Connect with us

Exclusiv

Dacă Germania poate, atunci și noi putem – Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Polonia inflamează din nou spiritele la Bruxelles, cu o zi înaintea Cosiliului European de toamnă, de pe 18 octombrie. Marți, în cadrul Consiliului Afaceri Generale ce a avut loc la Luxemburg, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a remarcat că guvernul de la Varșovia înrăutățește situația statului de drept. ”Nu numai că lucrurile nu s-au îmbunătățit, ci este și mai rau. Deși am lansat o procedură la Curtea Europeană de Justiție, autoritățile poloneze nu au oprit implementarea reformei de la Curtea Supremă și au accelerat numirile de judecători noi la această instanță”, a remarcat olandezul Timmermans.

UE a inițiat procedurile punitive prevăzute de Articolul 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei și Poloniei, acuzând că reforma justiției din Polonia, precum și politica Ungariei împotriva ONG-urilor încalcă valorile europene. UE este împotriva reducerii vârstei de pensionare a judecătorilor de la Curtea Supremă a Poloniei, o măsură care ar scoate la pensie zeci de magistrați, printre care și actuala președintă a Curții, o critică a regimului.

Spaimă printre magistrați: guvernul vrea ieșirea din UE

Replica Varșoviei a venit din partea ministrului Justiției, Zbigniew Ziobro, care a cerut Curții Constituționale din Polonia să decidă dacă judecătorii polonezi, cu care guvernul este în plin conflict, au dreptul de a cere opinia Curtii Europene de Justiție cu privire la reforma justiției din țara lor. Ministrul Justiției, care este și procuror general (doar în perioada guvernării liberale a lui Donald Tusk cele doua funcții au fost separate), a cerut Curții Constituționale să decidă dacă Artiocolul 267 din Tratatul UE este compatibil cu constituția Poloniei. Articolul acesta dă preeminență deciziilor Curtii Europene de Justiție în fața justiției naționale în cazurile ce țin de interpretarea legislației europene.

Mai multe ONG-uri și asociații ale magistraților din Polonia susțin că, dacă judecătorii costituționali vor respinge prevederile articolului 276, vom avea de-a face cu primul pas al ieșirii Poloniei din UE, căci astfel ar încălca prevederile Tratatului de Aderare, prin care a acceptat supremația verdictelor justiției europene. ”În opinia mea, Tribunalul Constituțional nu are competență în acest caz. Dacă ministrul crede că CEJ nu poate judeca situația statului de drept în Polonia, acesta este un pas către ieșirea Poloniei din UE. Decizia Tribunalului Constituțional nu este obligatorie, dar va fi un semnal clar transmis de Polonia Uniunii Europene”, a spus judecătorul Dariusz Mazur.

Poziția justiției germane în 2009

Poziția ministrului Justiției din Polonia este următoarea: ”Dacă Germania poate, atunci și noi putem. Vă asigur că Polonia dorește să aibă în UE un statut care să nu fie inferior celui al Germaniei”. Ministrul Ziobro a amintit că, în 2009, Curtea Constituțională a Germaniei și-a exprimat opinia pe același subiect – competențele statului german de a organiza funcționarea justiției. ”Nu văd niciun motiv pentru care noi nu putem face același lucru”, a spus ministrul.

Tratatul de la Lisabona, care guvernează acum UE, a fost semnat în 2007 și a intrat în vigoare în decembrie 2009, după o serie de piedici puse tot de Polonia, aflată atunci sub guvernarea lui Jarsolaw Kaczynski. Însă Tratatul de la Lisabona a fost privit foarte critic și în Germania, chiar de Curtea Constituțională, care și-a exprimat opinia cu privire la tratat în iunie 2009. Pentru Curtea Constituțională a Germaniei, constituțiile naționale trebuie să primeze în fața legilor europene, câtă vreme UE se guvernează dupa tratate încheiate între guverne și nu după o Constituție europeană, care să presupună abandonarea constituțiilor naționale. Până la apariția unei Constitutii europene, legitimitatea democratică ”rămâne legată într-o mare măsură de statul națiune, de limbă, istorie și cultură”. Curtea Constituțională de la Karlsruhe arăta atunci că la nivelul UE nu există încă acești factori de identificare a unui ”demos” european și, prin urmare, nu există o cultura politică viabilă a UE, nu există ”un popor european unificat”. Parlamentul European nu poate fi privit la un legislativ pe deplin democratic, pentru că nu reprezintă voința unui singur popor, pe când parlamentele naționale au preeminența în materie de legiferare pentru că reprezinta popoare identificabile și cu conștiință politică, în sensul unor valori comune, limbi comune și al unei experiențe istorice comune, arăta, în 2009, Curtea de la Karlsruhe.

Din aceste motive, criteriile democratice sunt îndeplinite doar dacă deciziile care afectează domeniile politice cheie sunt luate de parlamentele naționale. Curtea Constituțională a Germaniei identifica atunci câteva domenii fundamentale, în care transferul competențelor către Bruxelles poate eroda suveranitatea, asta pana la apariția unui ”popor european”. Iată care sunt aceste domenii: monopolul forței legitime (armata și poliția), legislația penală, deciziile fiscale fundamentale, garantarea unei justiții sociale, autonomia bugetară, legile privind familia, educația, cultura națională și statutul comunităților religioase. Judecătorii constituționali germani considerau că aceste domenii sunt esențiale pentru suveranitate și că instituțiile politice democratice și legitime trebuie să aibă control asupra lor.

Fronda eurosceptică, în acord cu opinia judecătorilor germani

Ce face în acest moment Polonia? Își apără dreptul de a reforma legile justiției, unul dintre domeniile considerate suverane de judecătorii germani în 2009. Potrivit Euractiv, mai multe state de la granița extera a UE (din sudul și estul Europei) se opun extinderii atribuțiilor Frontex (agenția pentru paza frotierelor UE). Ce fac aceste state? Își apara monopolul asupra coerciției legitime, adică un alt domeniu suveran în opinia judecătorilor germani. La începutul acestei luni, Polonia a refuzat să aprobe Raportul UE privind drepturile omului, pentru că acesta vorbește despre situația persoanelor de același sex, însă nu și despre încălcarea drepturilor creștinilor și evreilor (ministrul de Externe al Poloniei a făcut vorbire despre atacul de la Bruxelles împotriva unor poloneze care purtau cruciulițe la gât, despre atacul împotriva unei biserici din Franța și a unei sinagogi din Goteborg). Ce a făcut Polonia? A invitat restul statelor UE să apere comunitățile religioase, un alt domeniu suveran. Tot în aceste zile, guvernul Italiei a aprobat un proiect de buget ce prevede un deficit de 2,4% din PIB, ceea ce a iritat Bruxellesul și ”piețele”, desi deficitul este în limita admisă țările euro, de 3%. Ce face Italia? Își apără autonomia bugetară, un alt domeniu suveran în opinia judecătorilor constituționali germani. România a fost pusă la colț pentru modificarea legilor justiției și pentru modificarea codului penal în ce privește abuzul în serviciu. Ce a făcut Romania? Și-a exercitat suveranitatea asupra legislației penale, conform opiniei judecătorilor germani.

Până aici, tactica ”germană” a ministrului polonez al Justiției poate da roade. Însă trebuie spus că, după ce a adus aceste obiecții Tratatului UE, judecătorii constituționali germani au decis că Tratatul de la Lisabona este compatibil cu Legea Fundamentală a Germaniei. Ce va face Curtea Constituțională a Poloniei? Există o diferență majoră între cele două cazuri. În Germania sau Franța, justiția aproba decizii europene ale unor guverne care au forța politica și economică de eilimina eventualele efecte negative (spre exememplu, Franța a încălcat constant regula de deficit bugetar 3% și datorie externa 60% din PIB, la fel și Germania). În schimb, în Polonia și in statele mici din UE, justiția aprobă deciziile europene ale unor guverne ce nu mai pot influența aplicarea ulterioară a tratatelor. (Călin Marchievici).

 

 

Exclusiv

Ce înseamnă un sejur confortabil într-o cameră de hotel bine amenajată

Publicat

pe

De

Pentru majoritatea oaspeților, camera de hotel este spațiul în care se formează cea mai mare parte a amintirilor legate de un sejur. Aici se odihnesc, se pregătesc pentru ziua următoare și, de multe ori, decid dacă vor reveni la aceeași unitate sau vor căuta alta la următoarea călătorie. Decizia se formează adesea din motive greu de pus în cuvinte de către oaspete, dar care se leagă direct de felul în care a fost gândit spațiul, de la temperatura percepută sub picioare până la liniștea din timpul nopții.

Atmosfera unei camere se construiește din detalii tactile

Contactul direct cu pardoseala este una dintre primele senzații fizice pe care le are un oaspete atunci când intră desculț în cameră, fie dimineața, fie la revenirea de pe drum, seara târziu. Textura și moliciunea potrivite, oferite de mocheta hotel, pot schimba radical felul în care este percepută o cameră, chiar dacă restul mobilierului rămâne identic de la o unitate la alta din același lanț hotelier internațional.

Dincolo de senzația tactilă, pardoseala influențează și percepția termică a spațiului. O cameră cu suprafețe reci sub picioare pare, subiectiv, mai puțin îngrijită, indiferent de calitatea reală a finisajelor din jur. Această diferență de percepție este adesea subestimată de administratorii de hoteluri, care investesc mult în mobilier și decor, dar tratează pardoseala ca pe un detaliu secundar, rezolvat abia la finalul bugetului de amenajare, atunci când resursele rămase sunt deja limitate.

Zgomotul, vecinul invizibil al oricărui sejur

Camerele de hotel sunt, prin natura lor, spații apropiate unele de altele, separate de pereți care nu pot fi făcuți infinit de groși din motive practice și economice. Zgomotul pașilor din camera de sus sau din coridorul adiacent rămâne una dintre cele mai frecvente nemulțumiri semnalate de oaspeți în recenziile online, chiar și la unități altfel apreciate pentru servicii și locație. De multe ori, oaspeții nu identifică pardoseala drept sursa reală a problemei, ci descriu simplu senzația de spațiu zgomotos sau agitat.

Pardoseala joacă un rol important în absorbția acestor sunete, mai ales în zonele de trecere frecventă dintre cameră și baie sau dintre pat și fereastră. Un material cu proprietăți fonoabsorbante bune reduce transmiterea zgomotului către camerele vecine și către etajele inferioare, un aspect esențial mai ales în clădirile mai vechi, cu structuri care nu au fost proiectate inițial pentru izolare fonică performantă.

Rotația rapidă a oaspeților cere materiale rezistente

Spre diferență de o locuință obișnuită, o cameră de hotel trece printr-un ciclu de utilizare intensă: oaspeți diferiți, bagaje trase pe roți, curățenie zilnică, uneori mai multe rezervări consecutive în aceeași săptămână. Această frecvență ridicată de utilizare pune presiune reală pe orice suprafață, iar pardoseala este printre primele elemente afectate vizibil, mai ales în zona din jurul patului și a ușii de acces.

În etapa de renovare sau construcție, administratorii care iau în calcul mocheta trafic intens pentru zonele cu rotație mare reduc riscul de uzură prematură și de decolorare vizibilă în punctele de trecere frecventă. Este o decizie care ține mai puțin de stil și mai mult de longevitatea reală a investiției în amenajare, vizibilă abia după primele sezoane de utilizare intensă.

Un sejur care rămâne în amintire pentru motivele potrivite

O cameră confortabilă nu se remarcă prin elemente spectaculoase, ci prin absența problemelor: fără zgomot deranjant, fără senzație de rece sub picioare, fără uzură vizibilă în zonele circulate. Aceste detalii, adunate, formează impresia generală pe care un oaspete o duce cu el după plecare și pe care o transmite, adesea fără să conștientizeze, în recomandările făcute prietenilor sau colegilor și în deciziile viitoare de rezervare.

Colaborarea cu un designer de interior sau cu o echipă specializată în amenajări hoteliere ajută la alinierea acestor decizii tehnice cu identitatea vizuală a unității, astfel încât confortul și estetica să funcționeze împreună, nu în tensiune una cu cealaltă, pe toată durata de viață a amenajării, indiferent de câte sezoane trec de la deschiderea propriu-zisă a hotelului.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și companiile sunt expuse, prin conturile angajaților

Publicat

pe

De

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte, potrivit unei analize realizate de FortiGuard Labs. Aceeași cercetare a identificat peste 1.700 de conturi și canale care imitau FIFA pe rețelele sociale și platformele de mesagerie, precum și peste 270.000 de date de autentificare ale unor utilizatori și fani, descoperite în baze de date asociate programelor malware. Separat, compania de securitate Hoxhunt a raportat o creștere de aproape 500% a atacurilor de phishing cu temă FIFA între aprilie și iunie 2026. Cu trei zile înaintea finalei din 19 iulie, specialiștii cyber_Folks România avertizează că aceste atacuri nu îi vizează doar pe fanii care caută bilete sau transmisiuni online, ci și pe companii, prin conturile, dispozitivele și infrastructura digitală utilizate de angajați.

„Fiecare eveniment global generează o economie paralelă a fraudei, dar dimensiunea din acest an este fără precedent. Greșeala pe care o fac multe firme românești este să creadă că subiectul nu le privește, pentru că nu vând bilete la fotbal. În realitate, angajații lor deschid aceste e-mailuri de pe laptopurile de serviciu, iar un cont Microsoft compromis al unui angajat poate deveni o poartă de acces către întreaga companie”, declară Ionuț Ariton, co-CEO cyber_Folks.

O analiză realizată de cyber_Folks pe aproape 500.000 de domenii arată că 61,6% dintre domeniile companiilor românești nu au protecția DMARC configurată. În lipsa acestei setări, atacatorii pot falsifica mai ușor adresa expeditorului și pot trimite mesaje în numele companiei, ceea ce crește riscul de email spoofing, phishing și fraude care exploatează încrederea în brand.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, la rândul său, asupra amenințărilor asociate Cupei Mondiale FIFA 2026, de la site-uri și concursuri false până la tentative de furt al datelor personale și financiare. Instituția recomandă verificarea atentă a sursei mesajelor și raportarea incidentelor la numărul unic 1911.

Campaniile identificate în ultimele săptămâni folosesc site-uri care imită platformele oficiale FIFA, aplicații false de streaming, coduri QR malițioase și mesaje care promit bilete, rambursări, premii sau acces gratuit la meciuri. FBI a emis în luna mai un avertisment privind site-urile care clonează platforma oficială prin modificări minore ale denumirii domeniului, precum introducerea sau schimbarea unei singure litere, pentru a colecta date personale și bancare.

Un singur grup de atacatori, denumit „Ghost Stadium” de cercetătorii în securitate, ar opera peste 300 de pagini de phishing care reproduc ecranul de autentificare FIFA. Odată introduse pe aceste pagini, datele de acces pot fi folosite și pentru compromiterea altor conturi, mai ales în situațiile în care utilizatorii folosesc aceeași parolă pentru serviciile personale și cele profesionale.

Firmele, ținta mai puțin vizibilă a fraudelor tematice

Una dintre campaniile identificate în jurul turneului imită anunțuri de recrutare FIFA și îi vizează în special pe profesioniștii din marketing. Victimele sunt direcționate către pagini false de autentificare Google sau Microsoft, care colectează datele conturilor utilizate inclusiv pentru e-mailul, documentele și aplicațiile interne ale companiilor.

În astfel de situații, compromiterea unui singur cont poate permite atacatorilor să acceseze conversații, fișiere și liste de contacte sau să trimită mesaje frauduloase în numele angajatului. Atacatorii pot folosi apoi credibilitatea contului compromis pentru a solicita plăți, pentru a modifica datele bancare din facturi sau pentru a distribui alte linkuri malițioase către colegi și parteneri.

Metodele s-au diversificat și dincolo de e-mailul clasic. Frauda prin coduri QR, cunoscută sub denumirea de „quishing”, exploatează sistemul digital de bilete al turneului. Utilizatorul scanează ceea ce pare a fi un bilet, un formular de check-in sau un link pentru rambursare, iar codul deschide o pagină falsă care solicită date de autentificare sau de plată.

În paralel, unele aplicații pirat care promit acces gratuit la transmisiunile meciurilor ascund programe malițioase pentru dispozitive Android. Acestea pot copia interfața aplicațiilor bancare legitime și pot intercepta parole, coduri de autentificare sau alte informații financiare. Potrivit unei cercetări citate de compania de securitate Flare, aproximativ 40% dintre utilizatorii platformelor ilegale de streaming sportiv ajung să piardă bani sau să își compromită datele bancare.

Inteligența artificială face fraudele mai rapide și mai convingătoare

Inteligența artificială le permite atacatorilor să creeze, în doar câteva minute, pagini false, mesaje, confirmări de plată și materiale vizuale care imită comunicarea unor organizații cunoscute. Textele sunt corecte gramatical, pot fi adaptate în limba română și pot include informații publice despre victimă sau compania în care aceasta lucrează.

Tehnologiile deepfake sunt folosite și pentru clipuri în care jucători sau prezentatori cunoscuți par să promoveze tombole, platforme de pariuri sau câștiguri garantate, distribuite apoi prin reclame pe rețelele sociale.

Aceste instrumente reduc semnificativ timpul și nivelul de pregătire tehnică necesare pentru lansarea unei campanii de fraudă. În locul mesajelor generale și ușor de recunoscut, atacatorii pot genera rapid comunicări personalizate pentru anumite industrii, departamente sau categorii profesionale.

„Echipa noastră de cybersecurity monitorizează activ vulnerabilitățile și intervine proactiv la nivelul infrastructurii, de la filtrarea traficului malițios până la izolarea site-urilor compromise. Dar phishingul nu exploatează doar serverele, ci mai ales oamenii. Niciun furnizor de hosting nu poate opri un utilizator să își introducă parola pe o pagină clonată. În acel moment, vigilența utilizatorului rămâne prima linie de apărare”, explică Horațiu Șimon, Chief Technology Officer cyber_Folks România.

Subiectul a fost semnalat și de FBI, care a inclus în informările din ultima lună amenințările asociate turneului, de la fraude online și furtul datelor până la operațiuni de dezinformare.

Avertismentele publice s-au concentrat în principal asupra fanilor și infrastructurii orașelor gazdă, însă specialiștii atrag atenția că firmele pot fi afectate inclusiv atunci când nu au nicio legătură directă cu industria sportului, turismului sau vânzarea de bilete.

Atacurile sunt mai eficiente în contextul evenimentelor globale

Campaniile de phishing asociate evenimentelor importante profită de interesul public ridicat, de presiunea timpului și de teama utilizatorilor că ar putea pierde o ofertă sau o oportunitate. Mesajele care anunță ultimele bilete disponibile, acces limitat la o transmisie sau câștigarea unui premiu pot determina utilizatorii să reacționeze înainte de a verifica sursa.

Turneul se încheie pe 19 iulie, iar specialiștii anticipează o intensificare a activității frauduloase în perioada finalei. Printre cele mai utilizate pretexte se numără transmisiunile pirat, biletele revândute, pariurile, tombolele, concursurile și falsele oferte de călătorie.

Pentru a răspunde riscurilor tot mai complexe, cyber_Folks a lansat la finalul lunii iunie robo_Folks, primul asistent AI integrat într-un panou de hosting din România. Acesta poate efectua, la cererea utilizatorului, un audit al securității site-ului, care include verificarea certificatelor SSL, a configurărilor DNS și a sistemelor SPF, DKIM și DMARC utilizate pentru protecția e-mailului împotriva uzurpării identității.

Ce pot face companiile în această perioadă

Potrivit specialiștilor cyber_Folks, companiile ar trebui să ȋși instruiască echipele să:

  • Verifice domeniul literă cu literă înaintea oricărei plăți sau autentificări. Diferența dintre site-ul real și o clonă poate fi un singur caracter sau o extensie neobișnuită.
  • Nu scaneze coduri QR primite prin e-mail, chat sau din surse neverificate. Verifică adresa afișată de telefon înainte de a introduce date personale, parole sau informații de plată.
  • Folosesească numai aplicațiile și platformele oficiale pentru bilete și transmisiuni. Biletele FIFA legitime sunt disponibile în aplicația oficială, sub forma unui cod QR dinamic.
  • Afle despre principalele tipuri de mesaje frauduloase. Un avertisment intern transmis la timp poate preveni accesarea unor linkuri malițioase de pe dispozitivele companiei.
  • Evită aplicațiile și site-urile de streaming pirat, mai ales pe dispozitivele conectate la conturile, rețelele sau aplicațiile firmei.
  • Activeze autentificarea în doi pași pentru conturile Google, Microsoft, e-mail, hosting și pentru toate aplicațiile care permit accesul la datele companiei.
  • Configureze SPF, DKIM și DMARC pentru domeniul companiei, astfel încât atacatorii să nu poată trimite cu ușurință mesaje frauduloase în numele brandului.
  • Folosească parole diferite pentru conturile personale și profesionale și schimbă imediat datele de acces dacă acestea au fost introduse pe un site suspect.

Ce faci dacă ai introdus deja datele

  • Schimbă imediat parola contului afectat și a tuturor conturilor pentru care ai folosit aceeași parolă, începând cu adresa de e-mail.
  • Sună banca și solicită blocarea cardului dacă ai introdus date de plată.
  • Anunță departamentul IT pentru verificarea activității și izolarea contului sau a dispozitivului afectat.
  • Raportează incidentul către DNSC, la numărul unic 1911.

Despre cyber_Folks

Cyber_Folks este un brand internațional specializat în servicii de găzduire web, disaster recovery, infrastructură digitală și soluții cloud scalabile, listat la Bursa de la Varșovia. Grupul deservește o gamă variată de clienți – de la antreprenori mici și medii, creatori digitali, până la companii mari din domenii precum ecommerce, banking sau plăți online, în peste 100 de țări. În România, cyber_Folks este cel mai mare furnizor de astfel de servicii, după cifra de afaceri din 2025 (35 mil lei). Firma operează din birourile din Cluj-Napoca, București și Bistrița, cu două centre de date performante, dotate cu soluții de securitate avansate. Mai multe informații sunt disponibile pe www.cyberfolks.ro.

Citeste in continuare

Exclusiv

6 Jocuri distractive perfecte pentru petreceri copii

Publicat

pe

De

Joaca trebuie să fie elementul principal al unei petreceri reușite pentru copii. Iar dacă ești în căutarea unor idei distractive, de a întreține atmosfera la petrecerile dedicate copiilor, descoperă mai jos 6 idei potrivite pentru a spori veselia.

Planifici o petrecere pentru copilul tău și ai găsit un loc de joacă perfect, tematica inspirată și meniul delicios, care să îi încânte pe micii invitați? Ei bine, acestea nu sunt singurele aspecte de care să ții cont, în crearea unui eveniment perfect.

Vânătoarea de comori

Vânătoarea de comori este irezistibilă la orice vârstă, iar pentru copii este una dintre cele mai distractive activități. Tot ce trebuie să faci este să ascunzi câteva obiecte sau recompense, pe care copiii trebuie să le găsească.

Oferă-le câteva indicii și distracția este garantată. Sigur își vor dori să repete experiența și vor fi nerăbdători să găsească comoara.

Statuile muzicale

La multe petreceri copii, statuile muzicale animă atmosfera. Trebuie doar să pornești muzica, iar copiii vor începe să danseze. Veselia sporește de fiecare dată când muzica se oprește, iar ei trebuie să rămână nemișcați, asemeni unor statui.

Poți adapta jocul cum dorești, iar copiii care se mișcă să fie eliminați sau pur și simplu să continue să danseze pe cântecele preferate.

Limbo

Tot pentru micii iubitori de dans, se poate juca Limbo. Ai nevoie de o sfoară, pe care să o întinzi. Copiii stau în șir indian și vor trece pe rând sub sfoară, lăsându-se cât mai jos pe spate.

Toate acestea, în timp ce dansează pe muzica preferată. Pentru ca jocul să fie tot mai greu, sfoara se lasă cât mai jos.

Scaune muzicale

Fiind o petrecere pentru copii, nu poți uita de jocul „scaunele muzicale”. Cei mici trebuie să danseze în jurul scaunelor, iar atunci când muzica se oprește, să ocupe un loc pe scaun.

Copiii care nu reușesc să ocupe un loc, sunt eliminați din joc. Dansul continuă până va rămâne un singur scaun. Acest joc distractiv învelește atmosfera la orice petrecere.

Cutia misterelor

Micii exploratori, care adoră misterele, se vor bucura de „cutia misterelor”. Acest joc presupune să ascunzi câteva obiecte, într-o cutie acoperită.

Copiii trebuie să identifice obiectele din cutie, fără să le vadă. Cei care reușesc să ghicească cât mai multe obiecte, câștigă jocul. Cu cât adaugi mai multe obiecte, cu atât jocul se prelungește, iar copiii se bucură de o activitate distractivă, ce le captează atenția.

Turnul din pahare

Un alt joc pe care îl poți încerca la petrecerea copilului tău, este construirea unui turn din pahare. Împarte copiii în două echipe, care vor primi câte 10 pahare. La bază se așază patru pahare, urmând apoi să se pună un rând de 3 pahare, respectiv 2 și 1 pahar. Câștigă echipa care construiește cel mai repede un turn stabil, fără să se dărâme.

Fiecare dintre aceste activități poate fi exact ingredientul surpriză al petrecerii pe care o organizezi pentru copilul tău. Invitații mici și mari se vor distra, bucurându-se de jocuri distractive și creând amintiri unice.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Uncategorized24 de ore inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Afacerio zi inainte

Uleiul Ravenol VMP USVO 5W30 – ce avantaje oferă și pentru ce motoare este recomandat?

Atunci când vine vorba despre alegerea unui ulei de motor premium, Ravenol este unul dintre numele care apar tot mai...

Noul birou Galileo Topo din Calea Mosilor nr. 241, Sector 2, Bucuresti Noul birou Galileo Topo din Calea Mosilor nr. 241, Sector 2, Bucuresti
Uncategorized2 zile inainte

Galileo Topo deschide un sediu nou in Capitala: cadastru, intabulare si trasari topografice

Bucureștiul rămâne piața imobiliară cu cel mai mare volum de tranzacții din România, iar în spatele fiecărui act de vânzare-cumpărare,...

Afaceri2 zile inainte

Cum contribuie închirierea toaletelor ecologice la un eveniment verde

Organizarea unui eveniment sustenabil devine o prioritate tot mai mare pentru multe organizații care doresc să-și protejeze imaginea și să...

Exclusiv2 zile inainte

Ce înseamnă un sejur confortabil într-o cameră de hotel bine amenajată

Pentru majoritatea oaspeților, camera de hotel este spațiul în care se formează cea mai mare parte a amintirilor legate de...

Uncategorized3 zile inainte

Când ai nevoie cu adevărat de un avocat: situațiile în care asistența juridică face diferența

Mulți oameni cred că un avocat este necesar doar atunci când ajung în fața instanței. În realitate, cele mai multe...

Exclusiv3 zile inainte

Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și companiile sunt expuse, prin conturile angajaților

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politică locală4 zile inainte

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politică locală4 zile inainte

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Curs de prim ajutor BLS - Asociatia Succes in Educatie si Sport, Bucuresti si Ilfov Curs de prim ajutor BLS - Asociatia Succes in Educatie si Sport, Bucuresti si Ilfov
Social6 zile inainte

Curs prim ajutor pentru firme: cum îți pregătești echipa pentru urgențe

Un curs prim ajutor pentru firme îți transformă echipa în prima linie de intervenție. Vezi beneficiile, cultura de siguranță și...

Social6 zile inainte

Cum poate contribui testul poligraf la reabilitarea imaginii unei persoane

Într-o lume în care informațiile circulă rapid, iar acuzațiile pot afecta în doar câteva momente reputația unei persoane, nevoia de...

rapiditatea diagnosticului rapiditatea diagnosticului
Social6 zile inainte

Cu aproape 60% din decesele din România cauzate de bolile cardiovasculare, rapiditatea diagnosticului în urgențe devine o prioritate națională

În medicina de urgență, când un pacient ajunge la spital cu durere toracică sau simptome atipice, primele 60 de minute,...

Uncategorized6 zile inainte

Când laserul înlocuiește freza: Atelierul de Zâmbete explică în ce situații clinice folosește tehnologia Er:YAG

Pentru foarte mulți pacienți, teama de stomatolog nu are legătură cu durerea propriu-zisă, ci cu sunetul. Zgomotul frezei și vibrația...

Uncategorized6 zile inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized6 zile inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Afaceri6 zile inainte

Cum contribuie un website performant la creșterea vânzărilor și a numărului de clienți

În mediul digital actual, website-ul reprezintă principalul instrument prin care o companie își poate atrage și convinge viitorii clienți. Tot...

Știrea Zilei