Eveniment
Galaxy Note10: Smartphone-ul puternic creat pentru a aduce pasiunile la viață

Cel mai puternic Galaxy Note este special gândit pentru productivitate, dar și creativitate, datorită noului S Pen și a camerei prograde – și vine în două dimensiuni
Samsung Electronics a prezentat astăzi Galaxy Note10, o nouă gamă de smartphone-uri premium, care îmbină design-ul elegant cu performanțe puternice și instrumente de productivitate pentru a ajuta utilizatorii să profite la maximum de fiecare moment. Inspirat de o generație care trăiește prin îmbinarea vieții profesionale cu cea socială, Galaxy Note10 oferă utilizatorilor libertatea de a lucra așa cum își doresc și de a-și demonstra spiritul creativ. Ani de zile, seria Galaxy Note a ajutat milioane de utilizatori fideli din întreaga lume să-și dezvolte pasiunile și să își atingă obiectivele personale și profesionale, iar acum, Samsung Galaxy Note10 continuă tradiția punând la dispoziție acestora tehnologia necesară pentru a realiza mai mult din ceea ce le place.
„Încă de la început, Galaxy Note a impresionat cu cele mai bune tehnologii și caracteristici de top. Galaxy Note 10 redefinește această promisiune pentru utilizatorul modern, loial Note, care își folosește smartphone-ul pentru a duce productivitatea și creativitatea la următorul nivel și care trece cu ușurință de la idei la sarcini clare. Fiecare element din Galaxy Note10 a fost conceput pentru a ajuta utilizatorii să obțină mai mult. Fie că lucrează la un proiect complex pentru muncă, editează un videoclip sau se relaxează cu jocul mobil preferat, Galaxy Note10 îi va ajuta să ducă la bun sfârșit task-urile mai eficient și mai bine”, a declarat DJ Koh, președinte și CEO al diviziei IT și Comunicații Mobile, Samsung Electronics.
DESIGN SPECIAL CREAT PENTRU O EXPERIENȚĂ PREMIUM
Utilizatorii Galaxy Note apreciază puterea unui design sofisticat nu doar datorită aspectului dispozitivelor, ci și datorită experienței oferite. Fiecare element Galaxy Note10 este conceput pentru a fi elegant și subțire, astfel încât utilizatorii să își poată aloca întreaga atenție ideilor, proiectelor și conținutului care îi interesează cel mai mult.
- Două dimensiuni:Pentru prima dată, Galaxy Note vine în două dimensiuni, astfel încât utilizatorii să poată alege care este cea mai potrivită variantă pentru ei. Galaxy Note10 se adresează utilizatorilor care doresc să experimenteze puterea S Pen-ului și productivitatea optimă într-o formă compactă, reprezentată printr-un display Cinematic Infinity de 6,3 inci, integrat în cel mai compact Note de până acum. Galaxy Note10+ are cel mai mare display din familia Galaxy Note, Cinematic Infinity de 6,8 inci, pe un device care este cât se poate de ușor de manevrat și de utilizat.
Display-ul lui Note 10 este cel mai bun display de la Samsung de până acum. De la construcție la tehnologia care stă la baza lui, ecranul este conceput pentru a oferi utilizatorilor o experiență excelentă, indiferent că se uită la un film sau se bucură de jocul lor video preferat.
- Design-ul Edge-to-edge:Display-ul edge-to-edge Cinematic Infinity al lui Galaxy Note10 aproape nu mai are margini, iar decupajul în ecran pentru camera frontală este mic și amplasat central, pentru un design echilibrat. Cel mai captivant display de la Samsung oferă o experiență superioară, care îmbină perfect partea de vizionare cu cea de creație.
- Ecran de cea mai bună calitate:Galaxy Note10 folosește Dynamic AMOLED, display recunoscut în industrie. Cu certificare HDR10+ și Dynamic Tone Mapping, fotografiile și videoclipurile sunt mai luminoase față de seria Note precedentă și oferă o gamă largă de culori impresionante. UL a validat ecranul Galaxy Note10 pentru uniformitate de culoare și luminozitate în proporție de 98%. Pentru o vizualizare mai confortabilă, afișajul Eye Comfort reduce lumina albastră fără a afecta calitatea culorii.

PRODUCTIVITATE SPORITĂ PENTRU A MAXIMIZA FIECARE MOMENT
Utilizatorii Note pun accentul pe productivitate și văd în telefonul lor un ajutor esențial pentru a face și obține cât mai multe. Galaxy Note10 oferă noi tehnologii, capabilități îmbunătățite și integrări puternice, toate oferind utilizatorilor libertatea de a lucra în ritmul pe care aceștia îl consideră cel mai eficient.
- De la scrierea de mână la text:Galaxy Note10 oferă capabilități noi și puternice unui S Pen compact, reimaginat. Acum, utilizatorii pot lua notițe, pot converti instantaneu scrisul de mână în text digital în Samsung Notes și îl pot exporta în diferite formate, inclusiv Microsoft Word. Utilizatorii pot chiar să-și personalizeze notițele prin reducerea, mărirea sau schimbarea culorii textului. Prin doar câteva acțiuni, documentele pot fi partaje cu ușurință între participanții unei ședințe; clipele de inspirație se pot transforma rapid în documente editabile.
- S Pen regândit: Galaxy Note10 aduce îmbunătățiri S Pen-ului; dacă pe Galaxy Note9 S Pen-ul a primit funcția de Bluetooh Low Energy, S Pen-ul de pe Galaxy Note10 primește și funcția Air, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot controla device-ul prin anumite gesturi făcute cu S Pen-ul. Prin intermediul funcției Air SDK, dezvoltatorii software pot crea funcții de control personalizate care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a utiliza aplicațiile preferate folosind gesturi.
- DeX actualizat pentru PC:Galaxy Note10 extinde funcțiile Samsung DeX, astfel încât utilizatorii pot să lucreze acum mult mai ușor atât pe telefon, cât și pe PC sau Mac. Cu o simplă conexiune compatibilă USB, utilizatorii pot partaja fișiere între dispozitive și pot folosi aplicațiile mobile preferate cu un mouse și o tastatură, păstrând în siguranță datele lor pe telefon prin Samsung Knox.
- Link to Windows:Galaxy Note10 integrează funcția Link to Windows direct în panoul rapid (Quick Panel). Cu un singur clic, utilizatorii se pot conecta pe computerul lor cu Windows 10. Astfel pot vedea notificările, pot trimite și primi mesaje și pot vedea fotografiile recente, fără a se opri să se uite la telefon.

CAMERĂ PRO-GRADE PENTRU CREATORI DE CONȚINUT
Cu Galaxy Note10, atât creatorii de conținut, cât și utilizatorii de zi cu zi, pot înregistra video-uri și pot face fotografii uimitoare – astfel încât postările lor să iasă cu adevărat în evidență. Îmbinând o tehnologie avansată de imagine și software, Galaxy Note10 aduce video-ul și fotografia pe telefon la un alt nivel.
- Tehnologie video premium:Galaxy Note10 permite utilizatorilor să înregistreze videoclipuri la o calitate grafică și sonorizare impresionantă fără a avea nevoie de aparatură profesională. Cu modul de focalizare video live se poate modifica adâncimea de câmp, astfel încât puteți estompa fundalul pentru a vă concentra pe subiect. Microfonul cu zoom amplifică sunetul și izolează zgomotele de pe fundal pentru a vă ajuta să obțineți sunetele pe care vi le doriți. Funcția Super Steady a fost îmbunătățită pentru a stabiliza imaginile video, fiind disponibilă acum și în modul hyperlapse.
- Editare video rapidă și ușoară:Odată ce și-au înregistrat videoclipul, utilizatorii Galaxy Note10 pot edita din mers direct de pe telefon, fără a avea nevoie de echipament suplimentar. Editorul video este integrat în S Pen, astfel încât utilizatorii pot alege exact partea pe care doresc să o decupeze, utilizând S Pen-ul. Pentru creatorii care au nevoie de un control și mai mare asupra materialelor video, Adobe Rush pe Galaxy Note10 oferă o suită sofisticată de instrumente de editare, care devin și mai eficiente cu ajutorul lui S Pen.
- Înregistrare ecran:Pentru gamerii care doresc să adauge o anumită personalitate streaming-urilor sau pentru vloggerii care doresc să își îmbunătățească calitatea tutorialelor video, Galaxy Note10 introduce funcția Înregistrare Ecran. Puteți captura ușor imaginile de pe ecran, opta pentru opțiunea picture-in-picture pentru a adăuga reacții și folosi S Pen pentru a face mențiuni direct în video.
- AR Doodle și 3D Scanner:Galaxy Note10 integrează cele mai noi capabilități AR și 3D în cameră. Alături de obiectivul cu unghi ultra-larg, Note10 pune la dispoziție un mediu cu totul nou creatorilor de conținut. Alături de AR Doodle, utilizați S Pen-ul pentru a personaliza fotografiile cu desene dinamice, efecte și animații. Iar cu ajutorul 3D Scanner, o noutate impresionantă în seria Note, camera Depth Vision poate face o scanare a oricărui obiect și o poate transforma instantaneu într-o imagine dinamică 3D.
- Modul Nocturn:Oamenii fac multe selfie-uri în condiții de luminozitate scăzută – la cină, la concerte sau când se bucură de un apus de soare. Modul Nocturn, disponibil acum și pe camera frontală, permite utilizatorilor să surprindă selfie-uri de calitate indiferent de condițiile de lumină.

PERFORMANȚĂ MAXIMĂ PENTRU UTILIZATORII EXPERIMENTAȚI
Utilizatorii Note își folosesc telefoanele pentru absolut orice – nu doar pentru îndeplinirea activităților de zi cu zi, ci și pentru proiectele lor mari: fie că e vorba de gestionarea sarcinilor de lucru, editarea videoclipurilor pentru canalul de social media sau crearea de ilustrații cu S Pen. Pentru a-i ajuta să facă totul mai eficient, Galaxy Note10 vine cu un hardware de nivel superior și specificații de top.
- Încărcare Super Fast Charging:Galaxy Note10+ permite o încărcare prin încărcătorul de 45W, astfel încât în doar 30 de minute, utilizatorii își pot încărca telefonul complet pentru a-l utiliza pe durata întregii zile.
- Wireless PowerShare:Note10 vine cu Wireless PowerShare. Utilizatorii își pot încărca wireless Galaxy Watch, Galaxy Buds sau un alt device compatibil Qi cu ajutorul telefonului lor Galaxy Note10.
- Gaming:Pe măsură ce jocurile mobile devin foarte bogate în procesare și grafică, cele mai bune experiențe de joc necesită specificități de top. Galaxy Note10 prezintă cel mai subțire sistem de răcire din lume, care oferă performanțe optime în timpul jocului fără a afecta designul subțire și elegant. Cu ajutorul funcției Game Booster bazată pe AI, Galaxy Note10 optimizează performanța și consumul de energie în funcție de joc. Iar cu serviciul de streaming PlayGalaxy Link P2P, utilizatorii pot să continue jocul de unde au rămas și să se joace în mișcare fără a avea nevoie de stocare locală.
- Hyper-fast Speeds:Cu opțiunile LTE și 5G, utilizatorii Note10 pot profita din plin de cea mai rapidă viteză a operatorilor de telefonie mobilă. Galaxy Note10+ 5G valorifică întreaga putere a generației viitoare de rețele pentru streaming video de înaltă rezoluție, descărcare de conținut rapid și streaming de jocuri grafice în timp real. Permițându-ne să facem tot ce ne place, la viteză mult mai rapidă, Note10+ 5G schimbă modul în care consumăm conținutul și ne conectăm cu prietenii și familia.
UN PORTAL SPRE ECOSISTEMUL GALAXY
Galaxy Note10 se află în centrul ecosistemului Galaxy, o gamă de produse și servicii premium care oferă experiențe ce le fac utilizatorilor viața mai ușoară și mai conectată. Accesoriile precum Galaxy Watch Active 2 și Galaxy Tab S6 îi ajută pe aceștia să facă mult mai multe lucruri, chiar și când sunt în mișcare.
Samsung oferă utilizatorilor o experiență Galaxy conectată și convenabilă. Samsung Health îi ajută pe utilizatori să își atingă obiectivele de sănătate printr-o monitorizare atentă. Samsung Knox le protejează datele cu soluții de securitate de calitate. Bixby, platforma de inteligență artificială de la Samsung, oferă suport integrat pentru a vă face viața mai ușoară, mai organizată și mai conectată.
Galaxy Note10 – disponibilitate
Galaxy Note10 și Galaxy Note10+ vor fi disponibile în următoarele nuanțe: Aura Glow, Aura White și Aura Black începând cu 23 August. Precomenzile vor fi disponibile în perioada 8 – 22 august, ca parte a programului de Trade-in, disponibil la partenerii Samsung. Clienții care înregistrează o precomandă pentru noile Galaxy Note și aduc un telefon vechi, în programul de Trade-In, pot beneficia de 450 RON.
Pentru mai multe informații despre campania de Trade-in, vă invităm să accesați https://images.samsung.com/is/content/samsung/p5/ro/preorder/regulament_preorder_galaxynote10.pdf.
Pentru mai multe informații despre seria Galaxy Note10, vizitați https://www.samsung.com/ro/smartphones/galaxy-note10/.
Galaxy Note 10 – specificații de produs
| Galaxy Note10 | Galaxy Note10+ | |||
| Ecran | 6.3-inci FHD+
Dynamic AMOLED Infinity-O Display, 2280×1080 (401ppi) Certificat HDR10+ |
6.8-inci Quad HD+
Dynamic AMOLED Infinity-O Display 3040×1440 (498ppi) Certificat HDR10+ |
||
| * Ecranul măsurat în diagonală drept dreptunghi complet, fără a se ține cont de colțurile rotunjite; suprafața vizuală reală este mai mică datorită colțurilor rotunjite și decupajul camerei.
* Rezoluția prestabilită a lui Galaxy Note10 este Full HD + și poate fi modificată la Quad HD+ din Setări. |
||||
| Cameră | Principala: Camera Triplă
– Ultra Wide: 16MP F2.2 (123°) – Wide-angle: 12MP 2PD AF F1.5/F2.4 OIS (77°) – Telephoto: 12MP F2.1 OIS (45°) Frontal: 10MP 2PD AF F2.2 (80°) |
Principala: Camera Cvadruplă
– Ultra Wide: 16MP F2.2 (123°) – Wide-angle: 12MP 2PD AF F1.5/F2.4 OIS (77°) – Telephoto: 12MP F2.1 OIS (45°) – DepthVision Camera: VGA Frontal: 10MP 2PD AF F2.2 (80°) |
||
| Corp | 71.8 x 151.0 x 7.9mm, 168g
(BLE S Pen: 5.8 × 4.35 × 105.08mm, 3.04g) |
77.2 x 162.3 x 7.9mm, 196g
(BLE S Pen: 5.8 × 4.35 × 105.08 3.04g) * Modelul Galaxy Note10+ 5G mmWave cântarește 198g. |
||
| AP | – Procesor Octa-Core 7nm 64-bit (Max. 2.7 GHz + 2.4 GHz + 1.9 GHz)
– Procesor Octa-Core7nm 64-bit (Max. 2.8 GHz + 2.4 GHz + 1.7 GHz) * Poate diferi în funcție de piață și de operatorul de telefonie mobilă. |
|||
| Memorie | – 8GB RAM cu 256GB memorie internă
(doar pentru modelul LTE) – 12GB RAM cu 256GB memorie internă (doar pentru modelul 5G) |
– 12GB RAM cu 256GB memorie internă
– 12GB RAM cu 512GB memorie internă
|
||
| * Poate diferi în funcție de model, culoare, piață și de operatorul de telefonie mobilă. * Memoria disponibiliă utilizatorului este mai mică decât memoria totală din cauza stocării sistemului de operare și a software-ului utilizat pentru a opera caracteristicile dispozitivului. Memoria actuală disponibilă utilizatorului variază în funcție de operator și se poate modifica după efectuarea actualizărilor software. |
||||
| SIM Card | LTE | Dual SIM: un Nano SIM și un Nano SIM | Dual SIM (Hybrid): un Nano SIM și un Nano SIM sau un MicroSD slot ( până la 1TB) | |
| 5G | Un singur SIM: un Nano SIM | Un singur SIM: un Nano SIM și un MicroSD slot (până la 1TB) | ||
| * Poate diferi în funcție de piață și de operatorul de telefonie mobilă. * Cardurile SIM si MicroSD se vând separat.* Slotul SIM-ului hibrid disponibil doar pe modelul Galaxy Note10 + LTE. |
||||
| Baterie | 3,500mAh (în mod obișnuit) | 4,300mAh(în mod obișnuit) | ||
| * Valoarea tipică testată în condiții de laborator ale terților. Valoarea tipică este valoarea medie estimată luând în considerare abaterea capacității bateriei dintre probele de baterii testate conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală (minimă) este de 3400mAh pentru Galaxy Note10 și 4170mAh pentru Galaxy Note10 +. Durata de viață reală a bateriei poate varia în funcție de mediul rețelei, de tiparele de utilizare și de alți factori.
*Încărcare super rapidă compatibilă cu cablu cu QC2.0, AFC și PD3.0 *Viteză de încărcare wireless cu încărcare rapidă wireless 2.0, compatibilă cu WPC and PMA *Wireless PowerShare, funcția este limitată la Samsung sau alte smartphone-uri cu încărcare wireless WPC Qi |
||||
| Sistem de operare | Android 9.0 (Pie) | |||
| Rețea | LTE | Enhanced 4×4 MIMO, Up to 7CA, LAA, LTE Cat.20
– Pana la 2.0Gbps Download / Pana la 150Mbps Upload * Poate diferi în funcție de piață, de operatorul de telefonie mobilă si de mediul de utilizare. |
||
| 5G | 5G Non Standalone (NSA), Sub6 / mmWave
* Necesită conexiune optimă 5G. Cheltuielile reale pot varia în funcție de piață, de operatorul mobil și de mediul de utilizare. |
|||
| Conectivitate | Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax (2.4/5GHz), VHT80 MU-MIMO, 1024QAM
– Pana la 1.2Gbps Download / Pana la 1.2Gbps Upload * Poate diferi în funcție de piață și de operatorul de telefonie mobilă. Bluetooth® v 5.0, ANT+, USB Type-C, NFC, Location (GPS, Galileo*, Glonass, BeiDou*) * Acoperirea Galileo si BeiDou pot fi limitate. Este posibil ca BeiDou să nu fie disponibil pentru anumite piețe. |
|||
| Plată | NFC, MST
* Poate să difere în funcție de piață, operatorul mobil și furnizorii de servicii. |
|||
| Senzori | Accelerometer, Barometer, Ultrasonic Fingerprint Sensor, Gyro Sensor, Geomagnetic Sensor, Hall Sensor, Proximity Sensor, RGB light sensor
(BLE S Pen: 6-axis Sensor including Gyro Sensor and Acceleration Sensor) |
|||
| Autentificare | Mod deblocare: Glisare, Model, Cod PIN, Parola Mod deblocare biometric: Amprente digitale, Recunoastere faciala |
|||
| Audio | Difuzoare Stereo și căști: sunet reglat de AKG
(Căști audio incluse in cutie: conexiune Type-C, canal auricular hibrid, două difuzoare dinamice înalte și medii) Sunet bazat pe tehnologia Dolby Atmos (Dolby Digital, Dolby Digital Plus inclus) Format de redare audio: MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, WMA, AMR, AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA, DSF, DFF, APE |
|||
| Video | MP4, M4V, 3GP, 3G2, WMV, ASF, AVI, FLV, MKV, WEBM | |||
Eveniment
România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o nouă serie, care începe la finalul lunii septembrie 2026, la București. Programul este destinat liderilor care doresc să își crească performanța organizației printr-un model internațional validat în companii și instituții de referință. Seria este limitată la doar 15 organizații, pentru a asigura mentorat și aplicare practică pe parcursul celor nouă luni de program.
Un semnal de alarmă pentru economia românească
Clasamentul anual publicat de Institute for Management Development (IMD), la 18 iunie 2026, plasează România pe locul 61 din 70 de economii analizate, cu 12 poziții mai jos decât în anul anterior – cea mai abruptă cădere din ultimii patru ani. România se află acum în urma Poloniei (locul 41), Ungariei (51) și Bulgariei (56), fiind urmată îndeaproape doar de Mexic și Slovacia.
Cel mai îngrijorător rezultat apare la capitolul eficiența mediului de afaceri, unde România a coborât de pe locul 50 pe locul 69. Există însă și un semnal încurajator: infrastructura este singurul pilon aflat în creștere, de pe locul 51 pe locul 47. Investițiile pot produce rezultate, însă acestea depind de organizații capabile să le valorifice prin management performant.
„România nu duce lipsă de talent, ci de sistem. Avem companii bune și antreprenori care construiesc în condiții dificile, însă performanța pe termen lung apare atunci când leadershipul, strategia, oamenii și procesele funcționează împreună. Tocmai această nevoie stă la baza Romanian Performance Excellence Program”, declară Marius Bostan, coordonatorul programului.
Nouă luni pentru transformarea organizației
Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM) organizează noua serie RPEP, un program construit după principiile modelului Malcolm Baldrige National Quality Award, cu sprijinul RePatriot pentru atragerea unor executivi români cu experiență internațională.
Programul începe cu un modul intensiv desfășurat la București, urmat de opt luni de implementare și mentorat. Participanții aplică metodologia direct în propria organizație, își evaluează procesele, identifică punctele forte și ariile de îmbunătățire și construiesc un plan concret de creștere a performanței.
Programul se adresează directorilor generali, antreprenorilor și managerilor cu responsabilitate directă asupra performanței organizației și este deschis companiilor private, universităților, instituțiilor medicale și organizațiilor din administrația publică.
Modulul intensiv este susținut de Dr. Steven Hoisington, specialist cu aproape 40 de ani de experiență în managementul calității și îmbunătățirea performanței organizaționale, fost executiv IBM și Flowserve și evaluator Baldrige, care va lucra în România cu participanții programului.
„Evaluarea ajută organizațiile să își identifice ariile de îmbunătățire și să valorifice mai bine punctele forte pe care le au deja. Pentru organizațiile din România, acest proces poate însemna performanță operațională mai bună, productivitate și competitivitate crescute. Îmi doresc ca Romanian Performance Excellence Program să devină un reper național și un catalizator al performanței de nivel mondial”, declară Dr. Steven Hoisington.
Rezultatele seriilor anterioare
Din 2023, peste 70 de lideri au parcurs programul Romanian Performance Excellence Program.
În ediția din 2025, 15 organizații au fost evaluate de experți români și internaționali. Autonom și Transgaz au obținut cea mai înaltă distincție – Excellence – demonstrând că organizațiile românești pot atinge standarde comparabile cu cele internaționale printr-un sistem de management bine construit.
„România nu are o problemă de potențial, ci una de sistem. Romanian Performance Excellence Program oferă liderilor un cadru verificat și instrumentele necesare pentru a produce schimbări reale în organizațiile lor. Este, în esență, un MBA aplicat direct pe propria organizație, cu rezultate care pot fi observate în câteva luni”, declară Dr. Victor Tudoran, Director de Dezvoltare, General Survey Corporation.
Puțini știu că unul dintre părinții managementului modern al calității, Joseph M. Juran, s-a născut la Brăila. Emigrat în Statele Unite în copilărie, Juran a devenit unul dintre cei mai influenți specialiști în managementul calității la nivel mondial, iar principiile dezvoltate de el au contribuit la apariția modelului Baldrige. Prin Romanian Performance Excellence Program, o parte din această moștenire profesională revine astăzi în România, adaptată provocărilor actuale ale liderilor și organizațiilor.
Modelul Baldrige și recunoașterea internațională
Romanian Performance Excellence Program este inspirat de Malcolm Baldrige Performance Excellence Framework, modelul american de referință pentru excelență organizațională, dezvoltat de National Institute of Standards and Technology (NIST). Cadrul oferă organizațiilor un sistem riguros de evaluare a leadershipului, strategiei, proceselor, oamenilor și rezultatelor, fiind utilizat de unele dintre cele mai performante organizații din lume.
Activitatea RPEP a fost evaluată pozitiv la Washington, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Fundației Baldrige și ai programului Baldrige din cadrul NIST. Inițiativa beneficiază de sprijinul Departamentului Comerțului al Statelor Unite și al organizației Alianța, condusă de Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, membru al Consiliului Consultativ al programului alături de Felix Pătrășcanu și Alin Angheluță.
Înscrieri
Noua serie începe în septembrie 2026 si este limitată la 15 organizații.
Înscrierile sunt deschise până la 24 august 2026 și se realizează prin transmiterea unei scrisori de intenție și a unui CV la adresa baldrige@fntm.ro. Candidații selectați vor fi invitați la un interviu de admitere, iar programul se va desfășura preponderent în limba engleză.
Într-un context în care competitivitatea României scade, investiția în calitatea managementului poate deveni unul dintre cele mai importante avantaje strategice ale organizațiilor românești.
Eveniment
Peste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
Evenimentul a transmis un puternic mesaj de încredere afirmând forța parteneriatului strategic România – SUA
Peste 550 de invitați au participat de 4 Iulie la Grădina Snagov la evenimentul dedicat Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii și aniversării a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență. Într-o atmosferă elegantă și plină de căldură, evenimentul a reafirmat profunzimea relației dintre România și Statele Unite și forța valorilor care unesc cele două democrații.
Evenimentul organizat de Alianța (The Alliance for Strengthening the U.S.- Romania Relationship), sub conducerea fostului ambasador al Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, s-a impus în ultimii ani ca unul dintre cele mai importante momente anuale dedicate consolidării relației româno-americane. Evenimentul a reunit oameni de afaceri, diplomați, reprezentanți ai societății civile, oameni de cultură, profesioniști din numeroase domenii și reprezentanți ai comunității româno-americane.
Evenimentul s-a bucurat de prezența extraordinară a Președintelui României, Nicușor Dan, care a marcat acest moment cu adevărat istoric și transmis un mesaj de încredere în viitorul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite și în oportunitățile pe care acesta le deschide pentru securitate, dezvoltare economică, investiții, inovare și cooperare între cele două țări. Prezența șefului statului a conferit evenimentului o semnificație aparte și a fost exprimată aprecierea pentru inițiativele care contribuie la consolidarea relației româno-americane.
În discursul său, ES Adrian Zuckerman a evidențiat valorile comune care stau la baza prieteniei dintre cele două națiuni și a subliniat că România și Statele Unite rămân unite în apărarea libertății, democrației și statului de drept. Evocând spiritul Declarației de Independență din 1776, acesta a amintit că libertatea nu este niciodată garantată definitiv, ci trebuie apărată și întărită de fiecare generație.
Ambasadorul Zuckerman a mulțumit pentru sprijinul constant membrilor din Advisory Board al Alianței: Marius Bostan, liderul RePatriot, generalul (r) Cătălin Mihalache și senatorul Claudiu Catană, evidențiind rolul lor în construirea și consolidarea punții româno-americane.
Momentele artistice, interpretarea imnurilor naționale de către copii și dialogul deschis între participanți au conferit evenimentului o dimensiune aparte. Dincolo de caracterul festiv, recepția a oferit cadrul unor întâlniri și conversații care vor genera noi proiecte, investiții, colaborări și inițiative comune în beneficiul ambelor țări.
Un moment emoționant al serii a fost dedicat comunității românești din Statele Unite de peste un milion de români care reprezintă una dintre cele mai puternice punți umane dintre cele două țări și care contribuie, prin activitatea lor, la dezvoltarea relației economice, academice, culturale și tehnologice dintre România și America.
La 250 de ani de la nașterea Statelor Unite, mesajul transmis de la Grădina Snagov a fost unul al încrederii în viitor. Relația româno-americană reprezintă una dintre marile povești de succes ale României democratice, construită nu doar prin cooperarea dintre instituțiile statului și prin Parteneriatul Strategic, ci și prin contribuția constantă a antreprenorilor, a mediului academic, a societății civile și a comunității românești din Statele Unite. Tocmai această îmbinare dintre diplomație, inițiativă privată și legături umane autentice conferă relației dintre cele două națiuni o forță și o durabilitate aparte.
Într-o perioadă marcată de provocări geopolitice fără precedent și transformări accelerate, prietenia dintre România și Statele Unite rămâne un reper de stabilitate și încredere. Evenimentul de la Grădina Snagov a demonstrat încă o dată că această relație continuă să se dezvolte prin oameni, prin valori comune și prin proiecte care privesc cu optimism spre viitor.
Despre Alianța
Alianța este o organizație dedicată consolidării parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite prin inițiative diplomatice, economice, culturale și de securitate. Pentru mai multe informații despre activitatea Alianței, vizitați www.alianta.org
Relații suplimentare:
Florina Lepădatu, Program Manager
E-mail: florina@alianta.org
Eveniment
Asociația Antreprenoare.ro, la București: vizibilitate, comunitate și povești reale despre ce înseamnă să conduci o afacere în 2026
„O femeie cu o voce este o femeie puternică.” Carmen Mihalca, fondatoare Asociația Antreprenoare.ro
Carmen Mihalca nu a spus-o doar ca pe un principiu. A construit în jurul ei un ecosistem întreg: Asociația Antreprenoare.ro este, în esență, contextul și mediul în care femeile antreprenor din România găsesc spațiul să își folosească vocea.
Despre Asociația Antreprenoare.ro
Fondată în 2019, Asociația Antreprenoare.ro a pornit dintr-o întrebare sinceră: de ce femeile cu afaceri solide lipsesc atât de des din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?
Astăzi, comunitatea reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România și funcționează ca un spațiu de resurse, conexiuni și vizibilitate reală. Nu o platformă de inspirație, ci un mediu în care femeile care conduc afaceri găsesc oameni cu care să lucreze, să colaboreze și să crească.
Asociația operează la nivel național și este prezentă activ în Cluj-Napoca, Timișoara și București.
Ce s-a întâmplat la București în martie 2026
În luna martie, Asociația Antreprenoare.ro a organizat la București o întâlnire de networking în cadrul campaniei naționale „Aleg să fiu vizibilă” , o inițiativă construită în jurul unui element simplu și concret: fotografii de brand personal, combinate cu micro-interviuri despre ce înseamnă să fii antreprenoare azi.
Evenimentul a inclus sesiuni foto susținute de Raluca Ioana Chipriade, fotograf cu 14 ani de experiență în modă, portret și produs, absolventă UNArte secția Foto-Video, și de Anca Rancea (ancarancea.ro), fotograf de brand personal și stilist vestimentar specializat în identitate vizuală autentică pentru antreprenoare.
Femeile prezente activează în domenii complet diferite. Ceea ce le-a adus în același loc este alegerea de a fi văzute, cu numele lor, cu afacerea lor, cu expertiza lor reală.
Antreprenoarele din București care au ales să fie vizibile
Corina Ștefan lucrează în content SEO, GEO, advertoriale și training de marketing și storytelling. „Nu știam cum să vorbesc despre mine fără să vorbesc doar despre clienți”, spune ea. A ales să schimbe asta.
Lucia Ardelean este arhitect de interior și designer grafic, cu un parcurs care îmbină estetica și funcționalul. Crede că vizibilitatea nu este opțională pentru un profesionist care vrea să fie ales pentru ce știe, nu doar pentru ce arată în portofoliu.
Patricia Constandache activează în vânzări și relații cu clienții. A pornit de la convingerea că oamenii cumpără de la oameni, nu de la branduri, iar asta înseamnă că prezența personală contează la fel de mult ca produsul.
Iuliana Gabriela Enescu este specialist în fotografie si videografie cu dronă. Știe că domeniul ei este dominat de bărbați și că vizibilitatea ei ca profesionistă este, în sine, un argument.
Isabela Alexandru oferă servicii de consiliere de cuplu și psihoterapie. Lucrează zilnic cu oameni care încearcă să se înțeleagă mai bine și crede că autenticitatea trebuie să înceapă de la ea.
Oana Teslaru este consultant financiar și expert în investiții imobiliare. A ales să fie prezentă cu vocea ei într-un domeniu în care credibilitatea se construiește greu și se pierde repede.
Mirela Iacob vinde cosmetice naturale și lucrează cu femei care vor produse în care au încredere. Prezența ei publică este, pentru clientele ei, primul semn că brandul ei e real.
Ștefania Filip este numerolog și lucrează cu antreprenori care vor să ia decizii mai aliniate cu ce sunt ei cu adevărat. Alege să fie vizibilă pentru că domeniul ei câștigă credibilitate prin oameni, nu prin concepte.
Mihaela Antoche activează în nutriție și sănătate. Crede că informația corectă ajunge la oamenii potriviți doar atunci când vine de la o sursă cu chip și nume.
De ce contează vizibilitatea, nu doar activitatea
Campania „Aleg să fiu vizibilă” ( #AlegSaFiuVizibila) nu este doar despre fotografie. Este despre o decizie pe care fiecare dintre aceste femei a luat-o conștient: să nu mai lase calitatea muncii lor să rămână un secret bine păzit.
România are sute de mii de femei antreprenor. Mulți dintre cei care ar beneficia de serviciile lor nu le cunosc, nu pentru că nu le caută, ci pentru că nu le găsesc. Vizibilitatea profesională nu este vanitate. Este o parte din afacere.
Asociația Antreprenoare.ro a construit, prin această campanie, o arhivă de povești reale. Toate participantele din prima rundă vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.
Campania #AlegSaFiuVizibila continuă
„Aleg să fiu vizibilă” se extinde în noi orașe. Sesiunile de fotografie de brand personal și micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate pe antreprenoare.ro.
Dacă ești femeie antreprenor și vrei să fii parte din comunitate sau din etapele viitoare ale campaniei, mai multe informații pe antreprenoare.ro sau la contact@antreprenoare.ro.
Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România.
Sursa foto:antreprenoare.ro
-
Exclusivacum 3 zileCupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și companiile sunt expuse, prin conturile angajaților
-
Uncategorizedacum o săptămânăUltimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6
-
Socialacum 6 zileCu aproape 60% din decesele din România cauzate de bolile cardiovasculare, rapiditatea diagnosticului în urgențe devine o prioritate națională
-
Socialacum 6 zileGardul din aluminiu care îți oferă timp liber, nu obligații
-
Uncategorizedacum 3 zile
Când ai nevoie cu adevărat de un avocat: situațiile în care asistența juridică face diferența
-
Socialacum 7 zilePeste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară
-
Politică localăacum 4 zileCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
-
Afaceriacum o săptămânăDe ce apartamentele cu 3 camere au devenit alegerea preferată a familiilor tinere?

