Exclusiv
Horoscop chinezesc 2019! Anul Mistrețului de pământ. Aceste zodii au mare noroc! Ușile le sunt larg deschise / Comisarul de Prahova
Anul Chinezesc 2019 face parte din ciclul haos, pământ şi noroc. Este un an guvernat de Jupiter, posesorul norocului în horoscop, un an al Porcului (Mistreţului, Vierului) din punct de vedere al astrologiei chinezeşti. Un an al… norocului! Și la noi există vorba veche: ”Să ai noroc, ca porcul!”
Pe de altă parte pentru marea majoritate, pentru populaţia condiţionată şi manipulată de ”fake news” şi de magia neagră a audio-vizualului, anul Chinezesc 2019 este un an la fel ca toţi ceilalţi ani, poate puţin mai… norocos!
Anul Chinezesc 2019 este anul norocului. Vechi calendare, grimoare şi almanahuri îngălbenite de vreme sunt unanim de acord : anul 2019 este anul norocului, al iubirii, la prilejurilor de afirmare şi al progresului. Aşa spune şi tradiţia iniţiatică orală transmisă de peste şase mii de ani, de la Primii Strămoşi şi Marii Zei. Până şi cartea secretă de o mie de ori interzisă, misterioasa şi infama Bozorgh-e-Koss, atribuită când lui Zoroastru, când lui Toth, sau lui Hermes Trismegistus, carte care cuprinde „toate profeţiile de la Facerea la Sfârşitul Lumii” arată despre perioada de timp recunoscută a fi anul 2019 că este „anul norocos şi înţelepţi se vor numi cei care vor profita de bunăvoinţa timpului”.
Înţelepţii Magi din Răsărit, astrologii din Persia, au lăsat o moştenire pe care nu putem şi nu avem voie să o ignorăm. O moştenire la fel de importantă au lăsat-o de „trei ori iscusiţii” astrologi ai Curţii imperiale a Fiului Cerului – cum era numit primul împărat chinez, legendarul Huan.
Budismul şi o filozofie de viaţă înţeleaptă şi echilibrată au creat calendarul anual chinezesc, lunar, cu o perioadă de 12 ani. Astfel, după calendarul chinezesc anul 2019 este anul Porcului sau Mistreţului (Vierului) galben-verzui, de Pământ, negativ (Yin). De ce galben-verzui şi de ce de pământ ? Pentru că există şi un ciclu al culorilor, şi un alt ciclu al elementelor, de 60 de ani. Astfel 2019 face parte din ciclul 78 curent, de 60 de ani. Anului 2019 îi corespunde anul chinezesc 4716 după calendarul Shaolin de Sud. Este al 36-lea an din al 78-lea ciclu. Adică: 78×60+36=4716. Este aritmetică, nu numerologie, de fapt numerologia este o scamatorie după o masă bună şi stropită din belşug, spunea Dr. Unite Cross în cartea lui de referinţă ”Number, please!” Chinezii sunt singurul popor care pe lângă elementele primordiale foc, apă, pământ şi metal (aer) consideră lemnul un al cincilea element primordial.
Calendarul druidic, antic european, al celţilor, inspirat din natură, are nume de copaci. Astfel 2019 este anul norocosului dar şi misteriosului NUC. Anticul calendar al Primilor Strămoşi şi al Marilor Zei începea odată cu echinocţiul de primăvară, 21 martie, când natura revenea la viaţă. Acest calendar a rămas, de mii de ani, oficial în mai multe ţări din Orient, printre care şi în Iran. Anul astrologic al lui Jupiter, „care aduce norocul, progresul şi bunăstarea”, începe pe 21 martie 2019 şi se sfârşeşte pe 20 martie 2020. Un alt calendar provine din spaţiul credinţelor vechi europene şi este anul vrăjitoarelor care se sfârşeşte pe 31 octombrie, în noaptea de Halloween, Ajunul Tuturor Sfinţilor. Anul 2019 este anul TALISMANULUI DE ARGINT – fiind un an norocos, protector, vesel. După cum se observă, anul chinezesc al Porcului nu se suprapune exact peste anul 2019 iulian, sau gregorian, ci începe în ziua de 5 februarie 2019 şi se sfârşeşte pe 25 ianuarie 2020. Dar toate sistemele de calcul al timpului nu fac decât să ne spună : cunoaşte-ţi trecutul ca să înţelegi prezentul şi să fii pregătit pentru viitor!
Astrologia creştină se bazează pe două principii, unicitatea şi ciclicitatea. Primul este unicitatea şi irepetabilitatea fiecărei fiinţe umane. Suntem făcuţi din pulbere de stele! Fiecare dintre noi este unic, fiecare are un dar, o calitate, un talent, o misiune… Există ceva bun în fiecare fiinţă, cum poate exista şi ceva rău! Astrologia nu face decât să descopere şi să pună în lumină, prin interpretarea horoscopului de naştere, a acestor particularităţi, calităţi, poate şi defecte. Al doilea principiu este ciclicitatea evenimentelor. „Timpul se transformă în istorie urmând o mare şi misteriosă spirală” spunea Hermes Trismegistus, care este pentru astrologie ceea ce Hipocrate este pentru medicină. Astrologia creştină, cea pe care o practic şi dă rezultate foarte bune, se bazează pe istorie, pe ciclicitatea evenimentelor. Ce a fost, o să mai fie! Nu o repetare identică, ci a tipurilor de evenimente, calitata întâmplărilor. Cardinalul Pierre d’Ailly a enunţat teoria generaţiilor găsind că generaţiile se schimbă odată la 20 de ani, la Marile Conjuncţii ale lui Jupiter-Saturn. El spune în ”Astrologia Christiana”: ”ca să faceţi o profeţie pentru un an anume trebuie să găsiţi şirul de evenimente istorice care se repetă la aceleaşi realităţi astrologice şi aveţi o mare şansă ca tipul de eveniment să se repete când conjunctura astrologică este aceiaşi!”
Mai mulţi astrologi de vază din secolul XX au constata că ”realitatea astrologică” care se repetă şi oferă un grad decent de confirmare, este zodiacul chinezesc, care are un ciclu de 60 de ani. Ani ca 2019, an al Porcului (Mistreţului), de pământ, negativ, au fost, numărând invers, în istorie: 1959, 1899, 1839,1779, 1719, 1659 etc. Dacă aveţi curiozitatea să vă uitaţi într-o cronologie istorică, puteţi constata cu uşurinţă că anii se aseamănă, s-au întâmplat aceleaşi tipuri de evenimente. Ca ipoteză de lucru am considerat că anul 2019 poate fi asemănător cu anul 1959.
„Vreme trece, vreme vine” a spus Poetul. Aşa este şi dacă nu ne uităm în trecut, degeaba aşteptăm viitorul. Ani asemănători cu 2019 au mai fost la fiecare 12 ani, (foarte asemănători la 60 de ani) consideraţi în astrologia chinezească drept ani ai Porcului. Să ne reamintim ce evenimente s-au întâmplat în aceşti ani şi o să ştim cam la ce să ne aşteptăm în 2019.
În 1527, cu mult noroc, conflictul dintre Francisc I şi Carol Quintul nu a dat foc la întreaga Europă. 1587, anul unei foarte norocoase victorii a regelui protestant Henri de Navarra contra catolicilor. Războiul de Trezeci de Ani se termină, din fericire, în alt an al Porcului, în 1647. În 1707, cu mult noroc, Anglia se uneşte cu Scoţia, (chiar dacă acest lucru nu-i convine astăzi lui Sir Sean Connery!) În 1827 se manifestă libertatea presei prin blocarea unei legi a cenzurei în Franţa. În 1887 polonezul L.L. Zamenhof creează limba esperanto, în timp ce la Paris începe construcţia Turnului Eiffel, iar G. Daimler inventează carburatorul şi construieşte împreună cu W. Maybach primul motor cu doi cilindri în V. 1899 prilejuieşte prima transmisie telegrafica fară fir (40 km) realizată de G.Marconi iar M.W. Beijerinck defineşte o nouă clasă de microorganisme – virusurile. În Transvaal începe războiul colonialist al Marii Britanii împotriva burilor. China se răscoală împotriva occidentalilor – revolta boxerilor. Alt an al Porcului, 1911, prilejuieşte norocoasa descoperire a cetăţii incase Machu Picchu de către H.Bingham. China se revoltă din nou şi trece la republică. În 1923 Franţa ocupă regiunea germană Ruhr. Se votează o nouă Constituţie pentru România. În Egipt, H.Carter descoperă, printr-o şansă nesperată, mormântul intact al lui Tutankamon. 1935 – Legile de la Nürenberg care prevedeau segregaţia socială şi juridică a evreilor din Germania. W.M. Stanley izolează pentru prima dată un virus, cel al mozaicului tutunului. În 1947 Romania devine republică populară iar în Franţa comuniştii sunt scoşi din guvern. India dobândeşte independenţa. ONU propune crearea statelor Israel şi Palestina – proiect respins de arabi. Le Corbusier construieşte lângă Marsilia, unitatea de locuit a viitorului – Oraşul radios. Petrolul este descoperit în Libia, dintr-o întâmplare norocoasă tot într-un an al Porcului, în 1959. De Gaulle devine preşedinte al Franţei. Hawai devine al 50-lea stat al SUA, Cipru devine independent iar Fidel Castro preia puterea în Cuba. Premiera filmului „North by Northwest”, capodopera lui A.Hitchcock. Firma De Beers fabrică primul diamant sintetic.
1971. China este primită în ONU. Independenţa emiratului Bahrein şi formarea Emiratelor Arabe Unite. Tot în 1971 apare şi romanul „Cârtiţa” scris de J. Le Carré, creatorul personajului Smiley. Idi Amin Dada pune mâna pe putere în Uganda. În 1983 Statele Unite intervin în Grenada. Iniţiativa de apărare strategică (Războiul stelelor) a preşedintelui american R. Reagan. Francezul L. Montagnier identifică virusul SIDA. 1995 este anul în care Suedia, Finlanda şi Austria aderă la UE. Se săvârşeşte din această viaţă Emil Cioran. J.Chirac devine preşedinte al Franţei. Asasinarea lui Y.Rabin, în Israel de către un israelit. Descoperirea primei planete extrasolare în constelaţia Pegas. Este lansat Windows 95 controversatul sistem de operare al firmei californiene Microsoft. Succes fulgerător al reţelei Internet – la fiecare secundă un nou utilizator. Indicele bursier Dow Jones a trecut pentru prima dată în 1995 de 5.000 de puncte iar Indicele Compozit Nasdaq a trecut de 1.600 de puncte.
2007. România şi Bulgaria sunt înglobate în Uniunea Europeană de la 1 ianuarie. Criza gazelor ruseşti, dar furnizarea este reluată după trei zile. Steve Jobs prezintă primul iPhone. Un act terorist în Baghdad, cu un camion-bombă ucide 136 persoane. La 1 martie începe Al Patrulea An Polar, cu explorarea ambilor poli ai Pămâtului, o cercetare care a costat peste două miliarde de dolari. TGV francez atinge o viteză record de 574,8 kilometri pe oră. Gliese 581C, o planetă extrasolară, care seamănă cu Pământul este descoperită în constelaţa Balanţa. Asasinatele de la Virgina Tech, unde este ucis şi un profesor de origine română. Revoltele populaţiei ruseşti din Statele Baltice. Sheikul Mohammed bin Rashid Al Maktoum al Dubaiului face cea mai mare donaţie din istorie: 7,41 miliarde € pentru o fundaţie din Orientul Apropiat, care se ocupă cu educaţia. Sonda NASA, Messenger, trece pe lângă Venus în drum spre Mercur. Val de căldură în Europa, neobişnuit, mai ales în Grecia. Incendii. Accident la aterizare, TAM Airlines Flight 3054, pe aeroportul din Sao Paulo, 187 de morţi din avion şi 14 de la sol. Pe 15 august un cutremur de gradul 8 are loc în Peru, omorând 550 persoane şi rănind mai mult de două mii. Pe 6 septembrie, are loc un episod straniu, fără nicio provocare, din senin, aviaţia Israelului distruge o centrală atomică în construcţie, în Siria. Erupe violent vulcanul Rupehu din Noua Zeelandă. Mai mult de 16.000 persoane au fost ucise de Ciclonul Sidr, care a lovit Bangladeshul. Pe 5 decembrie opt persoane sunt ucise şi patru rănite grav, prin împuşcare, la Westroads Mall, în Omaha, Nebraska, SUA. Mai multe picturi celebre printre care un Picasso sunt furate din Muzeul de Artă din Sao Paulo. Pe 21 decembrie Regina Elisabeta a II-a devine monarhul britanic cu cea mai înaintată vârstă, din istorie, la 81 de ani şi 244 zile. Pe 27 decembrie fosta prim ministru Benazir Bhutto este asasinată în timpul campaniei electorale, împreună cu alte 21 de persoane, de către un musulman extremist.
Norocul, veselia, entuziasmul, generozitatea, optimismul, iubirea sunt coordonatele anului 2019 de la naşterea lui Iisus şi 7527 de la Facerea Lumii. Se pot forma o mare mulţime de cupluri şi poate şi ceva nunţi. Familia este deosebit de avantajată în anul Porcului. Ideograma care descrie zodia Porcului, în chineză, repetă de două ori cuvântul care semnifică veselie. După unii maeştrii Kung Fu şi Feng Shui este bine să ai în cămin un număr impar de monede găurite chinezeşti, dacă se poate chiar cu ideograma Porcului inscripţionate pe ele. Cu mult noroc şi veselie, fetele şi băieţii între 5 şi 100 de ani se vor îndrăgosti peste măsură şi vor depăşi cu mult kilometrajul amorului stabilit în statisticile normale multianuale.
În anul 2019 se vor naşte o generaţie nouă de bebeluşi, foarte norocoşi şi sănătoşi, născuţi sub triada noroc, pământ şi haos. Copii născuţi în anul Porcului sunt uşor de crescut. Ei sunt veseli, ascultă cu atenţie sfaturile, în general sunt cuminţi şi nu prea fac probleme. Un pic lenţi şi distanţi, copiii din anul Porcului sunt buni membrii ai familiei şi ţin foarte mult la părinţi. Motivaţi-i cu atenţie şi cu inteligenţă. De obicei, copiii născuţi în anul Porcului sunt mai inteligenţi decât părinţii lor! Această generaţie norocoasă va fi printre ultimele din Marea zodie a Peştilor care a cuprins în ultimii 2000 de ani civilizarea omenirii prin religii monoteiste. Marii Iniţiaţi spun că o dată cu naşterea Antichristului, în 1992, adică în 7500 de la Facerea Lumii, a început o serie de ani din ce în ce mai grei, mai răi şi mai fără speranţă. Răul este într-o ofensivă fără precedent cucerind casă după casă, stradă după stradă, oraş după oraş, ţară după ţara… 60 de ani de haos!
Valorile se răstoarnă, viciul devine virtute, hoţia lăudată, iar crima un eveniment cotidian obişnuit. Kabaliştii spun că anul 2019 va fi un an bunicel, dar că Templul va mai suferi din plin. „Mai este o speranţă…” aşa a spus şi Sfântul Ioan Paul al II-lea, model şi exemplu de voinţă şi determinare pentru mulţi conducători de ţări şi popoare. Perioade de haos, tâlhării, corupţie, dezmăţ şi imoralitate au fost multe în istoria omenirii. Exemple sunt nenumărate, să ne amintim doar de prostituţia rituală în Babilon, sau de orgiile Imperiului Roman decadent, de ororile celui de al II-le Război Mondial, de holocaust. Nu este o dovadă de modernism şi de spirit înaintat dacă accepţi corupţia, hoţia, prostituţia, drogurile, spălarea creierului prin mass-media şi adoptarea unor ticăloşi, curtezane şi analfabeţi ca valori de referinţă în viaţa publică. Anul 2019 va fi un an nefast prin globalizarea nonvalorilor şi îndreptarea atenţiei populaţiei prin fluxul controlat al informaţiilor către distracţie, distracţie cu orice preţ. Dacă ne uităm şi astăzi în jur, 80% din activităţi nu au ca scop decât să te distreze, să te bage fie că vrei, fie că nu, într-un imens spălător de creiere de unde toţi ies în ordine şi disciplină ca în celebrul roman ”1984” al lui Orwell. Afluxul imens de informaţie negativă nu are alt scop decât producerea fricii. Frica este generatoare de violenţă. Iar violenţa trebuie să nască ordinea. Cel puţin aşa gândea Nietzche. Dar în lumea complexă şi imprevizibilă a unei populaţii mondiale de peste şapte miliarde, care au nici mai mult nici mai puţin decât 137 de credinţe religioase şi tot atâtea moduri de a vedea viaţa – totul eşuează într-un imens haos cu valori ale entropiei care cresc exponenţial. Haos, violenţă, vulgaritate, isterie… se putea mai rău? Sigur că da!
2019, sub aspectul climei este un an, încă o dată, haotic. Marea Tradiţie spune că, o dată la cinsprezece mii de ani, planeta Terra trece printr-un proces ciudat de încălzire şi apoi răcire ca şi când şi-ar lepăda o piele de şarpe. Se pare că suntem într-o astfel de perioadă. Ultimele descoperiri arheologice arată că acum cinsprezece mii de ani era aşa de cald, încât se făcea agricultură pe podişurile alpine din lanţurile de munţi înalţi. Sunt ipoteze confirmate parţial de descoperirile arheologice făcute în Tibet, în Anzi şi chiar la noi în ţară, în Munţii Bucegi. În anul Chinezesc 2019 ne putem aştepta la o iarnă lungă relativ caldă, cu ceva mai multă zăpadă decât anul trecut, dar iarna se pare că ţine seama de precesia punctului echinocţiului de primăvară. În ianuarie 2019 vor fi temperaturi joase, iar februarie va fi o lună de iarnă temperat-continentală, dar fără excese. Primăvară se va instala brusc, se va ilustra foarte slab, fiind pe cale de dispariţie ca anotimp. Se trece direct la ”sezonul cald”. În orice caz, fluctuaţiile de temperatură, umiditate şi presiune pot fi cumplite, punând la grea încercare organismul uman. Este an de pământ şi de haos, doar. Va fi, în anul Chinezesc 2019, când foarte cald, când frig, când furtună, când căldură toridă tropicală. Va ploua, în averse, violente şi neplăcute, care pot produce inundaţii.
Evenimentele nu vor lipsi in anul Chinezesc 2019. Alegeri, atentate teroriste ale musulmanilor, revolte, războaie, asasinate, cutremure, dezastre şi catastrofe, accidente… o largă paletă de evenimente pe care presa isterică, anarhistă şi antinaţională le vor prezenta cu perversitate, cu toate că nu ar trebui să ne intereseze. Anul Chinezesc 2019 este şi un an de alegeri în mai multe ţări. Prezenţa la urne a populaţiei va fi relativ redusă, în primul rând din cauza dezamăgirii populaţiei de către clasa politică şi în al doilea rând, datorita respingerii sistemului. O bună parte a populaţiei nu
mai doreşte să dea girul ei prin prezenţa la vot unui sistem perimat care nu mai corespunde aspiraţiilor sale. Reacţii, uneori de stradă împotriva establishmentului. Dacă marile structuri, ţările mari şi organizaţiile uriaşe gen Uniunea Europeană şi SUA sunt, oarecum, avantajate în anul 2019, nu acelaşi lucru se poate spune despre ţările mici şi mijlocii. Unele structuri mai mici vor fi chiar strivite de evenimente cărora nu pot să le facă faţă. ONU, sub controlul pe faţă al musulmanilor se va acoperi de ridicol. Bursa mondială va avea cea mai bună zi a ei din anul 2019 în toamnă, după o cădere în primăvară. Investiţi în dolar, ştiu eu de ce!
Segregaţia dintre culturi, rase, religii mari şi popoare devine tot mai evidentă. După o perioadă stupid utopică în care s-a crezut că globalizarea va rezolva necazurile umanităţii, pentru că o problemă universală nu mai este o problemă, ci o realitate cotidiană, segregaţia este reacţia de apărare faţă de o situaţie scăpată de sub control. Amestecul de rase, culturi şi religii nu a dat în decursul istoriei multimilenare a umanităţii decât combinatii puternic explozive. Atentatele teroriste ale musulmanilor nu fac decât să grăbească segregaţia, ba chiar segregaţia devine obligatorie, din motive de securitate. Nu mai este momentul dialogului şi al diplomaţiei. Fie că ne place sau nu, cele două civilizaţii majore de pe Terra sunt în război. Care război nu a început, în prezent, cu 11 septembrie 2001, ci acum mai bine de o mie de ani, odată cu expansiunea musulmană. În prezent asistăm la o acutizare a acestui conflict milenar provocat de criza în care se află islamul. În anul 2019 acest război ciudat, fără front, va înregistra nişte episoade şi mai stranii. Musulmanii atacă şi ucid peste tot în Europa încercând să impună un regim de teroare care să ducă la islamizarea forţată a popoarelor. Pe de altă parte, în anul 2019, minorităţile etnice, religioase sau sexuale vor plăti preţul discriminării pozitive, care a revoltat şi indignat până în prezent majoritatea tăcută. Naţionalismul şi şovinismul vor atinge cotele cele mai înalte în anul 2019. Masele largi populare vor realiza, în 2019, în ciuda otravei mass media, sau tocmai de aceea, că singura proprietate cu care se nasc este apartenenţa la o naţiune, la un mod de producţie, la un fel de a vedea şi trăi viaţa. În anul 2019, aceasta poate fi considerată drept cea mai importantă proprietate !
În 2019 sau în perioada imediat următoare, un lider carismatic se va afirma în spaţiul islamic şi va fi un unificator de popoare şi ţări, spune profeţia. Liderul există, îl ştim cu toţii, se numeşte MIB, Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite. Nostradamus arată că aceasta va duce la o confruntarea mai ascuţită dintre nord şi sud, dinte raţiune şi pasiune, dintre tehnologie şi fanatism, dintre individualism şi obştesc, Catrenul XXI din Centuria V şi Catrenul LXXXVI din Centuria IX. Din această gravă confruntare se va trece în perioada păcii milenare, iar omenirea va ieşi purificată şi mai înţeleaptă – spune Marea Tradiţie.
Anul 2019 nu este decât o treaptă necesară pe scara confruntării finale dintre civilizaţii. În mod special, în anul 2019 trebuie să ne temem de atentate şi asasinate mai ales în marile oraşe din Occident, dar nici Estul Europei nu este scutit. Nu sunt semne ale unui război mondial. Pe de altă parte, un război mondial ar costa foarte mult, şi nu ar fi eficient, aşa că înfruntarea globală se consumă prin conflicte locale clasice „low cost” într-un timp mult mai lung. Probabil că anumite trupe vor fi retrase din zone de conflict. Se încheie un ciclu pentru Cuba, ciclu început tot într-un an al Porcului, 1959. Rusia va mai face un pas pe calea revenirii la ceea ce a fost, o superputere mondială. China va fi din nou în atenţia generală printr-un act de voinţă, să ne amintim de multele revolte naţionaliste din ceilalţi ani ai Porcului. Accidente ciudate, în mai multe ţări.
Romania, vai, România, ţara mea de vis, ţara mea de dor! Tare aş vrea să spun lucruri bune şi frumoase, mobilizatoare, plăcute, dar mă împiedică realitatea. Este un an electoral, în primăvară europarlamentarele, în toamnă prezidenţialele şi anii electorali sunt ani proşti, de crize economice şi pomeni electorale, de consum, nu sunt ani de dezvoltare. Apoi poporul rămâne acelaşi, minţit şi păcălit, cu multe milioane de oameni activi muncind peste hotare pentru străini, prostimea cu ifose a politicienilor şi a miniştrilor este aceiaşi. Ce să speri, ce să profeţeşti, ce să spui mobilizator – să minţi?
Probabil, dacă nu sigur, ”autistul” Klaus Werner Johannis von Hermannstadt va fi reales pentru un al doilea mandat, are clar şi manifestat sprijinul Germaniei, al celui de al Patrulea Reich. Nu mai este timp pentru confecţionarea unui contracandidat valabil. Hai să vedem care ar fi ”posibilii”: Dragnea, Cioloş, Tăriceanu, Antonescu şi poate şi candidatul manciurian Corina Creţu. Candidaţi ”surpriză”: Isărescu, Țiriac, Băsescu, Constantinescu, domnul X – din românii de pretutindeni. Restul nu contează. Sincer să vă spun am căutat mult în bazele de date, un militar, un general în rezervă, după modelul câştigător din Brazilia, dar nu am găsit. Nimeni nu are nicio şansă faţă de maşina electronică ”Made in Germany” de pe net, de pe reţele, de furat startul şi voturi în ziua alegerilor, a lui Klaus. Dar o să revin, nu i-am făcut horoscopul, am avut o reţinere, nu ştiu de ce. Ar putea să piardă alegerile? Sigur că da, dar cine să le câştige? Bună întrebare!
Aţi observat că istoria se repetă? Acum 12 ani, în anul 2007, tot an al Porcului, România a fost anexată de Uniunea Europeană, iar acum are Preşedenţia, ambele evenimente majore europene. Un prilej excelent pentru Herr Johannis să-şi facă campanie elctorală pe gratis, adică cu bani europeni. Tell me, ce a făcut Herr Johannis pentru România? Niciun proiect de ţară, nicio iniţiativă prezidenţială, nicio campanie de interes social, niciun discurs în care să pomenească românii, România, interesele poporului român. Nu vă supăraţi, Herr Johannis, die gedanken sind frei! Immer. Pe de altă parte am o mare înţelegere şi o aprobare faţă de modul civilizat şi sobru în care se comportă. Păcat că nu are şi idei, dar poate că primii cinci ani sunt mai grei pentru un preşedinte, poate înţelege mai greu. Poate că merită un al doilea mandat, să vedem ce o să spună stelele! Stelele şi licuricii.
Garnitura politică care conduce România în anul 2019 este cea mai slabă din ultimii 150 de ani. Aşa doresc anumite cercuri. România nu trebuie condusă de oameni puternici, ci de cei obedienţi intereselor străine. A fost unul al dracului cât cuprine, Doamne iartă-mă, plin de el şi care spăla pe jos cu unul şi cu altul, din ţară şi de aiurea. În perioada aceea, cât a fost el mare vornic, România, post lovitura de stat, a dus-o cel mai bine. A costat 32 de milioane € compromiterea lui prin presa vândută, dar care presă nu este vândută, din asta trăieşte! Timp de trei ani de zile. L-au băgat la puşcărie, i-au înscenat o mizerie soţiei, el a luat totul asupra lui, aşa face un bărbat adevărat, l-au scos din centrifuga caruselului politic. Vina lui: este o personalitate foarte puternică, ar fi slujit interesele României!
Blocaj financiar, inflaţie şi criză economică produsă de incompetenţa PSD. Nici cu dreapta nu a fost mai bine. Ce a făcut dreapta? Altă criză şi a tăiat salariile şi pensiile, o curbă de sacrificiu. Miniştrii actuali ar fi fost angajaţi, înte cele două războaie, în România, doar pe posturi de portari şi femei de serviciu, de fapt la altceva nici nu se pricep, decât să fure. Staţi liniştiţi, se poate şi mai rău!
Exclusiv
Ce înseamnă un sejur confortabil într-o cameră de hotel bine amenajată
Pentru majoritatea oaspeților, camera de hotel este spațiul în care se formează cea mai mare parte a amintirilor legate de un sejur. Aici se odihnesc, se pregătesc pentru ziua următoare și, de multe ori, decid dacă vor reveni la aceeași unitate sau vor căuta alta la următoarea călătorie. Decizia se formează adesea din motive greu de pus în cuvinte de către oaspete, dar care se leagă direct de felul în care a fost gândit spațiul, de la temperatura percepută sub picioare până la liniștea din timpul nopții.
Atmosfera unei camere se construiește din detalii tactile
Contactul direct cu pardoseala este una dintre primele senzații fizice pe care le are un oaspete atunci când intră desculț în cameră, fie dimineața, fie la revenirea de pe drum, seara târziu. Textura și moliciunea potrivite, oferite de mocheta hotel, pot schimba radical felul în care este percepută o cameră, chiar dacă restul mobilierului rămâne identic de la o unitate la alta din același lanț hotelier internațional.
Dincolo de senzația tactilă, pardoseala influențează și percepția termică a spațiului. O cameră cu suprafețe reci sub picioare pare, subiectiv, mai puțin îngrijită, indiferent de calitatea reală a finisajelor din jur. Această diferență de percepție este adesea subestimată de administratorii de hoteluri, care investesc mult în mobilier și decor, dar tratează pardoseala ca pe un detaliu secundar, rezolvat abia la finalul bugetului de amenajare, atunci când resursele rămase sunt deja limitate.
Zgomotul, vecinul invizibil al oricărui sejur
Camerele de hotel sunt, prin natura lor, spații apropiate unele de altele, separate de pereți care nu pot fi făcuți infinit de groși din motive practice și economice. Zgomotul pașilor din camera de sus sau din coridorul adiacent rămâne una dintre cele mai frecvente nemulțumiri semnalate de oaspeți în recenziile online, chiar și la unități altfel apreciate pentru servicii și locație. De multe ori, oaspeții nu identifică pardoseala drept sursa reală a problemei, ci descriu simplu senzația de spațiu zgomotos sau agitat.
Pardoseala joacă un rol important în absorbția acestor sunete, mai ales în zonele de trecere frecventă dintre cameră și baie sau dintre pat și fereastră. Un material cu proprietăți fonoabsorbante bune reduce transmiterea zgomotului către camerele vecine și către etajele inferioare, un aspect esențial mai ales în clădirile mai vechi, cu structuri care nu au fost proiectate inițial pentru izolare fonică performantă.
Rotația rapidă a oaspeților cere materiale rezistente
Spre diferență de o locuință obișnuită, o cameră de hotel trece printr-un ciclu de utilizare intensă: oaspeți diferiți, bagaje trase pe roți, curățenie zilnică, uneori mai multe rezervări consecutive în aceeași săptămână. Această frecvență ridicată de utilizare pune presiune reală pe orice suprafață, iar pardoseala este printre primele elemente afectate vizibil, mai ales în zona din jurul patului și a ușii de acces.
În etapa de renovare sau construcție, administratorii care iau în calcul mocheta trafic intens pentru zonele cu rotație mare reduc riscul de uzură prematură și de decolorare vizibilă în punctele de trecere frecventă. Este o decizie care ține mai puțin de stil și mai mult de longevitatea reală a investiției în amenajare, vizibilă abia după primele sezoane de utilizare intensă.
Un sejur care rămâne în amintire pentru motivele potrivite
O cameră confortabilă nu se remarcă prin elemente spectaculoase, ci prin absența problemelor: fără zgomot deranjant, fără senzație de rece sub picioare, fără uzură vizibilă în zonele circulate. Aceste detalii, adunate, formează impresia generală pe care un oaspete o duce cu el după plecare și pe care o transmite, adesea fără să conștientizeze, în recomandările făcute prietenilor sau colegilor și în deciziile viitoare de rezervare.
Colaborarea cu un designer de interior sau cu o echipă specializată în amenajări hoteliere ajută la alinierea acestor decizii tehnice cu identitatea vizuală a unității, astfel încât confortul și estetica să funcționeze împreună, nu în tensiune una cu cealaltă, pe toată durata de viață a amenajării, indiferent de câte sezoane trec de la deschiderea propriu-zisă a hotelului.
Exclusiv
Cupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și companiile sunt expuse, prin conturile angajaților
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte, potrivit unei analize realizate de FortiGuard Labs. Aceeași cercetare a identificat peste 1.700 de conturi și canale care imitau FIFA pe rețelele sociale și platformele de mesagerie, precum și peste 270.000 de date de autentificare ale unor utilizatori și fani, descoperite în baze de date asociate programelor malware. Separat, compania de securitate Hoxhunt a raportat o creștere de aproape 500% a atacurilor de phishing cu temă FIFA între aprilie și iunie 2026. Cu trei zile înaintea finalei din 19 iulie, specialiștii cyber_Folks România avertizează că aceste atacuri nu îi vizează doar pe fanii care caută bilete sau transmisiuni online, ci și pe companii, prin conturile, dispozitivele și infrastructura digitală utilizate de angajați.
„Fiecare eveniment global generează o economie paralelă a fraudei, dar dimensiunea din acest an este fără precedent. Greșeala pe care o fac multe firme românești este să creadă că subiectul nu le privește, pentru că nu vând bilete la fotbal. În realitate, angajații lor deschid aceste e-mailuri de pe laptopurile de serviciu, iar un cont Microsoft compromis al unui angajat poate deveni o poartă de acces către întreaga companie”, declară Ionuț Ariton, co-CEO cyber_Folks.
O analiză realizată de cyber_Folks pe aproape 500.000 de domenii arată că 61,6% dintre domeniile companiilor românești nu au protecția DMARC configurată. În lipsa acestei setări, atacatorii pot falsifica mai ușor adresa expeditorului și pot trimite mesaje în numele companiei, ceea ce crește riscul de email spoofing, phishing și fraude care exploatează încrederea în brand.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, la rândul său, asupra amenințărilor asociate Cupei Mondiale FIFA 2026, de la site-uri și concursuri false până la tentative de furt al datelor personale și financiare. Instituția recomandă verificarea atentă a sursei mesajelor și raportarea incidentelor la numărul unic 1911.
Campaniile identificate în ultimele săptămâni folosesc site-uri care imită platformele oficiale FIFA, aplicații false de streaming, coduri QR malițioase și mesaje care promit bilete, rambursări, premii sau acces gratuit la meciuri. FBI a emis în luna mai un avertisment privind site-urile care clonează platforma oficială prin modificări minore ale denumirii domeniului, precum introducerea sau schimbarea unei singure litere, pentru a colecta date personale și bancare.
Un singur grup de atacatori, denumit „Ghost Stadium” de cercetătorii în securitate, ar opera peste 300 de pagini de phishing care reproduc ecranul de autentificare FIFA. Odată introduse pe aceste pagini, datele de acces pot fi folosite și pentru compromiterea altor conturi, mai ales în situațiile în care utilizatorii folosesc aceeași parolă pentru serviciile personale și cele profesionale.
Firmele, ținta mai puțin vizibilă a fraudelor tematice
Una dintre campaniile identificate în jurul turneului imită anunțuri de recrutare FIFA și îi vizează în special pe profesioniștii din marketing. Victimele sunt direcționate către pagini false de autentificare Google sau Microsoft, care colectează datele conturilor utilizate inclusiv pentru e-mailul, documentele și aplicațiile interne ale companiilor.
În astfel de situații, compromiterea unui singur cont poate permite atacatorilor să acceseze conversații, fișiere și liste de contacte sau să trimită mesaje frauduloase în numele angajatului. Atacatorii pot folosi apoi credibilitatea contului compromis pentru a solicita plăți, pentru a modifica datele bancare din facturi sau pentru a distribui alte linkuri malițioase către colegi și parteneri.
Metodele s-au diversificat și dincolo de e-mailul clasic. Frauda prin coduri QR, cunoscută sub denumirea de „quishing”, exploatează sistemul digital de bilete al turneului. Utilizatorul scanează ceea ce pare a fi un bilet, un formular de check-in sau un link pentru rambursare, iar codul deschide o pagină falsă care solicită date de autentificare sau de plată.
În paralel, unele aplicații pirat care promit acces gratuit la transmisiunile meciurilor ascund programe malițioase pentru dispozitive Android. Acestea pot copia interfața aplicațiilor bancare legitime și pot intercepta parole, coduri de autentificare sau alte informații financiare. Potrivit unei cercetări citate de compania de securitate Flare, aproximativ 40% dintre utilizatorii platformelor ilegale de streaming sportiv ajung să piardă bani sau să își compromită datele bancare.
Inteligența artificială face fraudele mai rapide și mai convingătoare
Inteligența artificială le permite atacatorilor să creeze, în doar câteva minute, pagini false, mesaje, confirmări de plată și materiale vizuale care imită comunicarea unor organizații cunoscute. Textele sunt corecte gramatical, pot fi adaptate în limba română și pot include informații publice despre victimă sau compania în care aceasta lucrează.
Tehnologiile deepfake sunt folosite și pentru clipuri în care jucători sau prezentatori cunoscuți par să promoveze tombole, platforme de pariuri sau câștiguri garantate, distribuite apoi prin reclame pe rețelele sociale.
Aceste instrumente reduc semnificativ timpul și nivelul de pregătire tehnică necesare pentru lansarea unei campanii de fraudă. În locul mesajelor generale și ușor de recunoscut, atacatorii pot genera rapid comunicări personalizate pentru anumite industrii, departamente sau categorii profesionale.
„Echipa noastră de cybersecurity monitorizează activ vulnerabilitățile și intervine proactiv la nivelul infrastructurii, de la filtrarea traficului malițios până la izolarea site-urilor compromise. Dar phishingul nu exploatează doar serverele, ci mai ales oamenii. Niciun furnizor de hosting nu poate opri un utilizator să își introducă parola pe o pagină clonată. În acel moment, vigilența utilizatorului rămâne prima linie de apărare”, explică Horațiu Șimon, Chief Technology Officer cyber_Folks România.
Subiectul a fost semnalat și de FBI, care a inclus în informările din ultima lună amenințările asociate turneului, de la fraude online și furtul datelor până la operațiuni de dezinformare.
Avertismentele publice s-au concentrat în principal asupra fanilor și infrastructurii orașelor gazdă, însă specialiștii atrag atenția că firmele pot fi afectate inclusiv atunci când nu au nicio legătură directă cu industria sportului, turismului sau vânzarea de bilete.
Atacurile sunt mai eficiente în contextul evenimentelor globale
Campaniile de phishing asociate evenimentelor importante profită de interesul public ridicat, de presiunea timpului și de teama utilizatorilor că ar putea pierde o ofertă sau o oportunitate. Mesajele care anunță ultimele bilete disponibile, acces limitat la o transmisie sau câștigarea unui premiu pot determina utilizatorii să reacționeze înainte de a verifica sursa.
Turneul se încheie pe 19 iulie, iar specialiștii anticipează o intensificare a activității frauduloase în perioada finalei. Printre cele mai utilizate pretexte se numără transmisiunile pirat, biletele revândute, pariurile, tombolele, concursurile și falsele oferte de călătorie.
Pentru a răspunde riscurilor tot mai complexe, cyber_Folks a lansat la finalul lunii iunie robo_Folks, primul asistent AI integrat într-un panou de hosting din România. Acesta poate efectua, la cererea utilizatorului, un audit al securității site-ului, care include verificarea certificatelor SSL, a configurărilor DNS și a sistemelor SPF, DKIM și DMARC utilizate pentru protecția e-mailului împotriva uzurpării identității.
Ce pot face companiile în această perioadă
Potrivit specialiștilor cyber_Folks, companiile ar trebui să ȋși instruiască echipele să:
- Verifice domeniul literă cu literă înaintea oricărei plăți sau autentificări. Diferența dintre site-ul real și o clonă poate fi un singur caracter sau o extensie neobișnuită.
- Nu scaneze coduri QR primite prin e-mail, chat sau din surse neverificate. Verifică adresa afișată de telefon înainte de a introduce date personale, parole sau informații de plată.
- Folosesească numai aplicațiile și platformele oficiale pentru bilete și transmisiuni. Biletele FIFA legitime sunt disponibile în aplicația oficială, sub forma unui cod QR dinamic.
- Afle despre principalele tipuri de mesaje frauduloase. Un avertisment intern transmis la timp poate preveni accesarea unor linkuri malițioase de pe dispozitivele companiei.
- Evită aplicațiile și site-urile de streaming pirat, mai ales pe dispozitivele conectate la conturile, rețelele sau aplicațiile firmei.
- Activeze autentificarea în doi pași pentru conturile Google, Microsoft, e-mail, hosting și pentru toate aplicațiile care permit accesul la datele companiei.
- Configureze SPF, DKIM și DMARC pentru domeniul companiei, astfel încât atacatorii să nu poată trimite cu ușurință mesaje frauduloase în numele brandului.
- Folosească parole diferite pentru conturile personale și profesionale și schimbă imediat datele de acces dacă acestea au fost introduse pe un site suspect.
Ce faci dacă ai introdus deja datele
- Schimbă imediat parola contului afectat și a tuturor conturilor pentru care ai folosit aceeași parolă, începând cu adresa de e-mail.
- Sună banca și solicită blocarea cardului dacă ai introdus date de plată.
- Anunță departamentul IT pentru verificarea activității și izolarea contului sau a dispozitivului afectat.
- Raportează incidentul către DNSC, la numărul unic 1911.
Despre cyber_Folks
Cyber_Folks este un brand internațional specializat în servicii de găzduire web, disaster recovery, infrastructură digitală și soluții cloud scalabile, listat la Bursa de la Varșovia. Grupul deservește o gamă variată de clienți – de la antreprenori mici și medii, creatori digitali, până la companii mari din domenii precum ecommerce, banking sau plăți online, în peste 100 de țări. În România, cyber_Folks este cel mai mare furnizor de astfel de servicii, după cifra de afaceri din 2025 (35 mil lei). Firma operează din birourile din Cluj-Napoca, București și Bistrița, cu două centre de date performante, dotate cu soluții de securitate avansate. Mai multe informații sunt disponibile pe www.cyberfolks.ro.
Exclusiv
6 Jocuri distractive perfecte pentru petreceri copii
Joaca trebuie să fie elementul principal al unei petreceri reușite pentru copii. Iar dacă ești în căutarea unor idei distractive, de a întreține atmosfera la petrecerile dedicate copiilor, descoperă mai jos 6 idei potrivite pentru a spori veselia.
Planifici o petrecere pentru copilul tău și ai găsit un loc de joacă perfect, tematica inspirată și meniul delicios, care să îi încânte pe micii invitați? Ei bine, acestea nu sunt singurele aspecte de care să ții cont, în crearea unui eveniment perfect.
Vânătoarea de comori
Vânătoarea de comori este irezistibilă la orice vârstă, iar pentru copii este una dintre cele mai distractive activități. Tot ce trebuie să faci este să ascunzi câteva obiecte sau recompense, pe care copiii trebuie să le găsească.
Oferă-le câteva indicii și distracția este garantată. Sigur își vor dori să repete experiența și vor fi nerăbdători să găsească comoara.
Statuile muzicale
La multe petreceri copii, statuile muzicale animă atmosfera. Trebuie doar să pornești muzica, iar copiii vor începe să danseze. Veselia sporește de fiecare dată când muzica se oprește, iar ei trebuie să rămână nemișcați, asemeni unor statui.
Poți adapta jocul cum dorești, iar copiii care se mișcă să fie eliminați sau pur și simplu să continue să danseze pe cântecele preferate.
Limbo
Tot pentru micii iubitori de dans, se poate juca Limbo. Ai nevoie de o sfoară, pe care să o întinzi. Copiii stau în șir indian și vor trece pe rând sub sfoară, lăsându-se cât mai jos pe spate.
Toate acestea, în timp ce dansează pe muzica preferată. Pentru ca jocul să fie tot mai greu, sfoara se lasă cât mai jos.
Scaune muzicale
Fiind o petrecere pentru copii, nu poți uita de jocul „scaunele muzicale”. Cei mici trebuie să danseze în jurul scaunelor, iar atunci când muzica se oprește, să ocupe un loc pe scaun.
Copiii care nu reușesc să ocupe un loc, sunt eliminați din joc. Dansul continuă până va rămâne un singur scaun. Acest joc distractiv învelește atmosfera la orice petrecere.
Cutia misterelor
Micii exploratori, care adoră misterele, se vor bucura de „cutia misterelor”. Acest joc presupune să ascunzi câteva obiecte, într-o cutie acoperită.
Copiii trebuie să identifice obiectele din cutie, fără să le vadă. Cei care reușesc să ghicească cât mai multe obiecte, câștigă jocul. Cu cât adaugi mai multe obiecte, cu atât jocul se prelungește, iar copiii se bucură de o activitate distractivă, ce le captează atenția.
Turnul din pahare
Un alt joc pe care îl poți încerca la petrecerea copilului tău, este construirea unui turn din pahare. Împarte copiii în două echipe, care vor primi câte 10 pahare. La bază se așază patru pahare, urmând apoi să se pună un rând de 3 pahare, respectiv 2 și 1 pahar. Câștigă echipa care construiește cel mai repede un turn stabil, fără să se dărâme.
Fiecare dintre aceste activități poate fi exact ingredientul surpriză al petrecerii pe care o organizezi pentru copilul tău. Invitații mici și mari se vor distra, bucurându-se de jocuri distractive și creând amintiri unice.
-
Exclusivacum 4 zileCupa Mondială a fraudelor online: peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. Specialiștii cyber_Folks avertizează că și companiile sunt expuse, prin conturile angajaților
-
Politică localăacum 5 zileCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
-
Uncategorizedacum 4 zile
Când ai nevoie cu adevărat de un avocat: situațiile în care asistența juridică face diferența
-
Afaceriacum o săptămânăDe ce apartamentele cu 3 camere au devenit alegerea preferată a familiilor tinere?
-
Socialacum 7 zileCu aproape 60% din decesele din România cauzate de bolile cardiovasculare, rapiditatea diagnosticului în urgențe devine o prioritate națională
-
Socialacum o săptămânăGardul din aluminiu care îți oferă timp liber, nu obligații
-
Socialacum o săptămânăPeste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară
-
Uncategorizedacum o săptămânăPe 11 și 12 septembrie, cartierul Floreasca devine un festival urban de muzică clasică în aer liber

