privesc cu optimism spre viitor.
Despre Alianța
Alianța este o organizație dedicată consolidării parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite prin inițiative diplomatice, economice, culturale și de securitate. Pentru mai multe informații despre activitatea Alianței, vizitați www.alianta.org
Relații suplimentare:
Florina Lepădatu, Program Manager
E-mail: florina@alianta.org
Eveniment
Asociația Antreprenoare.ro, la București: vizibilitate, comunitate și povești reale despre ce înseamnă să conduci o afacere în 2026
„O femeie cu o voce este o femeie puternică.” Carmen Mihalca, fondatoare Asociația Antreprenoare.ro
Carmen Mihalca nu a spus-o doar ca pe un principiu. A construit în jurul ei un ecosistem întreg: Asociația Antreprenoare.ro este, în esență, contextul și mediul în care femeile antreprenor din România găsesc spațiul să își folosească vocea.
Despre Asociația Antreprenoare.ro
Fondată în 2019, Asociația Antreprenoare.ro a pornit dintr-o întrebare sinceră: de ce femeile cu afaceri solide lipsesc atât de des din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?
Astăzi, comunitatea reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România și funcționează ca un spațiu de resurse, conexiuni și vizibilitate reală. Nu o platformă de inspirație, ci un mediu în care femeile care conduc afaceri găsesc oameni cu care să lucreze, să colaboreze și să crească.
Asociația operează la nivel național și este prezentă activ în Cluj-Napoca, Timișoara și București.
Ce s-a întâmplat la București în martie 2026
În luna martie, Asociația Antreprenoare.ro a organizat la București o întâlnire de networking în cadrul campaniei naționale „Aleg să fiu vizibilă” , o inițiativă construită în jurul unui element simplu și concret: fotografii de brand personal, combinate cu micro-interviuri despre ce înseamnă să fii antreprenoare azi.
Evenimentul a inclus sesiuni foto susținute de Raluca Ioana Chipriade, fotograf cu 14 ani de experiență în modă, portret și produs, absolventă UNArte secția Foto-Video, și de Anca Rancea (ancarancea.ro), fotograf de brand personal și stilist vestimentar specializat în identitate vizuală autentică pentru antreprenoare.
Femeile prezente activează în domenii complet diferite. Ceea ce le-a adus în același loc este alegerea de a fi văzute, cu numele lor, cu afacerea lor, cu expertiza lor reală.
Antreprenoarele din București care au ales să fie vizibile
Corina Ștefan lucrează în content SEO, GEO, advertoriale și training de marketing și storytelling. „Nu știam cum să vorbesc despre mine fără să vorbesc doar despre clienți”, spune ea. A ales să schimbe asta.
Lucia Ardelean este arhitect de interior și designer grafic, cu un parcurs care îmbină estetica și funcționalul. Crede că vizibilitatea nu este opțională pentru un profesionist care vrea să fie ales pentru ce știe, nu doar pentru ce arată în portofoliu.
Patricia Constandache activează în vânzări și relații cu clienții. A pornit de la convingerea că oamenii cumpără de la oameni, nu de la branduri, iar asta înseamnă că prezența personală contează la fel de mult ca produsul.
Iuliana Gabriela Enescu este specialist în fotografie si videografie cu dronă. Știe că domeniul ei este dominat de bărbați și că vizibilitatea ei ca profesionistă este, în sine, un argument.
Isabela Alexandru oferă servicii de consiliere de cuplu și psihoterapie. Lucrează zilnic cu oameni care încearcă să se înțeleagă mai bine și crede că autenticitatea trebuie să înceapă de la ea.
Oana Teslaru este consultant financiar și expert în investiții imobiliare. A ales să fie prezentă cu vocea ei într-un domeniu în care credibilitatea se construiește greu și se pierde repede.
Mirela Iacob vinde cosmetice naturale și lucrează cu femei care vor produse în care au încredere. Prezența ei publică este, pentru clientele ei, primul semn că brandul ei e real.
Ștefania Filip este numerolog și lucrează cu antreprenori care vor să ia decizii mai aliniate cu ce sunt ei cu adevărat. Alege să fie vizibilă pentru că domeniul ei câștigă credibilitate prin oameni, nu prin concepte.
Mihaela Antoche activează în nutriție și sănătate. Crede că informația corectă ajunge la oamenii potriviți doar atunci când vine de la o sursă cu chip și nume.
De ce contează vizibilitatea, nu doar activitatea
Campania „Aleg să fiu vizibilă” ( #AlegSaFiuVizibila) nu este doar despre fotografie. Este despre o decizie pe care fiecare dintre aceste femei a luat-o conștient: să nu mai lase calitatea muncii lor să rămână un secret bine păzit.
România are sute de mii de femei antreprenor. Mulți dintre cei care ar beneficia de serviciile lor nu le cunosc, nu pentru că nu le caută, ci pentru că nu le găsesc. Vizibilitatea profesională nu este vanitate. Este o parte din afacere.
Asociația Antreprenoare.ro a construit, prin această campanie, o arhivă de povești reale. Toate participantele din prima rundă vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.
Campania #AlegSaFiuVizibila continuă
„Aleg să fiu vizibilă” se extinde în noi orașe. Sesiunile de fotografie de brand personal și micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate pe antreprenoare.ro.
Dacă ești femeie antreprenor și vrei să fii parte din comunitate sau din etapele viitoare ale campaniei, mai multe informații pe antreprenoare.ro sau la contact@antreprenoare.ro.
Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România.
Sursa foto:antreprenoare.ro
-
Afaceriacum o săptămânăMP Group, soluții pentru administrarea blocurilor din București și Ilfov
-
Uncategorizedacum o săptămânăUltimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6
-
Socialacum 5 zileGardul din aluminiu care îți oferă timp liber, nu obligații
-
Socialacum 5 zileCu aproape 60% din decesele din România cauzate de bolile cardiovasculare, rapiditatea diagnosticului în urgențe devine o prioritate națională
-
Afaceriacum o săptămânăDe ce apartamentele cu 3 camere au devenit alegerea preferată a familiilor tinere?
-
Uncategorizedacum 7 zilePe 11 și 12 septembrie, cartierul Floreasca devine un festival urban de muzică clasică în aer liber
-
Socialacum 6 zilePeste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară
-
Politică localăacum 3 zileCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

