Exclusiv
NUCLEARA/ INCISIV DE PRAHOVA SCOATE DIN NOU IN EVIDENTA, CU PROBE, PROSTIA “CRASA” DE LA CONDUCEREA POLITIEI LOCALE PLOIESTI/Keep go way!/Pitariu Paula Maria isi arata din nou „LIMITELE DESTAPTACIUNII’…”
În luna iulie, primarul Ploieștiului Adrian Dobre, i-a convocat în ședință pe polițiștii locali. Despre acea ședință cu ușile închise a scris în exculivitate Incisiv de Prahova si Republika NEWS, precizeaza colegii de la Incisiv de Prahova. (Detalii aici:
La vremea respectivă, acesta le-a reproșat angajaților Poliției Locale că nu își fac treaba, motiv pentru care toți șefii de departamente vor fi obligați să întocmească rapoarte săptămânale cu măsurile luate privind parcările, construcțiile și comerțul ilegal.
Nici până în prezent primarul nu a vorbit despre un raport în acest sens. Dovadă este interpelarea consilierilor PNL din sendinta de consiliu din 31 august 2018. Aceștia au cerut în continuare o evidență a sancțiunilor aplicate pentru șoferii care parchează pe unde vor, fără să fie amendați, timp în care primarul nu a zis nimic. Inclusiv președintele ședinței, George Botez, a cerut ca acest raport să fie întocmit URGENT.
Poliția Locală a încercat să mintă inclusiv jurnaliștii Republika News în urmă cu câteva săptămâni, cum că au fost aplicate amenzi unor șoferi indisciplinați. În realitate, nu se întâmplase nimic. Detalii aici:
„Spicuim” din sedinta respective (in opinia noastra arata prostia CLARA care s-a agatat de conducerea acestei institutii):
Presedinte de sedinta, avocat George Botez: Si, as vrea sa va rog…e cineva domnul director de la Politia Locala
Pitariu Paula Maria: Eu sunt de la Politia Locala..
Presedinte sedinta – O sa va rog sa pregatiti si o sedinta de comisie de ordine publica pentru ca discutasem cu domnul director acum vreo trei luni de zile ca o face intr-o saptamana dar e si principiul ala ca timpul se dilata se contracta sa…poate reusiti sa o convocati ca sunt problem importante de discutat…
Pitariu Paula Maria: Adrian Vaida se intoarce din concediu doua saptamani, o lasam pentru cand se intoarce?
Rasete in sala de consiliu, se aude cum un consilier zice…”la iarna”, in rasetele celorlalti consilieri…
Presedinte sedinta: Repede (se aud rasete in sala)…Are inlocuitor?
Pitariu Paula Maria: Eu sunt…
Presedinte sedinta: Si nu va descurcati?
Pitariu Paula Maria: Ba da…(se aud iar rasete in sala)
Presedinte sedinta : Dati-i drumul…Keep go away!
Cu omul încuiat nu se poate glumi, pentru că devine bănuitor, suspicios…Dar, daca esti prea incuiat cum e cazul de fata si nu faci fata la sarcasmul elevat si fin? Alaturat puteti viziona sedinta Coniliului Local din 31 august (preluata de la colegii Republika News) in care se poate constata ca aceste sedinte pot fi si benefice cand se gaseste unul ca directorul general adjunct al Politiei Locale Ploiesti…distractie (rasete) garantata!
Cine este PAULA MARIA PITARIU, noul director general adjunct al Politiei Locale Ploiesti?
In anul 2010, in urma reorganizarii Politiei Comunitare in Politie Locala, PAULA MARIA ECHIMESCU (care era Sef Birou Juridic, avand-o in subordine pe consiliera juridic MOCANU ISABELA) a fost nevoita, pentru a nu-si pierde functia de sef birou, sa opteze pentru cea de Sef Birou 2 Ordine Publica. Desi a acceptat aceasta mutare, ulterior a contestat in instanta actul administrativ, dar actiunea i-a fost respinsa si la fond (Tribunalul Prahova, Hotararea nr. 551/20.07.2011) si in recurs (la Curtea de Apel Ploiesti, care, pe 05.09.2011, i-a anulat recursul ca netimbrat). Dosarul a avut nr. unic 5785/105/2011.
Intre timp, PAULA MARIA ECHIMESCU a divortat de ECHIMESCU LAURENTIU GABRIEL.
Deci , experienta ei, in ceea ce priveste activitate de ordine publica, era zero. In urma unor probleme de sanatate, a solicitat sa lucreze numai program de zi, desi programul biroului de ordine publica este pe trei schimburi, numind pur formal la comanda biroului, pentru schimburile II si III, pe politistii locali GRIGORE PAUL si MARIN EDUARD , pentru a coordona activitatea . Acestia, pe langa faptul ca nu indeplineau conditiile pentru coordonare si conducere (nu aveau studii superioare ) erau favorizati, neefectuand activitati de patrulare in teren ca ceilalti colegi, ci de control asupra acestora, asta in timp ce PAULA MARIA PITARIU statea la suete sau lucreaza la organigrame si/ sau „REGULAMENTE DE ORDINE INTERIOARA” (deh, specialista!, vedem maine „minuta” de la Tribunalul Bucuresti sa va dezvaluim cat de „praf” este si in ochii instantelor din Romania) cu madam CARMEN DANIELA GHEORGHE. Normal era ca, pentru motive de sanatate, sa solicite si sa i se aprobe (cu avizul medicului si conform reglementarilor pe linie de sanatate si securitate in munca) schimbarea locului de munca, dar pesemne asteapta sa-i creeze madam director un post de sef birou in cadrul altei structuri, acum cu noua organigrama dospita pe ascuns. Si, iata ca, „visul” s-a realizat. A fost numita de Adrian Dobre, director general adjunct. Oricum, in institutie era de notorietate ca „statea la cafele cu directoarea si sefa serviciului juridic, ca venea la program pe la ora 9,00 si pleca la 16,00, fara a munci absolut nimic.
In orice caz, ca sef birou ordine publica trebuia sa lucreze in ture ziua dupa amiaza si noaptea. Ea nu conducea, coordona sau controla deloc schimburile II si III, avand tot felul de inlocuitori, ca IVAN MARIAN (MARIO).
De aceea, serviciul de ordine publica, cel putin pe partea de activitate a acestui birou, era cam … „praf”.
Deci, Pitariu Paula Maria nu era buna sa conduca un simplu birou de ordine publica dar, pentru primarul nostru PNL este buna de director general adjunct? De „NOAPTEA MINTII”!
Deci, dragi ploiesteni, ”aici sunt banii” dumneavoastra din taxele si impozitele pe care le platim/platiti.
Mai mult, va redam un raport al unei Comisii de Disciplina sa realizati ce „capacitate” a promovat Adrian Dobre!
RAPORT
În atenţia:
– D-nei Echimescu Paula – Şef Birou Pază si Ordine Publică II
– D-lui Vaida Adrian – Director General Adjunct al Politiei Locale Ploiesti
Prima sedinta in vederea cercetarii acestui caz a avut loc in data de 13.12.2010, candComisia de Disciplina constituita prin Decizia nr.1681/06.12.2010, in urmatoarea componenta : Iancu Constantin – presedinte : Dumitrescu Lavinia si Anton Catalin Ionut – membrii si Simion Maria – Secretar, a luat la cunostiinta de continutul referatului intocmit de d-nul Director General Adjunct Vaida Adrian impotriva d-nei Echimescu Paula Sef Birou Paza si Ordine Publica II, inregistrat sub nr.9118/10.10.2010 la secretariatul Politiei Comunitare Ploiesti si cu nr.303/10.12.2010 la secretariatul Comisiei de Disciplina, si a constatat ca referatul indeplineste prevederile art.27 si art.28 din HG nr.1344/2007.
La audiere D-nul Vaida Adrian a declarat Comisiei de Disciplina ca isi mentine punctul de vedere sustinut in referatul inaintat Comisiei de Disciplina.
Cea de a doua sedinta in care s-a efectuat cercetarea acestui caz a vut loc in data de 06.01.2011, de catre Comisia de Disciplina, constituita prin Decizia nr. 1711/15.12.2010, in urmatoarea componenta: Iancu Catalin – presedinte; Dumitrescu Lavinia si Dobre Carmen – membri si Simion Maria – secretar, care au procedat la audierea d-nei Echimescu Paula, care a sustinut ca nu doreste sa fie asistata/reprezentata de un avocat si a mentionat ca doreste o perioada de timp de 10 zile lucratorare, incepand cu data de 07.01.2011, pana la 21.01.2011, pentru depundere de inscrisuri si a nominalizat ca martori in favoarea sa pe d-nul Vaida Adrian si pe d-nul Buligescu George.
Mentionam ca membrii Comisiei de Disciplina in sedinta din data de 11.02.2011, nu au acceptat ca martor in cazul d-nei Echimescu Paula pe d-nul Vaida Adrian, deoarece acesta a intocmit referatul catre Comisia de Disciplina si se afla in raporturi ierarhice directe cu functionarul public a carei fapta sesizata ca abatere disciplinara este cercetata si nici pe d-nul Buligescu George, deoarece se afla in aceeasi situatie cu d-na Echimescu Paula ceea ce ar putea influenta decizia pe care ar trebui sa o ia membrii Comisiei de Disciplina. In sustinerea nevinovatiei ei, d-na Echimescu Paula a declarat ca a luat la cunostiinta de continutul fisei postului la jumatatea lunii noiembrie, dar ca, initial a semnat o fisa a postului in jurul datei de 10.10.2010, dupa care la cateva saptamani, seful ierarhic superior, domnul vaida Adrian a refacut anexa la fisa postului, aceasta fiiindu-i inmanata spre a fi semnata, cerandui-se sa o dateze 04.10.2010, pentru a fi in legalitate. La dosarul cauzei este depusa copie xerox dupa fisa postului d-nei Echimescu Paula nr.1009/01.10.2010 la care este atasata anexa acesteia datata 04.10.2010 si semnata de catre aceasta.
Intrebata fiind de membrii Comisiei de Disciplina daca au existat diferente de continut intre cele 2 anexe ale fisei postului (care nu au fost depuse la dosar), doamna Echimescu Paula sustine ca sunt atributii in plus in anexa noua, mentionand totusi, ca ar fi acceptat functia publica de Sef Birou Paza si Ordine Publica II, indiferent de ce atributii ar fi avut in actuala anexa la fisa postului.
Referitor la intocmirea rapoartelor saptamanale de activitate, in cadrul audierii doamna Echimescu Paula a declarat ca nu intelege despre ce fel de rapoarte de activitate este vorba : «al meu personal sau pe birou ? », desi la dosarul cauzei se afla un model de raport de activitate intocmit de doamna Echimescu Paula, in perioada 12.07.2010-16.07.2010, pe cand ocupa functia de Sef Serviciu Juridic-Contencios, Proceduri. In ceea ce priveste intocmirea proceselor-verbale de instruire a agentilor din subordine cu privire la prevederile Planului de Paza si Ordine Publica al Municipiului Ploiesti (este documentul prin care este reglementata activitatea de paza si ordine publica a municipiului Ploiesti din care fac parte consemnul general si consemnul particular al zonelor de responsabilitate), d-na Echimescu Paula ne-a declarat ca nu este nevoie ca dansa sa cunoasca prevederile acestui plan, ca atare nu putea efectua instruirea agentilor la ceva ce nu cunostea, acesta fiind obiectul activitatii biroului pe care il conduce, deoarece provine dintr-o functie ce nu a avut in niciun fel tangenta cu ordinea publica, consemn particular, control posturi obiective, planuri de actiuni, planuri de interventie etc., activitati specifice ordinii publice, avand in vedere ca nu a primit niciun fel de indrumare.
Doamna Echimescu Paula a declarat ca instruirea cu privire la prevederile consemnul general si consemnul particular al zonelor de responsabilitate se face la si parte integranta din tematica de instruire, odata cu repartizarea in posturi, de catre sefii de tura si ca agentii ar trebui sa cunoasca prevederile acestor consemne, deoarece institutia s-a infiintat acum 5 ani de zile.
Intrebata fiind de membrii comisiei daca a prezentat conducatorului institutiei procese verbale de instruire, asa cum prevede pct. 23 din anexa la fisa postului nr. 1009/01.10.2010, aceasta sustine ca nu a prezentat astfel de procese verbale, deoarece instruirea se face pe niste foi volante, care stau numai la camera si nu a primit niciun fel de instruire, ordina sau dispozitie scrisa din partea sefului ierarhic, domnul Vaida Adrian, dar la luarea la cunostinta a atributiilor din fisa postului a remarcat ca are atributii de control, de instruire privind inmanarea si folosirea port armamentului.
In ceea ce priveste controalele pe care ar fi trebuit sa le efectueze doamna Echimescu Paula sustine ca nu a putut desfasura aceasta activitate intrucat nu i-a fost pus la dispozitie un mijloc de transport si neavand cine o insoti in scopul efectuarii controalelor, asa cum este stipulat la pct. 17 din anexa la fisa postului si nu este nici foarte bine pregatita inainte de a-i controla pe altii.
In data de 04.01.2011 doamna Echimescu Paula a depus Comisiei de Disciplina un dosar care cuprinde 57 de file. Dosarul depus contine copii xerox de pe : procesul verbal de sedinta din data de 08.11.2010, procese verbale de instruire si rapoarte de activitate pentru cele 2 birouri de paza si ordine publica din perioada noiembrie decembrie 2010, cat si o intampinare la acuzatiile care i se aduc prin referatul intocmit de domnul Vaida Adrian, Director General Adjunct.
Referitor la rapoartele de activitate depuse de catre d-na Paula Echimescu, la secretariatul Comisiei de Disciplina, membrii acestei comisii au concluzionat urmatoarele :
La punctul 25 din anexa fisei postului sefului de birou, se stipuleaza : “intocmeste raport de activitata saptamanal, pe care il prezinta conducerii institutiei”.
La dosarul cauzei, de la fila 24 la fila 51 inclusiv, se afla depuse in data de 21.01.2011 de catre doamna Echimescu Paula, sef Birou Paza si Ordine Publica II, rapoarte de activitate ale Birourilor Paza si Ordine Publica I si II, pentru fiecare saptamana din perioada 01 noiembrie 2010-02 ianuarie 2011.
O prima observatie a Comisiei de disciplina fata de aceste rapoarte consta in faptul ca multe dintre acestea se regasesc de 2 ori, astfel :
– raportul saptamanal 01-07 noiembrie 2010 se afla atat la fila 34, cat si la fila 49;
– raportul saptamanal 08-14 noiembrie 2010 se afla atat la filele 32-33, cat si la filele 47-48;
– raportul saptamanal 15-21 noiembrie 2010 se afla atat la filele 30-31, cat si la filele 45-46;
– raportul saptamanal 22-28 noiembrie 2010 se afla atat la filele 28-29, cat si la filele 43-44;
– raportul saptamanal 29 noiembrie-05 decembrie 2010 se afla atat la filele 26-27, cat si la filele 41-42;
– raportul saptamanal 06-12 decembrie 2010 se afla atat la filele 35-36, cat si la filele 50-51;
Neluand in considerare aceasta observatie, Comisia a analizat rapoartele depuse, prin prisma prevederii punctului 25 din anexa fisei postului si pentru clarificarea situatiei a solicitat conducerii institutiei, prin adresa nr. 1446/04.05.2011 inregistrata la secretariatul Politiei Locale Ploiesti si, respectiv nr. 110/04.05.2011 inregistrata la secretariatul Comisiei de Disciplina, sa comunice temeiul legal (nota interna) si un model de astfel de raport pe care seful de birou avea sarcina sa il intocmeasca, aceasta cu atat mai mult cu cat, in intampinarea despusa, doamna Echimescu Paula face mentiunea ca “se impune precizarea ce se intelege prin raport saptamanal de activitate : al meu personal sau cel privind activitatea biroului in ansamblu.”
Urmare adresei mentionate mai sus, conducerea institutiei a pus la dispozitia Comisiei NOTA INTERNA NR. 2163/22.03.2010, precum si un raport de activitate saptamanal (pe zile) din perioada 12.07.2010 – 16.07.2010, al doamnei Echimescu Paula pe care aceasta il intocmise conform notei interne precizate mai sus, ca Sef Serviciu Juridic-Contencios, Proceduri, functie ocupata anterior celei de sef Birou Paza si Ordine Publica II.
Analizand rapoartele depuse la dosar de catre doamna Echimescu Paula si modelul transmis de conducerea institutiei, Comisia a concluzionat urmatoarele :
– raportul de activitate saptamanal intocmit de doamna Echimescu Paula ca sef Serviciu Juridic, descrie activitatea desfasurata de aceasta ca sef, si nu activitatea serviciului pe care il conducea la vremea respectiva si, mai mult decat atat, acest raport a fost prezentat conducerii institutiei, fapt ce reiese din viza Directorului General aflata pe prima pagina;
– rapoartele de activitate depuse la dosar de catre doamna Echimescu Paula fac referire la activitatea saptamanala desfasurata de catre cele 2 birouri de paza si ordine publica, si nu la activitatea desfasurata de doamna Echimescu in calitate de sef al unuia dintre aceste birouri;
Fata de acest aspect, doamna Dumitrescu Lavinia, membru al Comisiei de disciplina, avand, la momentul respectiv, functia de consilier in cadrul Compartimentului Relatii cu Publicul-Comunicare, face urmatoarea precizare : prin nota interna nr. 8179/27.11.2011, s-a solicitat intocmirea si transmiterea catre reprezentantii compartimentului mentionat mai sus, a rapoartelor activitatii saptamanale, desfasurate de catre fiecare serviciu/birou/compartiment din cadrul institutiei, aceste rapoarte fiind centralizate la nivelul Compartimentului Relatii cu Publicul-Comunicare, care intocmea astfel raportul saptamanal de activitate al intregii instituii. Acest raport era prezentat si semnat de Directorul General si postat pe site-ul institutiei de catre reprezentantii compartimenului mentionat mai sus.
Mai mult decat atat, in nota transmisa de Compartimentul Relatii cu Publicul-Comunicare (invocata in intampinarea desusa de doamna Echimescu Paula), nu se facea referire la anularea notei interne prin care sefii de servicii sau birouri aveau obligatia de a intocmi rapoarte cu activitatea desfasurata in calitate de personal cu functie de conducere.
Analizand asupra acestei situatii, Comisia de disciplina conchide ca cele 2 note interne fac referire la rapoarte de activitate diferite, si anume:
– nota nr. 2163/22.03.2010 la rapoartele individuale ale personalului cu functie de conducere, respectiv sefi de servicii/birouri;
– nota nr. 8179/27.11.2010 la rapoartele activitatilor saptamanale desfasurate la nivelul departamentelor institutiei.
Pe aceasta tema, in intampinarea depusa, doamna Echimescu Paula face o precizare cu privire la raportul personal sau cel privind activitatea biroului in ansamblu, iar aceasta mentiune, coroborata cu faptul ca doamna Echimescu Paula intocmise anterior rapoarte individuale cu activitatea desfasurata ca sef Serviciu Juridic, duc la concluzia ca aceasta avea cunostinta de obligativitatea intocmirii raportului personal de activitate si prezentarea acestuia conducerii institutiei, dar nu a facut acest lucru. Mai mult decat atat, fiind de formatie jurist, cunoaste faptul ca in lipsa unei mentiuni exprese privind modificarea, completarea sau anularea unei prevederi, aceasta, in cazul de fata nota nr. nota nr. 2163/22.03.2010 se afla in vigoare la momentul intocmirii referatului de catre Directorul General Adjunct.
Presupunand ca prin nota interna nr. 8179/27.11.2011, s-ar fi anulat obligativitatea intocmirii rapoartelor personale de activitate ale sefilor de servicii sau birouri, doamna Echimescu Paula ar fi trebuit sa intocmeasca astfel de rapoarte macar pana la data primirii acestei note, dar din actele depuse la dosar nu reiese nici acest lucru, pentru luna octombrie 2010 nefiind depus la dosarul cauzei niciun fel de raport de activitate.
A treia sedinta a Comisiei de Disciplina constituita prin Decizia nr. 731/28.04.2011, in urmatoarea componenta : Preşedinte : Constantinescu Gabriela Camelia; Secretar : Constantin Rodica; Membrii : Dumitrescu Lavinia, Cazan Moise Mirel a avut loc in data de 12.05.2011, cu ocazia audierii domnului Constantin Constantin. Acesta a declarat ca in zilele de 10, 12, 29, 30 noiembrie 2010 a efectuat instructajul zilnic cu agentii grupei I la care nu a participat doamna Echimescu Paula, care de obicei nu vine, iar cand in putinele dati cand se prezinta, este dezinteresata de problemele agentilor din subordinea dumneaei.
Intrebat fiind de ce procesele verbale de instruire din perioada amintita mai sus, depuse de doamna Echimescu Paula sunt semnate de aceasta, domnul Constantin Constantin a declarat ca dansa vine dupa ce se efectueaza instructajul si oamenii sunt repartizati in posturi si contrasemneaza procesele verbale. In putinele dati in care se prezinta la sedintele de instruire, nu face niciun instructaj, neavand nimic de comunicat agentilor din subordine.
Dl. Constantin Constantin a declarat ca nu a fost personal instruit de catre cea care ii este sef ierarhic cu privire la continutul Regulamentului de Ordine Interioara al Politiei Comunitare Ploiesti, a consemnului general si particular in perioada octombrie 2010-mai 2011.
Domnul Constantin Constantin a adaugat mentiunea ca ar vrea pentru imbunatatirea activitatii de paza si ordine publica, ca seful de birou sa se implice in instruirea zilnica, sa prezinte tematica zilnica si sa aduca la cunostinta fiecarei grupe la intrarea in schimb situatia operativa din schimbul anterior.
A patra sedinta a Comisiei de Disciplina constituita prin Decizia nr. 731/28.04.2011, in urmatoarea componenta : Preşedinte : Constantinescu Gabriela Camelia; Secretar : Constantin Rodica; Membrii : Dumitrescu Lavinia, Stoichiciu Cezar a avut loc in data de 19.05.2011, cu ocazia audierii domnului Popescu Ionut, politist local in cadrul Biroului Ordine Publica III.
Acesta a declarat ca la sedintele de instruire la intrarea in serviciu, doamna Echimescu Paula nu participa, dar contrasemneaza procesele verbale de instruire la sfarsitul sedintei, sau le semneaza retroactiv. Cu privire la controalele efectuate, domnul Popescu Ionut a precizat ca in perioada octombrie 2010-mai 2011, nu a fost controlat de doamna Echimescu Paula.
Domnul Popescu Ionut a declarat ca procesele verbale de instruire se pastreaza la camera, avand acces la ele oricine, aceastea nefiind tinute sub cheie.
In cadrul audierii acesta sustine ca nu a fost instruit de doamna Echimescu Paula cu privire la consemnul general si particular, nici cu privire la regulile privind primirea-predarea, portul si folosirea armamentului si munitiei.
In final domnul Popescu Ionut a adaugat ca ar fi de dorit ca sefii birourilor ordine publica sa se prezinte si sa faca instruirea zilnica, inclusiv pe linie de armament.
In urma analizarii probelor administrate in aceasta cauza, membii Comisiei de Disciplina au constatat ca fiind intemeiata sesizarea domnului Vaida Adrian privind neindeplinirea sarcinilor de serviciu de catre doamna Echimescu Paula, Sef Birou Paza si Ordine Publica II, deoarece aceasta nu a efectuat instruirea lunara cu privire la prevederile consemnului general si al consemnului particular al zonelor de responsabilitate, stabilite in planul de paza si ordine publica, si a modului de desfasurare a transportului de valori monetare pentru efectivele din subordine, in perioada 04.10.- 06.12.2010, asa cum se stipuleaza la pct. 12 si 23 din anexa la fisa postului nr. 1009/01.10.2010. De asemenea, in aceasta perioada domna Echimescu Paula nu a intocmit raport de activitate conform Notei Interne nr. 2163/22.03.2010, neindeplinindu-si atributiile din anexa fisei postului, prevazute la pct. 25. Totodata, doamna Echimescu Paula, avand obligativitatea de a efectua numarul de controale stabilit (un control pe schimb) atunci cand se afla in serviciu, conform declaratiilor politistilor locali audiati in acest caz, nu si-a indeplinit sarcinile de serviciu, conform pct. 17 din anexa la fisa postului.
La individualizarea sanctiunii disciplinare, se va avea de asemenea in vedere, dar nu in mod exclusiv, comportarea generala in timpul serviciului a dnei. Echimescu Paula si, in special, imprejurarea confirmata in mod expres de catre aceasta ca este insuficient pregatita profesional la momentul de fata pentru exercitarea functiei ocupate. Sub acest aspect invoca chiar o anumita incompatibilitate personala intre pregatirea stiintifica de baza a acesteia (studii juridice) si functia publica ocupata.
Comisia de disciplina retine de asemenea atitudinea reticenta a dnei. Echimescu Paula care, desi recunoaste lipsa unei pregatiri de specialitate compatibila cu specificul functiei publice ocupate, nu a efectuat de la momentul ocuparii functiei minime demersuri pentru a se adapta la aceasta. Nu pot fi ignorate eventualele riscuri generate de neindeplinirea atributiilor de serviciu in sensul ca, pe fondul unei insuficiente si necorespunzatoare instruiri a agentilor incadrati in Biroul Paza si Ordine Publica II, pot interveni situatii si/sau evenimente deosebite, chiar tragice.
Comisia de Disciplina propune, in unanimitate sanctionarea doamnei Echimescu Paula cu « retrogradarea in functia publica pe o perioada de un an de zile », conform art. 77(3), lit. d) din Legea nr. 188 /1999 privind statutul functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel propunem retrogradarea acesteia din functia publica de conducere – Sef Birou Paza si Ordine Publica II in cea de functionar public de executie pentru o perioada de 1 an, deoarece nu a putut dovedi ca si-a indeplinit atributiile de serviciu, stabilite prin fisa postului nr. 1009/01.10.2010, aceasta abatere disciplinara fiind prevazuta la Cap. VIII, art. 2, pct. 59 din Regulamentul Intern al Politiei Comunitare Ploiesti nr. 6251/05.11.2009: <<constituie abatere disciplinara, savarsirea cu vinovatie, neindeplinirea atributiilor de serviciu conform prevederilor planului de paza sau a fisei postului ». (Cerasela N.).
Exclusiv
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Exclusiv
Mozaic Piscina: Transforma-ti Bazinul intr-o Opera de Arta Acvatica
Aspectul vizual al piscinei tale este la fel de important ca functionalitatea sa. Mozaicul piscina este una dintre cele mai elegante si durabile optiuni de finisaj, transformand un simplu bazin intr-un element architectural spectaculos. Fie ca preferi culori clasice sau modele contemporane, mozaicul ofera posibilitati nelimitate de personalizare.
Aspectul vizual al piscinei tale este la fel de important ca functionalitatea sa. Mozaicul piscina este una dintre cele mai elegante si durabile optiuni de finisaj, transformand un simplu bazin intr-un element architectural spectaculos. Fie ca preferi culori clasice sau modele contemporane, mozaicul ofera posibilitati nelimitate de personalizare.
De ce sa alegi mozaic pentru piscina ta?
Mozaicul de piscina nu este doar o alegere estetica, ci si una practica. Suprafata sa neteda rezista la alge, este usor de curatat si nu se decoloreaza in contact prelungit cu clorul sau cu razele UV. Un finisaj de calitate cu mozaic poate dura 20-30 de ani fara probleme majore, facand aceasta investitie extrem de rentabila pe termen lung.
Tipuri de mozaic pentru piscina
Mozaicul din sticla este cel mai popular pe piata actuala. Reflexia luminii in fatetele sticlei creeaza un efect spectaculos al apei, asemanator cu piscinele din resort-urile de lux. Culorile sunt vibrante, nu se estompeaza in timp si ofera o luminozitate aparte intregii piscine.
Mozaicul ceramic este o alternativa mai accesibila ca pret, cu o rezistenta excelenta la umezeala si la variatiile de temperatura. Exista intr-o gama larga de culori si texturi, putand imita aspectul pietrei naturale sau al materialelor moderne.
Mozaicul din piatra naturala (marmura, travertin, bazalt) aduce un aspect premium si un caracter unic fiecarei piscine. Fiecare placheta este unica, ceea ce face ca nicio piscina acoperita cu mozaic natural sa nu semene cu alta.
Sfat TotalPool: Pentru efectul cel mai spectaculos, combina mozaic albastru-turcoaz pe fundul si peretii piscinei cu o banda decorativa in culori contrastante la linia apei. Rezultatul este demn de o villa de lux.
Cum se monteaza mozaicul de piscina?
Montajul mozaicului piscina necesita profesionalism si materiale speciale. Se utilizeaza adezivi rezistenti la apa si rosturi flexibile care permit dilatarea si contractarea suprafetei fara crapaturi. Este esential ca suprafata de baza sa fie perfect plana si curata inainte de aplicare. Un montaj corect garanteaza durabilitatea pe termen lung.
Culorile de mozaic si efectul lor asupra apei
Culoarea mozaicului influenteaza direct perceptia culorii apei. Nuantele de albastru si turcoaz creeaza o apa de un albastru vibrant, tipic piscinelor din Mediterana. Mozaicul alb sau crem ofera un efect de apa de un verde-albastru discret si elegant. Nuantele inchise, de antracit sau negru, ofera un aspect ultra-modern si o apa cu reflexii dramatice.
Unde gasesti mozaic de calitate pentru piscina?
Pe totalpool.ro gasesti o gama variata de mozaic piscina, de la plachete simple monocrome pana la colectii premium de sticla cu efecte tridimensionale. Toate produsele sunt certificate pentru utilizare in mediu acvatic si beneficiaza de garantie extinsa.
Exclusiv
Cursul de contabil poate fi șansa spre independența financiară mult dorită!
Există unele domenii unde este nevoie mereu de oameni bine pregătiți, care să facă față situațiilor stresante și… să nu se plictisească niciodată de ceea ce fac. Unul dintre ele este cel financiar, un domeniu care pare mult prea rigid pentru mulți dintre noi. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa, sau cel puțin așa ne dau asigurări cei care lucrează în branșă. Poate că și tu ești pasionat de așa ceva, și ți-ai dori să ai o carieră frumoasă, și de aceea ești în căutarea unei șanse de a-ți schimba viața. Să urmezi o facultate de specialitate nu intră acum pe lista ta de priorități, dar asta nu este o cerință obligatorie. Dimpotrivă, poți urma un curs de contabil și, la final, vei putea să te angajezi imediat și să începi să lucrezi în acest domeniu unic.
Există unele domenii unde este nevoie mereu de oameni bine pregătiți, care să facă față situațiilor stresante și… să nu se plictisească niciodată de ceea ce fac. Unul dintre ele este cel financiar, un domeniu care pare mult prea rigid pentru mulți dintre noi. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa, sau cel puțin așa ne dau asigurări cei care lucrează în branșă. Poate că și tu ești pasionat de așa ceva, și ți-ai dori să ai o carieră frumoasă, și de aceea ești în căutarea unei șanse de a-ți schimba viața. Să urmezi o facultate de specialitate nu intră acum pe lista ta de priorități, dar asta nu este o cerință obligatorie. Dimpotrivă, poți urma un curs de contabil și, la final, vei putea să te angajezi imediat și să începi să lucrezi în acest domeniu unic.
Un curs de contabil scurt, dar intens
Dacă te-ai gândit să faci o schimbare de carieră sau să-ți îmbunătățești abilitățile într-un domeniu unde este nevoie mereu de buni profesioniști, cursul de contabil urmat la Centrul de Calificare și Pregătire Profesională este cea mai bună alegere. Vestea bună este că avem de a face cu un program scurt, dar foarte intens și bine structurat, care durează doar 10 săptămâni. După ce vei încheia cursul și vei primi diploma de absolvire, vei avea toate cunoștințele necesare pentru ca să te poți angajaza ca să profesezi în domeniul financiar. Pentru că da, unul dintre marile avantaje de care ai parte atunci când urmezi orice curs la Centrul de Calificare și Pregătire Profesională se referă la faptul că poți începe să lucrezi imediat după absolvire. Aici se pune mare acceent pe partea practică a cursului, care se desfășoară în condiții reale de muncă, iar asta înseamnă că vei avea experiența necesară pentru a putea face față cerințelor angajatorilor încă din primele zile la job.
Cât costă cursul și cum poți plăti?
Prețul cursului este unul destul de accesibil, de doar 900 de lei, la care se adaugă o taxă de examinare de 100 de lei. De asemenea, ți se pun la dispoziție opțiuni flexibile de plată, în rate și sunt acceptate toate metodele de plată, începând de la numerar și card până la transfer bancar.
Diplomă recunoscută în țară și peste hotare
Diploma pe care o vei primi la finalul cursului de contabil urmat în cadrul Centrului este una recunoscută atât în România, cât și peste hotare. Programele lor sunt acreditate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației, în conformitate cu standardele ANC. Dacă mai ai nevoie de alte argumente, îți spunem că vorbim despre mai bine de 2000 de absolvenți anual și peste 30.000 de persoane deja formate în cadrul Centrului.
Cursuri disponibile în mai multe orașe din țară
Cursurile de contabil organizate în cadrul Centrului pot fi urmate în mai multe orașe din țară, cum ar fi Deva, Buzău, Târgu Jiu, Alba Iulia, București și Constanța. Cei care îți vor ghida pașii pe acest drum au o mare experiență în domeniu, și de la care vei putea învăța multe informații utile și tot ce mai trebuie să știi ca să poți începe să lucrezi cât mai repede.
Fă acum schimbarea de care este nevoie!
Chiar dacă nu ai reușit încă să obții diploma de Bacalaureat, tot nu este o problemă dacă vrei să urmezi cursul! Contează doar să fi finalizat învățământul liceal și să atașezi la dosarul de înscriere o adeverință medicală care atestă că ești apt/ă din punct de vedere medical.
Nu mai aștepta prea mult, pentru că locurile se ocupă rapid, de alți doritori, care au înțeles că această decizie este una care le poate schimba viața. Vorbim despre un domeniu unde, dacă ai o diplomă recunoscută, ai șanse reale de angajare și astfel ești mai aproape de stabilitatea financiară dorită. Toate firmele și companiile au nevoie continuu de specialiști în domeniul contabilității. Prin urmare, nu mai aștepta prea mult și fă acum demersurile necesare pentru înscrierea la cursul de contabil organizat de Centru! Sună acum la numărul de telefn 0374/49.39.29 pentru a afla mai multe detalii sau vino direct într-unul dintre centrele din orașele despre care ți-am amintit. Locurile sunt limitate, dar oportunitatea este una pe care nu vrei să o ratezi!
-
Afaceriacum 6 zileCe rezultate poți obține din advertoriale publicate strategic
-
Afaceriacum 5 zileVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Uncategorizedacum 4 zile
De Ce Afacerea Ta Are Nevoie de un Specialist SEO în 2026
-
Afaceriacum 6 zile
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
-
Uncategorizedacum 4 zileAmway raportează o creștere sustenabilă în 2025 în regiunea ESAN:Europa, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă înregistrează o creștere de 3,5% a vânzărilor, ajungând la 439 de milioane de dolari, în timp ce veniturile globale ating 7,3 miliarde de dolari
-
Afaceriacum 4 zileDe ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
-
Uncategorizedacum 4 zile
Icoana — Cadoul Perfect pentru Orice Ocazie Importantă din Viața unui Creștin
-
Uncategorizedacum 4 zile
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

