Exclusiv
EXPLOZIV/ În ultimii 10 ani, Departamentul de Stat a tratat România ca pe o COLONIE/Dacă românii vor continua să creadă că nu sunt suficient de deștepți sau abili să-și conducă țara, atunci vor fi tratați la fel ca până acum
Preluare ActiveNews:
Acum câteva luni, pe site-ul unui think tank american condus de un fost asistent al Președintelui George W.Bush, apărea o investigație amănunțită și incitantă despre implicarea organizațiilor patronate de George Soroș în România.
Autorul, Jacob Grandstaff este vorbitor de limba română și s-a dovedit a fi un fin cunoscător al vieții politice românești, argumentând fiecare afirmație făcută cu multă acrivie.
ActiveNews a purtat un dialog cu jurnalistul american pentru a afla mai multe despre realitatea românească, așa cum este ea percepută prin ochii unui tânăr cercetător din capitala Statelor Unite ale Americii.
Reporter: Jacob, lumea te cunoaște doar după articolele din seria „Soros in Romania”, publicate pentru Capital Research Center. Spune-ne ceva mai multe despre tine
Am intrat la Facultate cu gândul de a mă specializa în istorie și apoi am devenit masterand în cadrul Universității North Alabama. Apoi am avut ocazia de a mă muta la Washington pentru a lua parte la cursurile organizate de National Journalism Center (Centrul Național pentru Jurnalism, NJC, – o organizație specializată în pregătirea studenților pentru meseria de jurnalist, la care a conferențiat chiar actualul vicepreședinte al SUA, Mike Pence – n.r.). Așa că am întrerupt cursurile de master – pe care intenționez să le finalizez – și m-am mutat la Washington. Cei de la NJC m-au plasat în cadrul think-thank-ului Capital Research Center și am lucrat timp de opt luni alături de această organizație.
Ce te-a făcut să scrii despre România? Am văzut că ai locuit la noi în țară pentru o perioadă. Această experiență a avut ceva de-a face cu decizia ta?
Ei bine, la Capital Research Center am făcut o mulțime de cercetări cu privire la activitățile lui Soroș în Statele Unite și am scris destul de mult despre lucruri pe care le-a făcut în SUA, despre activitățile pe care le-a finanțat aici. Unul dintre articole privea controversa de anul trecut, atunci când o lege din Ungaria amenința să închidă Universitatea Central Europeană de la Budapesta. La acel moment nu știam că Soroș și-a început activitatea în Europa de Est înainte să-și mute finanțările politice în SUA. Și făcând cercetare, am dat peste o imagine din România, în care cineva ținea un mesaj în care îl critica pe George Soroș , ceea ce mi s-a părut ciudat, pentru că mă gândeam: De ce e Soroș criticat în România, doar își concentrează activitatea în Ungaria. Așa că am început să citesc mai mult, să investighez și am aflat că Departamentul de Stat a finanțat ajutorul acordat Macedoniei prin fundațiile lui Soroș.
Am văzut că spre diferență de Ungaria și Polonia, acolo unde există o opoziție serioasă la Soroș și la centralismul european, în România nu este cazul. Și m-am gândit că trebuie să existe o influență masivă a ONG-urilor pentru ca asta să se întâmple.
În ceea ce privește cealaltă întrebare, da, am stat patru ani în România . Un prieten de familie l-a rugat pe tata să vină să-l ajute cu o tabără pe care o organiza acolo în anii ’90 și așa am ajuns. Dacă nu aș fi trăit în România, nu aș fi putut să recunosc articolul despre Soroș de care ziceam, și care era scris în românește. Și evident, nici nu aș fi scris despre asta.
În România, în anii ’90, opoziția la ceea ce a fost perceput drept continuatorul comunismului ceaușist, FSN și ulterior PSD, a fost reprezentată de ONG-urile lui Soros, astfel încât în percepția publică s-a împământenit ideea că liberalismul progresist este echivalent cu Occidentul și SUA. Azi, la București este un ambasador democrat care îi împărtășește și susține ideile domnului Soroș, iar acțiunile sale dau naștere la reacții negative, care se resfrâng asupra imaginii SUA în România. Crezi că e interesată administrația americană să schimbe această percepție, ca între politicile lui Soroș și politicile SUA să nu mai existe un semn de egalitate?
Activitatea ambasadei de la București și de oriunde este condusă de Departamentul de Stat, iar ideologia dominantă este foarte apropiată de cea a lui Soroș. Mai bine spus, este aliniată cu ideologia Partidului Democrat, acolo unde Soroș este la în extrema stângă a acestuia. Deci, nu, nu e interesată să schimbe percepția de care vorbeai, pentru că majoritatea personalului din Departamentul de Stat este formată din democrați. Cineva din administrația SUA mi-a spus că e vorba despre 80-90%, deci e vorba despre zeci de mii de oameni. În 2017, Departamentul de Stat avea 75.000 de angajați. Deci chiar dacă vine un președinte american, el n-o să dea afară zeci de mii de oameni și să angajeze alții peste noapte. Așa că o schimbare în România n-o să vină din SUA, ci numai din interior.
Ai auzit, poate, că în România s-a declanșat o inițiativă cetățenească de modificare a Constituției, pentru definirea căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie. Deși s-au strâns 3 milioane de semnături, după mai bine de doi ani, Parlamentul încă nu a votat legea care să permită desfășurarea Referendumului. Voci din zona politică afirmă că Departamentul de Stat, prin intermediul ambasadei de la București, a făcut presiuni asupra liderilor politici români ca acest Referendum să nu aibă loc. Crezi că e un scenariu posibil?
Departamentul de Stat a tratat România ca pe o colonie. A tratat țara voastră ca pe o colonie de-a sa din Estul Europei. Și până când românii nu se vor sătura de asta și vor dori să-și conducă propria țară, Departamentul de Stat va continua să trateze România ca pe o colonie. Dacă românii vor continua să creadă că nu sunt suficient de deștepți sau abili să conducă țara, atunci Departamentul de Stat îi va trata așa cum a făcut-o și-n ultimii zece ani. Departamentul de Stat nu tratează Ungaria și Polonia ca pe colonii, pentru că popoarele respective nu suportă așa ceva. Pe scurt, dacă România pune în practică Referendumul pentru căsătorie sau nu depinde doar de ea. Politicienii care se opun desfășurării Referendumului trebuie penalizați la vot, la fel și partidele respective.
Faci niște afirmații dure. Problema e că dacă le spunem noi, ca români, vom fi acuzați că suntem „unelte rusești”.
Cine, cine zice asta?
Păi mass-media corporatistă, politicieni, lideri de opinie care se recomandă a fi pro-occidentali. Dacă ești conservator, tradiționalist sau naționalist român, riști să te trezești cu eticheta de „colaborator al Rusiei”, ceea ce este aberant, pentru că naționalismul românesc este are o doză mare de anti-rusism, bazată pe ocupația Basarabiei și pe introducerea comunismului după al doilea război.
Nu pot să-mi imaginez că pot exista oameni care gândesc așa. Dar pentru cei care o fac, le recomand o frază spusă de Obama, poate cea mai reușită și motivul pentru care a fost reales președinte în 2012. (Îmi dă un link de la o dezbatere Obama – Mitt Romney:
Trecând peste…Ai studiat atent mișcările de protest din ultima vreme din România. Chiar ai publicat o fotografie în care Patriarhul României era alăturat unor politicieni considerați corupți. Ai simțit cumva, așa cum spun unii de pe la noi, că aceste proteste reprezintă echivalentul românesc al mișcărilor studențești din Europa și SUA din anii ’60 ai secolului trecut?
O mare parte din mișcările de stradă din România își au rădăcinile în mișcarea „Occupy Wall Street”. Nu aș spune că au amploarea mișcărilor din anii ’60, dar o parte dintre cei care au participat la proteste și-a dorit asta. Voiau să transforme protestele într-un fel de re-editare a mișcărilor din anii ’60. Dar nu s-a transformat și nici nu cred că o va face.
În protestele de după Colectiv, majoritatea participanților nu erau împotriva Bisericii Ortodoxe, ci doar o minoritate care încerca să acapareze discursul public. Ceea ce găsesc amuzant este că la protestele de după Colectiv au participat exact aceiași oameni care au luat parte la protestele împotriva Roșiei Montană, împotriva gazelor de șist, iar acum sunt parte a mișcării #rezist. Majoritatea protestatarilor susține că se opun comunismului, dar metodele, tacticile și retorica lor sunt identice cu cele ale revoluționarilor comuniști. E înfricoșător că sunt oameni care provin dintr-o țară cu un trecut comunist, dar vorbesc despre comunism fără să știe ce este de fapt comunismul.
Că veni vorba de incendiul de la Colectiv. Ce poți să ne spui despre acel moment foarte important?
În primul rând, am citit toate teoriile care s-au vehiculat despre cauza incendiului. Nu am la îndemână resursele criminalistice pentru a investiga aceste teorii, dar cred totuși că a fost un accident. Un accident ce a fost speculat de ONG-urile lui Soroș pentru a submina democrația și a instala tehnocrația, Guvernul Cioloș. De fapt, despre asta va fi și următorul episod ce va apărea pe Capital Research Center, voi arăta cum s-a făcut acest lucru.
Apropo de Cioloș, te anunț că și-a lansat noul partid acum o zi-două…
N-am știut!
Da, dar altceva voiam să te întreb. Ce știi despre domnul Cioloș? Este omul birocraților de la Bruxelles, este de dreapta, de stânga?
Este evident un anti-democrat. Aș spune că e de dreapta, dar într-un sens birocratic. Dacă ar fi american, ar avea o carieră stelară în birocrația de la Washington. (Irinel I.).
N.R. –Interviul in exclusivitate obtinut de colegii de la ActiveNews confirma in totalitate dezvaluirile noastre.
Exclusiv
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Exclusiv
Mozaic Piscina: Transforma-ti Bazinul intr-o Opera de Arta Acvatica
Aspectul vizual al piscinei tale este la fel de important ca functionalitatea sa. Mozaicul piscina este una dintre cele mai elegante si durabile optiuni de finisaj, transformand un simplu bazin intr-un element architectural spectaculos. Fie ca preferi culori clasice sau modele contemporane, mozaicul ofera posibilitati nelimitate de personalizare.
Aspectul vizual al piscinei tale este la fel de important ca functionalitatea sa. Mozaicul piscina este una dintre cele mai elegante si durabile optiuni de finisaj, transformand un simplu bazin intr-un element architectural spectaculos. Fie ca preferi culori clasice sau modele contemporane, mozaicul ofera posibilitati nelimitate de personalizare.
De ce sa alegi mozaic pentru piscina ta?
Mozaicul de piscina nu este doar o alegere estetica, ci si una practica. Suprafata sa neteda rezista la alge, este usor de curatat si nu se decoloreaza in contact prelungit cu clorul sau cu razele UV. Un finisaj de calitate cu mozaic poate dura 20-30 de ani fara probleme majore, facand aceasta investitie extrem de rentabila pe termen lung.
Tipuri de mozaic pentru piscina
Mozaicul din sticla este cel mai popular pe piata actuala. Reflexia luminii in fatetele sticlei creeaza un efect spectaculos al apei, asemanator cu piscinele din resort-urile de lux. Culorile sunt vibrante, nu se estompeaza in timp si ofera o luminozitate aparte intregii piscine.
Mozaicul ceramic este o alternativa mai accesibila ca pret, cu o rezistenta excelenta la umezeala si la variatiile de temperatura. Exista intr-o gama larga de culori si texturi, putand imita aspectul pietrei naturale sau al materialelor moderne.
Mozaicul din piatra naturala (marmura, travertin, bazalt) aduce un aspect premium si un caracter unic fiecarei piscine. Fiecare placheta este unica, ceea ce face ca nicio piscina acoperita cu mozaic natural sa nu semene cu alta.
Sfat TotalPool: Pentru efectul cel mai spectaculos, combina mozaic albastru-turcoaz pe fundul si peretii piscinei cu o banda decorativa in culori contrastante la linia apei. Rezultatul este demn de o villa de lux.
Cum se monteaza mozaicul de piscina?
Montajul mozaicului piscina necesita profesionalism si materiale speciale. Se utilizeaza adezivi rezistenti la apa si rosturi flexibile care permit dilatarea si contractarea suprafetei fara crapaturi. Este esential ca suprafata de baza sa fie perfect plana si curata inainte de aplicare. Un montaj corect garanteaza durabilitatea pe termen lung.
Culorile de mozaic si efectul lor asupra apei
Culoarea mozaicului influenteaza direct perceptia culorii apei. Nuantele de albastru si turcoaz creeaza o apa de un albastru vibrant, tipic piscinelor din Mediterana. Mozaicul alb sau crem ofera un efect de apa de un verde-albastru discret si elegant. Nuantele inchise, de antracit sau negru, ofera un aspect ultra-modern si o apa cu reflexii dramatice.
Unde gasesti mozaic de calitate pentru piscina?
Pe totalpool.ro gasesti o gama variata de mozaic piscina, de la plachete simple monocrome pana la colectii premium de sticla cu efecte tridimensionale. Toate produsele sunt certificate pentru utilizare in mediu acvatic si beneficiaza de garantie extinsa.
Exclusiv
Cursul de contabil poate fi șansa spre independența financiară mult dorită!
Există unele domenii unde este nevoie mereu de oameni bine pregătiți, care să facă față situațiilor stresante și… să nu se plictisească niciodată de ceea ce fac. Unul dintre ele este cel financiar, un domeniu care pare mult prea rigid pentru mulți dintre noi. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa, sau cel puțin așa ne dau asigurări cei care lucrează în branșă. Poate că și tu ești pasionat de așa ceva, și ți-ai dori să ai o carieră frumoasă, și de aceea ești în căutarea unei șanse de a-ți schimba viața. Să urmezi o facultate de specialitate nu intră acum pe lista ta de priorități, dar asta nu este o cerință obligatorie. Dimpotrivă, poți urma un curs de contabil și, la final, vei putea să te angajezi imediat și să începi să lucrezi în acest domeniu unic.
Există unele domenii unde este nevoie mereu de oameni bine pregătiți, care să facă față situațiilor stresante și… să nu se plictisească niciodată de ceea ce fac. Unul dintre ele este cel financiar, un domeniu care pare mult prea rigid pentru mulți dintre noi. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa, sau cel puțin așa ne dau asigurări cei care lucrează în branșă. Poate că și tu ești pasionat de așa ceva, și ți-ai dori să ai o carieră frumoasă, și de aceea ești în căutarea unei șanse de a-ți schimba viața. Să urmezi o facultate de specialitate nu intră acum pe lista ta de priorități, dar asta nu este o cerință obligatorie. Dimpotrivă, poți urma un curs de contabil și, la final, vei putea să te angajezi imediat și să începi să lucrezi în acest domeniu unic.
Un curs de contabil scurt, dar intens
Dacă te-ai gândit să faci o schimbare de carieră sau să-ți îmbunătățești abilitățile într-un domeniu unde este nevoie mereu de buni profesioniști, cursul de contabil urmat la Centrul de Calificare și Pregătire Profesională este cea mai bună alegere. Vestea bună este că avem de a face cu un program scurt, dar foarte intens și bine structurat, care durează doar 10 săptămâni. După ce vei încheia cursul și vei primi diploma de absolvire, vei avea toate cunoștințele necesare pentru ca să te poți angajaza ca să profesezi în domeniul financiar. Pentru că da, unul dintre marile avantaje de care ai parte atunci când urmezi orice curs la Centrul de Calificare și Pregătire Profesională se referă la faptul că poți începe să lucrezi imediat după absolvire. Aici se pune mare acceent pe partea practică a cursului, care se desfășoară în condiții reale de muncă, iar asta înseamnă că vei avea experiența necesară pentru a putea face față cerințelor angajatorilor încă din primele zile la job.
Cât costă cursul și cum poți plăti?
Prețul cursului este unul destul de accesibil, de doar 900 de lei, la care se adaugă o taxă de examinare de 100 de lei. De asemenea, ți se pun la dispoziție opțiuni flexibile de plată, în rate și sunt acceptate toate metodele de plată, începând de la numerar și card până la transfer bancar.
Diplomă recunoscută în țară și peste hotare
Diploma pe care o vei primi la finalul cursului de contabil urmat în cadrul Centrului este una recunoscută atât în România, cât și peste hotare. Programele lor sunt acreditate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației, în conformitate cu standardele ANC. Dacă mai ai nevoie de alte argumente, îți spunem că vorbim despre mai bine de 2000 de absolvenți anual și peste 30.000 de persoane deja formate în cadrul Centrului.
Cursuri disponibile în mai multe orașe din țară
Cursurile de contabil organizate în cadrul Centrului pot fi urmate în mai multe orașe din țară, cum ar fi Deva, Buzău, Târgu Jiu, Alba Iulia, București și Constanța. Cei care îți vor ghida pașii pe acest drum au o mare experiență în domeniu, și de la care vei putea învăța multe informații utile și tot ce mai trebuie să știi ca să poți începe să lucrezi cât mai repede.
Fă acum schimbarea de care este nevoie!
Chiar dacă nu ai reușit încă să obții diploma de Bacalaureat, tot nu este o problemă dacă vrei să urmezi cursul! Contează doar să fi finalizat învățământul liceal și să atașezi la dosarul de înscriere o adeverință medicală care atestă că ești apt/ă din punct de vedere medical.
Nu mai aștepta prea mult, pentru că locurile se ocupă rapid, de alți doritori, care au înțeles că această decizie este una care le poate schimba viața. Vorbim despre un domeniu unde, dacă ai o diplomă recunoscută, ai șanse reale de angajare și astfel ești mai aproape de stabilitatea financiară dorită. Toate firmele și companiile au nevoie continuu de specialiști în domeniul contabilității. Prin urmare, nu mai aștepta prea mult și fă acum demersurile necesare pentru înscrierea la cursul de contabil organizat de Centru! Sună acum la numărul de telefn 0374/49.39.29 pentru a afla mai multe detalii sau vino direct într-unul dintre centrele din orașele despre care ți-am amintit. Locurile sunt limitate, dar oportunitatea este una pe care nu vrei să o ratezi!
-
Uncategorizedacum o săptămânăTehnologia deepfake in camerele de supraveghere – cum ne protejam?
-
Uncategorizedacum o săptămânăUn-Doi adaugă biletele Loto în aplicația mobilă și extinde rețeaua de automate de plată la peste 2.000 unități
-
Afaceriacum 7 zileCirco Bellucci a sosit la Shopping City Timișoara cu spectacolul „Viaggio nel Tempo”
-
Afaceriacum 6 zileStudiu: uleiul de măsline extravirgin, asociat cu o microbiotă intestinală mai sănătoasă și funcții cognitive îmbunătățite
-
acum 5 zileStiriTimis.ro, 8 ani de jurnalism local independent în județul Timiș
-
Exclusivacum o săptămânăCursul de contabil poate fi șansa spre independența financiară mult dorită!
-
Exclusivacum 4 zileMozaic Piscina: Transforma-ti Bazinul intr-o Opera de Arta Acvatica
-
Uncategorizedacum o săptămânăGenetec accelereaza modernizarea cloud la nivel enterprise prin noile capabilitati de control acces Security Center SaaS

