Exclusiv
EXPLOZIV/Gușă, ,,bidonul” lui Vântu – Comisarul de Prahova
Realitatea Tv a devenit, în ultimii ani, un soi de ,,oficios” al președintelui Klaus Iohannis precum și al ,,Binomului SRI-DNA”. Dar, până să ajungă aici, respectiva televiziune a fost și o afacere, care a trecut, din mână în mână, pe la diverși patroni. Patroni care s-au străduit să obțină de pe urma ei maximum de profit, dar și o cât mai mare influență asupra vieții noastre politice. Un drum labirintic pe care îl vom prezenta, pe larg, în zilele următoare.

Cosmin Gușă joacă, de câțiva ani buni, rolul înțeleptului „din gura peșterii“ care apare periodic, la Realitatea Tv, unde își dă cu părerea despre absolut orice: de la politică la economie, de la sport la știință și Dumnezeu mai știe despre ce altceva. Dar, de un timp încoace, el și-a schimbat mesajul: a început să se vaiete, afirmând că totă lumea este împotriva lui și că este foarte posibil ca televiziunea lui, aflată de multă vreme în insolvență (dar și datornică la bugetul de stat cu vreo câteva zeci de milioane de euro) să fie închisă.
O evoluție complicată
La începuturile sale, afacerea „Realitatea Tv“ a fost strâns legată de Sorin Ovidiu Vântu și de Elan Shvartzemberg. Acum, primul dintre aceștia se află, de câțiva ani buni, în pușcărie, unde execută o pedeaspă grea. În schimb, cel de al doilea a fugit din țară, exact pentru a scapa, și el, de detenție. De-a lungul ultimilor câțiva ani, justiția a deschis o mulțime de anchete și doasare penale, dintre care nici unul nu a fost dus pînă la capăt. Dar, „viața merge înainte“: în urma unui lung lanț de evenimente, afacerea RealitateaTv a ajuns pe mâinile lui Cozmin Gușă. Asta în condițiile în care, de-a lungul timpului unii dintre colaboratorii lui apropiați au fost anchetați într-o serie de dosare deosebit de grele și complexe. Dar în ciuda acestui fapt, Cozmin Gușă nu a fost deranjat absolut deloc de justiție. De ce oare? O posibilă explicație a acestei situații ar putea consta în faptul că, prin politica sa editorială, respectivul post de televiziune se comportă ca un veritabil „oficios“ al președintelui Iohannis precum și al „Binomului SRI-DNA“.
Două „bidoane“
Aflat în detenție, unde execută pedeapsa la care a fost condamnat într-un alt dosar, Sorin Ovidiu Vântu a declarat, într-un interviu care i-a fost luat anul acesta, pe 9 martie: „Tot timpul eu am fost proprietarul acestei companii, contractul de trust-see este doar de fațadă. Fiica mea a semnat un contract de trust-see în Cipru cu domnul Gușă, care nu mai recunoaște acum. (…) Eu am depus o plângere la DNA acum vreo 5 ani, procurorul de caz a stabilit cu claritate că domnii Gușă, Păcurariu, Elan Schwartzenberg sunt escroci, au dovezi clare. Au probe, numai că țin dosarul la sertar pentru că Realitatea este încă utilă domnilor cutare și cutare – Iohannis, SRI, DNA. E suportul lor principal. Se așteaptă probabil să se facă termenul de prescripție pentru Gușă și Păcurariu și în același timp să dea posibilitatea acestor escroci să treacă contractele de echipamente, de cabluri, banii intrând aici, iar toate datoriile acumulându-se în trustul meu de presă. Nici domnul Elan, nici domnul Gușă nu au fost proprietarii acestui trust, au fost niște <<bidoane>> folosite de mine ca să protejez trustul de atacul furibund al securității române.“ Spusele lui Vântu par să fie confirmate de faptul că, DNA are în lucru, un dosar privitor la situația juridică a unora dintre personajele care au putere de decizie în ,,staff“- ul acestui post Tv. Este vorba espre Dosarul nr. 97/P/2018. În cadrul acestuia există „Ordonanța“ din 21.03.2018 în cuprinsul căreia procurorul Carmen Damian descrie un veritabil păienjeniș de firme și tranzacții care s-au efectuat, de-a lungul ultimilor câțiva ani, în jurul firmei „Realitatea Media“ SA.

„Bluelink“- acționarul majoritar
Încă de la începutul acestui document, procurorul Carmen Damian pune în evidență faptul că acționarul majoritar al RealitateaTv a fost „Bluelink Comucazione (Cyprus) Limited“, firmă al cărei beneficiar real a fost Sorin Ovidiu Vântu. O firmă care deținea pachetul majoritar de 86 la sută dintre acțiunile emise de Realitatea Media SA, sociatate a cărei principală avere era postul de televiziune Realitatea. Datorită structurii acționariatului societății Realitatea media SA, cel care controla acționarul majoritar putea să controleze și postul de televiziune. Dar, în perioada 21 mai 2011-20 mai 2012, S.O Vântu a oferit administrarea „Bluelink Comunicazione“ lui Emilian Schwartzemberg, mult mai bine cunoscut sub numele de Elan Schwartzemberg.
„Istoria“ pe scurt
Documentul întocmit de procurorul Carmen Damian descrie, pe scurt, cronologia acestor afaceri deosebit de încâlcite.
-29.04.2011: Emilian Schwartzemberg dobândeșta calitatea de acționar nominal la Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited.
-21.05. 2011: Schwartzemberg dobândește calitatea de director al societății Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited.
-07.09 2011: Tribunalul București dispune deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei Realitatea Media SA în dosarul nr. 5893/3/2011.
-20.10.2011: Schwartzemberg, ca director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, cedează către E-Boutique Kft creanța de 23.596.467 euro, pe care această societate o avea față de Realitatea Media S.A.
-20.04.2012: revocarea lui Schwartzemberg din funcția de director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, moment în care Realitatea Tv s-a întors la familia Vântu. .
-14.08.2012: Hotărârea nr.4 a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor SC Realitatea SA, adoptată cu votul acționarului majoritar Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, reprezentat de Ioana Vântu prin care s-a dispus revocarea mandatului administratorului special Bercea Florin.

Documentul întocmit de procurorul Carmen Damian afirmă că, pe 29.04.2011, Schwartzemberg a dobândit doar calitatea de „persoană interpusă“ pentru S.O.Vântu în cadrul Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Conform înțelegerii dintre cei doi, Schwartzemberg urma să se comporte ca și cum ar fi fost beneficiarul real al societății, pentru ca legătura dintre adevăratul proprietar (S.O.Vântu) cu televiziunea Realitatea Tv să fie ascunsă publicului. O decizie care, mai târziu, avea să-l coste foarte mult pe Vântu. Ulterior, în timp, Schwartzemberg a încercat să preia postul de televiziune prin preluarea bunurilor necesare pentru o televiziune: mărcile înregistrate, resursele umane și resursele materiale. Dar înstrăinarea unor marci înregistrate, făcută deprin contractele încheiate pe 18.04 2012, l-au făcut pe Vântu să-i retragă aceluia calitatea de acționar nominal și de director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Dar, în ciuda faptului că această acțiune avusese loc pe 20.04.2012, informația nu a fost făcută publică nici de el și nici de către membrii familiei sale. Pe 21.06.2012, hotărârea de condamnare a lui Sorin Ovidiu Vântu a rămas definitivă și el a început executarea pedeosei. Un an mai târziu, pe 20 iulie 2012, și Elan Schwartzemberg a fugit într-o țară cu care România nu are tratat de extrădare, astfel că el nu mai poate fi readus ca să răspundă pentru faptele sale. Dar în ciuda acestor fapte, „epopeea“ Realitatea Tv a continuat, la fel de complicată.
Hop și Cozmin Gușă!
Ulterior, Schwartzemberg a început să negocieze cu Cozmin Gușă în vederea vânzării postului de televiziune Realitatea Tv. „Ordonanța“ din 21.03.2018, întocmită de procurorul Carmen Damian menționează că, la data de 16.04.2012, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui număr de 62.1814.619 de acțiuni emise de către Realitatea Media SA între Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, reprezentată de către Emilian Schwartzemberg prin avocatul Baciu Gabriel, în calitate de cedent, către cesionarul Strategies Research-Investiments SRL, reprezentată de către administratorul Cozmin Gușă, prin avocatul Marius Manolache, la prețul de 10.000 de euro. Un exemplar al acestui contract a a fost ridicat de către organele de anchetă la o percheziție efectuată, pe 16.04.2012, la Bercea Florin, administratorul special al Realitatea Media SA.
Un contract fals
Organele de anchetă au stabilit că acel contract, datat 16 aprilie 2012 era, de fapt, un fals. Iar asta pentru că el nu a fost încheiat la această dată, ci mai târziu, cînd Schvartzemberg nu mai era directorul firmei cedente, așadar al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Anchetatorii au mai afirmat că acest înscris sub semnătură privată a fost confecționat în întregime doar pentru a justifica pretențiile Strategies Research-Investiments SRL asupra acțiunilor emise de Realitatea Media S.A. Iar argumentul este unul de-a dreptul neașteptat, care nu a fost luat în seamă de către cei care au executat „plastrografia“: 16.04.2012 a fost a doua zi de Paști pentru creștinii ortodocși. De fapt, audiat ulterior, Marius Manolache a și recunoscut că nu a semnat contractul a doua zi de Paște, ci ulterior. Dar, și mai interesant este faptul că acel contract a fost prezentat doar în anul 2013.
Elbahold Limited
În această ecuație, deja foarte complicată a intervenit și firma Elbahold Limited, o companie cipriotă, acționar majoritar al cocietății PSV Company SA, al cărei beneficiar real a fost Sorin Ovidiu Vântu. Și în cazul acestei firme s-au pus în mișcare alte acte falsificate. Este vorba despre falsificarea unei înregistrări conform căreia se menționa că, la data de 01.02.2012, Elbahold Limited a cedat un număr de 1.620.372 acțiuni firmei Strategies Research-Investments SRL. Dar, anterior, pe 07.11.2011, se încheiase contractul 101/07.11.2011, prin care SOVântu, în calitatea sa de acționar nominal la Berhil Limited, a cedat acțiunile emise de către Elbalhold Limited către Strategies Research Investiments, reprezentat de către Maricel Păcuraru, prienen și partener de afaceri al lui Cozmin Gușă. Conform acelui contract, prețul cesiunii a fost de 40.000.000 dolari din care 500.000 la încheierea contractului, 10.000.000 până la sfârșitul lunii martie 2012 iar restul de 29.500.000 dolari până la sfârșitul lunii decembrie 2013. Dumnezeu știe de unde o fi avut Păcuraru atâta bănet. Dar este clar că, oricât de mulți, ,,banii nu i-au adus fericirea”: pe 3 noiembrie 2014, el a fost condamnat definitiv, alături de fostul director al Poștei Române, la patru ani de pușcărie, într-un alt dosar penal în care a fost acuzat de producerea unui prejudiciu de peste patru milioane de euro.
Amariței intră în „joc“
În cadrul „Ordonanței“ din 21.03.2018, procurorul Carmen Damian menționează și faptul că, în calitate de reprezentanți ai companiei Strategies Research Investments SRL, Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru au decis numirea lui Amariței Mirel Mircea în funcția de director al Elbahold Limited și a lui Baciu Gabriel în calitate de secretar al aceleiași societăți. Modificarea corespunzătoare a acționarilor nominali ai societății a fost agreată de către părțile contractante din contractul nr. 101/07. 11. 2011 și au fost înregistrate la Registrul Companiilor din Cipru. Din actele întocmite în Cipru, rezultă că, pe 07.11.2011, în timp ce Maricel Păcuraru s-a aflat în România, pentru a semna contractul nr. 101/07.11.2011, Cozmin Gușă s-a aflat în Cipru, unde a semnat documentele prin care a primit calitatea de acționar nominal la Strategies-Research-Investments SRL. Așadar, Sorin Ovidiu Vântu, beneficiarul real al Elbahold Limited Ulterior, a semnat în România contractul nr. 101/07.11.2011și cele două anexe ale acestuia. Concret, Maricel Păcuraru a semnat alături de Vântu cele trei documente deja menționate, precum și documentul sub semnătură privată în care recunoștea că nu a plătit 39.500.000 dolari în timp ce Amariței Mirel Mircea și Baciu Gabriel au făcut demersurile pentru publicitatea operațiunii în cadrul societății Elbahold Limited. Aceasta a fost doar o manevră de fațadă, pusă în evidență de procurorul Carmen Damian: Așa cum rezultă din circumstanțele încheierii acestui contract, părțile nu au avut de gând să vândă și să cumpere acțiunile ci doar să creeze aparența unui transfer al proprietății asupra acțiunilor emise de către PSV Company SA. Motivul l-a reprezentat dorința lui SOVântu de a nu mai fi asociat cu PSV Company SA întrucât în dosarul nr. 916/P/2011 al Parchetului General se efectuau cercetări inclusiv cu privire la beneficiarul real al societății Elbahold Limited. Chiar în ziua de 07.11.2011, dată la care a fost semnat contractul nr.101, SOVântu a fost reținut în dosarul 916/P/2011, iar pe 08.11.2011, și apoi a și fost arestat preventiv în același dosar.( Vasile Surcel – Cotidianul).
Exclusiv
Ce înseamnă un sejur confortabil într-o cameră de hotel bine amenajată
Pentru majoritatea oaspeților, camera de hotel este spațiul în care se formează cea mai mare parte a amintirilor legate de un sejur. Aici se odihnesc, se pregătesc pentru ziua următoare și, de multe ori, decid dacă vor reveni la aceeași unitate sau vor căuta alta la următoarea călătorie. Decizia se formează adesea din motive greu de pus în cuvinte de către oaspete, dar care se leagă direct de felul în care a fost gândit spațiul, de la temperatura percepută sub picioare până la liniștea din timpul nopții.
Atmosfera unei camere se construiește din detalii tactile
Contactul direct cu pardoseala este una dintre primele senzații fizice pe care le are un oaspete atunci când intră desculț în cameră, fie dimineața, fie la revenirea de pe drum, seara târziu. Textura și moliciunea potrivite, oferite de mocheta hotel, pot schimba radical felul în care este percepută o cameră, chiar dacă restul mobilierului rămâne identic de la o unitate la alta din același lanț hotelier internațional.
Dincolo de senzația tactilă, pardoseala influențează și percepția termică a spațiului. O cameră cu suprafețe reci sub picioare pare, subiectiv, mai puțin îngrijită, indiferent de calitatea reală a finisajelor din jur. Această diferență de percepție este adesea subestimată de administratorii de hoteluri, care investesc mult în mobilier și decor, dar tratează pardoseala ca pe un detaliu secundar, rezolvat abia la finalul bugetului de amenajare, atunci când resursele rămase sunt deja limitate.
Zgomotul, vecinul invizibil al oricărui sejur
Camerele de hotel sunt, prin natura lor, spații apropiate unele de altele, separate de pereți care nu pot fi făcuți infinit de groși din motive practice și economice. Zgomotul pașilor din camera de sus sau din coridorul adiacent rămâne una dintre cele mai frecvente nemulțumiri semnalate de oaspeți în recenziile online, chiar și la unități altfel apreciate pentru servicii și locație. De multe ori, oaspeții nu identifică pardoseala drept sursa reală a problemei, ci descriu simplu senzația de spațiu zgomotos sau agitat.
Pardoseala joacă un rol important în absorbția acestor sunete, mai ales în zonele de trecere frecventă dintre cameră și baie sau dintre pat și fereastră. Un material cu proprietăți fonoabsorbante bune reduce transmiterea zgomotului către camerele vecine și către etajele inferioare, un aspect esențial mai ales în clădirile mai vechi, cu structuri care nu au fost proiectate inițial pentru izolare fonică performantă.
Rotația rapidă a oaspeților cere materiale rezistente
Spre diferență de o locuință obișnuită, o cameră de hotel trece printr-un ciclu de utilizare intensă: oaspeți diferiți, bagaje trase pe roți, curățenie zilnică, uneori mai multe rezervări consecutive în aceeași săptămână. Această frecvență ridicată de utilizare pune presiune reală pe orice suprafață, iar pardoseala este printre primele elemente afectate vizibil, mai ales în zona din jurul patului și a ușii de acces.
În etapa de renovare sau construcție, administratorii care iau în calcul mocheta trafic intens pentru zonele cu rotație mare reduc riscul de uzură prematură și de decolorare vizibilă în punctele de trecere frecventă. Este o decizie care ține mai puțin de stil și mai mult de longevitatea reală a investiției în amenajare, vizibilă abia după primele sezoane de utilizare intensă.
Un sejur care rămâne în amintire pentru motivele potrivite
O cameră confortabilă nu se remarcă prin elemente spectaculoase, ci prin absența problemelor: fără zgomot deranjant, fără senzație de rece sub picioare, fără uzură vizibilă în zonele circulate. Aceste detalii, adunate, formează impresia generală pe care un oaspete o duce cu el după plecare și pe care o transmite, adesea fără să conștientizeze, în recomandările făcute prietenilor sau colegilor și în deciziile viitoare de rezervare.
Colaborarea cu un designer de interior sau cu o echipă specializată în amenajări hoteliere ajută la alinierea acestor decizii tehnice cu identitatea vizuală a unității, astfel încât confortul și estetica să funcționeze împreună, nu în tensiune una cu cealaltă, pe toată durata de viață a amenajării, indiferent de câte sezoane trec de la deschiderea propriu-zisă a hotelului.
Exclusiv
Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și companiile sunt expuse, prin conturile angajaților
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte, potrivit unei analize realizate de FortiGuard Labs. Aceeași cercetare a identificat peste 1.700 de conturi și canale care imitau FIFA pe rețelele sociale și platformele de mesagerie, precum și peste 270.000 de date de autentificare ale unor utilizatori și fani, descoperite în baze de date asociate programelor malware. Separat, compania de securitate Hoxhunt a raportat o creștere de aproape 500% a atacurilor de phishing cu temă FIFA între aprilie și iunie 2026. Cu trei zile înaintea finalei din 19 iulie, specialiștii cyber_Folks România avertizează că aceste atacuri nu îi vizează doar pe fanii care caută bilete sau transmisiuni online, ci și pe companii, prin conturile, dispozitivele și infrastructura digitală utilizate de angajați.
„Fiecare eveniment global generează o economie paralelă a fraudei, dar dimensiunea din acest an este fără precedent. Greșeala pe care o fac multe firme românești este să creadă că subiectul nu le privește, pentru că nu vând bilete la fotbal. În realitate, angajații lor deschid aceste e-mailuri de pe laptopurile de serviciu, iar un cont Microsoft compromis al unui angajat poate deveni o poartă de acces către întreaga companie”, declară Ionuț Ariton, co-CEO cyber_Folks.
O analiză realizată de cyber_Folks pe aproape 500.000 de domenii arată că 61,6% dintre domeniile companiilor românești nu au protecția DMARC configurată. În lipsa acestei setări, atacatorii pot falsifica mai ușor adresa expeditorului și pot trimite mesaje în numele companiei, ceea ce crește riscul de email spoofing, phishing și fraude care exploatează încrederea în brand.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, la rândul său, asupra amenințărilor asociate Cupei Mondiale FIFA 2026, de la site-uri și concursuri false până la tentative de furt al datelor personale și financiare. Instituția recomandă verificarea atentă a sursei mesajelor și raportarea incidentelor la numărul unic 1911.
Campaniile identificate în ultimele săptămâni folosesc site-uri care imită platformele oficiale FIFA, aplicații false de streaming, coduri QR malițioase și mesaje care promit bilete, rambursări, premii sau acces gratuit la meciuri. FBI a emis în luna mai un avertisment privind site-urile care clonează platforma oficială prin modificări minore ale denumirii domeniului, precum introducerea sau schimbarea unei singure litere, pentru a colecta date personale și bancare.
Un singur grup de atacatori, denumit „Ghost Stadium” de cercetătorii în securitate, ar opera peste 300 de pagini de phishing care reproduc ecranul de autentificare FIFA. Odată introduse pe aceste pagini, datele de acces pot fi folosite și pentru compromiterea altor conturi, mai ales în situațiile în care utilizatorii folosesc aceeași parolă pentru serviciile personale și cele profesionale.
Firmele, ținta mai puțin vizibilă a fraudelor tematice
Una dintre campaniile identificate în jurul turneului imită anunțuri de recrutare FIFA și îi vizează în special pe profesioniștii din marketing. Victimele sunt direcționate către pagini false de autentificare Google sau Microsoft, care colectează datele conturilor utilizate inclusiv pentru e-mailul, documentele și aplicațiile interne ale companiilor.
În astfel de situații, compromiterea unui singur cont poate permite atacatorilor să acceseze conversații, fișiere și liste de contacte sau să trimită mesaje frauduloase în numele angajatului. Atacatorii pot folosi apoi credibilitatea contului compromis pentru a solicita plăți, pentru a modifica datele bancare din facturi sau pentru a distribui alte linkuri malițioase către colegi și parteneri.
Metodele s-au diversificat și dincolo de e-mailul clasic. Frauda prin coduri QR, cunoscută sub denumirea de „quishing”, exploatează sistemul digital de bilete al turneului. Utilizatorul scanează ceea ce pare a fi un bilet, un formular de check-in sau un link pentru rambursare, iar codul deschide o pagină falsă care solicită date de autentificare sau de plată.
În paralel, unele aplicații pirat care promit acces gratuit la transmisiunile meciurilor ascund programe malițioase pentru dispozitive Android. Acestea pot copia interfața aplicațiilor bancare legitime și pot intercepta parole, coduri de autentificare sau alte informații financiare. Potrivit unei cercetări citate de compania de securitate Flare, aproximativ 40% dintre utilizatorii platformelor ilegale de streaming sportiv ajung să piardă bani sau să își compromită datele bancare.
Inteligența artificială face fraudele mai rapide și mai convingătoare
Inteligența artificială le permite atacatorilor să creeze, în doar câteva minute, pagini false, mesaje, confirmări de plată și materiale vizuale care imită comunicarea unor organizații cunoscute. Textele sunt corecte gramatical, pot fi adaptate în limba română și pot include informații publice despre victimă sau compania în care aceasta lucrează.
Tehnologiile deepfake sunt folosite și pentru clipuri în care jucători sau prezentatori cunoscuți par să promoveze tombole, platforme de pariuri sau câștiguri garantate, distribuite apoi prin reclame pe rețelele sociale.
Aceste instrumente reduc semnificativ timpul și nivelul de pregătire tehnică necesare pentru lansarea unei campanii de fraudă. În locul mesajelor generale și ușor de recunoscut, atacatorii pot genera rapid comunicări personalizate pentru anumite industrii, departamente sau categorii profesionale.
„Echipa noastră de cybersecurity monitorizează activ vulnerabilitățile și intervine proactiv la nivelul infrastructurii, de la filtrarea traficului malițios până la izolarea site-urilor compromise. Dar phishingul nu exploatează doar serverele, ci mai ales oamenii. Niciun furnizor de hosting nu poate opri un utilizator să își introducă parola pe o pagină clonată. În acel moment, vigilența utilizatorului rămâne prima linie de apărare”, explică Horațiu Șimon, Chief Technology Officer cyber_Folks România.
Subiectul a fost semnalat și de FBI, care a inclus în informările din ultima lună amenințările asociate turneului, de la fraude online și furtul datelor până la operațiuni de dezinformare.
Avertismentele publice s-au concentrat în principal asupra fanilor și infrastructurii orașelor gazdă, însă specialiștii atrag atenția că firmele pot fi afectate inclusiv atunci când nu au nicio legătură directă cu industria sportului, turismului sau vânzarea de bilete.
Atacurile sunt mai eficiente în contextul evenimentelor globale
Campaniile de phishing asociate evenimentelor importante profită de interesul public ridicat, de presiunea timpului și de teama utilizatorilor că ar putea pierde o ofertă sau o oportunitate. Mesajele care anunță ultimele bilete disponibile, acces limitat la o transmisie sau câștigarea unui premiu pot determina utilizatorii să reacționeze înainte de a verifica sursa.
Turneul se încheie pe 19 iulie, iar specialiștii anticipează o intensificare a activității frauduloase în perioada finalei. Printre cele mai utilizate pretexte se numără transmisiunile pirat, biletele revândute, pariurile, tombolele, concursurile și falsele oferte de călătorie.
Pentru a răspunde riscurilor tot mai complexe, cyber_Folks a lansat la finalul lunii iunie robo_Folks, primul asistent AI integrat într-un panou de hosting din România. Acesta poate efectua, la cererea utilizatorului, un audit al securității site-ului, care include verificarea certificatelor SSL, a configurărilor DNS și a sistemelor SPF, DKIM și DMARC utilizate pentru protecția e-mailului împotriva uzurpării identității.
Ce pot face companiile în această perioadă
Potrivit specialiștilor cyber_Folks, companiile ar trebui să ȋși instruiască echipele să:
- Verifice domeniul literă cu literă înaintea oricărei plăți sau autentificări. Diferența dintre site-ul real și o clonă poate fi un singur caracter sau o extensie neobișnuită.
- Nu scaneze coduri QR primite prin e-mail, chat sau din surse neverificate. Verifică adresa afișată de telefon înainte de a introduce date personale, parole sau informații de plată.
- Folosesească numai aplicațiile și platformele oficiale pentru bilete și transmisiuni. Biletele FIFA legitime sunt disponibile în aplicația oficială, sub forma unui cod QR dinamic.
- Afle despre principalele tipuri de mesaje frauduloase. Un avertisment intern transmis la timp poate preveni accesarea unor linkuri malițioase de pe dispozitivele companiei.
- Evită aplicațiile și site-urile de streaming pirat, mai ales pe dispozitivele conectate la conturile, rețelele sau aplicațiile firmei.
- Activeze autentificarea în doi pași pentru conturile Google, Microsoft, e-mail, hosting și pentru toate aplicațiile care permit accesul la datele companiei.
- Configureze SPF, DKIM și DMARC pentru domeniul companiei, astfel încât atacatorii să nu poată trimite cu ușurință mesaje frauduloase în numele brandului.
- Folosească parole diferite pentru conturile personale și profesionale și schimbă imediat datele de acces dacă acestea au fost introduse pe un site suspect.
Ce faci dacă ai introdus deja datele
- Schimbă imediat parola contului afectat și a tuturor conturilor pentru care ai folosit aceeași parolă, începând cu adresa de e-mail.
- Sună banca și solicită blocarea cardului dacă ai introdus date de plată.
- Anunță departamentul IT pentru verificarea activității și izolarea contului sau a dispozitivului afectat.
- Raportează incidentul către DNSC, la numărul unic 1911.
Despre cyber_Folks
Cyber_Folks este un brand internațional specializat în servicii de găzduire web, disaster recovery, infrastructură digitală și soluții cloud scalabile, listat la Bursa de la Varșovia. Grupul deservește o gamă variată de clienți – de la antreprenori mici și medii, creatori digitali, până la companii mari din domenii precum ecommerce, banking sau plăți online, în peste 100 de țări. În România, cyber_Folks este cel mai mare furnizor de astfel de servicii, după cifra de afaceri din 2025 (35 mil lei). Firma operează din birourile din Cluj-Napoca, București și Bistrița, cu două centre de date performante, dotate cu soluții de securitate avansate. Mai multe informații sunt disponibile pe www.cyberfolks.ro.
Exclusiv
6 Jocuri distractive perfecte pentru petreceri copii
Joaca trebuie să fie elementul principal al unei petreceri reușite pentru copii. Iar dacă ești în căutarea unor idei distractive, de a întreține atmosfera la petrecerile dedicate copiilor, descoperă mai jos 6 idei potrivite pentru a spori veselia.
Planifici o petrecere pentru copilul tău și ai găsit un loc de joacă perfect, tematica inspirată și meniul delicios, care să îi încânte pe micii invitați? Ei bine, acestea nu sunt singurele aspecte de care să ții cont, în crearea unui eveniment perfect.
Vânătoarea de comori
Vânătoarea de comori este irezistibilă la orice vârstă, iar pentru copii este una dintre cele mai distractive activități. Tot ce trebuie să faci este să ascunzi câteva obiecte sau recompense, pe care copiii trebuie să le găsească.
Oferă-le câteva indicii și distracția este garantată. Sigur își vor dori să repete experiența și vor fi nerăbdători să găsească comoara.
Statuile muzicale
La multe petreceri copii, statuile muzicale animă atmosfera. Trebuie doar să pornești muzica, iar copiii vor începe să danseze. Veselia sporește de fiecare dată când muzica se oprește, iar ei trebuie să rămână nemișcați, asemeni unor statui.
Poți adapta jocul cum dorești, iar copiii care se mișcă să fie eliminați sau pur și simplu să continue să danseze pe cântecele preferate.
Limbo
Tot pentru micii iubitori de dans, se poate juca Limbo. Ai nevoie de o sfoară, pe care să o întinzi. Copiii stau în șir indian și vor trece pe rând sub sfoară, lăsându-se cât mai jos pe spate.
Toate acestea, în timp ce dansează pe muzica preferată. Pentru ca jocul să fie tot mai greu, sfoara se lasă cât mai jos.
Scaune muzicale
Fiind o petrecere pentru copii, nu poți uita de jocul „scaunele muzicale”. Cei mici trebuie să danseze în jurul scaunelor, iar atunci când muzica se oprește, să ocupe un loc pe scaun.
Copiii care nu reușesc să ocupe un loc, sunt eliminați din joc. Dansul continuă până va rămâne un singur scaun. Acest joc distractiv învelește atmosfera la orice petrecere.
Cutia misterelor
Micii exploratori, care adoră misterele, se vor bucura de „cutia misterelor”. Acest joc presupune să ascunzi câteva obiecte, într-o cutie acoperită.
Copiii trebuie să identifice obiectele din cutie, fără să le vadă. Cei care reușesc să ghicească cât mai multe obiecte, câștigă jocul. Cu cât adaugi mai multe obiecte, cu atât jocul se prelungește, iar copiii se bucură de o activitate distractivă, ce le captează atenția.
Turnul din pahare
Un alt joc pe care îl poți încerca la petrecerea copilului tău, este construirea unui turn din pahare. Împarte copiii în două echipe, care vor primi câte 10 pahare. La bază se așază patru pahare, urmând apoi să se pună un rând de 3 pahare, respectiv 2 și 1 pahar. Câștigă echipa care construiește cel mai repede un turn stabil, fără să se dărâme.
Fiecare dintre aceste activități poate fi exact ingredientul surpriză al petrecerii pe care o organizezi pentru copilul tău. Invitații mici și mari se vor distra, bucurându-se de jocuri distractive și creând amintiri unice.
-
Afaceriacum o săptămânăMP Group, soluții pentru administrarea blocurilor din București și Ilfov
-
Uncategorizedacum o săptămânăUltimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6
-
Socialacum 6 zileGardul din aluminiu care îți oferă timp liber, nu obligații
-
Socialacum 5 zileCu aproape 60% din decesele din România cauzate de bolile cardiovasculare, rapiditatea diagnosticului în urgențe devine o prioritate națională
-
Afaceriacum o săptămânăDe ce apartamentele cu 3 camere au devenit alegerea preferată a familiilor tinere?
-
Uncategorizedacum 5 zileCând laserul înlocuiește freza: Atelierul de Zâmbete explică în ce situații clinice folosește tehnologia Er:YAG
-
Uncategorizedacum 7 zilePe 11 și 12 septembrie, cartierul Floreasca devine un festival urban de muzică clasică în aer liber
-
Politică localăacum 3 zileCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

