Connect with us

Social

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Publicat

pe

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată pe termen lung. Stejarii Collection aparține, fără echivoc, celei de-a doua categorii. Departe de a fi o apariție conjuncturală, Stejarii Collection este rezultatul unui parcurs solid, confirmat constant de unele dintre cele mai importante jurii din domeniul imobiliar, arhitectural și al designului rezidențial, atât la nivel național, cât și internațional.

Încă din 2022, proiectul a fost desemnat “Proiectul Rezidențial al Anului” în cadrul SEE Property Forum, marcând începutul unei serii de recunoașteri care aveau să consolideze poziția Stejarii Collection ca reper al segmentului premium. În 2023, proiectul a fost recompensat cu titlul de “Cel mai bun Proiect Rezidențial Premium al anului” la CIJ Awards România, a primit “Premiul special al Asociației Societăților de Arhitectură din România” în cadrul Anualei de Arhitectură și a fost desemnat “Cel mai rafinat proiect rezidențial” la Business Review Readers’ Choice Awards. Tot în 2023, Stejarii Collection a fost apreciat pentru design și arhitectură în cadrul evenimentului După Afaceri Premium, confirmând relevanța sa atât în zona de specialitate, cât și în mediul de business.

Anul 2024 a reprezentat o etapă de consolidare la cel mai înalt nivel. Stejarii Collection a fost desemnat “Cel mai bun proiect rezidențial de lux” atât la Gala Forbes Residential Buildings, cât și la Gala Ziarul Financiar, iar la nivel internațional a obținut distincția “Cel mai Bun dintre Cele mai Bune Proiecte Rezidențiale (Europe SSE)” în cadrul International HOF Awards. Validările succesive au conturat clar statutul proiectului: un standard de referință pentru locuirea premium în România și Europa de Sud-Est.

Anul 2025 a venit ca o confirmare a acestei traiectorii, aducând noi recunoașteri relevante pentru componenta de comunitate și stil de viață: premiul Community & Lifestyle Excellence acordat de După Afaceri Premium, precum și distincția Wellness and Community Excellence în cadrul Galei Mari Sportivi ProSport.

În acest context, cele trei distincții obținute în 2025 la Gala Romanian Property Awards reprezintă continuarea firească a unui parcurs construit cu rigoare și viziune.

Trei distincții, o singură viziune validată internațional

Romanian Property Awards este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sectorului imobiliar din România, reunind anual proiecte evaluate de un juriu internațional format din arhitecți, designeri, dezvoltatori și specialiști în property management. Criteriile de jurizare vizează inovația, calitatea designului, funcționalitatea, sustenabilitatea și impactul asupra comunității, ceea ce conferă premiilor o greutate reală în industrie.

În cadrul ediției din 2025, Stejarii Collection a fost distins în trei categorii majore, confirmând caracterul integrat al proiectului și capacitatea acestuia de a livra excelență pe mai multe paliere simultan: design interior, experiență rezidențială și management al comunității.

Interioare rezidențiale de cinci stele și calificarea pe scena internațională

Una dintre cele mai importante recunoașteri primite de Stejarii Collection este titlul “5 Stars Residential Interior Apartment”, o distincție care califică proiectul în competiția internațională International Property Awards. Acest premiu poziționează Stejarii Collection dincolo de granițele pieței locale și confirmă relevanța sa într-un context competitiv internațional.

Interioarele apartamentelor au fost apreciate pentru armonia dintre estetică și funcționalitate, utilizarea materialelor naturale de cea mai înaltă calitate, compoziția spațială atent echilibrată și modul în care lumina naturală este valorificată pentru a crea un sentiment autentic de confort și rafinament. Conceptul interior reflectă o viziune contemporană asupra luxului, una care privilegiază echilibrul, liniștea și coerența, în detrimentul opulenței ostentative.

Design interior ca extensie a naturii

A doua distincție obținută, “Interior Design: Residential Interior Apartment”, subliniază rolul central pe care designul îl joacă în filosofia Stejarii Collection. Încă din faza de concept, amenajarea interioarelor a fost gândită ca parte integrantă a experienței rezidențiale, nu ca un element decorativ secundar.

Apartamentele se remarcă prin spații generoase, linii curate și suprafețe vitrate ample, care oferă panorame către pădurea de stejari ce înconjoară complexul. Această deschidere vizuală creează o continuitate naturală între interior și exterior, transformând peisajul într-o prezență constantă în viața de zi cu zi a rezidenților. Juriul a apreciat atât designul inovator, cât și respectul pentru mediul înconjurător și integrarea arhitecturii în contextul natural.

Excelență în management rezidențial

Cea de-a treia distincție, acordată în categoria Property Management, evidențiază una dintre cele mai puternice dimensiuni ale proiectului Stejarii Collection: modul în care este administrată și dezvoltată comunitatea rezidențială. Într-un segment în care managementul face diferența pe termen lung, Stejarii Collection a fost apreciat pentru standardele ridicate de organizare, siguranță și calitate a serviciilor.

Operațiunile proiectului sunt construite pe principii de ospitalitate premium, incluzând servicii concierge dedicate, securitate 24/7 și acces la o gamă integrată de facilități de sport, wellness și lifestyle. Juriul a remarcat capacitatea proiectului de a gestiona o comunitate internațională activă și coerentă, în care eficiența operațională se îmbină cu o atenție autentică pentru experiența rezidenților.

Un parcurs care confirmă un standard, nu un moment

Cele trei distincții obținute în cadrul Romanian Property Awards 2025 se adaugă unui palmares consistent și confirmă faptul că Stejarii Collection este reper care își menține standardele în timp. Designul interior, arhitectura, relația cu natura și managementul rezidențial funcționează aici ca părți ale unui întreg coerent, orientat către calitatea vieții și experiența reală a locuirii.

Prin recunoașterea națională și internațională acumulată de-a lungul anilor, Stejarii Collection consolidează poziția brandului Stejarii ca lider în segmentul rezidențial de lux și deschide perspective clare către scena competițiilor internaționale, unde proiectele sunt evaluate la cele mai exigente standarde.

Mai mult decât o succesiune de premii, parcursul proiectului imobiliar reflectă o viziune clară asupra viitorului locuirii premium, care mizează pe faptul că excelența nu trebuie declarată, ci demonstrată constant.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Publicat

pe

De

Pensiile

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează avocatul specializat în fiscalitate Gabriel Biriș. Într-un interviu acordat pentru Newsweek România, Biriș a comentat declarația ministrului Muncii, Florin Manole, care le-a transmis pensionarilor că pensiile vor fi indexate începând cu 2027. „În primul rând trebuie să știm cât costă. Și întrebarea este: de unde vin banii? Nu s-a spus niciodată cât costă și de unde vin banii”, a declarat Gabriel Biriș.

Gabriel Biriș: „Ajungem direct într-o zonă imposibilă”

Fiscalistul susține că bugetul României este deja împins la limită după creșterile operate în ultimii ani pentru salarii și pensii.

„Să nu uităm că și pensiile, și salariile bugetarilor au crescut în 2023–2024 cu 40% față de 2022. Cheltuielile cu salariile sunt undeva la 170 de miliarde de lei, iar cele cu asistența socială sunt și mai mari”, a explicat acesta.

Gabriel Biriș avertizează că eventualele noi majorări ar produce o presiune uriașă asupra bugetului de stat.

„Baza salariului minim este acum 3.700 lei, nu 4.300. Diferența înseamnă cam 18%. La 170 de miliarde, vorbim de aproximativ 30 de miliarde de lei. Dacă mai adaugi și indexarea pensiilor, mai pui încă vreo 40 de miliarde. Ajungem direct într-o zonă imposibilă”, a spus avocatul.

Critici pentru taxele introduse în ultimii ani

Gabriel Biriș consideră că autoritățile ar trebui să se concentreze pe stimularea economiei și atragerea investițiilor, nu pe majorări succesive de cheltuieli și taxe.

„În loc să ne concentrăm pe creșterea atractivității României pentru investiții și pe crearea de locuri de muncă bine plătite, ca să avem de unde crește pensiile, noi le creștem din pix”, a declarat acesta. Fiscalistul a criticat și măsurile fiscale introduse în ultimii ani, despre care spune că afectează puternic mediul de afaceri. „Cocoșăm mediul de afaceri cu tot felul de taxe: IMCA, CAS-ul suplimentar, impozitul suplimentar pentru bănci, impozitul pe construcții, scurtarea perioadei de recuperare a pierderilor”, a spus Biriș.

Toate calculele despre cât pierd pensionarii şi interviul video puteţi vedea pe NewsWeek.ro

Citeste in continuare

Social

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Publicat

pe

De

Alergie vs. intoleranță alimentară

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.

Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară

Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.

Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.

În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.

Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.

Cum se manifestă alergia alimentară

Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.

Manifestările pot include:

  • mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
  • umflarea buzelor, feței sau gâtului
  • erupții cutanate sau urticarie
  • dificultăți de respirație
  • greață, vărsături sau diaree
  • amețeală sau scăderea tensiunii arteriale

În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.

Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.

Cum se manifestă intoleranța alimentară

Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.

Cele mai frecvente manifestări sunt:

  • balonare
  • crampe abdominale
  • gaze intestinale
  • diaree
  • disconfort general după masă

Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.

Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.

De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară

Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.

Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.

Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:

  • sindromul de intestin iritabil
  • intoleranța la histamină
  • sensibilitatea la aditivi alimentari
  • infecțiile digestive

Cum se pune diagnosticul corect

Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.

În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.

În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.

Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.

Ce rol are IgE în această diferențiere

Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.

În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.

Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.

Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.

Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.

Concluzie

Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.

Citeste in continuare

Social

Guvernul s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Cea mai mare valoare din 2026!

Publicat

pe

De

Guvernul, prin Ministerul Finanțelor, s-a împrumutat cu peste 1,9 miliarde lei de la români luna aceasta. Este cea mai mare valoare a unei emisiuni de titluri de stat Fidelis efectuată până acum în 2026, conform publicaţiei NewsWeek.ro. Ministerul Finanţelor a atras peste 1,9 miliarde lei prin emisiunea de titluri de stat Fidelis din luna aprilie, cea mai mare valoare din acest an.

”Ministerul Finanţelor (MF) a atras, în aprilie, 874,5 milioane lei şi, respectiv, 207 milioane euro (valori însumând peste 1,9 miliarde lei – 378,7 milioane euro), prin a patra ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti (BVB)”, transmite instituţia, citată de News.ro.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis s-a derulat în perioada 14 – 21 aprilie şi a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comerciala Română, BRD – Groupe Societe Generale, TradeVille şi UniCredit Bank (Sindicat de intermediere) şi Banca Transilvania, Libra Internet Bank (Grup de distribuţie).

În cadrul acestei oferte, românii au plasat aproape 22.000 de ordine de subscriere, atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro. Veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital, nu sunt impozabile.

În emisiunea de titluri de stat Fidelis au putut investi persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

o zi inainte

Restaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

o zi inainte

Timișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad

Creativitate, viziune urbană și soluții sustenabile pentru orașele viitorului – acestea sunt elementele care au definit proiectele premiate în cadrul...

Afaceri2 zile inainte

Cum alegi cărțile Usborne pe care copilul nu le mai lasă din mână?

Interesul unui copil pentru o carte nu apare întâmplător și nici nu ține doar de cât de atractivă pare la...

Pensiile Pensiile
Social2 zile inainte

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Afaceri3 zile inainte

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

3 zile inainte

Oriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul

Oriflame, una dintre companiile globale de top în domeniul frumuseții și wellness-ului, revine la Festivalul Internațional de Film de la...

3 zile inainte

PresaImobiliara.ro, platforma media online despre piața imobiliară din Romania

Vineri, 15 mai 2026, a fost lansată PresaImobiliara.ro – platforma media online dedicată pieței imobiliare din România. Potrivit prezentării oficiale,...

Un candelabru bine ales face mai mult pentru un living decât orice altă schimbare de mobilier Un candelabru bine ales face mai mult pentru un living decât orice altă schimbare de mobilier
Afaceri4 zile inainte

Un candelabru bine ales face mai mult pentru un living decât orice altă schimbare de mobilier

Există o diferență clară între o cameră care arată bine și una care arată memorabil. Designerii de interior o știu...

Uncategorized4 zile inainte

Zyxel Networks lansează soluția GenAI Protection pentru a combate riscurile asociate cu „shadow AI”

Noile funcționalități ale firewall-ului, împreună cu platforma AnyInsight.ai, oferă acces securizat și controlat la aplicațiile GenAI pentru IMM-uri. Zyxel Networks,...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung adoptă noul Cod de conduită al UE privind aparatele electrocasnice inteligente și eficiente energetic

Inițiativa voluntară a UE va promova aparatele conectate care pot sprijini interoperabilitateaSemnarea acestui acord consolidează angajamentul Samsung de a ajuta...

echipa la computer pentru articol seo vs geo. o lupa pe masa echipa la computer pentru articol seo vs geo. o lupa pe masa
Uncategorized4 zile inainte

BSG Credit România și aspectele care pot influența experiența de utilizare

Pe piața din România, experiența de utilizare a unui serviciu de creditare depinde de mai mulți factori care nu sunt...

Uncategorized6 zile inainte

Tratamentul Wegovy® generează o scădere în greutate de până la 22,6% la femei în perioada menopauzei și reduce la jumătate riscul de migrene

Obezitatea afectează în prezent aproape 1 din 5 femei la nivel global, iar provocările devin și mai mari în perioada...

Uncategorized6 zile inainte

Pastila Wegovy generează o slăbire de peste 21% și dublează scorurile de îmbunătățire a mobilității fizice

Abordarea terapeutică a obezității, recunoscută în prezent drept o boală cronică și complexă, continuă să evolueze susținută de noi date...

6 zile inainte

A fost lansată platforma media online HelloConstanta.ro

Miercuri, 13 mai 2026, a fost lansată platforma media online HelloConstanta.ro, având ca obiectiv prezentarea informațiilor de interes pentru Constanța....

Uncategorized7 zile inainte

Noi date clinice ECO 2026: Doza superioară de Wegovy® generează o slăbire de aproape 28% și protejează masa musculară

Noile date prezentate de Novo Nordisk în cadrul Congresului European de Obezitate (ECO) 2026 de la Istanbul consolidează poziția tratamentului...

o săptămână inainte

Lansarea NorthBucharest.ro: AI, proprietăți finalizate și mii de locuințe într-un singur ecosistem digital

North Bucharest Investments anunță lansarea platformei northbucharest.ro și a aplicației mobile „North Bucharest – Real Estate”, disponibilă în App Store...

Știrea Zilei