Afaceri
EXCLUSIV! Dezvăluiri BOMBĂ! Se pregătește un nou caz BURNEI! Cine este următoarea VICTIMĂ de pe listă! Nume grele implicate! Zeci de mii de pacienți sacrificați | Capitala24
Aflaţi pe marginea prăpastiei, el i-a readus la viaţă. Mai mult decât atât, acesta este recunoscut, inclusiv la nivel internaţional, ca un cercetător de mare valoare. Prin el, medicina a progresat şi progresează.
Din motive personale m-am aflat mai bine de şase luni în “pelerinaj” la Spitalul Fundeni, unde am aflat informaţii care m-au cutremurat de-a dreptul. Iniţial am auzit un zvon potrivit căruia schema prin care au fost distruşi medicii Burnei – Lucan urmează să fie reluată, doar că de data aceasta va fi un alt medic de geniu în rolul principal. Chiar Irinel Popescu.
Ministerul Sănătăţii, ONG-uri celebre şi acelaşi etern procur DIICOT, Marian Delcea ar urma să fie piesele cele mai important în acest puzzle diabolic.
Pe scurt, un jurnalist pe numele A.C., ajuns între timp activist într-o fundaţie plătită de miliardarul George Soros, (nu am nimic cu modul în care-şi foloseşte banii, doar constat) ar urma să publice “pe gratis” pe Rise Project (citat din spusele domnului deputat USR, Emanuel Ungureanu) o anchetă prin care să arate că profesorul Irinel Popescu este mare traficant de organe.
Ulterior, ancheta ar urma să fie “rostogolită” şi “înflorită” în mai multe publicaţii online, dar şi pe TV, prin care să i se contureze un profil monstros celui mai sus menţionat. Pe aceeaşi reţetă de succes procurorul Delcea de la DIICOT s-ar sesiza şi ca şi în cazurile Burnei şi Lucan s-ar cere arestarea preventivă a acestuia, prof. dr. Irinel Popescu fiind un pericol public.
Procurorul Delcea l-a anchetat în trecut şi pe fostul director executiv al Agenţiei Naţioanel de Transplant, Victor Zotta. Acesta era acuzat că ar fi traficat ovule, iar ulterior procurorul a primit şi dosarul Lucan. Despre el, mai multe surse mi-au spus că ar avea ceva “scheleţi în dulap”, din trecutul lui mai tumultuous, dar despre asta povestim cu altă ocazie. Iar alegerea lui în domeniul acesta delicat nu ar fi deloc întâmplătoare, mai ales că am văzut cu toţii cum şi-au plătit unii poliţele folosindu-se de Justiţie.
Revenind la cazul lui Irinel Popescu, deşi mi s-a părut o glumă iniţial, m-am gândit să investighez situaţia. Vedeam cu ochii mei ce fel de om era, cum trata pacienţii, dar înţelegeam şi mizeria din sistemul de sănătate.
Aşa am ajuns la deputatul USR, Emanuel Ungureanu, cel care în trecut a fost asistent social chiar în spitalul unde opera doctorul Mihai Lucan. Nu are sens să mai detaliez scandalul monstru, de tip PR pentru neiniţaţi, pe care acesta l-a făcut cu cel mai mare urolog pe care l-a avut România vreodată. I-a distrus reputaţia, iar dosarul penal l-a oprit să-i mai opereze pe cei care aşteptau de la el o nouă şansă la viaţă.
Într-o discuţie cu deputatul Emanuel Ungureanu, acesta a încercat practic să mă convingă că Irinel Popescu face şi el “trafic de organe”, nu doar Mihai Lucan. Mi-a povestit şi despre ancheta lui A.C., care ar urma să apară pe Rise Project, doar că am aflat că ÎNCĂ nu a găsit pacienţii de tip-victimă cu care să creeze acelaşi tip de emoţie colectivă. Din câte înţeleg încă mai caută. Totuşi domnul Ungureanu s-a grăbit să-mi facă legătura cu un pacient care avea să-mi confirme statutul de traficant al lui Irinel Popescu.
Era acelaşi Iulian Iacob, martor în dosarul Lucan, cel care şi-ar fi vândut rinichiul pentru a salva viaţa unui bărbat din Azerbaidjan, iar tranzacţia ar fi fost aranjată chiar de celebrul medic. Nu am apucat să-l caut eu, pentru că mi-a luat-o el înainte. În câteva minute, deputatul USR îi spusese deja să ia legătura cu mine, semn că cei doi sunt foarte apropiaţi. Acesta începe să-mi spună că Irinel Popescu este “ce-l mai mare mafiot” (greşelile de gramatică nu-mi aparţin) şi că l-a internat în Spitalul Fundeni pentru a dona un lob de ficat lui Borcea Ion, fostul şef al vameşilor . Eu îi cer dovezi, el îmi spune că are fişa de internare şi că urma să primească 4.500 de euro. Doar că nu i-a primit, iar operaţia nu a avut loc. Totuşi, el insistă că Irinel Popescu ar fi trebuit să oprească acel transplant, nu să-l încurajeze. Eu uşor nelămurită, îi cer detalii, el mă trimite la Codul Penal, iar apoi mă blochează pe facebook. Totuşi nu a donat nimic!
Acest domn este unul dintre cei cu care se construieşte un dosar în România. Aşadar pe baza acestor fantasmagorii, profesorul Irinel Popescu ar urma să fie demonizat, făcut harcea-parcea în presă şi scos din sala de operaţii.
Ministerul Sănătăţii ar urma să trimită un control, care ar trebui să constate nereguli în documentele de transplant. Dacă nu există, ele se fabrică. Zeci de pacienţi ar urma să fie sacrificaţi.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea s-a arătat şi ea uluită de această poveste halucinantă şi m-a asigurat că domnia sa sprijină medicina, medicii, dar şi pacienţii. Aceasta a mai spus că nu ar aviza niciodată un control care să nu aibă un motiv real. Și totuşi surse din Ministerul Sănătăţii, mi-au povestit că unul dintre cei care ocupă o funcţie importantă în corpul de control al ministrului Sănătăţii are o temă clară, în ceea ce-l priveşte pe Irinel Popescu.
Interesant este că deşi în ultima perioadă toţi marii medici au fost puşi la zid, umiliţi, insultaţi în presă şi demonizaţi, unul singur a scăpat neatins. Este vorba despre rectorul Facultăţii de Medicină, Ionel Sinescu, cel al cărui nume a fost de multe ori pe listă să devină ministru al Sănătăţii. Lumea medicală mi-a povestit despre rivalitatea care exista între acesta şi Mihai Lucan, dar şi despre rivalitatea lui cu profesorul Irinel Popescu, pe care l-ar ataca de ani buni.
Dacă această poveste, desprinsă parcă dintr-un film SF, devine realitatea, înseamnă că România nu numai că se îndreaptă într-o direcţie complet greşit, dar deja a început coborârea în abis. Pentru că să distrugi cariera de o viaţă a unui om care a construit în medicină, să sacrifici zeci de pacienţi doar pentru un business şi orgoliu personal, este în mod cert începutul sfârşitului. Indiferent câte zerouri au cifrele afacerii şi numele persoanelor implicate, în materie de sănătate UN ZERO este un egal doar cu ZERO.
Afaceri
Cum construiești un flux eficient de producție pentru stickere: 5 aspecte care fac diferența
Cererea pentru stickere personalizate este prezentă astăzi în numeroase industrii, de la retail și producție până la HoReCa, organizatori de evenimente și companii care investesc constant în branding vizual. Clienții își doresc produse personalizate, livrate rapid și cu o calitate constantă, indiferent de volum.
În acest context, succesul unei afaceri de print nu depinde doar de design sau de viteza de imprimare. Un flux de producție eficient înseamnă echipamente potrivite, materiale alese corect, procese optimizate și posibilitatea de a reduce pierderile fără a compromite calitatea. Iată cinci aspecte care pot influența semnificativ productivitatea și profitabilitatea unei activități de producție de stickere.
1. Alegerea imprimantei pentru stickere potrivite aplicațiilor realizate
Nu toate imprimantele pentru stickere sunt construite pentru aceleași tipuri de aplicații. Cerințele pentru autocolantele utilizate în industria auto sunt diferite de cele necesare pentru etichete de produs, stickere decorative sau grafică pentru vitrine și spații comerciale.
Din acest motiv, alegerea unei imprimanta de stickere de la Grup Transilvae trebuie făcută pornind de la tipurile de lucrări care generează cel mai mare volum de producție. Un echipament potrivit poate oferi o productivitate mai ridicată, compatibilitate cu o gamă mai largă de materiale și acces la aplicații precum stickere transparente cu imprimate cu alb, autocolante premium sau produse personalizate pentru industrii diferite.
Pe termen lung, alegerea corectă a imprimantei influențează nu doar calitatea lucrărilor, ci și capacitatea de a accepta proiecte noi și de a răspunde unor cerințe tot mai diverse din partea clienților.
2. Materialele utilizate și aplicațiile pe care le poți dezvolta
Atunci când se discută despre producția de stickere, atenția se îndreaptă de cele mai multe ori către imprimantă. Totuși, materialul utilizat poate avea un impact la fel de important asupra rezultatului final.
Autocolantele monomerice sunt frecvent utilizate pentru aplicații promoționale și campanii pe termen scurt, în timp ce materialele polimerice oferă o rezistență mai bună în condiții de exterior și o stabilitate superioară în timp. Alegerea suportului potrivit influențează atât aspectul vizual al produsului, cât și comportamentul acestuia după aplicare.
În plus, apar constant materiale care permit dezvoltarea unor noi categorii de servicii. Un exemplu este HP Removable Adhesive Fabric, un material textil autoadeziv utilizat pentru decor interior, amenajări temporare, expoziții și personalizarea spațiilor comerciale. Astfel, alegerea materialelor nu înseamnă doar realizarea unor produse mai bune, ci și accesul către piețe și aplicații noi.
3. Un flux Print & Cut bine integrat
În majoritatea cazurilor, stickerul nu trebuie doar imprimat, ci și tăiat pe contur conform formei finale. De aceea, eficiența procesului depinde în mare măsură de modul în care imprimarea și tăierea sunt integrate în fluxul de producție.
Atunci când imprimanta și cutterul comunică eficient, timpul de lucru scade, iar riscul apariției erorilor de poziționare este redus. Operatorii nu mai pierd timp cu procese manuale repetitive, iar comenzile pot fi finalizate mai rapid.
Beneficiile sunt evidente mai ales în cazul comenzilor personalizate, unde fiecare proiect poate avea dimensiuni, forme și configurații diferite. Un flux Print & Cut bine integrat contribuie la creșterea productivității și permite gestionarea unui volum mai mare de lucrări fără a fi necesară creșterea proporțională a resurselor.
4. Nesting-ul și automatizarea pregătirii fișierelor
Materialul reprezintă una dintre cele mai importante componente ale costului final într-un proiect de print. Din acest motiv, utilizarea eficientă a fiecărei suprafețe disponibile poate genera economii importante pe termen lung.
Funcțiile de nesting permit poziționarea automată a elementelor grafice astfel încât să fie folosit cât mai eficient spațiul disponibil pe material. Chiar dacă diferențele par minore la nivelul unei singure lucrări, acestea devin semnificative atunci când sunt analizate la nivelul întregii producții.
În paralel, soluțiile software dedicate automatizării pot reduce timpul necesar pregătirii fișierelor și pot elimina numeroase operațiuni repetitive. Platforme precum Caldera PrimeCenter sunt concepute pentru optimizarea acestei etape și pot contribui atât la reducerea consumului de material, cât și la creșterea eficienței întregului flux de lucru.
5. Testarea aplicațiilor înainte de investiție
Atunci când analizezi o investiție într-un nou echipament, specificațiile tehnice oferă doar o parte din informațiile necesare. În practică, cea mai relevantă evaluare este cea realizată pe aplicațiile pe care le produci zi de zi.
O imprimantă poate avea caracteristici excelente pe hârtie, însă performanța reală trebuie verificată în raport cu fișierele, materialele și cerințele specifice ale fiecărei afaceri. Testarea permite evaluarea calității imprimării, a productivității și a modului în care echipamentul se integrează în fluxul existent.
În Showroom-ul Grup Transilvae din București, aveți ocazia de a analiza echipamentele în condiții reale de producție, puteți testa atât calitatea imprimării, cât și fluxul Print & Cut utilizând propriile aplicații și materiale. O astfel de evaluare oferă o imagine mult mai clară asupra beneficiilor pe care o investiție le poate aduce în activitatea de zi cu zi.
Concluzie
Un flux eficient de producție pentru stickere nu se rezumă la alegerea unei imprimante performante. Productivitatea și profitabilitatea sunt influențate de întregul ecosistem de lucru: echipamente, materiale, software și procese.
Companiile care analizează aceste elemente împreună reușesc să reducă pierderile, să optimizeze costurile și să răspundă mai rapid cerințelor pieței. Într-un domeniu în care flexibilitatea și eficiența fac diferența, fiecare etapă optimizată contribuie direct la dezvoltarea afacerii.
Afaceri
Cum devii șofer Uber legal în România fără să te pierzi în acte și instituții
Uber este una dintre cele mai populare platforme de ride sharing din România, cu zeci de mii de șoferi activi în București și în marile orașe. Activitatea pe Uber fără o formă legală înregistrată este sancționată, iar platformele verifică documentele înainte de a activa un cont.
Dacă vrei să devii șofer Uber și să o faci corect, procesul implică mai mulți pași care trebuie parcurși într-o ordine specifică.
Ce formă juridică ai nevoie ca șofer Uber
Activitatea de transport alternativ pe Uber impune existența unei forme juridice înregistrate, PFA, II sau SRL și a autorizației ARR pentru transport alternativ.
Pentru șoferii individuali, PFA-ul este forma cea mai des aleasă, din motive practice: costurile de administrare sunt mai mici, banii pot fi retrași oricând și contabilitatea este mai simplă. Codul CAEN necesar pentru această activitate este 4933 — Transporturi terestre de pasageri cu vehicule cu șofer, pe bază de comandă.
Documentele necesare pentru activarea contului Uber
Pentru a putea activa contul pe platforma Uber, sunt necesare mai multe categorii de documente:
- certificatul de înregistrare al PFA-ului sau firmei;
- autorizația ARR pentru transport alternativ;
- copia conformă și ecusoanele pentru autoturism;
- atestatul profesional de transport alternativ al șoferului;
- cazierul judiciar și cazierul auto;
- fișa medicală și fișa psihologică valabile.
Fiecare document are un termen de valabilitate propriu și trebuie reînnoit periodic. Gestionarea acestor termene este parte din responsabilitățile unui șofer activ.
Cât durează procesul și ce poate fi făcut online
Durata totală a procesului de autorizare, de la inițiere până la prima cursă, este de 15 până la 20 de zile lucrătoare în condiții normale. Această durată depinde de disponibilitatea documentelor personale și de timpii de procesare ai instituțiilor implicate.
O parte importantă a procesului poate fi realizată online, fără deplasări fizice la ghișee. Înregistrarea PFA-ului la ONRC, depunerea dosarului și comunicarea cu consultantul pot fi gestionate integral digital, ceea ce reduce semnificativ timpul total alocat birocrației.
Taxele ca PFA Uber — ce contribuții plătești
Ca PFA activ pe Uber, obligațiile fiscale principale sunt:
- impozit pe venit de 10% din venitul net;
- CAS — contribuție la pensie, dacă veniturile depășesc plafonul anual;
- CASS — contribuție la sănătate, în funcție de plafonul stabilit anual prin lege.
Venitul net se calculează după deducerea cheltuielilor legate de activitate. Este important ca deducerile să fie documentate corect, pentru a nu plăti mai mult decât este necesar.
De ce contează să lucrezi cu un consultant specializat
Serviciul de infiintare PFA Uber prin Rs Expert Consulting acoperă întregul proces de autorizare, de la înregistrarea la Registrul Comerțului până la obținerea tuturor documentelor necesare activării contului pe platformă.
RS Expert Consulting are peste 8 ani de experiență în domeniu și peste 1.000 de clienți la nivel național. Procesul este 100% online, iar echipa se ocupă de fiecare etapă: înființarea firmei, depunerea dosarelor la ARR și obținerea ecusoanelor, astfel încât șoferul să poată începe activitatea cât mai rapid.
Riscul de a activa fără documentele complete
Activarea pe Uber fără forma legală completă expune șoferul la amenzi din partea autorităților de control și la blocarea contului pe platformă. Odată ce contul este blocat, reactivarea necesită prezentarea tuturor documentelor lipsă, perioadă în care activitatea este suspendată.
Investiția în obținerea corectă a documentelor de la bun început este, în mod evident, mai mică decât costul amenzilor sau al pierderii veniturilor pe perioada blocării.
Afaceri
SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele mai inovatoare și performante proiecte din industria construcțiilor din România. Competiția aduce în prim-plan proiecte care contribuie la transformarea modului în care sunt proiectate și construite clădirile viitorului, punând accent pe sustenabilitate, eficiență energetică, confort și calitatea execuției.
În competiție se pot înscrie proiecte începute și finalizate între 2022 și 2026 (sau care vor fi finalizate până la 31 decembrie 2026), în realizarea cărora au fost utilizate soluții Saint-Gobain, partenerul de referință pentru soluții de construcții sustenabile, precum sisteme de compartimentare și plafoane, tencuieli și gleturi, soluții pentru protecție la foc, șape, fațade și vitraje performante. Participarea la competiție este gratuită.
Proiectele pot fi înscrise până la data de 31 octombrie 2026, câștigătorii urmând a fi anunțați în luna decembrie 2026.
Valoarea totală a premiilor este de 50.000 EUR, incluzând, de asemenea, vizite de studiu în străinătate, menite să faciliteze schimbul de experiență între participanți și profesioniști din alte țări, precum și accesul la prezentări dedicate proiectelor și soluțiilor Saint-Gobain.
Proiectele câștigătoare ale ediției naționale vor participa la etapa internațională a concursului ce va avea loc în 2027, consolidând astfel vizibilitatea proiectelor locale la nivel european și internațional și continuând tradiția rezultatelor remarcabile obținute de participanții români la edițiile anterioare.
Competiția oferă profesioniștilor din industrie oportunitatea de a-și prezenta proiectele în fața unui juriu de specialitate și de a beneficia de recunoaștere într-un context competitiv prestigios, contribuind astfel la consolidarea reputației lor profesionale și la creșterea vizibilității acestora în cadrul comunității de arhitectură și construcții, atât la nivel național, cât și internațional.
„Astăzi, performanța în construcții nu mai este definită exclusiv de dimensiunea sau complexitatea unui proiect, ci de capacitatea acestuia de a răspunde responsabil nevoilor societății și provocărilor viitorului. Prin Saint-Gobain National Trophy ne dorim să evidențiem proiectele care reușesc să îmbine arhitectura și sustenabilitatea într-un mod relevant, transformând perspectiva publicului despre domeniul nostru. Competiția este, în același timp, o formă de recunoaștere a profesioniștilor care contribuie la evoluția industriei construcțiilor și la dezvoltarea unui mediu construit mai eficient, mai confortabil, mai rezilient și mai prietenos cu natura”, a declarat Jakub Kotala, CEO Saint-Gobain România.
Mai multe detalii despre procesul de înscriere și despre regulamentul competiției sunt disponibile aici: https://www.saint-gobain.ro/saint-gobain-romania-lanseaza-editia-2026-competitiei-saint-gobain-national-trophy
(P)
-
Socialacum o săptămânăDe ce tot mai mulți proprietari aleg să își genereze singuri electricitatea
-
Uncategorizedacum o săptămânăSondaj Provident: 36% dintre români spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți. 4 din 10 își formează o părere despre cineva după prima conversație
-
Afaceriacum o săptămânăSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Afaceriacum o săptămânăEl Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou
-
Afaceriacum o săptămânăDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile
-
Afaceriacum 6 zileCum devii șofer Uber legal în România fără să te pierzi în acte și instituții
-
Uncategorizedacum o săptămânăDezmembrări Golf – Piese Originale pentru Toate Generațiile Volkswagen Golf

