Connect with us

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Publicat

pe

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal Marketing Research privind nivelul de pregătire al companiilor și percepțiile angajaților în contextul Directivei europene privind transparența salarială. Datele relevă un decalaj semnificativ între cele două părți: angajatorii și angajații percep diferit transparența, echitatea și comunicarea salarială, chiar dacă ambele tabere sunt familiarizate cu schimbările legislative care urmează.

România intră în era transparenței salariale cu un deficit de încredere între angajați și angajatori

Chiar dacă directiva nu și-a produs încă efectelepotrivit studiului, 76% dintre angajatori recunosc existența unor diferențe salariale între persoane aflate pe roluri comparabile și le explică prin factori precum performanța, experiența profesională sau negocierea individuală. În același timp, 59% dintre angajați consideră că există diferențe salariale nejustificate și doar 27% declară că au un nivel ridicat de încredere în echitatea sistemului salarial.

Datele sugerează că principala provocare pentru companii nu este existența diferențelor salariale în sine, ci capacitatea de a le explica și justifica într-un mod clar și credibil.

Companiile cunosc Directiva europeană, dar puține se consideră pregătite pentru implementare

Majoritatea angajaților și angajatorilor sunt familiarizați cu Directiva privind transparența salarială. 72% dintre angajați au auzit deja de noile prevederi europene, iar 8 din 10 spun că ar fi mai predispuși să aplice la companii care afișează salariul și pachetul de beneficii extrasalariale complet în anunțurile de recrutare.

În rândul angajatorilor, 52% declară că au un nivel mediu sau ridicat de familiarizare cu Directiva. Cu toate acestea, doar 19% consideră că mediul de afaceri din România este pregătit pentru implementarea acesteia.

„Directiva privind transparența salarială reprezintă una dintre cele mai importante schimbări care vor influența relația dintre angajatori și angajați în următorii ani. Dincolo de obligațiile de conformare, vorbim despre o transformare profundă a modului în care organizațiile construiesc încredere și explică deciziile legate de remunerare. Abordăm activ acest subiect, aducând la aceeași masă specialiști în resurse umane, experți în legislația muncii și lideri de business, prin webinarii, sesiuni de informare și inițiative dedicate mediului de afaceri. Studiul realizat împreună cu Reveal Marketing Research reprezintă un nou pas în acest demers și oferă o imagine clară asupra nivelului actual de pregătire a pieței din România, precum și asupra provocărilor pe care organizațiile trebuie să le gestioneze în perioada următoare.”, a declarat Elena Pap, CEO Eurasia Upcoop Group și CEO Up România.

Angajații cer mai multă transparență decât cred companiile că oferă

Percepția asupra transparenței salariale diferă semnificativ între cele două categorii analizate. În timp ce 96% dintre angajatori declară că își comunică politicile salariale cel puțin parțial și 43% consideră că o fac în mod transparent, doar jumătate dintre angajați percep angajatorul ca fiind transparent în privința remunerării.

Mai mult, doar 49% dintre angajați consideră că regulile și criteriile de stabilire a salariilor sunt clare, iar 33% declară că nu au acces la niciuna dintre informațiile salariale evaluate – interval salarial, criterii de performanță, grile sau politici de creștere. Lipsa accesului este mai accentuată în rândul angajaților entry-level (48%) și în IMM-uri (39%).

Transparența salarială scoate la suprafață o problemă profundă: lipsa standardizării proceselor de salarizare

Rezultatele studiului arată că multe organizații se află încă într-o etapă de construcție a infrastructurii necesare pentru implementarea transparenței salariale. Doar 30% dintre angajatori declară că au procese de salarizare bine standardizate, 33% au grile salariale complete, iar numai 21% au politici salariale complet formalizate.

Costurile, complexitatea sistemelor de compensare și gestionarea reacțiilor angajaților sunt principalele provocări asociate implementării Directivei, resimțite mai intens de companiile mari, cu peste 250 de angajați, și de multinaționale, unde toate barierele analizate sunt menționate semnificativ mai frecvent decât media.

Principalele priorități ale angajatorilor pentru următoarele 12 luni vizează revizuirea pachetelor de beneficii (43%), definirea grilelor salariale (31%) și pregătirea managerilor (31%), semn că organizațiile se concentrează pe consolidarea fundamentelor necesare înainte de a putea comunica transparent.

Angajații văd transparența salarială ca pe un plus de încredere, angajatorii o privesc prin prisma riscurilor

Cifrele spun totul: 41% dintre angajați susțin că ar accepta un salariu ușor mai mic la o companie percepută ca transparentă, disponibilitatea fiind mai ridicată în rândul angajaților mid-level (53%) și din multinaționale (47%). Aproape 80% ar aplica mai degrabă la un angajator care afișează salariul în anunțuri, iar 43% spun că transparența le-ar crește direct încrederea în companie.

De cealaltă parte, doar 21% dintre angajatori văd în transparența salarială un avantaj major de employer branding, deși recunosc efectele pozitive pe care aceasta le-ar putea avea asupra atractivității și recrutării. Principalele riscuri percepute rămân apariția nemulțumirilor (49%) și a conflictelor interne (42%), îngrijorări mai accentuate în companiile mari.

Beneficiile extrasalariale susțin percepția de echitate, completând o remunerație considerată corectă

33% dintre angajați consideră că beneficiile contribuie mult sau foarte mult la percepția unui salariu corect, procentul urcând la 43% în rândul managementului. Cele mai importante beneficii rămân tichetele de masă (54%), iar 64% dintre respondenți apreciază că beneficiile le sunt comunicate transparent.

Echitatea salarială există pe agenda companiilor, însă procesele sunt încă neuniforme

Companiile declară că utilizează diverse mecanisme pentru gestionarea diferențelor de remunerare. Cea mai frecventă abordare este alinierea treptată a salariilor în timp (36%), strategie adoptată în special de organizațiile mari, cu peste 250 de angajați (53%) și de multinaționale (49%). Cu toate acestea, aproape un sfert dintre angajatori (22%) afirmă că organizația lor nu are încă o abordare clară pentru gestionarea acestor diferențe.

Studiul arată că analiza diferențelor salariale de gen este prezentă în majoritatea organizațiilor, însă de cele mai multe ori este realizată ocazional (45%), în timp ce monitorizarea constantă rămâne limitată la doar 16% dintre respondenți. Atunci când sunt identificate diferențe salariale de gen, 73% dintre companii declară că iau cel puțin parțial măsuri pentru corectarea acestora, procesele fiind mai mature în cazul multinaționalelor.

În același timp, rezultatele evidențiază lipsa unor practici unitare în ceea ce privește salarizarea angajaților care revin din concediul de maternitate. Cea mai frecventă abordare este ajustarea parțială a salariului (30%), în timp ce doar 15% dintre organizații declară că aliniază remunerația la nivelul pieței sau al echipei după revenirea din concediu. Datele sugerează că această zonă rămâne una dintre oportunitățile importante pentru consolidarea echității salariale în organizațiile din România.

Studiul privind transparența salarială a fost realizat de Reveal Marketing Research pentru Up România în luna mai 2026, pe un eșantion de 1.200 de respondenți din mediul urban, dintre care 800 de angajați și 400 de reprezentanți ai angajatorilor (specialiști HR, manageri și antreprenori). Datele au fost colectate online, prin interviuri auto-administrate (CAWI), iar durata medie de completare a chestionarului a fost de 15–20 de minute.

Articol preluat din StiriCompanii.ro

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

MP Group, soluții pentru administrarea blocurilor din București și Ilfov

Publicat

pe

De

Administrarea unui bloc înseamnă mult mai mult decât întocmirea listelor de întreținere. În spatele unei asociații de proprietari funcționale se află activități financiar-contabile, operațiuni administrative, verificări tehnice, relația cu furnizorii și, nu în ultimul rând, comunicarea permanentă cu proprietarii. În acest context, alegerea unei firme specializate în administrare blocuri poate face diferența dintre o asociație organizată și una în care problemele se acumulează de la o lună la alta.

Un nume prezent în acest domeniu este MP Group, companie specializată în servicii de administrare imobile și administrare blocuri pentru asociații de proprietari din București și zonele limitrofe. Potrivit informațiilor prezentate de companie, activitatea sa include servicii de administrare pentru toate cele șase sectoare ale Capitalei, precum și pentru localități din Ilfov, inclusiv Popești-Leordeni, Voluntari și Măgurele.

Administrarea blocului, privită ca un serviciu complet

Unul dintre avantajele unei firme specializate este posibilitatea de a integra mai multe componente ale administrării într-un singur serviciu. MP Group pune la dispoziția asociațiilor administratori de bloc cu certificare și atestare, experți contabili, economiști, juriști și personal tehnic, astfel încât problemele administrative, financiare și tehnice ale unui imobil să poată fi gestionate într-un mod coordonat.

În zona financiar-contabilă, serviciile includ evidența documentelor asociației, gestionarea fondurilor, întocmirea listelor lunare de întreținere și păstrarea evidențelor contabile. Compania precizează că aceste informații sunt gestionate electronic și pot fi puse la dispoziția persoanelor autorizate inclusiv online sau prin e-mail.

Pentru proprietari, un astfel de sistem poate însemna mai multă claritate asupra modului în care sunt repartizate cheltuielile și asupra situației financiare a asociației.

Transparența financiară, un criteriu important pentru orice asociație

Cheltuielile lunare reprezintă una dintre cele mai frecvente surse de întrebări și neînțelegeri într-un bloc. De aceea, accesul la informații clare și actualizate este esențial pentru o relație corectă între proprietari, asociație și administrator.

MP Group pune accent pe transparență și oferă proprietarilor din imobilele administrate posibilitatea de a verifica repartizarea costurilor, inclusiv prin acces online la informațiile relevante privind cheltuielile și evidențele asociației.

Pe lângă administrarea financiară, compania oferă și servicii de cenzorat, verificări financiar-contabile la solicitarea asociației, administrare tehnică, întreținere și mici reparații, precum și alte servicii destinate funcționării imobilului.

Administrare blocuri în București, de la Sectorul 1 la Sectorul 6

Activitatea MP Group este orientată în principal către asociațiile de proprietari din București. Compania oferă servicii de administrare blocuri în Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6, precum și în mai multe zone din Ilfov.

Pentru un oraș cu mii de blocuri și un număr foarte mare de asociații de proprietari, administrarea profesionistă presupune o combinație între experiență, organizare și capacitatea de a răspunde rapid problemelor care apar în activitatea de zi cu zi.

De la listele de întreținere și evidența contabilă până la problemele tehnice ale clădirii și relația cu furnizorii, fiecare componentă contribuie la buna funcționare a unui imobil.

Administrarea imobilelor înseamnă și prevenție

O administrare eficientă nu ar trebui să înceapă doar atunci când apare o problemă. Verificările tehnice periodice, identificarea din timp a defecțiunilor și urmărirea lucrărilor necesare pot contribui la reducerea costurilor pe termen lung și la păstrarea unui nivel bun de confort pentru locatari.

MP Group menționează inclusiv verificări tehnice periodice ale părților comune, în funcție de serviciile contractate, cu scopul de a identifica din timp problemele și de a limita costurile generate de reparații.

Această abordare este cu atât mai importantă în cazul blocurilor mai vechi, unde instalațiile comune, subsolurile, acoperișurile, fațadele, coloanele și alte elemente ale clădirii pot necesita monitorizare constantă.

O echipă de specialiști pentru administrarea unui bloc

Un administrator de bloc nu lucrează izolat. În spatele unei administrări eficiente există contabilitate, legislație, documente, furnizori, lucrări tehnice și numeroase situații care trebuie gestionate în timp util.

Modelul propus de MP Group se bazează tocmai pe această colaborare între specialiști: administrator, experți contabili, economiști, juriști și personal tehnic. Compania declară că pune la dispoziția asociațiilor de proprietari o echipă care poate acoperi mai multe dintre nevoile administrative ale unui imobil.

Pentru asociațiile care caută o soluție integrată de administrare blocuri în București sau Ilfov, acest tip de serviciu poate simplifica semnificativ gestionarea activităților de zi cu zi.

MP Group – administrare blocuri și administrare imobile

Într-un domeniu în care transparența, corectitudinea financiară și comunicarea sunt esențiale, administrarea unui bloc trebuie tratată ca un serviciu profesionist, nu ca o simplă activitate administrativă.

Cu servicii de administrare financiară, contabilitate, cenzorat, administrare tehnică, întreținere și mici reparații, MP Group urmărește să ofere asociațiilor de proprietari o soluție completă pentru gestionarea imobilelor. Compania își prezintă activitatea ca fiind desfășurată din 1992, iar serviciile actuale sunt orientate în principal către București și Ilfov.

Pentru mai multe informații despre serviciile oferite, zonele acoperite și posibilitatea de a solicita o ofertă pentru asociația de proprietari, puteți accesa site-ul oficial MP Group – administrare blocuri.

Citeste in continuare

Afaceri

Refinanțare credit: ce ar trebui să analizezi înainte de a lua o decizie

Publicat

pe

De

Dacă te gândești la o refinanțare credit, primul lucru care îți vine în minte este, cel mai probabil, reducerea ratei lunare. Este un obiectiv firesc, însă nu ar trebui să fie singurul criteriu după care iei o decizie. Un credit refinanțare bine ales înseamnă mai mult decât o rată mai mică. Înseamnă, de asemenea, condiții adaptate situației tale financiare, costuri analizate în ansamblu și șanse reale de aprobare.

Înainte să alegi o ofertă, este important să înțelegi cum este analizat dosarul tău și ce aspecte pot influența rezultatul. De multe ori, diferența dintre o refinanțare avantajoasă și una care nu îți aduce beneficiile așteptate stă în modul în care este construită întreaga strategie.

Banca nu analizează doar creditul pe care vrei să îl refinanțezi

Mulți solicită o refinanțare crezând că instituția financiară se uită doar la valoarea creditului existent. În realitate, analiza este mult mai complexă. Sunt luate în calcul veniturile, stabilitatea acestora, gradul de îndatorare, istoricul din Biroul de Credit, tipul angajării și obligațiile financiare pe care le ai deja.

Din experiența acumulată în sistemul bancar, unii brokeri de credit cunosc criteriile pe care băncile le folosesc atunci când evaluează un dosar. Tocmai de aceea, analiza începe înainte de depunerea cererii. Sunt identificate punctele forte, dar și aspectele care pot reduce șansele de aprobare, astfel încât să fie aleasă soluția potrivită încă de la început.

O rată mai mică nu înseamnă întotdeauna un credit mai avantajos

Una dintre cele mai frecvente greșeli este alegerea ofertei exclusiv după valoarea ratei lunare. În unele situații, aceasta poate scădea deoarece perioada de rambursare este extinsă, iar costul total al creditului ajunge să fie mai mare.

Când analizează un credit refinanțare, un broker cu experiență compară dobânda, DAE, comisioanele, eventualele costuri de administrare și toate condițiile contractuale. Doar o analiză completă îți arată care este costul real al împrumutului și dacă refinanțarea îți aduce într-adevăr un avantaj financiar.

Fiecare situație este diferită. O soluție avantajoasă pentru o persoană poate să nu fie cea mai bună alegere pentru alta, chiar dacă veniturile sunt apropiate. Din acest motiv, recomandările generale nu înlocuiesc o analiză făcută în funcție de profilul tău financiar.

Dacă ai primit un refuz, nu înseamnă că toate ușile sunt închise

Un răspuns negativ din partea unei bănci este perceput de multe ori ca o concluzie definitivă. În practică, lucrurile nu stau întotdeauna astfel. Fiecare instituție financiară utilizează propriile criterii de evaluare și își asumă un nivel diferit de risc.

Există situații în care același dosar poate fi respins de o bancă și aprobat de alta. De aceea, înainte de a renunța la ideea de a face o refinanțare credit, este util să fie analizate motivele refuzului și variantele disponibile. Uneori este suficientă alegerea unei alte instituții financiare, iar alteori este nevoie de reorganizarea dosarului sau de identificarea unei soluții mai potrivite profilului tău.

Experiența brokerului în sistemul bancar permite evaluarea fiecărui caz din perspectiva criteriilor folosite de bănci, astfel încât să găsească soluții reale inclusiv pentru dosarele considerate dificile.

De ce contează să ai alături un broker care îți reprezintă interesele

Atunci când discuți direct cu o bancă, vei primi informații despre produsele pe care instituția respectivă le poate oferi. Un broker de credite analizează însă mai multe variante și compară condițiile disponibile, astfel încât recomandarea să fie adaptată nevoilor tale.

Brokerul lucrează pentru tine, nu pentru bancă. Scopul său nu este promovarea unui anumit produs financiar, ci identificarea unei soluții care să îți ofere un echilibru mai bun între costuri, condiții și șanse de aprobare.

Un credit refinanțare poate reprezenta o oportunitate de a-ți reorganiza obligațiile financiare și de a avea mai mult control asupra bugetului. Atunci când decizia este bazată pe o analiză completă și pe experiență practică, refinanțarea nu înseamnă doar schimbarea unui credit cu altul, ci alegerea unei soluții construite în funcție de situația ta financiară actuală.

(Advertorial)

Citeste in continuare

Exclusiv

6 Jocuri distractive perfecte pentru petreceri copii

Publicat

pe

De

Joaca trebuie să fie elementul principal al unei petreceri reușite pentru copii. Iar dacă ești în căutarea unor idei distractive, de a întreține atmosfera la petrecerile dedicate copiilor, descoperă mai jos 6 idei potrivite pentru a spori veselia.

Planifici o petrecere pentru copilul tău și ai găsit un loc de joacă perfect, tematica inspirată și meniul delicios, care să îi încânte pe micii invitați? Ei bine, acestea nu sunt singurele aspecte de care să ții cont, în crearea unui eveniment perfect.

Vânătoarea de comori

Vânătoarea de comori este irezistibilă la orice vârstă, iar pentru copii este una dintre cele mai distractive activități. Tot ce trebuie să faci este să ascunzi câteva obiecte sau recompense, pe care copiii trebuie să le găsească.

Oferă-le câteva indicii și distracția este garantată. Sigur își vor dori să repete experiența și vor fi nerăbdători să găsească comoara.

Statuile muzicale

La multe petreceri copii, statuile muzicale animă atmosfera. Trebuie doar să pornești muzica, iar copiii vor începe să danseze. Veselia sporește de fiecare dată când muzica se oprește, iar ei trebuie să rămână nemișcați, asemeni unor statui.

Poți adapta jocul cum dorești, iar copiii care se mișcă să fie eliminați sau pur și simplu să continue să danseze pe cântecele preferate.

Limbo

Tot pentru micii iubitori de dans, se poate juca Limbo. Ai nevoie de o sfoară, pe care să o întinzi. Copiii stau în șir indian și vor trece pe rând sub sfoară, lăsându-se cât mai jos pe spate.

Toate acestea, în timp ce dansează pe muzica preferată. Pentru ca jocul să fie tot mai greu, sfoara se lasă cât mai jos.

Scaune muzicale

Fiind o petrecere pentru copii, nu poți uita de jocul „scaunele muzicale”. Cei mici trebuie să danseze în jurul scaunelor, iar atunci când muzica se oprește, să ocupe un loc pe scaun.

Copiii care nu reușesc să ocupe un loc, sunt eliminați din joc. Dansul continuă până va rămâne un singur scaun. Acest joc distractiv învelește atmosfera la orice petrecere.

Cutia misterelor

Micii exploratori, care adoră misterele, se vor bucura de „cutia misterelor”. Acest joc presupune să ascunzi câteva obiecte, într-o cutie acoperită.

Copiii trebuie să identifice obiectele din cutie, fără să le vadă. Cei care reușesc să ghicească cât mai multe obiecte, câștigă jocul. Cu cât adaugi mai multe obiecte, cu atât jocul se prelungește, iar copiii se bucură de o activitate distractivă, ce le captează atenția.

Turnul din pahare

Un alt joc pe care îl poți încerca la petrecerea copilului tău, este construirea unui turn din pahare. Împarte copiii în două echipe, care vor primi câte 10 pahare. La bază se așază patru pahare, urmând apoi să se pună un rând de 3 pahare, respectiv 2 și 1 pahar. Câștigă echipa care construiește cel mai repede un turn stabil, fără să se dărâme.

Fiecare dintre aceste activități poate fi exact ingredientul surpriză al petrecerii pe care o organizezi pentru copilul tău. Invitații mici și mari se vor distra, bucurându-se de jocuri distractive și creând amintiri unice.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Afaceri6 ore inainte

MP Group, soluții pentru administrarea blocurilor din București și Ilfov

Administrarea unui bloc înseamnă mult mai mult decât întocmirea listelor de întreținere. În spatele unei asociații de proprietari funcționale se...

Afaceri3 zile inainte

Refinanțare credit: ce ar trebui să analizezi înainte de a lua o decizie

Dacă te gândești la o refinanțare credit, primul lucru care îți vine în minte este, cel mai probabil, reducerea ratei...

Exclusiv3 zile inainte

6 Jocuri distractive perfecte pentru petreceri copii

Joaca trebuie să fie elementul principal al unei petreceri reușite pentru copii. Iar dacă ești în căutarea unor idei distractive,...

Uncategorized4 zile inainte

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Viața în București4 zile inainte

COMUNICAT DE PRESĂ – Danove Auto dezvoltă o experiență completă pentru cumpărătorii de mașini rulate din România

Timișoara, 23 iulie 2026 – Danove Auto își consolidează poziția pe piața autoturismelor rulate printr-un model de lucru bazat pe...

Uncategorized4 zile inainte

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru. București, 22...

Eveniment4 zile inainte

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile inainte

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru...

Uncategorized4 zile inainte

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către...

Uncategorized5 zile inainte

Cum alegi o clinică stomatologică în nordul Bucureștiului: criterii pentru pacienții din Pipera, Aviației și Băneasa

Nordul Bucureștiului este una dintre zonele cu cea mai dinamică dezvoltare din Capitală. Odată cu birourile, ansamblurile rezidențiale și școlile,...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic. București, 21 iulie 2026 –...

Uncategorized6 zile inainte

Dotail, businessul online dezvoltat de Dobai Cristian, mizează pe stocuri limitate și o creștere estimată de 500% în acest an

Comerțul online a devenit una dintre cele mai accesibile, dar și competitive direcții de antreprenoriat din România. Într-o piață în...

Exclusiv6 zile inainte

Cum să prinzi cele mai ok oferte la cărți

Cărțile sunt un tip de cumpărătură pe care mulți dintre noi le tot amânăm, motivul fiind simplu: prețul se adună...

6 zile inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

TEDx românesc TEDx românesc
Social6 zile inainte

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Afaceri6 zile inainte

De ce tot mai mulți producători de mobilier aleg mașini de aplicat cant cu sisteme de adezivare EVA și PUR

Industria mobilei s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Dacă în trecut accentul era pus în principal pe productivitate și costuri...

Știrea Zilei