Connect with us

Exclusiv

EXCLUSIV! Informația care cutremură scena politică! Victor Ponta, consiliat în secret de un celebru general din SERVICII! Ce plan au pus la cale cei doi (SURSE) / Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Fost procuror, secretar de stat, ministru, prim-ministru, candidat la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, a intrat în PSD în 2002 şi la doar 40 de ani reuşise deja să bifeze aproape toate funcţiile supreme în stat.

Într-un interviu acordat postului Realitatea Tv, în anul 2014, Traian Băsescu, l-a acuzat că ar fi fost ofiţer acoperit al SIE şi de aceea ascensiunea lui ar fi fost atât de lină. ”Victor Ponta trebuie să recunoască faptul că în perioada 1997-2001 a fost ofiţer acoperit al SIE. Ceea ce explică şi propulsarea lui direct în Parchetul General”, declara fostul preşedinte al României.

Informaţia furnizată de Traian Băsescu atunci devine extrem de interesantă din nou, în această perioadă. Conform mai multor surse Capital, alături de Victor Ponta ar fi venit recent nimeni altul decât celebrul general cu patru stele, Silviu Predoiu, fostul şef operativ al SIE. Acesta l-ar ajuta să construiască o strategie de campanie prin care să câştige de partea Pro România cât mai mult electorat de stânga şi să devină o alternativă curată la PSD. Predoiu nu ar fi singurul fost ofiţer important din serviciile de informaţii care l-ar susţine pe Victor Ponta în această perioadă.

Un alt obiectiv fixat de cei doi ar fi cooptarea în echipă a comisarului European, Corina Creţu, pe care ar dori-o candidat la alegerile prezidenţiale din 2019. Ar fi o lovitură de imagine importantă, care i-ar aduce partidului lui Victor Ponta puncte bonus şi pe plan extern. Corina Creţu a reuşit să-şi clădească un portofoliu extrem de interesant din punct de vedere al relaţiilor internaţionale.

Contactat de Capital, Victor Ponta nu a dorit nici să confirme, nici să infirme informaţia.

Predoiu a fost director interimar al SIE în ultimii doi ani, după ce Mihai Răzvan Ungureanu a decis să demisioneze. Anul acesta, mai exact pe 5 august, Predoiu a ieşit la pensie, iar locul său a fost luat de Gabriel Vlase, după ce numirea sa a fost aprobată de Parlament şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Silviu Predoiu s-a născut pe 5 iulie 1958, la Bucureşti. El a urmat cursurile Facultăţii de Geologie-Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti între anii 1979-1984.

 

Între 1987 şi 1989, a urmat un curs de informaţii externe, iar în 1993 a absolvit un curs de jurnalism, potrivit site-ului SIE. În anul 1999, a urmat un curs postuniversitar de management, pentru că în intervalul 2000-2003 să participe la programe de pregătire specifică organizate de servicii partenere euro-atlantice.

În cadrul SIE a ocupat funcţiile: ofiţer operativ contraspionaj extern (1990-1993); a participat la o misiune externă de lungă durata (1993-1997); a fost ofiţer operativ contraspionaj extern (şef birou, locţiitor şef serviciu, şef serviciu, 1997-2000); şef direcţie la combaterea crimei organizate (2000-2002); şef direcţie antiterorism (2002-2003); şef direcţie la protecţie internă (2003-2004); şef direcţie la contraspionaj, protecţie (2004-2005).

Pe 18 noiembrie 2005, a devenit adjunct al directorului SIE. A mai îndeplinit funcţia de director interimar al SIE în perioadele 20 iulie-4 octombrie 2006; 19 martie-5 decembrie 2007; 8 februarie-27 februarie 2012, 23 septembrie 2014-29 iunie 2015, septembrie 2016-iulie 2018. 

Anterior încadrării în SIE, a lucrat că inginer geolog la Întreprinderea de Metale Rare din Bucureşti (1985-1990).

În cadrul SIE, a fost încadrat cu gradul de locotenent-major. A fost înaintat în grad după cum urmează: căpitan (1992), maior (1996), locotenent-colonel (1999), colonel (2002), general de brigada (2004), general maior (2006), general locotenent (2008), general (2011).

Exclusiv

Pornirea greoaie a masinii: ce merita verificat inainte sa schimbi electromotorul

Publicat

pe

De

O masina care porneste greu nu indica automat o problema costisitoare la motor. Uneori, cauza poate fi bateria descarcata, o conexiune electrica slaba sau chiar electromotorul, componenta care pune motorul termic in miscare in primele momente dupa rotirea cheii sau apasarea butonului de pornire. Identificarea corecta a defectului poate preveni cheltuieli inutile si inlocuirea unor piese care functioneaza normal.

Primele semne ale unui electromotor cu probleme sunt relativ usor de observat. Motorul poate invarti lent, se poate auzi doar un clic atunci cand este actionata pornirea sau pot aparea zgomote neobisnuite in zona mecanismului de angrenare. Totusi, simptome asemanatoare pot fi provocate si de baterie, cabluri, borne oxidate sau alte componente ale sistemului electric. Din acest motiv, o verificare intr-un service este recomandata inainte de cumpararea unei alte piese.

Compatibilitatea trebuie verificata inainte de comanda

Daca diagnosticul indica inlocuirea componentei, una dintre optiuni este un electromotor din dezmembrari. Alegerea nu ar trebui facuta doar dupa marca si modelul masinii. Acelasi automobil poate avea mai multe variante de electromotor, in functie de motorizare, generatie, anul de productie sau tipul transmisiei.

Un reper important este codul OEM inscriptionat pe piesa veche. Acesta poate fi comparat cu informatiile componentei disponibile la vanzare. De asemenea, sunt utile codul motorului si seria de sasiu, mai ales pentru modelele care au trecut prin modificari tehnice sau facelift-uri de-a lungul aceleiasi generatii.

Verificarea acestor detalii este mai importanta decat simpla asemanare vizuala. Doua electromotoare pot avea carcase apropiate ca forma, dar diferentele de prindere, conectori, putere sau mecanism de angrenare le pot face incompatibile.

Cand piesele din dezmembrari pot fi o alternativa practica

Pentru masinile mai vechi sau pentru modelele la care o piesa noua originala presupune un cost ridicat, componentele recuperate din dezmembrari pot reprezenta o solutie de luat in calcul. Avantajul este posibilitatea gasirii unei piese originale concepute pentru o anumita configuratie a masinii, fara a fi necesara achizitia unei componente noi.

Inainte de alegerea unor electromotoare second hand, merita verificata provenienta piesei, compatibilitatea si conditiile oferite de vanzator. Un catalog organizat dupa marca, model, motorizare si cod OEM simplifica procesul si reduce riscul unei comenzi gresite.

Montajul este, la randul lui, important. Daca problema initiala a fost provocata de cabluri deteriorate, contacte electrice slabe sau o baterie aflata la finalul duratei de viata, simpla inlocuire a electromotorului poate sa nu rezolve complet dificultatea la pornire.

O reparatie bine facuta incepe asadar cu diagnosticul, continua cu identificarea exacta a piesei si se termina cu verificarea intregului sistem de pornire. Cateva informatii tehnice corecte pot face diferenta intre o interventie eficienta si o serie de cheltuieli facute prin incercari succesive.

Citeste in continuare

Exclusiv

De ce contează calitatea distribuitorului într-un sistem de basculare?

Publicat

pe

De

Ridicarea și coborârea benei depind de modul în care uleiul este dirijat între pompă, cilindru și rezervor. Distribuitorul coordonează acest traseu, iar construcția sa influențează viteza de lucru, controlul mișcării și protecția instalației. Vezi mai departe ce diferențe contează și ce trebuie să verifici înainte de achiziție.

Calitatea se vede în modul de funcționare

Prelucrarea corpului, precizia sertarului și rezistența etanșărilor influențează circulația uleiului prin distribuitor. Atunci când piesele interioare lucrează corect, debitul ajunge constant la cilindru, iar bena răspunde previzibil la comenzile de ridicare și coborâre.

În plus, materialele potrivite suportă presiunea și temperaturile întâlnite în timpul curselor repetate. Dacă vrei să vezi componente fabricate de un producător cunoscut în domeniu, intra aici.

Distribuitorul controlează traseul uleiului

La acționarea comenzii, sertarul interior deschide legătura dintre pompă și cilindru, iar uleiul împinge pistonul pentru ridicarea benei. Când se schimbă sensul, distribuitorul dirijează fluidul spre rezervor și permite cilindrului să coboare în condiții controlate. Prin urmare, orice abatere a sertarului influențează mișcarea întregului ansamblu. Canalele deschise parțial limitează debitul, iar jocurile interioare permit uleiului să treacă între circuite, ceea ce poate duce la reacții lente sau la oprirea cursei sub sarcină.

Debitul influențează viteza de basculare

Capacitatea distribuitorului trebuie corelată cu debitul pompei, deoarece prin canalele sale trece întreaga cantitate de ulei trimisă către cilindru. Dacă secțiunile interioare sunt prea mici, fluidul întâmpină rezistență, crește temperatura, iar ridicarea benei durează mai mult.

În același timp, presiunea maximă admisă trebuie să acopere cerințele instalației. Un camion care lucrează la 180 sau 220 bar are nevoie de distribuitor dimensionat pentru valoarea respectivă, împreună cu o marjă stabilită de producător.

Comanda pneumatică simplifică acționarea din cabină

La distribuitoarele acționate pneumatic, aerul comprimat deplasează mecanismul de comandă, iar sertarul schimbă traseul uleiului. Șoferul poate controla bascularea din cabină, fără cabluri mecanice lungi, cu condiția ca presiunea aerului și conexiunile pneumatice să respecte cerințele piesei. Pentru asemenea instalații, distribuitorul de basculare pneumatic IPH Hydrocar poate fi luat în calcul după verificarea compatibilității.

Etanșarea internă păstrează forța în circuit

În timpul ridicării, uleiul trebuie să ajungă la cilindru cu pierderi interne cât mai mici. Sertarul uzat sau toleranțele necorespunzătoare permit trecerea fluidului către retur, iar pompa lucrează mai mult pentru a susține aceeași sarcină.

Efectul se observă prin ridicare lentă, încălzirea uleiului și imposibilitatea benei de a continua cursa atunci când încărcătura este mare. Pe lângă distribuitor, verifică presiunea pompei și etanșarea cilindrului, deoarece simptomele pot avea mai multe surse în același circuit.

Supapa de siguranță protejează componentele

Multe distribuitoare pentru basculare includ o supapă care limitează presiunea atunci când cilindrul ajunge la capătul cursei sau sarcina depășește capacitatea sistemului. În acel moment, uleiul este descărcat către rezervor, iar componentele rămân în intervalul pentru care au fost proiectate.

Reglajul supapei trebuie raportat la pompă, cilindru, furtunuri și masa ridicată. O valoare prea joasă reduce forța disponibilă, pe când setarea peste limita instalației solicită etanșările și poate provoca pierderi de ulei.

Fii atent la simptome ca să știi unde să începi verificarea

Mișcarea sacadată, comenzile întârziate și zgomotul accentuat în timpul basculării pot indica blocarea sertarului sau circulația insuficientă a uleiului. Dacă bena coboară fără comandă, verificarea trebuie să includă pierderile interne din distribuitor și etanșarea cilindrului.

Înainte să demontezi piesa, controlează nivelul uleiului, filtrul, furtunurile și presiunea de alimentare. Aceste verificări te ajută să separi defectul distribuitorului de o problemă aflată în altă zonă a instalației și reduc riscul unei înlocuiri greșite.

Distribuitorul potrivit susține mișcarea controlată a benei și protejează circuitul în timpul lucrului. Verifică debitul, presiunea, comanda și racordurile înainte de achiziție, apoi alege piesa după configurația instalației, nu doar după aspectul exterior.

Citeste in continuare

Exclusiv

Capsule cafea: Cum să alegi alegi sortimentul care să îți facă zilele mai frumoase?

Publicat

pe

De

Să îți începi ziua cu o cană de cafea face parte de ceva vreme din rutina ta zilnică. Diminețile sunt parcă mai bune atunci când le însoțește o ceașcă din cafeaua preferată, pauza de la birou devine mai lungă cu un espresso aromat, iar o cafea servită după masă nu face decât să încheie perfect ziua. Să te bucuri mereu de cafeaua preferată, mereu cu aceeași doză de cofeină, aromă și intensitate este mult mai simplu acum, grație acelor mici capsule de cafea. Cam toată lumea le preferă deoarece sunt foarte practice, iar dacă știi la ce furnizor să apelezi ca să le cumperi, disponibile într-o varietate foarte mare de sortimente.

Să îți începi ziua cu o cană de cafea face parte de ceva vreme din rutina ta zilnică. Diminețile sunt parcă mai bune atunci când le însoțește o ceașcă din cafeaua preferată, pauza de la birou devine mai lungă cu un espresso aromat, iar o cafea servită după masă nu face decât să încheie perfect ziua. Să te bucuri mereu de cafeaua preferată, mereu cu aceeași doză de cofeină, aromă și intensitate este mult mai simplu acum, grație acelor mici capsule de cafea. Cam toată lumea le preferă deoarece sunt foarte practice, iar dacă știi la ce furnizor să apelezi ca să le cumperi, disponibile într-o varietate foarte mare de sortimente. Dacă vrei și tu să descoperi cât mai multe opțiuni și delicii aromate, Kafferoma este numele pe care trebuie să îl reții. Catalogul lor cuprinde mai bine de 1.500 de tipuri de capsule de cafea, la care se mai adaugă cafea boabe, cafea măcinată și paduri ESE 44 și Senseo și nu numai.

Capsule cafea: cum se poate să fie atât de populare?

Să răspunzi la această întrebare nu este deloc dificil, mai ales dacă ești un iubitor de cafea. Primul avantaj se referă la ușurința în folosirea lor. Nu mai trebuie să măsori cafeaua, să macini boabe sau să cureți filtrul după fiecare preparare. Este nevoie doar să introduci capsula compatibilă în aparat, să pornești prepararea și câteva minute mai târziu poți să te bucuri de cafeaua dorită.

De asemenea, fiecare capsulă conține o cantitate pregătită pentru o singură utilizare, ceea ce din nou vine în ajutorul tău.

Ce tipuri de capsule de cafea poți să găsești la Kafferoma?

Dacă știi deja că îți place să folosești capsule magice de cafea, acum vrei să afli ce se regăsește în portofoliul echipei de la Kafferoma. Diversitate, aromă și gust inconfundabil. Cam așa poate fi descrisă oferta lor, una care conține espresso-uri intense până la variante cremoase, decofeinizate sau băuturi precum cappuccino, latte macchiato și cafea cu lapte. Poți să cumperi de aici capsule Lavazza compatibile Nespresso, capsule Nescafe Dolce Gusto și sortimente pentru sisteme precum Cremesso, A Modo Mio sau alte aparate compatibile. Kafferoma comercializează, de asemenea, capsule Aroma Vero în variante precum Caffe Robusto, Caffe Classico, Caffe Intenso, Caffe Cremoso și Caffe Decaffeinato. De faptul, spațiul este pur și simplu insuficient să le enumerăm pe toate, așa că mai bine găsește timp să intri pe site și să vezi care sunt cele pe placul tău. Și, să nu uităm că la Kafferoma există opțiuni decofeinizate, inclusiv capsule Aroma Vero Caffe Decaffeinato și sortimente compatibile cu anumite sisteme de aparate.

Ambalarea protejează gustul și aroma cafelei

Să apelezi la capsule de cafea pentru momentul tău zilnic de răsfăț nu înseamnă să renunți la gust și aromă. Dimpotrivă, ambalarea individuală are avantajul că fiecare ceașcă de cafea pe care o bei are aceeași savoare care este pe placul tău.

În plus, nu spune nimeni că trebuie să te limitezi mereu la aceleași capsule de cafea. Diminețile poți să le începi cu unele cu gust intens, pentru pauza de la birou poți să optezi pentru cele mai echilibrate, iar seara să încerci unele decofeinizate, ca să poți să dormi. Sunt doar câteva sugestii, tu știi însă cel mai bine care îți sunt preferințele și ce ți se potrivește cu stilul de viață. Cert este că dacă apelezi la Kafferoma, nu poți să te saturi niciodată de gustul unor cafele cu adevărat bune.

De ce să alegi un magazin specializat în capsule de cafea?

Un simplu magazin fizic, chiar și foarte bine aprovizionat, nu va ajunge niciodată la nivelul unuia online, organizat în mod profesionist. Așa este și cazul Kafferoma, unde se comercializează capsule de la mai multe branduri și pentru mai multe sisteme. Lavazza, Nescafe Dolce Gusto, Aroma Vero, Lollo Caffe și produse compatibile cu sisteme precum Cremesso sunt printre cele mai căutate.

Intră chiar acum pe site să vezi care este oferta și care dintre produsele lor răspund cel mai bine cerințelor tale. Pentru informații suplimentare despre produse și comenzi, echipa de la Kafferoma poate să fie contactată la 0376 448 608, în intervalul 08:00–12:00 și 12:30–16:00, sau la 0755 456 013, sau poate la e-mail info@kafferoma.ro.

Cafeaua zilnică nu a fost niciodată mai bună

Să colaborezi cu un furnizor de cafea profesionist înseamnă să te bucuri zilnic de gustul și aroma care îți fac ziua mai bună. Pentru că, până la urmă, o cafea bună nu trebuie să fie complicat de preparat sau cumpărat. Uneori, tot ce trebuie pentru ca ziua să fie mai bună înseamnă doar să folosești capsula potrivită, aparatul să fie pregătit și să dispui de câteva minute în care să te bucuri de aroma din ceașcă.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Țuca Zbârcea & Asociații Țuca Zbârcea & Asociații
Social17 ore inainte

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă trofeul „Firma Anului în România” în cadrul galei Legal 500 CEE Awards

București, 16 octombrie 2026: Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată „Firma Anului în România” în cadrul Legal 500 CEE...

Afacerio zi inainte

Lentilele de contact la sport: libertate de mișcare fără compromisuri inutile

Alergarea, ciclismul, fitnessul sau sporturile practicate în sală cer reacții rapide și o vedere stabilă, iar ochelarii nu sunt întotdeauna...

o zi inainte

Zaibăr, praz și tradiții oltenești la Băilești. Eveniment în Piața Civică, pe 17 și 18 octombrie 2026

Băileștiul găzduiește, în perioada 17–18 octombrie 2026, „Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului”. În Piața Civică vor fi amenajate „Satul Oltenesc”...

o zi inainte

Weekend medieval la Timișoara: turniruri, parade, muzică și spectacol de foc la Castelul Huniade

Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine la Timișoara între 16 și 18 octombrie 2026, cu trei zile de activități inspirate...

o zi inainte

Optimisti.ro, platforma online care aduce în prim-plan știrile pozitive și motivația

Optimisti.ro este o platformă online dedicată știrilor pozitive din România și din lume, conținutului motivațional și poveștilor care inspiră. Proiectul...

o zi inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 a celebrat 30 de ani de excelență fotografică la Palatul Parlamentului

Ediția aniversară XXX a Salonului Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA s-a desfășurat miercuri, 14 octombrie, în prestigiosul spațiu al Galeriilor S1...

Afaceri2 zile inainte

Artisan Food Market 2026 se deschide la Biblioteca Națională. 110 producători, produse artizanale și Muzeul Sarmalelor

Artisan Food Market ajunge la ediția a XIII-a și se desfășoară, între 16 și 18 octombrie 2026, la Biblioteca Națională...

Spektradent Spektradent
Social2 zile inainte

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

Uncategorized2 zile inainte

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit
Afaceri2 zile inainte

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viitorul energetic al României

După o primă ediție care a reunit peste 460 de participanți și reprezentanți ai peste 180 de companii, dintre care...

Uncategorized2 zile inainte

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized2 zile inainte

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

renovarea unei clădiri renovarea unei clădiri
Social3 zile inainte

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

3 zile inainte

Gândim Pozitiv – platforma online dedicată știrilor pozitive, motivației și dezvoltării personale

(FOTO AI) Gândim Pozitiv (gandimpozitiv.ro) este o platformă online dedicată promovării informațiilor pozitive, motivației și dezvoltării personale, adresată celor care...

3 zile inainte

Ovidius.net – Un loc în care nu trebuie să gândim la fel pentru a ne înțelege

Ovidius.net este un nou proiect online care își propune să aducă împreună oameni deschiși către dialog, curioși să descopere lucruri...

Uncategorized4 zile inainte

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

Cluj-Napoca, 13 octombrie 2026 – Trei din patru români au amânat cel puțin o dată vizita la medicul stomatolog sau începerea...

Știrea Zilei