Printr-o hotarare monumentala, CCR pune capat prigoanei justitiabililor carora ICCJ le-a furat in civil dreptul la recurs, cu ajutorul unei decizii de interpretare abuziva. Sefa ICCJ Cristina Tarcea si judecatorii Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care s-au crezut legiuitori, trebuie sa raspunda pentru imensele daune produse romanilor, conform celor de la Lumea Justitiei. (Decizia)

Hotarare devastatoare pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie, care sub conducerea judecatoarei Cristina Tarcea (foto) si-a permis sa faca pe legiuitorul si sa dea o dezlegare intr-o chestiune de drept, incalcand toate deciziile Curtii Constitutionale in materie. Nu o spunem noi, o spune chiar Curtea Constitutionala a Romaniei in Decizia nr. 454/2018, pe care Lumea Justitiei o prezinta in exclusivitate, in cuprinsul careia Inalta Curte este pusa la zid si condamnata pentru obraznicia de a da o dezlegare care contravine deciziilor CCR si care a avut ca efect incalcarea drepturilor romanilor care, in civil, aveau prevazuta si calea recursului. Cale de atac pe care ICCJ, sub pretextul supraincarcarii, a decis sa il confiste, justitiabilii platind avocati si taxe de timbru in zadar, caci ICCJ respingea aceasta cale fluturand o Decizie a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care era contrara chiar unei Decizii CCR.

Vorbim despre indrazneala Inaltei Curti care, in 18 iunie 2018s a decis sa dea o dezlegare de drept in sensul ca la instanta suprema se vor judeca doar recursurile dosarelor care vizeaza sume ce depasesc valoarea de 1 milion lei. Restul, sanatate! Sa se descurce in doua cai de atac, doar pentru ca nu indeplinesc conditiile impuse de Inalta Curte, conditii ce incalcau chiar legea, care nu prevede un astfel de prag valoric pentru judecarea recursului unei cauze la Inalta Curte.

CCR a respins doua din cele trei critici ale Inaltei Curti

Fabuloasa Decizie a CCR nr. 454/2018 a fost pronuntata dupa ce chiar Inalta Curte a sesizat Curtea Constitutionala cu trei critici, din cele peste 70 de articole modificate in Codul de procedura civila. Decizia sesizarii CCR a fost luata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectiile Unite, prin Hotararea nr. 6 din 8 iunie 2018, prin care a solicitat CCR sa exercite controlul de constitutionalitate, inainte de promulgare, asupra Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila. Mai exact, ICCJ a contestat constitutionalitatea dispozitiilor art. 402 din Codul de procedura civila, art. 497 din Codul de procedura civila, precum si art. XVIII alin. (2) si art. XVIII indice 1 din Legea nr. 2/2013, din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative.

Concret, in ce priveste prima critica de neconstitutionalitate, referitoare la art. 402 CPC, articol in care se stabileste ca pronuntarea hotararii se face prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei, Inalta Curte sustinea ca legiuitorul introduce o modalitate alternativa de pronuntare ce nu va permite determinarea exacta a momentului pronuntarii. Privitor la modificarea art. 497 din Codul de procedura civila, Inalta Curte a aratat ca din lege nu se prevede solutia pe care o poate adopta ICCJ, in ipoteza in care a pronuntat deja o solutie de casa cu trimitere si se impune o noua solutie de casare, din cauza insuficientei probatorii, in detrimentul respectarii dreptului la aparare, sustinand ca legiuitorul limiteaza posibilitatea casarii cu trimitere si nu reglementeaza solutia care poate fi pronuntata de ICCJ in ipoteza casarii hotararii pronuntate de instanta de apel subsecvent unei casari anterioare cu trimitere. Ambele critici de neconstitutionalitate au fost respinse de CCR.

ICCJ a luat foc la recursurile sub 1.000.000 lei

A fost admisa insa o critica de neconstitutionalitate formulata de Inalta Curte, care nenoroceste insa chiar instanta suprema. Este vorba despre cele doua articole din Legea nr. 2/2013, art. XVIII alin. (2) si art. XVIII indice 1, despre care ICCJ sustinea ca acestea nu sunt clare intrucat nu se poate stabili daca referirea la „data intrarii in vigoare a prezentei legi” din cuprinsul acestor texte vizeaza Legea nr. 2/2013 sau Legea 134/2010 privind CPC, lucru care conduce, in opinia ICCJ, la neindeplinirea exigentei de precizie si claritate. Mai ales cand acestea vizau calea recursului la Inalta Curte, stabilit in functie de valoare in bani a prejudiciului.

Norma criticata de Inalta Curte ca fiind neclara viza tocmai hotararile susceptibile de recurs, pronuntate incepand cu data de 15 februarie 2013, despre care ICCJ a sustinut ca introduce noi dispozitii tranzitorii, respectiv art. XVIII alin. (2) si art. XVIII indice 1 din Legea nr.2/2013, dupa un interval mai mare de 5 ani de la intrare in vigoare a legii, lucru care ar crea incertitudini si ar incalca standardele de previzibilitate.

Solutionand insa critica de neconstitutionalitate a celor doua norme, Curtea a retinut ca „data intrarii in vigoare a prezentei legi” se refera la Legea nr. 2/2013, ceea ce inseamna ca in procesele incepand cu data de 15 februarie 2013, hotararile pronuntate in „cererile privind repararea prejudiciilor prin erori judiciare, precum si alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv”, sunt supuse recursului. Acest lucru a fost de altfel stabili de CCR prin Decizia nr. 369/2017 din 20 iulie 2017, publicata in Monitorul Oficial, in cuprinsul careia s-a retinut ca sunt suspuse recursului toate hotararile pronuntate, dupa publicarea Deciziei CCR in Monitorul Oficial, privind cererile evalualabile in bani de pana la 1.000.0000 lei inclusiv.

Inalta Curte a facut pe legiuitorul

Totusi, dupa Decizia CCR nr. 369/2017, Inalta Curte s-a trezit sa se intruneasca in Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept si, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, sa conditioneze aplicarea Deciziei Curtii Constitutionale de pornirea procesului civil dupa publicarea acesteia, motivand astfel: „in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.27 din Codul de procedura civila, cu referire la art.147 alin.(4) din Constitutia Romaniei, efectele Deciziei Curtii Constitutionale nr.369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotararile judecatoresti pronuntate dupa publicarea acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei, in litigiile evaluabile in bani de pana la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicarii deciziei (20 iulie 2017)” (facsimil).

Aceasta in conditiile in care, astfel cum a retinut CCR, art. 147 alin. (4) din Constitutie este, in privinta normelor procedurale, de imediata aplicare, avand caracter sanctionatoriu. Or, arata CCR in motivarea sa, instantele nu trebuie sa interpreteze ori sa inalture efectele deciziilor Curtii Constitutionale, acest lucru reprezentand incalcarea sferei exclusive de competenta a CCR, revenindu-le in schimb obligatia de a aplica Deciziile CCR in cauzele cu care sunt investite.

In acest context, CCR a stabilit ca „Inalta Curte de Casatie si Justitie nu are competenta sa se pronunte in legatura cu efectele deciziei Curtii Constitutionale sau sa dea dezlegari obligatorii care contravin deciziilor Curtii Constitutionale”.

Curtea Constitutionala a mai retinut ca dupa pronuntarea si publicarea Deciziei nr. 369/2017, „nu se poate ajunge la concluzia ca decizia Curtii s-ar aplica numai proceselor pornite dupa publicarea sa, caz in care, in mod evident, hotararea susceptibila a fi recurata este pronuntata dupa publicarea deciziei”, subliniind astfel necesitatea ca toate autoritatile publice sa respecte deciziile Curtii Constitutionale „din moment ce acestea materializeaza si expliciteaza exigentele Constitutiei.”

Prezentam in continuare pasaje din motivarea Curtii Constitutionale a Romaniei:

„27.Examinand critica de neconstitutionalitate formulata in privinta art. I pct. 37 [cu referire la art. 402 din Codul de procedura civila] din lege, Curtea retine ca noua solutie legislativa preconizata prevede ca hotararea judecatoareasca se pronunta in sedinta publica prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei, indepartandu-se de la actualul continut normativ al art. 402 din Codul de procedura civila, care prevede regula pronuntarii hotararii in sedinta publica si exceptia pronuntarii acesteia prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei in ipoteza amanarii pronuntarii. Astfel, conform art. 402 din Codul de procedura civila in vigoare, ‘Sub rezerva dispozitiilor art. 396 alin. (2), hotararea se va pronunta in sedinta publica, la locul s-au desfasurat dezbaterile, de catre presedinte sau de catre un judecator, membru al completului de judecata, care va citi minuta, indicand si calea de atac ce poate fi folosita impotriva hotararii’. Art. 396 alin. (2) din Cod prevede ca ‘In cazul amanarii prevazute la alin. (1) [pronuntarii – s.n.] , presedintele, odata cu anuntarea termenului la care a fost amanata pronuntarea, poate stabili ca pronuntarea hotararii se va face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei’.

La data adoptarii Codului de procedura civila, punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei, ca mijloc de realizare a publicitatii hotararii alternativa celei pronuntarii in sedinta publica, a reprezentat un element novator major al acesteia, impusa de ratiuni practice indiscutabile. Prin normativiziarea acestei posibilitati de pronuntare a hotararii s-a asigurat, astfel, luarea la cunostinta efectiva a solutiei pronuntate. Totusi, insasi doctrina de drept procesul civil s-a aratat suprinsa de limitarea ipotezelor in care acest mijloc de realizare a publicitatii hotararii a fost reglementat pe cale de execeptie numai in situatie amanarii pronuntarii reglementate de art. 396 alin. (2) din Codul de procedura civila.

28. Astfel, Curtea constata ca noua solutie legislativa extinde sfera de aplicare a punerii solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei, ca forma de realizare a publicitatii hotararii. O asemenea forma de publicitate a hotararii judecatoresti este concordanta si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. (…)
29. In ceea ce priveste contextul normativ national, Curtea retine ca, potrivit art.402 din Codul de procedura civila, in vigoare, forma de publicitate atasata pronuntarii hotararii este, ca regula, citirea minutei hotararii in sedinta publica. In masura in care prin simpla citire a minutei se inteleg motivele pentru care actiunea a fost respinsa sau admisa, cerinta publicitatii pronuntarii este indeplinita. In cazul in care nu se inteleg aceste motive, trebuie asigurat accesul publicului la motivele care au stat la baza hotararii astfel pronuntate pentru a se asigura cerintele art.6 par.1 din Conventie. Exceptia de la regula instituita de art.402 din Codul de procedura civila este prevazuta in art.396 alin.(2) din cod, in cazul amanarii pronuntarii, cand se poate stabili ca pronuntarea hotararii se va face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei. O asemenea solutie este conforma cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului daca publicul are acces la textul integral al hotararii.
30. Noua redactare a textului art.402 din cod lasa la aprecierea judecatorului alegerea modalitatii de publicitate in sensul ca acesta va putea dispune pronuntarea hotararii fie in sedinta publica, fie prin depunere la grefa instantei judecatoresti, indiferent de faptul ca in cauza a fost dispusa sau nu amanarea pronuntarii. Critica de neconstitutionalitate nu vizeaza insa acest drept de optiune acordat judecatorului cauzei, ci faptul ca intr-o atare situatie instanta judecatoreasca sau justitiabilul nu vor cunoaste nici data pronuntarii hotararii si nici data de la care va curge termenul de exercitare a caii de atac in ipoteza in care aceasta nu curge de la comunicare, ci de la pronuntare [a se vedea, spre exemplu, art.468 alin.(4) sau art.470 alin.(5) din Codul de procedura civila]. O asemenea critica de neconstitutionalitate nu poate fi acceptata in ipoteza cauzelor pentru care a fost amanata pronuntarea din moment ce, chiar, in prezent, pentru aceste cauze forma de publicitate a pronuntarii este prin depunerea solutiei la grefa instantei, fiind aplicata deja de instantele judecatoresti de cel putin 5 ani, odata cu intrarea in vigoare a Codului de procedura civila [15 februarie 2013]. In situatia actualului art.396 alin.(2) din cod, data pronuntarii nu poate fi alta decat data pentru care a fost amanata pronuntarea. La aceasta data se intocmeste minuta, care se pune la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei in aceeasi zi. Prin urmare, problema de constitutionalitate invocata in cauza de fata cu caracter de noutate de Inalta Curte de Casatie si Justitie nu poate fi retinuta.
31. In consecinta, si potrivit noii solutii legislative preconizate, sub aspectul tezei referitoare la pronuntarea prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei, data pronuntarii este ziua in care au fost inchise dezbaterile in cazul in care instanta judecatoreasca se pronunta in aceeasi zi. La acelasi moment temporar se intocmeste minuta, care se pune la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei in aceeasi zi, data hotararii fiind cea la care minuta a fost adusa la cunostinta publicului in maniera anterior aratata. In schimb, in ipoteza in care instanta judecatoreasca a amanat pronuntarea, data pronuntarii hotararii este ziua pentru care a fost amanata pronuntarea. La aceasta data se intocmeste minuta, care se pune la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei in aceeasi zi, data hotararii fiind cea la care minuta a fost adusa la cunostinta publicului in maniera anterior aratata. Astfel, de la aceasta data, pe de o parte, instanta se dezinvesteste si niciun judecator nu poate reveni asupra parerii sale [art.429 din Codul de procedura civila], hotararea dobandeste autoritate de lucru judecat [art.430 alin.(1) din Codul de procedura civila] si va curge termenul de cel mult 30 de zile in care hotararea se va redacta si se va semna [art.426 alin.(5) din Codul de procedura civila], iar, pe de alta parte, va curge termenul de exercitare a cailor de atac, in ipoteza in care legiuitorul prevede expres momentul pronuntarii ca fiind data a quo a acestuia. Prin urmare, sub aspect temporal, in ambele ipoteze antereferite, data intocmirii minutei coincide cu data pronuntarii hotararii. Astfel, Curtea constata astfel ca o atare solutie legislativa nu incalca art.1 alin.(5) din Constitutie.
32. De asemenea, Curtea subliniaza ca, din perspectiva evolutiilor recente ale jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, atunci cand nu se pronunta hotararea in sedinta publica cu indicarea motivelor care au stat la baza acesteia, posibilitatea publicului de a avea acces la textul integral al hotararii trebuie pe deplin asigurata. In acest sens, art.538 din Codul de procedura civila este, in principiu, o garantie de care publicul se poate folosi si, asadar, trebuie interpretat extensiv, aspect ce va reveni personalului competent sa se ingrijeasca de solutionarea cererilor publicului. In acelasi sens este si art.161 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, aprobat prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii nr.1375/2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.970 din 28 decembrie 2015. Nu in ultimul rand, Curtea retine ca personalul cu competente in solutionarea cererilor publicului trebuie sa respecte si Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor).
33. Examinand critica de neconstitutionalitate formulata in privinta art.I pct.58 [cu referire la art.497 din Codul de procedura civila] din lege, Curtea retine ca modificarea operata asupra art.497 din Codul de procedura civila limiteaza posibilitatea Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a casa si trimite spre o noua judecata cauza la instanta de apel sau prima instanta, dupa caz. Astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie poate apela la procedeul casarii cu trimitere o singura data in cursul procesului civil, ceea ce inseamna ca la o a doua casare a hotararii va retine cauza spre judecare. In acest fel, calea extraordinara de atac a recursului devine cadrul procesual atat pentru cercetarea motivelor de legalitate, cat si al judecarii pe fond a cauzei.
34. Prin Decizia nr.201 din 30 martie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.552 din 12 iulie 2017, par.17, Curtea Constitutionala a constatat ca in noua lege procesual civila legiuitorul a reasezat caile de atac, recursul constituind o cale extraordinara de atac ce poate fi exercitata de partea nemultumita pentru motive de nelegalitate si numai in conditiile prevazute de lege. Totodata, Curtea a statuat ca rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca instanta de casatie, este acela de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, rol consacrat prin art.126 alin.(3) din Constitutie [Decizia nr.369 din 30 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.582 din 20 iulie 2017, par.26]. Intrucat din punctul de vedere al instantei judecatoresti competente sa judece fondul dupa casare, se distinge intre casarea cu trimitere si casarea cu retinere, rolul de instanta de casatie al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu impune legiuitorului obligatia ca, in ipoteza admiterii recursului, sa reglementeze institutia casarii cu trimitere sau a celei cu retinere, ambele solutii fiind, deopotriva, constitutionale, reprezentand o optiune a legiuitorului de a normativiza numai una dintre aceste solutii sau ambele, fara a fi incalcat rolul instantei supreme. Legiuitorul se afla in pozitia cea mai potrivita pentru a aprecia daca reglementeaza ca regula casarea cu trimitere pentru a decongestiona si evita supraaglomerarea instantei supreme, desigur, cu dezavantajul ca dosarul cauzei va fi trimis instantei judecatoresti a carei hotarare a fost casata, care va relua judecata, cu consecinta deschiderii din nou a posibilitatii formularii recursului, iar in cazul admiterii acestuia se va relua procedura. Sau, din contra, legiuitorul poate reglementa casarea cu retinere daca apreciaza, avand in vedere incarcatura Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca judecarea cauzei s-ar putea realiza in conditii de celeritate, evitandu-se, astfel, reluarea unui parcurs procedural anevoios. De asemenea, legiuitorul, in functie de optiunea sa, poate reglementa ambele solutii posibile [casare cu trimitere/ retinere], caz in care Inalta Curte de Casatie si Justitie urmeaza sa aplice solutia legislativa in mod corespunzator. In acest context, Curtea subliniaza faptul ca excedeaza competentei sale cenzurarea optiunii legiuitorului in favoarea unei solutii legislative sau a alteia, ambele deopotriva constitutionale [a se vedea Decizia nr.748 din 4 noiembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.71 din 1 februarie 2016, par.27].
35. In momentul de fata, Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca regula, atunci cand admite recursul formulat, va casa hotararea si va trimite cauza spre rejudecare instantei competente [cu exceptia (a) situatiilor in care hotararea a fost casata pentru motivele de casare prevazute de art.488 alin.(1) pct.4 sau 7, respectiv depasirea atributiilor puterii judecatoresti sau incalcarea autoritatii de lucru judecat, caz in care hotararea se caseaza, iar cererea se respinge ca inadmisibila si (b) a contenciosului administrativ]. In schimb, ca regula, celelalte instante judecatoresti competente sa solutioneze recursul, respectiv tribunalele sau curtile de apel, admit recursul, caseaza hotararea si retin cauza spre rejudecare [cu exceptia situatiilor in care instanta a carei hotarare este atacata cu recurs a solutionat procesul fara a intra in judecata fondului sau judecata s-a facut in lipsa partii care a fost nelegal citata, atat la administrarea probelor, cat si la dezbaterea fondului, caz in care trimiterea se poate dispune o singura data in cursul procesului].
36. Astfel, Curtea constata ca in dreptul pozitiv sunt consacrate atat casarea cu retinere, cat si casarea cu trimitere. Mai mult, pentru anumite situatii limitativ prevazute de lege, este reglementata si casarea cu trimitere numai o singura data, in cazul tribunalelor/ curtilor de apel [art.498 alin.(2) din Codul de procedura civila]. Prin urmare, pentru casarea cu retinere sau casarea cu trimitere o singura data, dupa care casarea este numai cu retinere, nu exista nicio dificultate in privinta solutiei pe care o pot pronunta instantele judecatoresti antereferite intr-o asemenea ipoteza. In aceste conditii, nici Inalta Curte de Casatie si Justitie nu poate pretinde ca legea nu este previzibila, din moment ce ipoteza considerata neconstitutionala este deja reglementata in dreptul pozitiv si aplicata ca atare in privinta tribunalelor/ curtilor de apel. Chiar daca noul text nu prevede in mod expres ca instanta va rejudeca procesul in fond, este de observat ca, din modul de redactare a textului criticat, s-a consacrat, in mod implicit, casarea cu retinere subsidiara celei cu trimitere, astfel incat un atare mecanism procesual implica rejudecarea procesului. (…)
37. Examinand criticile de neconstitutionalitate care vizeaza art.III pct.3 [cu referire la art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013] si pct.4 [cu referire la art.XVIII1 din Legea nr.2/2013] din lege din perspectiva faptului ca nu se poate determina daca referirea la „data intrarii in vigoare a prezentei legi” din cuprinsul acestora vizeaza Legea nr.2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.89 din 12 februarie 2013, sau prezenta lege supusa controlului de constitutionalitate, Curtea constata ca acestea sunt intemeiate.
38. Curtea observa ca daca art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013 este un text preexistent, asupra caruia s-a operat o modificare, art.XVIII1 nu face parte din dreptul pozitiv, introducerea sa in corpul legii antereferite fiind o completare a acesteia. De aceea, in primul caz, Curtea retine ca a ramas in corpul art.XVIII din Legea nr.2/2013 referirea la „data intrarii in vigoare a prezentei legi”, tocmai pentru ca nu s-a realizat nicio interventie legislativa asupra sintagmei antereferite, aceasta ramanand din textul initial al legii si vizand, asadar, Legea nr.2/2013. Astfel, din redactarea textului se intelege ca, in procesele pornite in perioada 15 februarie 2013-31 decembrie 2018, sunt supuse recursului hotararile pronuntate in privinta cererilor privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum si in alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv. In schimb, in al doilea caz, fiind vorba de un text cu totul nou, este evident ca sintagma „data intrarii in vigoare a prezentei legi” vizeaza prezenta lege supusa controlului de constitutionalitate.
39. Curtea constata ca folosirea procedeului legislativ prin care textul de baza este modificat succesiv cu pastrarea formulei „incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi”, cuprinsa in legea de baza, impune concluzia potrivit careia „prezenta lege” este actul de baza, intrucat actul modificator face parte integranta din actul de baza, in temeiul art.62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010. Fara o corelare, insa, a legii de baza cu legea de modificare se ajunge la retroactivarea noii ipoteze normative, rezultate din modificarea operata, intelegandu-se, din modul de redactare a textului, ca noua formula legislativa se va aplica situatiilor juridice incheiate sub imperiul vechii reglementari, ceea ce este contrar art.15 alin.(2) din Constitutie. De aceea, o asemenea modalitate de redactare a actelor normative nu poate fi acceptata prin prisma art.1 alin.(5) din Constitutie in componenta sa privind calitatea actelor normative. Este, de asemenea, inadmisibil ca, in corpul uneia si aceleiasi legi, aceeasi sintagma cuprinsa in doua articole succesive, aflate, la randul lor, intr-o stransa conexiune logica si juridica, sa aiba doua intelesuri diferite. Prin urmare, avand in vedere corelatia existenta intre art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013 si Decizia Curtii Constitutionale nr.369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat neconstitutionalitatea sintagmei „precum si in alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsa in textul antereferit, precum si diferentele de sens date aceleiasi sintagme din cuprinsul aceleiasi legi, legiuitorul, in cazul de fata, trebuia sa realizeze o necesara clarificare a continutului textelor mentionate mai ales din perspectiva aplicarii lor in timp.
40. In lipsa acestor clarificari si tinand cont de antiteza relevata intre intelesul diferit conferit celor doua sintagme identice, precum si tehnica legislativa deficitara, Curtea constata ca, din modul de redactare a dispozitiilor art.III pct.3 din lege, „data intrarii in vigoare a prezentei legi” din cuprinsul acestora vizeaza Legea nr.2/2013, ceea ce inseamna ca, in procesele pornite incepand cu data de 15 februarie 2013, hotararile pronuntate in „cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum si in alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv” sunt supuse recursului. Intr-un atare context normativ rezulta ca, in aceste materii, sunt supuse recursului hotararile pronuntate atat anterior, cat si ulterior intrarii in vigoare a prezentei legi supuse controlului de constitutionalitate, atat in procesele incepute anterior, cat si ulterior intrarii in vigoare a acesteia. In consecinta, Curtea retine ca reglementarea criticata este lipsita de acuratete in privinta transpunerii din punct de vedere normativ, pe de o parte, a principiului neretroactivitatii legii civile si, pe de alta parte, a efectelor deciziilor Curtii Constitutionale, ceea ce este ab initio contrar art.1 alin.(5) din Constitutie.
41. Astfel, acest mod de redactare a textului legal analizat confera normei procedural civile caracter retroactiv, in sensul ca hotararile definitive pronuntate pana la data de 19 iulie 2017, asadar, in cauze deja finalizate anterior publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr.369 din 30 mai 2017, cu referire la cererile evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv, sau pronuntate anterior intrarii in vigoare a prezentei legi supuse controlului de constitutionalitate, cu referire la cererile privitoare la eroarea judiciara, ar urma sa fie supuse unei noi cai extraordinare de atac, respectiv recursul, inexistente la data pronuntarii hotararii; in aceste conditii, norma juridica contravine art.1 alin.(5) in componenta sa privind securitatea raporturilor juridice si art.15 alin.(2) din Constitutie.
42. Totodata, textul, astfel cum este redactat, nu tine cont de situatia hotararilor pronuntate intre data publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr.369 din 30 mai 2017, respectiv 20 iulie 2017, si data intrarii in vigoare a legii supuse controlului de constitutionalitate. Prin aceasta decizie, Curtea a stabilit ca, efect al constatarii neconstitutionalitatii sintagmei „precum si in alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinse in art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013, in conditiile prorogarii de la aplicare, pana la 1 ianuarie 2019, a dispozitiilor art.483 alin.(2) din Codul de procedura civila, este acela ca, de la data publicarii acestei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei, urmeaza a se aplica prevederile art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013 in sensul ca sunt supuse recursului toate hotararile pronuntate, dupa publicarea acestei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei, in cererile evaluabile in bani, mai putin cele exceptate dupa criteriul materiei, prevazute expres in tezele cuprinse de art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013.
43. Prin urmare, sub aspectul efectelor deciziei pronuntate, Curtea a stabilit ca indiferent de data introducerii cererii formulate sub imperiul noului Cod de procedura civila, hotararea judecatoreasca privind cererile evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv devine susceptibila de recurs daca a fost pronuntata dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale [20 iulie 2017]. Din textul analizat, se intelege ca toate hotararile pronuntate anterior intrarii in vigoare a prezentei legi supuse controlului de constitutionalitate devin susceptibile de recurs in baza acesteia, ceea ce echivaleaza cu incalcarea atat a art.1 alin.(5) si art.15 alin.(2), cat si a art.147 alin.(4) din Constituție. Or, o lege nu poate conferi retroactiv o asemenea cale de atac, din contra, ea urmand a se exercita in temeiul si baza Deciziei Curtii Constitutionale nr.369 din 30 mai 2017. In caz contrar, are loc o retroactivare a legii coroborata cu o nerecunoastere a efectelor deciziei Curtii Constitutionale, ceea ce inseamna ca sunt incalcate prevederile art.1 alin.(5), art.15 alin.(2) si art.147 alin.(4) din Constitutie.
44. Criteriul ce trebuie luat in seama si care tine de esenta art.15 alin.(2) din Constitutie raportat la aplicarea in timp a reglementarilor referitoare la caile de atac este data pronuntarii hotararii judecatoresti. Astfel, in temeiul textului constitutional antereferit, legiuitorul poate supune hotararea judecatoreasca unor cai de atac stabilite ca atare prin lege pana la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti. In schimb, legiuitorului ii este interzis sa supuna hotararile judecatoresti unor noi cai de atac reglementate dupa pronuntarea acestora. Aceeasi regula se aplica atat cailor ordinare, cat si extraordinare de atac, ambele categorii de cai de atac urmand sa isi pastreze aceeasi configuratie juridica de la data stabilita drept reper de catre legiuitor [a se vedea, in acest sens, Decizia nr.377 din 21 mai 2017, par.86]. Prin urmare, Curtea constata ca hotararile prevazute de art.483 alin.(1) din Codul de procedura civila, pronuntate in perioada cuprinsa intre 20 iulie 2017 si data intrarii in vigoare a legii supuse controlului de constitutionalitate cu privire la „alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv”, sunt supuse recursului numai in temeiul legii existente in acest interval temporar, in configuratia rezultata ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale.
45. Curtea constata ca, prin Decizia nr.52 din 18 iunie 2018, nepublicata inca la data publicarii prezentei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit ca „in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.27 din Codul de procedura civila, cu referire la art.147 alin.(4) din Constitutia Romaniei, efectele Deciziei Curtii Constitutionale nr.369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotararile judecatoresti pronuntate dupa publicarea acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei, in litigiile evaluabile in bani de pana la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicarii deciziei (20 iulie 2017)”. Prin urmare, Inalta Curte de Casatie si Justitie a conditionat aplicarea Deciziei Curtii Constitutionale de pornirea procesului civil dupa publicarea acesteia.
46. Or, art.147 alin.(4) din Constitutie este, in privinta normelor procedurale, de imediata aplicare, avand caracter sanctionatoriu. Prin urmare, in interpretarea acestui text constitutional raportat la normele de procedura civila, Curtea constata ca acesta se aplica atat situatiilor pendinte, cat si celor ce se vor naste in viitor, sfera de aplicare a art.147 alin.(4) din Constitutie neputand fi conditionata de faptul ca procesul civil a fost pornit anterior sau ulterior publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr.369 din 30 mai 2017. Mai mult, Curtea retine ca, in mod constant, in practica sa jurisdictionala precizeaza efectele de ordin constitutional ale deciziilor sale [a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr.62 din 18 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.104 din 12 februarie 2007, Decizia nr.223 din 13 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.84 din 4 februarie 2015, par.28, sau Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.190 din 14 martie 2016, par.52], sens in care in paragraful 32 al Deciziei nr.369 din 30 mai 2017 a stabilit, in mod expres, efectele de ordin constitutional ale acesteia asupra cauzelor pendinte. Avand in vedere dimensiunea constitutionala a demersului instantei constitutionale, rezulta ca instantele judecatoresti nu pot inlatura efectele deciziei Curtii Constitutionale expres indicate in corpul acesteia, pentru ca ar incalca sfera exclusiva de competenta a Curtii Constitutionale, revenindu-le in schimb obligatia de a le aplica in mod corespunzator in cauzele cu care sunt investite.
47. In acest context, Curtea subliniaza ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu are competenta sa se pronunte in legatura cu efectele deciziei Curtii Constitutionale sau sa dea dezlegari obligatorii care contravin deciziilor Curtii Constitutionale [a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr.206 din 29 aprilie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.350 din 13 iunie 2013, sau Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala nr.1 din 8 februarie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.329 din 16 aprilie 2018, prin care s-a statuat ca „Efectele deciziilor Curtii Constitutionale nu pot fi interpretate, in procesul de aplicare a legii, de catre alte institutii ale statului, intrucat un atare demers ar genera o stirbire a competentei sale exclusive in materie. Prin urmare, instantele judecatoresti nu trebuie sa interpreteze efectul deciziei, ci sa aplice acea decizie intr-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecatii, demers pe deplin posibil si in speta de fata”] si, pe aceasta cale, in mod expres sau implicit, sa infirme, sa altereze sau sa limiteze efectele acestora. In caz contrar, spectrul neconstitutionalitatii interpretarii date fie efectelor deciziei Curtii Constitutionale fie normei juridice cu incalcarea deciziei Curtii Constitutionale va deveni actual, cu consecinta, restabilirii, pentru viitor, de catre instanta constitutionala a efectului general obligatoriu al deciziei sale [a se vedea si Decizia nr.206 din 29 aprilie 2013].
48. In consecinta, Curtea retine ca, in urma pronuntarii si publicarii Deciziei nr.369 din 30 mai 2017, in privinta art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013 nu devin incidente prevederile art.27 din Codul de procedura civila, potrivit carora „Hotararile raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul”, pentru ca neconstitutionalitatea este o sanctiune de drept constitutional care se aplica imediat situatiilor pendinte. Astfel, nu se poate ajunge la concluzia ca decizia Curtii s-ar aplica numai proceselor pornite dupa publicarea sa, caz in care, in mod evident, hotararea susceptibila a fi recurata este pronuntata dupa publicarea deciziei. Art.27 din Cod constituie o norma de procedura de natura legala si nu poate restrange sfera de aplicare a art.147 alin.(4) din Constitutie. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalenta unei norme legale fata de una de rang constitutional si s-ar infrange in mod indirect efectul imediat si general obligatoriu al deciziei Curtii Constitutionale. Or, intr-un stat de drept toate autoritatile publice, atat in aplicarea, cat si in interpretarea normelor infraconstitutionale, trebuie sa respecte deciziile Curtii Constitutionale din moment ce acestea materializeaza si expliciteaza exigentele Constitutiei.”

*Cititi aici integral Decizia nr. 454/2018 a CCR