Connect with us

Exclusiv

EXCLUSIV/TRAFICUL DE INFLUENTA SI NESIMTIREA CELEBRULUI JURIST AL PRIMARIEI PLOIESTI, ADRIAN ANDRONE

Publicat

pe

Fenomene paranormale în proximitatea celor două cele mai importante servicii secrete ale României. SRI și SIE. Spionajul intern și spionajul extern. Dacă suntem cât de cât atenți, putem observa existența de dată recentă a unor structuri paralele serviciilor, aflate sub controlul unor agenți SRI, firește acoperiți și a căror activitate ocupă practic teritoriul Serviciului de Informații Externe. Nu e un război pe față. E un război al umbrelor. În centrul lor se află Dan Dima.

De ce mi-am fixat atenția asupra acestui personaj? A fost o pură întâmplare. Relativ recent, am scris despre cazul agentului CEDO Catrinel Brumar, numită ilegal acolo și retrasă din post fără prea mult tam-tam de premierul Viorica Dăncilă. Urmărind traseul acestei doamne, era clar că aveam de-a face cu o dronă. O dronă SIE. Și am fost curios să aflu ce mai face „în retragere” doamna Catrinel Brumar. Astfel am aflat cu uimire că instituția i-a asigurat o excepțională plasă de salvare. În Ministerul Afacerilor Externe. Acolo unde SIE are cele mai puternice ancore. Și nu în orice poziție. Ci în cea de director general cu însărcinări speciale. Hopa! Oare ce înseamnă asta? La ce s-o fi gândit când a numit-o Teodor Meleșcanu, în prezent membru marcant ALDE, dar anterior director al spionajului extern? La acest capitol, urmează să mai sap. Dar, până atunci, această neașteptată promovare a doamnei Catrinel Brumar, după ce a ocupat ilegal, adică fără un decret de numire, funcția de agent la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, m-a obligat să mă uit mai atent la ultimele noutăți din organigrama Ministerului de Externe. Unde mi-a atras atenția un faimos personaj. Acesta se numește Dan Dima. A fost consilier al președintelui Traian Băsescu. Și, în prezent, se află în epicentrul unei pânze de păianjen țesută în scurt timp de la plecarea din SRI de generalul Florian Coldea. Am identificat acolo nume interesante la care se referă și ziarul Național într-o senzațională dezvăluire.

În esență, avem de-a face cu o echipă de drone manevrate de ambele servicii secrete sau de structuri paralele acestora, cum ar fi pe partea SRI generalul Florian Coldea și care, nu o să vă vină să credeți, se ocupă de strategii de securitate concentrându-se mai ales pe spațiul estic. Adică, ia pâinea Serviciului de Informații Externe cu mâna SRI.

Pe cine coordonează Dan Dima, după ce, păstorit tot de servicii, i-a ciugulit din palmă a Cotroceni lui Traian Băsescu? La trei luni de la demisia forțată a lui Florian Coldea de la conducerea operativă SRI, acesta s-a transformat în eminența cenușie a unei noi structuri aparent a societății civile, numită LARICS, plasată în mod abil sub umbrela Academiei Române. Să traducem. LARICS înseamnă Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică. Instituția este condusă oficial de Dan Dungaciu și este împănată de drone și apropiați ai sistemului de securitate națională. Printre care, probabil pentru autenticitate, sunt plasați și câțiva ziariști rătăciți. Iată o listă scurtă a acestora. Cristian Diaconescu și Sergiu Celac. Oameni de nădejde ai sistemului, care s-au aflat temporar în misiune ca miniștri de Externe ai României, primul și de consilier prezidențial îm calitate de expert pe afaceri internaționale. Alți doi ex-consilieri prezidențiali, tot pe probleme de securitate națională, Iulian Chifu și Dan Dima. Extrem de interesantă este prezența activă în organizație a faimoasei Mihaela Nicola, fondatoarea The Group, în parteneriat cu Zoltan Szigeti. Să ne amintim că Mihaela Nicola a fost dată afară de la Ogilvy & Mather după eșecul campaniei de PR pentru Adrian Năstase, iar ulterior, prin intermediul The Group, a asigurat servicii consistente, dezvăluite frecvent în presă, în beneficiul SRI și a Laurei Codruța Kovesi. Astăzi rețeleaua Nicola, atâta de apropiată în continuare de serviciile secrete, asigură spatele operațiunilor LARICS.

Această echipă de la LARICS, din care mai fac parte Lucian Mândruță, Alexandru Lăzescu, Tatiana Cojocar, Valentin Buda, Antonia Colibășeanu, Darie Cristea, George Damian, Lucian Dumitrescu, Bogdan Ficeac, Mircea M. Ioniță, Petrișor Gabriel Peiu, George Scarlat și Marcela Tușca se îndeletnicește, după cu spuneam, fix cu lucruri în spațiul răsăritean care țin strict de fișa postului Serviciului de Informații Externe. Iar partea pe cât de stranie, pe atât de senzațională a acestei afaceri, aflată încă relativ aproape de debutul ei, este că în epicentru se află, cum spuneam, două personaje cheie. Generalul Florian Coldea și Dan Dima, care, ce să vezi, a fost promovat zilele trecute în importanta funcție de director general în Ministerul de Externe, răspunzând de coordonarea tuturor consulatelor din lume. Consulate împănate, după cum bine se știe, cu agenți acoperiți ai Serviciului de Informații Externe. Carevasăzică Coldea la butoane, SIE la execuție iar, la banchetul comun, o meștegită organizație a societății civile, alcătuite din multe drone și, pentru credibilitate, câțiva rătăciți.

Sorin Rosca Stanescu

 

Exclusiv

Rent a car Otopeni și scapă de grija transportului în comun

Publicat

pe

De

Dacă ai aterizat vreodată pe Aeroportul Henri Coandă cu valiza într-o mână, geaca în cealaltă și cu un ochi pe aplicațiile de transport, știi deja sentimentul: „Oare vine autobuzul? Oare mai prind un Uber? Oare cât durează taxiul?”. În astfel de momente, parcă ți-ai dori să apară în fața ta o mașină magică, cu cheia în contact și scris pe ea mare: Ia-mă și mergi unde vrei!

Ei bine, magia există și numele ei e destul de simplu: rent a car Otopeni. Un serviciu care schimbă complet modul în care te deplasezi după ce cobori din avion și care îți poate salva timp, energie și chiar bună dispoziție. Hai să vedem cum și de ce.

Rent a car Otopeni – prima oprire spre confort și libertate

Momentul în care ieși pe poarta aeroportului e ca scena aia din filme în care personajul principal trebuie să ia o decizie rapidă: stânga spre transportul în comun și stat la coadă, dreapta spre taxiuri cu tarife variabile sau înainte spre… libertate.

Serviciile de rent a car din Otopeni sunt concepute exact pentru oamenii care preferă varianta „înainte”. Ai avion la 7 dimineața, întâlnire la 10 în oraș, bagaje, familie, stres? O mașină închiriată te poate scoate din tot haosul urban încă din primele minute după aterizare.

Ce primești de fapt?

  • flexibilitate totală: pleci când vrei, ajungi unde vrei, fără să aștepți după nimeni;
  • confort: ai propriul tău spațiu, propriul tău ritm și zero necunoscuți care să vorbească la telefon lângă tine la 8 dimineața;
  • siguranță: flotele sunt verificate constant, astfel că știi că ai un vehicul pregătit pentru drum;
  • previzibilitate: știi costul dinainte, nu te trezești cu surprize, nu depinzi de trafic și rute schimbate.

Pentru cine e ideal serviciul? Practic pentru oricine: turiști, oameni de afaceri, familii, grupuri mari sau chiar localnici care vor să ajungă repede din punctul A în punctul B.

De ce să alegi o mașină de închiriat în locul transportului în comun?

Transportul în comun are farmecul lui… în zilele bune, când nu e aglomerat, nu plouă, nu ninge, nu e grevă, nu se blochează bariera, nu e oprit metroul sau nu e deviat autobuzul. Adică o dată la câteva luni.În restul timpului, poate fi o loterie cu premii neprevăzute. De aceea, închirierea unei mașini devine o soluție mult mai plăcută și mai sigură.

1. Ai libertate de mișcare încă din primele minute

Cu o mașină închiriată, nu depinzi de programul mijloacelor de transport sau de disponibilitatea aplicațiilor de ride-sharing. Pur și simplu pornești la drum și ajungi unde ai nevoie, fără pauze impuse.

2. Comfort la nivel premium

După un zbor lung, nu cred că visezi să stai în picioare într-un autobuz aglomerat. În mașina ta temporară ai aer condiționat, muzică, spațiu pentru picioare și zero stres.

3. Gestionarea eficientă a timpului

Timpul pierdut în așteptare se simte de zece ori mai lung. Închirierea unui autoturism îți optimizează întreaga zi, mai ales dacă ai întâlniri sau obiective turistice de bifat.

4. Ideal pentru familii și bagaje multe

Dacă ai copii, știi că fiecare minut în minus la așteptare e aur curat. În plus, nu mai cari trolerele prin stații sau pe scări. Le pui în portbagaj și ești gata de drum.

Ce trebuie să ai în vedere când alegi un serviciu rent a car?

Ca în orice poveste modernă, nu toate serviciile sunt create la fel. Dacă vrei să ai o experiență cât mai plăcută, ia în considerare câteva aspecte esențiale:

1. Tipul mașinii potrivite nevoilor tale

Gândește-te la scopul călătoriei tale:

  • mergi singur și ai nevoie de un vehicul mic, economic?
  • călătorești cu familia și ai nevoie de spațiu?
  • vrei ceva premium pentru o întâlnire importantă?

Ai opțiuni pentru orice scenariu, de la hatchback-uri compacte până la SUV-uri elegante.

2. Politica de combustibil

Unii preferă varianta full-to-full, alții full-to-empty. Important este să știi ce alegi și să fie clar de la început pentru a evita costuri suplimentare.

3. Asigurările incluse în pachet

Fie că ești șofer experimentat sau nu, e bine să știi că ai protecție în caz de incidente. Verifică tipul asigurărilor și ce acoperă ele.

4. Prețul final, fără surprize

Un serviciu bun îți oferă transparență totală. Costul afișat trebuie să fie cel real, fără taxe ascunse sau condiții imposibil de îndeplinit.

5. Programul și facilitatile de preluare-predare

Cele mai bune servicii rent a car din Otopeni oferă preluare direct din aeroport, uneori 24/7. Cu cât procesul este mai simplu, cu atât economisești timp și nervi.

Cum te ajută o mașină închiriată să explorezi Bucureștiul și împrejurimile?

Să fim sinceri: Bucureștiul e un oraș în care ai ce vedea, dar e mult mai ușor să te deplasezi cu mașina dacă ai un program flexibil.Poți vizita:

  • Centrul Vechi, fără grija mijloacelor de transport;
  • muzeele mari ale orașului, care sunt situate în zone diferite;
  • parcurile întinse, perfecte pentru relaxare;
  • restaurantele autentice de la marginea orașului.

Dacă ai timp, poți chiar să dai o fugă până la Sinaia, Brașov, Constanța sau lacurile superbe din Ilfov. Cu transportul în comun ai depinde de rute fixe, dar cu mașina ta temporară ai libertate completă.

În ce situații rent a car devine o alegere excelentă?

  • când ai un program încărcat și nu poți rata întâlniri;
  • când vizitezi orașul pentru prima dată și vrei să vezi cât mai multe locuri;
  • când vrei un weekend relaxat și simplu, fără bătăi de cap;
  • când ai un zbor foarte devreme sau foarte târziu;
  • când ai bagaje multe și preferi să nu le cari prin stații.

Și chiar și când ești localnic, dar ai nevoie temporar de o mașină, închirierea poate fi soluția perfectă.Serviciile de rent a car sunt un mod inteligent de a transforma o călătorie într-o experiență lejeră, eficientă și confortabilă. Te scapă de stres, de așteptare și de incertitudinea transportului în comun, oferindu-ți în schimb control total asupra timpului tău.

Citeste in continuare

Exclusiv

MAI, VAI ȘI AMAR! Poliția, intre muncă de erou și salar de bufon: Circul absurdității birocratice continuă!

Publicat

pe

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer aparențele de normalitate dintr-un sistem deja șubred: cel al forțelor de ordine. Conform unui comunicat halucinant emis de Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL, anul 2025 a intrat în istorie nu prin vreo reformă salutara, ci ca anul rușinii instituționale, când promovările polițiștilor pe funcții au fost pur și simplu… anulate! O veritabilă comedie neagră pe spatele unor oameni care își riscă zilnic viața, orchestrată cu măiestrie de la vârful Ministerului Afacerilor Interne.

Anul Domnului 2025: Anul fără promoții, anul fără Bbni, anul fără rușine!

În mod tradițional, lunile noiembrie și decembrie erau dedicate, anual, unei proceduri absolut banale, dar vitale: promovarea polițiștilor pe funcțiile pe care le ocupă, de fapt, de multă vreme. Un soi de recunoaștere a realității, chiar dacă tardivă. Ei bine, în 2025, MAI a decis că „tradiția e praf de pușcă” și a anulat spectacolul! Ceea ce înseamnă că mii de polițiști, fie mutați pe funcții cu coeficienți salariali superiori, fie proaspăt absolvenți ai școlilor de poliție și deja aruncați în focul acțiunii pe funcții superioare, sunt, ca de obicei, plătiți tot la nivelul inferior. O mostră clasică de „muncă de supererou, plată de începător”, sub semnătura inconfundabilă a birocrației românești.

„Disciplină fiscală” sau cum să furi legal din salariul polițistului?

SIDEPOL trage un semnal de alarmă asurzitor, atrăgând atenția „factorilor decizionali” – un eufemism elegant pentru Guvern și MAI – că este absolut imperativ să se deblocheze această farsă penibilă. Căci, zic ei, acest proces vital a fost „blocat prin măsuri administrative și bugetare nejustificate din punct de vedere profesional și instituțional”. Adică, pe românește, cineva s-a gândit că e mai simplu să taie de la polițiști decât să își bată capul cu o gestiune coerentă.

În timp ce „geniile” financiare de la Guvern invocă cu patos „disciplina fiscală” și „măsuri de responsabilitate” (probabil singurele măsuri pe care le pot scrie pe o coală de hârtie fără să le pună în practică), polițiștii, pe teren, preiau atribuții superioare, coordonează activități complexe, răspund penal și disciplinar pentru tot ce mișcă, dar fără recunoaștere funcțională și, mai ales, fără drepturile salariale cuvenite. Este, practic, o formă modernă de sclavie, unde statul a transformat deficitul de personal, efortul suplimentar și responsabilitatea profesională în… motive de economisire. Pe spatele cui? Al celor care, culmea, îi protejează!

MAI: Recunoaștere zero, cerințe maximale. Rețeta perfectă pentru dezastru!

În încercarea de a salva aparențele, SIDEPOL a formulat și transmis o solicitare scrisă către Ministerul Afacerilor Interne pentru demararea procedurilor de promovare. Răspunsul? O capodoperă a ipocriziei birocratice! MAI a invocat, bineînțeles, „constrângeri bugetare și limite impuse de ordonanțe guvernamentale” (sursa: răspuns MAI către SIDEPOL, disponibil la adresa 532294), justificând astfel menținerea blocajului. Însă, culmea ironiei, munca suplimentară, responsabilitatea și riscurile profesionale au continuat să crească exponențial, generând frustrări atât de evidente încât până și un orb le-ar sesiza. Ce poate fi mai motivant decât să știi că ești indispensabil, dar neplătit pe măsura muncii tale?

Discriminare la firul ierbii: Munca de erou, plata de amator!

Promovarea pe funcții nu este un moft, ci o necesitate strigătoare la cer!

Ar acoperi realitatea activității prestate, nu doar o fantomă pe hârtie.

Ar elimina inechitățile dintre polițiștii care muncesc la același nivel, dar sunt plătiți ca și cum ar fi pe planete diferite.

Ar susține performanța și motivația, concepte SF pentru actuala conducere.

Ar reduce riscul plecărilor în masă din sistem, transformând deficitul de personal într-o gaură neagră.

Un stat care cere performanță și responsabilitate trebuie, logic, să le recunoască și să le plătească. Dar logica, se pare, este o materie opțională la MAI. Faptul că polițiștii sunt plătiți pe funcții inferioare, deși ocupă efectiv funcții superioare, nu este doar o eroare, ci o formă crasă de discriminare profesională, contrară oricăror principii de bun simț: „muncă egală – salarizare egală”, predictibilitate profesională și echitate funcțională.

Blocajul „intelighent” al MAI: Cum distrugem motivația cu un singur pix!

Consecințele acestui blocaj sistematic sunt dezastruoase și, cu siguranță, intenționate:

Moralul personalului este la pământ, frecând praful.

Încrederea în instituție, deja fragilă, se spulberă ca un castel de cărți.

Atractivitatea profesiei este inexistentă; cine ar vrea să fie erou pe gratis?  Stabilitatea resursei umane, un mit demult uitat.

SIDEPOL suna alarma: Când răbdarea se transformă în acțiune sindicală (și nu prea!)

Sindicatul cere, nu roagă, Ministerului Afacerilor Interne și Guvernului României:

  • Deblocarea de urgență a procedurilor de promovare, cu includerea sumelor necesare în bugetul aprobat pe anul 2026 – o cerere atât de revoluționară!
  • Eliminarea interpretărilor administrative abuzive ale legii care afectează promovarea – pentru că legea este pentru unii mumă, pentru alții ciumă.
  • Recunoașterea muncii efective și a atribuțiilor suplimentare asumate de polițiști – un vis frumos, nu?

Și, cireașa de pe tortul birocratic: pentru ca polițiștii să poată fi promovați, șefii nemijlociți trebuie să întocmească o „notă de fundamentare” care să fie avizată de șeful ierarhic și, ulterior, aprobată de ordonatorul de credite! Un traseu demn de labirintul lui Minos, doar pentru a recunoaște o realitate pe care o vede orice cetățean.

SIDEPOL nu se lasă intimidat și va continua demersurile, probabil până la epuizare, pentru ca polițiștii să beneficieze de recunoașterea profesională pe care o merită. Avertismentul final? În lipsa unor soluții concrete, „nu excludem acțiuni sindicale suplimentare”. Adică, probabil, încă un memoriu, încă o adresă… sau poate chiar o grevă a râsului, căci altfel, situația e de plâns! Rămâne de văzut dacă Ministerul va prefera să joace în continuare rolul de clovn tragicomic sau va alege, în sfârșit, să respecte forțele de ordine. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Ce pastă polish să alegi dacă ești începător

Publicat

pe

De


Dacă te-ai hotărât să îți polishezi singur mașina acasă, cel mai probabil ai pornit de la un motiv simplu: vrei să rezolvi niște probleme vizibile ale vopselei fără să mai plătești un atelier. Poate ai observat zgârieturi fine, urme de la spălări repetate sau vopseaua nu mai are deloc luciul de altădată. Intri să cauți paste de polish și, foarte repede, apare confuzia: sunt prea multe variante și nu știi ce să alegi.

Adevărul este că, dacă ești începător, nu ai nevoie de produse complicate. Contează să alegi pasta polish potrivită în funcție de problema pe care o vezi pe mașină, nu în funcție de denumiri sau promisiuni exagerate.

Ce probleme are, de obicei, vopseaua unei mașini folosite zilnic

În cele mai multe cazuri, o mașină care circulă normal nu are defecte grave. Cele mai frecvente probleme sunt micro-zgârieturile fine, urmele circulare lăsate de perii sau bureți, aspectul tern și lipsa de luciu. Acestea apar din spălări greșite, praf, nisip, sare sau pur și simplu din trecerea timpului.

Pentru astfel de situații, nu ai nevoie de o pastă agresivă. Din contră, o pastă prea dură poate crea mai multe probleme decât rezolvă, mai ales dacă nu ai experiență.

Pasta de polish cu tăiere ușoară – alegerea sigură pentru început

Dacă ești la prima experiență de polish auto, cea mai bună alegere este o pastă cu tăiere ușoară sau medie. Acest tip de pastă este gândit exact pentru corectarea zgârieturilor fine și pentru împrospătarea vopselei.

O astfel de pastă lucrează controlat, nu mănâncă excesiv din lac și îți oferă timp să înveți mișcările corecte. Chiar dacă insiști puțin mai mult într-o zonă, riscurile sunt mici. Pentru uz casnic, este varianta cea mai echilibrată.

Când are sens o pastă de polish mai abrazivă

Pastele cu tăiere mare sunt destinate zgârieturilor adânci, urmelor serioase sau vopselelor foarte degradate. Problema este că aceste paste cer experiență, presiune controlată și, de multe ori, o mașină de polish rotativă.

Dacă ești începător, nu este recomandat să începi cu o astfel de pastă. Poți crea holograme, urme vizibile sau poți subția prea mult stratul de lac. Pentru primele lucrări, este mai sigur să eviți aceste produse.

Pasta de finisare – când vrei doar luciu

Există și paste de finisare, cu abrazivitate foarte mică sau aproape inexistentă. Acestea nu corectează defecte, dar ajută la uniformizarea suprafeței și la obținerea unui luciu plăcut.

Dacă mașina ta nu are zgârieturi vizibile și vrei doar să îi împrospătezi aspectul, o astfel de pastă poate fi suficientă. Este ușor de folosit și foarte iertătoare pentru cineva aflat la început.

Contează culoarea mașinii când alegi pasta?

În general, nu. Majoritatea pastelor de polish sunt universale și pot fi folosite pe orice culoare. Ceea ce contează este starea vopselei, nu culoarea ei. Diferențele apar mai degrabă la modul în care se văd zgârieturile după polish, nu la alegerea pastei în sine.

De ce este bine să începi simplu

Mulți începători greșesc pentru că vor rezultate rapide și aleg produse prea agresive. În realitate, un polish corect făcut înseamnă pași simpli, repetați corect. O pastă potrivită, un burete adecvat și răbdare sunt suficiente pentru rezultate vizibile.

Poți face mai multe treceri cu o pastă ușoară și vei avea un rezultat mai bun decât cu o singură trecere agresivă.

Dacă ești începător și vrei să îți polishezi mașina acasă, alege o pastă de polish cu tăiere ușoară sau medie. Este cea mai sigură variantă pentru a rezolva zgârieturile fine, urmele de spălare și lipsa de luciu, fără riscuri inutile. Pe măsură ce capeți experiență, poți testa și alte tipuri de paste, în funcție de nevoi.

Pentru paste de polish potrivite uzului de acasă, dar și pentru mașini de polish, bureți, lavete din microfibră și alte produse necesare, găsești o gamă variată pe kraftprofesional.ro, unde poți alege exact ce se potrivește nivelului tău de experiență și stării vopselei mașinii tale.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din București

Uncategorized38 de minute inainte

SGS raportează rezultate record pentru 2025 și finalizează implementarea Strategy 27

Baar, 11 februarie 2026 – SGS, lider global în testare, inspecție și certificare, a încheiat anul 2025 cu performanțe financiare record,...

Uncategorized2 ore inainte

Galaxy Unpacked februarie 2026: Următorul telefon AI îți face viața mai ușoară

Pregătește-te pentru o experiență concepută să simplifice activitățile de zi cu zi. Noua serie Galaxy S este pe cale să...

Uncategorized4 ore inainte

Entry level mai rapid: AGON by AOC adaugă modele de 260 Hz seriei G4

Noile monitoare AOC GAMING din seria G4, 24G4ZR și 27G4ZR: reflexe pentru competiții, prețuri accesibile Amsterdam, 10 februarie 2026 –...

Uncategorized5 ore inainte

HONOR a înregistrat cea mai mare creștere la nivel global în livrările de smartphone-uri în 2025

În 2025, HONOR a înregistrat o creștere de 11% a livrărilor globale de smartphone-uri față de anul precedent, clasându-se pe...

6 ore inainte

Datorii de peste 35 de miliarde de lei în imobiliare. Peste 60% dintre dezvoltatori, în risc de insolvență după scăderea vânzărilor

Datoriile dezvoltatorilor imobiliari din România au depășit, în ultimele luni, nivelul de 35 de miliarde de lei, sumă dublă față...

2 zile inainte

Activ Property Services marchează 33 de ani de activitate pe piața imobiliară din România

Activ Property Services aniversează 33 de ani de activitate, un parcurs care demonstrează că succesul pe termen lung nu este întâmplător,...

2 zile inainte

Mindful Homes – case construite pentru sănătate și stare de bine- noua paradigmă a locuirii conștiente

Un nou trend în privința locuințelor se naște la București: casele construite cu accent pe sănătatea și starea de bine...

Exclusiv2 zile inainte

Rent a car Otopeni și scapă de grija transportului în comun

Dacă ai aterizat vreodată pe Aeroportul Henri Coandă cu valiza într-o mână, geaca în cealaltă și cu un ochi pe...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung lansează planuri îmbunătățite de protecție a dispozitivelor Samsung Care+ în toată Europa

Cea mai recentă actualizare introduce reparații nelimitate cu serviciu walk-in fără întreruperi pentru a asigura liniștea totală a utilizatorilor Samsung Galaxy...

Uncategorized2 zile inainte

Valentine’s Day aduce cadouri smart în HUAWEI Store. Produse în ediție limitată și prețuri speciale, pentru el și pentru ea

De Valentine’s Day, HUAWEI vine cu inspirație pentru cei care vor să-și surprindă persoana iubită cu cadouri utile, moderne și...

Uncategorized2 zile inainte

Allianz-Țiriac și International British School of Bucharest lansează un program multianual de burse de performanță prin care va susține elevi cu rezultate academice remarcabile cu peste 250.000 de euro în următorii patru ani

Allianz-Țiriac Asigurări și International British School of Bucharest (IBSB) lansează Programul de Burse IBSB & Allianz-Țiriac Senior Scholarship, prin care...

Sport3 zile inainte

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

COMUNICAT DE PRESĂ Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață...

torturi personalizate București, tort aniversar personalizat, torturi pentru zile de naștere, cofetărie București, torturi pentru copii personalizate, torturi evenimente corporate, deserturi pentru evenimente, torturi aniversare speciale, comandă tort personalizat, cofetărie artizanală București torturi personalizate București, tort aniversar personalizat, torturi pentru zile de naștere, cofetărie București, torturi pentru copii personalizate, torturi evenimente corporate, deserturi pentru evenimente, torturi aniversare speciale, comandă tort personalizat, cofetărie artizanală București
Afaceri3 zile inainte

Torturi personalizate pentru aniversări și evenimente corporate – când fiecare detaliu contează

Aniversările nu sunt doar despre o dată din calendar.Sunt despre oameni. Despre emoție. Despre momentele în care vrei să spui...

3 zile inainte

Sănătatea oamenilor dintr-un municipiu din România se află in pericol. Stau în frig de peste o săptămână!

Municipiul Motru din Gorj se confruntă cu o criză gravă de termoficare, care durează de peste o săptămână. Peste 10.000...

Afaceri4 zile inainte

Conturul facial și depozitele localizate de grăsime: ce soluții există pentru zona submentonieră

Zona submentonieră, cunoscută popular ca „bărbia dublă”, reprezintă una dintre regiunile feței în care modificările de volum și de fermitate...

Afaceri5 zile inainte

Petreceri pentru copii în Timișoara, la Energy Kids Family Center din Shopping City

Organizarea unei petreceri pentru copii a devenit, în ultimii ani, mai mult decât un simplu eveniment de familie. Părinții caută...

Știrea Zilei