Connect with us

Eveniment

Tablouri ”împușcate” la Revoluție au fost restaurate. Specialiștii au folosit bisturiu, pensetă și culori

Publicat

pe

 

Tablouri ”împușcate” la Revoluție au fost restaurate de specialiști cu bisturiu, pensetă, pensule și culori. ”Doctorii de tablouri” au ”vindecat” miraculos și lucrări ale pictorului român impresionist Marius Bunescu, distruse la Revoluție, când în Muzeul Național de Artă s-a tras cu proiectile cu napalm. Specialiștii laboratorului de restaurare a picturilor din Muzeul Municipiului București au prezentat câteva dintre tainele muncii lor.

„Din păcate, din lucrările lui Marius Bunescu lipsește cea mai importantă: autoportretul. Acesta a ars în Muzeul Național de Artă, la Revoluție, când, din motive necunoscute, s-a tras în clădire, inclusiv în sălile care adăposteau lucrările, cu proiectile cu napalm. Autoportretul lui Bunescu s-a făcut scrum. Nici astăzi nu se știe câte dintre lucrările care se aflau acolo în timpul evenimentelor din 1989 au ars, câte au scăpat și câte au dispărut”, a spus, pentru Libertatea, Ioan D. Popa, expert restaurator în pictură, secția restaurare-conservare din cadrul Muzeului Municipiului București.

Muzeul Bucureștiului găzduiește în fiecare joi câte o seară tematică. În această săptămână a fost seara restauratorilor de pictură, sub titlul ”Vindecări miraculoase”. Vindecările s-au referit la câteva dintre lucrările lui Marius Bunescu (1881-1971), care au trecut prin laboratorul ”doctorilor de tablouri” Simona Predescu și Ioan D. Popa.

Bolile tablourilor sunt contagioase pentru oameni

Tot ce este patrimoniu în pictură trebuie să treaca periodic prin laboratorul de restaurare. Multe dintre aceste obiecte de artă, cele care nu au fost ținute în condiții optime, suferă de boli care sunt transmisibile la om. De aceea, restauratorii trebuie să lucreze cu masca pe figură. Trebuie să aibă imaginație, pentru a nu contracta bolile de care suferă tablourile, boli contagioase la om. Sau pentru a nu se otrăvi cu substanțele care se folosesc la recondiționarea pânzelor. De aceea, restauratorii au sporuri de toxicitate și, uneori, suferă de boli profesionale.

După radiografie, raze ultraviolete, raze X, Rontgen sau în infraroșu, se fac teste chimice, apoi se trece la restaurarea propriu-zisă, cu bisturiu, pensetă, pensulă și culori care trebuie să fie identice cu originalul. Apoi se trateaza cu substanțele de care are nevoie.

”Un tablou restaurat seamănă cu un om operat de ulcer. Intervenția reușeste, bolnavul se însănătoșește, dar va ține regim toată viața”, ne-a spus Ion D. Popa, unul dintre restauratorii prin mâinile cărora au trecut sute de tablouri de patrimoniu, unele de valoare inestimabilă.

Tablourile ”împușcate” la Revoluție au fost greu de restaurat

Cât stă o pânză la ”spitalul de tablouri” depinde de nivelul deteriorării. Cele ”împușcate” în Biblioteca Universității și Muzeul de Artă în 1989, de exemplu, au fost foarte greu de refăcut, deoarece, pe lângă locurile ciuruite, suprafețele lor au fost acoperite cu un strat de fum, foarte greu de înlăturat.

Au fost cazuri în care stratul de culoare de pe tablou a trebuit mutat pe altă pânză, cum a fost un tablou al olandezului Ryckaert David.

Lucrările care ies din mâinile lor sunt garantate 50 de ani. După care trebuie să treacă din nou prin laborator, deoarece trebuie curățate de stratul de oxizi format de lumină.

Restaurează tablouri de sute de mii de euro

Tehnic, reflectografia se face cu raze ultraviolete, pentru a diferenţia pictura originală de repictările ulterioare, şi cu infraroşii, pentru a vedea ce ascunde fiecare strat al picturii, începând cu cel de bază, unde autorul a creionat formele, pe care le-a umplut apoi cu vopsea. Acest diagnostic spune totul despre operă, respectiv dacă este originală sau nu, ce deteriorări are şi cum se poate restaura.

Abia după aceste investigaţii începe restaurarea propriu-zisă. Un restaurator de tablouri trebuie să fie neapărat și pictor, pentru a putea reconstitui, acolo unde este cazul. De asemenea, trebuie să aibă cunoştinţe de chimie şi de fizică, pentru a şti cum să remedieze suportul pe care a fost pictată opera.


Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Asociația Antreprenoare.ro, la București: vizibilitate, comunitate și povești reale despre ce înseamnă să conduci o afacere în 2026

Publicat

pe

De

„O femeie cu o voce este o femeie puternică.” Carmen Mihalca, fondatoare Asociația Antreprenoare.ro

Carmen Mihalca nu a spus-o doar ca pe un principiu. A construit în jurul ei un ecosistem întreg: Asociația Antreprenoare.ro este, în esență, contextul și mediul în care femeile antreprenor din România găsesc spațiul să își folosească vocea.

Despre Asociația Antreprenoare.ro

Fondată în 2019, Asociația Antreprenoare.ro a pornit dintr-o întrebare sinceră: de ce femeile cu afaceri solide lipsesc atât de des din conversațiile publice relevante pentru domeniul lor?

Astăzi, comunitatea reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România și funcționează ca un spațiu de resurse, conexiuni și vizibilitate reală. Nu o platformă de inspirație, ci un mediu în care femeile care conduc afaceri găsesc oameni cu care să lucreze, să colaboreze și să crească.

Asociația operează la nivel național și este prezentă activ în Cluj-Napoca, Timișoara și București.

Ce s-a întâmplat la București în martie 2026

În luna martie, Asociația Antreprenoare.ro a organizat la București o întâlnire de networking în cadrul campaniei naționale „Aleg să fiu vizibilă” ,  o inițiativă construită în jurul unui element simplu și concret: fotografii de brand personal, combinate cu micro-interviuri despre ce înseamnă să fii antreprenoare azi.

Evenimentul a inclus sesiuni foto susținute de Raluca Ioana Chipriade, fotograf cu 14 ani de experiență în modă, portret și produs, absolventă UNArte secția Foto-Video, și de Anca Rancea (ancarancea.ro), fotograf de brand personal și stilist vestimentar specializat în identitate vizuală autentică pentru antreprenoare.

Femeile prezente activează în domenii complet diferite. Ceea ce le-a adus în același loc este alegerea de a fi văzute, cu numele lor, cu afacerea lor, cu expertiza lor reală.

Antreprenoarele din București care au ales să fie vizibile

Corina Ștefan lucrează în content SEO, GEO, advertoriale și training de marketing și storytelling. „Nu știam cum să vorbesc despre mine fără să vorbesc doar despre clienți”, spune ea. A ales să schimbe asta.

Lucia Ardelean este arhitect de interior și designer grafic, cu un parcurs care îmbină estetica și funcționalul. Crede că vizibilitatea nu este opțională pentru un profesionist care vrea să fie ales pentru ce știe, nu doar pentru ce arată în portofoliu.

Patricia Constandache activează în vânzări și relații cu clienții. A pornit de la convingerea că oamenii cumpără de la oameni, nu de la branduri, iar asta înseamnă că prezența personală contează la fel de mult ca produsul.

Iuliana Gabriela Enescu este specialist în fotografie si videografie cu dronă. Știe că domeniul ei este dominat de bărbați și că vizibilitatea ei ca profesionistă este, în sine, un argument.

Isabela Alexandru oferă servicii de consiliere de cuplu și psihoterapie. Lucrează zilnic cu oameni care încearcă să se înțeleagă mai bine și crede că autenticitatea trebuie să înceapă de la ea.

Oana Teslaru este consultant financiar și expert în investiții imobiliare. A ales să fie prezentă cu vocea ei într-un domeniu în care credibilitatea se construiește greu și se pierde repede.

Mirela Iacob vinde cosmetice naturale și lucrează cu femei care vor produse în care au încredere. Prezența ei publică este, pentru clientele ei, primul semn că brandul ei e real.

Ștefania Filip este numerolog și lucrează cu antreprenori care vor să ia decizii mai aliniate cu ce sunt ei cu adevărat. Alege să fie vizibilă pentru că domeniul ei câștigă credibilitate prin oameni, nu prin concepte.

Mihaela Antoche activează în nutriție și sănătate. Crede că informația corectă ajunge la oamenii potriviți doar atunci când vine de la o sursă cu chip și nume.

De ce contează vizibilitatea, nu doar activitatea

Campania „Aleg să fiu vizibilă”  (  #AlegSaFiuVizibila) nu este doar despre fotografie. Este despre o decizie pe care fiecare dintre aceste femei a luat-o conștient: să nu mai lase calitatea muncii lor să rămână un secret bine păzit.

România are sute de mii de femei antreprenor. Mulți dintre cei care ar beneficia de serviciile lor nu le cunosc, nu pentru că nu le caută, ci pentru că nu le găsesc. Vizibilitatea profesională nu este vanitate. Este o parte din afacere.

Asociația Antreprenoare.ro a construit, prin această campanie, o arhivă de povești reale. Toate participantele din prima rundă vor apărea pe prima pagină a antreprenoare.ro timp de un an.

Campania  #AlegSaFiuVizibila continuă

„Aleg să fiu vizibilă” se extinde în noi orașe. Sesiunile de fotografie de brand personal și micro-interviurile cu antreprenoare din toată România vor continua să fie publicate pe antreprenoare.ro.

Dacă ești femeie antreprenor și vrei să fii parte din comunitate sau din etapele viitoare ale campaniei, mai multe informații pe antreprenoare.ro sau la contact@antreprenoare.ro.

Asociația Antreprenoare.ro a fost fondată în 2019 și reunește peste 16.000 de femei antreprenor din România. 

Sursa foto:antreprenoare.ro

Citeste in continuare

Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.

Mai mult decât un Show: Un stil de viață

Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.

La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.

Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții

Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.

Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.

Detalii Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.

Dată: 25 Aprilie
Interval orar: 17:00 – 01:00
Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea

Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.

Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram
: @FamousRally | @Cars_international5

The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!

Citeste in continuare

Eveniment

Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței

Publicat

pe

De

Conferință experiențială & lansare de carte cu Carmen Prejmerean | 22 martie 2026, București.

Există momente în viață în care nu mai cauți explicații logice.
Nu mai vrei teorii, metode sau soluții rapide.
Ci simți, pur și simplu, că ceva din tine cere adevăr.

Pe 22 martie 2026, la QFeel, are loc evenimentul „Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței”, o conferință experiențială care marchează lansarea cărții cu același nume, semnată de Carmen Prejmerean – autor, medium și terapeut energetic.

Nu este o conferință clasică.
Este un spațiu viu de reflecție, vindecare și reconectare, creat pentru cei care simt că se află într-o etapă de tranziție profundă.

Ce este „Evoluția Sufletului Întrupat”?

Conceptul pornește de la o întrebare esențială:
Ce se întâmplă cu sufletul atunci când se întrupează într-o viață?

„Evoluția Sufletului Întrupat” nu vorbește despre perfecțiune sau iluminare instantă, ci despre proces. Despre alegeri, tipare, răni, lecții și sens. Despre felul în care sufletul își construiește experiența umană pentru a evolua.

Cartea și conferința propun o înțelegere profundă a existenței prin prisma celor 4 piloni fundamentali, care susțin parcursul fiecărui om.

Care sunt cei 4 piloni ai existenței?

În cadrul conferinței, Carmen Prejmerean detaliază cei patru piloni care structurează experiența sufletului întrupat:

1. Alegerea sufletului
Nimic nu este întâmplător. Sufletul alege familia, contextul, provocările și lecțiile necesare evoluției sale. Înțelegerea acestei alegeri aduce claritate și acceptare.

2. Tiparele emoționale și transgeneraționale
Multe dintre blocajele noastre nu ne aparțin exclusiv. Ele sunt moșteniri emoționale, loialități inconștiente sau traume transmise din generație în generație.

3. Criza ca poartă de trezire
Momentele de ruptură – pierderi, boală, eșec, gol interior – nu sunt pedepse, ci porți de transformare. Criza devine un limbaj prin care sufletul cere să fie ascultat.

4. Integrarea și renașterea conștientă
Adevărata vindecare apare atunci când experiențele sunt integrate, nu negate. Când durerea este transformată în sens, iar viața este trăită cu prezență și responsabilitate.

O conferință experiențială, nu doar informațională

„Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței” este gândită ca o întâlnire de la suflet la suflet, nu ca o simplă prezentare teoretică.

Structura evenimentului:

  • Partea I – Cei 4 piloni ai existenței
  • Pauză de conectare (15 minute)
  • Partea a II-a – Studiu de caz real, alături de familia Brîndău
  • Sesiune Q&A – întrebări din inimă, răspunsuri autentice

Participanții sunt invitați să observe, să simtă și să reflecteze, într-un spațiu sigur, fără judecată și fără presiune.

Cui se adresează acest eveniment?

Conferința este pentru cei care:

  • simt că „ceva nu mai funcționează” în viața lor
  • repetă tipare emoționale sau relaționale
  • se află într-o etapă de tranziție sau redefinire
  • caută sens dincolo de aparențe
  • sunt deschiși către introspecție și adevăr interior

Nu este nevoie de experiență anterioară sau de convingeri spirituale clare. Doar de disponibilitatea de a te întâlni cu tine.

Informații practice

📍 Locație: QFeel – Str. George Enescu nr. 25, București
🗓 Data: 22 martie 2026
Interval: 10:30 – 15:30

🎟 Bilete (locuri limitate):

  • Standard – 149 lei: acces conferință + 1 carte cadou
  • VIP – 199 lei: acces conferință + 2 cărți cadou + curs bonus „Înțelepciunea Legilor Universale”

📞 Contact: +49 176 32223152 / 0757 266 827
📩 Email: contact@evolutia-sufletului.com
🌐 Înscrieri: evolutia-sufletului.com

Un pas spre adevărul tău

„Nu ești pierdut. Ești în drum spre adevărul tău.”
Aceasta nu este o promisiune de schimbare rapidă, ci o invitație la conștientizare.

Evoluția Sufletului Întrupat – Cei 4 piloni ai existenței este pentru cei care simt chemarea.
Pentru că unele întâlniri nu vin să te învețe ceva nou, ci să-ți amintească cine ești.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

5 ore inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Uncategorizedo zi inainte

City Break Barcelona – Descoperă Capitala Cataloniei cu Agenția Lux Travel

Barcelona este una dintre acele destinații care reușesc să atragă milioane de turiști în fiecare an și care îi conving...

Uncategorizedo zi inainte

Rotația anvelopelor, când și cum o facem

Rotația anvelopelor este una dintre cele mai simple operațiuni de întreținere pe care le poate primi o mașină, dar și...

Cum construiești un flux eficient de producție pentru stickere: 5 aspecte care fac diferența Cum construiești un flux eficient de producție pentru stickere: 5 aspecte care fac diferența
Afaceri2 zile inainte

Cum construiești un flux eficient de producție pentru stickere: 5 aspecte care fac diferența

Cererea pentru stickere personalizate este prezentă astăzi în numeroase industrii, de la retail și producție până la HoReCa, organizatori de...

Uncategorized2 zile inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorized2 zile inainte

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene București,...

Afaceri6 zile inainte

Cum devii șofer Uber legal în România fără să te pierzi în acte și instituții

Uber este una dintre cele mai populare platforme de ride sharing din România, cu zeci de mii de șoferi activi...

Uncategorized7 zile inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afacerio săptămână inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A  „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de...

Afacerio săptămână inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Socialo săptămână inainte

De ce tot mai mulți proprietari aleg să își genereze singuri electricitatea

Dacă acum câțiva ani ideea de a produce propria energie părea rezervată doar pasionaților de tehnologie sau celor foarte preocupați...

Afacerio săptămână inainte

El Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou

După mai bine de două decenii în care a construit una dintre cele mai puternice rețele de saloane de înfrumusețare...

Uncategorizedo săptămână inainte

Sondaj Provident: 36% dintre români spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți. 4 din 10 își formează o părere despre cineva după prima conversație

București, 11 iunie 2026 –  Românii recunosc că își formează rapid impresii despre cei din jur, dar și că aceste judecăți...

Uncategorizedo săptămână inainte

Lenjerii de pat bumbac 100% pentru confort, respirabilitate și utilizare zilnică

Materialul unei lenjerii influențează direct confortul din timpul somnului, senzația la contactul cu pielea și modul în care corpul își...

Știrea Zilei