Exclusiv
Diavolul de la Washington – Comisarul de Prahova
Doi parteneri strategici, unul fiind cel mai puternic din lume, Statele Unite, celălat fiind derizoriu sub aspect economic, politic și militar, dar beneficiind de o poziție favorabilă în plan geostrategic, își negociază interesele. Este cât se poate de firesc. Fiecare vrea să obțină mai mult. În această negociere însă, intervine șarpele veninos. Care înclină în mod incorect balanța în favoarea uneia dintre părți. Se numește George Maior. Și este ambasadorul României la Washington. Se preface că lucrează pentru România dar, în realitate, este agentul de influență al părții adverse din perspectiva negocierilor.
În parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite, beneficiem în mod indiscutabil de două atuuri. Poziția noastră de stat santinelă, de stat aflat la frontiera NATO și Uniunii Europene cu zonele de confict mai mult sau mai puțin înghețate și, mai apoi, cu Federația Rusă. Și, în al doilea rând, dispunem de cele mai mari resurse de gaze naturale din zonă. Poziția geostrategică ne-a ajutat să devenim parteneri strategici ai Statelor Unite și ne ajută în continuare să dobândim o poziție din ce în ce mai privilegiată în alianța politico-militară numită NATO. Resursele noastre energetice, în special cele de gaze existente în Marea Neagră, consolidează și în plan economic acest mutiplu parteneriat. Fie și numai pentru faptul că Statele Unite sunt interesate în cel mai înalt grad de resursele energetice, alergând după ele prin întreaga lume, iar Uniunea Europeană, în special Europa de Est și Europa centrală, pot utiliza resursele noastre de gaze naturale pentru a-și dezvolta economiile și a deveni cât mai independente de Moscova. În plus, resursele energetice de la Marea Neagră pot schimba raporturile de forțe. În sensul că Germania poate fi treptat debranșată de Federația Rusă, iar noul pact de tip Ribbentrop-Molotov dintre cele două mari puteri, de astă dată un pact în plan economic, care defavorizează prin politica de prețuri alte state europene, ar putea fi rupt. În acest punct negocierile pe multiple planuri, dar în primul rând negocierile dintre București și Washington, dobândesc o importanță capitală.
Exploatarea zăcămintelor de gaze de la Marea Neagră revine celei mai puternice societăți de profil din lume, ExxonMobil, care, în mod firesc, colaborează extrem de strâns cu guvernul Statelor Unite, Casa Albă fiind extrem de interesată ca Washingtonul să-și atingă pretutindeni în lume țintele energetice. De aceea, deloc nefiresc, ca în paralel cu negocierile strict economice între Exxon și Ministerul Energiei din România, să se poarte și negocieri politice între reprezentanții de la cel mai înalt nivel a guvernelor celor două state. Și o ultimă rundă de asemenea discuții tocmai a avut loc la Washington. Numai că acolo a intervenit diavolul. Coada de topor. Trădătorul. Excelența sa ambasadorul extraordinar și plenipotențiar George Maior.
ExxonMobil și respectiv Statele Unite sunt interesate ca exploatând rezervele de gaze de la Marea Neagră să-și ia partea leului. Dacă se poate, întreaga pradă. Cantitățile de gaze în integralitatea lor. Fără ca părții române să-i revină vreun metru cub. Și să plătească redevențe cât mai mici. Să-și recupereze până la ultimul cent toate investițiile de explorare, care s-a încheiat. Și să-și ia cât mai puține angajamente privind conservarea mediului. Dar partea română ce vrea? 1). Să nu investească nimic. 2). Să beneficieze de o cantitate rezonabilă de metri cubi de gaze din resursele proprii. 3). Să obțină venituri din redevențe, pe care să le investească în propria dezvoltare. 4) Să comercializeze pe teritoriul României o parte din producție, chiar dacă produsele aparțin altora și să se transforme astfel într-un hub energetic regional. 5). Să-și protejeze cât poate mai bine mediul iar unde nu se poate, să obțină asigurări că acesta va fi reabilitat. Față de aceste interese ale unora și altora, la ce rezultate s-a ajuns?
România nu va primi niciun metru cub de gaze din ceea ce se va extrage. În schimb, 40% din toată cantitatea, fără ca această cantitate să fie proprietatea vreunei entități române, se va comercializa totuși pe teritoriul țării noastre, România având literalmente șansa de a se transforma într-un hub energetic regional. Vom primi redevențe mai mari decât cele prevăzute inițial, dar acestea vor reprezenta circa o doime din procentul mediu al redevențelor practicate în lume. Nu avem garanții serioase privind prezervarea și reabilitarea mediului. Totuși, vom putea obține în viitorii 20 de ani circa 10 miliarde de euro, bani proveniți în special din taxarea și ea destul de modestă asupra profitului obținut de firmele care vor exploata zăcămintele, între care cea mai importantă este Exxon. Una peste alta, din totalul bogățiilor de la Marea Neagră, probabil vom obține ceva între o optime și o șesime din ceea ce am fi putut obține dacă am fi avut tehnogia necesară și am fi investit noi înșine în această operațiune.
Legea offshore a ieșit exrem de greu. Presiunile în Camera Deputaților exercitate de multinaționale, inclusiv de ExxonMobile și de reprezentanții statelor interesate au fost infernale.Totuși, mizeria de lege votată iresponsabil în Senat, a fost cât de cât corectată. Dar presiunile continuă. Multinaționalele vor mai mult. Și mizează pe două elemente. Pe faptul că, existând în lege unele neclarități, există și intenția majorității parlamentare de a solicita Guvernului să corecteze lucrurile printr-o Ordonanță de Urgență. De această Ordonanță de Urgență ar putea însă profita nu statul român, ci societățile care exploatează. A doua circumstanță, teoretic favorabilă pentru multinaționale, este președintele României. Acesta poate retrimite legea în Parlament și apoi o poate ataca la Curtea Constituțională, folosind orice pretext pentru ca ea să fie din nou discutată în Parlament, moment în care ar putea fi reluat scenariul criminal din Senat.
În acest moment sensibil, ministrul Energiei din Statele Unite face o mișcare oficială de deschidere, invitându-l la dialog pe ambasadorul George Maior. Acesta este un demnitar român care, în calitate de șef al Serviciului Român de Informații, a făcut așa cum s-a dovedit în mod continuu un joc antinațional, punându-se integral pe el, la pachet cu serviciul secret, la dispoziția partenerului nostru strategic. Deși este acuzat de ilegalități abominabile și de practicarea pe scară largă și în masă a poliției politice, el a fost totuși desemnat de către președintele Klaus Iohannis, la proprunerea Guvernului Cioloș, în cea mai importantă funcție dimplomatică din lume. Ambasador la Washington. În acest moment, există multiple informații că, în calitate de reprezentant al statului român, în loc să negocieze la Washington interesele statului român, el încearcă să negocieze de la Washington cu oficialii de la București interesele Statelor Unite. Ceea ce este cu totul și cu totul anormal.
Este adevărat că președintele Klaus Iohannis are printre prerogativele lui constituționale rolul principal în numirile de ambasadori. Totuși, el face acest lucru la propunerea Guvernului. Este valabilă și viceversa. Guvernul României are obigația să constate printr-un document oficial că, în repetate rânduri și mai ales la acest capitol al zăcămintelor offshore, ambasadorul României la Washington a acționat contrar intereselor statului nostru. Și în consecință poate și trebuie să propună de îndată revocarea acestuia din funcție. De altfel, Statele Unite au pus punct activității lui Hans Klemm, întorcând practic foaia diplomatică prin numirea unui nou ambasadar la București. În oglindă, același lucru, în scopul resetării pozitive a relațiilor româno-americane, trebuie să-l facă și autoritățile de la București. Poate că lui Klaus Iohannis, profund îndatorat lui Geoge Maior, nu-i convine. Dar are încotro? Și dacă încearcă să opună rezistență, nu ar trebui lăsat în ofsaid? În plus, se știe că domnul Maior trebuie anchetat. Atât de către Parlament cât și de căre Parchetul Militar pentru protocoalele ilegale pe care le-a promovat și le-a semnat. Și mai ales pentru cosecințele devastatoare ale acestora. Așa că locul lui ar trebui să fie în țară. George Maior, go home!
Sorin Rosca Stanescu
Exclusiv
Ce înseamnă un sejur confortabil într-o cameră de hotel bine amenajată
Pentru majoritatea oaspeților, camera de hotel este spațiul în care se formează cea mai mare parte a amintirilor legate de un sejur. Aici se odihnesc, se pregătesc pentru ziua următoare și, de multe ori, decid dacă vor reveni la aceeași unitate sau vor căuta alta la următoarea călătorie. Decizia se formează adesea din motive greu de pus în cuvinte de către oaspete, dar care se leagă direct de felul în care a fost gândit spațiul, de la temperatura percepută sub picioare până la liniștea din timpul nopții.
Atmosfera unei camere se construiește din detalii tactile
Contactul direct cu pardoseala este una dintre primele senzații fizice pe care le are un oaspete atunci când intră desculț în cameră, fie dimineața, fie la revenirea de pe drum, seara târziu. Textura și moliciunea potrivite, oferite de mocheta hotel, pot schimba radical felul în care este percepută o cameră, chiar dacă restul mobilierului rămâne identic de la o unitate la alta din același lanț hotelier internațional.
Dincolo de senzația tactilă, pardoseala influențează și percepția termică a spațiului. O cameră cu suprafețe reci sub picioare pare, subiectiv, mai puțin îngrijită, indiferent de calitatea reală a finisajelor din jur. Această diferență de percepție este adesea subestimată de administratorii de hoteluri, care investesc mult în mobilier și decor, dar tratează pardoseala ca pe un detaliu secundar, rezolvat abia la finalul bugetului de amenajare, atunci când resursele rămase sunt deja limitate.
Zgomotul, vecinul invizibil al oricărui sejur
Camerele de hotel sunt, prin natura lor, spații apropiate unele de altele, separate de pereți care nu pot fi făcuți infinit de groși din motive practice și economice. Zgomotul pașilor din camera de sus sau din coridorul adiacent rămâne una dintre cele mai frecvente nemulțumiri semnalate de oaspeți în recenziile online, chiar și la unități altfel apreciate pentru servicii și locație. De multe ori, oaspeții nu identifică pardoseala drept sursa reală a problemei, ci descriu simplu senzația de spațiu zgomotos sau agitat.
Pardoseala joacă un rol important în absorbția acestor sunete, mai ales în zonele de trecere frecventă dintre cameră și baie sau dintre pat și fereastră. Un material cu proprietăți fonoabsorbante bune reduce transmiterea zgomotului către camerele vecine și către etajele inferioare, un aspect esențial mai ales în clădirile mai vechi, cu structuri care nu au fost proiectate inițial pentru izolare fonică performantă.
Rotația rapidă a oaspeților cere materiale rezistente
Spre diferență de o locuință obișnuită, o cameră de hotel trece printr-un ciclu de utilizare intensă: oaspeți diferiți, bagaje trase pe roți, curățenie zilnică, uneori mai multe rezervări consecutive în aceeași săptămână. Această frecvență ridicată de utilizare pune presiune reală pe orice suprafață, iar pardoseala este printre primele elemente afectate vizibil, mai ales în zona din jurul patului și a ușii de acces.
În etapa de renovare sau construcție, administratorii care iau în calcul mocheta trafic intens pentru zonele cu rotație mare reduc riscul de uzură prematură și de decolorare vizibilă în punctele de trecere frecventă. Este o decizie care ține mai puțin de stil și mai mult de longevitatea reală a investiției în amenajare, vizibilă abia după primele sezoane de utilizare intensă.
Un sejur care rămâne în amintire pentru motivele potrivite
O cameră confortabilă nu se remarcă prin elemente spectaculoase, ci prin absența problemelor: fără zgomot deranjant, fără senzație de rece sub picioare, fără uzură vizibilă în zonele circulate. Aceste detalii, adunate, formează impresia generală pe care un oaspete o duce cu el după plecare și pe care o transmite, adesea fără să conștientizeze, în recomandările făcute prietenilor sau colegilor și în deciziile viitoare de rezervare.
Colaborarea cu un designer de interior sau cu o echipă specializată în amenajări hoteliere ajută la alinierea acestor decizii tehnice cu identitatea vizuală a unității, astfel încât confortul și estetica să funcționeze împreună, nu în tensiune una cu cealaltă, pe toată durata de viață a amenajării, indiferent de câte sezoane trec de la deschiderea propriu-zisă a hotelului.
Exclusiv
Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și companiile sunt expuse, prin conturile angajaților
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte, potrivit unei analize realizate de FortiGuard Labs. Aceeași cercetare a identificat peste 1.700 de conturi și canale care imitau FIFA pe rețelele sociale și platformele de mesagerie, precum și peste 270.000 de date de autentificare ale unor utilizatori și fani, descoperite în baze de date asociate programelor malware. Separat, compania de securitate Hoxhunt a raportat o creștere de aproape 500% a atacurilor de phishing cu temă FIFA între aprilie și iunie 2026. Cu trei zile înaintea finalei din 19 iulie, specialiștii cyber_Folks România avertizează că aceste atacuri nu îi vizează doar pe fanii care caută bilete sau transmisiuni online, ci și pe companii, prin conturile, dispozitivele și infrastructura digitală utilizate de angajați.
„Fiecare eveniment global generează o economie paralelă a fraudei, dar dimensiunea din acest an este fără precedent. Greșeala pe care o fac multe firme românești este să creadă că subiectul nu le privește, pentru că nu vând bilete la fotbal. În realitate, angajații lor deschid aceste e-mailuri de pe laptopurile de serviciu, iar un cont Microsoft compromis al unui angajat poate deveni o poartă de acces către întreaga companie”, declară Ionuț Ariton, co-CEO cyber_Folks.
O analiză realizată de cyber_Folks pe aproape 500.000 de domenii arată că 61,6% dintre domeniile companiilor românești nu au protecția DMARC configurată. În lipsa acestei setări, atacatorii pot falsifica mai ușor adresa expeditorului și pot trimite mesaje în numele companiei, ceea ce crește riscul de email spoofing, phishing și fraude care exploatează încrederea în brand.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, la rândul său, asupra amenințărilor asociate Cupei Mondiale FIFA 2026, de la site-uri și concursuri false până la tentative de furt al datelor personale și financiare. Instituția recomandă verificarea atentă a sursei mesajelor și raportarea incidentelor la numărul unic 1911.
Campaniile identificate în ultimele săptămâni folosesc site-uri care imită platformele oficiale FIFA, aplicații false de streaming, coduri QR malițioase și mesaje care promit bilete, rambursări, premii sau acces gratuit la meciuri. FBI a emis în luna mai un avertisment privind site-urile care clonează platforma oficială prin modificări minore ale denumirii domeniului, precum introducerea sau schimbarea unei singure litere, pentru a colecta date personale și bancare.
Un singur grup de atacatori, denumit „Ghost Stadium” de cercetătorii în securitate, ar opera peste 300 de pagini de phishing care reproduc ecranul de autentificare FIFA. Odată introduse pe aceste pagini, datele de acces pot fi folosite și pentru compromiterea altor conturi, mai ales în situațiile în care utilizatorii folosesc aceeași parolă pentru serviciile personale și cele profesionale.
Firmele, ținta mai puțin vizibilă a fraudelor tematice
Una dintre campaniile identificate în jurul turneului imită anunțuri de recrutare FIFA și îi vizează în special pe profesioniștii din marketing. Victimele sunt direcționate către pagini false de autentificare Google sau Microsoft, care colectează datele conturilor utilizate inclusiv pentru e-mailul, documentele și aplicațiile interne ale companiilor.
În astfel de situații, compromiterea unui singur cont poate permite atacatorilor să acceseze conversații, fișiere și liste de contacte sau să trimită mesaje frauduloase în numele angajatului. Atacatorii pot folosi apoi credibilitatea contului compromis pentru a solicita plăți, pentru a modifica datele bancare din facturi sau pentru a distribui alte linkuri malițioase către colegi și parteneri.
Metodele s-au diversificat și dincolo de e-mailul clasic. Frauda prin coduri QR, cunoscută sub denumirea de „quishing”, exploatează sistemul digital de bilete al turneului. Utilizatorul scanează ceea ce pare a fi un bilet, un formular de check-in sau un link pentru rambursare, iar codul deschide o pagină falsă care solicită date de autentificare sau de plată.
În paralel, unele aplicații pirat care promit acces gratuit la transmisiunile meciurilor ascund programe malițioase pentru dispozitive Android. Acestea pot copia interfața aplicațiilor bancare legitime și pot intercepta parole, coduri de autentificare sau alte informații financiare. Potrivit unei cercetări citate de compania de securitate Flare, aproximativ 40% dintre utilizatorii platformelor ilegale de streaming sportiv ajung să piardă bani sau să își compromită datele bancare.
Inteligența artificială face fraudele mai rapide și mai convingătoare
Inteligența artificială le permite atacatorilor să creeze, în doar câteva minute, pagini false, mesaje, confirmări de plată și materiale vizuale care imită comunicarea unor organizații cunoscute. Textele sunt corecte gramatical, pot fi adaptate în limba română și pot include informații publice despre victimă sau compania în care aceasta lucrează.
Tehnologiile deepfake sunt folosite și pentru clipuri în care jucători sau prezentatori cunoscuți par să promoveze tombole, platforme de pariuri sau câștiguri garantate, distribuite apoi prin reclame pe rețelele sociale.
Aceste instrumente reduc semnificativ timpul și nivelul de pregătire tehnică necesare pentru lansarea unei campanii de fraudă. În locul mesajelor generale și ușor de recunoscut, atacatorii pot genera rapid comunicări personalizate pentru anumite industrii, departamente sau categorii profesionale.
„Echipa noastră de cybersecurity monitorizează activ vulnerabilitățile și intervine proactiv la nivelul infrastructurii, de la filtrarea traficului malițios până la izolarea site-urilor compromise. Dar phishingul nu exploatează doar serverele, ci mai ales oamenii. Niciun furnizor de hosting nu poate opri un utilizator să își introducă parola pe o pagină clonată. În acel moment, vigilența utilizatorului rămâne prima linie de apărare”, explică Horațiu Șimon, Chief Technology Officer cyber_Folks România.
Subiectul a fost semnalat și de FBI, care a inclus în informările din ultima lună amenințările asociate turneului, de la fraude online și furtul datelor până la operațiuni de dezinformare.
Avertismentele publice s-au concentrat în principal asupra fanilor și infrastructurii orașelor gazdă, însă specialiștii atrag atenția că firmele pot fi afectate inclusiv atunci când nu au nicio legătură directă cu industria sportului, turismului sau vânzarea de bilete.
Atacurile sunt mai eficiente în contextul evenimentelor globale
Campaniile de phishing asociate evenimentelor importante profită de interesul public ridicat, de presiunea timpului și de teama utilizatorilor că ar putea pierde o ofertă sau o oportunitate. Mesajele care anunță ultimele bilete disponibile, acces limitat la o transmisie sau câștigarea unui premiu pot determina utilizatorii să reacționeze înainte de a verifica sursa.
Turneul se încheie pe 19 iulie, iar specialiștii anticipează o intensificare a activității frauduloase în perioada finalei. Printre cele mai utilizate pretexte se numără transmisiunile pirat, biletele revândute, pariurile, tombolele, concursurile și falsele oferte de călătorie.
Pentru a răspunde riscurilor tot mai complexe, cyber_Folks a lansat la finalul lunii iunie robo_Folks, primul asistent AI integrat într-un panou de hosting din România. Acesta poate efectua, la cererea utilizatorului, un audit al securității site-ului, care include verificarea certificatelor SSL, a configurărilor DNS și a sistemelor SPF, DKIM și DMARC utilizate pentru protecția e-mailului împotriva uzurpării identității.
Ce pot face companiile în această perioadă
Potrivit specialiștilor cyber_Folks, companiile ar trebui să ȋși instruiască echipele să:
- Verifice domeniul literă cu literă înaintea oricărei plăți sau autentificări. Diferența dintre site-ul real și o clonă poate fi un singur caracter sau o extensie neobișnuită.
- Nu scaneze coduri QR primite prin e-mail, chat sau din surse neverificate. Verifică adresa afișată de telefon înainte de a introduce date personale, parole sau informații de plată.
- Folosesească numai aplicațiile și platformele oficiale pentru bilete și transmisiuni. Biletele FIFA legitime sunt disponibile în aplicația oficială, sub forma unui cod QR dinamic.
- Afle despre principalele tipuri de mesaje frauduloase. Un avertisment intern transmis la timp poate preveni accesarea unor linkuri malițioase de pe dispozitivele companiei.
- Evită aplicațiile și site-urile de streaming pirat, mai ales pe dispozitivele conectate la conturile, rețelele sau aplicațiile firmei.
- Activeze autentificarea în doi pași pentru conturile Google, Microsoft, e-mail, hosting și pentru toate aplicațiile care permit accesul la datele companiei.
- Configureze SPF, DKIM și DMARC pentru domeniul companiei, astfel încât atacatorii să nu poată trimite cu ușurință mesaje frauduloase în numele brandului.
- Folosească parole diferite pentru conturile personale și profesionale și schimbă imediat datele de acces dacă acestea au fost introduse pe un site suspect.
Ce faci dacă ai introdus deja datele
- Schimbă imediat parola contului afectat și a tuturor conturilor pentru care ai folosit aceeași parolă, începând cu adresa de e-mail.
- Sună banca și solicită blocarea cardului dacă ai introdus date de plată.
- Anunță departamentul IT pentru verificarea activității și izolarea contului sau a dispozitivului afectat.
- Raportează incidentul către DNSC, la numărul unic 1911.
Despre cyber_Folks
Cyber_Folks este un brand internațional specializat în servicii de găzduire web, disaster recovery, infrastructură digitală și soluții cloud scalabile, listat la Bursa de la Varșovia. Grupul deservește o gamă variată de clienți – de la antreprenori mici și medii, creatori digitali, până la companii mari din domenii precum ecommerce, banking sau plăți online, în peste 100 de țări. În România, cyber_Folks este cel mai mare furnizor de astfel de servicii, după cifra de afaceri din 2025 (35 mil lei). Firma operează din birourile din Cluj-Napoca, București și Bistrița, cu două centre de date performante, dotate cu soluții de securitate avansate. Mai multe informații sunt disponibile pe www.cyberfolks.ro.
Exclusiv
6 Jocuri distractive perfecte pentru petreceri copii
Joaca trebuie să fie elementul principal al unei petreceri reușite pentru copii. Iar dacă ești în căutarea unor idei distractive, de a întreține atmosfera la petrecerile dedicate copiilor, descoperă mai jos 6 idei potrivite pentru a spori veselia.
Planifici o petrecere pentru copilul tău și ai găsit un loc de joacă perfect, tematica inspirată și meniul delicios, care să îi încânte pe micii invitați? Ei bine, acestea nu sunt singurele aspecte de care să ții cont, în crearea unui eveniment perfect.
Vânătoarea de comori
Vânătoarea de comori este irezistibilă la orice vârstă, iar pentru copii este una dintre cele mai distractive activități. Tot ce trebuie să faci este să ascunzi câteva obiecte sau recompense, pe care copiii trebuie să le găsească.
Oferă-le câteva indicii și distracția este garantată. Sigur își vor dori să repete experiența și vor fi nerăbdători să găsească comoara.
Statuile muzicale
La multe petreceri copii, statuile muzicale animă atmosfera. Trebuie doar să pornești muzica, iar copiii vor începe să danseze. Veselia sporește de fiecare dată când muzica se oprește, iar ei trebuie să rămână nemișcați, asemeni unor statui.
Poți adapta jocul cum dorești, iar copiii care se mișcă să fie eliminați sau pur și simplu să continue să danseze pe cântecele preferate.
Limbo
Tot pentru micii iubitori de dans, se poate juca Limbo. Ai nevoie de o sfoară, pe care să o întinzi. Copiii stau în șir indian și vor trece pe rând sub sfoară, lăsându-se cât mai jos pe spate.
Toate acestea, în timp ce dansează pe muzica preferată. Pentru ca jocul să fie tot mai greu, sfoara se lasă cât mai jos.
Scaune muzicale
Fiind o petrecere pentru copii, nu poți uita de jocul „scaunele muzicale”. Cei mici trebuie să danseze în jurul scaunelor, iar atunci când muzica se oprește, să ocupe un loc pe scaun.
Copiii care nu reușesc să ocupe un loc, sunt eliminați din joc. Dansul continuă până va rămâne un singur scaun. Acest joc distractiv învelește atmosfera la orice petrecere.
Cutia misterelor
Micii exploratori, care adoră misterele, se vor bucura de „cutia misterelor”. Acest joc presupune să ascunzi câteva obiecte, într-o cutie acoperită.
Copiii trebuie să identifice obiectele din cutie, fără să le vadă. Cei care reușesc să ghicească cât mai multe obiecte, câștigă jocul. Cu cât adaugi mai multe obiecte, cu atât jocul se prelungește, iar copiii se bucură de o activitate distractivă, ce le captează atenția.
Turnul din pahare
Un alt joc pe care îl poți încerca la petrecerea copilului tău, este construirea unui turn din pahare. Împarte copiii în două echipe, care vor primi câte 10 pahare. La bază se așază patru pahare, urmând apoi să se pună un rând de 3 pahare, respectiv 2 și 1 pahar. Câștigă echipa care construiește cel mai repede un turn stabil, fără să se dărâme.
Fiecare dintre aceste activități poate fi exact ingredientul surpriză al petrecerii pe care o organizezi pentru copilul tău. Invitații mici și mari se vor distra, bucurându-se de jocuri distractive și creând amintiri unice.
-
Uncategorizedacum o săptămânăUltimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6
-
Socialacum 6 zileGardul din aluminiu care îți oferă timp liber, nu obligații
-
Socialacum 5 zileCu aproape 60% din decesele din România cauzate de bolile cardiovasculare, rapiditatea diagnosticului în urgențe devine o prioritate națională
-
Politică localăacum 3 zileCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
-
Exclusivacum 2 zileCupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și companiile sunt expuse, prin conturile angajaților
-
Uncategorizedacum 2 zile
Când ai nevoie cu adevărat de un avocat: situațiile în care asistența juridică face diferența
-
Afaceriacum o săptămânăDe ce apartamentele cu 3 camere au devenit alegerea preferată a familiilor tinere?
-
Uncategorizedacum 5 zileCând laserul înlocuiește freza: Atelierul de Zâmbete explică în ce situații clinice folosește tehnologia Er:YAG

