Uncategorized
Cum se pot pregăti consumatorii pentru 2025?
Tăierea cheltuielilor neesențiale, economisirea, creditarea responsabilă, investițiile pe termen lung și planificarea financiară
6 noiembrie, București. Provocările fiscale și economice ale anului 2025 trebuie să-i găsească pregătiți pe consumatori, iar administrarea finanțelor personale devine un imperativ pentru cei care vor să își păstreze confortul din prezent sau să își țină sub control problemele financiare. Invitații episodului 11 din #PodcasturileCSALB au analizat punctele nevralgice ale comportamentului financiar al românilor și au oferit soluții pentru consumatorii care vor să își administreze un buget personal sau vor să investească, să economisească și/sau să se împrumute.
Prima sursă de venit suplimentar se găsește chiar în buzunarul nostru! O găsim după ce tăiem cheltuielile care nu sunt necesare, spun specialiștii în educație financiară în podcastul găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
În al 11-lea episod din #PodcasturileCSALB sunt invitați Irina Chițu, analist financiar, manager Finzoom.ro și Adrian Căruceru, consultant finanțe personale, într-o discuție moderată de Cătălin Bălan, PR&Comunicare CSALB, ex-jurnalist.
| PODCAST CSALB | https://youtu.be/790DBpj-DGQ
Este al 4-lea an când în interviurile CSALB participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic. Anul acesta și jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.
„Construirea bugetului personal presupune 80% planificare și 20% cunoașterea unor instrumente financiare, precum cele de economisire sau de creditare. De exemplu, planificarea financiară pe care și-o face fiecare român ar trebui să plece de la bugetul de venituri și cheltuieli și să aibă strategii diferite pentru abordarea acestora.
De exemplu, veniturile trebuie diversificate, iar cheltuielile reduse. Un consumator trebuie să jongleze cu toate aceste elemente pentru a rămâne în echilibru. Din păcate, la noi în țară, peste 70% dintre familii se bazează pe un singur venit, iar de aici vin multe riscuri asociate cu dispariția sau cu reducerea acestuia.
De aceea, venitul poate fi susținut prin tăierea de pe listă a cheltuielilor mărunte, neesențiale, care pot fi eliminate. Pentru asta este nevoie de o disciplină mai mare în gestionarea bugetului, precum și de economisire. De exemplu, dacă realizezi că ai niște cheltuieli zilnice, precum un prânz luat la un restaurant de tip fast-food sau o cafea pentru care plătești 20 de lei, le poți înlocui cu mâncarea gătită acasă și cafeaua la termos. Vei vedea că suma economisită este considerabilă.
Pe parcursul unui an întreg poți ajunge să economisești valoarea a 3-4 salarii minime pe economie, doar prin ajustarea unei singure subdiviziuni de cheltuieli.
Aș vrea să contrazic un mit! Economisirea nu ține de mărimea veniturilor, ci de comportament, de o rutină a vieții zilnice. Oamenii spun că abia le ajung banii pe care îi câștigă și nu mai pot economisi, dar le recomand să se uite cu atenție la cheltuielile pe care le au. Genul acesta de comportament prevăzător are efect în toate aspectele vieții financiare.
Tot ca să te pui la adăpost, trebuie să pui deoparte un fond de siguranță. Să ai oricând la dispoziție, în cazul unor evenimente neașteptate, cel puțin trei venituri ale familiei. Ca să nu fii nevoit să te împrumuți pentru cheltuielile legate de mâncare dacă rămâi fără job, să zicem.
Pentru că urmează un an complicat, le recomand celor care vor să contracteze un împrumut să se gândească dacă acei bani luați de la bancă îi ajută sau nu să își crească veniturile sau să-și reducă cheltuielile pe termen mediu sau lung! De exemplu, una este să își cumperi un telefon de ultimă generație pentru că acesta te ajută în jobul tău să câștigi mai bine și alta este să îl cumperi doar pentru că este la modă. Sau, poate cu o parte din banii împrumutați plătești niște cursuri și certificări. Care, la fel, te ajută în carieră. Pe de altă parte, creditul poate fi util să-ți reduci cheltuielile. De exemplu, cu creditul îți cumperi panouri solare cu care înlocuiești factura la curent. În concluzie, creditul este bun atunci când te ajută să te dezvolți, nu când te duci cu el în vacanță si plătești încă doi ani după ce vacanța s-a terminat.”
„Partea pozitivă este că oamenii au câștigat mai bine în 2024 și au economisit în depozite bancare. Ceea ce înseamnă că nu au stat cu mâinile în sân în fața provocărilor viitoare. Creșterile salariale anul acesta au fost de aproximativ 15%, până la un salariu mediu net de 5.242 de lei. Faptul că au câștigat mai bine i-a făcut pe mulți să economisească. În momentul acesta în România avem în depozite peste 72 de miliarde de euro, de aproape două ori mai mult decât au împrumutat românii de la bănci. Dar, atunci când avem venituri mai mari cheltuim mai mult. De aici și utilitatea unei planificări financiare pe care orice familie ar trebui să și-o facă. Ce îi împiedică pe oameni să facă acest lucru? Unde au cea mai mare dificultate în construirea unui buget și în redirecționarea propriilor bani? ”
„O primă distincție pe care oamenii trebuie să o facă, pentru a nu mai ajunge în situația în care să cheltuie mai mult decât câștigă, este între dorințe și nevoi. De aici pleacă un prim dezechilibru în a corela veniturile cu cheltuielile. În cursurile pe care le-am făcut am observat unele lucruri îngrijorătoare: unii oameni nu știu cât câștigă, nu cunosc veniturile familiei. Ori, dacă nu știi de unde pornești este destul de complicat să știi unde vrei să ajungi și cum poți direcționa, pe parcurs, resursele de care dispui. Oamenii sunt într-un fel deconectați de la propria situație financiară. De aceea, cea mai mare dificultate este până să ajungă să-și construiască un buget. Pentru că foarte mulți nu înțeleg necesitatea unui astfel de instrument.
Sunt oameni care încearcă să își organizeze mai bine finanțele personale, fac asta timp de câteva luni, timp în care descoperă unele lucruri care nu le plac, și renunță la întregul plan. Totuși, cei care sunt perseverenți culeg și roadele: în privința cheltuielilor sunt oameni care pot salva un sfert din banii cheltuiți, fără a le fi afectat nivelul de trai, doar din reducerea sau eliminarea cheltuielilor de care nu au nevoie. Trebuie să știe, fiecare în parte, unde se află pragul de la care nu se mai pot duce în jos cu tăierea cheltuielilor.
Veniturile, în schimb, pot fi oricât de mari, oricât te duce capul și puterea de muncă. Iar asta este partea optimistă a bugetului personal. Oricând poți câștiga mai mult.
Bugetul reprezintă, în esență, un instrument de economisire. Cei care pun bani deoparte fac de multe ori greșeala de a-i lasă în contul curent. Acolo nu primești niciodată o dobândă și există și comisioane de administrare.
Cei care vor să-și investească banii trebuie să știe că vorbim de un nivel superior al gestionării finanțelor personale. Presupune mai mult decât a lăsa banii într-un depozit. Acești consumatori trebuie să înțeleagă foarte bine riscurile și propria toleranță la risc, pentru că în investiție poți pierde toți banii. Apoi să se raporteze la un orizont de timp și să-și stabilească obiectivele. Adică unde vor să ajungă și cât de repede. Dacă pleci de la București spre Oradea mergi direct sau ocolești prin Suceava?
Pensiile private, de exemplu, pot fi considerate investiții pe termen lung, cu atât mai mult cu cât rata de înlocuire a salariului cu pensia în următorii ani poate ajunge la 30%-40%. Adică, dacă ai un salariu de 1.000 de euro, la pensie o să primești doar 300-400 de euro, ceea ce reprezintă o scădere brutală pe care trebuie să o compensezi într-un fel. ”
***
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Uncategorized
Studiu: Wegovy protejează masa musculară mai eficient decât Mounjaro
O nouă cercetare clinică pune sub semnul întrebării raportul dintre eficiența în scăderea în greutate și calitatea metabolică a celor mai populare tratamente anti-obezitate din lume. Deși tirzepatida, dezvoltată de Eli Lilly, promite o reducere mai mare a greutății corporale, aceasta vine cu un cost mai puțin vizibil: o pierdere mai accelerată a masei musculare. În contrast, date publicate în aprilie 2026 indică faptul că semaglutida (Wegovy), produsă de Novo Nordisk, ar putea oferi un avantaj esențial, printr-o conservare mai bună a masei musculare.
Calitatea slăbirii, mai importantă decât numărul de kilograme
Analiza, realizată de firma de date nference pe un eșantion robust de 8.000 de pacienți, evidențiază un efect secundar îngrijorător al slăbirii accelerate. Potrivit unui studiu publicat în aprilie 2026, realizat de compania americană de analiză de date nference, pacienții tratați cu tirzepatidă (comercializată sub denumirile Mounjaro și Zepbound) pierd semnificativ mai multă masă musculară și țesut conjunctiv decât cei care utilizează semaglutidă (Wegovy).
Datele comparative arată o tendință de accentuare a acestui fenomen pe măsură ce tratamentul continuă:
- La 3 luni:Utilizatorii de tirzepatidă au înregistrat o pierdere de masă musculară cu 1,1% mai mare decât grupul pe semaglutidă.
- La 12 luni:Diferența s-a dublat, ajungând la un decalaj de 2% în favoarea profilului de siguranță al Novo Nordisk.
Mecanismul biologic și conservarea mușchilor
În timp ce ambele medicamente mimează hormonul GLP-1 pentru a încetini digestia și a induce sațietatea, tirzepatida mimează suplimentar un al doilea hormon, GIP. Această acțiune duală duce la o pierdere ponderală superioară, dar studiul sugerează că o parte semnificativă din această scădere provine din „lean body mass” (masa slabă).
Păstrarea masei musculare este considerată critică de către experții în sănătate, deoarece mușchii susțin rata metabolică și funcția fizică, în special în rândul populației vârstnice.
Uncategorized
Flota companiei tale, o decizie de management. De ce tot mai multe firme cu peste 50 de angajați aleg închirieri auto pe termen lung? Nu au nevoie de extra buget cu UPA
Când o companie ajunge la 50, 100 sau 500 de angajați, logistica internă nu mai poate fi lăsată la voia întâmplării. Mașinile de serviciu, vehiculele de teren, utilitarele care asigură transportul echipamentelor sau al oamenilor – toate acestea formează o resursă operațională cu impact direct asupra costurilor, ritmului de lucru și continuității activității. Și totuși, multe firme mari continuă să gestioneze această resursă în cel mai costisitor mod posibil: cumpărând vehicule, asumându-și deprecierea, plătind mentenanța din fonduri proprii și administrând toată birocrația aferentă intern.
Există o alternativă mai înțeleaptă. Închirierile auto pe termen lung pentru companii reprezintă un model de externalizare a mobilității care s-a dovedit eficient în piețele mature și care câștigă teren rapid și în România.
Ce înseamnă, în practică, închirierea auto pe termen lung pentru companii?
Spre deosebire de închirierea clasică pe zile sau săptămâni, închirierea pe termen lung presupune o relație contractuală de durată – de obicei între 12 și 48 de luni – în care compania plătește o rată lunară fixă și primește în schimb acces la vehicule complet gestionate de furnizor. Rata poate include asigurări, revizii, ITP, schimb de anvelope, taxe și documente, ceea ce transformă o cheltuială variabilă și greu de previzionat într-un cost fix, bugetabil de la începutul anului.
Pentru departamentele financiare, această predictibilitate nu este un detaliu minor. Înseamnă planificare reală, nu estimări ajustate lunar după ce apare o defecțiune sau o amendă neașteptată.
Cine are nevoie de această soluție
Companiile mari cu echipe active pe teren sunt primul beneficiar evident. Constructorii, firmele din energie, logistică, industria alimentară, organizațiile care gestionează proiecte de infrastructură, toate au nevoie de o flotă stabilă, legal conformă și disponibilă constant.
La fel de relevant este modelul pentru instituții publice, firme de securitate, companii de servicii medicale sau organizații care utilizează vehicule speciale sau autospeciale. În toate aceste cazuri, întreruperea mobilității nu înseamnă un inconvenient – înseamnă un blocaj operațional cu costuri reale.
Un avantaj pe care puține companii îl cunosc: colaborarea cu o unitate protejată autorizată
Dincolo de avantajele operaționale ale închirierii pe termen lung, există un beneficiu financiar suplimentar de care multe companii nu profită, fie din lipsă de informație, fie pentru că nu au găsit încă un furnizor care să îl ofere integrat.
Legea 448/2006 obligă companiile cu cel puțin 50 de angajați să aibă încadrate minimum 4% persoane cu dizabilități din totalul personalului. Acele companii care nu au această încadrare plătesc lunar o sumă echivalentă cu salariul minim brut pe economie pentru fiecare loc neocupat. La nivelul actual al salariului minim, 4.050 lei brut, o firmă cu 50 de angajați și două locuri neocupate plătește 8.100 lei pe lună către bugetul de stat. După majorarea prevăzută, suma urcă la 8.650 lei lunar.
Colaborarea cu o unitate protejată autorizată permite firmelor să direcționeze acești bani către servicii reale de care au nevoie, inclusiv închirieri auto pe termen lung, inclusiv autospeciale, în loc să îi verse integral la buget fără niciun beneficiu concret.
Safety and Security, furnizor de închirieri auto pe termen lung și unitate protejată autorizată
Prezentă pe piață din 2001, Safety and Security Systems este o companie cu experiență solidă în servicii complexe pentru companii și instituții. Din 2026, funcționează și ca unitate protejată autorizată, cu Autorizația nr. 595/2026 emisă de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPD).
Combinația este rară pe piața românească: un furnizor cu experiență operațională reală, care oferă închirieri auto pe termen lung și leasing operațional pentru companii, și care are totodată statut legal de unitate protejată, permițând clienților săi să își optimizeze obligațiile legate de fondul de handicap.
Flota disponibilă acoperă o gamă largă de nevoi: autoturisme pentru echipe operative și management, vehicule comerciale și de mare tonaj, autospeciale pentru activități specifice sau proiecte industriale. Fiecare contract este adaptat contextului real al clientului, nu unui pachet standardizat.
Documentația este completă, potrivită pentru uz contabil și juridic, iar autorizația de unitate protejată poate fi pusă la dispoziția partenerilor pentru verificare internă.
Ce se câștigă, concret
O companie cu peste 50 de angajați care încheie un contract de închiriere auto pe termen lung cu Safety and Security poate, în același timp, să își compenseze parțial sau total obligația lunară către fondul de handicap, să elimine cheltuielile administrative legate de gestionarea flotei proprii, să beneficieze de vehicule întreținute, verificate și conforme legal și să aibă costuri previzibile, incluse într-o singură rată lunară.
Nu este o schemă complicată. Este o decizie de management care combină eficiența operațională cu conformitatea legală.
Închirierile auto pe termen lung pentru companii nu mai sunt o opțiune de nișă. Devin, progresiv, standardul pentru organizațiile care înțeleg că mobilitatea este o resursă strategică, nu un cost de suportat la întâmplare. Iar pentru firmele cu peste 50 de angajați, colaborarea cu o unitate protejată autorizată adaugă un strat suplimentar de sens financiar acestei decizii.
Detalii despre serviciile de închirieri auto pe termen lung și statutul de unitate protejată autorizată sunt disponibile pe safetysecurity.ro.
Uncategorized
Samsung anunță o premieră mondială: o inovație care permite anticiparea episoadelor de leșin cu ajutorul Galaxy Watch
Un studiu realizat în colaborare cu Chung-Ang University Hospital validează utilizarea Galaxy Watch pentru detectarea timpurie a episoadelor de leșin, deschizând calea către sisteme de avertizare în timp real.
București – 7 mai 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că un studiu clinic realizat în colaborare cu Spitalul Universitar Chung-Ang Gwangmyeong din Coreea a validat cu succes capacitatea de a prezice sincopa vasovagală (VVS) cu o precizie ridicată, utilizând semnalele biologice obținute de la Galaxy Watch6.
Sincopa vasovagală apare atunci când ritmul cardiac și tensiunea arterială ale unei persoane scad brusc din cauza unor factori precum stresul excesiv, ducând la o pierdere temporară a cunoștinței. Deși leșinul în sine nu pune de obicei viața în pericol, căderile bruște pot provoca leziuni secundare grave, precum fracturi sau comoții cerebrale, ceea ce face ca predicția timpurie să fie extrem de importantă pentru prevenire.
„Aproximativ 30% dintre pacienții cu sincopă suferă traume din cauza căderilor, iar în cazuri extreme, între 4 și 9% suferă leziuni grave, cum ar fi fracturi sau hemoragii cerebrale”, a declarat profesorul Junhwan Cho de la Departamentul de Cardiologie al Spitalului Gwangmyeong al Universității Chung-Ang. „O avertizare timpurie oferită de această tehnologie ar putea oferi pacienților timp suficient pentru a se așeza într-o poziție sigură sau pentru a cere ajutor, ceea ce ar reduce dramatic incidența leziunilor secundare.”

Echipa de cercetare, condusă de profesorul Cho, a efectuat evaluări pe 132 de pacienți cu simptome suspecte de VVS în timpul testelor de leșin indus. Folosind un ceas Galaxy Watch echipat cu un senzor de fotopletismografie (PPG), echipa a analizat datele privind variabilitatea ritmului cardiac (HRV) ale ceasului cu ajutorul unui algoritm de AI. Modelul a prezis cu succes episoadele de leșin iminente cu până la cinci minute în avans, cu o precizie de 84,6%, la o sensibilitate semnificativă din punct de vedere clinic de 90% și o specificitate de 64%.
„Acest studiu este un exemplu al modului în care tehnologia purtabilă poate contribui la transformarea asistenței medicale dintr-un model conceput pentru «îngrijire post-tratament» într-un model de «îngrijire preventivă»”, a declarat Jongmin Choi, șeful grupului de cercetare și dezvoltare în domeniul sănătății, divizia Mobile eXperience (MX), Samsung Electronics. „Ne angajăm să promovăm inovația tehnologică care le permite utilizatorilor noștri să ducă o viață de zi cu zi mai sănătoasă.”
Rezultatele cercetării au fost publicate în volumul 7, numărul 4 al „European Heart Journal – Digital Health”, o revistă medicală de renume, și reprezintă primul studiu din lume care demonstrează cu succes potențialul unui ceas inteligent comercial de a oferi o predicție timpurie a sincopelor.
Samsung intenționează să îmbunătățească în continuare capacitățile de monitorizare a sănătății ale portofoliului său de dispozitive purtabile și să extindă colaborarea cu instituții medicale de renume. Prin aceste eforturi, compania își propune să devină lider în industria sănătății digitale și să accelereze implementarea soluțiilor personalizate de sănătate preventivă.
-
Afaceriacum o săptămânăPloaia revine în ecuația economiei agricole
-
Afaceriacum 5 zileDe la PLC la robot: ghidul managerului de producție care vrea să digitalizeze în contextul actual
-
Uncategorizedacum 7 zileMii de români au primit sfaturi financiare la Peronul Financiar, înainte de plecarea în mini-vacanța de 1 Mai
-
Evenimentacum 5 zileAsociația Antreprenoare.ro, la București: vizibilitate, comunitate și povești reale despre ce înseamnă să conduci o afacere în 2026
-
Afaceriacum 4 zileProfituri pe hârtie, pierderi în realitate: HoReCa crește doar in statistici, statisticile nu iau in calcul scumpirile, iar în acest timp piața intră într-o zonă de risc major
-
Uncategorizedacum o săptămânăVacanța de 1 Mai a început la Peronul Financiar organizat de Raiffeisen Bank în Gara de Nord
-
Uncategorizedacum 4 zileSamsung anunță o premieră mondială: o inovație care permite anticiparea episoadelor de leșin cu ajutorul Galaxy Watch
-
Uncategorizedacum 6 zileLansarea oficială a One UI 8.5 de la Samsung începe pe 6 mai

