Uncategorized
TP-Link prezintă ecosistemul Omada: AP-uri, Switch-uri, Routere și Controlere cu Management via Cloud pentru rețele business

Companiile au nevoie de rețele rapide, sigure și ușor de administrat. Fragmentarea infrastructurii IT sau utilizarea de echipamente incompatibile de la furnizori diferiți generează vulnerabilități, costuri ridicate și dificultăți în administrare.
Omada by TP-Link vine în întâmpinarea acestor provocări cu un ecosistem complet și unificat format din Access Point-uri, Switch-uri, Routere și Controlere, integrate într-o singură platformă. Toate acestea dispun de o garanție de 5 ani în România, alături de suport pre și post vânzare.
Soluția Omada SDN (Software Defined Networking) oferă management centralizat via cloud, scalabilitate și performanță, fiind ideală pentru integratorii de soluții și rețelele din HoReCa, retail, educație sau birouri corporate.
Routere VPN cu funcții avansate
Fundația oricărei rețele este routerul, iar Omada oferă mai multe modele versatile, precum ER7412-M2 și ER706WP-4G, adaptate nevoilor diferitelor locații.
ER7412-M2 este un router VPN Multi-WAN și include 2 porturi 2.5G pe lângă cele 8 porturi Gigabit și sloturile SFP, totul pentru a susține conexiuni performante pentru rețea, fiind ideal pentru rețelele business mici și mijlocii. Cât despre ER706WP-4G, acesta oferă conectivitate 4G LTE, ideală pentru locații izolate sau temporare. Ambele modele includ funcții avansate de securitate (Firewall, VPN) și sunt integrate în Omada SDN.

Access Point-uri Wi-Fi 7 și Wi-Fi 6 pentru diverse scenarii
Access Point-urile sunt cheia rețelelor wireless performante. Omada dispune de o gamă largă de AP-uri Wi-Fi 7 și Wi-Fi 6, precum EAP723, EAP725-Wall și EAP653 UR, concepute pentru a susține conexiuni performante sau pentru a oferi o acoperire extinsă și capacitatea de a conecta simultan un număr ridicat de dispozitive la rețea.
EAP723 este un AP Wi-Fi 7 BE3600 cu design slim și cu port 2.5G PoE In, conceput pentru a facilita tranziția rețelelor la generația Wi-Fi 7 și pentru a le oferi acces la tehnologii precum 4K-QAM sau Multi-RU, care ajută la transmisia mult mai eficientă a datelor și reducerea latenței, prin comparație cu generațiile anterioare. În aceeași rețea se poate integra și modelul EAP725-Wall, un Access Point Wi-Fi 7 conceput pentru montarea în doză electrică, ideal pentru camerele de hotel și nu numai.
Pentru scenariile în care este nevoie de o capacitate mai mare de acoperire, EAP653 UR este soluția ideală, în calitate de AP Ultra-Range cu tehnologie Wi-Fi 6 AX3000. Acesta poate acoperi până la 185 mp*, oferind conectivitate pe o suprafață mai mare față de un AP obișnuit.

Switch pentru rețele versatile
O altă parte importantă din alcătuirea unei soluții de rețea o reprezintă alegerea switch-urilor potrivite. Din portofoliul Omada, modelul SG2210XMP-M2 se pretează pentru a forma o rețea alături de AP-urile menționate mai devreme.
SG2210XMP-M2 este un Switch Smart cu 8 porturi 2.5GBASE-T PoE+, cu un PoE Budget total de 160W, cu până la 30W per port. Este ideal pentru a forma o rețea alături de EAP723 sau EAP653 UR, oferindu-le performanțe ridicate și alimentare simultană prin portul Ethernet. Pe lângă acestea, switch-ul dispune și de 2 sloturi 10G SFP+, suport pentru Management Standalone, Static Routing și oferă un design fanless pentru o operare silențioasă.

Controlere Hardware
Portofoliul Omada oferă și o selecție de Controlere Hardware precum modelul OC400, pentru administrarea facilă a tuturor echipamentelor Omada dintr-o singură interfață, fie local, fie prin cloud.
OC400 poate gestiona până la 1000 de Access Point-uri Omada, 200 de switch-uri Omada și 100 de routere Omada, totul dintr-o interfață ușor de folosit. Acesta dispune și de 4 porturi RJ45 Gigabit, 2 sloturi 10G SFP+ și 2 porturi USB 3.0, alături de o sursă de alimentare redundantă.
Alegând soluția completă Omada se poate beneficia de o infrastructură unificată, scalabilă și ușor de administrat. Fie că vorbim de rețele wireless cu tehnologii avansate, pentru interior sau exterior, securitate avansată sau management centralizat, Omada este partenerul ideal pentru rețelele performante ale afacerilor din România.

Despre Omada by TP-Link
Omada oferă o gamă largă de soluții pentru rețelele SMB/Enterprise, venind în sprijinul afacerilor cu echipamente de networking inovatoare, sigure și fiabile, alături de suport tehnic și consultanță presales. Ecosistemul Omada cuprinde Access Point-uri, Switch-uri, Routere VPN și soluții de Management Centralizat via Cloud.
Pentru mai multe informații despre Omada, accesează omadanetworks.com/ro sau urmărește soluțiile Omada pe:
- LinkedIn@omada-romania
- Youtube @TPLinkRomania
*Acoperirea este calculată pe baza testelor de laborator. Acoperirea reală nu este garantată și va varia în funcție de limitările clienților și de factorii de mediu.
Uncategorized
Sondaj Provident: 36% dintre români spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți. 4 din 10 își formează o părere despre cineva după prima conversație
- 42% dintre români își formează o părere despre o persoană după prima conversație, iar 7% în doar câteva secunde
- 56% consideră că oamenii sunt definiți destul de des sau foarte des de o singură decizie
București, 11 iunie 2026 – Românii recunosc că își formează rapid impresii despre cei din jur, dar și că aceste judecăți pot avea efecte de durată. Potrivit unui sondaj Provident realizat împreună cu iVox, 42% spun că își formează o părere despre o persoană după prima conversație, iar 7% în doar câteva secunde.
În același timp, mai bine de jumătate dintre respondenți (56%) consideră că oamenii sunt definiți destul de des sau foarte des de o singură decizie, iar 36% spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți.
În percepția respondenților, aspectul fizic este principalul criteriu după care oamenii sunt judecați rapid în România. 40% cred că felul în care arată o persoană contează cel mai mult, urmat de opiniile exprimate (20%) și de situația financiară (14%).
Modul în care ne exprimăm creează prima impresie
Deși prima impresie se formează rapid, aceasta nu se bazează neapărat pe fapte. Pentru 67% dintre respondenți, felul în care vorbește o persoană este principalul semnal care influențează percepția celorlalți, înaintea hainelor (14%), a locului de muncă (10%) sau a mașinii (4%).
Sondajul arată și ce aleg oamenii să ascundă de teama etichetării. 29% dintre respondenți menționează nesiguranțele personale, 23% situația financiară, iar 20% problemele familiale. În același timp, 17% spun că oamenii evită să recunoască atunci când au nevoie de ajutor.
Printre stereotipurile considerate cele mai răspândite se numără ideea că „tinerii nu vor să muncească” (35%). Alte prejudecăți frecvent menționate sunt că femeile ar trebui să se ocupe de bucătărie (23%) sau că persoanele în vârstă nu țin pasul cu tehnologia (16%).
Chiar dacă judecata rapidă este frecventă, majoritatea respondenților spun că încearcă să își corecteze percepțiile. 65% afirmă că încearcă să înțeleagă mai bine contextul unei persoane atunci când realizează că au greșit, iar 17% spun că își schimbă complet părerea.
„De multe ori, o singură decizie ajunge să definească un om în ochii celorlalți. Am văzut asta de-a lungul timpului, inclusiv în felul în care am fost percepuți ca brand. Dar am văzut și partea mai puțin evidentă: contextul, momentele dificile, alegerile care nu sunt niciodată atât de simple pe cât par din exterior. De aici a apărut această campanie aniversară. Din lucrurile reale pe care le-am înțeles, văzut și trăit în 20 de ani”, spune Florin Bâlcan, Director General Provident.
Campania #DincoloDeEtichete
Provident marchează aniversarea a 20 de ani de activitate în România prin campania #DincoloDeEtichete, care aduce în prim-plan povești, experiențe și situații reale în care oamenii sunt definiți prea repede de o singură alegere. Campania se desfășoară pe parcursul întregului an și include o serie de inițiative de comunicare și activări menite să creeze spațiu pentru dialog și reflecție, dincolo de percepțiile rapide sau etichetele ușor de pus.
Uncategorized
CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR
11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea indicelui ROBOR, a creat multă emoție în rândul consumatorilor care au contractat credite a căror dobândă se calculează în raport cu acest indice. Dezbaterile care au urmat, au stârnit reacții și întrebări din partea consumatorilor, în contextul în care anumite persoane publice au transmis mesaje care îndemnau consumatorii să solicite deja despăgubiri în instanță.
Cu toate acestea, băncile vizate de această măsură au transmis public că vor recurge la controlul legalității acestui act administrativ, ceea ce presupune câțiva ani de procese în contencios administrativ, între bănci și Consiliul Concurenței, până când instanțele de judecată vor decide asupra legalității și temeiniciei actelor emise de autoritatea de concurență. Până la finalizarea acestor procese, considerăm că este în interesul consumatorilor să se informeze din surse credibile și să evite deciziile luate impulsiv, sub presiunea creată de dezbaterea publică.
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) recomandă consumatorilor să ia decizii raționale, nu sub influența emoțiilor. De aceea, ei trebuie să rămână prudenți și să nu se lase influențați de unele declarații apărute în spațiul public, mai ales că în acest moment nu există nici măcar o motivare a deciziei din partea Consiliului Concurenței și nici nu se cunosc argumentele care au stat la baza acesteia.
Situațiile trebuie analizate individual
Reamintim consumatorilor că fiecare contract de credit și fiecare situație financiară reflectă cazuri unice. Din acest motiv, soluțiile prezentate ca fiind universal aplicabile sau promisiunile privind obținerea unor rezultate identice pentru toți consumatorii trebuie evaluate cu atenție. Credem că fiecare situație merită analizată individual, iar fiecare consumator trebuie să aibă acces la toate informațiile necesare înainte de a decide care este cea mai potrivită cale de urmat și când anume trebuie urmată respectiva cale.
Dreptul consumatorilor de a se adresa instanțelor este unul legitim. În același timp, înainte de asumarea unor costuri, riscuri și durate semnificative asociate litigiilor, consumatorii trebuie să evalueze cu atenție toate opțiunile disponibile și să solicite informații complete privind consecințele juridice și financiare ale demersurilor care le pot fi propuse. Experiența CSALB din ultimii 10 ani ne-a arătat că multe dintre problemele apărute în relația dintre consumatori și bănci pot fi analizate și negociate, iar soluțiile identificate prin dialog și conciliere sunt mai rapide și adaptate nevoilor concrete ale fiecărei persoane.
CSALB rămâne o opțiune alternativă la instanțele de judecată, deschisă și gratuită pentru toți consumatorii care doresc să își clarifice situația contractuală, să poarte un dialog cu banca sau să identifice soluții pentru eventualele dispute apărute în relația cu aceasta. Încrederea se construiește prin dialog, iar deciziile bune se iau pe baza informațiilor complete și a unei evaluări lucide a opțiunilor disponibile.
Rolul CSALB este acela de a oferi un cadru independent, imparțial și transparent în care consumatorii și instituțiile financiar-bancare pot căuta împreună soluții pentru rezolvarea neînțelegerilor dintre ei. De aceea, indiferent de evoluția procedurilor administrative sau judiciare aflate în desfășurare, consumatorii care consideră că au motive de nemulțumire în relația cu banca lor pot analiza și varianta unei proceduri de conciliere prin intermediul CSALB.
În perioade marcate de incertitudine și dezbatere publică intensă, echilibrul, informarea corectă și evaluarea atentă a tuturor alternativelor reprezintă cele mai bune instrumente pentru protejarea intereselor consumatorilor. CSALB își reafirmă disponibilitatea de a sprijini dialogul constructiv dintre consumatori și instituțiile financiar-bancare și de a contribui la identificarea unor soluții echitabile, în beneficiul părților implicate.
Uncategorized
HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România
Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global
București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic V6 a atras deja atenția experților în tehnologie și design, obținând unele dintre cele mai importante distincții acordate în industrie. Într-o categorie în care designul, autonomia și rezistența au presupus mult timp compromisuri, noul smartphone pliabil HONOR demonstrează că nu mai este nevoie să alegi între aceste caracteristici.
Prin combinația dintre certificarea IP69 pentru rezistență la apă și praf, o premieră în acest segment, un design ultra-subțire și o baterie de mare capacitate, noul flagship HONOR a atras deja atenția juriului prestigiosului iF Design Award și a unora dintre cele mai importante publicații de tehnologie prezente la MWC 2026.

Design recunoscut la nivel internațional
Premiul iF Design Award, una dintre cele mai importante recunoașteri internaționale din domeniul designului industrial, se numără deja printre distincțiile obținute de HONOR Magic V6.
Telefonul îmbină un profil ultra-subțire cu o arhitectură sofisticată și soluții inginerești avansate, într-un format care răspunde unora dintre cele mai mari provocări ale categoriei pliabile.
Triplă recunoaștere la MWC 2026
Premiul pentru design reprezintă însă doar una dintre distincțiile obținute de HONOR Magic V6. La MWC 2026, modelul a atras atenția publicațiilor internaționale de tehnologie și s-a regăsit printre cele mai apreciate lansări ale evenimentului. Redacția TechRadar i-a acordat premiul „Best in Show”, descriind HONOR Magic V6 drept o realizare impresionantă din punct de vedere tehnologic. Jurnaliștii au remarcat faptul că profilul extrem de subțire nu a venit în detrimentul rezistenței, telefonul beneficiind de certificare IP69 pentru protecție împotriva apei și prafului.

Și Android Central „Best in Show”, subliniind dificultatea tehnică de a integra un nivel atât de ridicat de protecție într-un smartphone pliabil. Publicația consideră că modelul se numără printre cele mai reușite lansări din categoria pliabilelor în 2026.
În analiza sa dedicată celor mai importante produse prezentate la MWC 2026, Android Authority a evidențiat modul în care HONOR reușește să combine două caracteristici considerate mult timp dificil de combinat într-un smartphone pliabil: un profil extrem de subțire și o baterie de mare capacitate.
HONOR Magic V6 integrează o baterie siliciu-carbon de nouă generație într-o carcasă compactă, reducând unul dintre compromisurile asociate în mod tradițional acestei categorii de produse. Cu o grosime de doar 8,75 mm* atunci când este pliat, HONOR Magic V6 se numără printre cele mai subțiri smartphone-uri pliabile de tip book-style disponibile pe piață.

În același timp, dispozitivul integrează o baterie siliciu-carbon de nouă generație de 6.660 mAh, una dintre cele mai mari capacități disponibile în prezent pe un smartphone pliabil.
Prin combinația dintre certificarea IP69 pentru rezistență la apă și praf, designul ultra-subțire și bateria de mare capacitate, HONOR Magic V6 propune o abordare diferită într-o categorie în care compromisurile au fost mult timp considerate inevitabile.
HONOR Magic V6 va fi disponibil în România, începând cu luna iulie
Informațiile privind prețul și beneficiile dedicate perioadei de lansare vor fi anunțate în curând. Urmăriți canalele oficiale HONOR pentru a descoperi toate detalile despre noul reper din categoria de smartphone-uri pliabile.
-
Exclusivacum 5 zileHaine Originale în București: De Ce Contează Autenticul Atunci Când Îți Construiești Stilul
-
Culturăacum o săptămânăTu stii cum să alegi facultatea potrivită după BAC?
-
Socialacum 7 zileDivort amiabil in 2026 – Pas cu pas, fara conflicte
-
Uncategorizedacum o săptămână„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
-
Socialacum o săptămânăPizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
-
Socialacum 4 zileRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Uncategorizedacum 4 zileCSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR
-
Uncategorizedacum 5 zileHONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

