Connect with us

Eveniment

RetuRO deschide în Otopeni cel de-al patrulea centru pentru colectarea și procesarea ambalajelor SGR

Publicat

pe

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, deschide în Otopeni, județul Ilfov, cel de-al patrulea centru regional de numărare și sortare a ambalajelor SGR. Amplasat în incinta parcului industrial Olympian Park North Bucharest, centrul va gestiona și procesa ambalajele de băuturi colectate atât manual, de la comercianți, cât și de la automatele de returnare (RVM-uri).

Cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați, centrul din Otopeni este cel mai mare hub regional din infrastructura de colectare dezvoltată de RetuRO, având o capacitate anuală de numărare de aproximativ 900 de milioane de ambalaje SGR și o capacitate de sortare și procesare pe tipuri de materiale (PET, metal, sticlă) de două ori mai mare (1,8 miliarde de ambalaje SGR).

Centrul este dotat cu echipamente avansate, care includ mașini de numărat PET și doze metalice, mașini de procesare sticlă, sortatoare optice și prese de balotat. Ambalajele metalice (aluminiu și oțel), dar și cele din plastic vor fi numărate, sortate și compactate pentru a fi trimise la firmele de reciclare. Ambalajele din sticlă vor fi și ele numărate, sparte și pregătite pentru reciclare. În plus, aici vor fi aduși și baloții proveniți din centrele regionale de numărare, urmând să fie supuși unui proces de sortare optică.

Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO:

Sistemul de Garanție-Returnare este într-o dinamică permanentă, românii returnează din ce în ce mai multe ambalaje, iar evoluția pe care o înregistrăm de la un moment la altul reflectă tot mai multă implicare din partea consumatorilor. Deschiderea de noi centre de sortare și numărare este o componentă esențială în evoluția sistemului și una dintre prioritățile noastre în această perioadă. În prezent, avem patru centre RetuRO operaționale, care pot procesa, cumulat, între 2,6 și 3 miliarde de ambalaje anual.

Deschiderea centrului din Otopeni reprezintă nu doar un nou pas în dezvoltarea infrastructurii unei economii circulare, sustenabile, ci și o confirmare a capacității noastre de a ne adapta și de a crește într-un mediu în continuă  evoluție. Există și reticență, există și provocări, dar sunt etapele specifice unei schimbări structurale majore, atât economice, cât și sociale și culturale. În următoarele 3 luni, vom continua să ne concentrăm pe extinderea infrastructurii și planificăm deschiderea centrelor din județele Dolj, Bacău și Prahova.

Centrul regional din Otopeni va deservi, în principal, zona de sud și de est a țării, precum și județele din proximitate. Până la finalul lunii aprilie, aproximativ 70 de milioane de ambalaje SGR au fost returnate în București și Ilfov.

Deschiderea centrului din Otopeni aduce importante beneficii și economiei locale, creând noi oportunități de locuri de muncă verzi, noul centru operând cu o echipă de aproximativ 150 de angajați, care vor lucra în trei schimburi.

Sistemul de Garanție-Returnare a evoluat constant de la lansare, aproximativ 1,5 miliarde de ambalaje SGR fiind puse pe piață de către producători, dintre care 260 de milioane au fost returnate de consumatori până la final de aprilie. Cea mai mare parte a acestor ambalaje a fost deja direcționată către unități de reciclare, ultima etapă a acestui mecanism, confirmând astfel funcționarea eficientă a Sistemului de Garanție-Returnare.

Studiile de caz arată că în țările în care a fost implementat sistemul de garanție-returnare, ratele de colectare au crescut până la 90%, într-un interval de doi, până la trei ani.

Sistemul de Garanție-Returnare reprezintă un pas semnificativ în direcția promovării unei economii circulare în România. SGR este un instrument util, transparent și accesibil, care contribuie la un mediu mai curat pentru un viitor sustenabil.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. ( www.returosgr.ro ) este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Peste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite

Publicat

pe

De

Evenimentul a transmis un puternic mesaj de încredere  afirmând forța parteneriatului strategic România – SUA

Peste 550 de invitați au participat de 4 Iulie la Grădina Snagov la evenimentul dedicat Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii și aniversării a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență. Într-o atmosferă elegantă și plină de căldură, evenimentul a reafirmat profunzimea relației dintre România și Statele Unite și forța valorilor care unesc cele două democrații.

Evenimentul organizat de Alianța (The Alliance for Strengthening the U.S.- Romania Relationship), sub conducerea fostului ambasador al Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, s-a impus în ultimii ani ca unul dintre cele mai importante momente anuale dedicate consolidării relației româno-americane. Evenimentul a reunit oameni de afaceri, diplomați, reprezentanți ai societății civile, oameni de cultură, profesioniști din numeroase domenii și reprezentanți ai comunității româno-americane.

Evenimentul s-a bucurat de prezența extraordinară a Președintelui României, Nicușor Dan, care a marcat acest moment cu adevărat istoric și transmis un mesaj de încredere în viitorul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite și în oportunitățile pe care acesta le deschide pentru securitate, dezvoltare economică, investiții, inovare și cooperare între cele două țări. Prezența șefului statului a conferit evenimentului o semnificație aparte și a fost exprimată aprecierea pentru inițiativele care contribuie la consolidarea relației româno-americane.

În discursul său, ES Adrian Zuckerman a evidențiat valorile comune care stau la baza prieteniei dintre cele două națiuni și a subliniat că România și Statele Unite rămân unite în apărarea libertății, democrației și statului de drept. Evocând spiritul Declarației de Independență din 1776, acesta a amintit că libertatea nu este niciodată garantată definitiv, ci trebuie apărată și întărită de fiecare generație.

Ambasadorul Zuckerman a mulțumit pentru sprijinul constant membrilor din Advisory Board al Alianței: Marius Bostan, liderul RePatriot, generalul (r) Cătălin Mihalache și senatorul Claudiu Catană, evidențiind rolul lor în construirea și consolidarea punții româno-americane.

Momentele artistice, interpretarea imnurilor naționale de către copii și dialogul deschis între participanți au conferit evenimentului o dimensiune aparte. Dincolo de caracterul festiv, recepția a oferit cadrul unor întâlniri și conversații care vor genera noi proiecte, investiții, colaborări și inițiative comune în beneficiul ambelor țări.

Un moment emoționant al serii a fost dedicat comunității românești din Statele Unite de peste un milion de români care reprezintă una dintre cele mai puternice punți umane dintre cele două țări și care contribuie, prin activitatea lor, la dezvoltarea relației economice, academice, culturale și tehnologice dintre România și America.

La 250 de ani de la nașterea Statelor Unite, mesajul transmis de la Grădina Snagov a fost unul al încrederii în viitor. Relația româno-americană reprezintă una dintre marile povești de succes ale României democratice, construită nu doar prin cooperarea dintre instituțiile statului și prin Parteneriatul Strategic, ci și prin contribuția constantă a antreprenorilor, a mediului academic, a societății civile și a comunității românești din Statele Unite. Tocmai această îmbinare dintre diplomație, inițiativă privată și legături umane autentice conferă relației dintre cele două națiuni o forță și o durabilitate aparte.

Într-o perioadă marcată de provocări geopolitice fără precedent și transformări accelerate, prietenia dintre România și Statele Unite rămâne un reper de stabilitate și încredere. Evenimentul de la Grădina Snagov a demonstrat încă o dată că această relație continuă să se dezvolte prin oameni, prin valori comune și prin proiecte care privesc cu optimism spre viitor.

Despre Alianța

Alianța este o organizație dedicată consolidării parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite prin inițiative diplomatice, economice, culturale și de securitate. Pentru mai multe informații despre activitatea Alianței, vizitați www.alianta.org

Relații suplimentare:

Florina Lepădatu, Program Manager

E-mail: florina@alianta.org 

Citeste in continuare

Eveniment

Asociația Antreprenoare.ro, la București: vizibilitate, comunitate și povești reale despre ce înseamnă să conduci o afacere în 2026

Publicat

pe

De

„O femeie cu o voce este o femeie puternică.” Carmen Mihalca, fondatoare Asociația Antreprenoare.ro

Carmen Mihalca nu a spus-o doar ca pe un principiu. A construit în jurul ei un ecosistem întreg: Asociația Antreprenoare.ro este, în esență, contextul și mediul în care femeile antreprenor din România găsesc spațiul să își folosească vocea.

Despre Asociația Antreprenoare.ro

Fondată în 2019, Asociația Antreprenoare.ro a pornit dintr-o întrebare sinceră: de ce femeile cu afaceri solide lipsesc atât de des din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?

Astăzi, comunitatea reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România și funcționează ca un spațiu de resurse, conexiuni și vizibilitate reală. Nu o platformă de inspirație, ci un mediu în care femeile care conduc afaceri găsesc oameni cu care să lucreze, să colaboreze și să crească.

Asociația operează la nivel național și este prezentă activ în Cluj-Napoca, Timișoara și București.

Ce s-a întâmplat la București în martie 2026

În luna martie, Asociația Antreprenoare.ro a organizat la București o întâlnire de networking în cadrul campaniei naționale „Aleg să fiu vizibilă” ,  o inițiativă construită în jurul unui element simplu și concret: fotografii de brand personal, combinate cu micro-interviuri despre ce înseamnă să fii antreprenoare azi.

Evenimentul a inclus sesiuni foto susținute de Raluca Ioana Chipriade, fotograf cu 14 ani de experiență în modă, portret și produs, absolventă UNArte secția Foto-Video, și de Anca Rancea (ancarancea.ro), fotograf de brand personal și stilist vestimentar specializat în identitate vizuală autentică pentru antreprenoare.

Femeile prezente activează în domenii complet diferite. Ceea ce le-a adus în același loc este alegerea de a fi văzute, cu numele lor, cu afacerea lor, cu expertiza lor reală.

Antreprenoarele din București care au ales să fie vizibile

Corina Ștefan lucrează în content SEO, GEO, advertoriale și training de marketing și storytelling. „Nu știam cum să vorbesc despre mine fără să vorbesc doar despre clienți”, spune ea. A ales să schimbe asta.

Lucia Ardelean este arhitect de interior și designer grafic, cu un parcurs care îmbină estetica și funcționalul. Crede că vizibilitatea nu este opțională pentru un profesionist care vrea să fie ales pentru ce știe, nu doar pentru ce arată în portofoliu.

Patricia Constandache activează în vânzări și relații cu clienții. A pornit de la convingerea că oamenii cumpără de la oameni, nu de la branduri, iar asta înseamnă că prezența personală contează la fel de mult ca produsul.

Iuliana Gabriela Enescu este specialist în fotografie si videografie cu dronă. Știe că domeniul ei este dominat de bărbați și că vizibilitatea ei ca profesionistă este, în sine, un argument.

Isabela Alexandru oferă servicii de consiliere de cuplu și psihoterapie. Lucrează zilnic cu oameni care încearcă să se înțeleagă mai bine și crede că autenticitatea trebuie să înceapă de la ea.

Oana Teslaru este consultant financiar și expert în investiții imobiliare. A ales să fie prezentă cu vocea ei într-un domeniu în care credibilitatea se construiește greu și se pierde repede.

Mirela Iacob vinde cosmetice naturale și lucrează cu femei care vor produse în care au încredere. Prezența ei publică este, pentru clientele ei, primul semn că brandul ei e real.

Ștefania Filip este numerolog și lucrează cu antreprenori care vor să ia decizii mai aliniate cu ce sunt ei cu adevărat. Alege să fie vizibilă pentru că domeniul ei câștigă credibilitate prin oameni, nu prin concepte.

Mihaela Antoche activează în nutriție și sănătate. Crede că informația corectă ajunge la oamenii potriviți doar atunci când vine de la o sursă cu chip și nume.

De ce contează vizibilitatea, nu doar activitatea

Campania „Aleg să fiu vizibilă”  (  #AlegSaFiuVizibila) nu este doar despre fotografie. Este despre o decizie pe care fiecare dintre aceste femei a luat-o conștient: să nu mai lase calitatea muncii lor să rămână un secret bine păzit.

România are sute de mii de femei antreprenor. Mulți dintre cei care ar beneficia de serviciile lor nu le cunosc, nu pentru că nu le caută, ci pentru că nu le găsesc. Vizibilitatea profesională nu este vanitate. Este o parte din afacere.

Asociația Antreprenoare.ro a construit, prin această campanie, o arhivă de povești reale. Toate participantele din prima rundă vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.

Campania  #AlegSaFiuVizibila continuă

„Aleg să fiu vizibilă” se extinde în noi orașe. Sesiunile de fotografie de brand personal și micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate pe antreprenoare.ro.

Dacă ești femeie antreprenor și vrei să fii parte din comunitate sau din etapele viitoare ale campaniei, mai multe informații pe antreprenoare.ro sau la contact@antreprenoare.ro.

Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România. 

Sursa foto:antreprenoare.ro

Citeste in continuare

Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.

Mai mult decât un Show: Un stil de viață

Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.

La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.

Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții

Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.

Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.

Detalii Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.

Dată: 25 Aprilie
Interval orar: 17:00 – 01:00
Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea

Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.

Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram
: @FamousRally | @Cars_international5

The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Uncategorized17 ore inainte

Dotail, businessul online dezvoltat de Dobai Cristian, mizează pe stocuri limitate și o creștere estimată de 500% în acest an

Comerțul online a devenit una dintre cele mai accesibile, dar și competitive direcții de antreprenoriat din România. Într-o piață în...

Exclusiv19 ore inainte

Cum să prinzi cele mai ok oferte la cărți

Cărțile sunt un tip de cumpărătură pe care mulți dintre noi le tot amânăm, motivul fiind simplu: prețul se adună...

23 de ore inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

TEDx românesc TEDx românesc
Social2 zile inainte

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Afaceri2 zile inainte

De ce tot mai mulți producători de mobilier aleg mașini de aplicat cant cu sisteme de adezivare EVA și PUR

Industria mobilei s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Dacă în trecut accentul era pus în principal pe productivitate și costuri...

Exclusiv2 zile inainte

Primele semne că afacerea ta este vulnerabilă la efracții

Indiferent de domeniul în care activează, orice companie poate deveni ținta unei tentative de efracție. De cele mai multe ori,...

Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți
Afaceri2 zile inainte

Cum arată o verificare auto în București făcută de specialiști independenți?

Piața mașinilor second hand din București e una dintre cele mai active din România. Zeci de mii de tranzacții pe...

Uncategorized2 zile inainte

Cosmetice coreene – secretul unei ingrijiri moderne si eficiente

Cosmetice coreene sunt tot mai populare datorita formulelor inovatoare, ingredientelor atent selectionate si varietatii mari de produse pentru ingrijirea tenului. De...

Social2 zile inainte

Cum gasesti un service de reparatii electronice de incredere in Cluj

Electronicele sunt prezente in orice locuinta moderna: televizor, laptop, calculator, telefon, imprimanta, consola, router. Cand se defecteaza, gasirea unui service...

Viața în București2 zile inainte

ADIRU solicită prelungirea termenului pentru aplicarea TVA-ului redus de 9%: Blocajul sistemelor ANCPI pune în pericol zeci de mii de tranzacții imobiliare și mii de familii din România

Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România – URBANIS (ADIRU) solicită Parlamentului României, Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală adoptarea...

Afaceri3 zile inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorized5 zile inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Social5 zile inainte

Reparații de acoperișuri în București. Ce verificări sunt recomandate înainte de sezonul rece

Acoperișul protejează întreaga locuință de ploaie, vânt, zăpadă și variațiile mari de temperatură. Tocmai de aceea merită verificat înainte de...

Social5 zile inainte

Cum te ajută un marketplace să testezi o idee de afacere înainte să investești într-un magazin online

Ai o idee de afacere, dar nu știi dacă va avea succes? Mulți antreprenori se confruntă cu aceeași dilemă: merită...

Uncategorized6 zile inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Știrea Zilei