Printre dovezile de patriotism pe care ni le-a oferit sistemul condus mult timp de Florian Coldea este și producția de doctorate și de doctori. În baza unui program național. Și extrem de bine gândit. Profitabil pentru componenții statului paralel. Și în paguba celor care nu făceau parte din sistem. Cornel Nistorescu, în Cotidianul, pune din această perspectivă un diagnostic asupra statului român. Un stat, și din această perspectivă, labil. Eu voi completa acest tablou.

Dacă este adevărat că a dispărut diploma de doctor a generalului Florian Coldea, atunci acesta, într-o lume sănătoasă la cap, nu ar mai trebui să fie doctor. Pentru că nu poate exista un doctor fără doctorat . Lucrarea de doctorat este dovada supremă a științei de carte pe care o are un om și, în același timp, un dar pe care acesta îl oferă societății sub forma unei valoroase lucrări științifice. De care urmează să se folosească toți cei interesați pentru a duce știința mai departe. Dar dacă nu există lucrare, nu există doctor.

Inexistența lucrării de doctorat a lui Florian Codea în acest exemplu e mai gravă chiar decât o lucrare de doctorat precară, plagiată într-o măsură mai mică sau mai mare. Cum este cazul cu doctoratul lui Victor Ponta, cu doctoratul Laurei Codruța Kovesi și cu alte asemenea doctorate care s-au dovedit a fi făcute prin sistemul copy-paste. Un doctorat, fie el și plagiat, în parte sau în totalitate, reprezintă totuși un efort concretizat într-o lucrare despre care se presupune că are o oarecare valoare, chiar dacă nu îi aparține autorului. Dar absența cu desăvârșire a lucrării de doctorat reprezintă o nonvaloare absolută. Pentru că cei care doresc să se informeze nu se pot informa nici măcare dintr-un plagiat. Ce consecințe poate avea o asemenea situație?

Înainte de a răspunde la întrebare e bine să mai trecem în revistă un eveniment. Cel puțin la fel de relevant cum este dispariția în neant a lucrării de doctorat a lui Florian Coldea. Toți acești oameni ai sistemului sau marea lor majoritate și-au primit doctoratele printr-un mecanism bine pus la punct, atent coordonat și care a avut în vedere crearea unei frății care în final a beneficiat, în baza doctoratelor, de avantaje privind cariera, de avantaje politice și de avantaje financiare. În cazul celor mai multe doctorate obținute în acest fel, coordonator a fost un alt general. Tot cu multe stele. Gabriel Oprea. Metamorfozat în om de știință. Numai că domnul Gabriel Oprea nu mai are el însuși doctorat. L-a avut și l-a pierdut. Retroactiv, din punct de vedere juridic, el nu a avut niciodată doctorat. Deși, mai mulți ani la rând, s-a prezentat drept posesor al unui doctorat. Numai că, în această calitate, el le-a acordat altora doctorate. În calitate de îndrumător. Toți cei care și-au primit doctoratele pe mâna lui Gabriel Oprea sunt posesori ai unor false doctorate. Pentru că s-a dovedit că în realitate ei nu au avut un îndrumător. Nu au avut un garant. Nu a existat o persoană validă în cazul acestor oameni cu doctorate care să garanteze că lucrarea lor e cu adevărat valoroasă din punct de vedere științific. Așa se face că, într-un stat sănătos la cap, inexistența titlului de doctor în cazul lui Gabriel Oprea invalidează printr-o reacție în lanț toate doctoratele pe care acesta le-a girat. Se prăbușește deci, cel puțin teoretic, un întreg sistem.

Afirmațiile de mai sus au valoare doar în măsura în care statul român are capacitatea de a reacționa. De a se apăra atunci când este confruntat cu fraude evidente. Dacă așa s-ar întâmpla, ce ar urma să facă statul român?

Statul român ar trebui să pedepsească exemplar fiecare persoană în parte. Fiecare individ care, conștient fiind că nu are niciun fel de potențial științific, a recurs la „persoane de sprijin” care i-au compus o pretinsă lucrare de doctorat. Evident că în acest cerc vicios sunt prinși și „negrișorii”. Adică cei care au încropit copy-paste așa zisele lucrări științifice denumite lucrări de doctorat și omologate ca atare.

Asta ar trebui să se întâmple sub aspect penal într-un stat care știe să își apere nu numai valorile autentice, ci și interesele.

Există însă și o dimensiune, să-i spunem civilă, a acestui uriaș lanț infracțional. Toți acești așa ziși doctori – sute sau chiar mii de persoane – au recurs la acest mecanism nu doar pentru a se înfrăți unii cu alții într-un fel de organizație a doctorilor, în interiorul căreia ei se identificau și se susțineau reciproc pentru ca, mai devreme sau mai târziu, să devină invincibili în exterior. Dincolo de acest interes de gașcă, doctorii României își utilizau diploma și titlul în scopuri cât se poate de mercantile. În perioada „studiilor” ei au primit de la generosul stat – nu statul lor paralel ci statul nostru adevărat – lunar, sume consistente de bani. Sub forma unor ajutoare pentru studii. Unii beneficiau în acest scop chiar și de concedii suplimentare, tot dedicate stuudiului în vederea obținerii doctoratului. După luarea doctoratului, să spunem cu ajutorul lui Gabriel Oprea care, în calitate de îndrumător doctoral devenea un garant, aceste personaje urmau – și asta s-a și întâmplat – ca pe tot parcursul carierei profesionale să beneficieze de bani adăugați la salariu pentru că societatea a pornit de la premisa că acești doctori, dovedindu-și prin doctorate valoarea lor, își aduceau contribuții mai importante decât celelalte persoane în profesia pe care o practicau. Iar valoarea trebuie răsplătită. Și a fost răsplătită generos de statul nostru. Acum, acest stat al nostru – dacă este capabil să se apere – nu are altceva de făcut decât să le ia banii înapoi. Din urmă. Cu dobânzile penalizatoare aferente. Nu altfel. Pentru că statul nostru, și nu statul paralel, trebuie să aibă în vedere că dacă aceste sute sau mii de persoane nu ar fi fost stipendiate lună de lună și ani la rând, chiar decenii, banii ar fi putut fi investiți cu folos într-un spital, într-o autostradă, sau într-un alt obiectiv de infrastructură care ar fi adus valoare adăugată. Și asta nu este tot.

În baza doctoratelor obținute așa cum au fost obținute, adică fără a fi existat la baza lor vreun aport științific, acești domni și aceste doamne au avansat în carieră. Indiferent despre ce carieră vorbim. Unii au intrat în partide politice. Acolo, arătând că au doctorate și fiind susținuți cu ardoare de cei cu care se întovărășiseră în prealabil – fie că vorbim de Oprea sau de alte persoane ca Oprea – au obținut mai ușor decât alți politicieni funcții de conducere în diferite ierarhii sau poziții relevante în orgnizațiile locale care, la rândul lor, au adus profit. În multe situații, chiar un profit financiar. Și aceste avantaje și aceste profituri au fost obținute ilegal pentru că au la bază un titlul științific ilegal. Ca să nu mai vorbim de ceea ce s-a întâmplat la nivelul administrației publice centrale și locale unde existența unui titlu de doctor din nou a contat pentru accesarea unei poziții mai bine remunerate. La fel s-a întâmplat în diplomație și până la urmă în oricare alt domeniu. Culmea este că în virtutea acestor titluri false de doctori, multe personaje au ajuns în învățământ unde, la rândul lor, după modelul Oprea, le-au acordat altora îndrumare, calificative și titluri de doctor. Mașinăria, odată pusă în funcțiune, a proliferat. S-a reprodus. În unele domenii, cum sunt serviciile secrete, s-a reprodus la scară geometrică.

Eu pun la dispoziție, începând din această secundă, cu toată buna credință, analiza și considerațiile de mai sus, viitorului procuror general. Celui care îl va înlocui, când îl va înlocui pe Augustin Lazăr. Și mă gândesc, cu speranță, că acesta va reuși să determine deschiderea unui spectaculos dosar menit să însănătoșească societatea românească. Parchetul General va deschide acest dosar, iar Justiția, în care îmi pun de asemenea multă speranță, îl va închide. Când îl va închide, îl va închide pedepsindu-i pe toți cei vinovați. Indiferent cât de mulți sunt aceștia. Abia apoi statul român în care, asemenea, îmi pun speranțele, în baza sentințelor penale, își va recupera prejudiciile materiale pe care le-a suferit. Căci cele morale sunt de nerecuperat.

Sorin Rosca Stanescu