Social
Vâlcea pe timp de iarnă – către ce să te orientezi?
Când vine vorba de destinații de iarnă în România, județul Vâlcea oferă o combinație irezistibilă de peisaje naturale pitorești, activități de sezon și tradiții locale autentice. Fie că ești un iubitor al sporturilor de iarnă, un pasionat de istorie și cultură sau pur și simplu vrei să te relaxezi într-un decor de poveste, Vâlcea este locul perfect pentru o escapadă de iarnă. Dacă și pe tine te bate gândul să faci o astfel de escapadă în Vâlcea iarna aceasta, articolul de față este mai mult decât perfect pentru tine! Te invităm așadar să îl citeşti până la capăt.
Stațiunile montane din Vâlcea – adevărate oaze de relaxare și sporturi de iarnă
În inima munților Căpățânii, stațiunile montane precum Voineasa și întreaga zonă a Transalpinei își deschid porțile pentru amatorii de schi, snowboarding și alte sporturi de iarnă. Cu pârtii bine întreținute și peisaje de vis, aceste locuri sunt ideale atât pentru începători, cât și pentru schiorii experimentați. De asemenea, nu uita să te oprești la o cabană montană sau la un restaurant tradițional din aceste zone pentru a savura un ceai cald sau pentru a te bucura de unele dintre cele mai deosebite specialități locale.
Călimăneşti – Căciulata, relaxare și tratament într-un singur loc
Cunoscută pentru proprietățile terapeutice ale apelor sale minerale, staţiunea Călimăneşti-Căciulata este o destinație de top pentru relaxare și wellness. Chiar și în zilele geroase de iarnă, poți beneficia de tratamente balneare, saune și băi termale fierbinți, perfecte pentru a te revigora după o zi în aer liber.
Mănăstirile din Vâlcea – O călătorie spirituală
Județul Vâlcea este renumit pentru bogăția sa în ceea ce privește mănăstirile și bisericile, cea mai populară mănăstire din zona Vâlcii fiind mănăstirea Cozia. Vizitarea acestor locuri sfinte, încărcate de istorie și tradiții, constituie o experiență culturală și spirituală remarcabilă, ce pot transforma de-a dreptul o călătorie în Vâlcea. Mai ales că peisajele înzăpezite conferă acestor locuri o frumusețe aparte pe timp de iarnă.
Gastronomia locală a Vâlcii – NU poți rata aceste delicii culinare tradiționale
Nu poți trece prin Vâlcea fără să încerci numeroasele bucate tradiționale ce au consacrat această zonă din țara noastră. De la tochitura tradițională și până la sarmale și cozonaci, gastronomia locală este o adevărată sărbătoare a gusturilor. Multe restaurante și pensiuni oferă meniuri autentice, gătite cu ingrediente proaspete din zonă, iar în preajma sărbătorilor de iarnă, meniul este unul chiar și mai vast.
Activități culturale și festivaluri din Vâlcea
Iarna, Vâlcea găzduiește diverse evenimente culturale și festivaluri, unul dintre aceste evenimente este Târgul de Crăciun care se organizează anual. De asemenea, deseori au loc și concerte de colinde și spectacole tradiționale, dar și de alte feluri. Tot în această perioadă sunt organizate şi târguri de toate felurile, unde poți achiziționa suveniruri și produse artizanale. Aceste evenimente sunt o modalitate excelentă de a experimenta cultura locală într-un mod cât se poate de autentic.
Cuvânt de final + recomandare de cazare în Vâlcea
Vâlcea pe timpul iernii este un tărâm de basm, care oferă ceva pentru fiecare vizitator. Indiferent dacă ești în căutarea aventurii pe pârtiile de schi, a unui refugiu pentru relaxare și wellness sau vrei să explorezi patrimoniul cultural și spiritual, acest județ din țara noastră cu siguranță nu te va dezamăgi. Vino și descoperă frumusețea și ospitalitatea Vâlcii pe timp de iarnă!
Iar pentru a te bucura din plin de toate frumusețile pe care județul Râmnicu Vâlcea le are îți trebuie câteva zile. Iar pentru asta, ai nevoie și de o cazare pe măsură.
Dacă ești în căutare de cazare în Vâlcea, Hotel Izvoare îți stă la dispoziție! Este locul ideal dacă dorești să se țină cont de toate nevoile tale, însă în același timp să beneficiezi și de un super tratament, cazare de calitate și o mulțime de facilități, toate acompaniate de un personal amabil.
Cel mai mare avantaj la Hotel Izvoare este acela că a fost amplasat strategic. În acest mod, îți este foarte ușor să ajungi la cele mai importante obiective turistice din Râmnicu Vâlcea!
Social
Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în diaspora. RePatriot, Partener Strategic al evenimentului, încheie ziua cu o sesiune de 90 de minute dedicată dialogului direct cu publicul și ideilor care pot deveni acțiuni concrete pentru România.
Pe 10 octombrie, Bruxelles va găzdui TEDxParc du Cinquantenaire ED, primul eveniment TEDx organizat integral în limba română în diaspora. Sub tema „Legacy × Creativity”, programul reunește peste 700 de români veniți din mai multe țări, alături de speakeri din știință, educație, tehnologie, cultură, antreprenoriat și leadership.
Ușile se deschid la ora 12.00 iar de la ora 13:00, publicul urmărește cinci sesiuni TEDx și o sesiune de interviuri, cu intervenții semnate de nume precum Dumitru-Dorin Prunariu, singurul român care a ajuns în spațiu, fizicianul Cristian Presură, preotul Constantin Necula, Cristi Dănileț, Oana Ursache, Radu Magdin, David Timiș, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Ioan Dunca, Andreea Adam, Mirela Niță Sandu, Liviu Hopârțean și Andreea Diana Bănică.
RePatriot: O zi de idei, urmată de o seară de acțiune

În calitate de Partener Strategic al evenimentului, RePatriot închide ziua, după conferința TEDx cu un format propriu: Action Session – „România, acum. Noi ce facem?”. Timp de 90 de minute, sesiunea pune publicul în centrul conversației – fiecare invitat are 3-4 minute pentru a porni de la o experiență personală, o alegere, o lecție sau un proiect, iar restul timpului este dedicat întrebărilor și dialogului cu sala.
La conversația moderată de Marius Bostan participă Felix Pătrășcanu, Dorin Fleșeriu, Diana Gini, Lucian Rotar, Ruxandra Crăciun, Doru Curoșu, Alexandru Iordache și Andrei Bogdan, oameni cu experiențe construite atât în România, cât și în diaspora.
„Oameni cu drumuri diferite vor foi pe scenă. Unii au plecat și au construit în alte țări. Alții au rămas și au construit acasă. Unii au creat companii, alții comunități, cariere și punți între România și lumea în care trăim.
Dar au ceva important în comun: nu au rămas spectatori ai propriului destin și nici ai destinului României. Vom vorbi despre alegeri, curaj, reușită, întoarcere, contribuție și despre acel fir nevăzut care ne leagă de țară, indiferent unde ne-a purtat viața.„, spune Marius Bostan, inițiator RePatriot și moderatorul sesiunii speciale.
Întrebarea „România, acum. Noi ce facem?” nu are un singur răspuns și nici un singur mod corect de a rămâne conectat la țară. Poate însemna o investiție, un gând bun, o repatriere, un proiect dezvoltat din diaspora, un transfer de experiență, o conexiune de afaceri sau sprijin pentru o inițiativă din România.
Pe 10 octombrie, la Bruxelles, inspirația deschide conversația. Acțiunea îi dă un sens.
Pentru RePatriot, prezența la primul TEDx în română din diaspora continuă o misiune mai veche: transformarea experienței, competențelor și relațiilor construite peste hotare în resurse pentru România. Prin Action Session, această misiune ajunge direct în mijlocul comunității românești din Europa reunite la Bruxelles.
Ziua se încheie cu un After Party și networking, între orele 20:00 și 21:30 – un ultim prilej pentru participanți să lege conexiuni și să ducă mai departe conversațiile de peste zi.
Toată manifestarea va fi la: Amphithéâtre Henri La Fontaine, Campus du Solbosch, Université Libre de Bruxelles (ULB), Bâtiment K, 1050 Bruxelles.
Campania „Back To Work PROMO” este valabilă până la 15 septembrie 2026. Un bilet costă 40 de euro, iar la achiziția a trei bilete, cel de-al patrulea este gratuit. Biletul standard costă 70 de euro. Există și variante Student (10 euro) și VIP (170 euro).
Informații despre program și bilete: www.growingtogether.us.
Despre RePatriot
RePatriot este un proiect al Romanian Business Leaders, activ de peste 10 ani, dedicat reconectării românilor din diaspora cu România. An de an, prin acțiuni proprii sau în parteneriat cu administrații locale din țară, RePatriot transformă experiența, competențele și rețelele românilor de peste hotare în resurse concrete pentru comunitățile locale, cu un accent special pe sprijinirea antreprenorilor și viitorilor antreprenori.
Social
ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii
Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la serviciile și măsurile oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) pentru sprijinirea revenirii și reintegrării pe piața muncii din România.
Potrivit unui comunicat al instituției, transmis joi AGERPRES, demersul urmărește ca românii care iau în calcul întoarcerea în țară să aibă acces direct la informații privind locurile de muncă disponibile, serviciile de consiliere și mediere, programele de formare profesională și celelalte măsuri active de ocupare.
‘Prin agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și AMOFM București, ANOFM dispune de o infrastructură instituțională prezentă la nivel național, capabilă să ofere servicii concrete persoanelor care doresc să revină pe piața muncii din România. În cadrul acțiunilor organizate în teritoriu, specialiștii serviciului public de ocupare au prezentat oportunitățile de angajare, serviciile de informare și consiliere profesională, programele de formare, serviciile de mediere și măsurile active de ocupare disponibile. La nivel național, instituțiile din subordinea ANOFM au organizat mese rotunde, forumuri, întâlniri de informare și sesiuni de dialog la care au participat reprezentanți ai administrației publice, angajatori, organizații locale și români reveniți temporar sau definitiv din străinătate. Peste 20.000 de români din diaspora au fost informați, în cadrul acțiunilor desfășurate în această perioadă, cu privire la serviciile și măsurile oferite de ANOFM pentru sprijinirea revenirii și reintegrării pe piața muncii din România’, a transmis Agenția.
Întâlnirile au urmărit identificarea dificultăților întâmpinate de românii care intenționează să se întoarcă, apropierea acestora de angajatorii din România și crearea unor mecanisme prin care experiența profesională acumulată în străinătate să poată fi valorificată în economia românească.
‘Românii din diaspora reprezintă o resursă importantă pentru piața muncii din România. Vorbim despre oameni care au acumulat experiență profesională, competențe și o cultură a muncii în economii diferite și care pot aduce o valoare reală comunităților în care aleg să revină. Rolul nostru nu este să le spunem pur și simplu să se întoarcă acasă, ci să construim condițiile prin care întoarcerea să devină o opțiune profesională reală. ANOFM are o rețea națională, are instrumentele și, mai ales, are obligația de a fi aproape de fiecare român care dorește să își continue parcursul profesional în România’, a declarat președintele ANOFM, Adrian Zvîncă, citat în comunicat.
Acțiunile de informare, demarate în vara acestui an, continuă direcția începută în luna martie când a fost deschis dialogul instituțional cu RePatriot pentru facilitarea accesului românilor din afara țării la informații actualizate privind oportunitățile de angajare, măsurile active de ocupare și serviciile disponibile la nivel național.
‘RePatriot este un proiect al Romanian Business Leaders care, de peste 10 ani, conectează românii de pretutindeni cu țara, cu un accent special pe antreprenori și viitori antreprenori cărora le prezentăm oportunități concrete de a construi aici ce au învățat afară. An de an am generat acțiuni în această direcție, care să refacă țesătura de încredere între diaspora și țară. Parteneriatul cu ANOFM arată însă că instituțiile statului pot deveni parte activă a acestei acțiuni ample de conectare a diasporei cu România și pot contribui la ceea ce poate deveni un nou val de migrație, dar de data aceasta în sens invers’, a menționat Marius Bostan, antreprenor și inițiator RePatriot.
Reprezentanții ANOFM susțin că agențiile teritoriale pot funcționa ca puncte de legătură între românii care revin, angajatorii care au nevoie de forță de muncă și celelalte instituții publice implicate în procesul de reintegrare.
În acest context, instituția invită companiile care au locuri de muncă disponibile să transmită aceste oportunități către agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, astfel încât acestea să poată fi promovate și în rândul românilor din diaspora care își doresc să revină și să lucreze în România.
Totodată, românii din diaspora care iau în calcul revenirea în țară sunt îndemnați să acceseze site-ul ANOFM, precum și pagina oficială de Facebook a agenției, unde pot găsi informații despre locuri de muncă, servicii de ocupare, formare profesională, măsuri active și oportunități disponibile la nivel național. ‘Românii din diaspora care iau în calcul revenirea în țară reprezintă una dintre categoriile pentru care această schimbare de abordare poate avea un impact important’, notează sursa citată.
Mai multe informaţii pe Agerpres.
Social
Infidelitate sau paranoia? Cum obții certitudinea fără certuri
Atunci când apare suspiciunea de infidelitate într-o relație, lucrurile se pot schimba rapid. Un mesaj interpretat greșit, o perioadă în care partenerul pare mai distant, telefoane ascunse sau explicații care nu se leagă pot alimenta întrebări greu de ignorat. Problema este că, atunci când nu există certitudini, suspiciunea poate ajunge să afecteze întreaga relație.
În astfel de situații, discuțiile tensionate, verificările constante sau acuzațiile fără dovezi rareori aduc liniște. Din acest motiv, în ultimii ani, testul de fidelitate a devenit tot mai cunoscut și căutat de persoanele care vor să clarifice suspiciunile legate de fidelitatea partenerului. Testarea poligraf poate reprezenta o modalitate structurată și profesionistă de a obține răspunsuri la întrebări concrete, fără ca situația să se transforme într-un conflict continuu.
Faptele vorbesc – Fără acuzații fără acoperire
Infidelitatea este un subiect sensibil, iar o simplă bănuială nu înseamnă automat că există și un fapt real în spatele ei. Uneori, comportamentele care ridică semne de întrebare pot avea explicații complet diferite. Alteori, suspiciunile se dovedesc întemeiate. Tocmai această incertitudine este cea care poate deveni cel mai greu de suportat.
Testul de fidelitate urmărește să ofere un cadru profesionist în care anumite întrebări referitoare la fidelitatea partenerului să poată fi evaluate prin intermediul testării poligraf. În cadrul procedurii, persoana testată răspunde la întrebări stabilite în prealabil, iar aparatura poligraf monitorizează anumite reacții fiziologice asociate răspunsurilor oferite.
Un avantaj important este faptul că discuția se concentrează pe întrebări concrete și relevante, nu pe presupuneri sau acuzații lansate într-un moment de furie. În loc să pornești o ceartă bazată pe „cred că” sau „mi se pare că”, poți apela la o procedură specializată pentru a clarifica aspectele care te preocupă.
Desigur, testul poligraf nu trebuie privit ca pe o soluție magică pentru orice problemă de cuplu. Rezultatul trebuie interpretat în contextul procedurii și al întrebărilor formulate, iar testarea trebuie realizată de un specialist competent, într-un cadru profesionist. Scopul este obținerea unor informații relevante, nu crearea unui conflict suplimentar.
Procedură confidențială – Discreție totală pentru amândoi
Când vorbim despre fidelitate, vorbim despre un subiect profund personal. De aceea, discreția este unul dintre cele mai importante aspecte ale unei astfel de proceduri.
O testare poligraf profesionistă se desfășoară într-un cadru confidențial, în care informațiile discutate și rezultatele obținute sunt tratate cu seriozitate și respect pentru persoanele implicate. Nu este nevoie ca problemele intime ale unui cuplu să devină subiect de discuție pentru familie, prieteni sau alte persoane.
Înaintea testării, specialistul discută cu persoana evaluată și stabilește cadrul procedurii. Întrebările trebuie formulate clar, astfel încât testarea să se concentreze asupra aspectelor care prezintă interes real. Acest lucru este important pentru ca evaluarea să fie cât mai obiectivă și relevantă.
Un alt element esențial este abordarea profesionistă. Testul nu ar trebui prezentat ca o formă de intimidare sau pedeapsă pentru partener. Dimpotrivă, poate fi o modalitate prin care două persoane ajung să înlocuiască presupunerile cu informații evaluate într-un cadru specializat.
Pentru persoana care solicită testarea, acest lucru poate însemna și un plus de control asupra unei situații care, până atunci, părea dominată de incertitudine și emoții.
Răspunsuri clare la întrebări dureroase
Poate cea mai grea parte a unei suspiciuni de infidelitate nu este neapărat răspunsul, ci faptul că nu știi care este adevărul. Întrebările se pot repeta zilnic: „M-a înșelat?”, „Există o altă persoană?”, „Mi se ascunde ceva?”, „Am motive reale să fiu îngrijorat?”
Atunci când aceste întrebări rămân fără răspuns, relația poate ajunge să fie afectată chiar și în lipsa unei infidelități reale. Neîncrederea se acumulează, fiecare gest poate fi interpretat negativ, iar comunicarea dintre parteneri devine din ce în ce mai dificilă.
Testul de fidelitate poate fi luat în considerare tocmai în astfel de situații, atunci când există suspiciuni concrete și dorința de a clarifica o situație printr-o procedură specializată. Pentru unele persoane, rezultatul poate confirma ceea ce bănuiau. Pentru altele, poate contribui la eliminarea unei suspiciuni care le-a afectat relația.
Important este ca decizia să fie luată cu responsabilitate. Testarea poligraf nu ar trebui folosită pentru a umili, amenința sau controla partenerul. Valoarea unei astfel de proceduri vine din dorința de a clarifica o situație dificilă într-un mod profesionist și discret.
În plus, rezultatul unui test nu trebuie privit izolat de contextul relației. Comunicarea dintre parteneri, istoricul situației și circumstanțele concrete rămân importante atunci când se ia o decizie privind viitorul relației.
Concluzie
Suspiciunea de infidelitate poate transforma o relație într-un spațiu al întrebărilor, presupunerilor și conflictelor. Însă nici acuzațiile fără dovezi, nici verificările permanente nu pot oferi întotdeauna răspunsul căutat. Atunci când există motive reale de îndoială și persoanele implicate își doresc clarificarea situației, testul de fidelitate prin poligraf poate reprezenta o opțiune profesionistă și confidențială.
Pentru cei care caută un astfel de serviciu, Best-Polygraph pune la dispoziție servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf, inclusiv pentru situații în care există suspiciuni privind fidelitatea partenerului. Experiența și specializarea în domeniul testării poligraf permit abordarea acestor situații sensibile cu seriozitate, discreție și respect față de persoanele implicate.
Dacă ai întrebări la care simți că nu mai poți găsi singur răspunsul, nu lăsa suspiciunea să decidă în locul tău. Informează-te, alege un specialist și caută claritatea de care ai nevoie, într-un cadru profesionist și confidențial.
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Afaceriacum o săptămânăTrei semnale de alarmă în oferta unui furnizor de containere — și ce spun ele despre prețul final
-
Uncategorizedacum 6 zileSound District Floreasca debutează vineri, 11 septembrie, cu Teatrul de Operetă „Ion Dacian” și Robin and the Backstabbers
-
Administrație localăacum o săptămânăHanul Vatra din Costești – locul în care ospitalitatea românească nu este doar o promisiune
-
Exclusivacum o săptămânăVentilația și stația de grătar: două decizii care influențează întreaga bucătărie profesională
-
Uncategorizedacum o săptămânăAgenda socială și energia personală: cum îți aperi weekendurile într-un an plin de evenimente
-
acum o săptămânăUniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din 14 septembrie 2026
-
Socialacum o săptămânăInfidelitate sau paranoia? Cum obții certitudinea fără certuri

