Exclusiv
EXCLUSIV/INTERVIU EXPLOZIV CU EXCELENTA SA, VALERY I. KUZMIN, AMBASADORUL EXTRAORDINAR ŞI PLENIPOTENŢIAR AL FEDERAŢIEI RUSE ÎN ROMÂNIA/Интервью для газеты «Inсisiv de Prahova»

- Excelența voastră, în contextul aniversării celor 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Federația Rusă și România, cum vedeți aceste relații în prezent? Din punctul nostru de vedere, ele sunt la cel mai scăzut nivel din istorie.
- Care credeți să fie cauza deteriorării acestor relații și cine sau ce se află în spatele acestei situații?
- Care sunt, în opinia Dvs., modalitățile de ameliorare a acestor relații și ce eforturi ar trebui să depună atât Federația Rusă, cât și România în acest scop?
Cei 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre țările noastre, data jubileară care este sărbătorită pe 15 octombrie, este o piatră de hotar semnificativă, un motiv bun pentru a reflecta asupra unor anume lecții și pentru a formula o serie de concluzii. Un simbolism deosebit al acestei date este acela că relațiile diplomatice au fost stabilite imediat, de îndată ce pe harta politică europeană a apărut România independentă, recunoscută de comunitatea internațională, suveranitatea căreia a fost confirmată exact cu 140 de ani în urmă, la Congresul de la Berlin, în urma războiului ruso-turc, unde țările noastre au evoluat drept aliați.
Starea actuală a relațiilor interstatale ale Rusiei poate fi caracterizată foarte simplu: acestea ar putea fi mult mai bune.
În ceea ce privește cauzele încetinirii care a apărut în relațiile noastre moderne diplomatice și politice moderne și chiar a complicațiilor destul de grave, în mod periodic, în opinia mea, una dintre cele mai importante este legată de faptul că România în mare măsură a delegat suveranitatea sa națională acelor asociațiile interstatale asociații, din care face parte, Uniunea Europeană și NATO, și, prin urmare, este uneori lipsită de independență în deciziile sale…
Pe scurt despre perspectivele: studiind documentele publicate aici, de exemplu, despre prioritățile viitoarei președinții a României în Consiliul Uniunii Europene, nu observăm elementul dedicat dezvoltării relațiilor cu Rusia. Dacă acest punct apare, noi vom saluta aceasta.
Acestea par să fie motivele și consecințele…
- Problema Basarabiei, împreună cu „aurul românesc”, este, fără îndoială, una dintre problemele grave pentru România în relațiile sale cu Rusia. În prezentarea propagandiștilor locali, aspirația Federației Ruse de a contracara apropierea României de Republica Moldova este unul dintre motivele deteriorării relațiilor dintre Federația Rusă și România. Puteți da un răspuns clar la această întrebare dificilă pentru români, pentru a confirma sau a nega această teorie?
În ceea ce privește afirmațiile despre „aspirația Federației Ruse de a contracara apropierea României de Republica Moldova”, ele nu au nici un fel de fundamentare, bineînțeles, dacă eliminăm dorința unor anumite cercuri și din București, și din Chișinău de a umbrii relațiile bilaterale cu Rusia pe care noi le propunem să le construim pe o bază pragmatică, excluzând formularea confruntată a problemei: fie cu Occidentul (Uniunea Europeană), fie cu Estul (Rusia și EurAsEC)… Rusia s-a opus în mod constant creării de noi linii de divizare pentru continentul european și pentru „integrarea integrărilor” pe termen lung.
Știți foarte bine poziția noastră oficială. La un moment dat, am recunoscut independența și suveranitatea Republicii Moldova; și, apropo, am semnat de asemenea cu ea, ca și cu România, un mare Tratat privind relațiile de prietenie. Republica Moldova este recunoscută de Rusia în limitele frontierelor din 1990, adică cu mult înainte de toate evenimentele din anii 1991-92, când acolo a avut loc un conflict armat fierbinte.
Este semnificativ, de asemenea, acel fapt că Legea Fundamentală a Republicii Moldova a consolidat statutul neutru al statului, regulamentul privind neparticiparea în orice blocuri militare și alianțe. Rusia a susținut și aprobă aceasta. În ceea ce privește problemele asociate cu aceste teme de către unele grupuri din clasa politică din România – aceasta întrebare nu este una care să fie adresată nouă.
Prin urmare, din punctul nostru de vedere, în relațiile noastre nu există nici o „problemă basarabeană / moldovenească”.
- Cum vedeți rezolvarea problemei „tezaurului românesc”, care a fost a fost transferat la Moscova, la 21 decembrie 1916? Ce măsuri pot fi intreprinse? Credem că rezolvarea acestei probleme ar reduce în mod semnificativ nivelul de ostilitate față de Federația Rusă.
Sunt convins că „problema tezaurului românesc”, care are deja peste 100 de ani, aparține istoriei. Secolul trecut a fost deosebit de bogat în revoluții, războaie, agresiuni și ocupații, armistiții și reparații pentru prejudiciul cauzat, care au fost ulterior reduse mai mult de 10 ori, precum și în perioade de cooperare fructuoasă și asistență reciprocă în vremurile dificile și în vremuri mai prospere.
Pentru a studia această problemă din punct de vedere științific și istoric, între țările noastre a fost creată o comisie specială de istorici, al căror mandat include examinarea episoadelor complexe (contradictorii) ale relațiilor noastre, inclusiv problema „tezaurului românesc”. Propun să lăsăm acest subiect lor, pentru o analiză aprofundată bazată pe documente de arhivă și pe întregul set de evenimente din perioada trecută.
- În spațiul informațional românesc, s-a vehiculat mesajul că Rusia i-ar fi sprijinit pe separatiștii maghiari care doresc să alipească Transilvania de Ungaria pentru a realiza proiectul maghiar „Ungaria Mare” (stat care nu a existat niciodată pe harta lumii). În același context, a apărut informația cum că Rusia îi susține pe „unioniștii” români, artizani ai reunirii României Mari (revenirea Basarabiei și a Bucovinei în țara lor natală, România)… un fel de schimb de teritorii. Cât de realistă este această informație în presă despre un astfel de rol al Rusiei în spațiul geopolitic românesc? Dacă aceste teorii sunt false, cine, credeți Dvs, este în spatele acestei informații?
Astfel de teorii au putut să apară doar în imaginația exaltată tocmai a acelor oponenți ai îmbunătățirii relațiilor ruso-române moderne, despre care am vorbit deja. Rusia, în mod consecvent și fundamental, se bazează pe normele dreptului internațional, recunoscând, cu siguranță, frontierele de stat existente în Europa și principiile pentru eventuala lor modificare, formulate în Actul final al Conferinței Paneuropene pentru securitate și cooperare (Helsinki, 1975). Orice altceva vine de la cel viclean…
- Încrederea investitorilor străini în economia românească este în scădere. Și ei au motive serioase pentru această poziție. Nu că ar fi ceva nou, dar situația apare din ce în ce mai imprevizibilă dacă avem în vedere dominația birocrației, nivelul scăzut al dezvoltării infrastructurii și legile în continuă schimbare care sunt încă neclare, inclusiv urmărirea penală a unor persoane de către stat, persecuția, care de cele mai multe ori s-a dovedit ilegală. În acest context, spuneți-ne care este opinia investitorilor ruși despre România, dacă ei intenționează să rămână sau să părăsească această țară. De asemenea, știți Dvs, dacă ei au intenții concrete de a investi în România?
Toată lumea știe foarte bine că, vorbind de capital, și în special cel de investiții, el preferă stabilitatea politică, garanțiile de returnare a profiturilor și a drepturilor de proprietate… Le las cititorilor posibilitatea de a judeca în mod individual dacă sunt în România asigurate asemenea condiții favorabile pentru posibile investiții rusești la scară largă. Pentru a ilustra situația reală, aș dori să menționez cel puțin faptul că cel mai mare investitor rus, corporația internațională petrolieră Lukoil, reprezentat de sucursala sa din România, Petrotel Lukoil, este încă obiectul unui proces de „evaziune fiscală”, deși primul astfel de „caz” împotriva acestei companii s-a destrămat deja cu succes pentru absența de corpus delicti…
Cu toate acestea, investițiile rusești nu au uitat calea spre România. De exemplu, la începutul anului 2018, a fost deschisă o nouă producție de tratare termică a produselor la intreprinderea producătoare de țevi din Slatina, care îi aparține corporației internaționale din Rusia TMK, a cărui valoare se estimează la zeci de milioane de dolari. În ceea ce privește perspectivele, acestea vor depinde în mare măsură de faptul cum vor fi asigurați investitorii ruși pe piața românească cu condițiile și garanțiile „standard” menționate mai sus.
Îmbunătățirea generală a relațiilor interstatale, în primul rând renunțarea la retorica militantă neprietenoasă, este chemată să joace un rol pozitiv semnificativ în acest sens… În Rusia, nu există o astfel de retorică față de România, deși, din păcate, la București orice încercări a oficialilor ruși de a explica în mod calm și corect abordările noastre privind desfășurarea forțelor armate americane și altor forțe armate străine pe teritoriul României în contextul înțelegerii de către Rusia a necesității de a menține stabilitatea strategică globală și sub aspectul intereselor apărării naționale a Federației Ruse.
- Putem vedea harta din dreapta Dvs, unde observăm că Federația Rusă este înconjurată de puncte negre și roșii. Ne permiteți să fotografiem aceasta imagine? Ați putea să ne explicați ce reprezintă această harta și care este semnificația acestor simboluri?

Din păcate, alianțele, pe care le-am menționat, în politica lor apelează la amenințarea imaginară care, în mod presupus, provine din Rusia. De fapt, ea pur și simplu nu există. Cu toate acestea, pe baza aceastei premise false sunt construite uriașe concepte teoretice și practice, sunt intreprinse puternice pregătiri militare, care, de fapt, vis-a-vis de Rusia nu poate fi considerate drept defensive, pentru că este suficient să privim harta lumii, unde sunt marcate cu puncte negre bazele NATO, dar de fapt, ale Statelor Unite, împrăștiate în toată Eurasia. Acestea avansează spre nord, spre Norvegia, către Coreea de Sud și Japonia. Și acestea nu sunt doar baze, ci cele mai moderne sisteme antirachetă.
Dacă comparați harta modernă a lumii și harta din 1989, când NATO și Pactul de la Varșovia se aflau la cel mai înalt punct al confruntării lor, veți vedea cine de cine se apropie. Nu este Rusia cea care se apropie de NATO și „îi amenință” pe membrii săi, dar este NATO cea care se apropie în mod consecutiv de frontierele Rusiei. La început, cu un acompaniament de asigurări inofensive: bine, acest lucru nu este împotriva voastră. Și acum, cu totul deschis (am participat la un seminar NATO decurând), ei spun: că de’, spun ei, nu au suficientă „prezență înaintată”. În practică, teritoriul Rusiei se înconjoară prin desfășurarea de semnificative active militare în „noile” state membre ale NATO, unde, din ce în ce mai mult, se dezvoltă infrastructura militară, care vizează tocmai descurajarea presupusului pericol dun Rusia, care nu există.
Și paradoxul este (și acum asta se observă în mod foarte clar, urmărind exemplul contradicțiilor americano-europene, care s-au agravat, în primul rând, în domeniul comercial-economic), că toată lumea vorbește despre noul „război rece 2.0”. Dacă ne amintim de vechiul „războiul rece“, acela a fost un război între rivali ideologici, care susțineau puncte de vedere, ireconciliabile între ele, pe de o parte – tabăra occidentală, pe de altă parte – tabăra de Est, comunismul, capitalismul… Acum nu există nici un fel de temei pentru o astfel de confruntare, pentru că Rusia susține aceleași opinii ca și Occidentul: economia de piață, proprietatea privată, drepturile omului etc. Faptul că Rusia nu seamănă întru totul cu Statele Unite este, în opinia mea, ceva firesc, și solicitarea ca Rusia să fie organizată în același mod ca Statele Unite, nu are nici un sens. Noi nici cu Europa de Vest nu semănăm prea mult, să nu mai vorbim de faptul că în Europa există diferite modele de democrație, apropo, în mod definit diferite de cea americană.
Construim un model propriu de democrație. Dar nu există nici un fel de contradicții ideologice ireconciliabile, nici un fel de planuri teribile geopolitice – pur și simplu nu avem așa ceva, toate planurile pe care le avem, sunt defensive și constructive. Și activitățile pe care le desfășurăm în domeniul apărării sunt efectuate pe teritoriul nostru național.
- Viitoarea ieșire a Marii Britanii din UE, evoluția sentimentelor anti-UE sunt o situație extrem de dificilă pentru România (și pentru toată Europa de Est). Cum poate România, stat membru UE și NATO, să se protejeze într-un moment atât de dificil din punct de vedere istoric și cum poate Federația Rusă să sprijine România în acest context?
Considerăm decizia Brexitului drept o expresie a voinței suverane a poporului Marii Britanii și, bineînțeles, ca o „chestiune internă”, care se referă doar la relația dintre Londra și Bruxelles, precum și cu statele membre ale UE în parte. Rusia nu are nici un fel de relație cu asta. În plus, după cum văd din contactele oficiale ale demnitarilor britanici și români, se depun eforturi active pentru a împiedica Brexitul să influențeze în mod negativ relațiile bilaterale și să afecteze drepturile românilor care trăiesc în Marea Britanie.
- Care sunt interesele geopolitice ale Federației Ruse și ale Statelor Unite în Siria și în Ucraina?
Despre interesele geopolitice ale SUA ar fi mai bine să-l întrebați mai detaliat pe omologul meu american, deși am auzit în mod repetat de la Washington pretenții că sfera intereselor geopolitice SUA este, de fapt, întreaga lume, aproape fără excepție… Este ceva ce vorbește de la sine.
În Ucraina, timp de un sfert de secol după destrămarea URSSului, Statele Unite au intreprins consecvent, conform terminologiei lor, „eforturi de promovare a consolidării democrației”. Costurile acestor „eforturi” au fost estimate de către secretarul de stat american V. Nuland încă în 2014 la 5 miliarde de dolari. De atunci, acestea au crescut în mod semnificativ…
În 2014, cerând președintelui legitim al Ucrainei Viktor Ianukovici, „nu să folosească forța“ împotriva opoziției, și chiar adresându-se cu o cerere corespunzătoare pentru asistență președintelui Rusiei Vladimir Putin, care a sprijinit această abordare, guvernul SUA în paralel a provocat și finanțat lovitura de stat violentă ulterioară de la Kiev, cunoscută sub numele de „maidan”. Care a fost interesul geopolitic al Washingtonului, acum nu mai este secret pentru oricine: Congresul american a adoptat, și președintele SUA D. Trump a semnat legea, prin care Rusia, împreună cu Coreea și Iranul, a fost proclamată unul dintre principalii adversari ai Americii în arena internațională. Acum, în mod deschis, și Republica Populară Chineză a fost înclusă în acea listă…
Cred că nu este necesar să explicăm în detaliu interesele geopolitice, economice, istorice și umanitare ale Rusiei în Ucraina. Popoarele Rusiei și Ucrainei au rădăcini istorice comune și au trăit într-un stat de secole. Ca o mică ilustrare menționez un asemenea fapt: în 1954, motivul deciziei liderului Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, de altfel etnic ucrainean, Nikita Hrușciov, privind transferul Crimeei din componența Rusiei Sovietice în componența Ucrainei Sovietice, a fost cea de-a 300-a aniversare a „reuniunii dintre Ucraina și Rusia conform deciziei Radei de la Pereiaslav“. Iar sensul acțiunii se explica după cum urmează: ca semn al prieteniei veșnice a popoarelor frați…
Și până în prezent, Rusia este cel mai mare stat de sine stătător – partener comercial și economic al Ucrainei. Milioane de ucraineni locuiesc în Rusia, iar în Ucraina locuiesc milioane de oameni ruși și rusofoni. Există milioane de familii mixte. De exemplu, ginerele meu, soțul fiicei mele mai mari, este etnic ucrainean.
Singurul interes geopolitic și geostrategic al Rusiei în Siria este distrugerea pilonilor terorismului internațional, în primul rând, a Statul islamic (ISIS), care amenință și țara noastră. Militarii ruși acționează acolo în mod legal – la invitația guvern recunoscut la nivel ONU, condus de președintele B. Asad. Este de remarcat în același timp că ISIS a apărut drept rezultatul unei invazii a Statelor Unite, nesancționate de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, și a unor aliați ai săi în Irak, sub pretextul fals al prezenței acolo armelor de distrugere în masă, care ar fi amenințat securitatea internațională. Ca rezultat, statalității irakiene unitare i-a fost adusă o lovitură atât de puternică, încât țara nu s-a refăcut în urma consecințelor acesteia și până acum. Și sub forma de „daune colaterale” (collateral damage), a apărut ISIS, suporterii căruia găsesc refugiu, ajutor medical, li se furnizează armament și sunt instruiți militar înpreună cu alți radicali islamici în zonele controlate de americani pe teritoriul sirian, fără nicio invitație din partea Damascului…
- Care sunt interesele pe termen lung ale Federației Ruse în conflictul transnistrean?
Rusia nu are nici un fel de „interese pe termen lung” în conflictul transnistrean. Ne pronunțăm în mod consecvent pentru soluționarea acestei probleme de durată în baza poziției noastre deja expuse mai sus, în susținerea integrității teritoriale și a suveranității Republicii Moldova.
Pentru a facilita soluționarea conflictului transnistrean, cu timp în urmă a fost creat formatul internațional „5 + 2”, în care părțile implicate în conflict sunt Chișinău și Tiraspol; OSCE, Rusia și Ucraina acționează ca mediatori (iar Moscova și Kievul s‑au obligat, de asemenea, să devină garanții soluționării). Statele Unite și Uniunea Europeană au statut de observatori. Sarcina prioritară a acestei platforme de negociere este de a restabili încrederea între cele două maluri ale Nistrului, iar în ultima perioadă s-au înregistrat unele progrese, deși destul de modeste.
Diplomația rusă, la începutul primului deceniu al secolului XXI a propus un plan practic pentru a rezolva problema transnistreană, care a fost cunoscut în istorie ca „Memorandumul lui Kozak“ (care atunci era șeful adjunct al Administrației Prezidențiale din Rusia, implicat în perfecționarea federalismului în țara noastră, în strânsă cooperare cu Consiliul Europei). Din păcate, acest document nu a fost pus în aplicare datorită poziției negative a partenerilor occidentali. Dacă ar fi implementat, până acum Transnistria ar fi fost complet integrată în statul moldovenesc pe baza unui statut special, și necesitatea de a păstra acolo contingentul rus de menținere a păcii ar fi dispărut de la sine…
În prezent, reprezentanții guvernului moldovean încearcă din ce în ce mai des să prezinte pe diverse platforme internaționale cererile lor despre „retragerea trupelor rusești din Transnistria”, inclusiv a forțelor de menținere a păcii în zona de conflict. În acest caz, poziția Tiraspolului este complet opusă, pentru că deocamdată nu există nici un progres semnificativ în formatul „5 + 2“, și forțele de menținere a păcii tripartite, care includ și contingentul rus, joacă rolul unei garanții de încredere ca acest conflict să nu fie reluat și pentru menținerea stabilității în această regiune.
Acuzațiile de nerespectare a deciziilor Summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999, rostite periodic, în acest context, la adresa noastră, sunt absolut nejustificate, deoarece tocmai țările NATO la timpul lor au refuzat să ratifice așa-numitul Tratatul privind limitarea forțelor armate convenționale în Europa, adaptat, ceea ce a determinat și Rusia să înghețe obligațiile sale care îi revin în temeiul acestui document.
Cu toate acestea, în Transnistria nu există nici un fel de armament din Rusia care să cadă sub restricții…
- Până de curând, Regiunea euro-atlantică se caracteriza printr-un nivel ridicat de securitate, stabilitate și prosperitate, care a fost o consecință a eforturilor depuse de NATO și UE în atingerea obiectivelor pentru care au și fost create, de contribuția semnificativă a SUA în asigurarea securității. Cu toate acestea, criza economică și financiară mondială nu numai că a dezvăluit vulnerabilitatea economică a structurilor de integrare occidentale, dar a și creat premisele creșterii popularității revizionismului, care influențează configurația sistemului internațional, precum și caracteristicile sistemului european de securitate. Cum abordează acest subiect Federația Rusă?
„Valoarea” contribuției NATO la stabilitatea și prosperitatea Regiunii euro-atlantice, în opinia mea, este foarte discutabilă și dubioasă. Tocmai Alianța Nord-Atlantică a declanșat, pentru prima dată la sfârșitul anilor 90 din secolul trecut, operațiuni militare de amploare în Europa, cu scopul de a retrasa frontierele, atunci când a efectuat bombardamente masive în Iugoslavia. Deosebit de cinic suna cuvintele secretarului general NATO, J. Stoltenberg, adresate recent sârbilor. El a declarat că aceste bombardamente, care au dus la moartea a mii de civili nevinovați, inclusiv în Belgrad, se presupune că au fost „menite să protejeze populația civilă”.
Ceea ce acum în Occident a devenit o chestie la modă ca să fie denumit drept un fel de “revisionism”, nu este nimic altceva decât o modificare treptată a echilibrului global al forțelor, ceea ce face inevitabil sfârșitul epocii unei lumi unipolare, conduse de Statele Unite, care a urmat dizolvării voluntare a Pactului de la Varșovia și retragerii URSSului din „războiul rece“. (Să nu uităm că NATO a fost creată pentru a contracara Pactul de la Varșovia „comunist”, care nu există deja de aproape 30 de ani!).
În același timp, sume imense de bani continuă să fie cheltuite pentru „apărarea” împotriva unei amenințări inexistente. Încearcă să le sporească… Ce frumos ajutor acordat de NATO pentru „prosperitatea euro-atlantică”!
Din partea NATO, din partea Uniunii Europeane, poate, într-o măsură mai mică, observăm o retorică parcă auto-excitantă anti-rusă, în timp ce de fapt, și eu nu am menționat în zadar contradicțiile apărute în ultima perioadă, mai acute, mai grave între SUA și Uniunea Europeană; la urma urmei, vorbim despre utilizarea factorilor geopolitici în concurența economică necinstită. Statele Unite dovedesc Europei, de exemplu, că gazul rusesc, mult mai ieftin, este cauza unei dependențe politice și geopolitice, prin urmare, oferă Europei să cumpere gazul american mai scump, care, desigur, nu are, aparent, o astfel de natură politică „vicioasă“.
Aici, europenii înșiși trebuie să decidă. Dacă vă amintiți de vechiul „război rece“, atunci Europa s-a îndreptat curajos spre cooperarea cu Uniunea Sovietică, care era un adversar ideologic, adversar într-adevăr serios, care și-a fixat sarcina, poate nu imediat, și nu într-un război nuclear fierbinte, dar ca urmare a competiției pașnice să distrugă capitalismul mondial, înlocuindu-l cu socialism. Atunci Europa arăta suficientă independență. Germania a furnizat conducte de diametru mare pentru conductele de gaze naturale, care au alimentat în mod fiabil Europa de Vest cu resurse energetice timp de decenii. De atunci a trecut aproape jumătate de secol.
Desigur, există divergențe între state, aceasta este aproape inevitabil. A fost așa întotdeauna. Și între Uniunea Sovietică și Statele Unite au existat divergențe, dar chiar și atunci s-a reușit ca ele să fie depășite. Și între URSS și România în anii 1930 s-au manifestat divergențe, inclusiv asupra Basarabiei, totuși Titulescu și Litvinov, care erau personalități complet diferite, au reușit să găsească o bază pentru dialog. Și acest dialog a dat un rezultat pozitiv: relațiile diplomatice au fost restaurate, cel puțin pentru o vreme…
Din nefericire, vedem foarte des din partea Occidentului, și în ultima perioadă în special, literalmente o poziție obstrucționistă, în speranța că Occidentul este puternic și poate să nu ia în considerare interesele Rusiei. Vedem aceeași abordare față de Republica Populară Chineză, care devine, de asemenea, o putere economică și nucleară puternică. Toate acestea duc lumea spre pragul catastrofei nucleare.
Aici, iarăși, este important să nu confundăm cauzele și efectele. “Războiul rece” în versiunea 1.0, în Occident a fost perceput ca o confruntare cu un adversar ideologic – URSS. Dar sfârșitul acelui „război rece” nu a fost proclamat odată cu căderea URSSului, ci cu doi ani mai devreme, când Gorbaciov s-a întâlnit cu Reagan în Malta, în decembrie 1989. Ei au declarat că “războiul rece” s-a terminat. La acea vreme, mulți din societatea sovietică nu înțelegeau care vor fi consecințele, și totuși, majoritatea elitei politice, opinia publică considerau că „războiul rece” ar trebui oprit și ar trebui construite relații cu Occidentul, de o calitate nouă, relații de parteneriat.
După ce Uniunea Sovietică s-a destrămat, (în mod pașnic!) cedându-le locul noilor state tinere „pro-democratice“, în Occident s-a decis că ei au câștigat în „războiul rece“ și au început să se comporte ca și câștigători. Acest lucru a fost complet nejustificat, pentru că atunci poporul sovietic, inclusiv și succesorii săi – popoarele rus, ucrainean și alte națiuni nu s-au considerat învinși, ei nu au semnat nici un fel de capitulare, a fost libera lor alegere. În acest sens, Occidentul nu a dat dovadă de respectul adecvat față de libera alegere a popoarelor URSS și a început să se comporte ca un câștigător. La început, în Rusia, din cauza colapsului multor mecanisme, inclusiv din cauza unei crize economice grave, nu a existat voință politică de a se opune acestei activități, deși chiar și atunci conducerea rusă s-a pronunțat în contactele politice cu liderii de top din Vest, inclusiv cu americanii, împotriva extinderii NATO, împotriva confruntării. Nu am fost ascultați atunci – la fel ca și mult mai târziu, în cazul desfășurării sistemului american de apărare antirachetă („Nu este împotriva voastră!”).
Președintele Putin, într-un interviu recent, s-a exprimat în acel spirit că oamenii care permit apariția unui conflict nuclear global par să se aștepte ca ei vor fi în stare să creeze o lume nouă, o nouă ordine mondială fără Rusia. Rusia nu are nevoie de o astfel de pace… Aproximativ acesta este gândul care ar trebui să fie întotdeauna prezent în mințile strategilor militari occidentali și orientali, în mințile politicienilor și diplomaților noștri. Diplomații ruși au acest lucru în vedere, noi sugerăm insistent să ne îndepărtăm de la limita conflictului mondial, să reluăm dialogul și cooperarea, și ce vedem ca răspuns? O continuă intensificare a tensiunilor: afacerea total contrafăcută a familiei Skripal și expulzarea diplomaților, la care din solidaritate cu Marea Britanie a aderat și România, mitul intervenției ruse în alegerile americane, o culegere de acuzații împotriva Rusiei în cazul „Boeingului“ malaezian doborât, noile realități „fake“ la tot pasul…
- Cum apreciați relațiile dintre Federația Rusă și Statele Unite ale Americii în prezent?
Rusia consideră că lupta politică internă din Statele Unite în desfășurare a dus la o deteriorare fără precedent a relațiilor ruso-americane în prezent. Am menționat mai sus modul în care aceasta s-a reflectat în legislația și în politica practică americană.
Cel mai interesant, din punctul meu de vedere, este să încercăm să examinăm acuzațiile ce apar de la Washington pe tema presupusei intervenții în alegerile americane. Pe de o parte, aceasta ar părea să fie o problemă pur politică. Cu toate acestea, aceasta are o „dimensiune” tehnologică semnificativă: asigurarea securității informatice. Am oferit în mod repetat americanilor să cooperăm în acest domeniu, pe scena internațională, inclusiv în cadrul ONU, avansăm rezoluțiile relevante. Adunarea Generală le acceptă, dar americanii refuză să se implice în dialogul pe tema prevenirii criminalității informatice. Statele au mijloacele necesare pentru a face acest lucru. Deși, desigur, Internetul și spațiul cibernetic nu sunt o sferă care aparține în totalitate statului. În „realitatea virtuală”, o persoană poate realiza lucruri care înainte nu puteau fi efectuate chiar cu ajutorul unor armate uriașe, violând, de exemplu, securitatea centralelor electrice nucleare. Între timp, aceasta ar putea deveni un dezastru, întocmai ca un conflict nuclear…
Paradoxal, dar Washingtonul de astăzi refuză să reînnoiască acordul reciproc privind neintervenția în afacerile interne, care a fost realizată în anii 1930, când s-au stabilit relațiile diplomatice între URSS „comunist” și SUA „capitaliste”. Acestea sunt vremurile…
Noi, la rândul nostru, ne pronunțăm pentru un dialog egal și oferim ideile noastre. Nu susținem că toate aceste idei sunt perfecte. În toate domeniile – în domeniul securității cibernetice și al luptei împotriva terorismului, în căutarea unui răspuns la provocările globale (climă, crimă organizată etc.), sunt necesare eforturi multilaterale, deoarece niciuna dintre aceste probleme nu poate fi rezolvată în mod adecvat de cel mai mare sau cel mai puternic stat sau grup de state suficient de puternice. Aceasta necesită o abordare globală.
Rusia susține în mod consecvent această poziție, posedând propriul scut nuclear, care ne permite să cerem tuturora un dialog egal și respectuos. Acesta este credo-ul nostru, filosofia noastră de politică externă. Sperăm că, în evaluarea celei de-a 140-a aniversări a relațiilor noastre diplomatice cu România, această poziție a noastră va fi acceptată cu înțelegere la București.
Interviu realizat de directorul general al ziarului Incisiv de Prahova, ec Adrian Radu, la 14 octombrie la sediul Ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti.
EXCLUSIV/Интервью для газеты «Inсisiv de Prahova»

1.Ваше Превосходительство, на фоне 140-летия установления дипломатических отношений между Российской Федерацией и Румынией, как Вы видите эти отношения в настоящее время? С нашей точки зрения, они находятся на самом низком уровне за всю историю.
- Что, по Вашему мнению, является причиной ухудшения этих отношений, и кто или что за этим стоит?
- Какие, на Ваш взгляд, существуют способы улучшения этих отношений и какие усилия для этого должны предпринять как Российская Федерация, так и Румыния?
Отмечаемое 15 октября 140-летие со времени установления дипломатических отношений между нашими странами – это значительный рубеж, хороший повод для осмысления определенных уроков и формулирования некоторых выводов. Особый символизм этой даты в том, что дипломатические отношения были установлены сразу, как только на политической карте Европы появилась признанная международным сообществом независимая Румыния, суверенитет которой был подтверждён именно 140 лет назад, на Берлинском конгрессе, по итогам русско-турецкой войны, где наши страны выступали союзницами.
Нынешнее состояние российских межгосударственных отношений можно охарактеризовать очень просто: они могли бы быть значительно лучше.
Что касается причин возникновения в наших современных дипломатических и политических отношениях замедления и даже периодически довольно серьёзных осложнений, то, на мой взгляд, одна из главных связана с тем, что Румыния в значительной степени делегировала свой национальный суверенитет тем межгосударственным объединениям, в которые она входит – Евросоюзу и НАТО, и поэтому подчас несамостоятельна в своих решениях…
Коротко о перспективах: изучая документы, которые здесь публикуются, к примеру, о приоритетах будущего председательства Румынии в Совете Евросоюза, пункта о развитии отношений с Россией мы не наблюдаем. Если он появится, мы будем это только приветствовать.
Вот такие у нас получаются причины и следствия…
- Бессарабский вопрос наряду с «румынским золотом» несомненно, является одной из серьёзных проблем для Румынии в её отношениях с Россией. В подаче местных пропагандистов стремление Российской Федерации противодействовать сближению Румынии с Республикой Молдова является одной из причин ухудшения отношений между Российской Федерацией и Румынией. Можете ли Вы дать четкий ответ на этот непростой для румын вопрос, подтвердить или опровергнуть эту теорию?
Что касается утверждений о «стремлении Российской Федерации противодействовать сближению Румынии с Республикой Молдова», то они ни на чём не основаны, разумеется, если вывести за скобки желание определенных кругов и в Бухаресте, и в Кишиневе омрачить двусторонние отношения с Россией, которые мы предлагаем строить на прагматической основе, исключая конфронтационную постановку вопроса: либо с Западом (Евросоюзом), либо с Востоком (Россией и ЕврАзЭС)… Россия последовательно выступает против создания новых разделительных линий на европейском континенте и за «интеграцию интеграций» в долгосрочной перспективе.
Вы прекрасно знаете нашу официальную позицию. Мы в своё время признали независимость и суверенитет Республики Молдова – с ней тоже, кстати, подписан, как и с Румынией, большой Договор о дружественных отношениях. РМ признана Россией в границах 1990 года, то есть задолго до всех событий 1991-92 гг., когда там был горячий вооруженный конфликт.
Знаменателен и тот факт, что Конституция Молдавии закрепляла нейтральный статус государства, положение о неучастии во всяких военно-политических блоках и альянсах. Это Россия поддержала и одобряет. Что касается тех проблем, которые с этим связываются какими-то группами румынского политического класса – это вопрос не к нам.
Поэтому, с нашей точки зрения, «бессарабской/молдавской проблемы» в наших отношениях как таковой не существует.
- Как Вы видите решение проблемы «румынского золота», которое было передано Москве 21 декабря 1916 года? Какие шаги можно предпринять? Мы считаем, что решение этой проблемы значительно снизило бы уровень враждебности в отношении Российской Федерации.
Убеждён, что «проблема румынского золота», которой уже более 100 лет, принадлежит истории. Прошедший век был особенно богат на революции, войны, агрессии и оккупации, перемирия и репарации за нанесённый ущерб, которые в последствии были уменьшены более, чем в 10 раз, а также периодами плодотворного сотрудничества и взаимопомощи в трудные и более благополучные времена.
С целью изучения этой проблемы с научно-исторической точки зрения между нашими странами создана специальная комиссия историков, в мандат которой входит изучение сложных (противоречивых) эпизодов наших взаимоотношений, в том числе и вопроса о «румынском золоте». Предлагаю оставить эту тему для них, для углублённого анализа на основе архивных документов и всей совокупности событий прошедшего периода.
- В румынском информационном пространстве проходило сообщение, что Россия поддержала венгерских сепаратистов, которые хотят присоединить Трансильванию к Венгрии, чтобы реализовать венгерский проект «Великая Венгрия» (государство, которое никогда не существовало на карте мира). В этом же контексте сообщалось, что Россия поддерживает румынских «унионистов», ратующих за воссоединение Великой Румынии (возвращение Бессарабии и Буковины в родную страну, Румынию) … своего рода обмен территориями. Насколько реальна эта информация в прессе подобной роли России в румынском геополитическом пространстве? Если эти теории являются ложью, кто, по Вашему мнению, стоит за этим?
Подобные теории могли возникнуть только в возбуждённом воображении тех самых противников оздоровления современных российско-румынских отношений, о которых я уже говорил. Россия последовательно и принципиально опирается на нормы международного права, безусловно признает существующие в Европе государственные границы и принципы их возможного изменения, сформулированные в Заключительном акте Общеевропейского совещания по безопасности и сотрудничеству (Хельсинки, 1975). Все остальное – от лукавого…
- Уверенность иностранных инвесторов в румынской экономике снижается. И у них есть веские основания для этой позиции. Не то чтобы это было новым, но ситуация кажется всё более непредсказуемой, если мы смотрим на засилье бюрократии, низкий уровень развития инфраструктуры и постоянно меняющиеся законы, которые до сих пор неясны, включая преследование отдельных лиц со стороны государства, преследование, незаконность которого была в большинстве случаев доказана. В этом контексте расскажите нам, каково мнение российских инвесторов в отношении Румынии, намерены ли они остаться или покинуть эту страну. Кроме того, знаете ли Вы, есть ли у них конкретные намерения инвестировать в Румынию?
Как хорошо известно всем, капитал, особенно инвестиционный, любит политическую стабильность, гарантии возврата прибыли и прав собственности… Оставляю читателям возможность самостоятельно судить обеспечены ли в Румынии подобные благоприятные условия для возможных масштабных российских инвестиций. Для иллюстрации реального положения дел упомяну хотя бы тот факт, что крупнейший российский инвестор – международная нефтяная корпорация «Лукойл» – в лице своего румынского филиала «Петротел Лукойл» до сих пор является объектом некоего судебного разбирательства по «уклонению от налогов», хотя первое такое «дело» против данной компании уже успешно развалилось за отсутствием состава преступления…
Тем не менее, российские инвестиции не забыли дорогу в Румынию. Скажем, в начале 2018 года на трубном заводе в Слатине, принадлежащем российской международной корпорации «ТМК» было открыто новое производство по термической обработке продукции, стоимость которого исчисляется десятками миллионов долларов. Что касается перспектив, то они во многом будут зависеть от обеспечения российским инвесторам на румынском рынке вышеупомянутых «стандартных» условий и гарантий.
Значительную позитивную роль призвано сыграть в этом плане и общее оздоровление межгосударственных отношений, в первую очередь, отказ от воинственной недружественной риторики… В России по отношению к Румынии такой риторики нет, хотя, к сожалению, в Бухаресте, как «угрозы» изображаются любые попытки российских официальных лиц спокойно и корректно разъяснять наши подходы к размещению американских и иных иностранных вооруженных сил на румынской территории в контексте российского понимания потребностей сохранения глобальной стратегической стабильности и в свете собственно интересов национальной обороны Российской Федерации.
- Мы можем видеть карту справа от Вас, где мы наблюдаем, что Российская Федерация окружена черными и красными точками. Разрешите нам это сфотографировать? Могли бы Вы объяснить нам, что представляет собой эта карта и каково значение этих символов?

К сожалению, упомянутые мною альянсы в своей политике апеллируют к мнимой угрозе, которая якобы исходит от России. В действительности ее просто не существует. Однако на базе этой ложной посылки строятся огромные теоретические и практические концепции, предпринимаются мощные военные приготовления, которые, по сути дела, по отношению к России не могут рассматриваться как оборонительные, потому что достаточно посмотреть на карту мира, где отмечены черными точками базы НАТО, а фактически США, разбросанные по всей Евразии. Они продвигаются на север, к Норвегии, в Южную Корею и Японию. И это не просто базы, а современнейшие противоракетные системы.
Если вы сравните современную карту мира и карту 1989 года, когда НАТО и Варшавский Договор находились в высшей точке своего противостояния, вы увидите, кто к кому приближается. Не Россия приближается к НАТО и «угрожает» его членам, а НАТО последовательно приближается к границам России. Поначалу под аккомпанемент безобидных заверений: ну, это не против вас. А сейчас совершенно откровенно (я тут присутствовал на одном натовском семинаре) говорят: у них, мол, недостаточно «передового присутствия». На практике территория России окружается с помощью размещения значительных боевых средств в «новых» государствах-членах НАТО, где все больше и больше развивается военная инфраструктура, нацеленная именно на сдерживание пресловутой российской угрозы, которой не существует.
И парадокс заключается в том (сейчас это особенно хорошо видно на примере американо-европейских противоречий, обострившихся, прежде всего, в торгово-экономической сфере), что все говорят о новой «холодной войне 2.0». Если мы вспомним старую «холодную войну», то это была война между идеологическими соперниками, которые исповедовали непримиримые между собой взгляды, с одной стороны – западный лагерь, с другой стороны – восточный лагерь, коммунизм, капитализм… Сейчас никакой подобной основы для противостояния нет, потому что Россия исповедует те же, что и Запад, взгляды: рыночная экономика, частная собственность, права человека и т.п. То, что Россия не совсем похожа на Соединенные Штаты – это, по-моему, естественно, и требовать того, чтобы Россия строилась так же, как Соединенные Штаты – бессмысленно. Мы и на Западную Европу не очень похожи, не говоря уже о том, что и в Европе существуют разные модели демократии, кстати, заметно отличные от американской.
Мы строим свою модель демократии. Но не существует ни непримиримых идеологических противоречий, ни каких-то геополитических страшных планов – у нас их просто нет, у нас все планы оборонительные и созидательные. И мероприятия, которые мы проводим в сфере обороны, осуществляются на нашей национальной территории.
- Предстоящий выход Великобритании из ЕС, рост анти-ЕСовских настроений являет собой крайне непростую ситуацию для Румынии (и всей Восточной Европы). Как Румыния, страна-член ЕС и НАТО, может обезопасить себя в такой исторически сложный момент, и как Российская Федерация может поддержать Румынию в этом контексте?
Мы рассматриваем решение о «Брекзите» как выражение суверенной воли народа Великобритании, а также, безусловно, как «внутреннее дело», касающееся только взаимоотношений Лондона и Брюсселя, равно как и отдельных государств-членов Евросоюза. Россия не имеет к этому никакого отношения. К тому же, как я вижу из официальных контактов британских и румынских высокопоставленных лиц, предпринимаются активные усилия, чтобы «Брекзит» не повлиял негативно на двусторонние отношения и не нанес ущерба правам румынских граждан, проживающих в Великобритании.
- Каковы геополитические интересы Российской Федерации и США в Сирии и на Украине?
О геополитических интересах США лучше поподробнее расспросить моего американского коллегу, хотя мы неоднократно слышали из Вашингтона претензии на то, что сфера его геополитических интересов – это, по сути дела, весь мир, практически без исключения… Это уже само по себе о чем-то говорит.
На Украине в течение четверти века после распада СССР США последовательно предпринимали, по их терминологии, «усилия по содействию укреплению демократии». Стоимость этих «усилий» замгоссекретаря США В.Нуланд еще в 2014 году оценила в 5 млрд. долл. С тех пор она значительно увеличилась…
В 2014 году, призывая законного президента Украины В.Януковича «не применять силу» против оппозиции и даже обратившись с соответствующей просьбой о содействии к президенту России В.Путину, который поддержал такой подход, правительство США параллельно провоцировало и финансировало последующий насильственный государственный переворот в Киеве, известный как «майдан». В чем был геополитический интерес Вашингтона сейчас уже ни для кого не секрет: американский конгресс принял и президент США Д.Трамп подписал закон, в котором Россия наряду с Кореей и Ираном провозглашается одним из основных противников Америки на международной арене. Сейчас к ним открыто причислили и КНР…
Геополитические, экономические, исторические и гуманитарные интересы России на Украине, думаю, подробно объяснять не нужно. Народы России и Украины имеют общие исторические корни и жили в одном государстве в течение столетий. В качестве маленькой иллюстрации приведу такой факт: в 1954 году поводом для решения руководителя КПСС, кстати этнического украинца, Н.Хрущева о передаче Крыма из состава Советской России в состав Советской Украины стала 300-тая годовщина «воссоединения Украины с Россией по решению Переяславской рады». А смысл объяснялся следующим образом: в знак вечной дружбы братских народов…
И до сих пор Россия является крупнейшим отдельным государством – торгово-экономическим партнером Украины. В России проживают миллионы украинцев, а на Украине миллионы русских и русскоязычных людей. Существуют миллионы смешанных семей. К примеру, мой зять, муж моей старшей дочери, по национальности – украинец.
Единственный геополитический и геостратегический интерес России в Сирии – уничтожение оплотов международного терроризма, прежде всего, Исламского государства (ИГИЛ), которые угрожают и нашей стране. Действуют там российские военные на законных основаниях – по приглашению признанного на уровне ООН правительства во главе с президентом Б.Асадом. Нелишне напомнить при этом, что ИГИЛ возникло в результате несанкционированного Советом Безопасности ООН вторжения США и ряда их союзников в Ирак под лживым предлогом наличия там оружия массового уничтожения, якобы угрожавшего международной безопасности. В результате единой иракской государственности был нанесен такой мощный удар, что страна не может оправиться от его последствий до сих пор. А в виде «сопутствующего ущерба» (collateral damage) как раз и возникло ИГИЛ, сторонники которого находят прибежище, медицинскую помощь, снабжаются оружием и проходят вместе с другими исламскими радикалами военную подготовку в районах, контролируемых американцами на сирийской территории без всякого приглашения со стороны Дамаска…
- Каковы долгосрочные интересы Российской Федерации в приднестровском конфликте?
Никаких «долгосрочных интересов» в приднестровском конфликте у России нет. Мы последовательно выступаем за урегулирование этой застарелой проблемы на основе нашей выше уже изложенной позиции в поддержку территориальной целостности и суверенитета Республики Молдова.
Для содействия приднестровскому урегулированию в свое время был создан международный формат «5+2», в котором сторонами конфликта являются Кишинев и Тирасполь, ОБСЕ, Россия и Украина выступают посредниками (а Москва и Киев обязались стать еще и гарантами урегулирования). США и Евросоюз имеют статус наблюдателей. Приоритетной задачей этой переговорной площадки является восстановление доверия между двумя берегами Днестра, и в последний период наметился определенный прогресс, хотя и довольно скромный.
Российская дипломатия в начале «нулевых» предложила практический план решения приднестровской проблемы, который получил в истории название «Меморандум Козака» (тогда это был замглавы Администрации Президента России, занимавшийся совершенствованием федерализма в нашей стране в тесном контакте с Советом Европы). К сожалению, этот документ не был реализован из-за негативной позиции западных партнеров. Если бы он был воплощен в жизнь, к настоящему моменту Приднестровье было бы уже полностью интегрировано в молдавское государство на основе особого статуса, а потребность сохранения там российского миротворческого контингента отпала бы сама собой…
Сейчас представители молдавского правительства всё чаще пытаются выдвигать на различных международных площадках требования о «выводе российских войск из Приднестровья», включая и миротворческие силы в зоне конфликта. При этом позиция Тирасполя совершенно противоположна, поскольку существенного продвижения в формате «5+2» пока нет и трёхсторонние миротворческие силы, в которые входит и российский контингент, играют роль надежной гарантии невозобновления конфликта и поддержания стабильности в этом регионе.
Звучащие периодически в наш адрес в этом контексте упреки в несоблюдении решений Стамбульского саммита ОБСЕ 1999 года совершенно не обоснованы, поскольку это именно страны НАТО в своё время отказались ратифицировать так называемый адаптированный Договор об ограничении обычных вооруженных сил в Европе, вынудив и сделавшую это ранее Россию заморозить свои обязательства по этому документу. Впрочем никаких подпадавших под ограничения российских вооружений в Приднестровье и так нет…
- До недавнего времени Евроатлантический регион характеризовался высоким уровнем безопасности, стабильности и процветания, что было следствием усилий НАТО и ЕС в достижении тех целей, для которых они и были созданы, значительного вклада США в обеспечение безопасности. Однако, глобальный экономический и финансовый кризис не только выявил экономическую уязвимость западных интеграционных структур, но также создал предпосылки для роста популярности ревизионизма, влияющего на конфигурацию международной системы, а также на характеристики европейской системы безопасности. Как Российская Федерация рассматривает этот вопрос?
«Ценность» вклада НАТО в стабильность и процветание евро-атлантического региона, на мой взгляд, весьма сомнительна. Именно Северо-атлантический альянс еще в конце 90-х годов прошлого века впервые развязал широкомасштабные военные действия в Европе с целью перекройки границ, когда осуществил массированные бомбардировки Югославии. Особенно цинично звучат обращенные недавно к сербам слова генерального секретаря НАТО Й.Столтенберга, который заявил, что эти бомбардировки, в результате которых погибли тысячи невинных мирных жителей, в т.ч. в Белграде, были, мол, «направлены на защиту гражданского населения».
То, что сейчас на Западе стало модным называть неким «ревизионизмом» ничто иное как постепенное изменение глобального соотношения сил, делающее неизбежным окончание эпохи однополярного мира во главе с США, наступившей после добровольного роспуска Организации Варшавского Договора и выхода СССР из «холодной войны». (Не забудем, что НАТО и создавалась для противодействия «коммунистическому» Варшавскому договору, которого не существует уже почти 30 лет!).
При этом огромные средства продолжают тратить на «оборону» от несуществующей угрозы. Добиваются их увеличения… Хорошо же содействие НАТО «процветанию Евроатлантики»!
Со стороны НАТО, со стороны Евросоюза, может быть, в меньшей степени, мы видим как бы самовозбуждающую антироссийскую риторику, в то время как в действительности – и я не зря упомянул возникшие в последний период более острые, более серьезные противоречия между США и Евросоюзом – ведь фактически речь идет об использовании геополитических факторов в нечестной экономической конкуренции. Соединенные Штаты доказывают Европе, например, что более дешевый российский газ является причиной некоей политической и геополитической зависимости, поэтому предлагают покупать более дорогой американский газ, который, конечно же, такой «порочной» политической природы якобы не имеет.
Тут сами европейцы должны решать. Если вспомнить про старую «холодную войну», тогда Европа смело пошла на сотрудничество с Советским Союзом, который был идеологическим соперником, противником действительно серьёзным, который ставил себе задачу, если не сразу и не в горячей ядерной войне, но в итоге мирного соревнования уничтожить мировой капитализм, заменив его на социализм. Тогда Европа проявила достаточно самостоятельности. Германия поставила трубы большого диаметра для газопроводов, которые стали надежно снабжать Западную Европу энергоресурсами в течение десятилетий. Уже почти полвека прошло с тех пор.
Разумеется, между государствами существуют разногласия, это почти неизбежно. Так было всегда. И между Советским Союзом и США были разногласия, но даже тогда их умели преодолевать. И между СССР и Румынией в 1930-е годы были разногласия, в том числе по поводу Бессарабии, тем не менее Титулеску и Литвинов, которые были совершенно разными личностями, сумели найти основу для диалога. И этот диалог дал позитивный результат: дипломатические отношения были восстановлены, по крайней мере, на какое-то время…
К сожалению, мы видим со стороны Запада очень часто, а в последний период особенно, буквально обструкционистскую позицию – в расчёте на то, что Запад силен и может не считаться с интересами России. Такой же подход мы видим и к Китайской Народной Республике, которая тоже становится мощной экономической и ядерной державой. Всё это ведёт мир к грани ядерной катастрофы.
Тут, опять же, важно не путать причины и следствия. «Холодная война» в версии 1.0 на Западе воспринималась как конфронтация с идеологическим противником – СССР. Но окончание той «холодной войны» было провозглашено не с падением СССР, а на два года раньше, когда Горбачев встречался на Мальте с Рейганом, в декабре 1989 года. Они объявили, что «холодная война» закончена. В советском обществе тогда многие не понимали, какие будут последствия, но тем не менее большинство политической элиты, общественности считало, что «холодную войну» надо прекращать и строить с Западом отношения нового качества, отношения партнерства.
После того, как Советский Союз распался, (мирно!) уступив место новым молодым «продемократическим» государствам, на Западе решили, что они победили в «холодной войне» и стали вести себя как победители. Это было совершенно необоснованно, потому что тогда советский, а в том числе его преемники – российский, украинский и другие народы не считали себя побежденными, они не подписывали никаких капитуляций, это был их свободный выбор. Запад в этом смысле не проявил должного уважения к свободному выбору народов СССР и стал вести себя как победитель. Поначалу в России – из-за развала многих механизмов, в том числе по причине серьезного экономического кризиса – не было и политической воли для того, чтобы этому что-то противопоставить, хотя и тогда российское руководство выступало в политических контактах с высшими руководителями Запада, в том числе с американцами, против расширения НАТО, против конфронтации. Нас тогда не слушали – так же, впрочем, как и много позже, в случае развертывания американской глобальной системы ПРО («Это не против вас!») .
Президент Путин в одном из недавних интервью высказался в том духе, что люди, которые допускают возникновение глобального ядерного конфликта, видимо, рассчитывают, что смогут создать новый мир, новый мировой порядок без России. России такой мир не нужен… Примерно эта мысль должна постоянно присутствовать в головах и западных, и восточных военных стратегов, в головах наших политиков и дипломатов. У российских дипломатов это в голове есть – мы настойчиво предлагаем отойти от грани мирового конфликта, возобновить диалог и сотрудничество, а что мы видим в ответ? Постоянное нагнетание напряжённости: совершенно дутое дело Скрипалей и высылка дипломатов, к которой из солидарности с Великобританией присоединилась и Румыния, миф о российском вмешательстве в американские выборы, нагромождение обвинений в адрес России по поводу сбитого малазийского «Боинга», новые «фэйк» реалии на каждом шагу…
- Как Вы оцениваете отношения между Российской Федерацией и Соединенными Штатами Америки в настоящее время?
В России считают, что развернувшаяся в США внутриполитическая борьба привела к беспрецедентному ухудшению российско-американских отношений в настоящее время. О том, как это отразилось в американском законодательстве и практической политике, говорилось выше.
Наиболее любопытно, с моей точки зрения, попробовать разобраться со звучащими из Вашингтона обвинениями в пресловутом вмешательстве в американские выборы. С одной стороны – это, казалось бы, чисто политическая проблема. Однако у неё есть существенное технологическое «измерение»: обеспечение кибербезопасности. Мы американцам неоднократно предлагали сотрудничать в этой области, на международной арене, в том числе и в ООН, продвигаем соответствующие резолюции. Генассамблея их принимает, но американцы отказываются вести диалог на тему предотвращения киберпреступлений. Государства имеют средства для этого. Хотя, конечно, Интернет и киберпространство не чисто государственная сфера. В «виртуальной реальности» индивидуум может совершить такие вещи, которые раньше невозможно было сделать и с помощью огромных армий – нарушив, например, безопасность атомных электростанций. Между тем это может стать такой же катастрофой, как ядерный конфликт…
Парадоксально, но современный Вашингтон отказывается возобновить взаимную договоренность о невмешательстве во внутренние дела, которая была зафиксирована в 1930-е годы при установлении дипломатических отношений между «коммунистическим» СССР и «капиталистическими» США. Вот такие настали времена…
Мы, в свою очередь, выступаем за равноправный диалог и предлагаем свои идеи. Мы не утверждаем, что все эти идеи совершенны. Во всех сферах – и по кибербезопасности, и в борьбе с терроризмом, в поиске ответа на глобальные вызовы (климат, организованная преступность и т.д.) – нужны многосторонние усилия, потому что ни одна из этих проблем не может быть адекватно решена одним самым большим и мощным государством или группой достаточно сильных государств. Это требует глобального подхода.
Россия последовательно отстаивает такую позицию, имея собственный ядерный щит, который нам позволяет требовать от всех равноправного, уважительного диалога. Это наше кредо, философия нашей внешней политики. Надеемся, что и оценивая 140-летие наших дипломатических отношений с Румынией, эта наша позиция будет с пониманием воспринята в Бухаресте.
Exclusiv
MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!
Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat halucinant emis de Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL, anul 2025 a intrat în istorie nu prin vreo reformă salutara, ci ca anul rușinii instituționale, când promovările polițiștilor pe funcții au fost pur și simplu… anulate! O veritabilă comedie neagră pe spatele unor oameni care își riscă zilnic viața, orchestrată cu măiestrie de la vârful Ministerului Afacerilor Interne.
Anul Domnului 2025: Anul fără promoții, anul fără Bbni, anul fără rușine!
În mod tradițional, lunile noiembrie și decembrie erau dedicate, anual, unei proceduri absolut banale, dar vitale: promovarea polițiștilor pe funcțiile pe care le ocupă, de fapt, de multă vreme. Un soi de recunoaștere a realității, chiar dacă tardivă. Ei bine, în 2025, MAI a decis că „tradiția e praf de pușcă” și a anulat spectacolul! Ceea ce înseamnă că mii de polițiști, fie mutați pe funcții cu coeficienți salariali superiori, fie proaspăt absolvenți ai școlilor de poliție și deja aruncați în focul acțiunii pe funcții superioare, sunt, ca de obicei, plătiți tot la nivelul inferior. O mostră clasică de „muncă de supererou, plată de începător”, sub semnătura inconfundabilă a birocrației românești.
„Disciplină fiscală” sau cum să furi legal din salariul polițistului?
SIDEPOL trage un semnal de alarmă asurzitor, atrăgând atenția „factorilor decizionali” – un eufemism elegant pentru Guvern și MAI – că este absolut imperativ să se deblocheze această farsă penibilă. Căci, zic ei, acest proces vital a fost „blocat prin măsuri administrative și bugetare nejustificate din punct de vedere profesional și instituțional”. Adică, pe românește, cineva s-a gândit că e mai simplu să taie de la polițiști decât să își bată capul cu o gestiune coerentă.
În timp ce „geniile” financiare de la Guvern invocă cu patos „disciplina fiscală” și „măsuri de responsabilitate” (probabil singurele măsuri pe care le pot scrie pe o coală de hârtie fără să le pună în practică), polițiștii, pe teren, preiau atribuții superioare, coordonează activități complexe, răspund penal și disciplinar pentru tot ce mișcă, dar fără recunoaștere funcțională și, mai ales, fără drepturile salariale cuvenite. Este, practic, o formă modernă de sclavie, unde statul a transformat deficitul de personal, efortul suplimentar și responsabilitatea profesională în… motive de economisire. Pe spatele cui? Al celor care, culmea, îi protejează!
MAI: Recunoaștere zero, cerințe maximale. Rețeta perfectă pentru dezastru!
În încercarea de a salva aparențele, SIDEPOL a formulat și transmis o solicitare scrisă către Ministerul Afacerilor Interne pentru demararea procedurilor de promovare. Răspunsul? O capodoperă a ipocriziei birocratice! MAI a invocat, bineînțeles, „constrângeri bugetare și limite impuse de ordonanțe guvernamentale” (sursa: răspuns MAI către SIDEPOL, disponibil la adresa 532294), justificând astfel menținerea blocajului. Însă, culmea ironiei, munca suplimentară, responsabilitatea și riscurile profesionale au continuat să crească exponențial, generând frustrări atât de evidente încât până și un orb le-ar sesiza. Ce poate fi mai motivant decât să știi că ești indispensabil, dar neplătit pe măsura muncii tale?
Discriminare la firul ierbii: Munca de erou, plata de amator!
Promovarea pe funcții nu este un moft, ci o necesitate strigătoare la cer!
Ar acoperi realitatea activității prestate, nu doar o fantomă pe hârtie.
Ar elimina inechitățile dintre polițiștii care muncesc la același nivel, dar sunt plătiți ca și cum ar fi pe planete diferite.
Ar susține performanța și motivația, concepte SF pentru actuala conducere.
Ar reduce riscul plecărilor în masă din sistem, transformând deficitul de personal într-o gaură neagră.
Un stat care cere performanță și responsabilitate trebuie, logic, să le recunoască și să le plătească. Dar logica, se pare, este o materie opțională la MAI. Faptul că polițiștii sunt plătiți pe funcții inferioare, deși ocupă efectiv funcții superioare, nu este doar o eroare, ci o formă crasă de discriminare profesională, contrară oricăror principii de bun simț: „muncă egală – salarizare egală”, predictibilitate profesională și echitate funcțională.
Blocajul „intelighent” al MAI: Cum distrugem motivația cu un singur pix!
Consecințele acestui blocaj sistematic sunt dezastruoase și, cu siguranță, intenționate:
Moralul personalului este la pământ, frecând praful.
Încrederea în instituție, deja fragilă, se spulberă ca un castel de cărți.
Atractivitatea profesiei este inexistentă; cine ar vrea să fie erou pe gratis? Stabilitatea resursei umane, un mit demult uitat.
SIDEPOL suna alarma: Când răbdarea se transformă în acțiune sindicală (și nu prea!)
Sindicatul cere, nu roagă, Ministerului Afacerilor Interne și Guvernului României:
- Deblocarea de urgență a procedurilor de promovare, cu includerea sumelor necesare în bugetul aprobat pe anul 2026 – o cerere atât de revoluționară!
- Eliminarea interpretărilor administrative abuzive ale legii care afectează promovarea – pentru că legea este pentru unii mumă, pentru alții ciumă.
- Recunoașterea muncii efective și a atribuțiilor suplimentare asumate de polițiști – un vis frumos, nu?
Și, cireașa de pe tortul birocratic: pentru ca polițiștii să poată fi promovați, șefii nemijlociți trebuie să întocmească o „notă de fundamentare” care să fie avizată de șeful ierarhic și, ulterior, aprobată de ordonatorul de credite! Un traseu demn de labirintul lui Minos, doar pentru a recunoaște o realitate pe care o vede orice cetățean.
SIDEPOL nu se lasă intimidat și va continua demersurile, probabil până la epuizare, pentru ca polițiștii să beneficieze de recunoașterea profesională pe care o merită. Avertismentul final? În lipsa unor soluții concrete, „nu excludem acțiuni sindicale suplimentare”. Adică, probabil, încă un memoriu, încă o adresă… sau poate chiar o grevă a râsului, căci altfel, situația e de plâns! Rămâne de văzut dacă Ministerul va prefera să joace în continuare rolul de clovn tragicomic sau va alege, în sfârșit, să respecte forțele de ordine. (Cerasela N.).
Exclusiv
Ce pastă polish să alegi dacă ești începător
Dacă te-ai hotărât să îți polishezi singur mașina acasă, cel mai probabil ai pornit de la un motiv simplu: vrei să rezolvi niște probleme vizibile ale vopselei fără să mai plătești un atelier. Poate ai observat zgârieturi fine, urme de la spălări repetate sau vopseaua nu mai are deloc luciul de altădată. Intri să cauți paste de polish și, foarte repede, apare confuzia: sunt prea multe variante și nu știi ce să alegi.
Adevărul este că, dacă ești începător, nu ai nevoie de produse complicate. Contează să alegi pasta polish potrivită în funcție de problema pe care o vezi pe mașină, nu în funcție de denumiri sau promisiuni exagerate.
Ce probleme are, de obicei, vopseaua unei mașini folosite zilnic
În cele mai multe cazuri, o mașină care circulă normal nu are defecte grave. Cele mai frecvente probleme sunt micro-zgârieturile fine, urmele circulare lăsate de perii sau bureți, aspectul tern și lipsa de luciu. Acestea apar din spălări greșite, praf, nisip, sare sau pur și simplu din trecerea timpului.
Pentru astfel de situații, nu ai nevoie de o pastă agresivă. Din contră, o pastă prea dură poate crea mai multe probleme decât rezolvă, mai ales dacă nu ai experiență.
Pasta de polish cu tăiere ușoară – alegerea sigură pentru început
Dacă ești la prima experiență de polish auto, cea mai bună alegere este o pastă cu tăiere ușoară sau medie. Acest tip de pastă este gândit exact pentru corectarea zgârieturilor fine și pentru împrospătarea vopselei.
O astfel de pastă lucrează controlat, nu mănâncă excesiv din lac și îți oferă timp să înveți mișcările corecte. Chiar dacă insiști puțin mai mult într-o zonă, riscurile sunt mici. Pentru uz casnic, este varianta cea mai echilibrată.
Când are sens o pastă de polish mai abrazivă
Pastele cu tăiere mare sunt destinate zgârieturilor adânci, urmelor serioase sau vopselelor foarte degradate. Problema este că aceste paste cer experiență, presiune controlată și, de multe ori, o mașină de polish rotativă.
Dacă ești începător, nu este recomandat să începi cu o astfel de pastă. Poți crea holograme, urme vizibile sau poți subția prea mult stratul de lac. Pentru primele lucrări, este mai sigur să eviți aceste produse.
Pasta de finisare – când vrei doar luciu
Există și paste de finisare, cu abrazivitate foarte mică sau aproape inexistentă. Acestea nu corectează defecte, dar ajută la uniformizarea suprafeței și la obținerea unui luciu plăcut.
Dacă mașina ta nu are zgârieturi vizibile și vrei doar să îi împrospătezi aspectul, o astfel de pastă poate fi suficientă. Este ușor de folosit și foarte iertătoare pentru cineva aflat la început.
Contează culoarea mașinii când alegi pasta?
În general, nu. Majoritatea pastelor de polish sunt universale și pot fi folosite pe orice culoare. Ceea ce contează este starea vopselei, nu culoarea ei. Diferențele apar mai degrabă la modul în care se văd zgârieturile după polish, nu la alegerea pastei în sine.
De ce este bine să începi simplu
Mulți începători greșesc pentru că vor rezultate rapide și aleg produse prea agresive. În realitate, un polish corect făcut înseamnă pași simpli, repetați corect. O pastă potrivită, un burete adecvat și răbdare sunt suficiente pentru rezultate vizibile.
Poți face mai multe treceri cu o pastă ușoară și vei avea un rezultat mai bun decât cu o singură trecere agresivă.
Dacă ești începător și vrei să îți polishezi mașina acasă, alege o pastă de polish cu tăiere ușoară sau medie. Este cea mai sigură variantă pentru a rezolva zgârieturile fine, urmele de spălare și lipsa de luciu, fără riscuri inutile. Pe măsură ce capeți experiență, poți testa și alte tipuri de paste, în funcție de nevoi.
Pentru paste de polish potrivite uzului de acasă, dar și pentru mașini de polish, bureți, lavete din microfibră și alte produse necesare, găsești o gamă variată pe kraftprofesional.ro, unde poți alege exact ce se potrivește nivelului tău de experiență și stării vopselei mașinii tale.
Exclusiv
Tendințe de machiaj și coafură pentru miresele din ianuarie 2026
O nuntă în luna ianuarie are un farmec aparte. Aerul rece, lumina albă a iernii, atmosfera intimă și elegantă creează un decor special, diferit de cel al nunților de vară. Tocmai de aceea, frumusețea miresei într-un context de iarnă merită o atenție specială.
Machiajul și coafura trebuie să reziste temperaturilor scăzute, dar și să completeze stilul unei rochii de mireasă și al întregului eveniment.
Dacă îți pregătești nunta în plină iarnă, iată care sunt tendințele de beauty pentru miresele din ianuarie și câteva recomandări utile care te vor ajuta să arăți și să te simți impecabil în ziua cea mare.
Machiaj inspirat de magia iernii
În sezonul rece, accentul cade pe un ten luminos, sănătos și bine îngrijit. Pielea poate deveni mai uscată iarna, așa că machiajul trebuie gândit cu atenție, pornind de la o bază corect pregătită.
Un look fresh, cu efect de „glow”, este extrem de apreciat în această perioadă. Fondurile de ten cu finish luminos, combinate cu un iluminator aplicat discret, oferă pielii acel aspect curat și radiant, perfect pentru lumina rece a iernii. Rezultatul trebuie să fie natural, nu strălucitor în exces.
Buzele pot deveni un punct de atracție în machiajul de iarnă. Nuanțele intense, precum roșu profund, vișiniu, burgundy sau tonuri de fructe de pădure, se potrivesc excelent cu sezonul și adaugă eleganță întregului look. Este important ca rujul ales să fie rezistent și confortabil, pentru a face față orelor lungi de emoții, fotografii și zâmbete.
Ochii capătă profunzime prin reinterpretarea clasicului smokey eyes. În locul tonurilor calde, iarna aduce în prim-plan nuanțe reci: griuri, argintiu, albastru închis sau accente metalice. Fardurile cu particule fine reflectă frumos lumina și arată spectaculos în fotografii, mai ales într-un decor de iarnă.
Genele bine definite completează machiajul ochilor. Fie că alegi gene individuale pentru un efect natural, fie gene mai bogate pentru un look glam, acestea ajută privirea să fie expresivă și bine conturată.
Coafuri elegante, potrivite sezonului rece
Iarna, coafura trebuie să fie nu doar frumoasă, ci și practică. Temperaturile scăzute, umiditatea sau vântul pot influența rezistența unei coafuri, așa că simplitatea bine gândită este cheia.
Cocul jos, ușor răsucit, este una dintre cele mai populare alegeri pentru miresele de iarnă. Elegant, rafinat și stabil, acest tip de coafură se potrivește foarte bine cu rochii sofisticate și permite purtarea voalului sau a accesoriilor fără dificultăți.
Împletiturile rămân o opțiune extrem de versatilă. Fie că sunt lejere, cu aer boem, fie mai bine structurate, ele adaugă un plus de romantism și se potrivesc perfect cu atmosfera calmă a iernii. Accesoriile discrete, precum acele cu perle sau flori delicate, completează frumos acest tip de coafură.
Pentru miresele care iubesc eleganța clasică, buclele largi, inspirate din stilul old Hollywood, sunt o alegere sigură. Ondulațiile moi oferă un aer sofisticat și se potrivesc atât cu rochii simple, cât și cu modele spectaculoase.
Recomandări utile pentru miresele de ianuarie
Hidratarea este esențială. Începe rutina de îngrijire cu câteva săptămâni înainte de nuntă și alege produse intens hidratante, atât pentru ten, cât și pentru buze. Un spray hidratant poate fi extrem de util pe parcursul zilei.
Fixarea machiajului și a coafurii trebuie făcută cu produse rezistente, dar ușoare, care să nu încarce. Un machiaj bine fixat și o coafură adaptată condițiilor meteo îți vor oferi liniște și confort.
Paleta de culori trebuie să fie în armonie cu sezonul și cu rochia. Tonurile reci, accentele metalice și nuanțele profunde se potrivesc excelent cu nunțile de iarnă și completează elegant o rochie de mireasă atent aleasă.
Frumusețea începe cu rochia potrivită
Machiajul și coafura arată cel mai bine atunci când sunt alese în funcție de rochia de mireasă. Textura materialelor, linia rochiei și stilul general influențează direct look-ul final.
Dacă ești în căutarea rochiei de mireasă care să se potrivească perfect unei nunți de iarnă, aici, pe www.aryannakaren.ro, poți descoperi colecțiile Aryanna Karen. Vei găsi modele elegante, rafinate, potrivite atât pentru nunți de iarnă, cât și pentru orice stil de mireasă, iar rochia aleasă poate deveni punctul de plecare pentru întregul tău look bridal.
-
Evenimentacum o săptămânăAdvertoriale: ce sunt, cum se scriu și unde se publică (ghid practic)
-
Afaceriacum o săptămânăDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în București, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Afaceriacum o săptămânăRaport de Analiză Corporativă și Industrială: Ecosistemul UZINEX din Iași
-
Afaceriacum o săptămânăGhidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate
-
Evenimentacum o săptămânăÎncepând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
-
Socialacum o săptămânăAvocatul Gabriel Zbârcea: „Iubirea față de România nu este o ideologie”
-
Afaceriacum o săptămânăÎncepând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
-
Evenimentacum o săptămânăDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă

