Afaceri
Bomba ascunsă în Bugetul de Stat | Capitala24
Cheltuielile statului au fost mai mari decât veniturile şi în primele şase luni ale anului trecut. Rezultatul negativ este îngrijorător în perspectiva unei ţinte a deficitului bugetar pentru întreg anul de 3% din PIB. De regulă, în prima parte a anului deficitul se menţine la niveluri foarte mici, iar creşterea se realizează în ultimele trei luni, când statul face mai multe plăţi, majorând astfel cheltuielile. De altfel, ţinta de cel mult 3% din PIB pentru deficitul bugetar a fost atinsă la limită anul trecut, chiar şi în condiţiile în care după primul semestru cheltuielile au fost doar puţin mai mari decât veniturile.
Conform estimărilor pentru bugetul din acest an, veniturile şi cheltuielile ar fi trebuie să crească în prima jumătate a anului cu aproximativ 14% fiecare faţă de cele din primul semestru din 2017. Din păcate, estimările nu s-au realizat, veniturile au crescut cu doar 12,6%, în timp ce cheltuielile au avansat cu 19%. Raportat la PIB, cheltuielile s-au majorat cu 1,4%, iar încasările cu doar 0,5%.
Datele Ministerului de Finanţe arata că veniturile bugetului general consolidat din primul trimestru s-au ridicat la 132,04 miliarde lei, adică 14,2% din PIB, iar cheltuielile au fost de 147 miliarde de lei, respectiv 15,8% din PIB, rezultând un deficit de 14,96 miliarde lei, anume 1,61% din PIB. Cifrele sunt mai mari la toate capitolele faţă de cele din anii precedenţi; în primele şase luni ale anului trecut, veniturile s-au ridicat la 117,23 miliarde lei, adică 13,7% din PIB, iar veniturile la 123,52 miliarde lei, anume 14,4% din PIB. Deficitul a fost de 0,73% din PIB. „Revoluţia” fiscală, măsurile populiste şi proasta colectare a veniturilor publice stabilesc un nou „record” absolut al guvernului PSD-ALDE în domeniul finanţelor publice, unde deficitul bugetului general la şase luni ajunge la 14,97 miliarde de lei, faţă 6,3 miliarde în 2017 şi 3,9 miliarde lei în 2016. Primul semestru al anului 2018 arată o falie accentuată a veniturilor şi cheltuielilor publice, astfel încât veniturile publice totale (inclusiv subvenţiile pentru agricultură care nu ar fi trebuit incluse în buget) au crescut în termeni nominali cu 12,6% faţă de anul precedent, în timp ce cheltuielile totale au crescut cu 19%. Această evoluţie nefavorabilă este cu atât mai îngrijorătoare cu cât are loc într-un context economic bun, cu o creştere prognozată de 5,5%.
„Reducerea ritmului de creştere economică ar putea aduce România într-o stare de vulnerabilitate, cu deficite în creştere şi finanţare scumpă”, este de părere Anca Dragu, fost ministru al Finanţelor. Potrivit acesteia, rectificarea bugetară ar trebui să fie una negativă, ca urmare a veniturilor fiscale insuficiente şi a accelerării cheltuielilor cu pensii şi salarii. „Veniturile fiscale nu ţin pasul cu programul asumat de încasări şi nici cu creşterea economică, în timp ce cheltuielile cu pensii şi salarii cresc rapid. Din datele bugetare la şase luni reiese că până la sfârşitul anului ar fi nevoie de majorarea sumelor alocate pentru salarii cu circa cinci miliarde de lei şi a celor pentru pensii cu circa trei miliarde de lei”, a adăugat Anca Dragu.
Deficit dublu faţă de 2017
Creşterea deficitului este rezultatul direct al majorării simultane a sumelor alocate salariilor din sectorul bugetar, care au urcat cu 24,4%, adică 8,1 miliarde de lei, şi a sumelor pentru asistenţă socială (în principal pensii) cu 13,9%. Bugetul pentru pensii va creşte şi în a doua parte a anului deoarece de la 1 iulie punctul de pensie s-a majorat cu 10%, iar majorarea se va vedea în a doua parte a anului în execuţia bugetară.
„Deficitul bugetar înregistrat în primele şase luni din 2018 este de 2,5 ori mai mare decât cel înregistrat în primul semestru din 2018. Cheltuielile de personal sunt cu 34,2% mai mari în iunie 2018 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru a se încadra în deficitul bugetar de 3% este nevoie de un supliment de 10 miliarde de lei. Cheltuielile sociale sunt principala problemă. Cele cu asistenţa socială au crescut cu 30% în iunie 2018 faţă de iunie 2017. Creşterea cheltuielilor de personal e de 24,4% , faţă de 16% cât a fost bugetat pentru acest an”, a explicat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.
Pe capitole, cheltuielile de personal au reprezentat 4,4% din PIB în primul semestru, adică 41,43 miliarde de lei, cu 0,5 puncte procentuale mai mult decât cifrele din primele şase luni ale anului trecut, când au fost de 3.9% din PIB (33,24 miliarde lei). Cheltuielile cu bunuri şi servicii au totalizat 2,1% din PIB, respectiv 19,28 miliarde lei, cheltuielile cu dobânzile cu însumat 7,36 miliarde lei, adică 0,8% din PIB, iar cele cu subvenţiile 3,74 miliarde lei, respectiv 0,4% din PIB. Cheltuielile cu proiecte cu finanţare externă nerambursabilă au totalizat 7,65 miliarde de lei, 0,8% din PIB, aproape la fel de mult ca la capitolul „cheltuieli de capital”, cu 7,01 miliarde de lei, aproximativ 0,8% din PIB. Ponderea cea mai mare la cheltuieli revine asistenţei sociale (unde sunt incluse şi pensiile) şi care au însumat 50,23 miliarde lei, adică 5,4% din PIB, reprezentând o creştere de 0,3 puncte procentuale faţă de primul semestru din 2017 când s-au ridicat la 44,11 miliarde lei, adică 5,1% din PIB.
Venituri mai mari din contribuţii sociale
Conform datelor Ministerului de Finanţe, creşterea de 12,6% a veniturilor bugetului general consolidat a fost realizată în principal prin încasările mai mari cu 36,2% de la contribuţiile de asigurări şi cele cu 13% ale veniturilor nefiscale. Majorarea contribuţiilor este urmarea trecerii contribuţiilor sociale în totalitate în sarcina angajatului şi a majorării în consecinţă a salariului minim pe economie la 1.900 lei brut. Veniturile din TVA (taxa pe valoarea adăugată) au crescut cu 5,9% în primele şase luni, ajungând la 26,77 miliarde lei, iar veniturile din accize au totalizat 13,13 miliarde lei, cu 9,9% mai mari decât în primul semestru de anul trecut. Încasările din impozite şi taxe pe proprietate s-au majorat, de asemenea, cu 5,9% faţă de primele şase luni din 2017.
Au fost înregistrate însă scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit, cu 21,5%, evoluţie determinată de reducerea impozitului pe venit de la 16% până la 10%. O diminuare de 26,8% s-a înregistrat şi la încasările din taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor care reprezintă taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.
De la Uniunea Europeană au fost încasate 6,9 miliarde lei în contul plăţilor efectuate, cu 22,8% mai mari decât cele încasate în 2017 în primele şase luni.





Afaceri
De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit de parfumurile clasice. Spre deosebire de produsele mainstream, acestea sunt create cu accent pe originalitate, ingrediente de calitate și combinații neașteptate, oferind o experiență olfactivă mai personală.

Pornind de la această tendință, Oriflame lansează Top Scents, prima sa colecție inspirată din parfumeria de nișă, realizată în colaborare cu Givaudan Paris – unul dintre liderii globali în parfumerie.
Un element diferențiator important al acestei colecții este chiar modul în care a fost creată. Parfumurile sunt rezultatul unei competiții între parfumieri din noua generație Givaudan, care au avut libertate creativă totală pentru a dezvolta concepte olfactive originale. Acest proces aduce un plus de autenticitate și creativitate fiecărui parfum din colecție.
Pentru cei interesați de culisele acestui proces, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit parcursul de la idee la produs final. Primul episod, dedicat parfumului Rose Mode, este deja disponibil.

Ce diferențiază colecția Top Scents
Top Scents aduce în prim-plan câteva dintre elementele definitorii ale parfumeriei de nișă:
ingrediente atent alese, construcții olfactive moderne și o abordare creativă diferită de cea clasică.
Colaborarea cu Givaudan și implicarea noii generații de parfumieri se reflectă în compozițiile parfumurilor, care pun accent pe contrast, textură și expresivitate. Rezultatul este o colecție care oferă o alternativă accesibilă la parfumurile de nișă tradiționale, fără a pierde din caracterul distinctiv.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Rose Mode
Rose Mode este alegerea potrivită pentru cei care apreciază parfumurile florale, dar își doresc o interpretare modernă a acestora.
Trandafirul este reinterpretat într-o manieră actuală, completată de accente catifelate și ușor fructate, care îi oferă profunzime și eleganță. Este un parfum echilibrat, feminin, dar suficient de diferit încât să iasă din tiparele clasice.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Neon Oud
Neon Oud se adresează celor care preferă parfumurile intense și contrastante.
Compoziția îmbină note fructate și luminoase cu accente lemnoase și afumate de oud, rezultând un parfum cu personalitate puternică. Este o alegere potrivită pentru cei care caută un parfum memorabil și diferit de variantele obișnuite.

Parfumuri de nișă, mai accesibile
Unul dintre cele mai mari avantaje ale colecției Top Scents este accesibilitatea.
Deși inspirate din parfumeria de nișă și realizate cu ingrediente de calitate, parfumurile pot fi achiziționate la un preț competitiv, direct de pe site-ul Oriflame.
În plus, la prima comandă, poți beneficia de o reducere suplimentară de -15%, ceea ce face experiența și mai accesibilă pentru cei care vor să descopere acest univers.
Unde poți descoperi colecția
Alegerea unui parfum de nișă înseamnă, în primul rând, alegerea unei experiențe diferite. Cu Top Scents, Oriflame aduce acest concept mai aproape de publicul larg, oferind parfumuri moderne, create cu grijă pentru detalii și adaptate stilului de viață actual.
Descoperă colecția Top Scents pe 👉 www.oriflame.ro
Afaceri
Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și depășire a limitelor la Divertiland Water Park. Urmând a se desfășura pe 18 aprilie, primul eveniment programat pentru anul acesta este o competiție sportivă de tip duatlon (alergare-ciclism-alergare), organizată în parteneriat cu Federația Română de Triatlon și Seven Sport Club.
„Am început 2026 cu o viziune îndrăzneață pentru Venus Social Concept și ne bucurăm de parteneriatele încheiate pentru organizarea unor noi evenimente sportive la Divertiland Water Park. Avem planificate trei competiții de tip duatlon pe parcursul acestui an, dedicate atât adulților, cât și copiilor. Suntem încrezători în succesul acestora și ne bazăm pe cei peste zece ani de experiență pe care echipa noastră i-a acumulat în organizarea de festivaluri și competiții sportive.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Adresat adulților, Campionatul Național Duatlon Tehnic va consta în alergarea pe teren plat (asfalt) și ciclism de șosea pe teren plat, însă cu segmente tehnice. Distanțele de parcurs vor fi variabile, de la 1,5 la 5 km pentru porțiunile de alergare, respectiv de la 9 la 20 km pentru cele de ciclism.
Adresate copiilor, cursele TRIKids vor fi compuse tot din (câte trei) segmente alternative de alergare și ciclism. Distanțele vor fi, de asemenea, variabile (în funcție de vârstă): de la 200 la 1.700 m pentru alergare, respectiv de la 2 la 7 km pentru porțiunile de ciclism.

„În conceperea curselor, foarte importantă pentru noi a fost adaptarea la vârstă, dar și la gradul de pregătire fizică a participanților. Aici am contat, bineînțeles, pe experiența partenerilor noștri specialiști în competiții de tip triatlon, având ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor în alergare, ciclism și înot atât pentru grupuri, cât și pentru indivizi. Prin evenimentele sportive organizate de Venus Social Concept la Divertiland dorim să oferim tuturor participanților șansa de a-și testa și îmbunătăți abilitățile fizice și psihice, mai mult decât a obține un loc într-un clasament.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Amplasat în vestul Capitalei și funcțional de mai bine de un deceniu, Divertiland Water Park este deja una dintre destinațiile de relaxare favorite ale bucureștenilor (și nu numai), pe timp de vară. În ceea ce privește organizarea de evenimente, acesta se impune prin atuuri precum suprafața extinsă, de zece hectare, infrastructura completă (scenă, zonă de food, acces la piscine și numeroase atracții acvatice etc.), localizarea accesibilă (A1, km 13, cu acces facil din București), dar și facilitățile prevăzute pentru autoturisme (peste 1.000 de locuri de parcare, alături de stații de încărcare pentru mașini electrice).

Despre VENUS GROUP
VENUS GROUP este un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare (prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build), dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente (prin Venus Social Concept). Proiectele și evenimentele asumate de fiecare divizie sunt susținute de o minuțioasă cercetare de piață, având permanent în vedere adaptarea la cererea reală existentă în piață.
Afaceri
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș.
Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul.
Platforma aduce în atenția publicului oamenii, afacerile, locurile și evenimentele din județ, într-un mod clar și direct.
În zona de business, IubimTM.ro oferă vizibilitate firmelor locale, într-un context relevant pentru publicul din Timiș. Prezența online este necesară pentru orice afacere, iar platforma completează printr-un tip de expunere orientat către comunitate.
IubimTM.ro promovează oamenii care contribuie la dezvoltarea Timișului.
Locurile din județ și evenimentele organizate în Timiș sunt promovate constant, pentru a fi mai ușor de descoperit.
Platforma este activă și în social media, prin Facebook, Instagram și TikTok, unde conținutul este distribuit constant.
IubimTM.ro este o platformă de promovare.
Despre Timiș.
Pentru colaborări:
E-mail: info@iubimtm.ro
Facebook: https://www.facebook.com/iubimtm.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/iubimtm.ro
TikTok: https://www.tiktok.com/@iubimtm.ro
Sursa articol: https://iubimtm.ro/platforma-online-independenta-care-promoveaza-timisul/
-
Afaceriacum o săptămânăNBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium
-
Uncategorizedacum o săptămânăDe Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!
-
Afaceriacum o săptămânăMunții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură
-
Uncategorizedacum o săptămânăDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
Afaceriacum o săptămânăIubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile
-
Afaceriacum 4 zileCe rezultate poți obține din advertoriale publicate strategic
-
Afaceriacum 4 zile
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
-
Afaceriacum 3 zileVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026


