Connect with us

Locuințele riscă să devină un lux în România: piața imobiliară intră într-o zonă de accesibilitate critică

Publicat

pe

Piața rezidențială din România traversează o etapă de recalibrare, în care echilibrul dintre prețuri, acces la finanțare și puterea de cumpărare devine din ce în ce mai fragil. Creșterea costurilor și schimbările din comportamentul de consum redesenează profilul cumpărătorului, într-un context în care accesibilitatea locuințelor începe să fie redefinită, nu doar limitată.

În paralel, piața își ajustează mecanismele interne: dezvoltatorii optimizează produsele pentru a răspunde noilor praguri de buget, iar cumpărătorii devin mai selectivi, orientați către eficiență, calitate și predictibilitate pe termen lung. Această tranziție nu indică o contracție a pieței, ci o maturizare accelerată, în care valoarea este redefinită dincolo de suprafață și prețul pe metru pătrat.

Contextul actual este caracterizat de o combinație de factori care afectează direct accesul la locuințe: costuri de construcție ridicate, creditare mai dificilă și taxe mai mari, care se reflectă inclusiv în creșterea chiriilor.



„Bucureștiul funcționează ca un puzzle construit fără imaginea de pe cutie, iar lipsa de coerență urbanistică amplifică diferențele reale de accesibilitate între zone”, explică Oana Ivan, CEO O.I. Real Estate.

În acest context, cumpărătorii devin mai selectivi, punând accent pe infrastructură, calitatea construcției și stabilitatea investiției, iar deciziile de achiziție sunt tot mai frecvent amânate.

Pe fondul presiunii asupra prețurilor, piața rezidențială din București își schimbă direcția: accentul se mută de la suprafață la modul în care spațiul este utilizat.



„Nu vorbim despre locuințe mai mici, ci despre locuințe mai bine gândite. Clienții nu mai acceptă spații pierdute și caută compartimentări eficiente, care să justifice fiecare metru pătrat”, explică Claudia Negru, Owner The List Estates.

Această tendință este susținută de dinamica prețurilor: în martie 2026, apartamentele noi din București au ajuns la aproximativ 2.541 euro/mp, în timp ce locuințele vechi se situează în jurul valorii de 2.212 euro/mp.

Ca urmare, cumpărătorii caută soluții care să le permită accesul la o locuință nouă fără a depăși un prag critic de buget.

Datele din piață arată că unitățile cu suprafețe mai compacte sunt cele mai căutate și se tranzacționează cel mai rapid, datorită prețului total mai accesibil.

„Clienții sunt extrem de atenți la raportul utilitate–preț. Nu mai plătesc pentru metri pătrați inutili, ci pentru funcționalitate, luminozitate și eficiență energetică”, adaugă Claudia Negru.

Chiar și în segmentul premium apar ajustări: suprafețele rămân competitive, însă preferințele se schimbă, iar cumpărătorii devin mai pragmatici în alegerile lor.

În paralel, piața începe să adopte soluții noi pentru a menține accesibilitatea.

„Este nevoie de metode de finanțare adaptate realității actuale – de la rate la dezvoltator, până la modele precum rent-to-buy sau investiții fracționate, care reduc presiunea unui credit imediat”, subliniază Oana Ivan.

De asemenea, diversificarea portofoliilor și orientarea către modele investiționale mai flexibile devin strategii tot mai frecvente într-un context marcat de incertitudine.

Specialiștii sunt de acord că piața imobiliară nu se află într-un recul, ci într-un proces de adaptare profundă. Creșterea prețurilor nu elimină cererea, ci o transformă: cumpărătorii devin mai informați, mai calculați și mai orientați către valoare reală.

În acest nou context, diferența nu va mai fi făcută de dimensiunea locuinței, ci de eficiența, calitatea și sustenabilitatea acesteia.

Despre The List Estates

The List Estates este o agenție imobiliară specializată în segmentul rezidențial premium din București, cu focus pe proprietăți atent selecționate și pe oferirea unor servicii integrate, de la consultanță și marketing până la tranzacționare. Compania colaborează cu dezvoltatori și investitori pentru a livra proiecte adaptate cerințelor actuale ale pieței.

Despre O.I. Real Estate Group

OI Real Estate Group reunește o echipă de profesioniști imobiliari cu experiență solidă, specializați în oferirea de soluții complete, adaptate fiecărui tip de client. Sub coordonarea fondatoarei Oana Ivan, un lider cu peste 20 de ani de performanță în domeniu, compania furnizează servicii integrate, de la consultanță și investiții până la dezvoltare și segmentul comercial. Cu o abordare centrată pe relații și înțelegerea profundă a nevoilor pieței, OI Real Estate Group poziționează fiecare proiect în zona de investiție potrivită, maximizând valoarea și oportunitățile.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Profituri pe hârtie, pierderi în realitate: HoReCa crește doar in statistici, statisticile nu iau in calcul scumpirile, iar  în acest timp  piața intră într-o zonă de risc major

Publicat

pe

De

Creșterea de 5 procente înseamnă de fapt TVA, inflație, creșteri de prețuri, in timp ce horeca înregistrează pierderi de peste 10 procente.

Zeci de anunțuri cu restaurante de vânzare au apărut în ultima lună 

“Industria ospitalității din România traversează o perioadă în care indicatorii statistici creează o iluzie de stabilitate, în timp ce, în profunzime, mecanismele economice se degradează vizibil. Creșterea cifrei de afaceri raportată la nivelul sectorului nu reflectă o relansare a consumului, ci mai degrabă o adaptare forțată la un context dominat de presiuni fiscale și inflaționiste.” (Valentin Șoneriu, presedinte FPIOR)

“Majorarea TVA-ului de la 9% la 11%, corelată cu o inflație anuală de aproximativ 9,7% în 2025, a determinat o recalibrare generalizată a prețurilor în HoReCa. În acest cadru, evoluția cifrei de afaceri de la aproximativ 7,3 miliarde la 7,8 miliarde, echivalentul unei creșteri de circa 5%, nu semnalează o dinamică economică sănătoasă, ci o ajustare contabilă determinată de scumpiri.” (Călin Cozma, președinte executiv FPIOR)

Efectul este deja vizibil și se resimte tot mai clar în dinamica pieței. Traficul de clienți a scăzut la nivel național, iar consumul devine din ce în ce mai calculat. Clienții nu dispar, dar își schimbă profund comportamentul: ies mai rar, aleg mai atent și reduc experiența la strictul necesar. Bonul mediu crește, însă nu reflectă un apetit mai mare pentru consum, ci prețuri mai ridicate pentru aceleași alegeri.

Această schimbare nu apare izolat, ci în paralel cu o creștere constantă a costurilor din industrie. În acest context, prețurile au crescut deja cu 10-15% în 2026 comparativ cu 2025, ca efect al presiunilor acumulate la nivel operațional. De la materii prime și utilități până la forța de muncă, fiecare verigă a lanțului economic s-a scumpit, iar aceste ajustări au fost, inevitabil, transferate către consumator.

În acest context, Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România atrage atenția asupra unei rupturi tot mai evidente între percepția publică și realitatea economică din industrie, dar și asupra riscurilor majore pe termen scurt și mediu.

„Când vorbim despre o creștere economică alimentată exclusiv de inflație și taxe, nu mai vorbim despre dezvoltare, ci despre o redistribuire forțată a costurilor către consumator. În momentul în care veniturile cresc mai lent decât inflația, progresul devine un regres mascat. Puterea de cumpărare scade, frecvența vizitelor în restaurante se reduce, iar consumul devine mai prudent. Este un semnal clar că piața nu crește sănătos, ci se ajustează la un context din ce în ce mai dificil”, declară Marius Bănică, Vicepreședinte FPIOR. 

Presiunea cumulată a costurilor și scăderea cererii conturează un scenariu tot mai fragil pentru industrie. Estimările arată că între 15% și 25% dintre restaurante ar putea dispărea în cursul anului 2026, dacă actualele tendințe se mențin. Această perspectivă nu mai este una teoretică, ci reflectă o realitate în care sustenabilitatea devine o provocare zilnică pentru operatori.

„Creșterea cifrei de afaceri nu vine dintr-un consum mai mare, ci din ajustări de preț impuse de costurile de funcționare și fiscalitate crescută. Practic, vindem mai scump, dar nu mai mult. În realitate, piața scade, iar presiunea pe operatori devine mai greu de susținut”, explică Nicolae Rusei, Vicepreședinte FPIOR. 

Pe termen mediu, riscul major este intrarea într-un cerc vicios: costurile cresc, prețurile urcă, consumul scade, iar presiunea asupra operatorilor se amplifică. În lipsa unor măsuri care să aducă predictibilitate fiscală și să susțină puterea de cumpărare, această spirală poate accelera contracția sectorului.

Mai mult decât atât, efectele nu se limitează la industrie. HoReCa funcționează ca un barometru social al economiei. Atunci când oamenii încep să reducă ieșirile, să amâne experiențele și să prioritizeze strictul necesar, semnalul transmis este unul clar: nu asistăm doar la o ajustare sectorială, ci la o schimbare profundă de comportament, cu implicații mai largi asupra economiei.

În acest peisaj, creșterea devine o noțiune relativă. Nu mai este despre dezvoltare, ci despre rezistență. Nu mai este despre expansiune, ci despre supraviețuire într-un echilibru fragil.

Industria ospitalității nu cere facilități excepționale, ci un cadru coerent și predictibil, în care regulile jocului să nu se schimbe mai repede decât capacitatea de adaptare a celor care îl joacă. În lipsa acestuia, cifrele vor continua să arate bine pe hârtie, în timp ce realitatea din teren va spune o cu totul altă poveste.

Despre FPIOR
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) este organizația patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul HoReCa, având un rol activ în susținerea și dezvoltarea industriei ospitalității. Prin inițiative de colaborare, dialog instituțional și implicare constantă în relația cu autoritățile și mediul economic, FPIOR promovează interesele industriei și contribuie la consolidarea unui cadru favorabil dezvoltării acestui sector.

Articol preluat de pe https://firmedetop.ro/profituri-pe-hartie-pierderi-in-realitate-horeca-creste-doar-in-statistici-statisticile-nu-iau-in-calcul-scumpirile-iar-in-acest-timp-piata-intra-intr-o-zona-de-risc-major/

Citeste in continuare

Afaceri

De la PLC la robot: ghidul managerului de producție care vrea să digitalizeze în contextul actual

Publicat

pe

De

linie automatizari - zed insustrial automation

Doar 5% dintre companiile din România folosesc soluții de automatizare și inteligență artificială, față de peste 33% în țările lider din UE, conform datelor Eurostat. Decalajul e mare, presiunea costurilor crește, iar mâna de lucru devine tot mai scumpă. Dacă ești manager de producție, nu mai e o chestiune de daca automatizezi, ci de: de unde începi.

Surse: Eurostat / revistacariere.ro (feb. 2026) · Analiza ING Bank România (feb. 2026)

Contextul din fabrici: de ce acum?

Fabricile din România se confruntă cu o presiune dublă: costul forței de muncă crește constant,  salariul minim a crescut cu aproximativ 15% anual în ultimul deceniu, potrivit analizei ING,  în timp ce productivitatea rămâne semnificativ sub media UE. Conform datelor oficiale (Ministerul Finanțelor și INS, analizate de TPC Concept), productivitatea medie pe angajat în companiile românești era de circa 29.000 lei/lună în 2024, cu un potențial real de 2–3 ori mai mare în cazul firmelor care adoptă automatizarea.

La nivel global, densitatea roboților industriali s-a dublat în ultimii șapte ani, ajungând la 162 de unități la 10.000 de angajați (International Federation of Robotics, 2023). România este încă sub media regională, dar decalajul se închide, accelerat de creșterea costurilor și de accesul la fonduri europene.

Vestea bună? Nu trebuie să fii inginer ca să iei decizia corectă. Trebuie să știi ce întrebări să pui.

Dicționar rapid: ce înseamnă automatizari industriale, de fapt, termenii tehnici

Înainte de orice discuție cu un furnizor, e util să stăpânești vocabularul de bază. Fără el, riști să cumperi soluții pe care nu le înțelegi și să plătești pentru ele mult mai mult decât e necesar.

PLC- creierul liniei de producție. Un calculator industrial care primește semnale de la senzori și comandă echipamentele să execute acțiunile corecte, în ordinea corectă. Dacă un produs a ajuns pe bandă, PLC-ul știe că trebuie pornit un motor sau activat un braț mecanic. Fără un PLC bine programat, linia e instabilă, indiferent cât de bune sunt echipamentele mecanice.

HMI – ecranul operatorului. Start, stop, alarme, setări de viteză  totul într-un panou clar. Un HMI bun nu încurcă, ci ajută omul să ia decizii rapide: ce s-a întâmplat, unde, și ce e de făcut. Un HMI slab face diferența dintre o oprire de 10 minute și una de 2 ore.

SCADA – imaginea de ansamblu. Dacă ai mai multe linii sau mai multe hale, SCADA îți arată tot ce se întâmplă în timp real — producție, alarme, consum energetic dintr-un singur loc. Poți fi la birou și să știi exact ce face fiecare mașină.

Robot industrial,  precizie 24/7. Un braț mecanic programat să repete o acțiune precis, la nesfârșit. Util acolo unde ai operații repetitive, cerințe de precizie ridicate sau zone cu risc pentru operatori. Important: robotul nu lucrează singur. Are nevoie de integrare cu PLC-ul și cu restul liniei.

Sisteme Vision- ochii de pe linie. Camere și software care verifică automat produsele: piese montate corect, componente lipsă, defecte vizibile, poziționare. Nu obosesc, nu se grăbesc, verificarea e consecventă la fiecare ciclu. Ideal pentru industrii unde calitatea trebuie dovedită la fiecare piesă (automotive, farma, electronice).

Cum arată drumul corect spre digitalizare

Cea mai frecventă greşeală e să începi cu ce echipament cumpăr. Întrebarea corectă e: ce problemă rezolv?

  • Pasul 1 : Identifică durerea reală. Opriri frecvente? Calitate variabilă? Lipsă de date? Risc de accidente? Fiecare problemă are o soluție diferită. Nu toate fabricile au nevoie de roboți — unele au nevoie doar de vizibilitate SCADA și un HMI mai clar.
  • Pasul 2 :Consultanță înainte de buget. Un integrator bun te ajută să definești arhitectura soluției înainte să cheltuiești un leu pe echipamente. Consultanța inițială e, de obicei, gratuită și îți poate economisi sute de mii de euro în achiziții greșite.
  • Pasul 3 : Proiectare şi integrare. Echipamentele de la branduri diferite trebuie să comunice între ele. Un Siemens, un Rockwell şi un robot ABB pot fi în aceeaşi linie — dacă cineva ştie să le facă să comunice. Asta face un integrator, nu un distribuitor.
  • Pasul 4 :  Punere în funcțiune și formare. Automatizarea nu se termină la livrarea echipamentului. Calibrarea, testarea și instruirea operatorilor sunt la fel de importante ca și hardware-ul.

Un element important de reținut: o linie robotizată de sudură poate ridica timpul efectiv de lucru de la 10–30% (manual) la 50–80%, ceea ce poate dubla sau tripla output-ul pe schimb. Un robot de paletizare procesează până la 30 de paleți/oră față de 8–10 manual,  cu un ROI de 1–2 ani. (Sursa: ghid Strategia Industrială România 2024–2030, JCI Iași)

Când e important să automatizezi?

Nu orice fabrică are nevoie de roboți mâine. Dar există semnale clare că e momentul să acționezi:

  • Linia se oprește des și nu știi exact de ce
  • Calitatea produselor variază de la schimb la schimb
  • Nu ai date în timp real despre ce se întâmplă în producție
  • Operatorii pierd timp cu sarcini repetitive sau riscante
  • Vrei să crești volumul fără să angajezi proporțional
  • Costurile cu personalul cresc mai repede decât productivitatea

Dacă bifezi două sau mai multe din lista de mai sus, o discuție cu un specialist în automatizări industriale e primul pas logic — nu o cheltuială, ci o investiție în claritate.

Firma din București care face automatizări industriale de peste 10 ani

ZED Industrial Automation este o echipă de ingineri din București specializată în proiectarea și implementarea sistemelor de automatizare industrială, cu experiență în automotive, food & beverage, farma, logistică și alte industrii. Lucrează atât la proiecte noi (greenfield), cât și la modernizări ale liniilor existente.

Ce îi diferențiază esențial: nu vând echipamente, le integrează. Indiferent de brand (Siemens, Rockwell, Schneider Electric, ABB, Fanuc, Kuka, Universal Robots), echipa ZED configurează sistemele să funcționeze ca un întreg coerent. Altfel spus: dacă ai deja echipamente care nu comunică bine între ele, nu trebuie să le înlocuiești — ci să le integrezi corect.

Serviciile acoperă întregul lanț al unui proiect de automatizare:

  • Programare PLC, HMI și SCADA (Siemens TIA Portal, Rockwell Studio 5000, Schneider Electric)
  • Programare și integrare roboți industriali (ABB, Fanuc, Kuka, Universal Robots) — manipulare, paletizare, sudură, asamblare
  • Motion Control și sisteme Vision — inspecție vizuală automată, sisteme de trasabilitate
  • Consultanță și strategie — de la caietul de sarcini la arhitectura soluției, inclusiv pentru modernizări ale sistemelor existente

Consultanța inițială este gratuită. Poți să le descrii situația și să primești o primă evaluare fără niciun angajament.

Nu suntem distribuitori de echipamente. Suntem echipa care pune echipamentele sa functioneze impreuna, cu precizie, indiferent de brand.
— Eduard Zaharia, fondator ZED Industrial Automation

Primul pas nu e tehnic, e strategic

Digitalizarea unei fabrici nu începe cu un catalog de echipamente. Începe cu o întrebare sinceră: unde pierdem timp și bani? De acolo, drumul spre automatizare devine mult mai clar și mai puțin costisitor decât ai crede.

Mai multe informații despre servicii și industriile deservite sunt disponibile pe zedautomation.ro.

Note și surse utilizate în articol:

1. Eurostat / revistacariere.ro: IMM-urile din România, productivitate și automatizare (feb. 2026)

2. ING Bank România / bankingnews.ro: Automatizare și piața muncii în România (feb. 2026)

3. TPC Concept / business24.ro: Productivitatea muncii în România (apr. 2026)

4. JCI Iași: Ghid Strategia Industrială România 2024–2030 (mai 2025)

5. International Federation of Robotics (IFR): densitate roboți la nivel globală, citată în analiza ING Bank România.

Sursa foto: zedautomation.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Asociația Antreprenoare.ro, la București: vizibilitate, comunitate și povești reale despre ce înseamnă să conduci o afacere în 2026

Publicat

pe

De

„O femeie cu o voce este o femeie puternică.” Carmen Mihalca, fondatoare Asociația Antreprenoare.ro

Carmen Mihalca nu a spus-o doar ca pe un principiu. A construit în jurul ei un ecosistem întreg: Asociația Antreprenoare.ro este, în esență, contextul și mediul în care femeile antreprenor din România găsesc spațiul să își folosească vocea.

Despre Asociația Antreprenoare.ro

Fondată în 2019, Asociația Antreprenoare.ro a pornit dintr-o întrebare sinceră: de ce femeile cu afaceri solide lipsesc atât de des din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?

Astăzi, comunitatea reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România și funcționează ca un spațiu de resurse, conexiuni și vizibilitate reală. Nu o platformă de inspirație, ci un mediu în care femeile care conduc afaceri găsesc oameni cu care să lucreze, să colaboreze și să crească.

Asociația operează la nivel național și este prezentă activ în Cluj-Napoca, Timișoara și București.

Ce s-a întâmplat la București în martie 2026

În luna martie, Asociația Antreprenoare.ro a organizat la București o întâlnire de networking în cadrul campaniei naționale „Aleg să fiu vizibilă” ,  o inițiativă construită în jurul unui element simplu și concret: fotografii de brand personal, combinate cu micro-interviuri despre ce înseamnă să fii antreprenoare azi.

Evenimentul a inclus sesiuni foto susținute de Raluca Ioana Chipriade, fotograf cu 14 ani de experiență în modă, portret și produs, absolventă UNArte secția Foto-Video, și de Anca Rancea (ancarancea.ro), fotograf de brand personal și stilist vestimentar specializat în identitate vizuală autentică pentru antreprenoare.

Femeile prezente activează în domenii complet diferite. Ceea ce le-a adus în același loc este alegerea de a fi văzute, cu numele lor, cu afacerea lor, cu expertiza lor reală.

Antreprenoarele din București care au ales să fie vizibile

Corina Ștefan lucrează în content SEO, GEO, advertoriale și training de marketing și storytelling. „Nu știam cum să vorbesc despre mine fără să vorbesc doar despre clienți”, spune ea. A ales să schimbe asta.

Lucia Ardelean este arhitect de interior și designer grafic, cu un parcurs care îmbină estetica și funcționalul. Crede că vizibilitatea nu este opțională pentru un profesionist care vrea să fie ales pentru ce știe, nu doar pentru ce arată în portofoliu.

Patricia Constandache activează în vânzări și relații cu clienții. A pornit de la convingerea că oamenii cumpără de la oameni, nu de la branduri, iar asta înseamnă că prezența personală contează la fel de mult ca produsul.

Iuliana Gabriela Enescu este specialist în fotografie si videografie cu dronă. Știe că domeniul ei este dominat de bărbați și că vizibilitatea ei ca profesionistă este, în sine, un argument.

Isabela Alexandru oferă servicii de consiliere de cuplu și psihoterapie. Lucrează zilnic cu oameni care încearcă să se înțeleagă mai bine și crede că autenticitatea trebuie să înceapă de la ea.

Oana Teslaru este consultant financiar și expert în investiții imobiliare. A ales să fie prezentă cu vocea ei într-un domeniu în care credibilitatea se construiește greu și se pierde repede.

Mirela Iacob vinde cosmetice naturale și lucrează cu femei care vor produse în care au încredere. Prezența ei publică este, pentru clientele ei, primul semn că brandul ei e real.

Ștefania Filip este numerolog și lucrează cu antreprenori care vor să ia decizii mai aliniate cu ce sunt ei cu adevărat. Alege să fie vizibilă pentru că domeniul ei câștigă credibilitate prin oameni, nu prin concepte.

Mihaela Antoche activează în nutriție și sănătate. Crede că informația corectă ajunge la oamenii potriviți doar atunci când vine de la o sursă cu chip și nume.

De ce contează vizibilitatea, nu doar activitatea

Campania „Aleg să fiu vizibilă”  (  #AlegSaFiuVizibila) nu este doar despre fotografie. Este despre o decizie pe care fiecare dintre aceste femei a luat-o conștient: să nu mai lase calitatea muncii lor să rămână un secret bine păzit.

România are sute de mii de femei antreprenor. Mulți dintre cei care ar beneficia de serviciile lor nu le cunosc, nu pentru că nu le caută, ci pentru că nu le găsesc. Vizibilitatea profesională nu este vanitate. Este o parte din afacere.

Asociația Antreprenoare.ro a construit, prin această campanie, o arhivă de povești reale. Toate participantele din prima rundă vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.

Campania  #AlegSaFiuVizibila continuă

„Aleg să fiu vizibilă” se extinde în noi orașe. Sesiunile de fotografie de brand personal și micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate pe antreprenoare.ro.

Dacă ești femeie antreprenor și vrei să fii parte din comunitate sau din etapele viitoare ale campaniei, mai multe informații pe antreprenoare.ro sau la contact@antreprenoare.ro.

Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România. 

Sursa foto:antreprenoare.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Afaceri2 ore inainte

Profituri pe hârtie, pierderi în realitate: HoReCa crește doar in statistici, statisticile nu iau in calcul scumpirile, iar  în acest timp  piața intră într-o zonă de risc major

Creșterea de 5 procente înseamnă de fapt TVA, inflație, creșteri de prețuri, in timp ce horeca înregistrează pierderi de peste...

2 ore inainte

Locuințele riscă să devină un lux în România: piața imobiliară intră într-o zonă de accesibilitate critică

Piața rezidențială din România traversează o etapă de recalibrare, în care echilibrul dintre prețuri, acces la finanțare și puterea de...

linie automatizari - zed insustrial automation linie automatizari - zed insustrial automation
Afaceri23 de ore inainte

De la PLC la robot: ghidul managerului de producție care vrea să digitalizeze în contextul actual

Doar 5% dintre companiile din România folosesc soluții de automatizare și inteligență artificială, față de peste 33% în țările lider...

Evenimento zi inainte

Asociația Antreprenoare.ro, la București: vizibilitate, comunitate și povești reale despre ce înseamnă să conduci o afacere în 2026

Carmen Mihalca nu a spus-o doar ca pe un principiu. A construit în jurul ei un ecosistem întreg: Asociația Antreprenoare.ro...

Uncategorizedo zi inainte

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing...

Uncategorizedo zi inainte

Lansarea oficială a One UI 8.5 de la Samsung începe pe 6 mai

Samsung extinde lansarea One UI 8.5 la mai multe dispozitive, aducând cele mai noi funcții Galaxy AI în întregul ecosistem...

Uncategorized2 zile inainte

Mii de români au primit sfaturi financiare la Peronul Financiar, înainte de plecarea în mini-vacanța de 1 Mai

Mini-vacanța de 1 Mai a adus mii de călători în Gara de Nord, pregătiți de plecare spre litoralul românesc. Anul...

Uncategorized3 zile inainte

Vacanța de 1 Mai a început la Peronul Financiar organizat de Raiffeisen Bank în Gara de Nord

De 1 Mai, Gara de Nord devine principalul punct de plecare pentru mii de tineri care aleg litoralul ca destinație...

Afaceri4 zile inainte

Ploaia revine în ecuația economiei agricole

După sezoane marcate de secetă, deficit hidric și presiuni asupra agriculturii europene, precipitațiile redevin un indicator economic major, cu impact...

Alergie vs. intoleranță alimentară Alergie vs. intoleranță alimentară
Social7 zile inainte

Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect

Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar...

Uncategorized7 zile inainte

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate? București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în...

spații de birouri București spații de birouri București
Afacerio săptămână inainte

Cum îți influențează spațiul de birouri profitabilitatea companiei

Pentru multe companii, alegerea unui sediu este tratată ca o simplă cheltuială operațională. În realitate, un birou bine ales poate...

o săptămână inainte

TransilvaniaON.ro –  ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune

TransilvaniaON.ro este ziarul online al Transilvaniei care informează zilnic publicul despre cele mai relevante știri și evenimente din această regiune a...

Afacerio săptămână inainte

Diagnosticarea auto computerizată: de ce este primul pas în orice reparație serioasă

Mașinile moderne sunt echipate cu zeci de senzori și module electronice care monitorizează în permanență funcționarea fiecărui sistem. Când ceva...

Uncategorizedo săptămână inainte

Cum să alegeți meniul de nuntă?

Alegerea meniului de nuntă este una dintre deciziile care influențează direct experiența invitaților și percepția generală asupra evenimentului. Chiar dacă...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Știrea Zilei