Eveniment
Descentralizarea învățământului va aduce un impact pozitiv Autor: Prof. Claudia Bota
Descentralizarea învățământului va aduce un impact pozitiv
Autor: Prof. Claudia Bota
Politica intră în acțiune în toate planurile. Profesorii care au dat din coate ani de-a rândul pentru funcții de conducere sprijiniți de sfera politică au ajuns la acest parcurs alunecos până la calitatea de inspectori generali adjuncți. Astfel a devenit o modă în societatea noastră ca inspectorii din ISMB să opteze pentru funcții politice administrative de consilieri ai primăriilor. În cadrul acestei campanii electorale ei se erijează în lideri ai salariaților învățământului preuniversitar bucureștean ca reprezentați în Consiliile Locale ale sectoarelor și în Consiliul General al Municipiului București rugând pe numeroși directori și profesori pentru ai vota. Ecoul își face simțit prezența prin paginile realizate de facebook. Ani la rândul în reforma învățământului s-a tot vorbit de descentralizarea învățământului. O societate democratică presupune apropierea procesului decizional de locul ei de aplicare, iar cetățenilor ar trebuie să li se ofere posibilitatea participării la deciziile care îi afectează în mod direct sau indirect.
Descentralizarea învățământului se axează pe mai multe coordonate: nevoia de inovație și de schimbare, nivelul calificării membrilor organizației. Descentralizarea învăţământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate, responsabilitate și resurse în privinţa luării deciziilor şi a managementului general şi financiar către unităţile de învăţământ şi comunitatea locală.
PROCESUL DE DESCENTRALIZARE ARE LA BAZĂ URMĂTOATELE PRINCIPII:
a) Răspunderea publică.
b) Autonomia instituţională.
c) Apropierea centrului de decizie de locul actului de educaţie pentru a conferi consistenţă deciziei şi pentru a responsabiliza actorii la nivel local.
d) Transparenţa actului decizional, bazat atât pe accesul cetăţenilor la informaţia publică, cât şi pe participarea acestora la luarea deciziei.
e) Valorizarea resursei umane. Resursa umană şi, în special, profesia didactică trebuie să fie recunoscută ca factor esenţial al dezvoltării comunitare, fapt pentru care se va acorda o atenţie deosebită formării iniţiale şi continue, precum şi dezvoltării profesionale a cadrelor didactice.
f) Subsidiaritatea, care presupune complementaritate în transferul şi asumarea responsabilităţii decizionale la nivel local, pentru a apropia decizia de cei care sunt direct influenţaţi / interesaţi de aceasta.
g) Diversitatea culturală şi etnică.
h) Abordarea etică a serviciului educaţional, prin adoptarea şi aplicarea codurilor deontologice pentru personalul didactic, precum şi pentru cel din sistemele de control, asigurarea calităţii şi management.
„Posedarea exclusivă a școlilor de către autoritatea locală poate duce la fragmentarea sistemului și la realocarea dificilă a fondurilor între niveluri și tipuri de școli în funcție de schimbările sociale și demografice” .
Autoritățile locale și părinții ar trebui să joace un rol sporit în administrarea și guvernarea școlilor – conform noii legi a educației- nivelul resurselor fiscale disponibile unei comunități va deveni mai important decât este acum, întrucât în prezent autoritățile centrale furnizează cea mai mare parte a fondurilor și se implică, prin instituția Inspectoratelor, în cele mai importante decizii de personal ale școlilor. Desființarea Inspectoratelor Școlare, pentru „a rupe lanțul vicios al controlului politic asupra sistemului de Educație”,întru cât reprezintă un mare consum de resursă financiară , așa cum au făcut și alte state ale UE., realizând descentralizarea învățământului prin această măsură. Înlocuirea inspectorilor școlari pe criterii politice și nu pe criterii obiective, de competență.
Politizarea educației la un moment dat va stârni nemulțumirea societății civile.”Inspectoratele școlare sunt principala sursă de influență politică în sistemul de educație și una dintre cele mai mari frâne în calea modernizării învățământului, prin cenzura aproape totală a autonomiei școlare, sub toate aspectele ei: catedre, norme, personal, numiri de directori, fonduri etc.”. Experții în Educație și profesorii susțin la rândul lor că inspectoratele școlare nu trebuie să mai existe în forma actuală, fiindcă nu servesc interesului elevilor și al cadrelor didactice. Este nevoie de o purificare majoră a învățământului românesc care să se facă prin :depolitizare, descentralizare și debirocratizare în Educație. Politizarea nucleului central al învățământului este o frână pentru educație , unde vedem că sunt puși oameni politici care servesc altor interese . În locul inspectoratelor școlare, ar fi mai benefic să se înființeze centre județene de resurse pentru profesori, care să asigure o platformă de expertiză pentru implementarea uniformă a curriculei.
Politica ar trebui să rămână în sfera ei și educația deasemenea în sfera ei fiecare având autonomia ei deoarece astfel descentralizarea nu se va realiza prea curând.
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o nouă serie, care începe la finalul lunii septembrie 2026, la București. Programul este destinat liderilor care doresc să își crească performanța organizației printr-un model internațional validat în companii și instituții de referință. Seria este limitată la doar 15 organizații, pentru a asigura mentorat și aplicare practică pe parcursul celor nouă luni de program.
Un semnal de alarmă pentru economia românească
Clasamentul anual publicat de Institute for Management Development (IMD), la 18 iunie 2026, plasează România pe locul 61 din 70 de economii analizate, cu 12 poziții mai jos decât în anul anterior – cea mai abruptă cădere din ultimii patru ani. România se află acum în urma Poloniei (locul 41), Ungariei (51) și Bulgariei (56), fiind urmată îndeaproape doar de Mexic și Slovacia.
Cel mai îngrijorător rezultat apare la capitolul eficiența mediului de afaceri, unde România a coborât de pe locul 50 pe locul 69. Există însă și un semnal încurajator: infrastructura este singurul pilon aflat în creștere, de pe locul 51 pe locul 47. Investițiile pot produce rezultate, însă acestea depind de organizații capabile să le valorifice prin management performant.
„România nu duce lipsă de talent, ci de sistem. Avem companii bune și antreprenori care construiesc în condiții dificile, însă performanța pe termen lung apare atunci când leadershipul, strategia, oamenii și procesele funcționează împreună. Tocmai această nevoie stă la baza Romanian Performance Excellence Program”, declară Marius Bostan, coordonatorul programului.
Nouă luni pentru transformarea organizației
Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM) organizează noua serie RPEP, un program construit după principiile modelului Malcolm Baldrige National Quality Award, cu sprijinul RePatriot pentru atragerea unor executivi români cu experiență internațională.
Programul începe cu un modul intensiv desfășurat la București, urmat de opt luni de implementare și mentorat. Participanții aplică metodologia direct în propria organizație, își evaluează procesele, identifică punctele forte și ariile de îmbunătățire și construiesc un plan concret de creștere a performanței.
Programul se adresează directorilor generali, antreprenorilor și managerilor cu responsabilitate directă asupra performanței organizației și este deschis companiilor private, universităților, instituțiilor medicale și organizațiilor din administrația publică.
Modulul intensiv este susținut de Dr. Steven Hoisington, specialist cu aproape 40 de ani de experiență în managementul calității și îmbunătățirea performanței organizaționale, fost executiv IBM și Flowserve și evaluator Baldrige, care va lucra în România cu participanții programului.
„Evaluarea ajută organizațiile să își identifice ariile de îmbunătățire și să valorifice mai bine punctele forte pe care le au deja. Pentru organizațiile din România, acest proces poate însemna performanță operațională mai bună, productivitate și competitivitate crescute. Îmi doresc ca Romanian Performance Excellence Program să devină un reper național și un catalizator al performanței de nivel mondial”, declară Dr. Steven Hoisington.
Rezultatele seriilor anterioare
Din 2023, peste 70 de lideri au parcurs programul Romanian Performance Excellence Program.
În ediția din 2025, 15 organizații au fost evaluate de experți români și internaționali. Autonom și Transgaz au obținut cea mai înaltă distincție – Excellence – demonstrând că organizațiile românești pot atinge standarde comparabile cu cele internaționale printr-un sistem de management bine construit.
„România nu are o problemă de potențial, ci una de sistem. Romanian Performance Excellence Program oferă liderilor un cadru verificat și instrumentele necesare pentru a produce schimbări reale în organizațiile lor. Este, în esență, un MBA aplicat direct pe propria organizație, cu rezultate care pot fi observate în câteva luni”, declară Dr. Victor Tudoran, Director de Dezvoltare, General Survey Corporation.
Puțini știu că unul dintre părinții managementului modern al calității, Joseph M. Juran, s-a născut la Brăila. Emigrat în Statele Unite în copilărie, Juran a devenit unul dintre cei mai influenți specialiști în managementul calității la nivel mondial, iar principiile dezvoltate de el au contribuit la apariția modelului Baldrige. Prin Romanian Performance Excellence Program, o parte din această moștenire profesională revine astăzi în România, adaptată provocărilor actuale ale liderilor și organizațiilor.
Modelul Baldrige și recunoașterea internațională
Romanian Performance Excellence Program este inspirat de Malcolm Baldrige Performance Excellence Framework, modelul american de referință pentru excelență organizațională, dezvoltat de National Institute of Standards and Technology (NIST). Cadrul oferă organizațiilor un sistem riguros de evaluare a leadershipului, strategiei, proceselor, oamenilor și rezultatelor, fiind utilizat de unele dintre cele mai performante organizații din lume.
Activitatea RPEP a fost evaluată pozitiv la Washington, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Fundației Baldrige și ai programului Baldrige din cadrul NIST. Inițiativa beneficiază de sprijinul Departamentului Comerțului al Statelor Unite și al organizației Alianța, condusă de Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, membru al Consiliului Consultativ al programului alături de Felix Pătrășcanu și Alin Angheluță.
Înscrieri
Noua serie începe în septembrie 2026 si este limitată la 15 organizații.
Înscrierile sunt deschise până la 24 august 2026 și se realizează prin transmiterea unei scrisori de intenție și a unui CV la adresa baldrige@fntm.ro. Candidații selectați vor fi invitați la un interviu de admitere, iar programul se va desfășura preponderent în limba engleză.
Într-un context în care competitivitatea României scade, investiția în calitatea managementului poate deveni unul dintre cele mai importante avantaje strategice ale organizațiilor românești.
Eveniment
Peste 550 de lideri ai mediului de afaceri, diplomației și societății civile au celebrat la Grădina Snagov 250 de ani de Independență a Statelor Unite
Evenimentul a transmis un puternic mesaj de încredere afirmând forța parteneriatului strategic România – SUA
Peste 550 de invitați au participat de 4 Iulie la Grădina Snagov la evenimentul dedicat Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii și aniversării a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență. Într-o atmosferă elegantă și plină de căldură, evenimentul a reafirmat profunzimea relației dintre România și Statele Unite și forța valorilor care unesc cele două democrații.
Evenimentul organizat de Alianța (The Alliance for Strengthening the U.S.- Romania Relationship), sub conducerea fostului ambasador al Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, s-a impus în ultimii ani ca unul dintre cele mai importante momente anuale dedicate consolidării relației româno-americane. Evenimentul a reunit oameni de afaceri, diplomați, reprezentanți ai societății civile, oameni de cultură, profesioniști din numeroase domenii și reprezentanți ai comunității româno-americane.
Evenimentul s-a bucurat de prezența extraordinară a Președintelui României, Nicușor Dan, care a marcat acest moment cu adevărat istoric și transmis un mesaj de încredere în viitorul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite și în oportunitățile pe care acesta le deschide pentru securitate, dezvoltare economică, investiții, inovare și cooperare între cele două țări. Prezența șefului statului a conferit evenimentului o semnificație aparte și a fost exprimată aprecierea pentru inițiativele care contribuie la consolidarea relației româno-americane.
În discursul său, ES Adrian Zuckerman a evidențiat valorile comune care stau la baza prieteniei dintre cele două națiuni și a subliniat că România și Statele Unite rămân unite în apărarea libertății, democrației și statului de drept. Evocând spiritul Declarației de Independență din 1776, acesta a amintit că libertatea nu este niciodată garantată definitiv, ci trebuie apărată și întărită de fiecare generație.
Ambasadorul Zuckerman a mulțumit pentru sprijinul constant membrilor din Advisory Board al Alianței: Marius Bostan, liderul RePatriot, generalul (r) Cătălin Mihalache și senatorul Claudiu Catană, evidențiind rolul lor în construirea și consolidarea punții româno-americane.
Momentele artistice, interpretarea imnurilor naționale de către copii și dialogul deschis între participanți au conferit evenimentului o dimensiune aparte. Dincolo de caracterul festiv, recepția a oferit cadrul unor întâlniri și conversații care vor genera noi proiecte, investiții, colaborări și inițiative comune în beneficiul ambelor țări.
Un moment emoționant al serii a fost dedicat comunității românești din Statele Unite de peste un milion de români care reprezintă una dintre cele mai puternice punți umane dintre cele două țări și care contribuie, prin activitatea lor, la dezvoltarea relației economice, academice, culturale și tehnologice dintre România și America.
La 250 de ani de la nașterea Statelor Unite, mesajul transmis de la Grădina Snagov a fost unul al încrederii în viitor. Relația româno-americană reprezintă una dintre marile povești de succes ale României democratice, construită nu doar prin cooperarea dintre instituțiile statului și prin Parteneriatul Strategic, ci și prin contribuția constantă a antreprenorilor, a mediului academic, a societății civile și a comunității românești din Statele Unite. Tocmai această îmbinare dintre diplomație, inițiativă privată și legături umane autentice conferă relației dintre cele două națiuni o forță și o durabilitate aparte.
Într-o perioadă marcată de provocări geopolitice fără precedent și transformări accelerate, prietenia dintre România și Statele Unite rămâne un reper de stabilitate și încredere. Evenimentul de la Grădina Snagov a demonstrat încă o dată că această relație continuă să se dezvolte prin oameni, prin valori comune și prin proiecte care privesc cu optimism spre viitor.
Despre Alianța
Alianța este o organizație dedicată consolidării parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite prin inițiative diplomatice, economice, culturale și de securitate. Pentru mai multe informații despre activitatea Alianței, vizitați www.alianta.org
Relații suplimentare:
Florina Lepădatu, Program Manager
E-mail: florina@alianta.org
-
Afaceriacum 20 de oreIT Outsourcing Services in Switzerland Powered by Feel IT
-
Afaceriacum 6 zileCum se construiește o comunitate în care calitatea contează mai mult decât numărul?
-
acum o săptămânăLumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade
-
Afaceriacum o săptămânăEveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International
-
Socialacum o săptămânăO româncă din Top 100 Români de Pretutindeni atrage 500.000 de lire sterline pentru startup-ul său din Marea Britanie
-
Exclusivacum o săptămânăParodontoza în stadii avansate și laserul – ce funcționează cu adevărat și ce nu
-
Afaceriacum o săptămânăShaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie
-
Uncategorizedacum o săptămânăXiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică


