Afaceri
Aceste acţiuni aduc euroscepticimul în România | Capitala24

„Rezolutia Parlamentului European impotriva Romaniei, sub pretextul ca apara statul de drept, desconsidera insasi valorile cuprinse in conventiile si tratatele invocate in preambul, valori pe care s-a fondat Uniunea Europeana.
In primul rand, acest document este unul „politic”, dupa cum a spus si presedintele Comisiei LIBE din Parlamentul European, motiv pentru care trebuie citit in aceasta cheie, a partizanatului diferitelor grupari politice europene, cu partide afiliate si din Romania.
Acest fapt explica probabil de ce documentul este un fel de ciorba, in care fiecare grup politic european, impreuna cu partidele lor aferente din Romania, si-a introdus propriile slogane, pentru vadite motive electorale.
In al doilea rand, documentul, conform draftului aparut in presa, exprima „ingrijorari” cu privire la insasi actiunea de legiferare, ceea ce contravine conceptului de stat de drept si democratie.
Specific ordinii de drept, inclusiv in Romania, este ca, din momentul in care un proiect de lege incepe traseul in procedura legislativa in Parlament si pana cand intra in vigoare, acesta parcurge un drum lung si presarat cu filtre prin care opozitia, puterea, ICCJ, Presedintele, Avocatul Poporului, CCR sa poata interveni pentru a corecta, modifica, imbunatati orice text de lege ce inca nu a intrat in vigoare.
Prin urmare, sa te „ingrijorezi” cu privire la prevederi adoptate de Parlament, dar care NU au intrat in vigoare pentru ca au fost declarate neconstitutionale de catre CCR, fapt ce demonstreaza ca filtrele din procedura legislativa specifice statului de drept functioneaza, este pur si simplu absurd si demonstreaza ignoranta sau dispretul respectivilor politicieni europeni pentru tot ce inseamna, in fapt, procedura democratica de legiferare.
In al treilea rand, documentul condamna actiuni care in acest moment sunt in plina ancheta penala, cum e interventia jandarmeriei din 10 august.
Aceasta actiune face obiectul unei anchete penale in curs de desfasurare, a carei impartialitate este esentiala inclusiv la nivel de aparenta. Este de-a dreptul ipocrit si contrar normelor statului de drept ca politicienii europeni sa exprime concluzii ferme cu privire la fapte ce fac obiectul unei anchete penale nefinalizate, dar apoi sa condamne si sa se ingrijoreze cand politicieni de la Bucuresti fac acelasi lucru cu alte anchete in curs.
Ori le e permis tuturor politicienilor, indiferent ca sunt de la Bucuresti sau Bruxelles, sa faca declaratii si interventii cu privire la anchete in curs, ori nu le e.
In al patrulea rand, aceasta rezolutie cu pretentii de aparare a statului de drept din Romania vorbeste timid si despre „pretinsa interferenţă [a SRI] în cadrul activităţilor sistemului judiciar român”.
Cu alte cuvinte, in ciuda faptului ca au fost deja publicate nu mai putin de 5 protocoale secrete incheiate de Serviciul Roman de Informatii cu institutii din varful sistemului judiciar, nefiind nici una scapata (Parchet de pe langa ICCJ – 2 protocoale, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspectie Judiciara), Parlamentul European se refera la aceste acte concrete ca fiind „presupuse”.
Parlamentul European nici nu le condamna si nici nu recomanda ca aceste protocoale sa fie imediat denuntate si efectele lor sa fie facute publice.
Pana la urma, insa, se pare ca si aceasta firava afirmatie a fost scoasa din raport, in urma lobby-ului fostului procuror Monica Macovei, sustin mai multe surse citate in media.
Ceea ce eu, ca judecator si cetatean roman, vad din actiunile Parlamentului European si a celorlalte institutii de la Bruxelles, ce pretind ca apara valorile europene, este ca in Romania ni se cere o justitie independenta cu jumatate de gura, adica numai fata de politic, altfel fiind perfect firesc si „linistitor” ca aceasta sa fie influentata de serviciile de informatii, in baza unor protocoale secrete.
Mai mult, vad ca politicienii de la Bruxelles sunt preocupati de articole de lege ce nu au intrat in vigoare, dar nu scot un cuvant despre doveditele protocoale secrete incheiate de justitie cu Serviciul Roman de Informatii.
Sa fie acesta „statul de drept european” pe care acesti politicieni de la Bruxelles il sustin si in tarile lor, unul in care independenta justitiei si drepturile si libertatile individuale sunt „securizate” de servicii secrete in baza unor protocoale secrete?
Nu acestea sunt valorile pe care s-a construit Uniunea Europeana si nici ale Europei mele.
Eu cred in valorile ce au fundamentat Uniunea Europeana:
– intr-o Europa si Romanie libera ce are in centru cetateanul cu libertatile si drepturile lui, nu Statul cu aparatul sau de represiune;
– intr-o Europa si Romanie libera in care statul este egal cu cetateanul in fata legii si a instantei de judecata, fara ca primul sa poata tine atuuri secrete in maneca prin care sa manipuleze actul de justitie;
– intr-o Europa si Romanie libera in care dreptul la un proces echitabil nu este nici „asigurat” si nici „protejat” de servicii de informatii secrete, inspirandu-se dupa modelul sovietic de justitie.
Aceste valori nu se regasesc in draftul de rezolutie.
Genul acesta de actiuni al politicienilor de la Bruxelles este si cauza care genereaza euroscepticismul in Romania. Scepticism, insa, nu in valorile pe care s-a fondat Uniunea Europeana dupa al doilea razboi mondial, valori ce au facut-o diferita fata de Uniunea Sovietica, ci scepticism in faptul ca acesti politicieni chiar cunosc valorile care au facut UE diferita de URSS si sunt capabili, cel putin in cazul Romaniei, sa sustina cu adevarat democratia si statul de drept“, scrie Gîrbovan pe pagina sa de Facebook.
Afaceri
Cum construiești un flux eficient de producție pentru stickere: 5 aspecte care fac diferența
Cererea pentru stickere personalizate este prezentă astăzi în numeroase industrii, de la retail și producție până la HoReCa, organizatori de evenimente și companii care investesc constant în branding vizual. Clienții își doresc produse personalizate, livrate rapid și cu o calitate constantă, indiferent de volum.
În acest context, succesul unei afaceri de print nu depinde doar de design sau de viteza de imprimare. Un flux de producție eficient înseamnă echipamente potrivite, materiale alese corect, procese optimizate și posibilitatea de a reduce pierderile fără a compromite calitatea. Iată cinci aspecte care pot influența semnificativ productivitatea și profitabilitatea unei activități de producție de stickere.
1. Alegerea imprimantei pentru stickere potrivite aplicațiilor realizate
Nu toate imprimantele pentru stickere sunt construite pentru aceleași tipuri de aplicații. Cerințele pentru autocolantele utilizate în industria auto sunt diferite de cele necesare pentru etichete de produs, stickere decorative sau grafică pentru vitrine și spații comerciale.
Din acest motiv, alegerea unei imprimanta de stickere de la Grup Transilvae trebuie făcută pornind de la tipurile de lucrări care generează cel mai mare volum de producție. Un echipament potrivit poate oferi o productivitate mai ridicată, compatibilitate cu o gamă mai largă de materiale și acces la aplicații precum stickere transparente cu imprimate cu alb, autocolante premium sau produse personalizate pentru industrii diferite.
Pe termen lung, alegerea corectă a imprimantei influențează nu doar calitatea lucrărilor, ci și capacitatea de a accepta proiecte noi și de a răspunde unor cerințe tot mai diverse din partea clienților.
2. Materialele utilizate și aplicațiile pe care le poți dezvolta
Atunci când se discută despre producția de stickere, atenția se îndreaptă de cele mai multe ori către imprimantă. Totuși, materialul utilizat poate avea un impact la fel de important asupra rezultatului final.
Autocolantele monomerice sunt frecvent utilizate pentru aplicații promoționale și campanii pe termen scurt, în timp ce materialele polimerice oferă o rezistență mai bună în condiții de exterior și o stabilitate superioară în timp. Alegerea suportului potrivit influențează atât aspectul vizual al produsului, cât și comportamentul acestuia după aplicare.
În plus, apar constant materiale care permit dezvoltarea unor noi categorii de servicii. Un exemplu este HP Removable Adhesive Fabric, un material textil autoadeziv utilizat pentru decor interior, amenajări temporare, expoziții și personalizarea spațiilor comerciale. Astfel, alegerea materialelor nu înseamnă doar realizarea unor produse mai bune, ci și accesul către piețe și aplicații noi.
3. Un flux Print & Cut bine integrat
În majoritatea cazurilor, stickerul nu trebuie doar imprimat, ci și tăiat pe contur conform formei finale. De aceea, eficiența procesului depinde în mare măsură de modul în care imprimarea și tăierea sunt integrate în fluxul de producție.
Atunci când imprimanta și cutterul comunică eficient, timpul de lucru scade, iar riscul apariției erorilor de poziționare este redus. Operatorii nu mai pierd timp cu procese manuale repetitive, iar comenzile pot fi finalizate mai rapid.
Beneficiile sunt evidente mai ales în cazul comenzilor personalizate, unde fiecare proiect poate avea dimensiuni, forme și configurații diferite. Un flux Print & Cut bine integrat contribuie la creșterea productivității și permite gestionarea unui volum mai mare de lucrări fără a fi necesară creșterea proporțională a resurselor.
4. Nesting-ul și automatizarea pregătirii fișierelor
Materialul reprezintă una dintre cele mai importante componente ale costului final într-un proiect de print. Din acest motiv, utilizarea eficientă a fiecărei suprafețe disponibile poate genera economii importante pe termen lung.
Funcțiile de nesting permit poziționarea automată a elementelor grafice astfel încât să fie folosit cât mai eficient spațiul disponibil pe material. Chiar dacă diferențele par minore la nivelul unei singure lucrări, acestea devin semnificative atunci când sunt analizate la nivelul întregii producții.
În paralel, soluțiile software dedicate automatizării pot reduce timpul necesar pregătirii fișierelor și pot elimina numeroase operațiuni repetitive. Platforme precum Caldera PrimeCenter sunt concepute pentru optimizarea acestei etape și pot contribui atât la reducerea consumului de material, cât și la creșterea eficienței întregului flux de lucru.
5. Testarea aplicațiilor înainte de investiție
Atunci când analizezi o investiție într-un nou echipament, specificațiile tehnice oferă doar o parte din informațiile necesare. În practică, cea mai relevantă evaluare este cea realizată pe aplicațiile pe care le produci zi de zi.
O imprimantă poate avea caracteristici excelente pe hârtie, însă performanța reală trebuie verificată în raport cu fișierele, materialele și cerințele specifice ale fiecărei afaceri. Testarea permite evaluarea calității imprimării, a productivității și a modului în care echipamentul se integrează în fluxul existent.
În Showroom-ul Grup Transilvae din București, aveți ocazia de a analiza echipamentele în condiții reale de producție, puteți testa atât calitatea imprimării, cât și fluxul Print & Cut utilizând propriile aplicații și materiale. O astfel de evaluare oferă o imagine mult mai clară asupra beneficiilor pe care o investiție le poate aduce în activitatea de zi cu zi.
Concluzie
Un flux eficient de producție pentru stickere nu se rezumă la alegerea unei imprimante performante. Productivitatea și profitabilitatea sunt influențate de întregul ecosistem de lucru: echipamente, materiale, software și procese.
Companiile care analizează aceste elemente împreună reușesc să reducă pierderile, să optimizeze costurile și să răspundă mai rapid cerințelor pieței. Într-un domeniu în care flexibilitatea și eficiența fac diferența, fiecare etapă optimizată contribuie direct la dezvoltarea afacerii.
Afaceri
Cum devii șofer Uber legal în România fără să te pierzi în acte și instituții
Uber este una dintre cele mai populare platforme de ride sharing din România, cu zeci de mii de șoferi activi în București și în marile orașe. Activitatea pe Uber fără o formă legală înregistrată este sancționată, iar platformele verifică documentele înainte de a activa un cont.
Dacă vrei să devii șofer Uber și să o faci corect, procesul implică mai mulți pași care trebuie parcurși într-o ordine specifică.
Ce formă juridică ai nevoie ca șofer Uber
Activitatea de transport alternativ pe Uber impune existența unei forme juridice înregistrate, PFA, II sau SRL și a autorizației ARR pentru transport alternativ.
Pentru șoferii individuali, PFA-ul este forma cea mai des aleasă, din motive practice: costurile de administrare sunt mai mici, banii pot fi retrași oricând și contabilitatea este mai simplă. Codul CAEN necesar pentru această activitate este 4933 — Transporturi terestre de pasageri cu vehicule cu șofer, pe bază de comandă.
Documentele necesare pentru activarea contului Uber
Pentru a putea activa contul pe platforma Uber, sunt necesare mai multe categorii de documente:
- certificatul de înregistrare al PFA-ului sau firmei;
- autorizația ARR pentru transport alternativ;
- copia conformă și ecusoanele pentru autoturism;
- atestatul profesional de transport alternativ al șoferului;
- cazierul judiciar și cazierul auto;
- fișa medicală și fișa psihologică valabile.
Fiecare document are un termen de valabilitate propriu și trebuie reînnoit periodic. Gestionarea acestor termene este parte din responsabilitățile unui șofer activ.
Cât durează procesul și ce poate fi făcut online
Durata totală a procesului de autorizare, de la inițiere până la prima cursă, este de 15 până la 20 de zile lucrătoare în condiții normale. Această durată depinde de disponibilitatea documentelor personale și de timpii de procesare ai instituțiilor implicate.
O parte importantă a procesului poate fi realizată online, fără deplasări fizice la ghișee. Înregistrarea PFA-ului la ONRC, depunerea dosarului și comunicarea cu consultantul pot fi gestionate integral digital, ceea ce reduce semnificativ timpul total alocat birocrației.
Taxele ca PFA Uber — ce contribuții plătești
Ca PFA activ pe Uber, obligațiile fiscale principale sunt:
- impozit pe venit de 10% din venitul net;
- CAS — contribuție la pensie, dacă veniturile depășesc plafonul anual;
- CASS — contribuție la sănătate, în funcție de plafonul stabilit anual prin lege.
Venitul net se calculează după deducerea cheltuielilor legate de activitate. Este important ca deducerile să fie documentate corect, pentru a nu plăti mai mult decât este necesar.
De ce contează să lucrezi cu un consultant specializat
Serviciul de infiintare PFA Uber prin Rs Expert Consulting acoperă întregul proces de autorizare, de la înregistrarea la Registrul Comerțului până la obținerea tuturor documentelor necesare activării contului pe platformă.
RS Expert Consulting are peste 8 ani de experiență în domeniu și peste 1.000 de clienți la nivel național. Procesul este 100% online, iar echipa se ocupă de fiecare etapă: înființarea firmei, depunerea dosarelor la ARR și obținerea ecusoanelor, astfel încât șoferul să poată începe activitatea cât mai rapid.
Riscul de a activa fără documentele complete
Activarea pe Uber fără forma legală completă expune șoferul la amenzi din partea autorităților de control și la blocarea contului pe platformă. Odată ce contul este blocat, reactivarea necesită prezentarea tuturor documentelor lipsă, perioadă în care activitatea este suspendată.
Investiția în obținerea corectă a documentelor de la bun început este, în mod evident, mai mică decât costul amenzilor sau al pierderii veniturilor pe perioada blocării.
Afaceri
SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele mai inovatoare și performante proiecte din industria construcțiilor din România. Competiția aduce în prim-plan proiecte care contribuie la transformarea modului în care sunt proiectate și construite clădirile viitorului, punând accent pe sustenabilitate, eficiență energetică, confort și calitatea execuției.
În competiție se pot înscrie proiecte începute și finalizate între 2022 și 2026 (sau care vor fi finalizate până la 31 decembrie 2026), în realizarea cărora au fost utilizate soluții Saint-Gobain, partenerul de referință pentru soluții de construcții sustenabile, precum sisteme de compartimentare și plafoane, tencuieli și gleturi, soluții pentru protecție la foc, șape, fațade și vitraje performante. Participarea la competiție este gratuită.
Proiectele pot fi înscrise până la data de 31 octombrie 2026, câștigătorii urmând a fi anunțați în luna decembrie 2026.
Valoarea totală a premiilor este de 50.000 EUR, incluzând, de asemenea, vizite de studiu în străinătate, menite să faciliteze schimbul de experiență între participanți și profesioniști din alte țări, precum și accesul la prezentări dedicate proiectelor și soluțiilor Saint-Gobain.
Proiectele câștigătoare ale ediției naționale vor participa la etapa internațională a concursului ce va avea loc în 2027, consolidând astfel vizibilitatea proiectelor locale la nivel european și internațional și continuând tradiția rezultatelor remarcabile obținute de participanții români la edițiile anterioare.
Competiția oferă profesioniștilor din industrie oportunitatea de a-și prezenta proiectele în fața unui juriu de specialitate și de a beneficia de recunoaștere într-un context competitiv prestigios, contribuind astfel la consolidarea reputației lor profesionale și la creșterea vizibilității acestora în cadrul comunității de arhitectură și construcții, atât la nivel național, cât și internațional.
„Astăzi, performanța în construcții nu mai este definită exclusiv de dimensiunea sau complexitatea unui proiect, ci de capacitatea acestuia de a răspunde responsabil nevoilor societății și provocărilor viitorului. Prin Saint-Gobain National Trophy ne dorim să evidențiem proiectele care reușesc să îmbine arhitectura și sustenabilitatea într-un mod relevant, transformând perspectiva publicului despre domeniul nostru. Competiția este, în același timp, o formă de recunoaștere a profesioniștilor care contribuie la evoluția industriei construcțiilor și la dezvoltarea unui mediu construit mai eficient, mai confortabil, mai rezilient și mai prietenos cu natura”, a declarat Jakub Kotala, CEO Saint-Gobain România.
Mai multe detalii despre procesul de înscriere și despre regulamentul competiției sunt disponibile aici: https://www.saint-gobain.ro/saint-gobain-romania-lanseaza-editia-2026-competitiei-saint-gobain-national-trophy
(P)
-
acum 3 zileParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
Viața în Bucureștiacum 3 zileRezolvarea completa la Matematica Evaluarea Nationala de azi 24.06.2026
-
Afaceriacum o săptămânăCum devii șofer Uber legal în România fără să te pierzi în acte și instituții
-
Uncategorizedacum 5 zileSamsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
-
Uncategorizedacum o săptămânăSamsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată
-
Uncategorizedacum 4 zileCity Break Barcelona – Descoperă Capitala Cataloniei cu Agenția Lux Travel
-
Afaceriacum 5 zileCum construiești un flux eficient de producție pentru stickere: 5 aspecte care fac diferența
-
Uncategorizedacum 5 zileEurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

