Connect with us

Uncategorized

Te doare măseaua? Uite unde mergi la dentist non stop in București

Publicat

pe

Nu e plăcut să te doară măseaua. De fapt, se spune că durerile de dinți sunt dintre cele mai intense. Iar dacă durerea este persistentă e nevoie să ajungi neapărat la un cabinet stomatologic, chiar și noaptea. Durerea nu știe de program de funcționare, așadar este nevoie de un cabinet unde găsești un dentist non stop.

Urgențele stomatologice trebuie tratate cu seriozitate

 

Dacă este cazul, urgențe stomatologice trebuie tratate cu maximă seriozitate deoarece pot să se agraveze. Este chiar posibil că durerea să nu se manifeste numai local și să afecteze starea de sănătate generală.

Cele mai comune afecțiuni care necesită  să apelați la un pentru urgențe sunt durerile acute ale dinților sau maxilarului, tumefierea fetei, gingiei sau a altor zone din cavitatea bucală, fracturile dentare, sângerarea gingivală abundență, dintele care și-a schimbat culoarea datorită unei traume, inflamațiile gingivale, dinții cu mobilitate anormală și dureri acute în zona etc.

 

         Ce trebuie să faci când ai  o urgență stomatologică?

 

Sunt multe situații în care durerea dentară este însoțită de febra și dureri de cap. Într-o astfel de situație este recomandat să îți păstrezi calmul și să încerci să identifici posibilă cauza a simptomelor. De exemplu, fractură unui dinte reprezintă o problema serioasă și poate să fie cauzată de mușcătura puternică dintr-un aliment dur, a unei lovituri sau căzături etc. În acest caz, trebuie să te clatesti bine cu apă și să găsești fragmentul rupt de dinte și să îl prezinți stomatologului.

Indiferent de situație, nu este recomandat să aplici pe zona afectată așa zisele leacuri băbești deoarece nu pot să rezolve o astfel de problema. În momentul în care apare o urgență stomatologică, cel mai bine este să te îndrepți spre cea mai apropiată clinică și să soliciți ajutor medical.

 

            Unde găsești un dentist non stop în București?

 

Tocmai pentru a putea răspunde eficient solicitărilor clienților clinicii Omega Omnident, s-a deschis cea de-a două clinică stomatologică în zona Floreasca. Programul acesteia este prelungit și serviciile stomatologice sunt asigurate de specialiști foarte bine pregătiți în domeniu.

Siguranță și sănătatea pacienților este pusă pe primul loc și vei putea să te bucuri de proceduri de precizie care să îți asigure o vindecare mai rapidă. Aceste servicii de urgențe stomatologice se adresează atât adulților cât și copiilor, iar clinică este dotată cu toate echipamentele necesare pentru a oferi intervențiile necesare.

Urgențele stomatologice sunt preluate de personalul din cele două clinici, fiecare având regimul propriu de funcționare. În funcție de locația în care te afli poți să alegi serviciile clinicilor Omega Omnident. Prima clinică pentru urgențe stomatologice are program non stop și este situată în Piață Română iar cea de-a două, are program prelungit și este situată în cartierul Floreasca.

Pentru a face o programare și să rezolvi cât mai repede urgență pe care o ai, tot ce trebuie să faci este să accesezi website-ul clinicii Omega Omnident unde vei găsi datele de contact pentru ambele clinici. Poți face și o programare online accesând categoria aferentă acestei facilități.

O urgență rezolvată la timp poate să îți redea puterea de a zâmbi și de a te simți cât mai bine. Știm cât de dureroasă poate să fie o problema stomatologică și tocmai de aceea îți recomandăm să lași totul pe mâna specialiștilor.

 

 

 

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Flota companiei tale, o decizie de management. De ce tot mai multe firme cu peste 50 de angajați aleg închirieri auto pe termen lung? Nu au nevoie de extra buget cu UPA

Publicat

pe

De

parc auto, pentru articol despre unitatea protejata safetysecurity.ro

Când o companie ajunge la 50, 100 sau 500 de angajați, logistica internă nu mai poate fi lăsată la voia întâmplării. Mașinile de serviciu, vehiculele de teren, utilitarele care asigură transportul echipamentelor sau al oamenilor – toate acestea formează o resursă operațională cu impact direct asupra costurilor, ritmului de lucru și continuității activității. Și totuși, multe firme mari continuă să gestioneze această resursă în cel mai costisitor mod posibil: cumpărând vehicule, asumându-și deprecierea, plătind mentenanța din fonduri proprii și administrând toată birocrația aferentă intern.

Există o alternativă mai înțeleaptă. Închirierile auto pe termen lung pentru companii reprezintă un model de externalizare a mobilității care s-a dovedit eficient în piețele mature și care câștigă teren rapid și în România.

Ce înseamnă, în practică, închirierea auto pe termen lung pentru companii?

Spre deosebire de închirierea clasică pe zile sau săptămâni, închirierea pe termen lung presupune o relație contractuală de durată – de obicei între 12 și 48 de luni – în care compania plătește o rată lunară fixă și primește în schimb acces la vehicule complet gestionate de furnizor. Rata poate include asigurări, revizii, ITP, schimb de anvelope, taxe și documente, ceea ce transformă o cheltuială variabilă și greu de previzionat într-un cost fix, bugetabil de la începutul anului.

Pentru departamentele financiare, această predictibilitate nu este un detaliu minor. Înseamnă planificare reală, nu estimări ajustate lunar după ce apare o defecțiune sau o amendă neașteptată.

Cine are nevoie de această soluție

Companiile mari cu echipe active pe teren sunt primul beneficiar evident. Constructorii, firmele din energie, logistică, industria alimentară, organizațiile care gestionează proiecte de infrastructură,  toate au nevoie de o flotă stabilă, legal conformă și disponibilă constant.

La fel de relevant este modelul pentru instituții publice, firme de securitate, companii de servicii medicale sau organizații care utilizează vehicule speciale sau autospeciale. În toate aceste cazuri, întreruperea mobilității nu înseamnă un inconvenient – înseamnă un blocaj operațional cu costuri reale.

Un avantaj pe care puține companii îl cunosc: colaborarea cu o unitate protejată autorizată

Dincolo de avantajele operaționale ale închirierii pe termen lung, există un beneficiu financiar suplimentar de care multe companii nu profită, fie din lipsă de informație, fie pentru că nu au găsit încă un furnizor care să îl ofere integrat.

Legea 448/2006 obligă companiile cu cel puțin 50 de angajați să aibă încadrate minimum 4% persoane cu dizabilități din totalul personalului. Acele companii care nu au această încadrare plătesc lunar o sumă echivalentă cu salariul minim brut pe economie pentru fiecare loc neocupat. La nivelul actual al salariului minim, 4.050 lei brut, o firmă cu 50 de angajați și două locuri neocupate plătește 8.100 lei pe lună către bugetul de stat. După majorarea prevăzută, suma urcă la 8.650 lei lunar.

Colaborarea cu o unitate protejată autorizată permite firmelor să direcționeze acești bani către servicii reale de care au nevoie, inclusiv închirieri auto pe termen lung, inclusiv autospeciale, în loc să îi verse integral la buget fără niciun beneficiu concret.

Safety and Security, furnizor de închirieri auto pe termen lung și unitate protejată autorizată

Prezentă pe piață din 2001, Safety and Security Systems este o companie cu experiență solidă în servicii complexe pentru companii și instituții. Din 2026, funcționează și ca unitate protejată autorizată, cu Autorizația nr. 595/2026 emisă de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPD).

Combinația este rară pe piața românească: un furnizor cu experiență operațională reală, care oferă închirieri auto pe termen lung și leasing operațional pentru companii, și care are totodată statut legal de unitate protejată, permițând clienților săi să își optimizeze obligațiile legate de fondul de handicap.

Flota disponibilă acoperă o gamă largă de nevoi: autoturisme pentru echipe operative și management, vehicule comerciale și de mare tonaj, autospeciale pentru activități specifice sau proiecte industriale. Fiecare contract este adaptat contextului real al clientului, nu unui pachet standardizat.

Documentația este completă, potrivită pentru uz contabil și juridic, iar autorizația de unitate protejată poate fi pusă la dispoziția partenerilor pentru verificare internă.

Ce se câștigă, concret

O companie cu peste 50 de angajați care încheie un contract de închiriere auto pe termen lung cu Safety and Security poate, în același timp, să își compenseze parțial sau total obligația lunară către fondul de handicap, să elimine cheltuielile administrative legate de gestionarea flotei proprii, să beneficieze de vehicule întreținute, verificate și conforme legal și să aibă costuri previzibile, incluse într-o singură rată lunară.

Nu este o schemă complicată. Este o decizie de management care combină eficiența operațională cu conformitatea legală.

Închirierile auto pe termen lung pentru companii nu mai sunt o opțiune de nișă. Devin, progresiv, standardul pentru organizațiile care înțeleg că mobilitatea este o resursă strategică, nu un cost de suportat la întâmplare. Iar pentru firmele cu peste 50 de angajați, colaborarea cu o unitate protejată autorizată adaugă un strat suplimentar de sens financiar acestei decizii.

Detalii despre serviciile de închirieri auto pe termen lung și statutul de unitate protejată autorizată sunt disponibile pe safetysecurity.ro.

Citeste in continuare

Uncategorized

Samsung anunță o premieră mondială: o inovație care permite anticiparea episoadelor de leșin cu ajutorul Galaxy Watch

Publicat

pe

De

Un studiu realizat în colaborare cu Chung-Ang University Hospital validează utilizarea Galaxy Watch pentru detectarea timpurie a episoadelor de leșin, deschizând calea către sisteme de avertizare în timp real.

București  7 mai 2026 Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că un studiu clinic realizat în colaborare cu Spitalul Universitar Chung-Ang Gwangmyeong din Coreea a validat cu succes capacitatea de a prezice sincopa vasovagală (VVS) cu o precizie ridicată, utilizând semnalele biologice obținute de la Galaxy Watch6.

Sincopa vasovagală apare atunci când ritmul cardiac și tensiunea arterială ale unei persoane scad brusc din cauza unor factori precum stresul excesiv, ducând la o pierdere temporară a cunoștinței. Deși leșinul în sine nu pune de obicei viața în pericol, căderile bruște pot provoca leziuni secundare grave, precum fracturi sau comoții cerebrale, ceea ce face ca predicția timpurie să fie extrem de importantă pentru prevenire.

„Aproximativ 30% dintre pacienții cu sincopă suferă traume din cauza căderilor, iar în cazuri extreme, între 4 și 9% suferă leziuni grave, cum ar fi fracturi sau hemoragii cerebrale”, a declarat profesorul Junhwan Cho de la Departamentul de Cardiologie al Spitalului Gwangmyeong al Universității Chung-Ang. „O avertizare timpurie oferită de această tehnologie ar putea oferi pacienților timp suficient pentru a se așeza într-o poziție sigură sau pentru a cere ajutor, ceea ce ar reduce dramatic incidența leziunilor secundare.”

Echipa de cercetare, condusă de profesorul Cho, a efectuat evaluări pe 132 de pacienți cu simptome suspecte de VVS în timpul testelor de leșin indus. Folosind un ceas Galaxy Watch echipat cu un senzor de fotopletismografie (PPG), echipa a analizat datele privind variabilitatea ritmului cardiac (HRV) ale ceasului cu ajutorul unui algoritm de AI. Modelul a prezis cu succes episoadele de leșin iminente cu până la cinci minute în avans, cu o precizie de 84,6%, la o sensibilitate semnificativă din punct de vedere clinic de 90% și o specificitate de 64%.

„Acest studiu este un exemplu al modului în care tehnologia purtabilă poate contribui la transformarea asistenței medicale dintr-un model conceput pentru «îngrijire post-tratament» într-un model de «îngrijire preventivă»”, a declarat Jongmin Choi, șeful grupului de cercetare și dezvoltare în domeniul sănătății, divizia Mobile eXperience (MX), Samsung Electronics. „Ne angajăm să promovăm inovația tehnologică care le permite utilizatorilor noștri să ducă o viață de zi cu zi mai sănătoasă.”

Rezultatele cercetării au fost publicate în volumul 7, numărul 4 al „European Heart Journal – Digital Health”, o revistă medicală de renume, și reprezintă primul studiu din lume care demonstrează cu succes potențialul unui ceas inteligent comercial de a oferi o predicție timpurie a sincopelor.

Samsung intenționează să îmbunătățească în continuare capacitățile de monitorizare a sănătății ale portofoliului său de dispozitive purtabile și să extindă colaborarea cu instituții medicale de renume. Prin aceste eforturi, compania își propune să devină lider în industria sănătății digitale și să accelereze implementarea soluțiilor personalizate de sănătate preventivă.

Citeste in continuare

Uncategorized

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Publicat

pe

De

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din regiune, reunind specialiști internaționali și români de top și furnizând participanților conținut practic și imediat aplicabil. Primul eveniment major al seriei de anul acesta este GPeC SUMMIT 26 Mai care se va desfășura la Teatrul Național București și va reuni peste 800 de participanți C-level din domeniu. Biletele de acces pornesc de la doar 109 euro/persoană și sunt disponibile pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/

Principalele teme abordate în cadrul Conferinței GPeC SUMMIT 26 Mai

Organizatorii au pregătit o zi întreagă de conferință în care vor fi abordate unele dintre cele mai importante subiecte actuale, dar mai ales ce urmează în E-Commerce și Marketing Online:

  • Care este secretul brand-urilor care domină în Social Media – Hrabren Lindfors(Content Creation Master)
  • Acționabile de luat în calcul imediat în business, într-o lume invadată de AI – Valentin Radu(Omniconvert)
  • Cum să îți crești afacerea, vânzând în marketplace-uri – Stejara Pircan(eMAG)
  • Tipuri de fricțiune, identificarea și eliminarea lor pentru a crește rata de conversie – Michael Aagaard(CRO Consultant)
  • Cum folosesc magazinele online AI-ul și cum se schimbă comportamentul consumatorilor – Andrei Pitiș(Genezio), Ionuț Vlăsceanu (Visa), Laura Țeposu (Libris), Mihai Vînătoru (DWF), Tudor Ciumara (Empria)
  • Cifre și studii de piață actuale privind comerțul online – Cătălin Pațachia(Shopfully)
  • Tool-uri de AI care ajută magazinele să își crească vânzările înțelegând mai bine clientul – Cristi Movilă(OptiComm.AI)
  • Cum să folosești AI-ul în campaniile de Meta Ads – Lauren Petrullo(Digital Marketing Expert)
  • Cum să identifici și să repari problemele din formularele de checkout care scad rata de conversie – Alun Lucas(CRO & UX Expert)
  • Cum ne folosim de tehnologie pentru a sprijini umanitatea – Cornel Amariei(.lumen)

Agenda completă a evenimentului este publicată pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/agenda/

GPeC Expo – locul furnizorilor de a-și prezenta serviciile în fața potențialilor clienți și un preț special pentru startup-uri

În paralel cu conferința GPeC SUMMIT 26 Mai, are loc GPeC Expo – locul ideal de Networking și oportunități de Business dintre furnizorii de servicii E-Commerce & Digital Marketing și afacerile online.

NOU: Începând cu această ediție, GPeC a dezvoltat un program dedicat start-up-urilor prin care le încurajează să participe ca expozanți cu un cost foarte mic (doar 499 euro, redus de la 1.999 euro).

Furnizorii își pot rezerva un spațiu expozițional de 4 sau de 6 mp, toate detaliile regăsindu-se pe site-ul GPeC în secțiunea GPeC Expo: https://www.gpec.ro/gpec-e-commerce-expo/

Termenul limită pentru rezervarea unui spațiu este 15 Mai 2026, iar locurile sunt limitate.

GPeC Networking Soirée

Seara de 26 Mai se va încheia cu un cocktail în cadrul GPeC Networking Soirée unde sunt așteptați peste 200 de participanți – elita industriei Digital. Evenimentul este exclusivist, bazat pe invitație nominală și pe biletele de tip Premium.

Înscrieri cu preț redus până pe 10 Mai

Până pe 10 Mai 2026 este valabilă oferta Priority Savings care asigură prețuri reduse pentru biletele de acces, acestea pornind de la doar 109 EUR + TVA/persoană pentru biletele de tip LITE.

Înscrierile la GPeC SUMMIT și toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/#inscriere

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Afaceri6 ore inainte

Platformă advertoriale cu acces la mii de publicații online

Publicarea advertorialelor poate deveni un proces dificil atunci când trebuie să cauți manual fiecare publicație, să compari oferte și să...

parc auto, pentru articol despre unitatea protejata safetysecurity.ro parc auto, pentru articol despre unitatea protejata safetysecurity.ro
Uncategorizedo zi inainte

Flota companiei tale, o decizie de management. De ce tot mai multe firme cu peste 50 de angajați aleg închirieri auto pe termen lung? Nu au nevoie de extra buget cu UPA

Când o companie ajunge la 50, 100 sau 500 de angajați, logistica internă nu mai poate fi lăsată la voia...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung anunță o premieră mondială: o inovație care permite anticiparea episoadelor de leșin cu ajutorul Galaxy Watch

Un studiu realizat în colaborare cu Chung-Ang University Hospital validează utilizarea Galaxy Watch pentru detectarea timpurie a episoadelor de leșin,...

Afaceri2 zile inainte

Profituri pe hârtie, pierderi în realitate: HoReCa crește doar in statistici, statisticile nu iau in calcul scumpirile, iar  în acest timp  piața intră într-o zonă de risc major

Creșterea de 5 procente înseamnă de fapt TVA, inflație, creșteri de prețuri, in timp ce horeca înregistrează pierderi de peste...

2 zile inainte

Locuințele riscă să devină un lux în România: piața imobiliară intră într-o zonă de accesibilitate critică

Piața rezidențială din România traversează o etapă de recalibrare, în care echilibrul dintre prețuri, acces la finanțare și puterea de...

linie automatizari - zed insustrial automation linie automatizari - zed insustrial automation
Afaceri3 zile inainte

De la PLC la robot: ghidul managerului de producție care vrea să digitalizeze în contextul actual

Doar 5% dintre companiile din România folosesc soluții de automatizare și inteligență artificială, față de peste 33% în țările lider...

Eveniment3 zile inainte

Asociația Antreprenoare.ro, la București: vizibilitate, comunitate și povești reale despre ce înseamnă să conduci o afacere în 2026

Carmen Mihalca nu a spus-o doar ca pe un principiu. A construit în jurul ei un ecosistem întreg: Asociația Antreprenoare.ro...

Uncategorized3 zile inainte

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing...

Uncategorized3 zile inainte

Lansarea oficială a One UI 8.5 de la Samsung începe pe 6 mai

Samsung extinde lansarea One UI 8.5 la mai multe dispozitive, aducând cele mai noi funcții Galaxy AI în întregul ecosistem...

Uncategorized4 zile inainte

Mii de români au primit sfaturi financiare la Peronul Financiar, înainte de plecarea în mini-vacanța de 1 Mai

Mini-vacanța de 1 Mai a adus mii de călători în Gara de Nord, pregătiți de plecare spre litoralul românesc. Anul...

Uncategorized5 zile inainte

Vacanța de 1 Mai a început la Peronul Financiar organizat de Raiffeisen Bank în Gara de Nord

De 1 Mai, Gara de Nord devine principalul punct de plecare pentru mii de tineri care aleg litoralul ca destinație...

Afaceri6 zile inainte

Ploaia revine în ecuația economiei agricole

După sezoane marcate de secetă, deficit hidric și presiuni asupra agriculturii europene, precipitațiile redevin un indicator economic major, cu impact...

Alergie vs. intoleranță alimentară Alergie vs. intoleranță alimentară
Socialo săptămână inainte

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar...

Uncategorizedo săptămână inainte

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate? București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în...

spații de birouri București spații de birouri București
Afacerio săptămână inainte

Cum îți influențează spațiul de birouri profitabilitatea companiei

Pentru multe companii, alegerea unui sediu este tratată ca o simplă cheltuială operațională. În realitate, un birou bine ales poate...

o săptămână inainte

TransilvaniaON.ro –  ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune

TransilvaniaON.ro este ziarul online al Transilvaniei care informează zilnic publicul despre cele mai relevante știri și evenimente din această regiune a...

Știrea Zilei