Social
Prebiotice, postbiotice sau simbiotice? Cum alegem CORECT ce ni se potrivește
Interesul pentru microbiomul intestinal și modul în care acesta influențează sănătatea generală a crescut semnificativ în ultimii ani, iar drept urmare, termenii „prebiotice”, „postbiotice” și “simbiotice” au început să fie folosiți frecvent, atât în literatura științifică, cât și pe piața suplimentelor. Totuși, confuzia dintre aceste concepte este comună, iar utilizarea incorectă poate duce la alegeri ineficiente sau chiar la agravarea simptomelor.
Se estimează că peste 40% dintre adulții din Europa prezintă simptome digestive recurente, precum balonare, dureri abdominale sau tranzit intestinal neregulat. În multe cazuri, aceste tulburări nu se datorează unei boli organice, ci dezechilibrelor microbiomului intestinal, adică ansamblul de trilioane de bacterii care locuiesc în intestinul nostru.
În continuare, vom clarifica diferențele dintre acești termeni, vom explica mecanismele prin care acționează și vom analiza ce spun studiile clinice recente despre rolul lor în afecțiuni digestive precum sindromul de intestin iritabil (IBS), disbioză sau SIBO.
Ce sunt prebioticele și cum acționează
Prebioticele sunt substanțe nedigerabile (de obicei carbohidrați complecși sau fibre) care ajung intacte în colon, unde sunt fermentate de bacteriile benefice. Această fermentație produce acizi grași cu lanț scurt (SCFA), în special acetat, propionat și butirat, care au un rol esențial în menținerea integrității mucoasei intestinale, în reglarea inflamației și în hrănirea celulelor colonului (colonocite).
Conform definiției propuse de ISAPP (International Scientific Association for Probiotics and Prebiotics), un prebiotic este „un substrat selectiv utilizat de microorganismele gazdei care conferă un beneficiu pentru sănătate.” Selectivitatea este esențială, pentru că nu toate fibrele alimentare sunt prebiotice, iar un prebiotic trebuie să susțină în mod documentat creșterea și activitatea speciilor bacteriene benefice, precum Bifidobacterium și Lactobacillus.
Sursele naturale de prebiotice includ:
- Inulina și FOS (fructooligozaharide) – se regăsesc în cicoare, ceapă, usturoi, praz, anghinare;
- GOS (galactooligozaharide) – prezente în laptele matern și produse lactate fermentate;
- Amidonul rezistent – din banane verzi, cartofi fierți și răciți, orez răcit și unele cereale integrale.
Ce sunt postbioticele și care este mecanismul lor de acțiune
Postbioticele reprezintă o clasă distinctă de produse care conțin microorganisme inactivate (fie prin căldură, fie prin alte metode) și/sau componente ale acestora, cum ar fi fragmente de perete celular, acizi organici, peptide, enzime sau metaboliți produși în timpul vieții bacteriene.
Ceea ce le diferențiază de probiotice este faptul că postbioticele nu conțin bacterii vii, ci doar componente cu activitate biologică demonstrată. De asemenea, pentru ca un produs să fie considerat postbiotic, nu este suficient să conțină un simplu metabolit bacterian izolat: prepararea trebuie să conțină un ansamblu complex care a dovedit beneficii pentru gazdă în studii preclinice sau clinice.
Mecanismele prin care postbioticele pot acționa includ:
- Întărirea barierei epiteliale intestinale;
- Modularea răspunsului imun local și sistemic;
- Inhibarea microorganismelor patogene;
- Reducerea inflamației intestinale.
Postbioticele pot fi utile în special în situațiile în care administrarea de probiotice vii este contraindicată sau riscantă (ex. la pacienți imunocompromiși, spitalizați sau cu permeabilitate intestinală sever afectată).
Simbioticele și cele două categorii distinse de ISAPP
Simbioticele sunt produse care combină într-o singură formulă atât probiotice (microorganismele vii), cât și prebiotice (substratul alimentar al acestora). Scopul este de a crește rata de supraviețuire și colonizare a bacteriilor benefice, oferindu-le exact nutrienții de care au nevoie pentru a se dezvolta eficient în intestinul uman.
ISAPP distinge două categorii:
- Simbioticele complementare – în care fiecare componentă (probiotic și prebiotic) își îndeplinește rolul independent;
- Simbioticele sinergice – în care prebioticul este selectat special pentru a susține exact tulpina de probiotic co-administrată.
Pentru a fi eficient, un simbiotic trebuie să fie formulat științific și testat ca întreg. Nu este suficient ca producătorul să adauge „un pic de fibră” într-un probiotic pentru a obține un efect sinergic real. În lipsa acestor teste, produsul poate rămâne doar o combinație nesinergică, fără valoare terapeutică suplimentară.
Ce dovedesc studiile recente în contextul unor afecțiuni digestive comune
Sindromul de intestin iritabil (IBS)
Studiile clinice pe probiotice și prebiotice în IBS au rezultate mixte. Ghidul ACG din 2021 nu recomandă în mod explicit probioticele pentru tratamentul simptomelor globale ale IBS, din cauza variabilității mari dintre studii. Totuși, unele tulpini și formule sinergice pot aduce beneficii simptomatice, mai ales în formele cu balonare și disconfort postprandial.
Prebioticele precum PHGG (guar parțial hidrolizat) sau GOS în doze mici s-au dovedit utile în reducerea balonării, fără a accentua flatulența. Simbioticele pot fi utile dacă au fost testate specific pentru această afecțiune, însă nu sunt recomandate empiric fără evaluare medicală.
Disbioza
În cazul dezechilibrelor microbiotei intestinale, prebioticele pot stimula selectiv creșterea bacteriilor benefice și producerea de SCFA, compuși care susțin sănătatea colonului și reduc inflamația sistemică. Rezultatele sunt însă influențate de dieta de bază a pacientului, nivelul de inflamație, utilizarea de antibiotice sau alte tratamente concomitente.
SIBO (Suprapopulare bacteriană a intestinului subțire)
În această patologie, utilizarea de prebiotice și simbiotice este considerată problematică în faza acută, din cauza riscului de fermentație excesivă și agravare a simptomelor. Ghidul ACG recomandă ca tratamentul primar să fie unul antibiotic, urmat ulterior de intervenții nutriționale personalizate, în funcție de cauza subiacentă și de răspunsul pacientului la terapie.
Suplimente sau alimente?
Ideal, prebioticele ar trebui să fie obținute din alimentație, acolo unde este posibil. Alimente precum ceapa, prazul, usturoiul, leguminoasele și cerealele integrale aduc atât fibre fermentabile, cât și alți fitonutrienți valoroși. Totuși, la pacienții cu tulburări digestive funcționale, aceste alimente pot fi slab tolerate, mai ales în fazele active.
În aceste cazuri, suplimentele pot fi utile:
- Pentru a introduce prebiotice în doze mici și controlate;
- Pentru a sprijini refacerea florei intestinale după antibiotice;
- Pentru a reduce riscul de recidivă în afecțiuni precum IBS sau disbioză.
Administrarea se face întotdeauna gradual, începând cu doze mici și crescând treptat, în funcție de toleranță.
Concluzie
Prebioticele, postbioticele și simbioticele sunt instrumente moderne și eficiente pentru susținerea sănătății digestive, însă folosirea lor trebuie să fie bine informată. Nu toate produsele de pe piață sunt formulate științific și nu orice combinație este potrivită pentru orice pacient.
Înainte de a începe un supliment, este recomandată o evaluare gastroenterologică și nutrițională completă, pentru a stabili exact care tip de intervenție este util și în ce etapă a tratamentului. Dacă ai nevoie de un consult online, poţi apela cu încredere la Dr. Roxana Voica.
Social
Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux
Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se poziționează drept „de lux”, majoritatea mizând pe localizare, finisaje sau suprafețe generoase. Cu toate acestea, foarte puține reușesc să depășească logica strict imobiliară și să propună un model de locuire comparabil cu cele întâlnite în marile capitale europene. Stejarii Collection face parte din această categorie rară, iar diferența nu este una de discurs, ci de structură, scară și standarde asumate încă din faza de concept.
Un prim indicator clar este amplasarea. Proiectul este dezvoltat în interiorul unei păduri protejate de aproximativ 250 de hectare, un context natural care, în marile orașe europene, este rezervat exclusiv proiectelor rezidențiale de top. În același timp, Stejarii Collection se află la doar câteva minute de principalele axe de mobilitate din nordul Capitalei, de aeroporturi și de zona comercială Băneasa. Accesul rapid la infrastructură urbană și izolare reală față de aglomerație sunt cu siguranță specifice proiectelor premium internaționale, nu ansamblurilor rezidențiale locale.
Cum arată locuirea de lux atunci când nu este gândită pentru piața locală
Un alt element care mută comparația din București în afara granițelor este modul în care sunt gândite spațiile și, mai ales, destinația lor exclusiv rezidențială pentru închiriere, o alegere rară pe piața locală, dar frecvent întâlnită în proiectele premium internaționale. Apartamentele Stejarii Collection beneficiază de suprafețe vitrate ample, cu deschideri panoramice de minimum 270 de grade către pădure, un detaliu care nu funcționează ca element de spectacol, ci ca parte integrantă a experienței zilnice de locuire. În marile capitale europene, acest tip de orientare este o cerință de bază pentru confort, lumină naturală și calitatea vieții, nu un beneficiu opțional.
Faptul că aceste apartamente sunt concepute pentru închiriere pe termen mediu și lung influențează direct felul în care sunt proiectate interioarele. Accentul cade pe materiale naturale, proporții echilibrate și o paletă cromatică neutră, gândită pentru utilizare îndelungată, nu pentru un impact vizual imediat. Este aceeași abordare întâlnită în proiecte premium din Londra sau Paris, unde locuințele destinate închirierii sunt proiectate să reziste în timp, atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional.
Management property cu servicii de concierge hotelier
Diferențierea Stejarii Collection nu se oprește la arhitectură sau design. Un criteriu esențial, adesea ignorat în proiectele locale, este managementul rezidențial. La nivel internațional, property management-ul este considerat un pilon central al valorii unui proiect. La Stejarii Collection, acest principiu este aplicat consecvent.
Comunitatea este administrată printr-un sistem integrat care include securitate 24/7, servicii concierge dedicate și acces la facilități de sport, wellness și ospitalitate, toate coordonate unitar. Tipul acesta de organizare este specific proiectelor rezidențiale operate după modele de ospitalitate, nu dezvoltărilor imobiliare clasice, unde responsabilitatea se fragmentează rapid după livrare.
Palmares de premii care confirmă poziția proiectului imobiliar în segmentul rezidențial de lux
Un alt indicator obiectiv al poziționării internaționale este palmaresul de premii acumulat de Stejarii Collection. Între 2022 și 2025, proiectul a fost recompensat constant de jurii formate din experți independenți, atât la nivel național, cât și internațional. Doar în ultimii trei ani, Stejarii Collection a obținut titluri precum “Proiectul Rezidențial al Anului” (SEE Property Forum), “Cel mai bun Proiect Rezidențial Premium al Anului” (CIJ Awards), “Cel mai bun proiect rezidențial de lux” (Forbes și Ziarul Financiar) și “Cel mai Bun dintre Cele mai Bune Proiecte Rezidențiale” la Europe SSE (International HOF Awards).
În 2025, cele trei distincții obținute la Romanian Property Awards au consolidat acest parcurs, proiectul fiind recunoscut pentru design interior de cinci stele, excelență în amenajarea rezidențială și standarde ridicate de management. Așadar, validările externe mută automat comparația într-un context mai larg, în care Stejarii Collection este evaluat după aceleași criterii ca proiectele premium europene.
Un proiect românesc, marca Țiriac Imobiliare, gândit pentru o scenă globală
Stejarii Collection demonstrează că locuirea premium din România poate depăși granițele comparațiilor locale și poate intra, legitim, într-un dialog cu proiecte internaționale de referință. Nu prin replicare, ci printr-o interpretare autentică a luxului contemporan, adaptată contextului local, dar aliniată standardelor globale.
Stejarii Collection se poziționează natural în categoria proiectelor care răspund celor mai exigente criterii și cele mai rafinate așteptări. Mai mult decât un simplu complex rezidențial, este un reper al rezidențialelor de lux, cu un standard recunoscut pe plan internațional.
Social
Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României
Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată pe termen lung. Stejarii Collection aparține, fără echivoc, celei de-a doua categorii. Departe de a fi o apariție conjuncturală, Stejarii Collection este rezultatul unui parcurs solid, confirmat constant de unele dintre cele mai importante jurii din domeniul imobiliar, arhitectural și al designului rezidențial, atât la nivel național, cât și internațional.
Încă din 2022, proiectul a fost desemnat “Proiectul Rezidențial al Anului” în cadrul SEE Property Forum, marcând începutul unei serii de recunoașteri care aveau să consolideze poziția Stejarii Collection ca reper al segmentului premium. În 2023, proiectul a fost recompensat cu titlul de “Cel mai bun Proiect Rezidențial Premium al anului” la CIJ Awards România, a primit “Premiul special al Asociației Societăților de Arhitectură din România” în cadrul Anualei de Arhitectură și a fost desemnat “Cel mai rafinat proiect rezidențial” la Business Review Readers’ Choice Awards. Tot în 2023, Stejarii Collection a fost apreciat pentru design și arhitectură în cadrul evenimentului După Afaceri Premium, confirmând relevanța sa atât în zona de specialitate, cât și în mediul de business.
Anul 2024 a reprezentat o etapă de consolidare la cel mai înalt nivel. Stejarii Collection a fost desemnat “Cel mai bun proiect rezidențial de lux” atât la Gala Forbes Residential Buildings, cât și la Gala Ziarul Financiar, iar la nivel internațional a obținut distincția “Cel mai Bun dintre Cele mai Bune Proiecte Rezidențiale (Europe SSE)” în cadrul International HOF Awards. Validările succesive au conturat clar statutul proiectului: un standard de referință pentru locuirea premium în România și Europa de Sud-Est.
Anul 2025 a venit ca o confirmare a acestei traiectorii, aducând noi recunoașteri relevante pentru componenta de comunitate și stil de viață: premiul Community & Lifestyle Excellence acordat de După Afaceri Premium, precum și distincția Wellness and Community Excellence în cadrul Galei Mari Sportivi ProSport.
În acest context, cele trei distincții obținute în 2025 la Gala Romanian Property Awards reprezintă continuarea firească a unui parcurs construit cu rigoare și viziune.
Trei distincții, o singură viziune validată internațional
Romanian Property Awards este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sectorului imobiliar din România, reunind anual proiecte evaluate de un juriu internațional format din arhitecți, designeri, dezvoltatori și specialiști în property management. Criteriile de jurizare vizează inovația, calitatea designului, funcționalitatea, sustenabilitatea și impactul asupra comunității, ceea ce conferă premiilor o greutate reală în industrie.
În cadrul ediției din 2025, Stejarii Collection a fost distins în trei categorii majore, confirmând caracterul integrat al proiectului și capacitatea acestuia de a livra excelență pe mai multe paliere simultan: design interior, experiență rezidențială și management al comunității.
Interioare rezidențiale de cinci stele și calificarea pe scena internațională
Una dintre cele mai importante recunoașteri primite de Stejarii Collection este titlul “5 Stars Residential Interior Apartment”, o distincție care califică proiectul în competiția internațională International Property Awards. Acest premiu poziționează Stejarii Collection dincolo de granițele pieței locale și confirmă relevanța sa într-un context competitiv internațional.
Interioarele apartamentelor au fost apreciate pentru armonia dintre estetică și funcționalitate, utilizarea materialelor naturale de cea mai înaltă calitate, compoziția spațială atent echilibrată și modul în care lumina naturală este valorificată pentru a crea un sentiment autentic de confort și rafinament. Conceptul interior reflectă o viziune contemporană asupra luxului, una care privilegiază echilibrul, liniștea și coerența, în detrimentul opulenței ostentative.
Design interior ca extensie a naturii
A doua distincție obținută, “Interior Design: Residential Interior Apartment”, subliniază rolul central pe care designul îl joacă în filosofia Stejarii Collection. Încă din faza de concept, amenajarea interioarelor a fost gândită ca parte integrantă a experienței rezidențiale, nu ca un element decorativ secundar.
Apartamentele se remarcă prin spații generoase, linii curate și suprafețe vitrate ample, care oferă panorame către pădurea de stejari ce înconjoară complexul. Această deschidere vizuală creează o continuitate naturală între interior și exterior, transformând peisajul într-o prezență constantă în viața de zi cu zi a rezidenților. Juriul a apreciat atât designul inovator, cât și respectul pentru mediul înconjurător și integrarea arhitecturii în contextul natural.
Excelență în management rezidențial
Cea de-a treia distincție, acordată în categoria Property Management, evidențiază una dintre cele mai puternice dimensiuni ale proiectului Stejarii Collection: modul în care este administrată și dezvoltată comunitatea rezidențială. Într-un segment în care managementul face diferența pe termen lung, Stejarii Collection a fost apreciat pentru standardele ridicate de organizare, siguranță și calitate a serviciilor.
Operațiunile proiectului sunt construite pe principii de ospitalitate premium, incluzând servicii concierge dedicate, securitate 24/7 și acces la o gamă integrată de facilități de sport, wellness și lifestyle. Juriul a remarcat capacitatea proiectului de a gestiona o comunitate internațională activă și coerentă, în care eficiența operațională se îmbină cu o atenție autentică pentru experiența rezidenților.
Un parcurs care confirmă un standard, nu un moment
Cele trei distincții obținute în cadrul Romanian Property Awards 2025 se adaugă unui palmares consistent și confirmă faptul că Stejarii Collection este reper care își menține standardele în timp. Designul interior, arhitectura, relația cu natura și managementul rezidențial funcționează aici ca părți ale unui întreg coerent, orientat către calitatea vieții și experiența reală a locuirii.
Prin recunoașterea națională și internațională acumulată de-a lungul anilor, Stejarii Collection consolidează poziția brandului Stejarii ca lider în segmentul rezidențial de lux și deschide perspective clare către scena competițiilor internaționale, unde proiectele sunt evaluate la cele mai exigente standarde.
Mai mult decât o succesiune de premii, parcursul proiectului imobiliar reflectă o viziune clară asupra viitorului locuirii premium, care mizează pe faptul că excelența nu trebuie declarată, ci demonstrată constant.
Social
Despre Anton (Tonino) Despre inima lui. Despre visuri la care nu renunță.
Anton (Tonino) s-a născut cu o boală rară de inimă numită Boala Ebstein. Este o malformație cardiacă gravă, care afectează funcționarea inimii și poate pune viața în pericol încă din copilărie. Această boală i-a pus multe piedici de-a lungul vieții. Tonino nu a putut face sport, nu a avut voie să depună efort, să alerge sau să obosească – lucruri firești pentru alți copii.
De multe ori, a trebuit să stea pe margine și să privească. Și totuși… Tonino iubește sportul. Este îndrăgostit de handbal și volei, urmărește meciuri, cunoaște regulile și visează. Visul lui este ca într-o zi să devină profesor de sport — să îi învețe pe alții să creadă în ei și să nu renunțe. Un copil cu o inimă fragilă, dar cu un vis puternic.
Acum, Tonino are nevoie de sprijinul nostru pentru a avea o șansă la o inimă mai puternică și la un viitor în care să poată respira mai ușor.
Fiecare donatie conteaza. Poti dona aici: https://magicamp.galantom.ro/p/AntonFabian
REVOLUT:
Pentru TONINO
Georgiana Merdariu
IBAN
RO78 REVO 0000 1137 0585 0315
Cod BIC/SWIFT
REVOROBB
-
Evenimentacum o săptămânăAdvertoriale: ce sunt, cum se scriu și unde se publică (ghid practic)
-
Afaceriacum o săptămânăDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în București, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Afaceriacum o săptămânăRaport de Analiză Corporativă și Industrială: Ecosistemul UZINEX din Iași
-
Afaceriacum o săptămânăGhidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate
-
Evenimentacum o săptămânăÎncepând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
-
Socialacum o săptămânăAvocatul Gabriel Zbârcea: „Iubirea față de România nu este o ideologie”
-
Afaceriacum o săptămânăÎncepând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
-
Afaceriacum o săptămânăCel Mai Puternic Avantaj Competitiv pentru Dezvoltatorii Imobiliari din România

