Exclusiv
FABULOS/ABERATIILE JURIDICE ALE MINCINOASEI NON-VALORI MOCANU ISABELA GABRIELA, SEFA OFICIULUI JURIDIC DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI
Colegii de la Incisiv de Prahova revin cu probe privind analfabetismul celebrei non-valori, Mocanu Gabriela Isabela, sefa Oficiului Juridic din cadrul Politiei Locale Ploiesti, denuntatorul mincinos utilizat de procurorul Negulescu Mircea, zis si “Zdreanta”.
O reglementare a Comisiei Europene înlocuiește legea autohtonă privind datele cu caracter personal cu o alta, mult mai severă din punct de vedere al sancțiunilor. Cine o va încălca, riscă amenzi de până la 4% din cifra de afaceri, în cel mai bun caz.
Regulamentul european privind protecţia datelor cu caracter personal – General Data Protection Regulation (GDPR) – va schimba responsabilităţile companiilor românești care procesează astfel de informații, fie că e vorba de firme care oferă diverse servicii, precum cele medicale, de curierat, de retail ori de telecomunicații, fie că e vorba de cele care operează în domeniul transportului public și emit abonamente sau bilete în regim nominal. Mai exact, este vorba despre orice companie sau, foarte important, instituție de stat care deține registre clasice sau digitale cu nume, prenume, coduri numerice personale sau, mai amănunțit, cele care gestionează informații precum vârsta, sexul, etnia, orientarea sexuală, politică, religioasă sau starea de sănătate a oricărei persoane. În această categorie mai intră informațiile care pot identifica direct individul sau care se pot corela în acest sens: adresa de domiciliu, adresa de e-mail, reședința, ocupația și venitul.
Legislaţia românească adoptată în noiembrie 2001 va fi înlocuită cu noul Regulament al UE (2016/679) privind protecţia datelor personale care, potrivit Autorității Naționale pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal, “este de directă aplicare și obligatoriu în toate elementele sale, nefiind necesară o lege de implementare, astfel cum se procedează în cazul directivelor europene”.
Cum non-valoarea Mocanu Isabela Gabriela care ocupa postul ilegal (declarand in fals ca a dat mita 1000 de euro, denuntand la comanda lui Adrian Vaida doar ca sa scape gruparea de crima organizata de raspunderea penala care ii incumba) a “basit” un ordin intern care nu este semnat de nici un serviciu din subordine.
Cum legea pentru aceasta paparuda este paralela si echidistanta, coana fataloaica a decis ca politistii locali sa semneze faptul ca, acestia vor solicita contravenientilor, inainte de a ii amenda sau legitima sa semneze o hartie/accord prin care acestia (contraveninetii) sunt de accord sa le fie prelucrate datele de identificare, adica ca sa fie identificati si amendati.
Pana unde poate duce prostia si analfabetismul acestei paparude?
Bai analfabet-o, in opinia ta contravenientii nu mai pot fi amendati si identificati daca acestia refuza pe buna dreptate sa semneze aberatiile tale “basite”? Fugi la balamuc ca acolo e de tine pana sa ajungi la beci!
Reamintim ca, ADRIAN VAIDA, directorul general interimar al Politiei Locale Ploiesti (zis si “LACHE”) a plecat vineri in jurul orelor 14.20 din sediul Politiei Locale Ploiesti. Sa nu credeti ca s-a deplasat acasa, la sotie, ca orice om normal cu tiglele pe cap. Dovedind ca inca este obsedat de Vasilache Ioana, persoana pe care a hartuit-o sexual cativa ani de zile, MONSTRUL MITOCAN s-a deplasat drept la postul viitorului sot, la politistul local de la circulatie, Mateescu Adrian, care se afla in exercitarea serviciului.
Cum acest “LACHE” nu are toate “TIGLELE PE CAP” si dovedind ca inca il mai roade ca a fost respins de victima sa hartuita sexual, acesta l-a acostat pe viitorul sot al acesteia si printre altele a inceput sa ii zica ca, „personal nu mai am nimic cu Ioana…ca este o victima a lui Florea si a altora, ca nu am nimic cu tine (N.R se referea la politistul local Mateescu Adrian care de cateva saptamani este hartuit de Adrian Vaida si care ajunsese la capatul puterilor intentionand sa ii faca o sesizare la Comisia de Disciplina a Primariei)…”.
Printre alte abjectii si tampenii demne de Spitalul 9, “LACHE” i-a zis politistului de la circulatie “dar de ce nu ti-a zis Ioana ca a facut un revelion cu mine”, incercand sa bage intrigi si ca acesta sa nu se mai casatoreasca cu Vasilache Ioana.
Mai mult, acest “Lache” care demonstreaza clar ca nu si-a luat “gandul” de la victima sa hartuita care l-a refuzat i-a mai zis politistului de la circulatie urmatoarele tampenii : “Ai grija la Florea ca a fost in birou la ea ieri si stii ca intre ei este ceva…”.
N.R –Va readucem aminte ca in urma cu un an am publicat o inregistrare audio dintre “Lache” si victima hartuirii sale, Ioana Vasilache, in care Adrian Vaida ii zicea Ioanei ca, Florea Daniel (sef la Evidenta Populatiei din cadrul Politiei Locale Ploiesti) este un “dobitoc ca s-a dus la sotia mea la Policlinica sa ii zica ca am o aventura cu tine, asta doar din gelozie”, aspect in totalitate FALS!
Acest amanunt strecurat de “Lache” politistului Mateescu Adrian a avut drept scop ca acesta sa se indoiasca de viitoarea sa sotie, pe de o parte, pe de alta parte dovedeste labilitatea sa psihica si ura sa pentru eventualii pretendenti la victima sa hartuita care i-a dat cu flit! Mentionam ca, Florea Daniel este un politist vertical, casatorit, care este liderul Sindicatului Pro Lex din cadrul Politiei Locale Ploiesti, fost ofiter SRI, un familist convins, tatal a trei copii, care nu a avut nicio aventura sau treaba cu Ioana Vasilache. Este adevarat ca, joi, cu o zi inainte ca “Lache” sa il ameninte pe viitorul sot al victimei sale hartuite, Florea Daniel a fost in birou la Vasilache Ioana sa anunte biroul respectiv din care face parte ca, un subordonat de al sau care incaseaza salariul cash, nu vine vineri (fiind in concediu) si, deci sa nu i se opreasca/scoata de la banca aceasta suma reprezentand contravaloarea salariului sau. O sa cautam in arhiva inregistrarea audio in care “Lache” il jignea pe Florea Daniel si il acuza de lucruri pe care acesta nu le-a infaptuit si o sa o publicam in curand. Reactiile acestea ale lui “Lache” nu dovedeste doar o boala psihica grava, ci si o nebunie dusa la paroxism de a se razbuna pe eventualii sai contracandidati la victimele sale sexuale. Pe acest subiect vom reveni cu un articol separat.

ATENTIE, “LACHE” a continuat si i-a zis lui Mateescu Adrian, probabil tot ca o amenintare: “ Eu am 7 dosare penale si scap de toate…EU SUNT MARTORUL PRINCIPAL AL D.N.A, EU SUNT OMUL D.N.A.-ULUI”!!! (N.R- Saracutul „Lache”, crede ca are doar 7 dosare penale si inseamna ca nu stie de 4…UPS…).
Reamintim cititorilor ca, Adrian Vaida si o “gasca” pe care o coordoneaza de la varful Politiei Locale Ploiesti au facut denunturi mincinoase impotriva fostului director al acestei institutii, Toader Cristinel, denunturi obtinute la comanda procurorului Negulescu Mircea care a avut un “fetis” cu Toader.
Aceasta gasca a dat aceste denunturi si declaratii mincinoase ca sa fie ea exonerata de raspunderea penala privind prejudicierea bugetului Politiei Locale Ploiesti si privind alte fapte ilegale intreprinse in cadrul acestei institutii.
Dupa ce, in numarele trecute v-am devoalat declaratiile “fabuloase” ale politistului “bestial”, Dorobantu Narcis, date in sedinta publica din data de 25.05.2018, in dosarul nr 8519/105/2015 (prin care RECUNOASTE ca a fost timorat si amenintat de procurorul Negulescu Mircea si de omul acestuia, “Lache”-Adrian Vaida, seful interimar al Politiei Locale Ploiesti), asa cum v-am promis, in acest numar va demonstram minciunile si neconcordantele din declaratiile gastii penale de la varful Politiei Locale Ploiesti.
Pierderi grave de memorie: Mocanu Gabriela Isabela- sef Serviciu Juridic din cadul Politiei Locale Ploiesti
Inculpat: Daca in cursul anului 2013 pe parcursul a doua mandate martora a fost interimar sef serviciu.
Raspuns Mocanu Gabriela Isabela: Intradevar am fost numita sef Serviciu Juridic insa nu imi aduc aminte perioada. Din cate imi amintesc am fost propusa de directorul anterior, iar ulterior de inculpatul Toader Cristinel.
Inculpat: Daca a cerut vreun avantaj material sau de alta natura in schimbul numirii in aceasta functie.
Raspunsul fabulos al non-valorii Mocanu Gabriela Isabela:
NU!!!
Inculpat: Daca martora a beneficiat de concediu de studii sau de alta natura inainte de concursul din 17.01,2014.
Raspunsul fabulos al non-valorii Mocanu Gabriela Isabela:
NU IMI AMINTESC.
Inculpat: “ …. DE ce in procesul- verbal de la organizarea concursului s-a mentionat ca lucrarea de concurs depusa de martora are 5 pagini, iar lucrarea efectiv depusa de aceasta are 7 pagini?
Raspunsul fabulos al non-valorii Mocanu Gabriela Isabela:
Nu imi explic, nu am intocmit eu procesul –verbal!!!


Inculpat TOADER CRISTINEL: Daca a inregistrat-o pe martora Terecoasa si de ce.
Raspunsul fabulos DE MINCINOS al non-valorii Mocanu Gabriela Isabela DAT CU TUPEU IN FATA INSTANTEI:
NU AM INREGISTRAT-O PE ACESTA MARTORA!!!

TUPEUL TAU JEGOS?
IATA DOVADA PENTRU PRAMATIA MINCINOASA!!! NU INTELEGEM DE CE INCA MAI ESTE IN LIBERTATE….
Reaminitim ca, pentru inducerea organelor judiciare in eroare, Mocanu Gabriela Isabela are 3 plngeri penale. doua dintre acestea fiind intocmite de Gulianu Florin si Florea Daniel (asta pe langa alte 8 plangeri penale pentru comiterea altor infractiuni)!!!
In contextul confirmarii dezvaluirilor noastre privind denunturile mincinoase ale gastii penale din conducerea Politiei Locale Ploiesti impotriva fostului director, Cristinel Toader, ticluirii de probe cu scopul de a scapa ei de raspunderea penala privind hotia ca in codru a bugetului acestei institutii va prezentam o alta proba cand s-a incercat, fara succes, o altfel de ticluire de probe prin inregistrarea ilegala a unui functionar public din Prefectura Prahova!
“… Atunci baba se duce in poiată, găbuieşte găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plangi de milă! Biata găină, cum scapă din manile babei, fuge pe drumuri. Şi cum mergea pe drum, găseşte şi ea o mărgică ş-o inghite. Apoi răpede se intoarce acasă la babă şi incepe de pe la poartă: „Cot, cot, cotcodac !” Baba iesă cu bucurie inaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe langă babă şi se pune pe cuibariu; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!… Şi, cand se uită in cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, cand vede că ş-a bătut găina joc de dansa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, păn-o omoară in bătaie! Şi aşa, baba cea zgarcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pămantului. De-acu a mai manca şi răbdări prăjite in loc de ouă; că bine şi-a făcut ras de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana! …”
Domnisoara MOCANU GABRIELA ISABELA isi descoperise in vara anului 2015 veleitati de Mata Hari, sau de ofiter acoperit al SRI (probabil in capsorul ei vidat). In loc sa se ocupe de problematica juridica din cadrul institutiei, care zace nerezolvata de cand a fost angajata pe acolo (fraudulos zice ea intr-o declaratie sub prestare de juramant si intr-un autodenunt date la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti), s-a gandit cu capul ca-i poate fi utila procurorului „ZDREANTA” intr-o panaramă de dosar in care acesta il ancheta („ca asa voia muschii lui”), pe fostul sau sef ierarhic, directorul general TOADER CRISTINEL.
Predecesoare – in munca de culegere in secret de date si informatii „care intereseaza solutionarea dosarului” – a „sculei multifunctionale”, GHEORGHE CARMEN DANIELA (despre care v-am povestit intr-un articol anterior), domnisoara MOCANU s-a pus la dispozitia organului (probabil la propiu si la figurat), mai ales dupa ce aflase, probabil, ce viril si periculos e „PORTOCALA”.
N-am inteles, nici dupa ce am citit de trei ori transcriptul convorbirii, de ce si-a ales-o ca tinta pe doamna CORNELIA TERECOASA, functionar public la Prefectura Prahova. Dupa toate datele noastre de cunoastere, doamna era cel mai putin indicata, dar fie „ZDREANTA” era dus cu biscuitii, ca de obicei, fie domnisoara MOCANU avea, ea, din „surse proprii”, niste semnale cum ca doamna TERECOASA ar fi depozitara unor informatii zdrobitoare pentru probarea vinovatiei lui TOADER.
Cert este ca, neavand de facut mare lucru nici la serviciu, nici pe acasa, aceasta Mata Hari de Dâmbu, obisnuita cu atmosfera de mahala de la Politia Locala Ploiesti si rodata in bârfe, şmenuri şi şuşanele, se prezinta la intalnirea “la un ceai”, de 11:30, cu doamna TERECOASA, de la care spera sa se intoarca la Negulescu “bogata” in informatii de interes major pentru bunul mers al anchetei.
Asa cum va puteti da seama si dv. citind redarea la dialog facuta de ofiterul de politie judiciara, precum si pe cele punctate de noi mai jos, in articol, madame MOCANU a gasit o mărgică si s-a dus, precum gaina babei, cotcodacind, la „ucigasul de destine”, caruia i-a pus triumfatoare in fata inregistrarea facuta in secret, in mediu ambiental (bă, ne-am dat dreacu cu totii!) a discutiei cu doamna TERECOASA.
Din Procesul verbal intocmit la data de 02 iunie 2015, comisarul de politie Georgescu Leonard, ofiter de politie judiciara din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice, in care se consemneaza dialogul dintre MOCANU GABRIELA ISABELA si TERECOASA CORNELIA din cadrul Prefecturii Judetului Prahova, convorbire inregistrata de MOCANU pe data de 28.05.2015, reies foarte multe aspecte ce intereseaza ancheta penala (sanchi!) desfasurata in ds. nr. 636/P/2014 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, cauza instrumentata de procurorul Negulescu Mircea, in care erau cercetati TOADER CRISTINEL s.a. pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu.
Enumeram exemplificativ, si nu limitativ, pe urmatoarele:
- Interlocutoarea lui MOCANU nu mai fumeaza asa mult pentru ca „a fost cu mana fisurata”;
- Mocanu trebuie sa se duca la o inmormantare, prilej cu care trebuie sa cumpere niste flori, context in care recunoaste ca nu a mai fost pe la mormant „de atata vreme”;
- Ambele femei s-au intalnit pe strada, in aceeasi zi, la ore diferite, cu TOADER CRISTINEL, din dialogul lor cu acesta rezultand aspecte fulminante: „Da, da” ; „…si o cerere” ; „… dar iti dai seama. Na!” ; „Mda !” ; „Hm !” ; „Ă !” ;
- Doamna TERECOASA vrea sa iasa mai repede la pensie si isi strange adeverintele care atesta vechimea in munca; la momentul vorbirii era, insa, preocupata de un parastas si de Mosii de vara (Sambata mortilor) ; domnisoara MOCANU, insa, nu face parastas mare, ci doar oale de lut cu orez cu lapte (iami, iami !) ; amandoua cad de acord ca e bine sa pui si niste sarmale in foi de vita;
- A nascut Iuliana (baiat) si a venit mama ei la ea; MOCANU s-a intalnit cu dansa, atentie!, printre blocuri! Culegea frunze de tei. Nasol! ;
- Pe domnisoara MOCANU o doare piciorul, si de aceea nu vorbeste cu nimeni, nu se uita in presa, are programul ei, ajunge acasa, se spala si sta in pat;
- Domnisoara MOCANU bea numai ceaiuri din plante, avand in curte menta, salvie, galbenele iar de pe dealuri aduna sunatoare si coada soricelului.
Bine, va iertam, nu mai continuam, desi, pana la sfarsit, dialogul este cel tipic intre doua cucoane care mai schimba si ele, complet aleatoriu, cum le trazneste prin cap, pe moment, cate o parere, o idee, o barfa sau un sfat.
Totusi, de ce v-am deranjat cu acest articol ?? Va explicam imediat, pentru ca acum vine partea cea mai interesanta (dintr-un punct de vedere) si aiuritoare (din perspectiva afirmatiilor oscilante si brusc schimbatoare ale juristei MOCANU).
CUM ISI DA MOCANU CU STANGUL IN DREPTUL SI TOT EA CERE PENALTY
In denuntul din data de 27.05.2015 formulat in dosarul nr. 636/P/2014 in fata procurorului Negulescu Mircea de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti precum si, similar, in declaratia de martor tot din 27.05.2015, MOCANU GABRIELA ISABELA a declarat sub prestare de juramant si a semnat ca, in esenta, mai multe concursuri profesionale organizate si desfasurate pentru ocuparea unor posturi / functii, publice sau contractuale, la Politia Locala Ploiesti au fost fraudate la cererea directorului general din acea perioada, TOADER CRISTINEL.
Mai mult, de noaptea mintii, individa se autodenunta si declara ca si ea ocupa ilegal functia de sef serviciu pentru ca l-a mituit pe TOADER cu … 1000 euro, „din care si el, la randul sau, trebuia sa-i imparta cu membrii comisiei de examinare”.
A doua zi, pe 28.05.2015, daca va puteti inchipui ca exista un asemenea caracter uman, in discutia pe care singura si-o inregistreaza cu doamna CORNELIA TERECOASA, MOCANU GABRIELA ISABELA SPUNE CU SUBIECT SI PREDICAT CA EXAMENELE / CONCURSURILE AU FOST IN REGULA SI CA „A LUAT CINE A PARTICIPAT SI A INVATAT” !!
Dv. mai intelegeti ceva?! Noi, nu!
Sunt cateva variante de raspuns:
- Domnisoara sef serviciu este amnezica si ii recomandam sa-si administreze un complex de minerale, vitamine si suplimente,
- Domnisoara MOCANU are un IQ submediocru si o compatimim, dar nu intelegem ce cauta in acea functie publica de raspundere,
- Functionarul public MOCANU are, probabil, o tulburare bipolara cu episoade mixte, si atunci situatia este si mai grava.
Adica, stimati cititori, mai pe romaneste: un om normal in ratiune, nu poate ca astazi sa sustina una si, maine, in aceeasi problema, sa sustina fix contrariul…
Deci, in data de 27.04.2018, aceasta impostoare declara in sedinta publica in dosarul 8519/105/2015 ca NU A INREGISTRAT-O PE TERECOASA.
ACUM INTELEGI TICLUIREA DE PROBE FACUTA LA COMANDA LUI NEGULESCU MIRCEA SI A PRIETENULUI SAU ADRIAN VAIDA, OMUL D.N.A.-ULUI?
ACUM INTELEGETI DE CA SECRETARA “GINGASA SI JUCAUSA”, VASILESCU GABRIEL REFUZA TESTUL POLIGRAF?
Pentru confruntare, anexam in facsimil toate documentele / materialele pe care ne-am bazat articolul.
Este un fel de „hotii striga hotii”! Ca sa scape ei, l-au „dat in gat” pe Toader! Buna treaba! Minciuna nu rezista. A FOST nevoie doar de timp pentru a iesi la iveala in toata splendoarea ei. Vom reveni cu alte minciuni fabuloase din declaratiile membrilor grupui de crima organizata de la varful Politiei Locale Ploiesti. (Cutov Ina).




Exclusiv
Ce înseamnă un sejur confortabil într-o cameră de hotel bine amenajată
Pentru majoritatea oaspeților, camera de hotel este spațiul în care se formează cea mai mare parte a amintirilor legate de un sejur. Aici se odihnesc, se pregătesc pentru ziua următoare și, de multe ori, decid dacă vor reveni la aceeași unitate sau vor căuta alta la următoarea călătorie. Decizia se formează adesea din motive greu de pus în cuvinte de către oaspete, dar care se leagă direct de felul în care a fost gândit spațiul, de la temperatura percepută sub picioare până la liniștea din timpul nopții.
Atmosfera unei camere se construiește din detalii tactile
Contactul direct cu pardoseala este una dintre primele senzații fizice pe care le are un oaspete atunci când intră desculț în cameră, fie dimineața, fie la revenirea de pe drum, seara târziu. Textura și moliciunea potrivite, oferite de mocheta hotel, pot schimba radical felul în care este percepută o cameră, chiar dacă restul mobilierului rămâne identic de la o unitate la alta din același lanț hotelier internațional.
Dincolo de senzația tactilă, pardoseala influențează și percepția termică a spațiului. O cameră cu suprafețe reci sub picioare pare, subiectiv, mai puțin îngrijită, indiferent de calitatea reală a finisajelor din jur. Această diferență de percepție este adesea subestimată de administratorii de hoteluri, care investesc mult în mobilier și decor, dar tratează pardoseala ca pe un detaliu secundar, rezolvat abia la finalul bugetului de amenajare, atunci când resursele rămase sunt deja limitate.
Zgomotul, vecinul invizibil al oricărui sejur
Camerele de hotel sunt, prin natura lor, spații apropiate unele de altele, separate de pereți care nu pot fi făcuți infinit de groși din motive practice și economice. Zgomotul pașilor din camera de sus sau din coridorul adiacent rămâne una dintre cele mai frecvente nemulțumiri semnalate de oaspeți în recenziile online, chiar și la unități altfel apreciate pentru servicii și locație. De multe ori, oaspeții nu identifică pardoseala drept sursa reală a problemei, ci descriu simplu senzația de spațiu zgomotos sau agitat.
Pardoseala joacă un rol important în absorbția acestor sunete, mai ales în zonele de trecere frecventă dintre cameră și baie sau dintre pat și fereastră. Un material cu proprietăți fonoabsorbante bune reduce transmiterea zgomotului către camerele vecine și către etajele inferioare, un aspect esențial mai ales în clădirile mai vechi, cu structuri care nu au fost proiectate inițial pentru izolare fonică performantă.
Rotația rapidă a oaspeților cere materiale rezistente
Spre diferență de o locuință obișnuită, o cameră de hotel trece printr-un ciclu de utilizare intensă: oaspeți diferiți, bagaje trase pe roți, curățenie zilnică, uneori mai multe rezervări consecutive în aceeași săptămână. Această frecvență ridicată de utilizare pune presiune reală pe orice suprafață, iar pardoseala este printre primele elemente afectate vizibil, mai ales în zona din jurul patului și a ușii de acces.
În etapa de renovare sau construcție, administratorii care iau în calcul mocheta trafic intens pentru zonele cu rotație mare reduc riscul de uzură prematură și de decolorare vizibilă în punctele de trecere frecventă. Este o decizie care ține mai puțin de stil și mai mult de longevitatea reală a investiției în amenajare, vizibilă abia după primele sezoane de utilizare intensă.
Un sejur care rămâne în amintire pentru motivele potrivite
O cameră confortabilă nu se remarcă prin elemente spectaculoase, ci prin absența problemelor: fără zgomot deranjant, fără senzație de rece sub picioare, fără uzură vizibilă în zonele circulate. Aceste detalii, adunate, formează impresia generală pe care un oaspete o duce cu el după plecare și pe care o transmite, adesea fără să conștientizeze, în recomandările făcute prietenilor sau colegilor și în deciziile viitoare de rezervare.
Colaborarea cu un designer de interior sau cu o echipă specializată în amenajări hoteliere ajută la alinierea acestor decizii tehnice cu identitatea vizuală a unității, astfel încât confortul și estetica să funcționeze împreună, nu în tensiune una cu cealaltă, pe toată durata de viață a amenajării, indiferent de câte sezoane trec de la deschiderea propriu-zisă a hotelului.
Exclusiv
Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și companiile sunt expuse, prin conturile angajaților
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte, potrivit unei analize realizate de FortiGuard Labs. Aceeași cercetare a identificat peste 1.700 de conturi și canale care imitau FIFA pe rețelele sociale și platformele de mesagerie, precum și peste 270.000 de date de autentificare ale unor utilizatori și fani, descoperite în baze de date asociate programelor malware. Separat, compania de securitate Hoxhunt a raportat o creștere de aproape 500% a atacurilor de phishing cu temă FIFA între aprilie și iunie 2026. Cu trei zile înaintea finalei din 19 iulie, specialiștii cyber_Folks România avertizează că aceste atacuri nu îi vizează doar pe fanii care caută bilete sau transmisiuni online, ci și pe companii, prin conturile, dispozitivele și infrastructura digitală utilizate de angajați.
„Fiecare eveniment global generează o economie paralelă a fraudei, dar dimensiunea din acest an este fără precedent. Greșeala pe care o fac multe firme românești este să creadă că subiectul nu le privește, pentru că nu vând bilete la fotbal. În realitate, angajații lor deschid aceste e-mailuri de pe laptopurile de serviciu, iar un cont Microsoft compromis al unui angajat poate deveni o poartă de acces către întreaga companie”, declară Ionuț Ariton, co-CEO cyber_Folks.
O analiză realizată de cyber_Folks pe aproape 500.000 de domenii arată că 61,6% dintre domeniile companiilor românești nu au protecția DMARC configurată. În lipsa acestei setări, atacatorii pot falsifica mai ușor adresa expeditorului și pot trimite mesaje în numele companiei, ceea ce crește riscul de email spoofing, phishing și fraude care exploatează încrederea în brand.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, la rândul său, asupra amenințărilor asociate Cupei Mondiale FIFA 2026, de la site-uri și concursuri false până la tentative de furt al datelor personale și financiare. Instituția recomandă verificarea atentă a sursei mesajelor și raportarea incidentelor la numărul unic 1911.
Campaniile identificate în ultimele săptămâni folosesc site-uri care imită platformele oficiale FIFA, aplicații false de streaming, coduri QR malițioase și mesaje care promit bilete, rambursări, premii sau acces gratuit la meciuri. FBI a emis în luna mai un avertisment privind site-urile care clonează platforma oficială prin modificări minore ale denumirii domeniului, precum introducerea sau schimbarea unei singure litere, pentru a colecta date personale și bancare.
Un singur grup de atacatori, denumit „Ghost Stadium” de cercetătorii în securitate, ar opera peste 300 de pagini de phishing care reproduc ecranul de autentificare FIFA. Odată introduse pe aceste pagini, datele de acces pot fi folosite și pentru compromiterea altor conturi, mai ales în situațiile în care utilizatorii folosesc aceeași parolă pentru serviciile personale și cele profesionale.
Firmele, ținta mai puțin vizibilă a fraudelor tematice
Una dintre campaniile identificate în jurul turneului imită anunțuri de recrutare FIFA și îi vizează în special pe profesioniștii din marketing. Victimele sunt direcționate către pagini false de autentificare Google sau Microsoft, care colectează datele conturilor utilizate inclusiv pentru e-mailul, documentele și aplicațiile interne ale companiilor.
În astfel de situații, compromiterea unui singur cont poate permite atacatorilor să acceseze conversații, fișiere și liste de contacte sau să trimită mesaje frauduloase în numele angajatului. Atacatorii pot folosi apoi credibilitatea contului compromis pentru a solicita plăți, pentru a modifica datele bancare din facturi sau pentru a distribui alte linkuri malițioase către colegi și parteneri.
Metodele s-au diversificat și dincolo de e-mailul clasic. Frauda prin coduri QR, cunoscută sub denumirea de „quishing”, exploatează sistemul digital de bilete al turneului. Utilizatorul scanează ceea ce pare a fi un bilet, un formular de check-in sau un link pentru rambursare, iar codul deschide o pagină falsă care solicită date de autentificare sau de plată.
În paralel, unele aplicații pirat care promit acces gratuit la transmisiunile meciurilor ascund programe malițioase pentru dispozitive Android. Acestea pot copia interfața aplicațiilor bancare legitime și pot intercepta parole, coduri de autentificare sau alte informații financiare. Potrivit unei cercetări citate de compania de securitate Flare, aproximativ 40% dintre utilizatorii platformelor ilegale de streaming sportiv ajung să piardă bani sau să își compromită datele bancare.
Inteligența artificială face fraudele mai rapide și mai convingătoare
Inteligența artificială le permite atacatorilor să creeze, în doar câteva minute, pagini false, mesaje, confirmări de plată și materiale vizuale care imită comunicarea unor organizații cunoscute. Textele sunt corecte gramatical, pot fi adaptate în limba română și pot include informații publice despre victimă sau compania în care aceasta lucrează.
Tehnologiile deepfake sunt folosite și pentru clipuri în care jucători sau prezentatori cunoscuți par să promoveze tombole, platforme de pariuri sau câștiguri garantate, distribuite apoi prin reclame pe rețelele sociale.
Aceste instrumente reduc semnificativ timpul și nivelul de pregătire tehnică necesare pentru lansarea unei campanii de fraudă. În locul mesajelor generale și ușor de recunoscut, atacatorii pot genera rapid comunicări personalizate pentru anumite industrii, departamente sau categorii profesionale.
„Echipa noastră de cybersecurity monitorizează activ vulnerabilitățile și intervine proactiv la nivelul infrastructurii, de la filtrarea traficului malițios până la izolarea site-urilor compromise. Dar phishingul nu exploatează doar serverele, ci mai ales oamenii. Niciun furnizor de hosting nu poate opri un utilizator să își introducă parola pe o pagină clonată. În acel moment, vigilența utilizatorului rămâne prima linie de apărare”, explică Horațiu Șimon, Chief Technology Officer cyber_Folks România.
Subiectul a fost semnalat și de FBI, care a inclus în informările din ultima lună amenințările asociate turneului, de la fraude online și furtul datelor până la operațiuni de dezinformare.
Avertismentele publice s-au concentrat în principal asupra fanilor și infrastructurii orașelor gazdă, însă specialiștii atrag atenția că firmele pot fi afectate inclusiv atunci când nu au nicio legătură directă cu industria sportului, turismului sau vânzarea de bilete.
Atacurile sunt mai eficiente în contextul evenimentelor globale
Campaniile de phishing asociate evenimentelor importante profită de interesul public ridicat, de presiunea timpului și de teama utilizatorilor că ar putea pierde o ofertă sau o oportunitate. Mesajele care anunță ultimele bilete disponibile, acces limitat la o transmisie sau câștigarea unui premiu pot determina utilizatorii să reacționeze înainte de a verifica sursa.
Turneul se încheie pe 19 iulie, iar specialiștii anticipează o intensificare a activității frauduloase în perioada finalei. Printre cele mai utilizate pretexte se numără transmisiunile pirat, biletele revândute, pariurile, tombolele, concursurile și falsele oferte de călătorie.
Pentru a răspunde riscurilor tot mai complexe, cyber_Folks a lansat la finalul lunii iunie robo_Folks, primul asistent AI integrat într-un panou de hosting din România. Acesta poate efectua, la cererea utilizatorului, un audit al securității site-ului, care include verificarea certificatelor SSL, a configurărilor DNS și a sistemelor SPF, DKIM și DMARC utilizate pentru protecția e-mailului împotriva uzurpării identității.
Ce pot face companiile în această perioadă
Potrivit specialiștilor cyber_Folks, companiile ar trebui să ȋși instruiască echipele să:
- Verifice domeniul literă cu literă înaintea oricărei plăți sau autentificări. Diferența dintre site-ul real și o clonă poate fi un singur caracter sau o extensie neobișnuită.
- Nu scaneze coduri QR primite prin e-mail, chat sau din surse neverificate. Verifică adresa afișată de telefon înainte de a introduce date personale, parole sau informații de plată.
- Folosesească numai aplicațiile și platformele oficiale pentru bilete și transmisiuni. Biletele FIFA legitime sunt disponibile în aplicația oficială, sub forma unui cod QR dinamic.
- Afle despre principalele tipuri de mesaje frauduloase. Un avertisment intern transmis la timp poate preveni accesarea unor linkuri malițioase de pe dispozitivele companiei.
- Evită aplicațiile și site-urile de streaming pirat, mai ales pe dispozitivele conectate la conturile, rețelele sau aplicațiile firmei.
- Activeze autentificarea în doi pași pentru conturile Google, Microsoft, e-mail, hosting și pentru toate aplicațiile care permit accesul la datele companiei.
- Configureze SPF, DKIM și DMARC pentru domeniul companiei, astfel încât atacatorii să nu poată trimite cu ușurință mesaje frauduloase în numele brandului.
- Folosească parole diferite pentru conturile personale și profesionale și schimbă imediat datele de acces dacă acestea au fost introduse pe un site suspect.
Ce faci dacă ai introdus deja datele
- Schimbă imediat parola contului afectat și a tuturor conturilor pentru care ai folosit aceeași parolă, începând cu adresa de e-mail.
- Sună banca și solicită blocarea cardului dacă ai introdus date de plată.
- Anunță departamentul IT pentru verificarea activității și izolarea contului sau a dispozitivului afectat.
- Raportează incidentul către DNSC, la numărul unic 1911.
Despre cyber_Folks
Cyber_Folks este un brand internațional specializat în servicii de găzduire web, disaster recovery, infrastructură digitală și soluții cloud scalabile, listat la Bursa de la Varșovia. Grupul deservește o gamă variată de clienți – de la antreprenori mici și medii, creatori digitali, până la companii mari din domenii precum ecommerce, banking sau plăți online, în peste 100 de țări. În România, cyber_Folks este cel mai mare furnizor de astfel de servicii, după cifra de afaceri din 2025 (35 mil lei). Firma operează din birourile din Cluj-Napoca, București și Bistrița, cu două centre de date performante, dotate cu soluții de securitate avansate. Mai multe informații sunt disponibile pe www.cyberfolks.ro.
Exclusiv
6 Jocuri distractive perfecte pentru petreceri copii
Joaca trebuie să fie elementul principal al unei petreceri reușite pentru copii. Iar dacă ești în căutarea unor idei distractive, de a întreține atmosfera la petrecerile dedicate copiilor, descoperă mai jos 6 idei potrivite pentru a spori veselia.
Planifici o petrecere pentru copilul tău și ai găsit un loc de joacă perfect, tematica inspirată și meniul delicios, care să îi încânte pe micii invitați? Ei bine, acestea nu sunt singurele aspecte de care să ții cont, în crearea unui eveniment perfect.
Vânătoarea de comori
Vânătoarea de comori este irezistibilă la orice vârstă, iar pentru copii este una dintre cele mai distractive activități. Tot ce trebuie să faci este să ascunzi câteva obiecte sau recompense, pe care copiii trebuie să le găsească.
Oferă-le câteva indicii și distracția este garantată. Sigur își vor dori să repete experiența și vor fi nerăbdători să găsească comoara.
Statuile muzicale
La multe petreceri copii, statuile muzicale animă atmosfera. Trebuie doar să pornești muzica, iar copiii vor începe să danseze. Veselia sporește de fiecare dată când muzica se oprește, iar ei trebuie să rămână nemișcați, asemeni unor statui.
Poți adapta jocul cum dorești, iar copiii care se mișcă să fie eliminați sau pur și simplu să continue să danseze pe cântecele preferate.
Limbo
Tot pentru micii iubitori de dans, se poate juca Limbo. Ai nevoie de o sfoară, pe care să o întinzi. Copiii stau în șir indian și vor trece pe rând sub sfoară, lăsându-se cât mai jos pe spate.
Toate acestea, în timp ce dansează pe muzica preferată. Pentru ca jocul să fie tot mai greu, sfoara se lasă cât mai jos.
Scaune muzicale
Fiind o petrecere pentru copii, nu poți uita de jocul „scaunele muzicale”. Cei mici trebuie să danseze în jurul scaunelor, iar atunci când muzica se oprește, să ocupe un loc pe scaun.
Copiii care nu reușesc să ocupe un loc, sunt eliminați din joc. Dansul continuă până va rămâne un singur scaun. Acest joc distractiv învelește atmosfera la orice petrecere.
Cutia misterelor
Micii exploratori, care adoră misterele, se vor bucura de „cutia misterelor”. Acest joc presupune să ascunzi câteva obiecte, într-o cutie acoperită.
Copiii trebuie să identifice obiectele din cutie, fără să le vadă. Cei care reușesc să ghicească cât mai multe obiecte, câștigă jocul. Cu cât adaugi mai multe obiecte, cu atât jocul se prelungește, iar copiii se bucură de o activitate distractivă, ce le captează atenția.
Turnul din pahare
Un alt joc pe care îl poți încerca la petrecerea copilului tău, este construirea unui turn din pahare. Împarte copiii în două echipe, care vor primi câte 10 pahare. La bază se așază patru pahare, urmând apoi să se pună un rând de 3 pahare, respectiv 2 și 1 pahar. Câștigă echipa care construiește cel mai repede un turn stabil, fără să se dărâme.
Fiecare dintre aceste activități poate fi exact ingredientul surpriză al petrecerii pe care o organizezi pentru copilul tău. Invitații mici și mari se vor distra, bucurându-se de jocuri distractive și creând amintiri unice.
-
Afaceriacum o săptămânăMP Group, soluții pentru administrarea blocurilor din București și Ilfov
-
Uncategorizedacum o săptămânăUltimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6
-
Socialacum 5 zileCu aproape 60% din decesele din România cauzate de bolile cardiovasculare, rapiditatea diagnosticului în urgențe devine o prioritate națională
-
Afaceriacum o săptămânăDe ce apartamentele cu 3 camere au devenit alegerea preferată a familiilor tinere?
-
Socialacum 5 zileGardul din aluminiu care îți oferă timp liber, nu obligații
-
Uncategorizedacum 7 zilePe 11 și 12 septembrie, cartierul Floreasca devine un festival urban de muzică clasică în aer liber
-
Socialacum 6 zilePeste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară
-
Politică localăacum 3 zileCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

